Istoria Bucureștiului – Regina Elisabeta a României, prestanţă regală şi mister

Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied (1843-1916) se căsătorește în anul 1869 cu principele Carol I, devenind în anul 1881 prima regină a României.

Ca orice regină, Elisabeta a României nu a neglijat vreodată această „aplecare” etern feminină, moda. Astfel, în rândurile din Cugetări și impresii despre frumoasele sau tristele întâmplări trăite, Carmen Sylva mărturisește:

„Toaleta pe care o porți nu este un lucru fără importanță. Ea îți dă viață, cu condiția ca tu să fii podoaba podoabei tale”.

Și a avut dreptate. Constatăm că aceasta era deviza, preferința sa. Deci nu haina face pe om, ci omul este podoaba veșmântului pe care îl poartă.

Eleganța cu care purta costumele la modă, la acea vreme, în Europa, era pur și simplu o interpretare a stilurilor artistice în vestimentație, adaptată la gusturile sale estetice. A purtat cu desăvârșită grație crinolina și corsetul, turnura cu strapontină, mantia și trena în stil Art Nouveau, toate acestea fiind însoțite de prestanță regală și mister.

De multe ori, toaletele sale au fost considerate de apropiați sau de oaspeți ca adevărate extravaganțe de vedetă. Rochii albe tip tunică, inspirate din toaletele cunoscutei actriței de origine franceză, Sarah Bernhardt (Henriette Rosine Bernard) erau acoperite de bijuterii stilizate (fantezii de mari dimensiuni), precum și de tot felul de dantele și broderii neașteptate. În jurnalul personal, arhiducesa Maria-Valeria, fiica Prințesei Sissi, povestea:

„Toaletele ei erau puțin ciudate. Sub o bogată haină de blană regina purta un veșmânt amplu, din catifea de un roșu foarte închis, semănând mai degrabă cu un halat de casă împodobit cu broderii pestrițe, iar talia îi era prinsă cu un cordon din mătase fină, subțire cât o sforicică. Arbora pălării cu boruri mici, cu o voaletă de care-și fixa pince-nez-ul.”

Scriitorul francez Roger Merle o vede pe Carmen Sylva ca fiind o ființă extravagantă, care lasă o puternică impresie și o amprentă de neuitat, la fiecare dintre aparițiile sale. Acesta consemna:

„Răspândea un parfum de pădure, căci se dădea cu o esență bizară inventată chiar de ea, făcută din plantele și florile care creșteau în apropierea reședinței sale de vară. Mergea, după cum spunea Elena Văcărescu, «de parcă ar fi dansat, călcând mereu în vârful picioarelor»”.

Deși între Regina Elisabeta și Regele Carol I se spune că nu a fost dragoste la prima vedere, iar ceea ce i-a unit pe cei doi au fost idealurile, Carmen Sylva așterne pe hârtie emoțiile pe care le-a trăit la întâlnirea cu viitorul soț, la primul bal și atunci când a fost cerută în căsătorie:

„Atâta vreme cât era aici și îmi vorbea despre măreția misiunii sale și despre greutățile avute, totul mergea bine, mă molipsisem de entuziasmul lui și eram pregătită să fac orice mi-ar fi cerut. Fiindcă datoria era pentru mine cel mai important lucru din lume și mi se părea că niciodată nu primeam de lucru îndeajuns”, scria Regina în memoriile sale despre căsătoria cu Carol.

„Eram foarte veselă în a revedea pe tânărul prinț, pe care îl întâlnisem foarte des la Berlin, cu opt ani înainte. Mă interesa mult prințul, ale cărui fapte le găseam îndrăznețe și a cărui hotărâre de a se jertfi pentru un popor tânăr mi se părea cavalerească și nobilă.”

Înainte de concertul la care urmau să meargă împreună, Elisabeta caută să îmbrace cele mai frumoase haine:

„În sfârșit, plecarăm, fiind vreme să ne pregătim de concert. Mă îmbrăcai în grabă cu o rochie nouă de tot și foarte frumoasă: o fustă albastră, iar pe deasupra o rochie de mătase albă cu flori mici, decoltată în patru colțuri. Pe când mă îmbrăcam, Prințul României se anunță și fu primit. Eram așa de nerăbdătoare, încât îmi încheiasem și mănușile. În sfârșit, plecăm! Intru în salon și dau să zic: «Ce fel, mamă, nu ești îmbrăcată?» Dar o expresie ciudată pe fața mamei îmi oprește vorba. Ea începu să se plimbe prin casă și îmi zice: «Prințul României acum a plecat de-aici. Mi-a cerut mâna ta!» Eu făcui o față decepționată, dar atât de decepționată, încât mama se aștepta iar la obișnuitul «nu» cu care răspundeam tuturor pretendenților, dar am răspuns numai: «De acum?».”

O notă specială a vestimentației doamnelor din înalta societate o dădea portul țărănesc, pe care ele îl prețuiau foarte mult. Dragostea pentru acesta s-a transmis de la doamnele țării, prin apropiatele Curții princiare, spre celelalte membre ale protipendadei. Regina Elisabeta a purtat cu imensă dragoste, dar și rafinament, costumul popular românesc. Acesta a fost, de fapt, un stindard național în viziunea sa, dar și a doamnelor din elita socială românească.

Fotografii: Colecția Fotografii, cărți poștale și clișee fotografice, Muzeul Municipiului București, A.N.I.C

A consemnat pentru dumneavoastră dr. Maria-Camelia Ene, șef birou Istorie Bucureșteană.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!