Calendar „CERTITUDINEA” – Luna Septembrie 2020 – 19 septembrie 1920 – prima împroprietărire din România Mare

Calendar „CERTITUDINEA” – Luna Septembrie 2020 – 19 septembrie 1920 – prima împroprietărire din România Mare

Calendar „CERTITUDINEA” – Luna Septembrie 2020 - 19 septembrie 1920 - prima împroprietărire din România Mare

Ilie Stan Chimingeru, din Gurbănești – Călărași a fost primul țăran împroprietărit după încheierea Primului Război Mondial, conform promisiunii făcute de regele Ferdinand. A fost unul dintre supraviețuitorii „infernului” de la Turtucaia (din regimentului lui doar nouă inși au scăpat cu viață) și una din „fantomele albe” de la Mărășești.

La 21 septembrie 1920, ziarul „Îndreptarea”, organ politic al Partidului Poporului, se deschidea cu reportajul „Împroprietărirea a început”, în care se descrie pe larg evenimentul din 19 septembrie de la Gurbănești.

Prim-ministrul Alexandru Averescu a rostit un discurs, după care preotul satului, părintele Pavel Velescu, a oficiat un serviciu religios, implorând „misericordia divină, cerând ca actul de împroprietărire ce se săvârșește astăzi să aducă liniștea și îmbelșugarea poporului român”.

După ce preotul a binecuvântat actul de împroprietărire, a vorbit din nou generalul Averescu, apoi secretarul general al Comitetului agrar a citit decretul de împroprietărire, iar ministrul agriculturii, Constantin Garoflid, spune:

„Suntem adunați aci pentru a realiza promisiunea făcută de M.S. Regele ostașilor săi pe câmpul de luptă. Astăzi începe împroprietărirea și va continua până când toți sătenii vor primi pământul ce li se cuvine…”. Vicepreșe­dintele Camerei, D. R. Ioanițescu, enumeră cele trei fapte mari produse „în vremea din urmă… care vor rămâne în istorie, Războiul, unitatea națională și împroprietărirea”, la care au luat parte „generalul Averescu și țărănimea română” ambele forțe contribuind la „înfăptuirea României Mari”. La final, a vorbit primarul comunei Gurbănești, Costache Oprea, care a spus: „…Astăzi, visul nostru de atâta vreme se preface în realitate și fiecare din noi vom avea înainte brazda noastră de pământ”…

Autor Miron Manega via certitudinea.ro.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu