LECȚIA DE ISTORIE - 15 mai 1873 – 150 de ani de la moartea domnitorului Alexandru Ioan Cuza
În ziua de 15 mai 1873, împlinindu-se 150 de ani, la Heidelberg în Germania, se stingea din viață la vârsta de 53 de ani, Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Principatelor Unite, cel care a pus bazele României Moderne.
El se trăgea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, născându-se la Bârlad în 1820, făcând primele studii la Iaşi și terminându-le la Paris la Facultatea de Drept.
A fost unul dintre cei mai activi participanți la Revoluţia de la 1848 din Moldova, împărtăşind, ca şi alţi colegi de generaţie, idealul de unire al tuturor românilor într-un singur stat.
La 5 ianuarie 1859 Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie același an, a fost ales și domn al Țării Românești, prin această dublă alegere înfăptuindu-se unirea celor două ţări române.
Ca domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea Unirii de către puterile garante şi pentru desăvârşirea unității Principatelor Române pe calea înfăptuirii unirii politice și administrative, unire care s-a finalizat în anul 1862, atunci când Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptând oficial numele de România, cu capitala la Bucureşti.
În timpul domniei sale, a fost inițiat un amplu program de reforme politice, sociale și economice, precum reforma agrară, secularizarea averilor mânăstirești, reforma învățământului ce a instituit obligativitatea învățământului primar, reforma justiției ce a dus la elaborarea Codului Civil și Codului Penal și altele, toate acestea fixând un cadru modern de dezvoltare al țării.
Dar, datorită coalizării partidelor politice ale vremii în așa numită „Monstruoasa Coaliție”, Cuza fost nevoit să abdice la 11 februarie 1866, iar plecat în exil, să ajungă la Viena, Paris, Florenţa şi apoi la Heidelberg în Germania, unde va și muri la data de 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani. Va fi înmormântat iniţial la Biserica Domnească de la Ruginoasa, pentru ca mai apoi trupul său să fie adus și înmormântat la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2022/01/prince_alexandru_ioan_cuza.jpg711511Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2023-05-15 23:38:402023-05-15 23:38:40LECȚIA DE ISTORIE – 15 mai 1873 – 150 de ani de la moartea domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Limbajul juridic este diferit de limbajul de zi cu zi. Un termen folosit curent de orice persoană, (de exemplu, „risc”), poate să aibă un înțeles special într-o lege, dacă așa este definit acolo. De exemplu, în legea pe care o analizăm, situația de „risc” e definită astfel: „orice situație, acțiune sau inacțiune care afectează dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală ori socială a copilului”. În dicționar, „risc” înseamnă „posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil”.
În legea PLx 145/2023, sintagma „prevenirea separării copilului de familie” în prescurtarea „separare” apare în diverse forme de peste 50 de ori pe cele peste zece pagini ale legii. În ciuda acestui fapt, conceptul „separarea copilului de familie” nu este definit niciodată. Sunt definite legal noțiuni precum „risc”, „vulnerabilitate”, „copil”, „familie”. Dar situația pe care ni se spune de 50 de ori că legea vrea s-o combată nu este definită. Ce înseamnă această „separare”? Că a fugit copilul de-acasă? Că stă la orfelinat? La un Centru de plasament al unui ONG? Că stă la prieteni? Că stă la rude? Că doarme pe stradă? Că stă la bunici? Această lege nu consideră că bunicii ar face parte din „familie” – ceea ce ne readuce la introducerea obligativității înscrierii copiilor la grădiniță începând de la vârsta de 3 ani. Deci legătura dintre bunici și nepoți este retezată în mod integrat, prin legi diferite (Legea România educată Deca/Johannis pe de o parte, și Legea aceasta pe de alta).
Progresiștii Resetnici au obiceiul să emită legi al căror scop este exact inversul celui pretins prin însuși titlul legii. Orice inițiativă legală menită a batjocori, dărâma sau anihila e avansată sub denumiri de generoasă sonoritate. Legea prin care s-a autorizat tipărirea a mii de miliarde de dolari și care a contribuit astfel la creșterea imensă a inflației în SUA și în lume s-a numit The Inflation Reduction Act (Legea pentru reducerea inflației) (2022). Legea prin care s-au importat cu acte în regulă 2.7 milioane de imigranți în SUA, dând astfel startul unei invazii care continuă și azi, a avut titlul de Immigration Control and Reform Act (Legea pentru Controlul și Reforma Imigrației) (1986). Legea din decembrie 2022 prin care toate statele americane sunt obligate să recunoască o căsătorie între persoane de același sex oficiată în alt stat SUA se numește Respect the Marriage Act (Actul Respectă Căsătoria).
În schimb, legea introdusă de Guvernatorul Ron DeSantis în Florida (2022) prin care este interzisă predarea educației sexuale și a identității de gen de la grădiniță până la clasa a treia a fost numită de activiștii stângiști și de uriașa majoritate a canalelor mass-media „Don’t Say Gay” bill (Legea Nu Spune Gay), deși cuvântul „gay” nu este menționat în lege nici măcar o singură dată. (Orientarea sexuală și identitatea de gen pot fi discutate în continuare în Florida în cadrul lecțiilor despre igienă, aprobate de școală și aduse la cunoștința părinților. Legea interzice, practic, prozelitismul sexual și de gen. Legea s-a bucurat de un asemenea succes în rândul publicului încât va fi extinsă la toată durata școlii—până la sfârșitul clasei a XII-a)[1].
În România, legea care va pune pe butuci definitiv sistemul de învățământ se numește Legea România Educată. Avem deci motive să fim suspicioși cu privire la o lege despre „prevenirea separării copilului de familie” și să ne întrebăm dacă nu e cumva o lege care pregătește separarea copilului de familie.
După parcurgerea legii PLx 145/2023 și eliminând limbajul fără valoare juridică, ajungem la concluzia că prin ea se creează cadrul legislativ pentru monitorizarea și controlul copiilor din România de către stat și oengeurile guvernanței globale. De aceea, ne vom referi la lege ca „Legea Vă Luăm Copiii”. Iată, pe scurt, cele mai îngrijorătoare prevederi ale legii:
• se înființează Observatorul Național al Copilului (o bază de date), în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție • în Observator sunt luați în evidență copii aflați în situație de „risc” • situația de risc este definită astfel: „orice situație, acțiune sau inacțiune care afectează dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală ori socială a copilului”.
Exemple de situație de risc (e suficientă una pentru înregistrarea copilului în Observator):
– „situație socială și mediu social nepotrivit creșterii și educării copilului, care exercită influențe negative asupra lui”. S-ar încadra aici creșterea într-o familie creștină, care-l învață că femeia e femeie și bărbatul e bărbat? – nivelul de educație scăzut al membrilor familiei – dacă analfabetismul părinților ar fi fost un motiv pentru instituționalizarea copiilor, atunci 90% din românii de până la 1900 ar fi trebuit crescuți în orfelinate și nu ar fi fost cu putință ridicarea cu ajutorul școlii clasice și a muncii cinstite a atâtor generații de copii de țărani.
• Serviciul public de asistență socială intervine când determină că o familie se află în starea de „vulnerabilitate”, definită astfel: „situația în care familia își pierde, parțial sau total, capacitatea de creștere și îngrijire a copiilor”. Exemple de situații de vulnerabilitate (e suficientă una pentru intrarea în acțiune a serviciilor sociale):
– are venituri reduse și nu beneficiază de ajutor social – are părintele unic susținător – părintele unic susținător sau ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate – are unul sau mai mulți copii care au revenit în țara de origine după o experiență de peste un an de migrație. (Deci un medic, sau profesor, sau ITst care au făcut carieră în străinătate, dar preferă să se întoarcă în Romania pentru creșterea copiilor, va fi investigat de serviciile sociale, conform acestei legi.) – un membru al familiei nu are acte de stare civilă – un membru al familiei nu are doctor de familie – un copil nevaccinat cu schema din Programul Național de Imunizări – un membru cu o boală transmisibilă (Covid, de exemplu?) – un părinte analfabet – un copil cu performanțe școlare slabe (Care copil nu are performanțe școlare slabe acum, dacă nu face pregătire în particular?) – un copil cu cerințe educaționale speciale
Serviciile sociale vin acasă și evaluează. Dacă identifică o situație de „vulnerabilitate”. întocmesc un plan de servicii. Ni se spune că în subordinea consiliului local „poate” funcționa ceva numit „structura comunitară consultativă”. Aceasta este alcătuită din: – conducătorul serviciilor sociale – reprezentantul unei școli – un medic de familie – un polițist – un preot – un consilier local – un membru ONG specializat pe servicii „din domeniul protecției și promovării drepturilor copilului”. Probabil un ONG din cele care au semnat petițiile de includere a cursului de diversitate de gen în școli, de includere a educației sexuale în școli, de alterare a definiției căsătoriei, ș.a.m.d.
„Structura comunitară” face planurile de servicii pentru copiii înregistrați în Observatorul Copilului, le pune în practică și le monitorizează. Propune beneficii pentru familiile care au în grijă copii în situație de risc (nu se precizează nicăieri că aceste familii ar fi cele în care s-a născut copilul, ele putând fi familii „foster family”, familii adoptive în care copilul este plasat atunci când structura decide că propria lui familie se află în stare de „vulnerabilitate”). Se prevede și organizarea unor „organisme de reprezentare a copiilor la nivel comunitar”.
Textul legii este vag și extrem de general. În SUA, această lege ar fi socotită neconstituțională pentru că este prea vagă. De fapt, ea este vagă tocmai pentru a putea sluji drept cofraj pentru ouăle clocite ale ordonanțele guvernamentale care vor fi așezate ulterior în ea, fără ca cetățenii români să fie consultați sau să observe. Din expunerea de motive aflăm că această lege pare a fi un pas în direcția creării unui sistem de Credit Social în România. De ce?
Pentru că iată ce prevede expunerea de motive a legii:
„Prin proiectul de lege se înființează Observatorul Copilului, prin intermediul căruia vor fi identificați și înregistrați toți copiii aflați în situație de risc de separare de familie. Observatorul Copilului este un modul din cadrul unui sistem informatic mai amplu dezvoltat și administrat de MFTES, prin ANPDCA, care este pus la dispoziția autorităților administrației publice locale. Sistemul informatic este dezvoltat în cadrul proiectului Sistem Informatic Național pentru Adopţie – SINA, implementat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului şi Adopție în parteneriat cu Agenţia pentru Digitalizarea României şi Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale Sistem Informatic Național pentru Adopție – SINA, în cadrul Programului Operațional Competitivitate. SINA are trei subsisteme care vizează activitatea de prevenire a separării copilului de familie, protecția specială a copilului separat temporar sau definitiv de părinți și adopția.”
Prin această lege se înființează așadar un Observator al Copilului, adică o instituție de tip „Ochiul lui Sauron” administrată de acronime, de o supă alfabetică, adică de autorități tehnocratice scăpate controlului democratic, netransparente. Copiii intră, în acest fel, sub supravegherea unei entități numite, de exemplu, Agenția pentru Digitalizarea României.
Copiii României vor intra astfel în raza de acțiune a unui soft manevrat de asistenți și inspectori sociali care vor acționa ca entități androide, robotizate, în teritoriu. Te vei trezi la ușă cu inspectorul social înarmat cu o tabletă pe baza căreia va evalua situația și va extrage, din măruntaiele tabletei, verdictul de „vulnerabilitate” sau „risc”. Softul se numește, cum altfel, decât Aurora (o fi din Disney?):
„Subsistemul destinat activității de prevenire a separării copilului de familie are la bază o aplicație software dezvoltată de UNICEF – Aurora care asigură colectarea datelor din teritoriu de către SPAS. Aplicația Aurora a fost testata de UNICEF în perioada 2014-2019 în cadrul unor proiecte pilot. Prin actualul proiect de lege aplicația Aurora preluată de ANPDCA de la UNICEF și care urmează să fie integrată în aplicația naţională până la 31.07.2023, va fi denumită Observatorul Copilului. Aplicația este, în primul rând, un instrument pentru asistenții sociali de la nivelul SPAS-urilor şi vine în sprijinul acestora pentru identificarea copiilor aflați în situație de risc de separare de familie şi în recomandarea unui pachet minim de intervenţii şi servicii pentru aceștia. Subsistemul are două componente distincte şi anume: aplicația mobilă, o aplicație software pentru Android, care se instalează pe o tabletă şi este utilizată în activitatea de teren de către asistenții sociali. Aplicația este un instrument util profesioniștilor de la nivel local în asigurarea unui ghid de interviu pentru colectarea datelor despre toți membrii gospodăriei, generează un diagnostic cu privire la vulnerabilitățile copiilor din gospodărie şi recomandă un pachet de intervenţii/servicii de bază; platforma web, aplicația de bază a sistemului, este construită pe o infrastructură scalabilă care comunică cu modulele mobile prin API-uri interne. Prin platformă, datele şi agregatele lor sunt disponibile utilizatorilor care pot vedea datele la niveluri diferite, de ex: un asistent social din comunitatea X nu poate vedea datele din alte comunități, dar la nivel național, ANPDCA, poate vedea totul. Accesul este foarte granular și coboară până la nivel de sat/comună.”
Cu ajutorul acestei legi se va vedea, de sus în jos, totul, la nivel granular. Vrem acest tip de management digital al copiilor din casa părinților lor? Ne lăsăm închiși în borcane digitale? Acceptăm acest tip de microchirurgie la nivelul familiei? Ce sunt acestea? Lovituri de dronă, cu precizie matematică? Pe baza softului Aurora se vor strânge deci date despre toți membrii familiei, date care vor depozitate pe o platformă care va permite oricărui birocrat ascuns în dosul unei perdele de acronime să vadă totul, până în măruntaiele oricărei familii. Și apoi să recomande intervenția psihoterapeutului sau psihologului. Sau consilierului de diversitate, echitate și incluziune.
Ni se spune că programul Aurora a fost testat între 2014 și 2019 în cadrul unui program pilot. Da, creat de UNICEF-România, programul Aurora a fost testat în județele Brașov și Bacău. Iată, la Bacău de exemplu, care au fost datele programului pilot:
„Lucrătorii comunitari discută cu fiecare familie, utilizând un ghid de interviu care poate conține până la 300 de întrebări generate de Aurora, în funcție de structura familiei. Cu ajutorul lor, vulnerabilitățile și nevoile familiilor sunt identificate și apoi familiile sunt sprijinite să aplice pentru alocații și servicii de stat deja existente. Cu ajutorul pachetului minim de servicii și prin intermediul platformei Aurora, situația copiilor vulnerabili s-a îmbunătățit considerabil, mai ales în ceea ce privește participarea școlară și vaccinarea”[2]. Dar, pe lângă vaccinare, Aurora are și o componență referitoare la „comunicare pentru schimbare socială ce se traduce prin campanii locale de schimbare a cunoștințelor și atitudinilor privind discriminarea, toleranță la toate formele de violență asupra copilului, comportamentelor de risc la adolescenți etc.”[3].
Iată și niște cifre de la Bacău referitoare la incidența „vulnerabilităților” – în medie, două de copil:
„Printre primele activitati demarate a fost recensamântul comunitar efectuat de catre lucrătorii comunitari cu ajutorul aplicatiei on-line AURORA – un instrument care se foloseste de tehnologia existenta pentru a facilita o evaluare unitara a vulnerabilităților, a înregistra într-o bază de date comună toate cazurile ce vor necesita intervenție ulterioara si a asigura o monitorizare în timp real a activitatii de pe teren.
Pâna la ora actuala au fost recenzate aproape 48.000 gospodarii dintre care, în aproximativ 22%, au fost identificati aproape 20.000 copii si 124 femei având diverse vulnerabilitati. Datele de pâna acum ne arata ca în medie un copil cumuleaza 2 vulnerabilitati – acestea fiind grupate în 6 dimensiuni: saracie, sanatate, educatie, locuire, comportament la risc, familie si conditii sociale. Pentru toti acesti copii si familiile lor au fost generate prin Aurora peste 550.000 de servicii de baza de tip informare, consiliere, acompaniere si suport, referire, monitorizare si evaluare”[4].
Proiectul pilot de la Bacău a fost susținut financiar de Fundația Botnar, o organizație filantropică elvețiană dedicată soluțiilor AI pentru tineret și transformării digitale a orașelor pentru un viitor mai echitabil și incluziv[5].
Din moment ce „separarea copilului de familie” nu e definită legal nicăieri, ea poate fi interpretată în diverse feluri. În SUA și în unele țări UE, serviciile sociale separă copilul de familie când consideră că familia nu-l crește „bine” (așa cum au aflat mai multe familii române creștine, stabilite în străinătate, cărora statul le-a luat copiii pentru diverse motive ideologice).
Această lege se poate aplica, așa cum e scrisă, unei familii cu venituri medii, care are un copil cu note mici la școală (ceea ce, în contextul reformei de 30 de ani a educației, se petrece frecvent). Sau un copil incomplet vaccinat. Sau un copil cu părinții plecați la muncă în afara țării. (Bunicii nu intră în definiția dată de această lege „familiei”, deși Papa Francisc i-a lăudat in extenso, în vizita sa la Iași, pentru preluarea atribuțiilor părinților, plecați la muncă în străinătate.) Serviciile declară situația de vulnerabilitate, „structura comunitară” face planul de „servicii”, pe care cine le poate oferi decât ONG-ul din „structură”. Din moment ce familia lui și-a pierdut capacitatea de a-l crește, copilul trebuie crescut de altcineva. Acest lucru se face tocmai pentru a „preveni separarea lui de familie”.
Chiar când familia nu e în stare de „vulnerabilitate”, dacă se află doar în „situație de risc”, planul „structurii” poate prevedea frecventarea, de către copil, a „centrelor de zi”, unde să fie „educat”. Probabil de aceleași ONG-uri, în același spirit. Fără îndoială, aceste amănunte vor fi precizate abia după aprobarea legii, prin ordonanțe de guvern.
Dacă legea nu urmărește separarea copilului de familie, atunci să se prevadă clar și fără echivoc în lege acest lucru. Să se includă, în limbaj juridic care să nu altereze substanța, următoarele prevederi:
• Nici o instituție publică sau privată nu are dreptul de a prelua responsabilitatea creșterii unui copil de la părinții lui biologici sau tutorii lui legali fără acceptul explicit al acestora. Singura excepție de la această regulă se face în cazul copiilor pe care părinții îi rănesc fizic cu periclitarea gravă a sănătații și a vieții, în mod intenționat și repetat, sau îi abuzează sexual (în mod dovedit medical și documentat prin anchetă a Poliției).
• Orice servicii oferite de serviciile sociale, „structurile comunitare” sau orice alte servicii prevăzute prin această lege pentru sprijinirea familiilor aflate în situații de „risc” sau „vulnerabile” sunt doar cu titlu opțional. Oricare din părinți poate opta oricând pentru refuzarea oricăror din aceste servicii, sau a tuturor acestor servicii.
• Părintele/tutorele legal are dreptul și datoria de a fi permanent și detaliat informat de toate „serviciile” oferite copilului său, când aceste activități nu se desfășoară sub directa supraveghere a părintelui. Părintele va primi dinainte o listă completă a serviciilor medicale care se propun, a hranei care-i va fi oferită copilului, și materiale detaliate despre conținutul complet al educației „informale și nonformale”, al socializării, al recreerii și al consilierii oferite copilului prin Centrele de Zi. (Ce va face acolo copilul? Ce cărți va citi? Ce filme va vedea? Ce jocuri va juca? Ce ideologii îi vor fi prezentate ca adevăruri? Ce vaccinuri i se vor face?) Personalul angajat în aceste activități va asigura transparența lor față de părinți.
Așa ar suna o lege care nu urmărește separarea copilului de familie. Și, oricum, nu avem nevoie de încă o lege care să dospească toxicul aluat birocratic-instituțional din România. Afară cu acronimele din viața familiilor din România!
P.S.: În septembrie 2022 am semnalat modul în care documentele oficiale ale Ministerului Educației puneau problema referitoare la viitoarea grădiniță obligatorie/„educație timpurie”/„învățământ preșcolar” conform legii Deca-Iohannis „România educată”. Astfel, în SUPORTUL PENTRU EXPLICITAREA ȘI ÎNȚELEGEREA UNOR CONCEPTE ȘI INSTRUMENTE CU CARE OPEREAZĂ CURRICULUMUL PENTRU EDUCAȚIE TIMPURIE din 2019, adică documentul care traduce limba de lemn oficială, stă scris negru pe alb:
„Această nouă perspectivă asupra perioadei copilăriei timpurii, coroborată cu analize și studii privind evoluția familiei și a rolului femeii în societate, precum și cu noile descoperiri și teorii asupra dezvoltării copilului, a determinat o schimbare în discursul guvernelor, în cât mai multe țări, privind serviciile integrate pentru copilul mic. În același timp, aceste lucruri au orientat preocupările specialiștilor și a celor care răspund de construirea strategiilor și a politicilor socio-educaționale către ideea de oportunitate a îngrijirii, creșterii și educării copilului mic în afara familiei, în servicii specializate și, prin urmare, către trecerea de la îngrijirea privată, în familie, la cea în servicii publice, denumite servicii de îngrijire și educație, în afara familiei (‘out of family’), dar din care familia nu este exclusă ci, dimpotrivă, invitată să participe activ la educația copilului.”
Veți fi invitați să participați la educația copiilor voștri de către experți în construire de strategii. Legea Firea completează instuțional Legea Deca-Iohannis, asigură infrastructura necesară creșterii copilului – a TUTUROR copiilor, nu doar a celor în situație de risc – în afara familiei. Sunt parte a unui pachet legislativ care trebuie respins în totalitate.
LECȚIA DE ISTORIE - 9 mai: Zi cu triplă semnificație istorică
De-a lungul istoriei ziua de 9 mai a marcat de trei ori evoluția României. Astfel, 9 mai 1877 a fost ziua când a avut loc proclamarea independenţei de stat a României, 9 mai 1945 a fost desemnată ca Ziua Victoriei aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial împotriva Germaniei naziste şi respectiv 9 mai 1985, ziua când liderii Uniunii Europene aflați la Summit-ul de la Milano, au decis ca pe această dată să fie sărbătorită Ziua Europei, unul dintre simbolurile menite să promoveze unitatea de pe bătrânul continent.
Începând cu primul dintre aceste evenimente, proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877, putem spune că fost încununarea strădaniilor de veacuri a românilor, aceea de obținere a independenței față de Imperiul Otoman. Iar în acea zi memorabilă când Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul ţării că „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”, rămâne ziua care prin hotărârea ţării întregi și vocea marelui om politic, s-a putut realiza dorința românilor.
Cel de-al doilea eveniment care marchează această zi este data de 9 mai 1945, când milioane și milioane de oameni au trăit bucuria capitulării celui de-al treilea Reich. Iar prin semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei, care a avut loc la cartierul general sovietic din Berlin, a luat sfârşit cel de-al Doilea Război Mondial pe continentul european, război ce a costat viaţa a peste 40 de milioane de oameni și imense distrugeri materiale.
Tot la 9 mai, în fiecare an, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare a țărilor de pe bătrânul continent, care să ducă la crearea Europei Unite. Acesta moment este considerat ca fiind hotărâtor pentru constituirea Uniunii Europene, iar liderii din țările europene aflați la Summit-ul Consiliului European de la Milano din anul 1985 au decis ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei Unite.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/05/9mai1877.jpg511700Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2023-05-09 15:52:372023-05-09 15:52:37LECȚIA DE ISTORIE – 9 mai: Zi cu triplă semnificație istorică
Ferice, dar de voi, prieteni morţi, Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara, Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.
Eu pe-ntuneric scriu acest poem, Nişte nemernici iar ne-au stins lumina, Pe cine să înjur sau să blestem Cînd noi, românii, purtăm toată vina?
Şi gazele, ca mîine, s-or opri, Pe urmă vom bea apă ruginie, Trăim calvarul ăsta zi de zi, Drum bun spre Evul Mediu, Românie!
Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund, Eşti prizonierul neamurilor proaste. La Primărie? Eşti prea rupt în fund! La Minister? Te bate la trei coaste!
Nici o instanţă nu te bagă-n seamă Nici nu exişti tu, cetăţean de rînd, Ţesutul societăţii se destramă, Iar statul e doar un vampir flămînd.
Tu nu mai ştii ce-i aia „trai decent”, În beznă stai, te speli cu apă rece, Mai cald e-afară ca-n apartament Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.
Îmi beau cafeaua trist şi gînditor, Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă, Regret profund că sînt doar scriitor, Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.
Aprind o lumînare şi mă văd În casa scundă, a copilăriei, Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd, Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.
Însă atunci era după război, Rănită era ţara şi datoare – Acum, ea este pradă la strigoi Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.
Am dat lumina, gazele şi apa Pe mîna unor mercenari străini, Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa, Scot bani din piatră seacă şi din spini.
Nu ne putem gospodări în viaţă? Ajuns-am un popor de retardaţi? Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă! Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!
Umilitoare e această stare Să nu mai ai nimic în ţara ta, Să vezi cum ultima redută moare Şi să te rogi de moarte să te ia.
Eu vă invidiez, amici plecaţi În altă lume, unde e lumină, Acolo sînteţi toţi, surori şi fraţi, Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.
V-a luat la vreme Dumnezeu la cer, Eu văd în asta, poate, o răsplată, El v-a ferit de acest timp mizer Cînd ţara noastră e crucificată.
Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani Nici de mîncare sau medicamente În timp ce politrucii talibani Fac şi desfac Guverne, Parlamente.
E un dezastru grav şi general, Mai jos de-atîta chiar că nu se poate, Mai bine-n groapă decît la canal Şi cred că doar războiul mondial Ne poate vindeca de laşitate!
Miron Manega - Să facem un bilanț pe toate, absolut toate temele sensibile ale istoriei noastre: Mișcarea Legionară, cazul Mareșal Ion Antonescu, Holocaustul, cazul Nicolae Ceaușescu
În spațiul public, despre aspectele pozitive, onorabile sau înălțătoare ale Mișcării Legionare se vorbește în șoaptă sau deloc pentru că, vezi Doamne, e propagandă. Se vorbește doar de crimele legionare, unele (puține) reale, majoritatea atribuite. Personal, cred că e vorba de o mistificare operată prin transformarea excepțiilor în normă.
Mișcarea Legionară ar trebui rejudecată de un tribunal real, românesc, căci până acum nu a fost judecată/condamnată decât de Tribunalul Poporului și Institutul Wiesel. A venit vremea să facem un bilanț al faptelor tuturor, să le punem pe cântar și abia după aceea să dăm o sentință. Pe toate, absolut toate temele sensibile ale istoriei noastre: Mișcarea Legionară, cazul Mareșal Ion Antonescu, Holocaustul, cazul Nicolae Ceaușescu. Căci până acum ne-au livrat alții sentințele. Sentințe prefabricate!
Este nedrept, este umilitor să stai în genunchi în fața celor care te urmăresc, te persecută și te monitorizează pe banii tăi. În genunchi nu se stă decât în fața lui Dumnezeu, atunci când te rogi. În orice altă situație, poziția este degradantă, promiscuă sau cel puțin ambiguă. Până la materializarea unor procese sau dezbateri publice demne, cu toate probele și mărturiile la vedere, CERTITUDINEA își asumă misiunea (și riscul!) de a face publice, într-un dosar deschis al conștiinței naționale, toate acele mărturii ocultate sau condamnate aprioric, de cei care nu ne iubesc, și aprobate de cei care stau în genunchi în fața lor (nu pentru a se ruga…). Așadar, atâta timp cât mai există, cel puțin instituțional, Justiție în România, CERTITUDINEA se încăpățânează să transpună în fapt principiul audiatur et alteram pars…
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/02/manega-ai1-e1699492397115.jpg400314Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2023-05-04 15:38:562023-05-04 15:38:56Miron Manega – Să facem un bilanț pe toate, absolut toate temele sensibile ale istoriei noastre: Mișcarea Legionară, cazul Mareșal Ion Antonescu, Holocaustul, cazul Nicolae Ceaușescu
Cătălin Oprișan - George Enescu: „Am iubit țara asta imens și asta e tot ceea ce primesc?”
Cel mai mare compozitor al nostru s-a stins, singur, pe 4 mai 1955, ȋntr-un hotel parizian, mângaiat doar de un patruped. România, patrie nerecunoscătoare, nu-i are, nici azi, rămășiţele pământești.
L-au aflat dis-de-dimineaţă. Fila calendarului arăta 5 mai 1955. O rupsese, cu o seară înainte, infirmiera care avea grijă de muribund. Plecase, trăgând după ea uşa cea grea. În urmă, o ultimă răsuflare, o adiere de aripă şi un lătrat lung, trist, ce spărsese liniştea. George Enescu, cel mai mare compozitor al nostru, se stinsese, singur, fără lumânare, fără ca nimeni să-i fie alături, la al patrulea cat al unui hotel parizian. Doar un suflet îi rămăsese, finalmente, alături: căţeluşul Mutzerli.
Tipul acela genial, violonistul, pianistul, dirijorul, creatorul, „Poema Română”, „Rapsodia Română”, „Oedip”, imensul, fusese ucis, prima dată, de către socialiștii apăruţi după cel de-al Doilea Război Mondial. L-au ştampilat „chiabur”. L-au chemat la Comisariatul Poporului. L-au numit „tovarăşe”. Nu i-au dat măcar un scaun, l-au anchetat, aşa, în picioare, ca pe ultimul borfaş sperietor de portofele în tramvaiele ce urcau pe Bulevardul Elisabeta. Au fost scurţi: avea moşii, se trăsese de şireturi cu toate personalităţile de „dinainte”. Ca să n-o mai lungească, poseda una bucată paşaport cu stema regală pe el. Pac! Îl ardea, îi dădea foc, efectiv, se dezicea de tot „răul”, pur şi simplu întâmplător în zonă respirau un jurnalist şi un fotograf, poze, o declaraţiune că se leapădă şi, gata, tot trecutul era şters. Primea iertăciunea, binecuvântarea bolşevică, mai tare ca orice rugăciune, mai puternică decât orice Crez.
„Am iubit ţara asta imens şi asta e tot ceea ce primesc?”
Măruca Cantacuzino-Enescu
I-a scuipat, direct! Zice-se că atunci l-a vizitat şi un infarct. A apucat doar sã urle: „Am iubit ţara asta imens şi asta e tot ceea ce primesc?” Greşit, nu venea, nimic, TOTUL i se lua! În noiembrie 1939, donase Preşedintelui Consiliului de Miniştri din acel moment, 100.000 de lei pentru apãrarea patriei, după ce a doua mare conflagraţie a Omenirii pornise, deja, la drum.
A emigrat în Statele Unite. A început să trăiască din concerte. Pe 23 octombrie 1949, Societatea Compozitorilor din România, unde, logic, era preşedinte, a dispărut. Locul său a fost luat de Uniunea Compozitorilor. Aici, Enescu nu mai figura nici măcar ca simplu membru!!!
Constantin „Bâzu” Cantacuzino
S-au stabilit la Paris. Anii îl apăsau. Măruca Cantacuzino-Enescu, a lui soaţă (mama unui as al aviaţiei, marele Constantin „Bâzu” Cantacuzino), pe care o iubea mai mult decât orice pe lume era, tot timpul, plecată din peisaj. O dragoste unisens, dar el, cu mintea aceea ce zămislise arii faimoase pe portativ, nu putea pricepe. Pe la 1942 îi făcuse cadou „Vila Luminiş” din Sinaia, loc ce se poate vizita şi astăzi. Degeaba, ea tot fugise la Dinu Lipatti.
Pe 1 mai 1955, o doamnă de 80 de primăveri, rafinată, învăluită în miresme de santal, urca, una câte una, scările ce formau melcul până la etajul al patrulea. Suie, mai mereu, acolo, la Apartamentul 40. Holul, la intrare, două camere mari, luminoase, cu vedere la stradă, camera de baie. Pe un pat, un muribund. Chip livid, mâini lipsite de vlagă, trup din care viaţa părea că se scurge. Un suflet aşa, pe la 74 de ani. Un câine ȋi linge palma căzută pe lângă pat. Pacientul e marele George Enescu. Doamna e Elisabeta de Bavaria, regină a Belgiei, soaţa lui Albert I şi mama lui Leopold al III-lea. Ultimul credincios se prezintă, lătrând, „Mutzerli”.
A refuzat castelul lui Chateaubriand
Marcel Mihailovici
Marcel Mihailovici şi uriaşul Yehudi Menuhin observaseră că starea maestrului se degrada pe zi ce trece. Ultimul trăsese sforile ca Enescu să se mute în Vallee-aux-Loups, în fostul castel al lui Chateaubriand, băiatul care pusese prima cărămidă la temelia romantismului franţuzesc, membru al Academiei. Dar lui George e mintea tot la Măruca. Cum să se despartă de ea? Femeia iubeşte Parisul… Nu, nici nu vrea să audă. Dar nu-i aşa că destinul e un „ceva” tare ciudat? N-ajunge în castelul lui Chateaubriand, ci pe strada „Chateaubriand”, la numărul 14, „Oraşul Luminii”. Aici se află hotelul „Atala”, al românului Florescu. Menuhin pune o vorbă, Enescu se mută la stabilimentul de patru stele. Se duelează cu spondiloza, al doilea atac cerebral l-a nimicit, l-a ţintuit la pat. Are puţini prieteni, dar sunt oameni care, la a lor viaţă, au devorat un munte de biblioteci. Fiecare. Florescu plânge de fiecare dată când îşi vede Maestrul. Pe vremuri, cu ani în urmă, avea locuri în primele rânduri la Operă, la Ateneu… Acum… Într-o zi, în amintirea acelor timpuri frumoase, ce nu aveau să se mai ȋntoarcă, ȋi urcase Maestrului, acolo sus, un pian cu coadă. Geniul nu apuca sã-i mai mângãie, niciodatã, clapele.
Yehudi Menuhin
Pe 1 mai e vizitat de către Elisabeta. Îl simte, vede că nu mai are mult de trăit. Lasă vorbă violonistului Serge Blanc, să dea pe la Enescu, că nu se ştie… Omul acesta culca, la doar şase ani, perfect arcuşul pe coarde, la 10 urca scările Conservatorului din Paris. Se găsise cu cel alintat, în tinereţe, „Jurjac”, în 1949, „furase” de la acesta tot ce se putea fura. Enescu îl îndrăgise. Sub o aripă ţinea vioara, sub cealaltă îl adăpostea pe franţuz. Pe 3 mai, Blanc, un tip cu origini româneşti, stă pe marginea patului. Timid, întreabă infirmiera dacă Maestrul îl aude, dacă pricepe ce i se spune, dacă gândeşte. „Est-ce qu’il est encore lucide?” Enescu-l simte cu o viteză cosmică. Răspunde, pe loc: „Luci…de Lammermour”. Aripa morţii îi dă târcoale, dar mintea continuă să facă aluzii la celebra piesă a lui Donizzetti!
Florescu plăteşte simbrie, fără ca Enescu să ştie, unui cardiolog, care vine, din când în când, să-l gâdile cu stetoscopul. Omul e sincer. Îi povesteşte patronului că zilele-s numărate.
George Enescu se stinge pe 4 mai 1955. Clienţii hotelului spun că în miez de noapte, un lătrat prelung, ciudat, sinistru, le tulburase somnul.
L-au găsit dis-de-dimineaţă. Vestea s-a răspândit repede. Brusc, jos, la recepţie, a apărut un băiat. Corneliu Bediţeanu, agent de securitate. A băgat un text cu „Domnul George Enescu a fost patrimoniu al statului român”, a glăsuit în franceză, a spus că este normal ca trupul său să fie repatriat. Florescu a vrut, în primă instanţă, să-l dea pe scări, afară. S-a abţinut. A sunat-o pe Măruca, ea era ceva mai diplomată. I-a explicat cerberului că Enescu a plecat din România din cauza regimului totalitar, că a suferit mult pentru această despărţire forţată şi că lăsase, prin testament, dorinţa de a nu se mai întoarce niciodată acolo: mort sau viu. Punct! Dar Bediţeanu nu crede. Atunci, Florescu cheamă poliţia. E e comedie neagră, însă patronul e ferm convins că securiştii vor să fure coşciugul, aşa că-l păzeşte cu străşnicie. Finalmente, Bediţeanu este expulzat din patria lui Voltaire!!!
Pe 7 mai 1955, marele George Enescu e coborât, la cele veşnice, în cimitirul parizian „Pere Lachaise”, la un arcuş distanţă de mormântul lui Georges Bizet. Măruca trăieşte până în decembrie 1968. Când pleacă, vine lângă Enescu. Geniul ceruse, expres, asta. Iubirea unisens funcţionase până la moarte. Şi dincolo de ea.
A consemnat pentru dumneavoastră Cătălin Oprișan via ferratum.ro.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/04/george-enescu-dickerson-collection.jpg284426Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2023-05-04 07:30:182023-04-22 13:38:25Cătălin Oprișan – George Enescu: „Am iubit țara asta imens și asta e tot ceea ce primesc?”
Întoarcerea lui Vintilă Horia, creatorul român veșnic contestat de dușmanii omului.
„Românul este un om fundamental al unei păci universale, care o să vină odată în omenire, poate nu prea târziu, și al cărui fundament omenesc l-a pus omenia română”
Marilena Rotaru:Ce credeți că are de spus, la ora actuală lumii, spiritul creator al poporului român?
Vintilă Horia: Asta este una dintre problemele pe care mi-am pus-o foarte des în ultimul timp. Care este simbolul spiritual al poporului român? A avut o lungă istorie, o istorie de aproape 3000 de ani, unul din popoarele cele mai vechi din Europa.
Întrebarea este ce cântărește poporul român în cântarul metapolitic al lumii? I-am recitit pe Blaga, pe Mircea Eliade, pe Constantin Noica și alți gânditori români care s-au ocupat de problema asta, comparând acest fel de a face filozofia culturii sau filozofia istoriei cu alți filozofi occidentali, cum a fost Spengler, sau Ortega y Gasset, sau Unamuno și alții.
Și ei și-au pus problema asta față de Europa, sau față de Spania, de Germania, sau de Franța. Problema i-a pasionat și pe intelectualii argentinieni acum vreo 50 de ani.
M-am întrebat: ce înseamnă România și care este colaborarea ei la contextul culturii universale, la contextul trăirii universale? Am ajuns la concluzia că, peste războaie, peste înfrângeri sau victorii, peste agitații politice sau sociale și chiar peste agitații culturale, românul este un prototip universal pentru viitor.
Cred că este singura ființă umană care a știut să adune din trei milenii de experiență și de patimi, în special, este singura ființă umană care nu s-a războit niciodată ca să facă rău voit altuia. Niciodată românul nu a vrut să cucerească teritorii care nu i-au aparținut.
Deci este un om fundamental al unei păci universale, care o să vină odată în omenire, poate nu prea târziu, și al cărui fundament omenesc l-a pus omenia română. Asta este credința mea.
Fragment din Întoarcerea lui Vintilă Horia, un excelent interviu realizat de Marilena Rotaru.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/04/45-avanpremiera-jpg.jpg609719Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2023-04-30 23:17:482023-04-30 23:17:48Vintilă Horia – Despre România Profundă
Vasile Voiculescu - Bătea la Poarta Cerului (poem)
Bătea la poarta cerului o rază, Bătea sfios şi-ncet ca o străină Târziu, un înger a deschis să vază Şi-a stat, uimit de palida lumină.
Era o biata rază scăpărată Dintr-un adânc de minte omenească, Ce străbătuse calea-nfricoșată De la pământ la graniţa cerească
Părea atât de tristă şi umilă, Dar totuşi credincioasă şi curată, Că îngerul a tresărit de milă Şi-a prins-o blând de mâna tremurată.
Apoi, grăbit a luat-o-n cer la dânsul Şi-a dus-o-n sfânta îngerilor horă; I-a podidit pe toţi, privind-o, plânsul Şi-au strâns-o-n braţe toţi ca pe o soră!
Ea le-a zâmbit, stergându-le plânsoarea Şi s-a rugat apoi de ei fierbinte S-o-nfătișeze bunului Părinte Ca să primească binecuvântarea;
„Stăpâne veşnic, dătător de viaţă, Din ce-ntunerec mă-nălţai la Tine. Din ce prăpăstii crâncene de gheaţă, Din ce vârtej de patimi şi ruine!
Cât am luptat cu oarbă rătăcire, Cu nebunia surdă şi păcatul Dar n-am putut să samăn o sclipire În largul nopţii stăpânind de-a latul.
Şi-n van am ars un creier, neîndurată, Ca pe-o feştilă, fără de cruţare, Învinsă, goală, stinsă, spulberată Doar în surghiun găsesc acum scăpare.
Să pot s-ajung la cerurile albastre, Ca dintr-o grea cătuşă ce mă strânge Am străbătut prin veacuri de dezastre Ș-apoi trecui oceane-ntregi de sânge!”
Cum sta smerită în faţa strălucirii, Silită ochii sarbezi să şi-i plece Sărmana rază – far al omenirii, Părea o umbră lâncedă şi rece.
„Tu vii aicea singură şi-nvinsă? Grăi cel veşnic nevăzutul Tată Tu fugi de teama de a nu fii stinsă? Dar când s-a stins lumin-adevărată?!
De te-am trimis în lumile-nvrăjbite Nu te-am chemat cu pumnii strânşi şi goi: Ca pe-un mănunchi de raze împletite Eu te-aşteptam s-aduci pe toţi la noi!
Dintr-un biet sâmbur năbușit în faşă, Din scăpărarea unei minţi senine Să fii crescut o mare uriaşă, Să porţi pământul însuşi pân la Mine!
Plângând stingheră şi tremurătoare, C-ai fost înfrântă vii să-mi dai de ştire? Nu te primesc săracă şi datoare! Cui ai lăsat bogată moştenire?!”
Mergând apoi spre raza-mbărbătată I-a sărutat obrajii amândoi: „Copila mea, fii binecuvântată, Ia-ţi deci puteri şi-ntoarce-te-napoi!
Şi chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tină Să-l părăsească oștile cereşti, Tu să rămâi, că tu eşti doar lumină Şi nu trăieşti decât când străluceşti!”
Am scris acest poem inspirat dintr-o conversație cu o bună prietenă, doamna Apetroaie, căreia îi mulțumesc pe această cale, despre marii teoreticieni de la noi care le știu pe toate și totuși vin cu foarte puține soluții sau chiar cu nimic, nimicul gol, care e chiar gol, pentru a ne scoate țara și neamul din situația în care suntem azi. Am intitulat-o Nimicul Gol. Să vedem:
Un Neica-Nimeni s-a suit în Deal, Un biet Dulap cu un Vuiet în Surdină, Un eșec ce s-a transformat în ideal, Ceva ce părea real, Un Si bemol, Un mototol.. Nimicul Gol!
Am pus ștampila pe cine ne-a mințit Desconsiderând c-am fi avut vreo vină, Și l-am crezut necontenit Pe bietul hoț de case parvenit, O foaie de turnesol, Un nenorocit prostovol.. Dacă Nimicul poate fi Gol!
Am mers departe în crezul nostru.. Dar mă gândesc, poporul cui se închină? Să ne fi înfrânat, să ne fi pus căpăstru? Poate ne ascultă Dumnezeu în surdină Și ne așteaptă înapoi în Marea Sa Grădină, E tot ce putem spera, Căci nimic nu mai putem tolera Să mai facem vreun rostogol, Să ne mângâiem domol, Căci, deja știm, Regele este gol.. Un nimic.. chiar gol!
Una, alta, vreau să spun solemn Timp mai este doar pentru cel demn! Nu înțelegeți, e suficient și așa Dar să vedem pe unde scoateți cămașa Atunci când vine nota de plată, Dând pe afară, acumulată, Acesta fiind acel semn Cu nimicul gol lumea e sigur terminată!
Vorba trece, scrisul rămâne gravat, O mică știre-bombă răsună fină, În țară nimic nu s-a rezolvat, Nici nu știm cât ar mai fi durat Până când casa și copiii ni se vor fi luat. Ați auzit cum sună a fol, Dar parol! Nimicul e CHIAR Gol!
