Camil Petrescu – Zeflemeaua

Zeflemeaua. Ironie usoara, luare in ras, gluma batjocoritoare, ne lamurim cu ajutorul unui dictionar online, la repezeala. Dincolo de sensurile ei profane, un modus vivendi al romanilor, incepand cu marele nostru Caragiale, care a facut o adevarata arta din acesta atitudine fata de lucrurile strambe. Mergand mai departe pe firul istorie noastre literare, Tudor Arghezi l-a desavarsit, pentru ca a stiut sa dozeze perfect ironia, mergand de la rasul bonom pana la cianura.

Cu siguranta, romanii sunt un popor eminamente optimist si predispus la a lua viata cu usurinta, dar asta nu inseamna ca ne lipseste luciditatea de a intui degradarea sub poleiala unor situatii sau persoane pe care destinul le face cunoscute prin intamplarile lui. Suntem instinctuali, ne place sa facem „misto”, pentru ca suntem „mit Stock”, cum zice neamtul (adica „aristocrati”, to make a long story short). O anumita dispozitie spre superficialitate ne da uneori puterea de a merge inainte, ca sa nu mergem inapoi, ar zice unii cu nonsalanta, „sa ne fie bine ca sa nu ne fie rau.” O gluma buna si lucrurile deja se vad intr-o lumina favorabila, indulcita de apa de ploaie a antifrazei, a paradoxului, a calamburului sau a bancurilor cotidiene. „Romanul e nascut poet”, nu in sensul restrans al apetentei pentru genul liric, ci pentru felul in care remodeleaza adevarul si existenta pentru a le face mai suportabile.

Zeflemeaua are doua niveluri, doua trepte de intelegere: in primul rand, ea da glas unor metehne/vicii ale societatii, generalizate prin frecventa majora, in al doilea rand atrage atentia asupra lor, expunandu-le intr-o maniera apta sa „intepe”, adica sa produca durerea care atrage dupa sine vindecarea. Asta pentru cei care au constiinta, desigur. Zeflemeaua este, astfel, un rau necesar, un fel de vaccin prin care se ofera un antidot la prostie, incultura, ignoranta, coruptie, nesimtire… iar lista poate continua.

Astazi, un text mai putin cunoscut, scris de Camil Petrescu, autorul celebrului roman de dragoste si razboi care a facut epoca in literatura noastra interbelica – „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” (lectura obligatorie). Prea multe nu ar fi de spus, doar de bagat la cap.