Ioan Rosca – Anticomunismul convenabil ticalosilor

Exista multe feluri de anticomunism, unele acut contradictorii. Dar e vorba de contrapunere, sau de concurenta? Se poate crede ca divergentele nu sint majore – in plan conceptual, ca e vorba doar de mici ambitii, vanitati, chitibusarii, micimi romanesti. Sau chiar admite ca sint in joc (cercuri de) „interese colaterale” subterane, asa cum am sugerat in textele mele despre agentii domnului Tismaneanu (domnul Cioflinca, intr-un interviu recent cu S. Maier lamureste misiunea holocaustologilor pe cucerita reduta anticomunista). Dar totusi, poate nu e macar vorba de pozitii socio-politice divergente.

Ei bine, tocmai aici se afla radacina confuziei paralizante in care e mentinuta „societatea civila”. Falia-trasee intre cele doua anticomunisme se casca de la temelie, de la nivelul pozitiei fundamentale fata de conditia politica umana si produce posturi civice incompatibile, presiuni de sens contrar. Semnalez citeva manifestari ale dihotomiei:

Anticomunismul A doreste judecarea penala a celor care au produs suferinta victimelor, respinge prescrierea invocata de complicii criminalilor si cere pedepsirea penala a celor care au blocat justitia dupa 1989.

Anticomunismul nonA se multumeste cu condamnarea morala a nedreptatirilor, se bucura de recunoasterile generale, de scuzele festive, si de dezbateri academice, evitind pacatul razbunarii („vinatoarea de vrajitoare”).

Anticomunistul A cere pentru victime despagubiri, platite de statul uzurpat, obligat apoi sa se indrepte in regres spre cei ce au comis crimele sau profitat de ele.

Anticomunistul nonA declara ca suferintele nu se platesc cu bani, in timp ce fostii detinuti politici isi iau cuminti (recunoscatori?) „pensiile” acordate de generosul stat post-comunist.

Nu putem lega bolovanul despagubirilor de gitul bugetului sarac al tarisoarei, nu putem lovi nevinovatele generatii de azi – spun analistii nonA. Cu proprietatile mari, nationalizate, ale unor cetateni ajunsi – multi – in strainatate – e altceva! Avutia se poate reconstitui – „in integrum”, viata s-a dus. Ce nu se da urmasilor asupritilor este sifonat din buget de urmasii asupritorilor si, oricum, nu ajunge la populatie (care de altfel e vinovata, cel putin de pasivitate in fata crimei si de mentinerea criminalilor la putere) – raspund analistii A. Adaugind ca ascunderea sub pres a datoriei statului fata de victimele comunismului va usura plata despagubirilor pentru pretendenti din alte categorii (holocaust etc.) facind loc si ingineriei reconstituirilor frauduloase.

Adeptul A e impatimit de libertate si reproseaza sistemului represiv otravirea existentei si incalcarea demnitatii umane, incarcerarea sau domesticirea cetatenilor, fara a admite ca serioase pretextele ideologice comuniste, considerind ca o dictatura impusa si controlata din exterior, chiar daca are un program capitalist, trebuie rasturnata.

Adeptul nonA e concentrat pe doctrina comunista (proprietate comuna, gregaritate sociala etc.) pe care o ia in serios criticind-o plin de ura suspecta, validind a posteriori faptul – imaginar – ca in Romania am fi avut un autentic experiment social, din pacate nereusit, si nu inrobirea populatiei de catre o clica uzurpatoare, pentru care ideologia era doar pretext.

Un adevarat nonA recurge continuu la animism, denuntind „comunismul”. Sistemul, bata-l vina! E cumva de acord ca „toti am fost vinovati”, cu grija totusi spre a demonstra valoarea inefabila a „rezistentei prin cultura”.

In timp ce, un adevarat A va arata cu degetul comunistii criminali si va introduce o scara a vinovatiilor – pentru a nu face jocul strategiei de compromitere a victimei perfectate la Pitesti.

Activistul nonA face curte dreptei corporatiste pina la apologia imperialismului „civilizator”, al marii proprietati – prezumate cinstite, marii finante – prezumate benefice, pietei rechinilor – prezumate libere, individualismului mercantil – prezumat progresist, competitivitatii cu orice pret, luminarii de la apus. Este reflectia in oglinda, cu doar semne schimbate, a vechii propagande anticapitaliste.

Activistul A respinge farsa dreapta-stinga si, dincolo de ideologiile de serviciu, constata valabilitatea sentintei eminesciene „…Cei tari se ingradira./Cu-averea si marirea in cercul lor de legi,/Prin bunuri ce furara, in veci vezi cum conspira”. Respinge deci aberanta simpatie a obiditului sub comunisti fata de exploatatorii ne-comunisti de aiurea, intelegind ca aservitul/manipulatul de oriunde ii este frate.

Militantul nonA cere interzicerea simbolurilor comuniste si a propagandei pentru comunism, insista ca Europa sa arate fermitate in politia gindirii corecte. Condamna putreziciunea de stinga a intelectualilor din occident, vinduti Moscovei, sau orbi cu desavirsire.

Militantul A nu are motive sa-si trateze cu suficenta colegii de conditie. Le va explica insa in ce capcana au cazut, la rindul lor, crezind ca in Est lucreaza istoric Mai Binele. Pentru ca pacalitii tuturor binaritatilor rau-rau, sa se trezeasca.

Cetateanul A vrea un stat just, curatat de uzurpatori paraziti, care sa slujeasca dreptatea, jocul corect economic, social. politic. Constata ca nici capitalismul construit dupa 1990 de banditii care au capturat Romania nu e mai breaz decit socialismul spre care ne conduceau – tot ei – inainte. Ca josnicia inhaitata degradeaza creatia sociala.

Cetateanul nonA crede ca numai comunismul a putut fi corupt si deraiat, pentru ca are carente de principiu, in timp ce capitalismul are anticorpii necesari evitarii patologiei. Nici realitatea trazitiei romanesti nu-l satura de propaganda.

Personalitatea nonA nu intelege de ce se manifesta nostalgia pentru epoca Ceausescu. Cum de tinjesc vulgarii dupa o epoca urita, cotropiti din pofte materiale – spun destul de bine hranitii ideologi de tranzitie. Cum de nu vad sarantocii salbaticiti si resentimentari ca nu capitalismul e de vina, ci capitalistii actuali?? (Aceiasi care insa – atentie! – nu sint atit de vinovati de ce au facut inainte de 1989, pentru ca, atunci, de vina era mai ales sistemul).

Persoana A vede ca ticalosia fostilor activisti si securisti, „eliberata” de restrictii, a facut mai mult rau Romaniei dupa 1989 decit inainte, ca viata majoritatii s-a inrautatit, datorita Tranzitiei criminale spre capitalism, operata tot de cei care au fortat tranzitia in sens invers, dupa 1944. Si, fara a eluda raspunderea populatiei degradate de sistem in sutinerea devastarii post-decembriste, intelege si compatimeste situatia victimelor inselaciunii comunisto-feseniste.

Combatantul non-A latra mult si nu musca – pentru ca nu vrea, nu poate sau nu trebuie. Se agita continuu fara vreun scop limpede, in fata usilor inchis intredeschise, aranjeaza pacturi, face compromisuri de etapa… pe un drum care nu ajunge nicaieri, desi pleaca necontenit. Arunca spre dusman suliti fara virf (de exemplu tipa despre Iliescu ineptii, permitindu-i sa le dovedeasca falsitatea, in loc sa-l incolteasca pe atitea subiecte in care nu are aparare).

Combatantul A incearca sa produca pierderi reale dusmanului, cu economie de mijloace, intr-o lupta disproportionata. Daca pierde, recunoaste. Iar daca isi da seama ca nici nu a luptat,ca s-a amagit, se caieste.

Ginditorul A este profund, lucid, cinstit si tragic. El stie ca omul se ridica greu la inaltimea aspiratiilor propagate de un filon emancipator subtire, dar cade usor inapoi, in animalitatea pe care-i cresc visele. Ca la baza fenomenelor degenerative sta slabiciunea conditiei umane, limitarea potentialului creator de cultura colectiva, izbirea cautatorului temeiului sensurilor de adinci obstacole filozofice si limitari epistemice. Ca aceste dificultati, care ne trag in jos, ca o gravitatie spirituala, sint exploatate de rapitori tot mai rafinati si mai cinici, care au inlocuit represiunea cu diversiunea, teroarea cu ingineria iluziei libertatii.

Ginditorul nonA penduleaza intre sperante ieftine afisate indecent si dezamagiri periodice, care-i justifica renuntarile in fata bataliilor costisitoare. Nu se ocupa cu cauzele profunde ale proceselor, ci descrie satios plasa interminabila a efectelor – pe care le observa toata lumea – avind nevoie de un monopol mediatic pentru a livra continuu aceasta marfa indigesta, pe o piata saturata de lamentatii sterile.

Mi-am asumat un anumit schematism in enumerarea de mai sus, cu riscul de a comite erori sau de a estompa nuante prin simplificari, ca sa converg spre o explicatie justa in esenta a confictului dintre anticomunstii A si nonA. Nu e o pledoarie pro-domo ci pentru drumul pe care as dori sa merg mai bine: nu sint nici eu un A cum mi-ar place.

Sint un non-nonA indirjit. De ce?

Pentru ca nu cred ca multi retori de tip nonA sint atit de naivi incit sa creada ce spun. Cum de nu vad ei ca pledoariile pentru capitalismul cel bun, spre care se ajunge muncind supus, convin tocmai imbogatitilor comunisti, care au nevoie de cumintenia „prostimii” pe care au mintit-o, au folosit-o si au jefuit-o? Ca tot lor le convin si tezele ca e urita (sau inoportuna) setea de pedepsire, invidia pe averile acumulate dubios, justitiarismul social. De ce vor lustratie numai dupa ce ea nu mai are obiect si nu cer, de exemplu, acum, lustrarea faptasilor Tranzitiei? Tovarasii patronati fug exact de tezele A, care instiga la nesupunere: ca imbogatirea nu e temei de respect si putere iar cei care au reusit-o necinstit trebuie contestati, infruntati, descaunati, pedepsiti, invinsi, ceea ce nu se poate fara lupta. Stapinii nu vor razmerita, deci vor acoperi orice provocare periculoasa, cu brum. Inclusiv cu anticomunism nonA inofensiv si toxic, care sporeste nostalgia populatiei pentru un trecut masluit de prezent.

Pina la urma e vorba aici de o alegere simpla: indemni oamenii la respingerea sau la acceptarea faptului monstruos implinit? E clar de ce s-au refugiat in falsa transee nonA toti cei care au gasit un locusor, un oscior, un tunulet, un turnulet, un protector. Si de ce tabara A, dezertata de justitiari autentici, s-a umplut cu aventurieri fara busola, dezechilibrati de variate tipuri, provocatori.

Incit ma vad impins inexorabil sa o las si eu balta. Degeaba suflu spre ce ar fi putut fi sens, ca sa fac vint din cuvint. Vaporul a luat-o in alta parte, impins de vaslele ocnasilor. Am platit cu 20 de ani o incapatinare fara fruct viu. Or, tocmai asta e testul final al unui A onest – nu poate continua nelimitat fara efecte. Trebuie sa se opreasca, daca devine sigur ca nu are cu cine co-crea inteles si nici pe cine astepta, ca va fi anacronic multa vreme, ca lucreaza – prin istorie – pentru un viitor indepartat (sau chiar indepartant, daca seva A va fi extirpata).

Sursa: piatauniversitatii.com.