Au trecut treizeci de ani de când ne-am despărțit de regimul partidului unic. Pe-atunci eram disperați de existența unei doctrine unice, de penuria alimentară și de multe alte disfuncționalități ale sistemului. Cred că nu trebuie să ne mai întrebăm dacă atunci a fost revoluție sau lovitură de stat pentru că efectiv nu mai contează. Era un sistem care se prăbușea sub propria greutate. Mecanismele economice deveniseră greoaie, eternul „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim” era refrenul momentului, politicul nu accepta nicio critică, iar propaganda devenise caducă. Părerea mea era că și Ceaușescu se săturase de propriul cult al personalității. Regimul lui Ceaușescu a fost, așadar, unul parcă desenat după șablon: a avut o perioadă de entuziasm la începutul său, o plafonare spre mijlocul anilor `70 și o cădere în anii `80.

Omorârea ritualică a lui Ceaușescu a fost o golănie executată la ordin extern. N-am nici cea mai mică îndoială. E cât se poate de clar că Ceaușescu nu era vinovat de niciunul dintre capetele de acuzare. Nu-l poți acuza de subminarea economiei naționale pe cel care te-a lăsat fără nicio datorie. Datorii făcute nu pentru bomboane și tinichele pe roți, ci pentru industrializarea țării. Iată-ne acum cu datorii de opt ori mai mari decât a făcut Ceaușescu și fără nici pic de industrie, fără infrastructură, dar bine furajați cu chimicale importate și imbecilizați de o propagandă infinit mai infectă decât cea de-atunci.

Nu vreau să par superstițios, însă ceea ce ni se întâmplă seamănă ca două picături de apă cu destinul pe care l-am avut în comunismul (mai exact socialism – n. red.) ceaușist. Am început cu un entuziasm debordant în anii `90, în 2008 a venit plafonarea, iar acum urmează căderea. Mai mult, pentru ca treburile să semene ca după picături de apă, vă voi spune că după alegerea lui Ceaușescu în funcția de secretar general al PCR, a urmat o perioadă în care existau multiple opinii care se discutau astfel încât deciziile de la vârf să se ia după analiza fiecărui aspect. Era un mecanism mai greoi, dar pluralitatea opiniilor era benefică. Apogeul lui Ceaușescu a fost atins în timpul crizei din Cehoslovacia. A reușit magistral să evite o invazie sovietică și, în același timp, a arătat o independență de neimaginat până atunci față de Moscova. Criza respectivă însă i-a arătat lui Ceaușescu un lucru pe care puțini l-au înțeles, anume că e pe propriile picioare. Cei de lângă el au făcut un pas lateral, pregătindu-și „planul B” pentru cazul în care rușii ar invada țara. Nu s-a întâmplat asta. Ceaușescu, scăpat pe propriile-i picioare, a înțeles că nu mai e obligat să împartă decizia cu nimeni. Evenimentele ulterioare, în mare, le cunoașteți.

La fel s-a întâmplat și cu noi. Anii `90 ne-au adus o multitudine de opinii de care se ținea cont. Unii rămăseseră comuniști, alții ultraliberali, alții tradiționaliști ș.a.m.d. Societatea își dezbătea fiecare mișcare pe care-o făcea. Apoi au venit anii 2000 în care puterea s-a centralizat, însă, la pachet, oamenii au primit beneficii prin creșterea rapidă a nivelului de trai. Electrocasnice, mașini, excursii în afara țării, case ș.a.m.d. În anul 2008 am avut apogeul. Însă, în același timp, am avut și o culme a centralizării politice sub bagheta nefastă a lui traian băsescu. Atrăgând PSD sub aripa sa, băsescu a reușit să concentreze 90% din puterea țării. Criza i-a afectat credibilitatea, dar prin intermediul Securității, a reușit să se mențină la putere în 2009. Românii însă au cunoscut cea mai mare cădere a nivelului de trai din 1989.

Este ciudat că, în pofida ticăloșiei sale, băsescu a avut și-un rol benefic în toată povestea asta. A făcut în așa fel încât PSD să-i scape din mâini și să refuze centralizarea. Însă tot jocul a fost condus tot de mâna nevăzută a Securității. Așa a apărut ceva mai târziu „schisma” dintre PNL și PSD, care a permis infectarea PNL cu elementele ticăloase din PD-ul lui băsescu. Așa a ajuns la putere Plăvanul, un păpușat fără sare și piper, numai bun pentru a executa ordinele fără să gândească. Planul însă a avut o scăpare în momentul în care PSD-ul a fost preluat de gruparea Dragnea care a continuat opoziția. Cazul însă, în ciuda câștigării alegerilor de către PSD, a fost rezolvat cu arestarea lui Dragnea. De data aceasta preluarea partidului s-a făcut printr-o lovitură soft care a adus la putere aripa cea mai securistă și, în același timp, cea mai irelevantă a partidului. Și, pentru ca totul să fie ca la carte, lovitura de palat a fost cimentată prin recent încheiatul congres cu cântec în urma căruia partidul a fost pe deplin cedat Securității. Mișcarea era obligatorie în contextul a ceea ce urmează.

Practic, prin încheierea socotelilor cu PSD-ul, întreg eșichierul politic este subordonat Securității. Lucru solicitat de către licurici care, prin vocea limbricului îndesat de la Ambasadă, tună și fulgeră împotriva oricui refuză ordinele transmise pe bilețel, ridicând, în același timp, în slăvi păpușa mecanică de la Cotroceni.

Poate vă întrebați de ce s-a făcut toată mișcarea asta. E simplu: ați început să costați prea mult. Preluarea României s-a făcut după rețeta clasică a capitalismului: faci dumping până omori concurența, după care crești prețul. Până acum s-a tot făcut dumping, iar în perioada 2009-2020 s-a tot forțat menținerea prețului. Care preț însă nu poate fi menținut la infinit. De-aceea Dragnea, prin îndrăzneala de a cere mai mult, a încălcat o lege nescrisă și-a fost băgat la bulău.

Acum însă, toate treburile sunt așezate cum trebuie. Întreaga clasă politică e în mâna Securității, toate instituțiile statului sunt îmbibate de securiști, astfel încât s-a asigurat conducerea unică a țării. Limbricul de la Ambasadă e și el liniștit întrucât are doar un singur telefon pe care trebuie să-l dea atunci când trebuie. Simplu și facil.

Ceea ce urmează e ultima parte din perioada lui Ceaușescu: foamea. Deja semnele se văd: producția agricolă prăbușită, subvenții din părți, bani mai puțini de la UE, oportunități de afaceri reduse la minim (vezi ce se întâmplă în transporturi) ș.a.m.d. Șomajul crâncen va fi următorul fenomen (la momentul preluării articolului, aprox. 1.000.000 de șomeri în România – n. red.). După agricultură se va prăbuși și business-ul localnicilor (a se vedea afacerile locale din domeniul HoReCa – n. red.), astfel încât întreaga țară va fi dependentă de câteva multinaționale care vor plăti prost joburi ultra grele. India vă spune ceva? Ăla e modelul. Și uite-așa se-nchide cercul istoriei care rimează urât de tot cu ceea ce-am trăit.

În acest mod unii vor „ieși din sistem” fără să înțeleagă nimic, în timp ce supraviețuitorii, la momentul oportun, vor fi gata să-și dea viața pentru „libertate”. E frumos, nu-i așa?

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.