LECȚIA DE ISTORIE – 15 mai 1873 – 150 de ani de la moartea domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza

LECȚIA DE ISTORIE - 15 mai 1873 – 150 de ani de la moartea domnitorului Alexandru Ioan Cuza

În ziua de 15 mai 1873, împlinindu-se 150 de ani, la Heidelberg în Germania, se stingea din viață la vârsta de 53 de ani, Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Principatelor Unite, cel care a pus bazele României Moderne.

El se trăgea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, născându-se la Bârlad în 1820, făcând primele studii la Iaşi și terminându-le la Paris la Facultatea de Drept.

A fost unul dintre cei mai activi participanți la Revoluţia de la 1848 din Moldova, împărtăşind, ca şi alţi colegi de generaţie, idealul de unire al tuturor românilor într-un singur stat.

La 5 ianuarie 1859 Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie același an, a fost ales și domn al Țării Românești, prin această dublă alegere înfăptuindu-se unirea celor două ţări române.

Ca domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea Unirii de către puterile garante şi pentru desăvârşirea unității Principatelor Române pe calea înfăptuirii unirii politice și administrative, unire care s-a finalizat în anul 1862, atunci când Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptând oficial numele de România, cu capitala la Bucureşti.

În timpul domniei sale, a fost inițiat un amplu program de reforme politice, sociale și economice, precum reforma agrară, secularizarea averilor mânăstirești, reforma învățământului ce a instituit obligativitatea învățământului primar, reforma justiției ce a dus la elaborarea Codului Civil și Codului Penal și altele, toate acestea fixând un cadru modern de dezvoltare al țării.

Dar, datorită coalizării partidelor politice ale vremii în așa numită „Monstruoasa Coaliție”, Cuza fost nevoit să abdice la 11 februarie 1866, iar plecat în exil, să ajungă la Viena, Paris, Florenţa şi apoi la Heidelberg în Germania, unde va și muri la data de 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani. Va fi înmormântat iniţial la Biserica Domnească de la Ruginoasa, pentru ca mai apoi trupul său să fie adus și înmormântat la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

A consemnat pentru dumneavoastră Lecția de Istorie.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu