Constantin 7 Giurginca – Arhivele Transcendente – Babele de la Ulmet și stanele de piatră din Dealul Cămăruței

Geologii ne spun că acele concrețiuni grezoase de la Ulmet sunt trovanți, termen la fel de insipid ca și cel de bazalt, granit, andezit etc. Românii le-au spus acelor forme impunătoare „Babe”, care au reprezentat, cândva, în timpurile civilizației pelasge, simulacrele unor divinități primordiale: Marea Zeiță Mamă a Pământului sau Geea (Gaia). Așa cum icoanele din bisericile creștine ipostaziază atributele Divinului, așa și aceste Babe de la Ulmet ori din Dealul Cămăruței de la Predeal (Buzău) sunt icoane megalitice consacrate divinităților primordiale.

Piatra, stânca, este o formă de manifestare a energiei dintru începuturi în univers, așa cum spunea Eminescu în Scrisoarea I: „La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă”, pe când „umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface”, acea energie primordială se conservă în diferite stări ale ei: solidă, lichidă, gazoasă, piatra/stânca fiind o formă a conservării energiei în starea solidă. Și dacă ea, astfel conservată, este o manifestare a viului (ca energie), înseamnă că are și ea o memorie specifică ei, memorie care nu este trecătoare. În memoria acestor pietre, ca și în numele lor arhaice, regăsim o întreagă istorie a universului. Dacă ascultăm această memorie.

Babele nu prea pot fi explicate cu legile fizicii mecanice, ele înfățișându-se sub forme ciudat, discoidale, ori semănând cu navele cosmice, ori cu înfățișări reptiliene bizare. Sunt forme bine conturate, trasate, parcă venite dintr-un alt tărâm, în timpuri prediluviene, ciudatele forme par să amintească de evenimente petrecute cândva, întruchipând forme create de mâinile unor Titani, ori ai unor Uriași, piatra ori stânca din natură fiind martora unor evenimente care s-au perindat vreme îndelungată, păstrând anumite forme, ale unor lucruri întâmplate, în memoria ei.

Profesorul D. Nica a remarcat, privindu-le îndelung timp, că este o diferență între partea superioară a Babei respective și partea inferioară, partea superioară rezistând foarte bine intemperiilor, în timp ce partea inferioară este supusă eroziunii, care este și cauza formării acelor ciuperci cu cască, ori pălărie. Răspunsul îl dau tot creatorii grădinii „zoologice” în piatră, strămoșii noștri atlanto-pelasgi, care cunoșteau taina acelor „locuri” și adezivii care să reziste coroziunii, partea superioară este făcută cu o asemenea protecție. În câteva locuri, în discuțiile despre rupestre, am evidențiat acele cuburi care sunt îmbăiate cu asemenea lacuri anticorozive. În imediata apropiere, în prelungirea Culmii, pătrunzi într-o reală Pădure adormită, o întreagă învălmășeală ca la bâlci, însă totul atins simultan de bagheta magică a unui vrăjitor, care a împietrit totul. Ca în basmele românești, acel bâlci împietrit îl așteaptă pe acel Făt-Frumos, care să aibă cheia desferecării lor, adică talismanul despietrificării lor. Toată Pădurea Adormită se cheamă Dealul Cămăruței, un dâmb retezat, care coboară într-o altă poveste. Toate retezurile, ori forme de deal, ori de munte retezat, au în spațiul carpato-danubian un rol ritualic, moștenit de geto-daci de la atlanto-pelasgi. Despre unele din asemenea ciclopice retezuri, am mai pomenit în peregrinarea noastră prin binecuvântata Țară a Colchidei, adică a Țării Colților. Spre deosebire de Babele de la Ulmet, Babele, ori mai bine zis statuetele, din Dealul Cămăruței de la Predeal (Buzău) sunt realizate la o scară mai redusă. Despre acest fabulos deal amintește Alexandru I. Odobescu, pe la anul 1871, când străbătea această parte a Colchidei, vorbind de un vestigiu care nu mai există și despre care tradițiile spuneau că era locuită pe vremea tătarilor, adică a Giganților, a Uriașilor.

Între Culmea de la Ulmet și cea de la Predeal (ținînd de localitatea Pănătău-Buzău), s-ar afla acel miraculos „Sesam deschide-te!”. Pe o bună suprafață, în pădure, se află la orizontală colosale structuri cilindrice, segmente gigangice de stâlpi ori ccolonade, o pădure de coloane culcate la pământ, asemenea unui brad falnic pe care îl tai cu drujba în segmente până aproape de coajă, păstrându-i întreagă coloana.

Locul este între cele două culmi cu „Babe” și, văzut așa, nu avem cum să nu remarcăm că toată zona a aparținut unui uriaș ansamblu megalitic, în care piesele trebuie lipite între ele, ca să putem scoate la lumină întregul cultic al ansamblului. Între coloanele gigantice trântite la pământ (numai de o putere fabuloasă, o catastrofă celestă, ori un cutremur devastator, de o neimaginată magnitudine, ar fi putut săvârși o asemenea distrugere), în acel areal sunt și alte multe forme pietrificate, ca și Babele.

Una din forme amintește de o cască uriașă din piatră, văzută din spate, pe care sunt inscripții, încifrate pentru noi, cei de azi. Întreg spațiul amintit, ce poate fi văzut și cercetat, este accesibil călătorului, dezvăluie vestigiile unor ansambluri cultice și ritualice, rămase din vremea strămoșilor primordiali atlanto-pelasgi, de care pomenesc și legendele noastre arhaice, în ființa acelor Uriași, ori Jidovi, ori Novaci, ori Tatari (cunoscute ca așezări ori siliști tătărăști).

Văzând acea bizară pădure de coloane și colonade căzute la pământ și segmentate în părți de diferite mărimi, nu poți să nu te întrebi cu uimire: cum au ajuns acei coloși de „piatră” acolo, cu ce ustensile au fost cărați acolo și ce rost au avut: strategic, cultic, ori…?

Ar fi de menționat că, din acea culme domoală a Cămăruței, nu s-a putut urca piatra în care să fie lucrați coloșii! Cine i-a lucrat, întrucât coloșii au forme cilindrice?!

A consemnat pentru dumneavoastră Constantin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București 2020.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!