In Prezentări, Stiri

DRUMUL IANCULUI - 9 – 11 Septembrie 2022

Nici un drum nu există înainte ca, atingând colbul, pașii cuiva să-l nască. Le-a născut AVRAM IANCU, pe toate ale Apusenilor, străbătând Țara cea mică, a Moților, întru binele și fericirea Țării celei Mari, a Românilor.

Anul acesta, pentru a treia oară, pașii noștri-i vor căuta urma, în colbul vântuit al celor 45 de kilometri ai drumului ce leagă, pământean, Vidra nașterii Crăișorului de Țebea mormântului său. Și unii spun că nu-i acela Drumul, că-i cel ce trece prin Câmpeni, sau prin Hălmagiu sau pe cine știe unde. Nu-i pricină de gâlceavă asta, căci DRUMURILE IANCULUI vor fi fost multe, de-a lungul și de-a latul Apusenilor săi dragi.

DRUMUL IANCULUI.

În miez de septembrie, ROMÂNII Iancului se-adună la Țebea, din toate cele patru zări, să-i cinstească amintirea, să aprindă o lumânare și să-i așeze un buchet de flori pe mormânt.

În miez de septembrie, vom străbate iarăși, pe jos, DRUMUL IANCULUI. Prin cătune locuite cândva de oameni faini, pe sub umbra pădurilor (câte vor mai fi fiind în picioare!), prin sate de oameni gospodari, pasul nostru va reface, peste timp, un drum spre noi înșine, ca neam. Vom călca, poate, mai apăsat ca altădată, căci dorul Crăișorului nu-i încă împlinit. Doar vremea împlinită-i să facem ceva, conștienți fiind că, așa cum e acum, n-are cum să se mai poată.

Vă așteptăm să ne fiți alături, pas lângă pas, suflet lângă suflet, gând lângă gândul lui AVRAM IANCU: „Unicul DOR al vieții mele a fost să-mi văd națiunea fericită!”.

Așa să ne ajute DUMNEZEU!

Ne strângem pe 8 Septembrie în Vidra, jud Alba.

Plecare, 9 Septembrie, ora 10, de la Muzeul Memorial Avram Iancu din satul Incești, Comuna Avram Iancu.

La prânz ne vom opri la troița din Dealu Crișului, iar seara vom înnopta în Bulzeștii de Sus – Hunedoara.

Sâmbătă 10 Septembrie, vom participa la slujba de sfințire a picturii din Biserica Ortodoxă aflată în incinta Panteonului Moților de la Țebea (vom merge cu mașinile de la Bulzeștii de Sus la Țebea).

Duminică, 11 Septembrie, începând cu ora 7, vom continua marșul pe jos, cu plecare din Bulzeștii de Sus spre Țebea, pentru a depune coroane de flori la mormântul Crăișorului.

TRĂIASCĂ DUHUL LUI IANCU TRĂIASCĂ MOȚUL ÎNTRE MOȚI
CÂMPIA LIBERTĂȚII SPUNE CĂ AVRAM IANCU SUNTEM TOȚI! 🇷🇴

Recent Posts
Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
ionut tene, cercetarea istorica, directivele nkvdmiron manega