Entries by Patrick Matis

„Arta actorului de comedie cu producţie de scurt metraj” – Workshop gratuit din cadrul Bucharest Best Comedy Film în perioada 17 – 24 august

/0 Comments/in , /by

Bucharest Best Comedy Film Festival 2025 vine cu o oportunitate unică pentru tinerii ce doresc să îşi exploreze şi dezvolte aptitudinile interpretative şi de creaţie: un workshop gratuit, programat între 17 – 24 august. Derulat sub titulatura „Arta actorului de comedie cu producţie de scurt metraj” şi găzduit zilnic în foaierul Operei Naţionale Bucureşti, programul pune în lumină toate faţetele comediei, de la film şi teatru la umorul digital, sub îndrumarea unor profesionişti în domeniu. Iar miza programului  de formare gratuit, este chiar crearea unor scurt metraje, ce au şansa de a ajunge pe marele ecran al Festivalului Comediei Româneşti. Dabija Enea, fondatorul Bucharest Best Comedy Film a cărui ediţie din 2025 va fi dedicată comediei româneşti evidenţiază: „Universul fascinant al comediei scenice va fi creionat în workshop-ul gratuit în care participanţii vor deprinde secretele unui act artistic de succes şi vor realiza scurt metraje ce pot ajunge pe ecranul Festivalului Comediei Româneşti programat în octombrie”. Din cuprinsul workshopului Curs de mişcare şi expresivitate scenică pentru registrul comic – coordonator Elisabeta Bostan Atelier de improvizaţie pe un scenariu dat – coordonatori Cezar Ghioca – regizor şi Enea Dabija – regizor şi fondator Bucharest Best Comedy Film. Q & A şi mentorat cu creatori digitali celebri: Ana Maria Moldovan, Andrei Garici, Andra Iulia Stoicescu, Adina Halas Înscrierile se realizează pe adresa office@bucharestbestcomedyfilm.ro, în limita locurilor disponibile, iar accesul este gratuit. Proiect finanţat de Ministerul Culturii.

Răzvan Constantinescu – Comatogen (recenzie film)

/0 Comments/in , /by

Un film răscolitor! Despre minciuna în care trăim. Despre supraviețuire. Despre trecerea noastră umilă prin viață, sub umbrela vinovăției perpetue și a pericolului permanent de a ne vinde sufletul ca să putem respira. Despre răutatea extremă care este, în mod paradoxal, de multe ori, justificată. Cel mai curat om se află, în fiecare secundă, sub amenințarea iminentă de a deveni criminal. Laturile ascunse ale fiecăruia dintre noi, de care nimeni nu va ști vreodată, poate că nici noi înșine – pentru că le vedem, dar nu le înțelegem, ni se arată, dar refuzăm să acceptăm că există – sunt aruncate în ochii spectatorului cu duritatea adevărului care scrâșnește din colții lui de sălbăticiune nedomesticibilă, într-un film fără muzică, în care trăirile personajelor erup într-o tăcere asurzitoare care sparge timpanul inocent al inconștienței noastre deja surde. O poveste care ne arată din nou că nimeni nu e numai înger și nimeni doar demon – fragilitatea ființei umane sub presiunea asocierii cu semenii noștri este din porțelanul care râde și plânge în același timp. Iar apa din acvariul în care am fost așezați este tulburată de mereu același instrument al Răului: banii. Societatea se așază cu toată greutatea ei pe mai toți dintre noi și ne frânge coastele demnității, ne sufocă plămânii purității noastre înnăscute. Copilul este o ființă minunată care, prin degenerare, devine adult. Ferice de cei care, prin protecție divină, nu-și pierd copilăria și nu sunt luați de vârtejul logicii comune care induce pierderea sinelui. Suntem cu toții păpuși în voia destinului și doar credința ne poate ține în matricea regăsirii sufletești. Iar filmul ăsta ne învață să avem înțelegere pentru deșertăciunea nevolniciei umane. Nimeni, în afară de Dumnezeu, nu poate judeca actele noastre de supraviețuire atunci când viața se revarsă asupra-ne, crudă și neiertătoare. Orice s-ar întâmpla, trebuie să iertăm. Și să mulțumim, în fiecare moment, Domnului că nu ne-a pus în situații fără ieșire, că nu ne-a trimis tentația să ne sune la ușă, că ne-a ferit de ororile ipostazelor în care trebuie să ucidem ca să putem trăi. De ce să trăim? Pentru că ăsta este instinctul cu care ne-am născut, nu pentru că viața ar fi vreo izbăvire, mai amplă sau mai restrânsă, pentru sufletele schilodite cărora le suntem vehicule în timp. Ea doar ne oferă mereu suficiente ocazii de a ne rătăci, de a uita pentru ce suntem aici. Drumul de la a sparge o cană (și a nu recunoaște asta din jenă) până la crimă este înclinat mereu la vale. Distanța dintre minciuna inofensivă și păcatul suprem este parcursă accelerat în vremuri de furtună. Genialitatea regizorului Igor Cobileanski face ca, doar în 105 minute, să ne spună totul despre noi, ca viermi insignifianți cu inteligență superioară. Eu cred că scopul neștiut al lui a fost să inducă SMERENIA. Suntem cu toții ființe binecuvântate, dar trase din toate părțile de curenții zădărniciei. Ne aparținem doar aparent, iar ifosele de libertate stârnesc hohote de râs destinului. Nu putem să ne dezlipim de soartă, deoarece: dragoste, instinct matern, dorințe, slăbiciuni sau vicii, egocentrism generalizat, nevoie de a respira ca să putem viețui. Pentru toate acestea, trebuie să facem compromisuri. Iar compromisul suprem este distrugerea celui de lângă noi. Vă avertizez de pe-acum că tehnica regizorală aduce ceva complet inovator, dar nu vă voi spune ce anume, pentru a nu vă diminua plăcerea atunci când veți viziona acest film minunat. Dar un lucru este cert: dacă privim prin ochii fiecărui personaj al unei povești, vedem că adevărul pe care credeam că-l deținem este iluzoriu și că lucrurile în viață sunt mai complicate decât însăși firea umană: pentru că presupun întretăieri de firi. Nu suntem noi deștepții lumii, liderii comunitari, influensării curenților de aer, justițiarii nimicniciei și apologeții nemuririi, ci doar Dumnezeu știe și face rânduiala. Noi trebuie să fim doar iertători. Pentru că boala asta numită „vină” este idiopatică – nimeni nu știe de ce apare, când apare, care este cauza și cine e vulnerabil. De cele mai multe ori, vina este comună. Singurul remediu pentru vină este iertarea. Acest film este și despre trădare. Un lucru absolut uman, aproape indispensabil. Toată lumea trădează pe toată lumea. Și cel mai greu de îndurat este trădarea de sine. Probabil că nimeni nu scapă de ea, atât de muritori și nevolnici suntem. Avem în ADN trădarea, indiferent că e vorba de prietenul care m-a salvat cândva, de mentorul care mi-a dat aripi, de camaradul din tranșeu, de cauza pe care am servit-o o viață, de mama mea sau de tatăl meu. Stigmatul trădării se așază herpetologic pe umărul fiecăruia dintre noi ca un vaccin împotriva curățeniei sufletești și ne reamintește că suntem vietăți cu durată de valabilitate limitată. Din poveste, reiese o unică trădare ca imposibilă: aceea a mamei față de copilul ei; poate că și asta ar trebui să ne dea de gândit. Sentimentul matern este singura stâncă pe care viiturile deznădejdii și ale instinctelor grotești nu o pot eroda. Așa a lăsat Dumnezeu. La fel ca mine, voi toți lăcrimați când vă amintiți de mamele voastre. Iată de ce! V-am spus despre scenariu și v-am spus despre regizor. Genial! Dar asta nu este totul: actorii au atins cerul, în rolurile lor. Probabil că nici nu se putea altfel: atunci când regizorul face revoluție a spiritului, toți ceilalți îi sunt soldații firești inerenți. Spre deosebire de alte filme autohtone, unde falsul este indus de scenariul cu tente grotești (ca să șocheze), acum, actorii sunt oameni, ca noi toți. Pentru că filmul ne spune adevărul, nu e dileală Untold sau fake menit să atragă premii woke. E viață pură și asta îi face pe toți să fie autentici. Aceasta este arta: nu scorneli progresiste, nu manipulări teziste, nu propagandă ideologică, nu falsuri pentru orbire; nici banane lipite cu scotch, nici vopseli aruncate pe post de Rembrandt built better, nici zoaie corecte politic. Satanismul pălește în fața spiritului – aici e victoria eroilor noștri cineaști, aducători de adevăr. Există o singură scenă erotică în întreg filmul și, trecând peste frumusețea

Cafeluța Culturală – Ungurenii, Moroienii, Țuțuienii, Mocanii și Bârsanii

/0 Comments/in , /by

Ungurenii sunt românii din Ardeal care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţinuturile de baştină, să treacă munţii şi să se adăpostească în Ţara Românească şi chiar în Moldova, în număr mai mic, din cauza vieţii aspre şi a asupririlor la care au fost supuşi. Cei mai mulţi ardeleni s-au refugiat în judeţele Olteniei, care se găseau în vecinătate şi în care mai ajunseseră ca urmare a transhumanţei. „Românii transilvăneni s-au aşezat pretutindeni pe teritoriul Ţării Româneşti, lucru confirmat de documentele aflate la Arhivele Statului din Bucureşti. Acestea conţineau numele unor băjenari ‘străini’, veniţi de peste hotare în Oltenia, în perioada anilor 1819-1831 şi înscrişi de visteria Ţării în «slobozii» ca unii ce plăteau birul pe jumătate. Dacă în cazul celor veniţi de peste Dunăre în judeţele de şes (Romaneşti, Dolj şi o parte din Mehedinţi), marea majortitate a acestor ‘străini’ erau români ce se reîntorceau din refugiu şi numai o mică parte ‘sârbi’, situaţia era cu totul alta în judeţele de munte (Vâlcea, Gorj şi cealaltă parte din Mehedinţi), unde ‘străinii’ erau în exclusivitate românii veniţi de peste Carpaţi. Localităţi mari şi însemnate ca Veideeni (Vâlcea), Novaci (Gorj) şi Baia de Aramă (Mehedinţi) erau alcătuite din ungureni”, arată cercetătorul Mihai Chiriţă. Migraţia din Ardeal a început în secolul al XIII-lea Migraţia populaţiei din Ardeal a început chiar din secolul al XIII-lea, dar a cunoscut diferite etape în care s-a mai estompat în funcţie de vicisitudinile istoriei. „În decursul istoriei sale, Ardealul a reprezentat rezervorul care a alimentat cu populaţie ţinuturile de dincoace de Carpaţi, pustiite timp de un mileniu de migratorii veniţi din nordul şi estul Europei. Primul document scris care relevă fenomenul migraţiei populaţiei transilvănene este la sud de Carpaţi este Diploma lui Bela IV – regele Ungariei – de la 1247, prin care se iau măsuri de interzicere a emigrărilor, urmat de un alt document românesc şi oral, de data aceasta: Legenda descălecatului lui Negru Vodă. Transilvania a revărsat valuri de populaţie în Ţara Românescă şi Moldova. Cauza principală a constituit-o reprimarea socială, spirituală, culturală, naţională, politică şi economică la care a fost supusă în mod sistematic populaţia băştinaşă. Autorităţile şi nobilimea maghiară i-a privat de la început pe români de pământ, transformându-i în şerbi. Li s-au luat până şi drepturile politice şi civile, rezervate numai celor trei naţiuni privilegiate, deşi venite mai târziu în Transilvania, prin acel faimos ‹Unio Trium Nationum› de la 1437”, mai menţionează Mihai Chiriţă în lucrarea «Ungurenii în Ţara Românească». Economia Ardealului avut de suferit Procesul de emigrare din Ardeal a avut urmări, uneori, catastrofale, pentru economia acesteia. „În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dincoa de Carpaţi se putea auzi strigături: ‘Toată Transilvania vine la noi’, iar la sfârşitul aceluiaşi secol, Austria reclama 16.000 familii din Ţara Românescă. De asemenea, în 1818, Ţara Românescă trimitea înapoi peste Carpaţi 787 de familii, fiind cerute de autorităţile din Transilvania. Se ştie că după Războiul de Independenţă, mocanii transilvăneni au emigrat în număr mare în Dobrogea. Se conseamnă şi faptul că numărul ardelenilor emigraţi în Ţara Românescă în perioada 1896-1913 se ridica la 150.000 persoane”, se mai precizează în lucrarea «Ungurenii în Ţara Românească». Privilegii acordate ungurenilor O altă cauză a emigrării românilor transilvăneni în Ţara Românescă, concomitent cu cea a ‘sârbilor’ de peste Dunăre a fost dezvoltarea agriculturii în Principate. Ţara Românescă devenise nu doar grânarul Imperiului Otoman, ci şi cel al Europei Centrale. Libertatea de navigaţie, care era garantată de Poartă, a contribuit la dezvoltarea agriculturii. În aceste condiţii, domnitorii Ţării Româneşti acordau o serii de beneficii străinilor care doreau să se stabilească în ţinuturile sale. „În anul 1776 s-au înfiinţat la Bucureşti şi Craiova câte un Isprăvnicat al ungurenilor. Ele aveau să se ocupe cu organizarea în slobozii a românilor veniţi din Transilvania, care doreau să se stabilească definitiv în Ţara Românească. Pentru aceasta, li se asigura o administraâie separată de cea a pământenilor, având ispravnici, zapcii şi pârcălabi proprii”, arată Mihai Chiriţă. Isprăvnicatele au funcţionat până în 1831 când sloboziile au fost desfiinţate şi ungurenii au trecut în rândul pământenilor, plătind cu toţii acelaşi bir. „În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, neexistând nici o speranţă de îmbunătăţire a traiului, oierii transilvăneni au început să-şi părăsească definitiv satele de baştină şi să se stabilească dincoa de Carpaţi cu familii cu tot, transhumanţa transformându-se într-o veritabilă migraţie”, mai menţionează cercetătorul. Fenomenul a continuat până în preajma Primului Război Mondial Ungurenii au continuat să fugă în principate şi în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu toate că graniţele erau bine păzite, pe poteci prin munte cunoscute numai de ei. Fenomenul s-a desfăşurat până în preajma Primului Război Mondial. „Românii transilvăneni au fost cunoscuţi în Ţara Românescă mai ales sub denumirea generică de ‘ungureni’, ca unii ce veneau din Ţara Ungurească, dar şi sub denumirea de mocani (cei din Bărăgan şi Dobrogea), ţuţuieni, bârsani sau moroieni (trocari)”, se mai arată în lucrarea «Ungurenii în Ţara Românească». Mocanii Mocanii sunt comunități pastorale autohtone de oieri români similare în multe privințe cu aromânii (în special cu ramura „rămânilor fărșeroți” și cea a „grămuștenilor”, cu care, de altfel, au coabitat în stâne), situate mai ales în două regiuni distincte din sudul Ardealului, dar și în alte arii ale acestei provincii. Mocanii au fost, până de curând, asociați cu unii vânzători de mere sau negustori ardeleni, deși nici ei nu practicau un nomadism propriu-zis. Mocanii săceleni Marele nostru etnograf şi folclorist George Pitiş, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a descoperit multe obiceiuri ale scheienilor braşoveni la Săcele. A găsit încă aici, oarecum pietrificate, obiceiuri străvechi în legătură cu logodna, nunta, naşterea şi în legătură cu înmormântarea. Ele erau la fel ca cele din Şcheii Braşovului, care au dispărut mai repede, dar s-au menţinut în toată zona pastorală a Ţării Bârsei. Aici erau diferite tipuri de păstori: mocanii, ţuţuienii şi moroienii. Mocanii erau băştinaşii, ţuţuienii erau veniţi din zona Sibiului şi moroienii erau dinspre Bran. Mai existau mocani în zona Harghitei şi Covasnei care cu timpul au pierit. În cele din

„Duelul Tenorilor” în aer liber – cu Ştefan von Korch şi invitaţii – a umplut Grădina de Vară Herăstrău

/0 Comments/in /by

La început de august, Grădina de Vară Herăstrău a găzduit primul eveniment în aer liber din stagiunea Musical Extravaganza: frumoasa grădină a Teatrului Constantin Tănase s-a transformat într-un adevărat tărâm al muzicii și eleganţei, odată cu desfășurarea concertului Duelul Tenorilor – un eveniment în care s-au contopit strălucirea artei lirice cu emoţia blândă a verii târzii, prin vocile soliştilor Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana, cărora li s-a alăturat Orchestra Filarmonicii Piteşti.

Fiecare dintre cei trei soliști a adus în prim-plan propria paletă artistică: Ștefan von Korch a încântat prin lirismul cald și eleganța interpretării, Mihai Urzicana a excelat în precizie şi trăire, iar Alin Stoica a impresionat prin aportul său dramatic.

Programul a inclus arii celebre din capodopere ale liricii italiene precum Elixirul dragostei sau Tosca, dar și canțonete îndrăgite – O sole mio, Granada, Torna a Surriento – care au încununat seara cu acel parfum inconfundabil al muzicii italiene autentice.

Prezentarea a fost realizată cu grație și finețe de Ruxia Șandru, care a conferit serii un plus de coerență.

Acompaniamentul orchestral a fost asigurat de Filarmonica Pitești, care a dovedit, încă o dată, atașamentul față de manifestările de înaltă ținută artistică. Orchestra a oferit un suport sonor vibrant și nuanțat, contribuind esențial la reușita serii.

Publicul, numeros și entuziast, a fost martorul unei seri în care muzica și natura s-au întâlnit într-o sinergie perfectă, într-o sărbătoare a sensibilității și pasiunii lirice. Seara a fost, potrivit solistului gazdă Ştefan von Korch – „o veritabilă celebrare a artei vocale, un omagiu adus frumuseții sunetului și emoției.”

Turneul Duelul Tenorilor continuă în toamnă, cu noi ediții programate în:

• Sibiu, 17 noiembrie, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”
• Craiova, 21 noiembrie, la Teatrul Național „Marin Sorescu”

Iar următorul eveniment în aer liber din stagiunea Musical Extravaganza – va fi şi prima lucrare prezentată intergal în stagiune: Carmina Burana – cea mai celebră cantată din lume – programată pe 17 iulie 2026.

Spectacolele, coordonate de tenorul Ştefan von Korch, fac parte din stagiunea Musical Extravaganza, care apropie orizontul operei şi operetei de publicul de toate tipurile prin evenimente tematice, găzduite în spaţii deosebite, care potenţează starea creată de fiecare poveste pe portativ.

Seria continuă după următorul program:

Credit foto: Anca Coleaşa

Violonista Rusanda Panfili şi Orchestra La Chapelle Sauvage vor fermeca Bucureștiul cu muzica lui Hans Zimmer pe 28 septembrie 2025 la Ateneul Român

/0 Comments/in , /by

Un eveniment spectaculos, un omagiu adus geniului muzicii de film! Pe 28 septembrie 2025, ora 20.00, Ateneul Român va fi scena unui spectacol memorabil dedicat creațiilor celui mai influent compozitor al cinematografiei moderne – HANS ZIMMER. Sub bagheta dirijorului KAREL DE WILDE, prestigioasa orchestră LA CHAPELLE SAUVAGE din Belgia va oferi publicului o călătorie muzicală captivantă prin cele mai emblematice coloane sonore din filme premiate cu Oscar și Grammy! Invitată specială: RUSANDA PANFILI – violonista oficială din Hans Zimmer Live! Evenimentul capătă o dimensiune impresionantă prin prezența Rusandei Panfili, violonista de excepție care il acompaniază pe Hans Zimmer în celebrele sale turnee mondiale. Recunoscută pentru virtuozitatea și pasiunea sa inegalabile, Rusanda readuce pe scena Ateneului Român energia autentică și emoția pură care definesc muzica maestrului Zimmer. O reprezentație care va însufleţi universul sonor al unor capodopere muzicale, precum: Interstellar, Inception, Pirații din Caraibe, The Lion King sau Gladiator. Astfel, La Chapelle Sauvage, orchestră de elită, formată din cei mai talentați tineri muzicieni ai momentului, va interpreta preț de 90 de minute, fără pauză, suitele orchestrale care au transformat fiecare film într-o experiență sonoră de neegalat. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro, entertix.ro, eventim.ro, iabilet.ro, myticket.ro la următoarele categorii de preț: https://gqentertainment.ro/bilete/  🎟 VIP – 629 lei     🎟 Categoria I – 529 lei     🎟 Categoria II – 429 lei     🎟 Categoria III – 329 lei LA CHAPELLE SAUVAGE – ORCHESTRA CARE SFIDEAZĂ LIMITELE MUZICII Creată din dorința de a explora noi orizonturi sonore, orchestra La Chapelle Sauvage îmbină perfecțiunea clasică cu o viziune modernă asupra interpretării muzicale. Formată inițial ca un ansamblu de tineri muzicieni talentați, sub îndrumarea dirijorului Karel De Wilde, orchestra a cucerit rapid scenele internaționale, remarcându-se prin versatilitatea și profunzimea emoțională a fiecărui concert. O abordare îndrăzneață, un echilibru perfect între tehnică impecabilă și pasiune pură – aceasta este semnătura muzicală a La Chapelle Sauvage. Cu un repertoriu vast, care variază de la muzică de cameră la lucrări simfonice grandioase, orchestra colaborează în mod frecvent cu soliști și coruri internaționale, oferind publicului experiențe artistice unice. HANS ZIMMER – ARHITECTUL SUNETULUI CINEMATOGRAFIC Deținător a două Premii Oscar, patru Premii Grammy și trei nominalizări Emmy, Hans Zimmer este numele care a revoluționat muzica de film. Îmbinând sunetele electronice cu orchestrațiile clasice, el a creat coloane sonore care au definit generații. De la debutul său în industria muzicală și colaborările timpurii cu Stanley Myers, până la consacrarea prin Rain Man (1988) și The Lion King (1994), Zimmer a transformat fiecare partitură într-o operă de artă. Filme precum The Dark Knight, Dune, Dunkirk sau Man of Steel poartă amprenta inconfundabilă a compozitorului iar sound-ul său unic continuă să inspire cineaști și muzicieni din întreaga lume. Oportunitatea de a trăi această experiență este aici! Pe 28 septembrie 2025, Ateneul Român devine tărâmul în care muzica lui Hans Zimmer prinde viață!

Ion Coja – Iliescu nu merită funeralii de stat. Cum nu merită nici unul dintre omologii săi post-decembriști. Dar Iliescu nu merită mai mult decât toți patru la un loc!

/0 Comments/in /by

Mârșăviile tovarășului Iliescu. Despre morți numai adevărul! Interviu cu Profesorul Ion Coja Domnule profesor ION COJA, ce aveți de comentat în acest moment, când ne pregătim de funeralii naționale? Iliescu nu merită funeralii de stat, cu atât mai mult naționale. Cum nu merită nici unul dintre omologii săi post-decembriști, când va fi să fie. Dar Ion Iliescu nu merită mai mult decât toți patru la un loc! A fost cel mai nociv și mai odios personaj politic din ultimii 50 de ani. Despre morți numai adevărul! Puteți detalia aceste mârșăvii, cum le-ați numit dumneavoastră? Să începem cu ultima: de ani de zile procuratura nu a reușit să-l aducă pe individ în boxa acuzațiilor pentru crimele împotriva umanității săvârșite în decembrie 1989 și la mineriadele din 1990. Mii de morți pe care Iliescu și tovarășii săi de complot i-au planificat fără să ezite. Cu un cinism criminal, inuman, monstruos. Unic în istoria noastră. Ce nevoie a avut Iliescu și acoliții săi de acei morți, majoritatea oameni tineri, entuziaști? După mintea lor puțină de conspiratori criminali năuci, bănuiesc că acele victime nevinovate trebuiau să dea prestigiu și legitimitate celor care s-au ridicat pe cadavrele fraților noștri. Dar mi-e greu să decid în ceea ce îi privește ce a fost mai mare? Prostia sau ticăloșia? Altă mârșăvie? Relația cu soții Ceaușescu, care i-au fost ca niște părinți, acei părinți de care nefericitul de Iliescu nu a avut parte! E de presupus că acest detaliu biografic a fost o traumă care i-a determinat comportamentul aberant, de criminal în serie, lipsit de orice cenzură morală. Când intri în politică este normal să țintești cât mai sus, dar nu chiar cu orice preț. Iliescu s-a arătat dispus să calce în picioare orice principiu moral ca să-și satisfacă ambițiile nemăsurate. A avut ambiții care i-au depășit capacitățile intelectuale. O dată ajuns în fruntea ierarhiei s-a văzut că nu are nicio viziune, nicio idee politică. Singura sa grijă a fost să rămână în fruntea bucatelor. A tolerat să fie înconjurat de incompetenți și corupți care să nu-i conteste autoritatea. În jurul său, în partid și în clasa politică, s-a instaurat corupția și incompetența. Corupția și incompetența guvernează România de după 1990. Aceasta este isprava care îl definește pe numitul Iliescu Ion. Pe Iliescu unii îl consideră un intelectual. Nimic mai fals! Și-a plăsmuit această etichetă, dar nimic din ce a făcut nu poate fi considerat o performanță intelectuală. Nu a promovat nicio idee, nicio viziune. Iar la crezul său bolșevic a renunțat pe loc în ziua de 22 decembrie 1989 ca să nu-și compromită ascensiunea politică. Un șarlatan, lipsit de orice credință politică, de orice Dumnezeu. Nu a avut nicio concepție, a avut numai ambiții și un instinct de autoconservare într-adevăr remarcabil. Nu a avut niciun prieten, niciun tovarăș, numai complici la opera de distrugere a României! În ce a constat această „operă de distrugere a României”? Ca președinte al României a debutat printr-o decizie economică criminală: sistarea lucrărilor la canalul București-Dunăre. El, care chipurile era inginer hidro, o inginerie pe care n-a practicat-o niciodată,  dar s-a grăbit să intervină împotriva celui mai important proiect de amenajare hidro din istoria noastră. Și-a arătat incompetența din prima clipă. Incompetența sau politica de distrugere a României? Probabil că a fost vorba de amândouă! Canalul București-Dunăre era realizat în proporție de 85%, spun specialiștii. Aveam nevoie de un asemenea canal! Mai departe de distrugerea României s-a ocupat Petre Roman și ceilalți, fără ca Iliescu să aibă de spus ceva împotrivă. Ca președinte a patronat această „operă de distrugere  României” de care se face vinovată toată clasa politică, toate partidele care s-au perindat la guvernarea Țării! În frunte cu tovarășul Ilici! Am auzit la câteva televiziuni cuvinte de laudă la adresa tovarășului pentru implicarea sa în lupta cu iredentismul maghiar mai activ ca niciodată după 22 decembrie… Dimpotrivă, Iliescu a făcut jocul maghiarilor tot timpul! A legalizat înființarea UDMR, probabil șantajat de Domokos Geza. Acțiunilor iredentiste maghiare li s-au opus câțiva generali patrioți și mai ales reacția românilor patrioți din Ardeal care au înființat Uniunea Vatra Românească și au găsit formula de răspuns la pretențiile bozgorești atât de aberante. Pe Iliescu l-a deranjat foarte vizibil existența și acțiunile Vatrei și mereu ne-a sabotat. Am auzit la unii comentatori servili clasei politice că fără Iliescu am fi avut soarta Iugoslaviei sau a Cehoslovaciei! O prostie fără pereche care circulă la nivelul cel mai de jos al comentatorilor. Cele două state au apărut după 1918, prin decizia unui conclav internațional! Nu aveau nicio șansă să reziste în timp! Este exemplară situația sârbilor și croaților, care vorbesc aceeași limbă, sunt același popor, dar se urăsc de moarte din pricina confesiunii religioase, unii sunt ortodocși, ceilalți sunt catolici! Ura dintre sârbi și croați a dus la dispariția Iugoslaviei. La noi s-a încercat divizarea românilor prin apariția în secolul al XVIII-lea a Bisericii greco-catolice Unite cu Roma. Dintre românii care au făcut acest pas s-a ițit însă Școala Ardeleană, care a însemnat atât de mult pentru avântul naționalismului românesc! Pentru românism! Românii mereu au dejucat proiectele anti-românești. E specialitatea casei! Ce rămâne după Ion Iliescu? Regretul că a existat, că a făcut umbră pământului… A consemnat pentru dumneavoastră Petre Burlacu 6.08.2025

Istoria Bucureștiului: Dan Grigore – Gânduri despre București (orașul este „al nostru”, nu „al poporului”, fără identitate)

/0 Comments/in , /by

Mentalitatea aceasta că spațiul public este al nimănui, vine din doctrina că „totul aparține poporului” adică nimănui și nu s-a făcut destul ca oamenii să recapete sentimentul proprietății și al proprietății colective. Orașul e al nostru, „al nostru” înseamnă niște oameni cu identitate, nu înseamnă „al poporului”, care n-are identitate, deocamdată, poporul român nu are identitate, nu și-a recăpătat-o. Noi suntem o populație, deocamdată și când vorbim de „popor” e demagogie.

Ce m-a ținut legat de România, în primul rând, pe lângă sentimentele mele, pentru familia și oamenii mei apropiați, prietenii, a fost legătura mea afectivă cu Bucureștiul!

Sunt lucruri care pot să fie explicate și lucruri pe care nu le pot explica. Sunt lucruri mai puțin raționale care mă leagă de București. Când eram în străinătate, în turnee mai lungi, mi se făcea dor de câte un colț de stradă, căruia nu-i dădeam atenție când eram aici. Și așa am descoperit că definiția aceea conform căreia patriotismul se descoperă, mai ales, când ești departe de patrie, are ceva adevăr!

Încercările de a reînvia anumite reflexe culturale ale Bucureștiului sunt foarte lăudabile, dar nu știu dacă pot să recupereze tot, pentru că o mare parte din oamenii care făceau viața asta nu mai este și sunt lucruri care s-au pierdut.

Trebuie să fim conștienți că, lucrurile funcționând în felul acesta, trebuie să valorificăm, să valorizăm, să păstrăm, să tezaurizăm, aceste tipuri de metabolism cultural, prin asta înțelegând chiar stilul de viață și materială, și spirituală a orașului! Altminteri pierdem ceva ireparabil!

Sunt unele ramificații culturale care ar putea face parte din tezaurul memoriei Bucureștiului, pentru că dacă ne gândim la locuri precum „Capșa” sau fostul „Fialkowski”, cafenea mare, de pe lângă Biserica Kretzulescu, era o efervescență culturală extraordinară. Apoi, mai recent, locuri ca Piața Rosetti cu cârciuma „Singapore” unde a fost cercul de poeți, prieteni ai lui Tudor George, marele versificator și autor de sonete, unul dintre cei mai mari tehnicieni ai rimei din limba română! Baladele Singaporene stau mărturie acestei efervescențe care era acolo. […] Era o boemă care nu știu dacă mai există astăzi, mi-e teamă că nu.

Nu mi-ar displace ca Bucureștiul să aibă o mai mare grijă pentru curățenie, să aibă mai puțină promiscuitate socială care nu este o notă exotică a orașului, ci este cartea de vizită a unei forțate co-existențe a unor contrarii care sunt total incongruente, incompatibile! Nu am văzut atâtea mașini de lux în alte orașe importante din Europa, de o asemenea cantitate ca în București – Bucureștiul fiind, de altfel, un oraș foarte strangulat în circulația lui. Mi-ar plăcea ca lucrurile astea să se mai atenueze.

Mi-ar plăcea ca Bucureștiul să devină mai decent, mai „boieresc”, în sensul tolerant al cuvântului. Trăim unii în compania altora, suntem contemporani în aceeași viață, n-are rost să ne facem viața imposibilă unii altora. Mai bine s-o trăim frumos împreună, cu respect, cu politețe, lucruri care, cred, țineau de Bucureștiul de altădată. Eu așa îmi aduc aminte de el.

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Grigore muzician român, pianist și profesor de pian.

„VIVO PER LEI” – Concert pop-opera la FILARMONICA PITEŞTI cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii pe 14 august 2025 la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”

/0 Comments/in , /by

Evenimentul pop-opera al verii va avea loc la Piteşti pe 14 august la Teatrul de Vară Gheorghe Zamfir de la 19.30: concertul „Vivo per lei”, program lansat iniţial în seria de concerte Musical Extravaganza, explorează frumoasele cărări ale căutării iubirii şi împlinirii prin dragoste, într-un parcurs romantic în care alături de tenorul Ştefan von Korch şi invitaţii săi, se va afla Orchestra Simfonică a Filarmonicii Piteşti, sub bagheta maestrului Constantin Grigore. Programul va fi întregit de tenorul Alin Stoica, sopranele Oana Maria Şerban şi Stephanie Radu. Prezenţă şarmantă şi constantă a scenelor din capitală, unde coordonează stagiunea lirică „Musical Extravaganza”, tenorul Ştefan von Korch spune: „Concertul ‘Vivo per lei’ este o adevărată celebrare a muzicii, un spectacol în care eleganţa sofisticată a operei se împleteşte armonios cu vâltoarea pasională din muzica pop. Dacă eu şi soprana Oana Maria Şerban suntem exponenţii repertoriului European – cu duete ca ‘Con te partiro’, perechea solistică formată din Alin Stoica şi Stephanie Radu va arăta că dragostea este la fel de sublimă şi în compoziţii cum sunt ‘Can’t Help Falling in Love’ sau ‘What a Wonderful World’.” Managerul Filarmonicii din Piteşti, Gabriel Niţă, completează: „Ne mândrim cu diversitate programelor noastre şi ne bucurăm să fim gazde pentru această incursiune de crossover pop-opera, de care îi invităm să se bucure pe piteşteni, dar şi pe cei din oraşele apropiate.” Soliştii vor fi acompaniaţi de Orchestra Filarmonicii Piteşti, orchestră ce în decursul acestui an a urcat pe scenă alături de tenorul de renume mondial Johnathan Tetelman şi anul trecut a luat parte la un turneu gigant în China. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Constantin Grigore, dirijor şi fondator al Cameratei Regale, dar şi al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din Bucureşti. Tenorul Ştefan von Korch este recunoscut pentru eleganţa interpretării şi este aclamat pentru apariţii în roluri lirice prin excelenţă, unul din ele fiind chiar Tamino din „Flautul fermecat”, în care a încântat publicul din Piteşti, pe scena Filarmonicii, în 2014. Tenorul Alin Stoica este apreciat pentru forţa sa dramatică şi rolurile din „Tosca” sau „Boema”. Soprana Oana Maria Şerban întregeşte registrul concertului cu versatilitatea vocală şi apariţia încântătoare, iar Stephanie Radu îmbogăţeşte programul cu vocea suavă şi prezenţa diafană, astfel încât întâlnirea muzicală programată la 19.30 la Teatrul Gheorghe Zamfir va fi cu adevărat memorabilă. Programul „Vivo per lei” este parte a stagiunii “Musical Extravaganza,” a avut deja reprezentaţii de succes în Bucureşti şi ajunge în premieră la Piteşti pe 14 august. Anterior acestei apariţii tenorul Ştefan von Korch a mai încântat publicul piteştean în “Flautul fermecat” în anul 2014. 

În acest weekend, 8-9 august 2025, la Casino Govora răsună din nou muzica de operă, prima dată în zeci de ani

/0 Comments/in , /by

În urmă cu un secol, stațiunea Băile Govora era intitulată „doctorul României”. Primea zeci de mii de oaspeți pe an, care veneau să se trateze, căutând puterea vindecătoare a aerului și a apelor de aici. Tot cam atunci, se ridica și Casino-ul din Govora, devenit simbolul orașului. Amplasat pe un platou în centrul parcului balnear în suprafață de 20 de hectare, edificiul a fost construit între anii 1928 și 1929, în stil eclectic neoromânesc, după proiectul Virginiei Andreescu-Haret, una dintre primele femei arhitect din Europa. Dar din planurile originale nu s-a făcut, practic decât jumătate, iar o aripă a rămas neconstruită. Clădirea a fost parțial dată în folosință în anul 1930 și a avut, până în 1942, funcțiunea de casino, fiind centrul vieții sociale din Govora și loc de întâlnire al elitelor vremii. Sala avea o acustică extraordinară și dotări specifice spațiilor de spectacole, cu scenă amplă și fosă pentru orchestră. În timpul războiului, clădirea a fost folosită în special ca sală de cinematograf pentru răniții de război, aflați la recuperare, iar după instaurarea comunismului destinația de cinematograf a devenit permanentă. După 1990, activitatea a intrat treptat în regres, iar clădirea a cunoscut o perioadă de declin, fiind vandalizată de hoți și degradată de intemperii. În anii 2000, Casino Govora era o ruină și o rușine. Din fericire, după numeroase diligențe administrative, primăria orașului a preluat imobilul și l-a inclus într-un proiect de reabilitare, redându-i fala din perioada de glorie. Și astfel, în acest weekend Casino Govora se poate deschide pentru a găzdui din nou un concert de operă, primul în zeci de ani. Pe scena istorică va urca strălucitoarea soprană Cristina Fieraru care, învăluită în mătasea unduioasă a chitarei acompaniatoare, va oferi publicului o seară de neuitat, într-o întâlnire inevitabilă cu propriile emoții în fața muzicii. O întâlnire despre care Alice Năstase Buciută scria, într-o cronică de concert, că este de fapt „o întâlnire de dragoste, pentru că inimile se deschid și se umplu de ecoul frumuseții. Un chitarist cu har desăvârșit și carismă pe măsură, celebrul Maxim Belciug, este partenerul unei tinere soprane al cărei glas e emoționat și chiar ezită puțin atunci când derulează și explică titluri de piese, nume de compozitori sau povești din spatele vreunei bucăți muzicale, dar are o stăpânire precisă, grațioasă, delicată și fără de cusur atunci când vine vorba despre nuanțele muzicii, despre culori adânci și volute înalte ale unui glas cu timbru fermecător. Soprana Cristina Fieraru și chitaristul Maxim Belciug scriu împreună o poveste de frumusețe cu pagini care trec de la baroc la romanță și canțonetă, un periplu prin repertoriul italian, francez sau german și care se încheie, absolut splendid, cu versurile lui Eminescu așezate pe muzică de Guilelm Șorban, Pe lângă plopii fără soț”.  Recitalul de operă de sâmbătă face parte din „Estivalul de Chitară la Băile Govora”, un mini-festival de weekend ce are loc în perioada 8-9 august în această stațiune. În cadrul aceluiași festival, vineri 8 august Casino-ul găzduiește un alt concert, susținut de senzaționalul chitarist Maxim Belciug alături de Gabriel Bălașa, un percuționist insirat și apreciat. Pentru vineri, afișul anunță o seară de muzică albastră, de vis, cu valsuri, tangouri, ritmuri braziliene, virtuozități flamenco și melopee romantice rânduite sprințar într-o odă vie a bucuriei de a cânta. Cele două concerte din cadrul Estivalului de Chitară 2025 încep la ora 19:00 și au loc în sala de spectacole a Casino Govora (Cinematograful Parc, str. Parcului 2, Băile Govora). Biletele se pot procura online, pe iabilet.ro, eventbook.ro și ambilet.ro și sunt disponibile atât separat, pentru fiecare seară de festival, cât și sub formă de abonament. Copiii beneficiază de preț redus. Estivalul de Chitară de la Băile Govora este un proiect independent al Asociației Lyra Kripto (fosta Kitarodia), realizat în parteneriat cu Primăria Băile Govora și susținut de Studio Govora și Zilele Arhitecturii Balneare la Govora. Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Magic FM, Zile și Nopți, Opinia de Vâlcea, Arena Vâlceană, valceainfo.ro, Vâlcea Turistică, seintamplainvalcea.ro, Metronom FM și Magic FM. Proiectul a fost primit cu o impresionantă deschidere de către Băile Govora SA, care, dincolo de sprijin, ne-a dat încredere și energia de-a privi în viitor. Cultura nu e un moft și, mai ales acum, în timp de restriște economică, oamenii simt că artele și frumosul rămân fundamentul omeniei din noi. https://www.iabilet.ro/bilete-estivalul-de-chitara-de-la-baile-govora-114098/ https://estivaldechitaragovora.eventbook.ro/

LUPII lui Calancea împreună cu Surorile Osoianu concertează pe 23 decembrie 2025 cu Baletul Național „Joc”, la Sala Palatului în „Povestea Lupilor”

/0 Comments/in , /by

23 decembrie | Sala Palatului | LUPII lui Calancea | Surorile Osoianu | Guz | Baletul „JOC” | POVESTEA LUPILOR Magia Sărbătorilor prinde viață pe 23 decembrie, la Sala Palatului, București: LUPII lui Calancea, Surorile Osoianu, Guz și Baletul Național „JOC” – într-un spectacol de poveste. În seara de 23 decembrie, începând cu ora 19:30, Sala Palatului din București devine gazda unui spectacol excepțional ce îmbină tradiția, muzica și dansul într-un omagiu adus iernii și spiritului sărbătorilor. Pe aceeași scenă vor urca LUPII lui Calancea, cunoscuți pentru energia lor electrizantă și fuziunea spectaculoasă dintre folclor și rock; Surorile Osoianu, emblematice pentru armoniile vocale ce aduc la viață comoara folclorului românesc; Guz, cu vocea sa inconfundabilă și emoția autentică a cântecelor sale; și nu în ultimul rând, Baletul Național „JOC”, simbol al grației, ritmului și mândriei tradiționale moldovenești. Evenimentul promite o experiență senzorială completă – o sărbătoare a identității, a colindului și a bucuriei, cu momente coregrafice impresionante, reorchestrări spectaculoase și colaborări artistice inedite. Spectacolul este mai mult decât un concert – este o călătorie sonoră și vizuală, un dar muzical pentru publicul care caută emoție, autenticitate și magie înaintea Crăciunului. Vă așteptăm să celebrăm împreună frumusețea iernii și puterea muzicii, într-o seară plină de magie! Pentru informații suplimentare și interviuri vă rugăm să apelați: +40 748 972 440 Accesul este GRATUIT pentru copiii cu vârsta de până la 6 ani (inclusiv). Condiția este ca copilul să fie însoțit de un adult posesor de bilet și să stea în brațele acestuia, fără a ocupa un loc separat. Începând cu vârsta de 7 ani, este necesar procurarea unui bilet individual.