Prezentari evenimente, concursuri, galerii de arta, carti etc.

ion nistor, unirea bucovinei cu romania
To view this content, you must be a member of Revista's Patreon at $5 or more
Already a qualifying Patreon member? Refresh to access this content.
printesa circului, teatrul ion dacian

Fabuloasa lume a circului îşi deschide porţile pe scena Teatrului Naţional de Operetă și Musical „Ion Dacian”, într-o nouă premieră de excepţie: încântătoarea operetă PRINŢESA CIRCULUI de Emmerich Kálmán va îmbogăţi repertoriul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, din această stagiune. Primele reprezentaţii vor va avea loc pe 28, 29 şi 30 iunie 2024. Regia spectacolului va fi semnată de BEATRICE RANCEA, costumele de DOINA LEVINTZA, decorul de VLADIMIR TURTURICA și coregrafia de DRAGOȘ ROȘU și JOHANNA BODOR.

Radu Petrovici, manager interimar detaliază:

Am ales să ieşim la rampă cu acest titlu de referinţă al lui Kálmán, deaorece credem în farmecul distins al clasicului, pe care publicul îl caută şi îl apreciază. Va fi un spectacol de o grandoare deosebită şi bogăţie vizuală ieşită din comun. De la costume, până la momentele coregrafice, privitorul va fi captivat de fascinanta lume a circului, cu poveştile, intrigile şi provocările ei. Porţile acestui univers magic se vor deschide preţ de 3 ore la fiecare reprezentaţie în care acest titlu clasic va prinde viaţă pe scena noastră.

Costumele create de Doina Levintza vor da personajelor eleganţă şi distincţie, conturând atmosfera spectacolului şi definind rafinamentul vestimentar al sfârşitului de secol XIX.

DESPRE PRINŢESA CIRCULUI

Prințesa Circului (titlul original în germană: „Die Zirkusprinzessin”) este o operetă în trei acte compusă de Emmerich Kálmán pe un libret scris de Julius Brammer și Alfred Grünwald, a cărui premieră a avut loc în data de 26 martie 1926 la Theater an der Wien din Viena.

Acțiunea operetei se desfășoară în jurul misteriousului personaj „Mister X”, căruia nimeni nu îi cunoaște adevărata identitate, el purtând întotdeauna o mască. În realitate, el este Prințul Fedja Palinski care a fost alungat si dezmoștenit de unchiul său deoarece s-a indrăgostit de viitoarea soție a acestuia, prințesa Fedora, frumoasă și tânără pariziancă. După ce Fedora Palinska a rămas văduvă, aceasta a plecat la Paris, iar Prințul Fedja Palinski intră în lumea circului, devenind misteriosul Mister X și totodată atracția principală a spectacolelor.

Dacă Mister X și Prințesa Fedora se reîntâlnesc și rămân împreună veţi descoperi urmărind acest fascinant spectacol ale cărui prime reprezentaţii sunt programate pe 28, 29 şi 30 iunie. Biletele se găsesc pe Tickeststore.ro, Opereta.ro şi la casa de bilete a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, din Bd. Octavian Goga nr. 1.

Detalii spectacol

Operetă de Emmerich Kálmán

Regia, adaptarea scenică și light design: Beatrice Rancea

Libret: Julius Brammer și Alfred Grünwald

Traducerea textului: Ozana Oancea

Traducerea textelor muzicale: Vasile Timuș și Petre Andreescu

Conducerea muzicală: Constantin Grigore/ Alexandru Ilie

Dirijor cor: Aurel Muraru

Costume: Doina Levintza

Decor: Vladimir Turturica

Coregrafia: Dragoș Roșu și Johanna Bodor

Asistent regie: Sorina Micșunescu

Asistent coregrafie: Mircea Crăciun

Durată spectacol: 3h

Pauză: DA

Recomandare vârstă: 10+

Distribuție:

Prințesa Fedora Palinska :   Mihaela Alexa / Tina Munteanu/ Patricia Seymour / Rodica Ștefan

Mister X :   Mihai Urzicana / George Vîrban / Dumitru Filip

Mabel Gibson :     Daniela Bucșan / Gabriela Daha/ Mediana Vlad

Toni Schlumberger :    Daniel Andrei Găină-Cojuharov /  Cătălin Petrescu

Prințul Sergius Vladimir :   Marius Mitrofan / Anton Zidaru

Carla Schlumberger : Mioara Curechian/ Gladiola Nițulescu – Lamatic / Camelia Rădulescu

Pelikan :   Cristian Caraman / Valentino Tiron

Directorul circului :   Victor Bucur/ Florin Ganea

Orchestra, Corul și Baletul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

rrc podcast, mina hociota
To view this content, you must be a member of Revista's Patreon at $5 or more
Already a qualifying Patreon member? Refresh to access this content.
stefan von korch, orchestra reino de aragon din spania

Tenorul ŞTEFAN von KORCH a fost invitat să se alăture Orchestrei Reino de Aragón din Spania, într-un nou proiect, ce se va derula în decursul acestui an. Despre această nouă propunere solistul spune: „Am acceptat cu bucurie reîntâlnirea cu dirijorul Ricardo Casero şi cu instrumentiştii alături de care anul trecut am străbătut China. Aştept cu nerăbdare să pot dezvălui detaliile proiectului la care participa alături de aceşti muzicieni de top din Zaragoza.”

Stefan von Korch și Sergio Guarne, Manager Reino de Aragon

Stefan von Korch și Sergio Guarne, Manager Reino de Aragon

Anul trecut, tenorul Ştefan von Korch a fost singurul solist român ce a luat parte la China 2023 Tour, alături de celebra orchestra spaniolă. Turneul a inclus 27 de oraşe, a durat aproape două luni şi a inclus concerte în unele dintre cele mai impozante săli de spectacol din China, printre care s-a numărat celebra Zhuhai Opera House.

Până la noi detalii despre colaborarea cu Orchestra Reino de Aragón, tenorul Ştefan von Korch va fi prezent în următoarele concerte:

30 Mai – GRANADA – Ecouri MediteraneeneOpereta Lounge – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – împreună cu pianistul Alexandru Burcă

19  Iunie  – NESSUN DORMASala Dalles – împreună cu tenorul Alin Stoica şi pianistul Alexandru Burcă

17 Iulie  – OF, INIMIOARĂSala Dalles – împreună cu baritonul Fang Shuang şi pianistul Alexandru Burcă

7 August  – AVE MARIASala Dalles – împreună cu pianistul Alexandru Burcă

18 Septembrie – O SOL E MIOSala Dalles – împreună cu baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru Burcă – Sala Dalles

Despre Orchestra Reino de Aragón

Dincolo te turneul de mare succes din China, primul al unei Orchestre spaniole pe tărâm Asiatic, Orchestra Reino de Aragon este un ansamblu de referință în Spania, fondat în 2011 de muzicianul aragonez Sergio Guarné. A susținut peste 55 de producții, 160 de concerte în multe țări și a performat în faţa a peste 150.000 de participanți la spectacolele sale. Din stagiunea 2013/2014, evoluează sub bagheta maestrului Ricardo Casero, iar din 2017 este grup rezident la Auditorio de Zaragoza. De asemenea, a făcut turnee în Germania și Turcia cu Sarah Chang, a fost orchestră rezidentă la Festivalul Musica Riva (Italia) și a făcut parte din programarea locațiilor prestigioase din Toulouse (Franța), Halle aux Grains și Catedrala Saint-Étienne.

Of Inimioara
opereta lounge, granada ecouri mediteraneene, stefan von korch, alexandru burca
avram iancu, avram iancu suntem toti

Se împlinesc anul acesta 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, considerat cel mai mare erou național al românilor din Transilvania. Cu merite excepționale în afirmarea identității și a drepturilor naționale ale românilor, acesta a condus Revoluția română din Transilvania între anii 1848 și 1849.

Avram Iancu are marele merit de a fi catalizat poporul român din Transilvania în jurul idealurilor sfinte de libertate și de afirmare a conștiinței naționale. Numele său este, pe deplin, un simbol puternic al libertății naționale în conștiința întregului popor român, încât declararea sa oficială drept Erou al Națiunii Române, în 17 noiembrie 2016, a reprezentat doar validarea unui adevăr incontestabil.

Înțelegând responsabilitatea cinstirii unui astfel de om, ne-am adunat, om cu om, și organizăm un spectacol unic, parcurgând împreună, prin cântec, joc și poveste, importantele momente din viața lui Avram Iancu.

NO, HAI să-l cinstim pe Iancu !

11 Mai – Moneasa (Teatrul de Vară, ora 19:00)
12 Mai – Păuliș (Căminul Cultural, ora 18:00)
21 Mai – Hășmaș (Căminul Cultural, ora 19:00)
7 Iulie – Tăcășele
21 Iulie – Hălmagiu
11 August – Beliu
8 Septembrie – Țebea

Vă așteptăm cu drag!

rrc podcast, cella delavrancea, ion luca caragiale, mateiu caragiale
To view this content, you must be a member of Revista's Patreon at $1 or more
Already a qualifying Patreon member? Refresh to access this content.
ion vlasiu, omul printre arbori, mnar, Muzeul Național de Artă al României

Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Județean Mureș vă invită la vernisajul expoziției „Ion Vlasiu. Omul printre arbori”duminică28 aprilie 2024, ora 18.00, la parterul Galeriei Naționale, cu un cuvânt de deschidere susținut de Călin-Alexiu Stegerean, director general MNAR, Ötvös Koppány Bulcsú, director Muzeul Județean Mureș, Dorel David Morar și Cora Fodor, curatorii expoziției, Ioana Vlasiu, istoric și critic de artă, fiica artistului.

Cu acest proiect Muzeul Național de Artă al României continuă seria de expoziții dedicate prezentării operei și biografiei unor sculptori care au marcat în mod înnoitor parcursul artelor românești în secolul XX. Ion Vlasiu (1908-1997) a fost profund preocupat de condiția și limitele sculpturii, iar limbajul lui artistic viguros și original s-a afirmat printr-un modernism puternic ancorat în tradiția cioplitorilor anonimi. Format la Școala de Arte Frumoase de la Cluj, Ion Vlasiu s-a impus, în cadrul generației care debuta în jur de 1930, prin modernismul sculpturii sale în lemn sau piatră. El a înțeles cioplitul nu doar ca tehnică, ci o cale de acces spre „vocile” primordiale ale materiei, cărora, astfel, le-a dat glas, eliberându-le. Artistul a alternat cioplitul cu modelajul, sculptura cu pictura, tendinţa spre abstracție cu figurativul, dar s-a regăsit funciar în vigoarea artei țărănești, anonimă, care a devenit o referință a demersului său artistic.

Expoziția prezintă o selecție a operelor reprezentative pentru amplul parcurs creator al artistului, cu accent pe perioada anilor 60-70, marcată și de participarea sa la Bienala de la Veneția. Cu o miză care implică vizitatorul într-o experiență vizuală fascinantă, parcursul expozițional este structurat de cei doi curatori în două secțiuni. Prima secțiune, construită în jurul restituirii imaginii atelierului artistului de la Bistra Mureșului, dezvoltă direcțiile stilisticele și tematice abordate de artist.

Cea de-a doua secțiune are în centru tema stihiilor, adesea abordată de artist în sculptură, pictură și grafică. Realizată între anii 1968 și 1976, și expusă la Bienala de la Veneția din 1976,  „Stihiile războiului” este o lucrare emblematică, sintetizând viziunea despre sculptură a artistului Ion Vlasiu. Aflată în colecția familiei, lucrarea a beneficiat de un sofisticat proces de restaurare întreprins de sculptorul Dorel David Morar și a fost inclusă într-o expoziție dedicată artistului în anul 2023, la Târgu Mureș.

„MNAR își propune o deschidere tematică și organizatorică pentru proiecte care implică colaborarea cu alte muzee din țară și străinătate, iar această expoziție poate fi un model de colaborare exemplară cu echipa Muzeului Județean Mureș-Secția Artă. Ca și în alte domenii de activitate, creativitatea și eficiența sunt mai degrabă rodul conlucrării multiplelor resurse umane și materiale, iar caracterul excepțional al acestei expoziții rezultă din fructificarea cercetărilor și importantului patrimoniu al muzeelor noastre” afirmă Călin-Alexiu Stegerean, directorul MNAR.

„Acest proiect expozițional este rezultatul unui efort comun de a aduce în prim-plan viața și opera remarcabilă a artistului Ion Vlasiu. Ion Vlasiu, sculptor, pictor și prozator născut 1908 în localitatea mureșeană Lechința de Mureș este un personaj complex din galeria artiștilor de seamă pe care i-a dat Școala de Arte Frumoase din Cluj și care au marcat puternic cursul artei românești. Creația lui Ion Vlasiu este profund înrădăcinată în peisajul și cultura transilvăneană, însă se exprimă într-o manieră modernă ce îmbină tradiția cu inovația. Expoziția de la Muzeul Național de Artă al României va oferi publicului oportunitatea de a se conecta cu universul artistic al lui Ion Vlasiu și de a descoperi complexitatea și frumusețea operei sale, ce reprezintă o importantă contribuție la patrimoniul cultural al României” afirmă Koppány Bulcsú ÖTVÖS, directorul Muzeului Județean Mureș.

Doamna Cora Fodor este istoric și critic de artă, doctor, cercetător în cadrul Muzeului Județean Mureș, Secția de Artă, expert acreditat de Ministerul Culturii în artă românească modernă, curatoare și colaboratoare la organizarea expoziției permanente a muzeului, precum și a unor numeroase expoziții monografice și tematice. A publicat numeroase studii, articole și cronici de artă dedicate artei românești moderne și contemporane.

Domnul Dorel David Morar este sculptor, membru al U.A.P.R. filiala Târgu Mureș și muzeograf în cadrul Muzeului Județean Mureș, Secția de Artă. În cadrul muzeului se dedică în special secțiunii de educație muzeală (introducere, descoperire și înțelegere a limbajului vizual). A participat la organizarea mai multor expoziții permanente și temporare, printre care: Galeria Ion Vlasiu, Expoziția Tonitza. Imagini ale copilăriei, organizată la Târgu Mureș și itinerată la București.

Expoziția prezintă lucrări din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, Muzeului Județean Mureș, Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Muzeului Național Brukenthal, din colecția familiei Vlasiu și din colecții particulare.

Expoziția rămâne deschisă până în data de 28 iulie 2024, la parterul Galeriei Naționale.