MIRCEA BANICIU revine după 15 ani pe scena Sălii Palatului într-un concert emblematic dedicat eternei muze – femeia. Vocea sa inconfundabilă, nespus de frumoasele acorduri de chitară şi melodiile pe care s-au scris poveştile de dragoste ale generaţiilor rebele, se vor auzi live în concertul   intitulat sugestiv „Eșarfă în dar”.  Timp de peste 2 ore Sala Palatului devine locul unei călătorii în timp, prin istoria muzicală dar și prin legenda personală a solistului şi compozitorului Mircea Baniciu, într-un spectacol cu multe capitole şi surprize pe măsură.

După evenimentele de succes de la Timișoara și București prin care Mircea Baniciu a sărbătorit 50 de ani de carieră, artistul revine către public cu un eveniment-concept „Eșarfă în dar” prin care vor fi prezentate cele mai frumoase melodii pentru cele mai frumoase prezenţe feminine. Proiectul rezumă cariera lui Mircea Baniciu, trecând prin toate etapele importante: perioada în care Mircea Baniciu a intrat în atenția și inima publicului ca solist vocal al trupei Phoenix, cea în care s-a identificat cu Pasărea Colibri, repere ale perioadei de creaţie cu Pasarea Rock şi bineînţeles cele din cariera solo asamblate într-un spectacol audio-vizual de excepție. Pe scenă îi vor fi alături Maestrului muzicii românești colegi de breaslă atât din zona de folk-rock, cât și din alte direcții muzicale.

Cu 20 de albume, peste 100 de melodii compuse, peste 50 de ani de carieră, 4 trupe și solistică, cu melodii devenite hit-uri și reinterpretate la nivel național și internațional, Mircea Baniciu, la cei 75 de ani ai săi, este cea mai proeminentă figură și cea mai bună voce a folk-rock-ului românesc.

Vocea sa specială a făcut deliciul publicului încă din perioada Phoenix, lucru confirmat ulterior prin cariera sa solo sau alături de alte trupe, artistul rămânând în prim planul scenei muzicale de la lansare până în prezent.

Cu aceasta ocazie va fi lansat in premiera „dublul VINYL în ediție limitată” cu cele mai bune melodii compuse și cântate de Mircea Baniciu, pe care iubitorii muzicii lui îl pot adăuga în colecția personală alături de albumul-triplu-CD „Best Of” care conține 40 de piese.

Se pun în vânzare un număr limitat de bilete pe site-ul iabilet.ro, iar până la finalul lunii decembrie veți beneficia de prețuri early bird!

Seria de reprezentații ARIE ȘI ECOU de la Teatrul Coquette continuă duminică, 8 decembrie 2024, cu un nou concert susținut de soprana Cristina Fieraru și chitaristul Maxim Belciug. Programul include, așa cum ne-au obișnuit deja protagoniștii, pagini de o extraordinară poezie din creația lirică barocă, împletite eclectic cu cântece dintre cele pe care le fredonăm cu bucurie în momentele noastre însorite. O seară specială, în care frumosul îmbracă forme variate, de la elegantul madrigal italian, la canțoneta napolitană, romanța românească plină de dor sau istețul vodevil, acest odor muzical pe care muzicienii francezi renascentiști l-au cules din târg și l-au transformat în divertisment pentru urechile nobile de la curțile regale.

Astăzi, termenul de „vodevil” ne trimite cu gândul la o specie teatrală: o farsă, o comedie ușoară, împănată cu cuplete cântate. La origini, însă, avea un înțeles diferit. Întâlnit pentru prima dată la începutul secolului al XVI-lea (în 1507, mai exact, conform dicționarului Le Robert), în titlurile culegerilor muzicale publicate în epocă, cuvântul „vaudeville” desemna un cântec popular, opusul compozițiilor savante ale maeștrilor vremii. Etimologia sa e încă subiect de dezbatere, dar cea mai favorizată ipoteză este aceea că vodevilul ar fi voix de ville, un tip de cântec care „se dansează și se cântă prin târguri” (Chardavoine, Recueil, 1576), E vorba, așadar, de folclorul urban al Parisului renascentist, o muzică lejeră care potrivește strofe și texte variate pe un fond de melodii reutilizate. Lefèvre de Saint-Marc definea vodevilul astfel: „un soi de cântece pe arii cunoscute, cărora li se iartă toate neglijențele imaginabile dacă versurile sunt cantabile, firești și cu spirit”. În 1703, în lucrarea sa Comparaison de la musique française et italienne, Lecerf de la Viéville scria: „Aceste micuțe arii de vodevil, în care, așa scurte cum sunt, punem adesea multă muzică, și care, la fel ca și cântecele de pahar, sunt bunuri proprii Franței și pe care italienii nu le cunosc… francezii, după greci și latini, sunt aproape singurii care au înțeles acea concizie rezonabilă care face perfecțiunea vodevilului și acea naivitate care îi dă gustul”. Nici Jean-Jacques Rousseau nu omite vodevilul în al său Dictionnaire de musique, dar îl apreciază diferit: “Vodevilul este, de regulă, puțin Muzical. Cum nu dă atenție decât vorbelor, muzica nu servește decât la a face recitarea mai emfatică, în rest, nu are nici gust, nici cânt, nici măsură”.

Oricum ar fi, e cert că, în epocă, vodevilul era muzica „oamenilor simpli” (1656, Oudin, în Curiosités françoises), un produs pur franțuzesc, în care s-a sădit toată tradiția muzicală a târgoveților Franței de ev mediu, un cântec viu, vesel, spiritual și plin de calambururi, ritmat și rimat, sclipitor și plin de vervă, isteț și deloc plângăreț. Nu are nimic din construcția savantă a muzicii solemne, dar știe să te scoată din tristețe, din plictiseală, din oboseală, și să-ți înveselească ziua. Nu e de mirare, astfel, că vodevilul și-a croit rapid drum către serbările celor cu sânge albastru, unde a fost introdus de muzicienii vremii, care l-au cules din stradă, l-au aranjat, l-au coafat și l-au prezentat la curte, dându-i numele de air de cour și publicând partituri care au făcut ca această muzică să circule (și astfel să ajungă și până la noi) în formă scrisă. Istoria consemnează numeroase culegeri de vodeviluri publicate între 1500 și 1800, nu le vom înșira aici, însă toate arată că vodevilul este viu și evoluează odată cu societatea. În 1672, Regele Soare acordă Academiei regale de muzică (mai exact lui Jean-Baptiste Lully, tatăl italian al operei franceze) privilegiul de a fi singura instituție ce poate prezenta teatru pe muzică – Comedia Franceză avea, la rândul său, exclusivitate pentru teatrul vorbit în franceză – interzicând astfel celorlalte teatre să-i facă concurență. Privilegiul spunea clar: se interzice de acum „a se cânta o piesă întreagă pe muzică, fie cu versuri în franceză, fie în alte limbi, fără permisiunea scrisă a numitului domn de Lully, sub sancțiunea unei amenzi de zece mii de livre și confiscarea teatrului, a mașinilor, a decorurilor, a costumelor și a celorlalte lucruri”, și nu e voie “nici să se facă spectacole cu mai mult de două arii și două instrumente fără permisiunea scrisă a domnului Lully”. Într-un final, se va ajunge la un compromis și, în schimbul unei redevențe plătite Operei, teatrele vor primi dreptul de a include și muzică în piesele lor, într-o măsură limitată. Dar astfel, constrânse de situație, teatrele populare caută soluții inventive și vin cu piese ușoare combinate cu cântece, încercând să eludeze privilegiul regal. Și așa ia naștere un gen nou: opera comică, o comedie în care replica vorbită se combină cu cupletul cântat. Iar în 1782, Piis și Barré dau uneia dintre operele lor comice titlul de „comedie-vodevil”, consacrând înțelesul modern al termenului, care desemnează nu atât cântecul, cât tipul de spectacol.

Cea mai mare parte a repertoriului de vodeviluri renascentiste este alcătuită din piesele publicate de Adrien Le Roy (c.1520 – 1598), în culegerile sale Le Second Livre de guiterne, contenant plusieurs chansons en forme de voix de ville (1555) și Livre d’airs de cour mis sur le luth (1571). Câteva dintre acestea le veți putea asculta live, în interpretarea sprintenă și plină de șarm a sopranei Cristina Fieraru, acompaniată la chitară de Maxim Belciug, în concertul ARIE ȘI ECOU ce are loc pe 8 decembrie 2024 la Teatrul Coquette din București.

Seria de concerte ARIE ȘI ECOU, inițiată de soprana Cristina Fieraru și chitaristul Maxim Belciug, va fi programată în mod constant la Teatrul Coquette în stagiunea 2024-2025, în încercarea de a oferi publicului prilejul unor întâlniri cu câteva dintre cele mai frumoase creații ale repertoriului liric într-o prezentare adaptată la o scenă de teatru mic, unde intimitatea dintre artiști și public și lipsa artificiilor de regie permit o altfel de apropiere – mai directă, mai sinceră, mai vie – de această muzică de o infinită frumusețe și bogăție de nuanțe.

Concertul din 8 decembrie 2024 începe la ora 19:00 și are loc la Teatrul Coquette din București (Calea Călărași 94). Biletele sunt disponibile pe platformele online mystage.ro, eventim.ro, iabilet.ro, kompostor.ro și eventbook.ro sau se pot rezerva la email rezervari@teatrulcoquette.ro ori tel. 0754990017, 0721191675 (zilnic între 11-19), urmând a fi ridicate de la teatru, înainte de începerea spectacolului. După concert, publicul se va putea bucura, în tihnă, în foaierul teatrului, de un pahar de vin oferit cu drag de CRAMA HISTRIA.

Pe 1 decembrie 2024, la ora 16.00, la Muzeul Teatrului Național se va deschide o nouă expoziție dedicată lui Édouard de Max (1869 – 1924), actor român de renume internațional și societar al prestigioasei Comedii Franceze. Cunoscut pentru abordările sale inovatoare și spiritul neconvențional, Édouard de Max a avut o contribuție remarcabilă pe scena teatrului parizian în perioada Belle Époque. În continuarea vernisajului, publicul este invitat să participe la o vizită ghidată în expoziția permanentă „Regina Maria la teatru”, realizată în cadrul proiectului „Expoziție inovativă cu bunuri culturale restaurate din colecția Muzeului TNB”, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, Programul RO-CULTURA (www.muzeultnb.ro).

La Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, publicul poate beneficia, de asemenea, cu ocazia Zilei Naționale a României, de celebrele Tururi Ghidate ale TNB, care ating în această lună spectaculoasa cifră de 2000! Programul zilei de sărbătoare include 3 tururi ghidate, după următorul program, la orele: 13.00, 15.00 şi 17.00. Se vor vizita culisele scenelor, atelierele de decoruri și costume, şi cabinele actorilor. Ghidul care le va dezvălui vizitatorilor câteva dintre secretele celui mai mare teatru din Europa, Ionuț Corpaci, va completa experiența cu povești din istoria Teatrului Național.

Édouard de Max

Începând cu ora 17.00, atmosfera de sărbătoare va fi întregită de o proiecție luminoasă a drapelului național pe faţada şi turnul scenei Teatrului Național.

Seara, de la ora 19.00, la Sala Media, spectatorii sunt aşteptaţi de actorul Vitalie Bichir care vă propune o incursiune în lumea lui Ion Creangă. Un traseu retrospective – iniţiatic, prilejuit de câteva pagini din Amintiri din copilărie şi de pagini din Învățătorul copiilor (co-autor acelaşi Ion Creangă!). Scenariul se constituie într-un contrapunct educativ şi hazliu despre curiozitatea descoperirilor ce aparţine vârstelor fragede şi despre năzdrăvăniile de neuitat proprii acelor ani, privite însă cu detaşare şi surâs nostalgic, la distanţă de câteva decenii. „Vă invit să retrăim împreună copilăriile, să ne lăsăm purtați de amintiri și să descoperim împreună farmecul și esența acestora” spune, interpret şi regizor, Vitalie Bichir.

Mai amintim că dimineaţa acestei zile de Sărbătoare îi va găsi pe cei mai mici dintre spectatorii teatrului antrenaţi, alături de Magicianul Poveştilor şi echipa sa, în mirifica lume a basmelor româneşti, din Cetatea tuturor Poveştilor, la carnaval; spectacolul – invariabil tot o premieră (!) – are loc la Sala Media, cu începere de la ora 11.00. Bilete: de la Casa de bilete a TNB, sau online.

La majoritatea evenimentelor de mai sus (excepție face spectacolul pentru copii, de la Sala Media!), accesul este gratuit (în limita locurilor disponibile, în ordinea înscrierii). Pentru înscriere este necesar să vă achiziționați bilete cu valoare zero, de la Casa de bilete a TNB sau online. Pentru mai multe informaţii, telefon: 021 314.71.71 – Agenţia de bilete a TNB.

Pentru programul complet şi mai multe detalii, puteţi accesa pagina de web a teatrului, www.tnb.ro.

Un proiect ce merita apreciat si vazut, simtit, live. Incepand cu ora 19:00, acesti dansatori valorosi, in viziunea unica a coregrafului Mario Grosu, prezinta publicului trecerea prin mai multe stari de transformare, miscare si reinnoire. O schimbare ce poate fi blândă sau bruscă, înălțătoare sau tulburătoare.

Dansul si arta contemporana reprezinta un limbaj universal, inteles de toate popoarele, toti ochii si sufletele deschise.

Evenimentele vor avea loc la studio Mario Dance Atelier, str. Somesului nr. 5, Cluj Napoca. Detalii si rezervari: mario_dance_atelier@yahoo.com.

Text scris de Zara Hola

„Prin părul tău cel negru tăciune,
Moartea învie în pulberele albe fire,
Și-n a ta privire, cum valurile tulbure,
Și-n a ta rostire, cum totu-i rugăciune.”

Când ești copil, totul este un joc. Când ești cu adevărat copil, totul este mișcător, totul în jurul tău se mișcă și tu te miști. Și trăiești de fiecare dată, precum ar fi ultima. Norii, păsările, se schimbă, totul în jurul tău se schimbă.

Când mai crești puțin, jocul e mai alert, însă mai circular, și alergi mereu după ceva, după cineva, sau după ambele. Jocul se schimbă, totul se schimbă mereu chiar dacă nu pare, până chiar și mersul nostru se schimbă, nu ați observat? Talpa piciorului nostru se schimbă atunci când alergăm după ceva, după cineva, sau după ambele. Suflul noastru se schimbă, nu ați observat cum ne bate inima când alergăm după ceva, după cineva, sau după ambele?

„Apoi crești, apoi te rogi,
Apoi iubești, și-apoi iar te rogi.”

Dacă ești foarte atent la vânt, la valuri, și la omul care stă pe loc, vei vedea că toate seamănă, toate se aseamănă prin faptul că se mișcă, se transformă. Un val este ușor de observat când, sau de ce se schimbă, vântul de asemenea, însă omul care stă pe loc?

Omul care stă pe loc trăiește, omul care stă pe loc respiră și ritmul bătăii inimii sale este unul schimbător. Și viața se schimbă, și ochii noștrii se schimbă mai ales când plângem. Și lacrimile se schimbă mereu. Și moartea are schimbarea ei. Emoțiile noastre se schimbă.

Totul, dar absolut totul se schimbă.

Totul este la limita dintre haos și armonie. Totul pendulează între o lume frumoasă, jucăușă, plină de iubire, plină de armonie, o lume aproape fictivă, și o lume abruptă, pe lângă care treci cu mare grijă, pentru a nu pica în hău.

Însă și aceste lumi între care trăim sunt schimbătoare. Schimbarea poate fi oricum, oricum poți să fi și tu. Însă dacă ajungi să înțelegi că schimbarea trebuie „îmbrățișată”, nu „ocolită”, vei fi mai împăcat cu soarta decât ai fost și până acum.

Vineri, 29 noiembrie 2024, la Teatrul Coquette din București are loc o nouă reprezentație a concertului ARIE ȘI ECOU. Soprana Cristina Fieraru și chitaristul Maxim Belciug vor oferi publicului unele dintre cele mai frumoase pagini ale repertoriului liric, de la baroc la romanță și canțoneta napolitană, într-un program reverență în fața lui Monteverdi, părintele operei moderne, care și-a terminat lucrarea pe pământ și și-a început drumul în eternitate tot într-o zi de 29 noiembrie, în urmă cu 381 de ani, la Veneția, lăsând în urmă o creație muzicală fabuloasă, de care nu încetăm să ne bucurăm nici astăzi.

Născut în 1567 (nu se știe cu precizie data nașterii, ci doar data botezului – 15 mai), într-o familie înstărită din Cremona, oraș al muzicii și al lutierilor, Claudio Monteverdi beneficiază de o educație solidă, atât generală cât și muzicală. Învață, încă de copil, să cânte la violă și studiază cu Marc’ Antonio Ingegneri, de la care deprinde arta contrapunctului. Monteverdi compune și publică primele lucrări foarte devreme: primul opus, o culegere de 23 de piese religioase, intitulată „Sacrae cantiunculae”, este datată din 1582, când Monteverdi avea numai 15 ani.

Urmează alte compoziții – motete, Cartea I și Cartea a II-a de madrigale – în care se întrevăd deja tendințele de inovare și de eliberare de stilul riguros al școlii franco-flamande care domina creația vremii.

La 23 de ani, Monteverdi părăsește orașul natal și se angajează ca instrumentist și cântăreț la Mantova, la curtea lui Vincenzo Gonzaga, un duce extravagant, dar și violent, impulsiv și posesiv, mare protector al artelor și amator de serbări. Aici, Monteverdi se face repede remarcat, iar în 1601 primește slujba de maestro di cappella. În 1607, compune prima sa mare operă, „Orfeu” – pe care el n-o denumește operă, ci favole in musica (poveste cu muzică). Din punct de vedere muzical, șederea la Mantova este foarte prolifică: Monteverdi scrie mult, atât muzică de cameră, cât și muzică religioasă și teatru liric, publică mult și obține faimă și recunoaștere pe măsură.

Dar Ducele Vincenzo este un angajator care nu respectă întotdeauna zilele de plată, iar situația materială deloc înfloritoare îl împinge pe Monteverdi, acum, la rândul său, tată de familie, să-și caute o situație mai bună. Încearcă să se angajeze la Roma, dar nu reușește să câștige favorurile Papei Paul al V-lea, căruia îi dedică celebrele „Vespro Della Beata Vergine” și „Missa in illo tempore”.

În 1612, Ducele Vincenzo moare, iar fiul său Francesco îl concediază pe Monteverdi, care, după o perioadă de căutări și lipsuri, izbutește să fie angajat ca maestro di cappella la Basilica San Marco, a doilea mare centru muzical al Italiei, după Vatican. Aici are o libertate totală și poate da frâu nestăvilit creativității sale debordante. Continuă să scrie madrigale, dar compune și mise, și lucrări pentru sărbătorile populare, la comanda notabilităților.

În 1637, la Veneția își deschide porțile primul teatru liric cu public plătitor, Teatrul San Cassiano, iar Monteverdi scrie noi opere pentru scenă: „Proserpina rapita” (1630), „Adone” și „Le nozze di Enea con Lavinia” (1641) – toate trei pierdute – și, singur sau în colaborare, în 1640, „Il ritorno d’Ulisse in Patria”.

În 1642, la vârsta de șaptezeci și cinci de ani, probabil împreună cu elevii săi, scrie „L’incoronazione di Poppea”, prima operă cu personaje istorice, nu mitologice, mânate de pasiuni umane precum dorința de putere și patima iubirii. În 1643, Monteverdi este în sfârșit un om înstărit și celebru, cu o situație materială stabilă, iar pe 29 noiembrie moare, după 9 zile de febră, la spitalul public din Veneția, și este înmormântat cu mare pompă.

În istoria muzicii, Monteverdi strălucește o figură inovatoare. Dorința sa de a pune în mișcare pasiunile și permanenta căutare a unei noi expresivități l-au făcut să exploreze stiluri diverse: stilul concertant, stilul reprezentativ (recitativ) sau stilul animat (concitato) – creația sa. Toate lucrările sale, fie ele religioase sau profane, poartă însemnul unei modernității care știe să valorifice tradiția pentru a ajunge la inovație.

Înclinația sa către forța evocatoare și-a găsit mai ales în producția dramatică tărâmul prielnic: aici Monteverdi dă dovadă de imaginație și inventivitate, reușind să creeze îmbinarea perfectă între poezie, teatru și muzică. Povestirile pastorale muzicale de până atunci devin adevărate drame, iar muzica se face vocea sentimentelor, izbutind să redea întinsa și nespusa subtilitate a trăirilor umane. Aici e geniul lui Monteverdi, pentru asta a fost numit „divin”.

O mare parte din producția muzicală a lui Monteverdi s-a pierdut, inclusiv multe dintre operele sale. Au ajuns până la noi nouă cărți de madrigale, niște lucrări religioase și trei opere complete: „Orfeo”, care este și prima sa operă și cea mai timpurie din gen aflată și azi în repertoriile teatrelor lirice, și  „Il ritorno d’Ulisse in patria” și „L’incoronazione di Poppea”, ambele scrise în ultima perioadă a vieții. Și s-a mai păstrat micuța bijuterie cunoscută sub numele de „Lamento d’Arianna” sau „Lasciatemi Morire”, o arie centrală a operei „Arianna”. Opera e de negăsit (deși unii nu și-au pierdut speranța, s-a mai întâmplat să se descopere lucrări pierdute de sute de ani prin biblioteci neștiute), dar aria ne-a parvenit totuși pentru că însuși Monteverdi a publicat un aranjament al acesteia în a șasea carte de madrigale, într-o versiune pentru voce solo și bas continuu. O capodoperă despre care știm, din scrierile vremii, că făcea doamnele să plângă negreșit, și pe care publicul va avea ocazia de a o asculta live, pe scena Teatrului Coquette, și în concertul ARIE ȘI ECOU din 29 noiembrie 2024.

Seria de concerte ARIE ȘI ECOU, inițiată de soprana Cristina Fieraru și chitaristul Maxim Belciug, va fi programată în mod constant la Teatrul Coquette în stagiunea 2024-2025, în încercarea de a oferi publicului prilejul unor întâlniri cu câteva dintre cele mai frumoase creații ale repertoriului liric într-o prezentare adaptată la o scenă de teatru mic, unde intimitatea dintre artiști și public și lipsa artificiilor de regie permit o altfel de apropiere – mai directă, mai sinceră, mai vie – de această muzică de o infinită frumusețe și bogăție de nuanțe.

Concertul din 29 noiembrie 2024 începe la ora 19:30 și are loc la Teatrul Coquette din București (Calea Călărași 94). Biletele sunt disponibile pe platformele online mystage.ro, eventim.ro, iabilet.ro, kompostor.ro și eventbook.ro sau se pot rezerva la email rezervari@teatrulcoquette.ro ori tel. 0754990017, 0721191675 (zilnic între 11-19), urmând a fi ridicate de la teatru, înainte de începerea spectacolului. După concert, publicul se va putea bucura, în tihnă, în foaierul teatrului, de un pahar de vin oferit cu drag de CRAMA HISTRIA.