George Pascal – Tradiții și superstiții în spațiul cultural românesc - Sfântul Ilie (Sântilie), Profetul Focului

SântIlie este ziua de celebrare a zeului solar, considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. SântIlie, ca şi San-George şi Sâmedru, este o divinitate populară care a preluat numele şi data celebrării de la un sfânt creștin – Sfântul Prooroc Ilie. În Panteonul românesc SântIlie este o divinitate a Soarelui şi a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă şi cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă.

Ca divinitate solară şi meteorologică, Sânt Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torențiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina.

Fără dar și poate este prin excelență patronul verii, al arșiței, secetei și al fenomenelor atmosferice, Sfântul Ilie este luptător cu forțele necurate, el putând fi și un adversar al oamenilor, dacă aceștia nu îi respectă ziua, prin incendiile și grindina pe care le poate trimite asupra pământului.

În memoria colectivă a românilor, Sfântul Ilie se crede că a fost fiul unor oameni sărmani, care a fost înălțat la cer pentru faptele bune și credința sa. Dumnezeu i-a trimis o căruță cu care s-a ridicat în văzduh și i-a încredințat ploile, pe care le poate lega și dezlega. Se crede că acesta umblă pe cer cu căruța sa de foc și trasă de cai cu aripi, iar când caii se înfierbântă, îi udă cu apă de ploaie care cade și pe pământ. Când plouă cu tunete și fulgere, se crede că Sântilie omoară câte un drac. El dă după necurat, dar acesta se ascunde în lemn și atunci trăsnește lemnul în locul lui. Dacă dracul se ascunde după oameni, atunci e trăznit omul păcătos..

Se spune că dacă va tuna în ziua de Sântilie, alunele și nucile vor fi seci, amare sau pline cu viermi. Fagurii de miere trebuie retezați în ziua de Sântilie, altfel Sfântul dă ploi abundente care iau știubeiele ori îneacă albinele.

Nedeia mocănească de la Voineşti din Transilvania

Sântilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis mocanilor să coboare în satele de baștină, pentru prima dată după urcarea oilor la stână de Sf. Gheorghe. Cu această ocazie, oierii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors lâna, lucrate cu multă muncă și migală.

Se obişnuia cu zeci de ani în urmă ca în această zi să se organizeze numeroase nedei – petreceri, hore și bâlciuri ale sătenilor de la poalele Carpaţilor. Aveau loc târguri şi iarmaroace, serbări cîmpeneşti – cum este şi Nedeia mocănească de la Voineşti – manifestare folclorică foarte apreciată de localnici și nu numai.

În trecut, în cadrul acestor adunări aşteptate cu nerăbdare tot sătenii se întâlneau, schimbau opinii, făceau negoţ, se cinsteau, se întocmeau nunțile pentru anul în curs, petrecând cu cântec şi joc până seara târziu.

Nedeia mocănească de la Voineşti

Superstiții de Sfântul Ilie din Moldova

În ajunul sărbătorii, pe ambele maluri ale Prutului, fetele mari se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sânt-Ilie, visau cânepa verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoși, iar dacă visau cânepă uscată se zicea că se vor mărita cu holtei sau feciori tomnatici.

În dimineaţa acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau şi plantele cu întrebuinţare magică la vrăji şi farmece.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Ca și interdicții pentru această mare sărbătoare nu era voie sa se consume mere pana la această zi şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei păstrat şi astazi în satele moldovenești. În această zi, merele (fructele lui Sânt Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfințite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

This slideshow requires JavaScript.

Pomul lui Sfântul Ilie

Obicei unic în România de Sf. Ilie în zona de sud a Moldovei, în județul Galați, În această zi de sărbătoare, sătenii care au pierdut pe cineva drag merg cu pomul în cimitire şi dau de pomană rudelor și celor sărmani. Artistul şi meşterul popular al satului Paul Buţa a studiat obiceiul timp de mai bine de zece ani şi şi-ar dori ca acesta să fie inclus în patrimoniul naţional şi UNESCO.

Obiceiul este unic şi se păstrează cu sfinţenie în localităţile Tuluceşti, Tătarca, Şiviţa şi Ijdileni, din zona de sud a judeţului. Unul dintre păstrătorii tradiţiei este chiar artistul Paul Buţa, meşter popular, cu o contribuție semnificativă la tot ceea ce înseamnă port şi tradiţie românească autentică.

„În satele pe malul Brateşului, se scoate pomul la mormânt. Este vorba de acel pom al mortului care se dă la 40 de zile. Dar, toţi cei care de la Sf. Ilie trecut şi până la Sf. Ilie actual au pierdut pe cineva din familie, ies la mormânt cu pomul la mormânt chiar dacă au făcut pom la 40 de zile. Acest pom se aşeză pe mormânt şi este ornat cu tot felul de forme din pâine, începând de la colaci, prescuri, până la pasărea sufletului, porumbei cum le spunem noi. De asemenea, se agaţă de pom haine, o oglindă, diverse obiecte de menaj, scaune, găleata cu apă, lighean, mătură, o lanternă care a înlocuit lampa”, povesteşte artistul Paul Buţa.

Pomul rămâne la mormânt pentru a face umbră iar toate aceste obiectele se dau de pomană după ce preotul trece pe la fiecare mormânt, pomeneşte defunctul şi binecuvântează obiectele.

„La final, pomul rămâne legat de cruce pentru a face umbră. Este exprimarea preoţilor, dar de fapt sunt nişte crengi uscate. Poate asta să ne ducă cu gândul că în timp, pomul respectiv a fost roditor, a fost viu. Obiceiul este interesant şi spectaculos. L-am studiat vreme de 12 ani şi chiar este unic. Îmi doresc ca cercetători de la noi din ţară, care sunt specialişti în domeniu, să vină să vadă şi să studieze acest obicei. Merită să fie inclus în patrimoniul naţional, ba chiar şi în patrimoniul UNESCO”, spune Paul Buţa.

Cercetătorul etnolog Doina Ișfănoni, împreună cu alți etnologi au ajuns pe aceste meleaguri, aceasta susține că obiceiul este de o valoarea tradițională imensă:

„Nu mi-am imaginat ca la Sfântul Ilie, în miez de vară, la Tuluceşti, să existe acest tip de comemorare a strămoşilor. Este un fenomen care aduce, practic, comunitatea viilor, în lumea cimitirelor. Este plăcut că o comunitate este capabilă să îşi cinstească strămoşii cu demnitate, cu ofrande şi cu un anumit tip de fast. Reapare în mod special ramura de arbore roditor, îmbrăcată cu haine pentru răposat, dar poartă în sine şi câteva elemente din aluat care reprezintă simboluri ale despărţirii, dar şi ale unităţii. Avem pasărea, este vorba de suflet, fie că e porumbel, fie că e pupăză. Avem şi spirala, care înseamnă viaţa fără de moarte. Înseamnă această continuitate a sufletului, care face ca în aceste momente comunitatea să se reunească. Este un fenomen care uneşte comunitatea, creează acel sentiment de solidaritate umană”.

A consemnat pentru dumneavoastră prof. George Pascal.

Surse:

Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român, Paideia, 2001;
Horia C. Deliu – Sfantul Ilie – Tradiții , Ziarul Mesagerul de Covasna, 2019;
Julieta Savițchi – Tradiţii de peste Prut de ziua Sfântului Prooroc Ilie, Evz.ro, 2023;
https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!