Lucian Ciuchiță – România trădată: Cronica unei decăderi orchestrate (partea I)

România a devenit o țintă încă din zorii anului 1990, imediat după căderea regimului comunist – o cădere ce a lăsat în urma sa o țară vulnerabilă, cu rădăcini încă adânc îngropate într-o istorie zbuciumată. În haosul tranziției, au apărut imediat și strategiile din umbră: persoane alese cu grijă, români școliți în spiritul valorilor străine de țară, sub auspiciile unor burse și fundații care, sub aparența ajutorului, formau adevărați agenți ai unei viziuni noi, de multe ori incompatibilă cu spiritul autentic românesc.

Acești „învățăcei” și-au găsit rapid locul în punctele cheie ale culturii, influențând instituțiile, revistele, publicațiile și universitățile. Promovați cu un zel de necrezut, aceștia păreau, pentru un popor dornic de schimbare și încărcat de speranță, adevărate faruri culturale. Publicul, lipsit de acces la alternative și de cunoașterea unei culturi solid ancorate în valori autentice, a fost convins că aceștia reprezintă noua elită. Însă acest „adevăr”, departe de a fi pur, era clădit pe o minciună repetată cu perseverență: o minciună care, prin forța insistentelor și omniprezentei sale, devenea, în ochii multora, realitate.

Astfel, scriitorii puternici, vocile care reprezentau tradiția și esența spiritului românesc, au fost reduși la tăcere, înlocuiți de figuri palide, epigoni fără substanță, de scribi ce slujeau scopuri mici și meschine, de distorsionare a adevărului și de știrbire a patrimoniului cultural al României. Cultura română era, încet și subtil, redefinită pentru a se mula pe noile interese; iar adevărul – acel adevăr autentic și aspru – a fost erodat și rescris.

În paralel, au apărut noi posturi de televiziune, aparent „comerciale”, dar orientate, în realitate, spre o banalizare generalizată a publicului. Sub pretextul modernității și al unei false libertăți, aceste canale au promovat un soi de cultură diluată, un spectacol de divertisment facil, menit să adoarmă simțurile critice și să reducă orice vibrație intelectuală. De partea cealaltă, Televiziunea Română era stigmatizată ca fiind o relicvă comunistă, păstrată doar pentru a fi arătată ca exemplu de ceva vechi și inutil – o altă strategie pentru a distrage atenția de la valorile și ideile profunde pe care le-ar fi putut aduce.

Astfel, a apărut pe ecrane Pro TV, un proiect susținut prin capital american, un post conceput cu un scop bine definit: acela de a împinge în prim-plan nonvalorile și mediocritatea. Sub masca divertismentului, acest canal a adus în casele românilor un conținut care glorifică superficialitatea, precum popularul serial Las Fierbinți, un spectacol de caricaturi ce înfățișează români grosolani și ignoranți, prezentând acest tablou ca o reflectare autentică a poporului român. Este o manevră subtilă, dar constantă, de a induce în conștiința publică o imagine auto-denigratoare, sădind în mentalul colectiv ideea că românii sunt limitați, incapabili de rafinament și decență.

Cum am permis, oare, să ne fie anihilat simțul profund al apartenenței naționale, acea fibră a identității care a fost mereu coloana vertebrală a acestui neam? Acea „amprentă” invizibilă, acel filon de solidaritate care ne-ar fi trebuit ca să ne menținem verticali și uniți, a fost treptat diluat, slăbit și redus la o simplă amintire. Cum am permis, în fapt, ca o astfel de conectare să fie fracturată, transformându-ne în indivizi izolați, neputincioși în fața curenților străini care ne modelează fără a ne consulta? Scopul acestor manevre s-a extins și în școli, unde au fost impuse manualele alternative, propulsate de ideologii ce par de-a dreptul ostile identității românești. Prin acest sistem de educație, românii au fost subtil îndoctrinați, ajungând să creadă că sunt un popor de trădători, leneși, corupți și hoți, incapabili de auto-guvernare. Aceasta este falsa povară inoculată, convingerea că, pentru a supraviețui, avem nevoie de îndrumători și administratori străini, de parcă ne-ar lipsi voința de a ne conduce singuri.

În paralel, mass-media, adesea din dorința de senzațional, alteori din pură ignoranță, și-a adus contribuția la această „lucrătură”. Prin emisiuni și reportaje, televiziunile au modelat percepția publicului, alimentând un portret grotesc și fals al românilor ca oameni leneși și degradați, prădători ai propriilor vise. Femeile românce – fie că vorbim de mame, soții, surori sau fiice – au fost prezentate ca ființe frivole, ahtiate după câștiguri nemeritate, portretizându-le ca fiind nu modele de moralitate, ci trofee de superficialitate.

În același timp, bărbații români – de la tați și frați, până la cei mai tineri – au fost descriși ca niște indivizi primitivi, bețivi, violenți și hoți.

De asemenea, perpetua campanie anticorupție, condusă adesea de Direcția Națională Anticorupție, a transmis ideea că românii au inventat corupția, că este un defect înrădăcinat în acest popor.
Într-o ironie amară, vedem că doar românii sunt urmăriți și încarcerați, în timp ce corupătorii străini își văd liniștiți de „afaceri”, continuând să prospere pe seama jefuirii resurselor naționale, fără nicio piedică.

Este un portret nemilos al unei strategii bine orchestrate, una care, în loc să ne înalțe, caută să ne dezbine și să ne transforme într-o umbră a ceea ce am fost cândva.

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!