Prezentari evenimente, concursuri, galerii de arta, carti etc.

craciun vienez, stefan von korch, tina munteanu

Tenorul ŞTEFAN von KORCH cântă în premieră la Sala Palatului în concertul CRĂCIUN VIENEZ – Aniversar 20 de Ani pe 23 decembrie 2024

După recente apariţii de succes în Spania, Italia dar şi la Opera din Iaşi, Timişoara, Filarmonica din Târgu Mureş sau în concertul sold-out Invitaţie la Vals de la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, tenorul Ştefan von Korch va străluci la final de an pe scena Sălii Palatului în spectacolul CRĂCIUN VIENEZ Aniversar 20 de Ani. Programat pe 23 decembrie, evenimentul marchează prezenţa în premieră a solistului pe celebra scenă a capitalei, iar Ştefan von Korch spune: „este o deosebită bucurie să fiu parte dintr-un astfel de concert ce scrie de două decenii tradiţia muzicală a sărbătorilor de iarnă din capitală.”

Publicul este invitat la o seară festivă de gală, ce va avea loc la Sala Palatului pe 23 decembrie. Spectatorii se vor bucura de adevărata magie a repertoriului de sezon vienez, în interpretarea instrumentiştilor de înaltă clasă din Sisi Chamber Orchestra. Ansamblul este originar chiar din capitala Austriei, are o activitate prodigioasă pe scene de profil şi ajunge cu ocazia Crăciunului Vienez în premieră în România.

Conducerea muzicală a Crăciunului Vienez Aniversar îi revine ilustrului maestru Robert Papocsi – actualmente dirijorul principal al Heureka Pop Orchestra din Viena și al Orchestrei Simfonice Nagykanizsa din Ungaria. Diversitatea programului muzical va fi întregită de soprana Tina Munteanu, solistă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian.

A douăzecea ediţie a Crăciunului Vienez aduce în faţa publicului un repertoriu clasic spumos,  cu piese de tradiţie: valsuri, polci, mazurci şi uverturi celebre, în interpretarea selectă a instrumentiştilor din Sisi Chamber Orchestra, de la Viena.

cartografii sonore, camerata grai

Cartografii Sonore, Ediția a X-a – Recitalul de cameră, Camerata GRAI, are loc pe 29 noiembrie 2024 la Muzeul Hărților din București

Vineri, 29 noiembrie, de la orele 18:00, vă invităm la un recital special al Cameratei GRAI, cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul face parte din stagiunea a X-a a Cartografiilor sonore.

Concertele MNHCV, un proiect desfăşurat de Muzeul Hărţilor în parteneriat cu Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor (UCIMR) din România, care își propune să aducă împreună muzica de calitate și patrimoniul muzeului.

Camerata GRAI, alcătuită din Ecaterina Țoța, Ana Țoța și Ruxandra Țoța, a pregătit pentru acest recital un program special, din care nu vor lipsi piese de Eugen Doga, Ciprian Porumbescu, George Enescu.

Lucrarea vedetă a serii va fi harta „La Transilvania” realizată de Vincenzo Coronelli la sfârșitul secolului al XVII-lea, considerată o fereastră către istoria percepției apusene asupra spațiului transilvan.

Această istorie este surprinsă prin diferite denumiri, toponime, prin blazoanele care împodobesc gravura şi prin notațiile autorului, referitoare la diferite evenimente din trecut.

Coronelli este cunoscut în special pentru globurile terestre și astronomice pe care le-a creat, fiind o voce importantă în discursul științific al vremii.

Bilete pe eventbook.ro.

Dulce Romanie

4 Stele de operă pe 27 noiembrie 2024 la Sala Dalles în concertul DULCE ROMÂNIE

florin olari

Pictorul FLORIN OLARI vernisează expoziţia „Orizonturi spirituale în dialog” pe 18 Noiembrie 2024 la Centrul de Cultură Urbană CASINO, Cluj-Napoca

Florin Olari, unul dintre cei mai cunoscuți pictori de biserici din Transilvania, vine în fața publicului cu o nouă expoziție, ce va avea vernisajul pe 18 Noiembrie la Centrul de Cultură Urbană CASINO, Cluj-Napoca, de la ora 18.00.

Intitulată „Orizonturi spirituale în dialog”, expoziţia îmbină elemente ale artei bizantine și contemporane, într-un proiect fascinant, în care elementul central este fagurele de miere, celula simbol a genezei și a regenerării infinite.

Lucrările de mari dimensiuni atrag și absorb privitorul printr-un melanj al formelor și texturilor multistratificate care impresionează prin fuziunea riguroasă a culorilor puternice și vibrante, atent înlănțuite sau disparate, ce învăluie faguri dinlăuntrul cărora izvorăsc lumina și forța creatoare, și în care materialul și spiritualul se contopesc echilibrat și concordant.  

PS Benedict Bistrițeanul spunea despre lucrările de artă contemporană ale artistului Florin Olari că reflectă „armonie, unitate și maturitate” și că în expozițiile lui „vedem un frumos care aduce bucurie și stare de bine, care sunt beneficii ale Pământului Făgăduinței.”

Evenimentul va avea loc în prezența:

IPS ANDREI Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

Pr. Ioan BIZĂU

Prof. Ovidiu PECICAN, Scriitor și istoric

Radu-Florin RAȚIU, Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj

Curatoare expoziție: Ancuța-Lăcrimioara CHIȘ, manager cultural

Perioada de desfășurare a expoziției: 19 – 24 noiembrie 2024

Vernisaj: Luni, 18 noiembrie 2024, ora 18:00

Loc: Centrul de Cultură Urbană CASINO, Cluj-Napoca

read & ride

Cu bicicleta până la „capătul lumii”! Doi clujeni pornesc într-o aventură extremă, ca să promoveze lectura și sportul

Gabriel Bota și Rudolf Nyari, ambii organizatori ai Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT) vor călători până la „capătul lumii”, pentru a convinge românii, prin puterea exemplului, să citească și să facă sport, în cea de-a treia ediție a proiectului „Read&Ride”, de data aceasta către „El Fin del Mundo”.

În anul 2017, Gabriel Bota, directorul FICT se urca pe bicicletă să parcurgă 5000 de kilometri, prin zece țări europene și să citească în acest timp zece cărți. A reușit, motiv pentru care în anul 2022 a pornit într-o nouă aventură, de data aceasta nu singur, ci cu prietenul său, Rudolf Nyari, spre Cercul Arctic. În timpul acelei călătorii, cei doi clujeni au primit peste 8000 de mesaje de la tineri din toată țara, cu felicitări și promisiunea că vor citi și vor face sport. Au străbătut cu bicicleta 3 țări în timp record și au ajuns până la Nordkapp.

Cu bicicleta până la „capătul lumii”

După doi ani de la „Read&Ride 2 Arctic Circle”, a venit momentul pentru o nouă aventură dificilă, o călătorie cu bicicleta până la capătul lumii, un tur al Țării de Foc pe Carretera Austral, de la Oceanul Pacific la Oceanul Atlantic, de la Punta Arenas la Ushuaia, de la Strâmtoarea lui Magellan la Canalul Beagle, până la ultimul loc de Sud al lumii, chiar deasupra Antarcticii, la Capul Horn. În mod specific, „El Fin del Mundo” este folosit pentru a desemna regiunea extrem sudică a Americii de Sud, în special Țara de Foc și orașul Ushuaia din Argentina. Ushuaia este considerat cel mai sudic oraș din lume și este adesea numit „la capătul lumii” datorită poziției sale izolate și extreme.

Este o aventură care are mai multe implicații. Mai întâi, ne-am propus să fie foarte dificilă și în contratimp. La fel ca la celelalte ediții de Read&Ride, scopul principal este acela de a determina câți mai mulți tineri să citească și să facă sport prin puterea exemplului pe care sperăm să-l dăm. Normal, vom lua cu noi cărți de citit și vom ține un jurnal zilnic care va fi pe canalele de social media. Mai apoi, această aventură extremă are un caracter cultural și istoric: una dintre capodoperele literaturii românești este cartea lui Radu Tudoran, Toate pânzele sus, carte care are ca subiect prietenia și călătoria goeletei Speranța tocmai în Țara de Foc. Ei bine, această carte a fost și prima carte pe care am citit-o în viața mea, la 6 ani. Radu Tudoran nu a fost niciodată în Țara de Foc dar, prin cartea sa, a însuflețit milioane de oamen. De aceea, ne dorim să ducem cartea originală cu noi și să o lăsăm la capătul ultimului drum al lumii, un drum neumblat și greu accesibil, care se află la 128 km sud de Ushuaia. Ca un tribut și o recunoștință istorică pentru Radu Tudoran (fratele scriitorului Geo Bogza, pe numele său real – Nicolae Bogza). Acolo unde doar eroii cărții sale au ajuns, sperăm să ajungem și noi, nu cu o goeletă ci cu bicicletele. Poate nu suntem la fel de curajoși precum Anton Lupan și Pierre Vaillant dar, la fel, eu cu Rudy știm ce înseamnă prietenia și dorința de a dărui ceva cu sens omenirii. Cu Speranța înainte, până acolo unde se termină lumea și începe încrederea în ea!”, spune Gabriel Bota.

O aventură cu dificultăți

Aventura nu va fi deloc una ușoară, dat fiind faptul că cei doi trebuie să parcurgă o distanță de aproximativ 1700 de kilometri în 9 zile, iar prognoza meteo nu le este prietenă, fiindcă se anunță ploaie pe toată durata traseului, cu vânt de 40-70 km/h și temperaturi între 4 și 13 grade.

În plus, ultimul drum din lume, pe coasta canalului Beagle are o porțiune de 246 de kilometri și este neasfaltat.

Cei doi vor parcurge traseul în etape de peste 250 km/zi, ceea ce înseamnă 12-16 ore petrecute pe bicicletă zilnic.

„Read & Ride to El Fin del Mundo” este un proiect FICT (Festivalul Internațional de Carte Transilvania) și va putea fi urmărit în fiecare zi de aventură pe paginile oficiale de Facebook și Instagram. Data plecării este în 28 noiembrie 2024.

Aventura începe în Cluj-Napoca, unde cei doi se îmbarcă într-o călătorie de 3 zile cu avionul, cu escale în: Istanbul, Sao Paulo, Santiago de Chille și aterizarea finală este în Punta Arenas. De acolo se urcă pe biciclete și pornesc spre „capătul lumii”.

Această aventură este susținută de: Bellotto, Prodeximp, Centro Restaurant.

carmina burana, bistrita, stefan von korch

Tenorul ŞTEFAN von KORCH cântă din nou CARMINA BURANA în România, la Palatul Culturii din Bistriţa 17 noiembrie 2024

arie si ecou, teatrul coquette, cristina fieraru, maxim belciug

Concertul „ARIE ȘI ECOU” vine cu o nouă reprezentație la Teatrul Coquette din București pe 15 noiembrie 2024

ziua dobrogei, Muzeul de Artă Populară Constanța

De „Ziua Dobrogei” Muzeul de Artă Populară Constanța pregătește o suită de manifestări culturale și educative între 12-17 noiembrie 2024

Cu prilejul „Zilei Dobrogei”, Muzeul de Artă Populară Constanța a pregătit, în perioada 12-17 noiembrie, o suită de manifestări de culturale și educative pentru publicul larg: ateliere de pedagogie muzeale, activități interactive pentru copii, un atelier de fotografie pentru pasionații de portul popular dobrogean, o expoziție și o lansare de carte, dar și un târg la care participă meșteri populari locali. De asemenea, de 14 noiembrie, publicul va putea vizita gratuit muzeul.

Programul complet al manifestărilor:

1. Ateliere de pedagogie muzeală cu tema „Dobrogeanca pe linguri” (12 – 15 noiembrie);
2. „Mozaic etnic dobrogean”, manifestare la care participă elevii clasei a XI-a A de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța, coordonați de profesor Cristina Gîlă (12 noiembrie, ora 14.00);
3. „Să ne cunoaștem tradițiile”, activitate interactivă cu participarea preșcolarilor de la Grădinița „Căluțul de mare” Constanța (13 noiembrie, ora 10.00);
4. 14 noiembrie – „Ziua Dobrogei”, vizitarea gratuită a expozițiilor permanentă și temporară, în intervalul orar 09.00-16.30;
5. „Să ne cunoaștem tradițiile”, activitate interactivă cu participarea preșcolarilor de la grădinița din cadrul Școlii Gimnaziale „Petre Ispirescu” Constanța (14 noiembrie, ora 10.00);
6. „Să ne cunoaștem tradițiile”, activitate interactivă cu participarea clasei a IV-a de la Școala nr. 37 din Constanța (15 noiembrie, ora 10.00);
7. „Fotografii în port popular dobrogean”, ședință foto cu piese contemporane de port popular, specifice Dobrogei, puse la dispoziție de către Muzeul de Artă Populară Constanța (14 noiembrie);
8. „Târg de Ziua Dobrogei”, manifestare la care participă meșteri populari locali (14 – 17 noiembrie, în intervalul orar 09.00 – 17.00);
9. „Societatea Principele Mircea (1917-1947)”, expoziție de medalioane, cărți poștale și fotografii, reprezentând-o pe Regina Maria în port popular; vernisaj 16 noiembrie, ora 11.00 (14 – 23 noiembrie);
10. Lansare de carte – „Societatea Principele Mircea (1917-1947)”, autori Anghel Georgian și Aida Georgiana Ciortan (16 noiembrie, ora 11.30).

enescu jupuit de viu, filarmonica ploiesti

Filmul „Enescu, jupuit de viu” își va avea proiecția exclusivă pe 29 noiembrie 2024 la Filarmonica Ploiești

După succesul premierei de gală din 5 noiembrie de la Ramatuelle, unde a fost prezentată producția cinematografică „Enescu, jupuit de viu”, filmul ce aduce în prim-plan viața și muzica legendarului compozitor George Enescu, a venit rândul Ploieștiului să găzduiască acest eveniment exclusiv.

Pe 29 noiembrie, la Filarmonica Ploiesti, vom avea nu una, ci două proiecții ale filmului „Enescu, jupuit de viu”, datorită cererii foarte mari din partea publicului! Proiecția de la ora 18:00 este deja sold out, iar o a doua proiecție va avea loc la ora 15:00.

Film „Enescu, jupuit de viu” urmărește o poveste tulburătoare și captivantă despre creație și iubire și provocările legendarului compozitor George Enescu, dezvăluind latura sa umană, suferințele și sacrificiile pe care le-a îndurat pentru a-și împlini destinul artistic si iubirea lui unica pentru prințesa Maruca Cantacuzino. Printr-o regie sensibilă și profundă, Toma Enache aduce în fața publicului o explorare emoționantă a sufletului unui geniu, într-un film care îmbină muzica, istoria și drama personală.

enescu jupuit de viu, filarmonica ploiesti

Filarmonica „Paul Constantinescu” are onoarea de a fi partener oficial al acestui proiect cinematografic și de a fi participat activ la realizarea lui, prin Orchestra Simfonică a Filarmonicii. Distincția recentă primită de domnul director Vlad Mateescu, ca „Ambasador cultural” în numele instituției, subliniază angajamentul și implicarea Filarmonicii în promovarea valorilor culturale și artistice ale României.

Producția executivă a filmului este realizată de BES Romania SRL, un partener și sponsor de încredere al Filarmonicii „Paul Constantinescu”, prin amabilitatea doamnei Martha Maria Mocanu, a cărei pasiune pentru acest proiect a contribuit esențial la aducerea în fața publicului a unui film de o mare valoare artistică.

🎟 Biletele pentru cea de-a doua proiecție sunt disponibile pe iabilet.ro și ticketstore.ro.
Durată: 120 minute
Rating 12+
Coloana sonoră: Orchestra Națională a Franței, sub bagheta Maestrului Cristian Măcelaru și Orchestra Națională Radio din România, condusă de Maestrul Horia Andreescu
Regia: Toma Enache
Producători:Marta Maria Mocanu, Elena Enache

Vă așteptăm să descoperim împreună o poveste despre geniu, iubire și sacrificiu.

ups amanta, tnb

Comedia “Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă” are o nouă reprezentaţie pe 18 noiembrie 2024 la TNB – Sala Pictura

Spectacolul „Ups… mi-a intrat AMANTA-n casă” – o savuroasă comedie cu mare succes la public, va avea pe 18 noiembrie o nouă reprezentaţie, găzduită la TNB Sala Pictura. Biletele sunt disponibile pe Bilet.ro şi la ca de bilete a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Piesa este o adaptare dupa „Încurcă lume” de A.D.Hertz ce aduce în faţa publicului nenumărate situaţii comice învăluite în atmosfera plină de farmec a secolului trecut şi puse în scenă de actori foarte îndrăgiţi: Armand Calota (Emil Strâmbuleanu), Magda Catone / Raluca Petra (Didina Strâmbuleanu), Eugenia Şerban / Ileana Olteanu (Olga), Vasile Filipescu / Ovidiu Cuncea (Traian Bungrăzescu), Gavril Pătru / Dorin Andone / Edi Carlan (Matei Pintenaru).

O distribuţie excepţională ce vă readuce zâmbetul pe buzele tuturor spectatorilor. Acțiunea se desfășoară la începutul sec. XX… în zori, când avocatul Emil Strâmbuleanu se întoarce acasă cu trăsură și… uuuuuups… Didina nu doarme căci e furioasa. Cați dintre dumneavoastră nu ați pregătit o minciuna când ați lipsit o noapte din patul conjugal, pentru a o folosi în fata nevestei răvășite? Dar ce te faci când minciuna, o invenție de moment, folosita de avocat se transforma în realitate și te trezești cu amantă în propria casa? Hai să vedem pe unde scoți cămașă… când în familie cumnatul e procuror. Sunteţi aşteptaţi la spectacolul de comedie Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă”  de A.D. Hertz pentru a afla cum va ieși din încurcătură avocatul infidel.