Ion Coja – Testamentul lui Wilhelm Filderman (comentarii)

De citit articolul anterior: Testamentul lui Wilhelm Filderman. (n. r.)

1. Existenta acetui text a fost mereu contestata de asa zisii holocaustologi, care sustin ca este vorba de un text inventat in redactia revistei „Baricada”, unde a fost prima oara publicat, imediat dupa decembrie 1989. Daca nu ma insel, „Baricada” a publicat numai fragmentul despre Maresalul Ion Antonescu, de departe cel mai interesant.

2. Textul a fost integral publicat (pentru prima oara?) in volumul Memorial anticomunist din inchisoare, de Oliviu Beldeanu, Editura Jurnalul Literar, 1999. Volumul relateaza amplu cele petrecute la Berna, cu ocazia acelui atac, si tot ce a urmat. Sau aproape tot. La Bucuresti, adica in Romania, circula inainte de 1990 zvonul ca acel atac avusese o tinta precisa: documentul care cuprindea lista parlamentarilor francezi platiti de Moscova sa blocheze diverse proiecte si mai ales proiectul legislativ de infiintare a Pietei Comune, punctul de plecare al Uniunii Europene de azi! Documentul a fost gasit in geanta pe care bietul Aurel Setu, tinta si victima atacului, colonel KGB sub acoperirea de sofer al Legatiei, nu a vrut s-o dea de buna voie atacatorilor sai. Se povestea ca presedintele de atunci al forului legislativ francez, inarmat cu acest document, i-ar fi chemat la el in birou pe toti parlamentarii in cauza, i-a comunicat fiecaruia ca numele sau figureaza pe lista cu pricina, dar ca el nu crede ca acea lista poate fi adevarata… Cum sa existe parlamentari francezi in solda Kremlinului?! De aceea asteapta plin de incredere votul! Iar votul celor de pe lista, abil santajati, a fost in favoarea infiintarii Uniunii Europene de azi… Ordinul Moscovei nu a putut fi urmat gratie acelor romani!

Petre Tutea tragea concluzia: flacaii aceia, cu pretul vietii lor, au salvat Europa de la bolsevizare pe cale parlamentara!… E greu de stiut daca chiar asa s-au petrecut lucrurile. Francezilor le vine peste mana sa recunoasca, daca au ce recunoaste!

3. Revin la declaratia lui Filderman. E neasteptata referinta sa la Ion Antonescu, mai ales ca este atat de ampla si fara nicio legatura cu procesul. Care sa fie explicatia? Eu as pune-o in legatura cu faptul ca evreii chemati sa depuna marturie in apararea celor acuzati in „Procesul Marii Tradari Nationale” au avut atunci, in 1946, o prestatie penibila. Cei mai multi, in frunte cu Marele Rabin Alexandru Safran, nu s-au prezentat, iar cei care s-au prezentat, in frunte cu Wilhelm Filderman, au dat declaratii marcate de teama de a nu fi considerati complici ai regimului defunct. Cine are timp, sa compare aceasta declaratie, din 1955, cu declaratia aceluiasi Filderman de la procesul din 1946. Si sa puna pe doua coloane declaratiile lui Filderman. Sa vedem ce iese!

Vreau sa zic ca prin aceasta declaratie Filderman si-a potolit probabil niscai mustrari de constiinta. La fel cum s-a intamplat si cu Alexandru Safran, cand a revenit in Tara, in 1995, si a tinut sa se vada cu Serban Alexianu, vechi prieten, fiul lui George Alexianu, inmanandu-i acestuia la sfarsitul intalnirii urmatorul inscris: „Lui Serban Alexianu, amic din tineretea noastra, in amintirea ilustrului sau parinte, care in intreaga-i viata si activitate profesionala si mai ales in perioada neagra a razboiului a facut din inima si total dezinteresat atat de mult pentru comunitate. A platit la comanda omunista cumplit si total nedrept. Intreaga-i suferinta sa-i fie izbavita.”

Comisia Wiesel a pus la indoiala autenticitatea acestei declaratii si l-a trimis la Geneva pe nepotul rabinului Safran, sa afle daca declaratia este olografa. A aflat ca este, dar nu s-a invrednicit sa publice si sa comenteze in raportul comisiei acest inscris, atat de clar si atat de important. Evident, bietul Safran a avut de suferit dupa aceasta declaratie. El, saracul, o daduse cu intelegerea de a fi publicata dupa moartea lui… Imi fac mea culpa ca nu am respectat promisiunea pe care i-o facuse in acest sens dl Serban Alexianu. De indata ce am obtinut o copie xerox a inscrisului l-am publicat fara nicio remuscare, fara sa astept acordul dlui Serban Alexianu. De la Verite avant toute chose!…

4. Interesanta mentiunea pe care Filderman tine s-o faca cu privire la confiscarea averilor evreiesti pe vremea Maresalului. Act pur formal, efectuat de ochii lumii, ai Uniunii Europene de atunci, cu sediul la Berlin… Da, daca il judeci pe Ion Antonescu si pe romani pentru legile si decretele promulgate in acei ani, se poate vorbi de mari crime si abuzuri impotriva evreilor. Daca faci apel insa la fapte, la efectele legilor anti-semite, nu ai niciun motiv de indignare, de suparare, nici ca vreu, nici ca roman!

5. „Miscatoare scene de solidaritate intre romani si evrei”… Sa ne aducem aminte de scrisorile lui Filderman adresate Maresalului, adevarate strigate de groaza si disperare, provocate de macelul la care evreii erau supusi in Transnistria, unde fusesera deportati din ordinul Maresalului. Scrisoarea de raspuns a Maresalului este un text impecabil sub toate aspectele. Nereusind totusi sa fie convingator prin cuvintul scris, Maresalul s-a vazut nevoit sa recurga la solutia extrema: l-a deportat si pe Filderman, liderul evreilor din Romania, l-a trimis si pe el in Transnistria, sa vada cu ochii sai cat erau de adevarate si de intemeiate acuzele cu care Filderman s-a adresat Conducatorului statului. Cateva luni a stat Filderman in Transnistria, a putut sa se intalneasca cu fiecare evreu si sa afle tot adevarul. Revenit la Bucuresti, Filderman n-a mai rostit dupa aceea niciun cuvint impotriva Maresalului, nicio plangere in legatura cu soarta evreilor stramutati – acesta este cuvintul potrivit, stramutati in Transnistria.

Scenele de solidaritate umana, intre romani si evrei, au fost nenumarate. Daca este ceva ce n-am sa iert niciodata evreilor si romanilor care clameaza holocaustul din Transnistria, nu este faptul ca evreii aceia spun minciuni si ca inventeaza crime abjecte neintamplate. Ii acuz si niciodata n-am sa le iert faptul ca ascund si lasa uitarii acele miscatoare scene de solidaritate care s-au petrecut. Se pierd astfel in neantul uitarii, raman neconsemnate nenumarate fapte minunate de omenie activa, eficienta, eroica! Care deseori tin de domeniul sublimului, al fantasticului in ordinea morala a lumii! Da, exista si un astfel de fantastic!…

Un singur exemplu: la un moment dat, de la Bucuresti a venit in Transnistria dispozitia ca evreii pana la 18 ani sa fie trimisi inapoi, in Tara. Un roman, jandarm, comandant de lagar, le-a comunicat evreilor care erau vizati prin acest ordin sa-si faca bagajele si sa se pregateasca de drum. S-au prezentat insa la comandant si evreii care abia ce implinisera 19 ani de cateva zile sau saptamani. Nu era pacat, pentru o diferenta de cateva zile, sa nu plece si ei inapoi?! Comandantul s-a invoit, le-a dat dreptate, si a adaugat pe lista celor disponibilizati si persoanele de 19 ani… Imediat s-au prezentat tinerii care aveau 20 de ani, cu acelasi argument. Rezultatul a fost acelasi. S-a ridicat si pentru acestia limita de varsta. Si tot asa, pana cand comandantul a decis ca toti clientii sai indeplineau conditiile de varsta pentru a se intoarce in Tara… Aveau sub 18 ani chiar si bunicii celor vizati de ordinul de la Bucuresti. Daca nu ma insel, in matematica asta se numeste regresie la infinit!… Evident, germanii, ca ocupanti, aveau acces in primul rand la textul legilor si decretelor anti-semite, si mai putin sau deloc la maniera romaneasca de a le aplica. Daca ne incapatinam sa vorbim de un Holocaust in Romania, atunci trebuie sa precizam ca e vorba de Holocaustul vesel, Holocaustul luat la misto, in derizoriu, conform unei formule sui generis de comportament in istorie, indelung exersata de romani! A se vedea in acest sens si consemnarile lui Nicolae Steinhardt, alt mare roman evreu!

Pare un basm ca asa s-au petrecut lucrurile. Dar tine de domeniul cosmarului si al abjectiei umane sa constati ca niciunul dintre acei evrei „sub 18 ani”, cateva sute, nu a lasat marturia sa la Yad Vashem despre acest „moment miscator de solidaritate umana, dintre evrei si romani”! Ceva-ceva din onoarea iudaica a salvat Wilhelm Filderman prin aceasta declaratie data cu putina vreme inainte de a trece si el in nefiinta.

6. De la Wilhelm Filderman ne-au ramas si niste memorii, scrise minutios si lasate in pastrarea secretarului sau Grinberg(?), care a trait la Paris pana dupa 1990. Intelegerea era ca aceste Memorii sa fie predate Academiei Romane, spre pastrare si publicare, imediat ce in Romania va inceta regimul comunist. Cand, dupa 1990, la Bucuresti, la Academie, s-a aflat de acest veritabil tezaur, preluarea a fost taraganata din motive inca neelucidate, rastimp in care Mossadul a putut sa fie informat de existenta Memoriilor lui Filderman si sa intervina in forta, ridicand materialul respectiv din casa bietului evreu, care ar fi avut dreptul sa intre in Istoria Poporului Roman daca apuca sa predea pretiosul document. Isi facuse datoria, pastrase cu grija acel document si a transmis Academiei mesajul venit de la Filderman, evreul despre care in presa americana se afirma deseori ca este „cel mai important evreu din Europa”! Cel mai probabil este ca informatia catre Mossad a plecat de la o persoana din conducerea Academiei Romane. Pentru cine incearca sa afle adevarul, motivele pentru care am ratat insusirea si publicarea unui document de maxima importanta pentru istoria Romaniei, am un singur sfat, antic si de demult: cherchez la femme!… Nu bag mana in foc, ci doar emit o supozitie.

7. Declaratia de la Berna a lui Filderman ne permite sa stim cam cum arata in Memorii marturia sa despre Transnistria, despre asa zisul Holocaust. Este foarte probabil ca nu vom citi niciodata aceste memorii. Sau le vom citi cu multe modificari, asa cum s-a intamplat si cu alte texte de acelasi fel. Ma refer in primul rand la Memoriul facut de Siegfried Jagendorf, fost sef al lagarului de la Moghilau – Moghilev. Memoriul a fost scris imediat dupa razboi, in SUA, unde a emigrat familia Jagendorf. Si a fost predat la Yad Vashem, asa cum se obisnuieste. Si tot asa, precum se obisnuieste, memoriul a fost returnat autorului cu indicatii precise ce anume sa scoata si ce sa mai adauge, pentru ca aminitirile sale sa se potriveasca cu versiunea oficiala a Transnistriei. Autorul, incapatinat si rebel, asa cum putini sunt evreii cand e vorba de Holocaust, a refuzat sa revina asupra textului. Paguba in ciuperci!… Dupa moartea sa, usor suspecta, in 1970, s-a gasit cine sa faca modificarile respective. Le-a facut insa atat de stangaci incat miros de la o posta a facatura… Prostanaca si murdara… Ca si modificarile operate asupra celebrului Jurnal semnat de Mihail Sebastian. Semnat, dar nu si scris in intregime de marele Sebastian. Unii zic, dar eu nu cred, cum ca Vicu Mandra ar fi acceptat sarcina de mare onoare si incredere de a colabora atat de intim cu un mare scriitor. O palarie mult prea mare pentru capul fostului meu coleg de partid… Dar pentru cine n-ar fi fost prea mare?! Atat palaria, cat si neobrazarea gestului!

8. In fine, despre pozitia afirmata de Filderman in aceasta declaratie mai gasim o confirmare in carticica scrisa de Filderman in colaborare cu Sabin Manuila, un raport prezentat la Conferinta Mondiala de Statistica tinuta la Stockolm in 1957, daca nu ma insel. Tot asa, nici urma de Holocaust. Dar, din pacate, cu cifre total inexacte cu privire la legionari… Le trecem cu vederea, multumiti sa constatam ca, la nivelul celei mai inalte functii din interiorul comunitatii evreiesti din Romania acelor ani, teza Holocaustului a fost complet infirmata, sub toate aspectele in care ea a fost imaginata si scornita.

9. O ultima precizare: declaratia a fost data de Wilhelm Filderma in limba engleza si se afla la dosarul cauzei amintite. Traducerea pe care am publicat-o mai sus are vizibile stangacii. Este de interes national ca autoritatile romanesti sa intervina in Elvetia pentru a obtine o copie autentificata a acestui act. O traducere ca lumea se impune si ea, pentru ca fragmente din acest text sa figureze la locul cuvinit in manualele de istorie. Nu de istorie a Holocaustului, ci de istorie a Romaniei!

Speram sa nu ne-o ia Mossadul inainte din nou!… Si sa ne-o ia! Cine sa-i impiedice?!

Sursa: ioncoja.ro.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!