Ioan Ianolide – Ideile revoluţionare se proliferează prin nucleele oculte pregătite din timp în toată Europa

Dacă Hristos desfăşoară în istorie puterile Sale mântuitoare, satana are şi el fii săi, care dezvoltă forţele antihristice.

Dacă în evul mediu antihrist era dominat, în epoca renascentistă el a profitat de toate fisurile lumii creştine şi le-a încurajat, pregătindu-şi forţele pentru ofensiva spre putere din epoca modernă. Totul era conceput ocult şi oamenii erau pregătiţi, gata să iasă la suprafaţă.

Prima mare ofensivă apocaliptică a fost în Revoluţia franceză, antihristică, criminală şi tiranică, dar prezentată ipocrit sub ideile de libertate, egalitate şi fraternitate Ea a reuşit pentru că nobilimea franceză n-a avut puterea necesară să apere valorile pe care se ridicaseră străbunii. Ea a reuşit pentru că a ştiut să speculeze idei mari în scopuri oculte. Mulţi intelectuali de clasă au fost atraşi de idei, iar masele au fost antrenate de anarhism şi nihilism.

Odată Revoluţia declanşată, sunt ucişi nu numai regi şi nobili, dar şi creştini, preoţi şi călugări. Puterea îşi face singură dreptate şi proclamă dreaptă propria ei nelegiuire, calomniind creştinismul. Intoleranţa de care este acuzată creştinătatea e de fapt reacţia destul de timidă şi ineficace a formelor tradiţionale la formele revoluţiei.

Ideile revoluţionare se proliferează prin nucleele oculte pregătite din timp în toată Europa. Rând pe rând, prin revoluţii sau războaie, cad statele ce mai păstrau oarecare orânduire creştină.

Revoluţionarii francezi se măcelăresc între ei. După acţiuni şi reacţiuni, profitorii revoluţiei franceze se dovedesc burghezii.

Societatea burgheză proaspăt impusă practică un tip nou de sclavaj şi imperialism. Puterea revine aurului, fără scrupule şi fară limite. Căci în spatele unei false democraţii, burghezia guvernează lumea modernă prin interesele ei economice.

Politica europeană trece de sub influenţa Bisericii sub influenţa ocultei antihristice. Biserica e prigonită, batjocorită, calomniată şi discreditată. E împinsă la marginea vieţii sociale, interzisă uneori, dominată cel mai adesea de centrele de putere cucerite de forţele antihristice. În mod artificial, credinţa e înlocuită cu ştiinţa.

Statele se secularizează. Materialismul cucereşte spiritualitatea lumii. Libertinajul trece de la imoralitate (contra moralității) la amoralitate (care nu cunoaște noțiunea moralității). Liberalismul legiferează specula. Se ajunge la robia de tip modern, economică. Burghezia nu mai are onoare şi nici credinţă, ci numai interese. Ipocrizia este sistematizată. Şi toate acestea în deruta tot mai mare a creştinătăţii. Incapabilă de a recuceri puterea, creştinătatea se mulţumeşte cu un rol corectiv, inofensiv şi neutru, care convenea puterii burgheze.

Şi totuşi, burghezia este silită să lase loc concentrării puterii într-un unic centru antihristic. Fenomenul materialist-individualist trebuia înlocuit cu puterea centralizată a materialismului colectivist.

Ca urmare, o nouă Revoluţie apare în Europa. Burghezia este incapabilă să sesizeze pericolul, căci noua revoluţie se exprima chiar în conceptele ei materialiste. Libertatea burgheziei era mediul ideal pentru Revoluţia ce avea să decapiteze burghezia.

Deşi burghezia n-a fost un fenomen creştin, totuşi Revoluţia bolşevică nimiceşte creştinismul, acuzându-l de a fi opiul popoarelor.

Revoluţia ateistă ia puterea cu sila, o absolutizează şi siluieşte poporul. Omul este golit de orice conţinut religios şi liber, şi e supus determinării logice a conştiinţei. Sistemul se dovedeşte nefast uman, dar fornidabil politic. E condus cu satanică genialitate, răstălmăcindu-se toate valorile.

Revoluţia internaţională se desfăşoară în faţa lumii. Reacţia de dreapta este învinsă prin nefasta alianţă burghezo-comunistă. Omenirea primeşte o orânduire de concepţie materialist-antihristică, ce se impune după al doilea război mondial.

În şaptezeci de ani, Revoluţia cucereşte o treime din omenire, fără ca ea să se poată apăra. Toate religiile sunt periclitate, toate societăţile sunt ameninţate. Omenirea întreagă este sub imperiul Revoluţiei.

Monştri atomici stau faţă-n faţă, gata să nimicească lumea, ciocnindu-se între ei. În perspectivă, iniţiativa apărării strategice profilează omenirii o putere de neînvins, care poate tiraniza, discreţionar şi fără limită previzibilă în timp, lumea întreagă.

Omenirea trăieşte cea mai cumplită criză: politică, militară, morală, socială şi spirituală. Suntem între supravieţuire şi dezastru. Suntem între moartea militară şi moartea paşnică. Ne ucide alienarea. Sunt discreditate toate valorile şi sunt dizolvate toate instituţiile tradiţionale. Explozia tehnică pune viaţa lumii în pericol. Omul e alienat. Nesiguranţa domneşte pretutindeni.

În mijlocul acestui dezastru se manifestă puterea poporului evreu, care a cucerit Ierusalimul.

Pacea de după primul război mondial a fost pacea masonică, pacea de după al doilea război mondial este pacea iudaică, fiindcă s-a produs conflictul dintre capitalism şi comunism. Numai evreii deţin centrele de gândire şi de putere, atât din lumea capitalistă, cât şi din cea comunistă. Deşi puterea lor este mare şi în capitalism şi în comunism, ei nu sunt toleraţi ca stăpâni de către nimeni. Aşa au ajuns evreii să fie duşmanii lui Dumnezeu, ai creştinătăţii, ai islamului, ai comunismului şi ai capitalismului. Folosind aurul, minciuna şi teroarea, ei umilesc omenirea întreagă. Despre ei nu se poate spune adevărul decât cu riscul crucificării. Ei Îl ucid din nou pe Hristos. Ce va fi?

În concluzie, constatăm că omenirea se află în cea mai acută şi generală criză a istoriei, criză în care creştinătatea îşi are partea ei de culpă prin absenţă istorică. Numai slăbiciunile interne ale creştinătăţii au făcut posibilă victoria forţelor satanice ale acestui grav declin apocaliptic. El era prevăzut de Mântuitorul, şi deci nu ne surprinde; el putea fi evitat, deci ne ridică probleme de conştiinţă; el trebuie învins, deci impune o revitalizare a creştinismului. Este necesar un început nou în creştinătate.

Ajungând la această concluzie, ne cutremurăm de responsabilitatea pe care ne-o asumăm pronunţându-ne pentru un nou început de creştinătate.

Ce este el? Cum trebuie să fie?

Mărturisim că suntem cu cugetul în Duhul Adevărului, cât şi în Tradiţia Bisericii. Nu vom confunda însă Sfânta Tradiţie cu ideile şi formele inerţiei istorice, ci vom alege cu grijă tot ce este aur curat în istoria creştinismului şi care se poate aplica cu folos în viitor. De asemeni, considerăm că noul este o poruncă a Duhului Sfânt ce ne călăuzeşte, astfel că vom articula tradiţia cu noul, spre mântuirea lumii.

Nu avem nici aerul de a epuiza problema şi nici pe acela de a fi infailibili (perfecți), ci facem o mărturisire de credinţă izvorâtă din martiriul secolului 20, care a cunoscut atât uciderea trupului, cât şi uciderea sufletului. Nebuniile lui Caiafa, ale lui Nero, ale Revoluţiei franceze sunt depăşite în secolul nostru de determinarea logică a conştiinţei, prin care omul este anulat şi neantizat. Mai bine zis, neputându-se realiza materializarea duhului, omul determinat psihic este de fapt satanizat, bestializat şi alienat.

Dintr-o astfel de realitate au apărut sfinţi şi martiri. Viziunea cuprinsă în aceste rânduri este expresia dureroasă şi imperioasă a mesajului acestui secol 20. Suntem slujitorii lui Hristos şi ai oamenilor.

Extras din Deținutul Profet – Ioan Ianolide.