,

Cadouri Muzicale – Recital special al elevilor Colegiului Național George Enescu la Muzeul Hărților pe 13 decembrie 2024

cadouri muzicale, ucimr

Vineri, 13 decembrie, de la orele 18:00, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi invităm la recitalul de canto „Cadouri Muzicale”, inclus în stagiunea a X-a a „Cartografiilor sonore”.

„Cartografii sonore. Concertele MNHCV” este un proiect desfăşurat de Muzeul Hărţilor în parteneriat cu Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, care își propune să aducă împreună muzica de calitate și patrimoniul muzeului.

Vor interpreta elevi ai Colegiului de Muzică George Enescu din București:

ANGELA IOANA GHEORGHIU

DAVID OCTAVIAN POPA

COSTIN BITULEANU

TEODORA MATEȘ

SOFIA STĂNESCU

THOMAS CARCOTĂ

SARA COMIȘAN

DARIA ENĂCHESCU

MARIA ENE

MARIA MARINACHE

IOANA DELIA BLAȘ

Alături de

Profesori corepetitori: Marta Băceanu Tudor și Gabriela Maria Antoneac

Profesori îndrumători: Daniela Chihaia Popa și Raluca Neagu

Dată: Vineri, 13 decembrie 2024, de la orele 18:00,

Desfăşurare: La sediul Muzeului Hărților, Strada Londra nr. 39, sector 1, București

Acces: Participarea se face în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere și achitarea biletului de acces de 15 lei.

Proiectele UCIMR

UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații neconvenționale, având peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente.

Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiție precum CellEast, The Jazz Cave, ICon Arts, precum și concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu. De asemenea, UCIMR oferă un cadru propice creației, găzduind proiecte artistice interculturale precum Rezidența Transilvanica sau coproducția româno-albaneză inspirată din mitologie, Ana și Rozafa.

Despre Muzeul Hărților 

Muzeul Hărților din Bucureşti se numără printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume. Muzeul deține o colecţie de lucrări realizate în perioada secolelor XVI – XX, hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal provinciile româneşti, țări şi regiuni europene, precum şi hărţi astronomice și planuri de oraș.  Muzeul își propune ca, prin grija pentru patrimoniu și interpretarea lui, prin activități destinate specialiștilor și comunităţii, să devină o instituție relevantă pentru public și pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educația pe tot parcursul vieții, dialogul şi angajarea creativă. Muzeul organizează expoziții temporare, ateliere, conferințe, concerte și diverse alte evenimente, pentru  un public variat, amator de experiențe culturale de calitate. http://www.muzeulhartilor.ro.

Parteneri media: Ziarul News, România Pozitivă, Radio România Cultural, Historia, ACC Media Channel, Promenada Culturală, AICI A STAT, i-Tour.ro, daciccool.ro.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu