,

Elite Art Gallery găzduiește expoziția Feast of Artefacts în perioada 1 iulie – 1 august 2025

Elite Art Gallery găzduiește expoziția Feast of Artefacts în perioada 1 iulie – 1 august 2025

În perioada 1 iulie – 1 august 2025, Elite Art Gallery găzduiește expoziția Feast of Artefacts, semnată de cei trei artiști invitați în calitate de jurați ai concursului #FRESH, ediția a VIII-a: Sabina Ana Drinceanu, Andrei Alecsandru Pantea și Teodor Ștefan.

Expoziția este curatoriată de Roxana Diochețanu, iar vernisajul acesteia va avea loc pe data de 1 iulie, începând cu ora 19:00. La evenimentul de deschidere, publicul se va bucura de un spectacol de muzică corală și text, susținut de Corul Regal, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, condus de dirijorul Răzvan Apetrei și actrițele Amalia Ciolan, Ana-Maria Bercu și Maria Radu.

Feast of Artefacts este o expoziție despre felul în care trăim și simțim realitatea de azi, un univers plin de imagini, mesaje, ritmuri rapide și identități în schimbare. În acest context, lucrările celor trei artiști devin artefacte ale unei lumi accelerate, unde ordinea și dezordinea stau la aceeași masă. Astfel, expoziția este gândită ca un parcurs în trei momente de consum afectiv, în care privitorul este invitat să participe la un festin vizual al lumii contemporane.

Scrollat, exces vizual și (NU)triție pentru minte

„Fără doar și poate, consumul digital a ajuns să ne acapareze existența. Trăim înconjurați de imagini, le consumăm compulsiv și, în schimb, ele ne monopolizează. Oare în acest fel se rescrie identitatea noastră, imagine cu imagine, scroll cu scroll? Poate că, tocmai astfel, am ajuns să trăim într-o întemnițare (ne)voită, un horror vacui digital, în care vidul răsună a surplus. Pornind de la această reflecție, expoziția reunește lucrări în care fiecare artist aduce o viziune diferită, dar care ne oferă o altfel de hrană vizuală, una care ne cere să ne oprim, să simțim, să gândim. În acest ospăț, Sabina Drinceanu ne surprinde cu un aperitiv extras din realitatea cotidiană, un spațiu tot mai lipsit de ancore identitare. Omogenizate cu teme mitologice și estetica digitalului, lucrările artistei țes punți între ilustrația și grafica tradițională, între ceea ce a fost uitat și ceea ce urmează a fi descoperit. Pentru că o masă nu ar fi completă fără un fel principal, artistul Teodor Ștefan ne propune un haos creativ, reconstruind ordinea, prin acceptarea dezordinii ca formă de expresie. Artistul Andrei Pantea ne invită la o degustare finală și ne îngăduie să ne alăturăm urmelor efemere ale timpului. Memoria, în acest flux, capătă materialitate, artistul construind un topos al introspecției, un traseu de reconectare între trecut și posibil.” A tastat cu spor Roxana Diochețanu, Curator Elite Art Gallery.

Cine sunt artiștii?

Sabina Ana Drinceanu: artistă și curatoare, în prezent lector în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, secția grafică.

Andrei Alecsandru Pantea: artist vizual și grafician, lector în cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași.

Teodor Ștefan: artist și restaurator, care din anul 2022 activează drept lector la Universitatea Națională de Arte din București, departamentul pictură.

Proiect organizat de Asociația Elite Art Club, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Expo Arte.

Expoziția poate fi vizitată în intervalul 1 iulie – 1 august 2025, de luni până vineri, la Elite Art Gallery (Piața Națiunile Unite, nr. 3-5), între orele 11:00 – 19:00.

Mai multe detalii despre seria evenimentelor expoziționale Elite Art Gallery sunt disponibile pe Facebook și Instagram, cât și pe https://www.eliteart-gallery.com/.

Crama Histria, partenerul cu tradiție al Elite Art Gallery, va îmbogăți experiența invitaților la vernisaj cu un vin de excepție.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu