Constantin Alexandru Rosetti, scrisoare către Barbu Dimitrie Știrbey, Paris, 1 decembrie 1850 (fragmente) – „Se va deschide lupta cea mare între tiranie și libertate, între privilegiați și popoare, între întuneric și lumină”

Constantin Alexandru Rosetti – cunoscut ca C. A. Rosetti – fost om politic și publicist român, unul din conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească și puternic militant al luptei pentru Unirea Principatelor Române, în a doua epistolă către Barbu Dimitrie Știrbey, scria următoarele, din care vom reda câteva fragmente:

„Domnule,

Îmi plac tiranii, reacționarii, omizile, scorpiile și fiarele cele mai sălbatice, căci au misiunea lor, ce trebuie respectată până la oarecare punct; și precum am arătat în altă parte că furtuna este un rău folositor în natură, tot astfel și tirania slujește progresului în multe puncturi, din care unul este de a îmboldi pe oameni de a se ocupa cu mai multă activitate de înaintarea și libertatea lor.

N-am trebuință a dovedi aici prin câte mijloace și puteri împingeți înainte carul revoluțiunii, fiindcă cei ce suferă le cunosc și le simt pe toate zilele; îți fac cunoscut numai că vorbesc fără cea mai mică ură, și deși vrăjmaș al sistemului ce slujești, am respectul cel mai deplin pentru persoane, precum a dovedit-o purtarea noastră și a poporului în revoluția de la ’48.

Cei ce te urăsc, domnule, cei ce te prăvălesc spre prăpastie nu sunt revoluționarii, ci stăpânii dumitale, slugile și dumneata însuți. Tiranii n-au picat din cer, ci sunt curat fii ai pământului, vlăstare ale lenei, ale neștiinței și ale egoismului omenesc, ce nu vor pieri până ce nu vom smulge rădăcina și nu vom usca sucul lor din inimile noastre, lucrare foarte grea și care ne-ar fi luat mulți ani încă, de n-am fi atât de bine ajutați de voi. […]

Am zis că nu știu cine din noi doi are dreptate și că pentru luminare ar trebui să ne supunem dorințele. Ce vrei, dar, dumneata?

1. Să fii Domn. Al 2-lea, să poți face tot ce-ți va trece prin minte, fără control – nici chiar al d-lui Oteteleșanu, a cărui dulceață este cunoscută tuturor – și fără nici o piedică. Al 3-lea, să ai bani, vornici și celelalte cete de boieri, care să ți se supuie și să te slujească, la orice îi vei pune, și un popor care să muncească și să vă dea cu belșugare toate trebuincioasele pentru împlinirea poftelor voastre.

Ce cerem noi? 1. Să nu mai fie Domn și boieri, stăpâni și slugi, ci toți deopotrivă și frați în societate, precum suntem în biserici și în mormânt. Al 2-lea, fiecare om să fie liber, onest și stimat, având toate trebuincioasele înlesniri ca să-și împlinească misiunea ce produce. Al 3-lea, potrivit cu legea, cu dreptatea și cu dorința Marelui Pitar și luminatului redactor al Jurnalului Oficial, fiindcă ‘lumea aceasta cu toate podoabele și bunătățile iei, a făcut-o Dumnezeu pentru om, iar pământul l-au dat fiilor oamenilor’, cerem ca fiece fiu omenesc, cum am zice, fiece om, fiece muncitor, să aibă o parte de pământ egală. Al 4-lea, fiindcă nu mai voim domni și boieri, urmează să nu mai voim jafuri, potvezi și biruri. Al 5-lea, cerem să nu mai fie moldoveni, transilvăneni, basarabeni etc., ci o singură națiune a românilor liberi și egali, fără protectori și suzerani, precum ai dori-o și d-ta, de nu te-ar împiedica niște pricini binecuvântate. […]

Nu visăm un regat, ci voim o Republică Română și o s-o dobândim îndată ce ne vom uni cu noi înșine și cu celelalte popoare revoluționare, mai ales acum când se va deschide lupta cea mare între tiranie și libertate, între privilegiați și popoare, între întuneric și lumină”.

Paris, 1 decembrie 1850 (Apud Gândirea social-politică-antimonarhică și republicană din România, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979, p. 111-112).