Generalul Platon Chirnoagă, eroul de pe Frontul de Est, personalitate luminoasă a exilului anticomunist

Platon Chirnoagă s-a născut la 24 octombrie 1894, în localitatea Poduri, județul Bacău. Familia Chirnoagă, Gheorghe învățător și Olimpia casnică, a fost binecuvântată cu 8 copii. Platon urmează liceul în Iași, apoi Școala militară de artilerie și geniu (1913-1915).

În Primul Război Mondial este sublocotenent de artilerie în Regimentul 17 Obuziere. Ajunge cu frontul în Transilvania și Moldova (1916-1918), apoi în 1919 participă la operațiunile din Ungaria. După încheierea războiului urmează Școala de aplicație a artileriei și Școala Superioară de Război (1923-1925). În 1928 este cooptat în cadrul Marelui Stat Major. Va activa ca profesor (1938-1939) și comandant al Școlii de aplicație a artileriei (1939).

Al Doilea Război Mondial îl găsește în poziția de sub-șef al Statului Major al Armatei a III-a. Luptă în campania din Rusia, 1941-1944, ajunge cu frontul în Bucovina, nordul Basarabiei, Nistru, Transnistria, Sevastopol, Crimeea, Kuban și la Cotul Donului. În timpul războiului devine Comandant al Brigăzii 4 de Artilerie, din Diviziunea 4 de Infanterie, și, primește gradul de General.

Imediat după 23 august 1944, primește comanda Diviziei a IV-a Infanterie. La 20 octombrie 1944, cea mai mare parte Diviziei va fi capturată de trupele germane, la Szolnok (Ungaria). Între prizonierii de război se numără și Generalul Chirnoagă. Acesta va fi purtat pe la diverse comandamente ale armatei germane. La fiecare interogatoriu luat de autorități, Generalul își afirmă aversiunea față de bolșevici și dorința de a lupta împotriva lor. În octombrie 1944 ajunge în lagărul de prizonieri Lückenwald, în apropiere de Berlin, lagăr rezervat ofițerilor români prizonieri.

Generalul Chirnoagă scrie următoarele despre tratativele care se duceau cu sovieticii pentru încheierea armistițiului și caracterizarea actului regal de la 23 august 1944 în cartea „Istoria Politică și Militară a Răsboiului României contra Rusiei Sovietice”:

„În tratativele care se duceau pentru încheierea armistițiului, lunile iulie și august au însemnat o perioada de stagnare atât la Stockholm cât și la Cairo. La Stockholm nu s-a mai căutat nici un contact din nici o parte, iar la Cairo s-au înregistrat doar telegramele lui Iuliu Maniu prin care cerea un răspuns din partea occidentalilor. Cuvântarea de la 2 August a lui Churchill a fost cunoscută nu numai de ministrul Nanu, ci și de cei doi delegați români de la Cairo.

Dacă Nanu a reacționat imediat printr-o scrisoare lămuritoare adresată ministrului afacerilor străine de la București, delegații de la Cairo n-au făcut nimic. Nici cel puțin nu l-au înștiințat pe Maniu sau pe rege despre declarația primului ministru britanic, declarație care nu mai lasă nici o îndoială că occidentalii îi trimeteau să trateze cu rușii, adică calea tratativelor de la Stockholm. Așa se explică că Maniu a mai dat încă o telegramă la 7 August la Cairo – deci la cinci zile după discursul lui Churchill – prin care cerea un răspuns urgent din partea aliaților.

La 18 August, văzând că nu mai primese nici o indicație de la reprezentanții celor trei puteri aliate, delegații de la Cairo au dat o telegramă regelui și lui Maniu, prin care le propunea să înceteze unilateral răsboiul, pentru că rușii nu vroiau să semneze un armistițiu, ci preferau să intre învingători la București. La 20 August, începând marea ofensivă rusă de pe frontul românesc, regele cu Iuliu Maniu și ceilalți șefi ai opoziției, împreună cu generalii cari făceau parte din complotul în contra mareșalului, au luat toate măsurile pentru anunțarea ieșirii României din alianța cu Germania pentru 26 August.

Maniu a telegrafiat imediat la Cairo, comunicând că opoziția, în strâns contact cu regele, vrea să încheie tratativele și cerea să se trimită, cât mai curând posibil în România trupele aero-purtate.

Cum la 20 August nu se putea ști dacă ofensivă rușilor va reuși să rupă frontul germano-român așa fel încât să oblige apărarea la o retragere adâncă, Maniu s’a adresat aliaților din occident să trimită la București trupe, că să-l poată înlătura pe Antonescu.

Una din condițiile puse de rege și de blocul opoziționist – ofensivă puternică rusă era realizată. Prin această ofensivă, toate forțele luptătoare ale națiunii fiind angajate în bătălie, la București rămânea câmpul liber pentru răsturnarea mareșalului cu ajutorul forțelor occidentale aeropurtate.

Când s-a ales data de 26 August pentru ieșirea României din alianța cu Germania, s-a avut desigur în vedere timpul necesar sosirii acestor trupe.

În seară de 22 August, Maniu și Mihalache au avut o întrevedere cu mareșalul Antonescu îndată după întoarcerea acestuia de pe front. În legătură cu operațiile în curs, s-au discutat posibilitățile încheierii unui armistițiu.

Mareșalul a declarat că nu poate încheia un armistițiu. A două zi dimineață – la 23 August – a fost vizitat de Gh. Brătianu care, în numele partidelor național-țărănesc și liberal, a încercat să-l convingă pe Antonescu să facă un armistițiu. Aceste partide s-au declarat prin șefii lor, gata să ofere tot sprijinul lor politic.

Cum de asta dată mareșalul s-a arătat înclinat să încheie un armistițiu, Maniu a comunicat această Regelui și s-a hotărât o audiență a lui Antonescu pentru după amiază acelei zile.

După Gh. Brătianu, mareșalul l-a văzut pe ministrul german Clodius (căruia i-a explicat necesitatea în care se găsea România de a înceta răsboiul în contra Rusiei. El vroia că guvernul german să fie informat de schimbarea foarte gravă pe care România era obligată să o facă ieșind din alianța cu Germania.

Tot în dimineață de 23 August, Mihai Antonescu a trimis un curier la Stockholm. Această ducea ministrului Nanu un document prin care i se dădea sarcina de a se întâlni cu ambasadoarea Kolontay, și dacă Moscova menținea condițiile admise la 29 Mai și 2 Iunie, să, se aleagă locul și dată începerii negocierilor. Mareșalul Antonescu era gata să se retragă, dacă se va consideră acest act că o necesitate pentru a favoriza condiții mai bune și va da mâna liberă lui Mihai Antonescu să încheie armistițiul. Când curierul a ajuns la Stockholm la 24 August, era prea târziu.

Deci mareșalul Antonescu luase hotărârea de a încheia un armistițiu în seară de 22 August, după ce-a văzut pe cei doi șefi ai partidului național-țărănesc și probabil, în raport cu informațiile venite de pe front în cursul serii.[…]”

Generalul Chirnoagă decide să ceară nemților dreptul de a forma o divizie română, care să lupte împotriva sovieticilor. Dar statutul său era acelea de prizonier și nici nu știa cum să intre în legătură directă cu autoritățile germane.

Mihai Antonescu

Între timp comunismul se instaurase oficial în România. Imediat după 23 august 1944, Horia Sima, aflat la Viena, ia decizia alcătuirii unui guvern român în exil și a unei armate române care să lupte împotriva bolșevicilor. În urma mai multor discuții și întâlniri cu autoritățile germane, acestea hotărăsc să susțină decizia lui Horia Sima. Acesta mobilizează toți legionarii aflați în exil și alături de ei încearcă să capteze cât mai multe energii românești care ar putea ajuta la formarea Guvernului. Eforturile lui Horia Sima conincid cu sosirea Generalului Chirnoagă în prizonierat.

Pe 7 septembrie 1944, generalul Rodion I. Malinovski, comandantul Frontului 2 Ucrainean, a ordonat subordonarea marilor unități ale Armatei române celei sovietice, fără să precizeze raporturile de drept dintre cele două armate, modalitățile de cooperare în luptă, de asigurare materială, de conducere.

După semnarea Convenției de armistițiu, procesul de integrare a Armatei române sub comandament sovietic s-a adâncit tot mai mult, privând Marele Stat-Major român de orice atribuții operaționale.

Marele Stat-Major a rămas în țară cu atribuții de evidență, completarea pierderilor, instrucția trupelor din interior, ca organ de execuție a dispozițiunilor Comisiei Aliate (sovietice) de Control, ceea ce l-a determinat pe șeful Marelui Stat-Major, generalul de armată Gheorghe Mihail să demisioneze, în semn de protest.

La 15 octombrie, în capul de pod de la Szolnok, realizat de trupele sovietice au început să treacă unităţi din Divizia 4 Infanterie română, care au înlocuit Divizia 409 Infanterie sovietică, aflată în capul de pod.

Divizia 4 infanterie, cu forţele împărţite pe două eşaloane separate prin râul Tisa (6 batalioane şi Divizionul 3 Aruncătoare din Regimentul 10 Artilerie în capul de pod şi 2 divizioane, Divizionul 1 şi 2 din Regimentul 10 Artilerie şi formaţiile de spate la est de Tisa) s-a instalat în apărare pe front larg.

Regimentul 1 Artilerie Grea al Corpului 4 Armată se afla în poziţii de tragere la est de Tisa, în zona Rakoczyujfalu pe liziera de vest şi de sud-est a localităţii. Regimentul avea misiunea să sprijine împreună cu Regimentul 10 Artilerie unităţile Diviziei 4 Infanterie.

În dimineaţa zilei de 19 octombrie, aproximativ două divizii blindate inamice au executat o puternică contralovitură la joncţiunea dintre trupele sovietice şi Divizia 4 Infanterie.

Bateriile Regimentului 10 Artilerie erau dispuse pe malul estic al Tisei la vest de localitatea Rakoczyujfalu. Divizionul de obuziere a fost încercuit de către autotunurile germane dar tunarii acestui divizion au continuat să lupte cu îndârjire şi să reziste cu bărbăţie.

O fâşie de 3 kilometri neasigurată din pricina unui front prea mare de acoperit de militarii Diviziei 4 Infanterie (30 km lungime) a fost locul pe unde inamicul a ripostat într-un contra-atac care a dezechilibrat serios poziţiile româno-sovietice.

Vasile Iașinschi

Mare parte din divizie a fost înconjurată, în ciuda ripostei şi a apelurilor disperate pentru ajutor în blindate şi aerian, infanteriştii români au constatat că o rezistenţă fără tunuri anti-car nu poate rezista.

Pierderile au fost mari, mulţi căzând prizonieri la inamic. Comandantul unității, generalul Platon Chirnoagă, a devenit singurul general român căzut prizonier pe Frontul de Vest.

Generalul a fost co-optat în guvernul României din exil, de la Viena condus de şeful Mişcării Legionare, Horia Sima, ca ministru de război şi a comandat militarii români căzuţi prizonieri la germani pe Frontul de Vest până la capitulare.

La acuzele extrem de dure ale mareșalului Rodion I. Malinovski, care a acuzat o trădare și trecerea voluntară în masă la inamic, generalul de corp de armată Nicolae Macici, comandantul Armatei 1 române, în componența căreia se găsea Divizia 4 infanterie, a întocmit un raport, în care menționa faptul că „începând cu ziua de 19 octombrie, germanii au atacat puternic acest cap de pod cu unități blindate de la V, de la NV și de la Szolnok spre S, pe malul de est al Tisei”. 

„În aceste condiții sumar descrise, era fatal ca Divizia 4 infanterie, în acest cap de pod de mică adâncime, fără rezerve la vest de Tisa, fără mijloace anticar, fără poduri peste Tisa, era fatal, zic, să nu poată rezista atacului decât 2 zile. (…) Divizia 4 a fost angajată în punctul cel mai expus al Armatei 27 sovietice, fără să se țină seama de oboseala oamenilor sosiți după foarte îndelungate marșuri, fără niciun repaos și fără putință a fi reorganizați”, menționa generalul de corp de armată Nicolae Macici, comandantul Armatei 1 române.

Sovieticii nu considerau România un aliat credincios, după felul în care părăsise alianţa cu Germania. Dovezile privind loialitatea proaspătului aliat nu erau în măsură să îndepărteze suspiciunile.

Generalul Carl Clodius

Suspiciunile au fost alimentate şi de inamic, în special germanii care au speculat îndoielile comandamentului sovietic faţă de noul aliat, România.

De altfel, Germania şi Ungaria se pregăteau pentru o contra-ofensivă care să răstoarne deznodământul aşteptat al cursului războiului în Europa.

Conform unor istorici dintre care dl. Corvin Lupu se detaşează prin, citez:

„Una dintre cele mai importante acţiuni de rezistenţă de după 23 august 1944 a fost cea purtând numele de cod ‘Deşteptarea primăverii’ (‘Frühlingserwachen’). Ea a fost iniţiată la începutul anului 1945 şi a constat dintr-un complot antisovietic al unor conducători ai armatei române şi al unor politicieni de la Bucureşti, desigur, cu sprijin masiv din partea Germaniei. În martie 1945, conducătorul Grupului Etnic German, Andreas Schmidt, capturat de sovietici şi anchetat, i-a menţionat ca membri ai complotului pe generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a române, pe generalul Dumitru Coroamă, fost mareşal al Palatului, pe generalul Enache Borcescu, şef de birou în Marele Stat Major şi secretar general al Ministerului de Război, generalul Vasile Mitrea, fost prefect al Poliţiei Capitalei, generalul Corneliu Dragalina, fost comandant al Corpului VI al armatei române pe Frontul de Est şi guvernator al Bucovinei, generalul Constantin Sănătescu, prim-ministru al României în primele luni după lovitura de stat de la 23 august 1944, generalul Şerbu Lambru, comandantul şcolilor de artilerie din România, generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei a 3-a pe Frontul de Est şi generalul Radu Korne, comandantul Diviziei Blindate române. Legionarii sperau să atragă în complot şi pe prim-ministrul României, generalul Nicolae Rădescu şi pe subşeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan Bardan.

Mişcarea de rezistenţă a antrenat un număr de 61 de personalităţi militare, generali, amirali, comandori, colonei, dar şi ofiţeri cu grade mai mici şi generalul de brigadă, Platon Chirnoagă, comandantul Diviziei 4 Infanterie a fost acuzat de sovietici că făcea parte din acest complot care urma să întoarcă armata română împotriva Moscovei.

Cert este că Armata Română a luptat cot la cot cu aliatul sovietic până la înfrângerea definitivă a Germaniei şi aliaţilor săi şi a fost mai puţin dispusă la compromisuri care i-ar fi îngreunat situaţia.”

La 1 noiembrie 1944, Generalul primește în lagăr vizita lui Vasile Iașinschi care îl pune la curent cu planul lui Horia Sima. Chirnoagă își dă acordul de colaborare de la această primă întâlnire, urmând să plece la Viena pentru o discuție directă cu Horia Sima de îndată ce autoritățile rezolvă ieșirea sa din lagăr. Câteva zile mai târziu cei doi stabileau la Viena structura viitoarei Armate Naționale.

Horia Sima

În data de 10 decembrie 1944, Horia Sima proclamă înființarea Guvernului Național Român de la Viena sub conducerea sa. Generalul Platon Chirnoagă este numit Ministru de Război în cadrul nou constituitului Guvern și Șef al Armatei Naționale de la Viena. Armata comandată de Chirnoagă se va constitui din prizonieri de război români, din legionarii aflați în exil, din elevi ofițeri și subofițeri aflați în școlile din Germania. Armata va lupta pe front împotriva bolșevicilor, dar se hotărăște ca aceasta să nu fie trimisă niciodată să lupte împotriva românilor.

Chiar în ziua proclamării Guvernului se emite decretul de înființare a Armatei Naționale de la Viena. Instrucția unităților se face la centrul Döllersheim, așezat la 90 km nord-vest de Viena, sub atenta supraveghere a Generalului. La câteva zile după constituirea Guvernului Național Român, primul regiment organizat la Döllersheim, format din câteva sute de membri, a depus jurământul de credință. De la înființare și până în decembrie 1944 regimentul număra peste 8000 de luptători!

În lunile ianuarie și februarie 1945 s-a format al doilea Regiment al Armatei Naționale și s-a început organizarea celui de-al treilea. Pentru funcționarea corespunzătoare a Armatei se organizează școli militare speciale. Cea dintâi scoală specială s-a înființat la Breithenfurt, cea de-a doua la Korneuburg, ambele fiind în apropiere de Viena.

Primul regiment (Döllersheim) plecă să lupte pe front pe 15 februarie 1945, în luptele de pe Oder, unde va rezista cu brio până la 8 mai 1945 când Germania capitulează. După acest act se destramă și Armata Națională. Generalul Chirnoagă se refugiază la Bad Gastein. În 25 septembrie 1945, o parte a corpului diplomatic al țărilor din Est a fost arestat și internat în lagărul pentru „criminali de război” de la Glasenbach, o localitate lângă Salzburg. Între cei arestați se află și Generalul Chirnoagă care va rămâne în acest lagăr până în aprilie 1947, când va fi eliberat. Arestarea a fost făcută la solicitarea Tribunalului Internațional de la Nürnberg care demarase procesele criminalilor de război. Eliberarea lui și a celorlalți s-a făcut după ce Comisia Instructorie de la Nürnberg a scos din cauză entitățile legate de Mișcarea Legionară: Guvernul Național și Armata Națională.

Generalul va locui inițial în Austria, apoi în Franța, în 1968 stabilindu-se definitiv în Germania, la Stuttgart. În perioada 1947-1974, Platon Chirnoagă se va evidenția ca o personalitate luminoasă a exilului românesc, participă la toate manifestațiile românești, scrie și publică articole și cărți. Între acestea se remarcă drept lucrări de referință „Istoria Politică și Militară a Răsboiului României contra Rusiei Sovietice” și „Istoria Daciei și Continuitatea Daco-Romană”.

În 24 martie 1974 sufletul Generalului începe să urce vămile văzduhului. A fost înmormântat în Neuer Friedhof Buchrein în apropiere de Stuttgart, slujba fiind oficiată de preoții Dumitru Emanoil Popa, Vasile Zăpârțan și Florian Muller.

Regimul socialist nu iartă „trădarea” Generalului și mai ales asocierea lui cu Mișcarea Legionară și Horia Sima. În 21 februarie 1946, Platon Chirnoagă este judecat în lipsă de Tribunalul Poporului București și condamnat la moarte. În același proces, Mitropolitul Visation Puiu primește aceeași sentință. Chirnoagă, Puiu și ceilalți inculpați (11 la număr), vor fi etichetați drept „criminali de război”, etichetă pe care o poartă și astăzi, din păcate.

(Nota redacției: Pe această etichetă se bazează acuzațiile lansate iarăși asupra Mișcării Legionare și implicit asupra lui Corneliu Codreanu drept „criminali de război”, etichete folosite încă în spațiul public de către intelectualii trădători de astăzi, jurnaliști și unii istorici de-o potrivă, din categoria celor „politic corecți” și a neoconservatorilor.)

Statul român – aproximativ liber și democrat doar cu numele – nu a fost capabil să anuleze încă din 1990 până în prezent aceste sentințe politice, dictate de bolșevici. Mai mult, din 2015 avem și legea 217 care readuce în actualitate și legitimează sențintele politice date de comuniști.

Adaptare după activenews.ro, romania-actualitati.ro și cersipamantromanesc.wordpress.com

Al vostru,

Urse Morega Tudor Alexandru