Slăbirea autorității Curții Constituționale în justiția națională este o problemă de interes național care nu poate fi „promovată” decât după consultarea voinței populare.
Consider că acum, mai cu temei ca niciodată, este obligatorie organizarea unui referendum de consultare a voinței populare. Constituția României, în întregul ei organic, emană de la poporul român, care în exercitarea suveranității naționale a adoptat-o prin referendum.
Așa cum schimbarea literei Constituției, în sensul de rescriere a unuia sau altuia din textele sale, nu se poate face decât în urmă unui referendum național, la fel schimbarea spiritului fondator al acesteia nu se poate face decât în urma consultării voinței naționale, printr-un referendum consultativ.
Constituția României prevede explicit o ierarhie a normelor juridice aplicabile oricărui cetățean român, oricărei autorități publice și oricărui conflict juridic, normele constituționale fiind în vârful ierarhiei normative, peste tratatele și acordurile internaționale, inclusiv peste tratatele constitutive ale UE (art. 11 alin. 2, art. 20 și art. 148 alin. 2 și 3).
În vederea garantării acestei supremații a Constituției României, Curtea Constituțională este singurul interpret oficial al normelor constituționale, iar deciziile sale sunt general obligatorii pentru toate autoritățile și persoanele (art. 147 alin. 4).
Prin proiectele de legi ale justiției s-a impus o viziune contrară acestor principii fondatoare constituționale, CCR urmând să aibă un rol decorativ, iar deciziile sale să nu mai fie obligatorii prin ele însele în justiție, judecătorii urmând să stabilească de la caz la caz dreptul aplicabil, dând prioritate dreptului sau jurisprudenței europene (CJUE) chiar peste litera Constituției, fără ca prin aceasta să mai poată fi sancționați.
Prin aceste legi nu se modifică vreun text din constituție (art. 147 rămâne formal acolo), ceea ce nici nu s-ar putea, dar se modifică spiritul ei.
Modificările sunt justificate în mod explicit în expunerea de motive și în justificarea votului dat în Parlament de intenția de a da în justiția românească prioritate dreptului uniunii europene.
Se realizează, insidios, o de-suveranizare a justiției naționale.
Este o acțiune chiar împotriva Tratatului UE care în art. 4 alin. 2 recunoaște tuturor țărilor membre UE și deci și României „identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale”.
România renunță unilateral, fără să i se ceară, la identitatea constituțională națională, care este de neconceput fără o Curte Constituțională care să-și impună puterea obligatorie a deciziilor sale date în garantarea supremației Constituției.
Poate mai mult ca niciodată o politică publică promovată de autoritățile legiuitoare nu a fost de interes național ca acum. Atunci când voința poporului român asupra unei chestiuni de interes național nu este cunoscută sau este incertă, Președintele României are obligația să organizeze un referendum consultativ.
Se prezumă că în general Parlamentul reprezintă voința poporului, dar atunci când există îndoieli cu privire la aceasta, cetățenii trebuie chemați să își exprime opțiunea în mod nemijlocit, prin intermediul mecanismul democrației directe de consultare a voinței poporului, care este referendumul.
Până acum zeci de mii de cetățeni (adunate ajung la peste 45.000) au semnat petiții într-un termen foarte scurt prin care denunță ca fiind împotriva voinței naționale destructurarea sistemului de putere reglementat de Constituția României. Tulburarea și îngrijorările din societatea românească sunt mai mult extinse.
Președintele Iohannis are obligația morală, de conștiință, și constituțională să înghețe adoptarea legilor justiției până ce poporul român nu își exprimă voința în mod direct, în exercitarea directă a suveranității sale.
Nimeni nu poate confisca suveranitatea națională, adică voința poporului român, nici măcar Președintele României (art. 2 alin. 2).
Mai mult rolul constituțional al Președintelui este de mediere între societate și autorități.
Societatea este în fierbere, iar între ea și autoritatea legiuitoare (Parlamentul, care a doptat legile) și executivă (Guvernul ca inițiator al legilor) s-a creat o falie imensă.
Președintele României trebuie rugat, somat, forțat să întrebe titularul suveranității naționale și autorul Constituției României, adică poporul român, care este voința sa și la ce își dorește să renunțe din identitatea sa națională constituțională.
P.S.: Vă rog să distribuiți mesajul ăsta, e încă la stadiul de reflecție, în toată zona celor care au acționat împotriva acestor modificări și a filosofiei lor retrograde, în special către (sper să nu conteze ordinea – și îmi cer scuze pentru cine uit): Marina-Ioana Alexandru, Elena Radu, Diana Iovanovici-Șoșoacă, George Simion, Dan MV Chitic, Starea de Libertate, Dumitru Coarnă, Partidul Ecologist Român, Luis Lazarus-Zeus Tv, Radio Gold FM Romania, Codrin Ștefănescu, Alianța Pentru Patrie, Coaliția pentru Națiune, Flux24 și mulți alții.
A consemnat pentru dumneavoastră av. Adrian Toni Neacșu.