Lumea se trezeste – „Corectitudinea politica” sau „flagelul corect”

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/political-correctness2.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/political-correctness2.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Lumea se trezeste – „Corectitudinea politica” sau „flagelul corect”” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1542459718024{margin-bottom: 0px !important;}”]E uimitor cum un cuvant atat de inofensiv precum adjectivul „corect” a ajuns sa fie emblema unui spirit despotic de a carui prezenta nu se mai indoiesc decat prostii. Traim in elementul corectitudinii politice, ii respiram aberatiile in etica, ii aflam constrangerile in cultura, ii privim consecintele in familie. In totul, dresajul la care suntem supusi e atat de tenace ca pana la urma nici nu-i mai sesizam agresivitatea. Sfirsim prin a abdica in fata unor enormitati ce ieri pareau neverosimile pentru ca astazi sa para de bun-simt. Rezultatul e o babilonie pestrita echivaland cu o rasturnare a tiparelor trecute, dar o babilonie careia, daca vrei sa-i pricepi etiologia, trebuie sa mergi in trecut, la radacinile recente.

Obarsia doctrinei corecte sta in pepiniera de cadre ce s-au adunat in institutul infiintat de Felix Weil la Frankfurt, in 1923, cu scopul de a da marxismului un statut convingator, de doctrina plauzibila. Felix Weil dorea ca „institutul sa se faca cunoscut si poate celebru, datorita contributiilor lui la marxism ca disciplina stiintifica” (p 84). Mai mult, in ochii lui Weil, institutia trebuie sa fie o replica la esecul revolutiei bolsevice in Germania postbelica (cea de dupa Primul Razboi Mondial), capii miscarii neputandu-se impaca cu gandul ca un plan conspirativ care reusise atat de bine in Rusia daduse chix in landurile nemtesti. Si astfel, din neputinta de a distruge prin revolutie etosul german, conspiratorii s-au adunat sub cupola unei scoli de propaganda. Ce nu poti face imediat prin forta poti face in timp prin insinuare mediatica, cu conditia sa-ti ascunzi intentiile si sa le imbraci intr-o forma filantropica. Primul nume al scolii a fost „Institutul pentru Cercetari Sociale”, dar cu timpul formula ce avea sa se incetateneasca va fi Scoala de la Frankfurt. O scoala ai carei membri alcatuiau o oficina bine sudata in jurul unei idei-forta: a-i modela pe germani pana la a-i preschimba in papusi obediente in vederea intronarii comunismului. Lupta se dadea asadar in planul mintilor: cum modifici gandirea unor oameni pana acolo incat sa accepte etosul comunist?

Creierele care au intrat in joc, de la Adorno sau Marcuse pina la Horkheimer sau Walter Benjamin, au intuit ca pirghia luptei de clasa se dovedise ineficienta, motiv pentru care au inlocuit-o cu alte contradictii din tensiunea carora sa se obtina pulberea menita a arunca in aer ierarhiile. Si astfel au aparut noile marote: lupta dintre sexe, lupta dintre studenti si profesori, lupta dintre defavorizati si privilegiati, dintre minoritati si majoritate, dintre saraci si bogati, dintre discriminati si discriminatori, dintre negri si albi, dintre heterosexuali si homosexuali etc. Reteta oficinei de la Frankfurt era simpla: hranirea ranchiunii in sufletul celor slabi, carora li se cultiva convingerea ca nu sunt inferiori pentru ca sunt nevolnici de la natura, ci pentru ca au fost mereu discriminati, drept care reactia fireasca era revolta facuta cu gandul de a inlatura sursa discriminarii.

Numai ca sursa nedreptatii era o diferenta inerenta naturii umane (sex, varsta, inzestrare nativa, statut social, familie, confesiune, etnie), caz in care numai desfiintarea diferentei putea duce la eliminarea discriminarii. Si astfel s-a trecut la relativizarea pana la insignifianta a oricarui atribut esential ce tine de firea omului. Nimic nu e definitiv in natura omului, totul poate fi schimbat prin manipulare.

Rezultatul e o etica egalitarista a carei platitudine nu doar ca este impinsa pana la absurd, dar chiar e intoarsa ca o manusa spre a-i favoriza pe cei slabi in dauna celor buni. E o perpetua instigare impotriva elitelor cu inocularea sperantei ca intr-o zi inferiorii vor ajunge sus. Dar pentru asta e nevoie ca mai intai vechiul etos discriminator sa fie neutralizat, asta insemnand ca traditia trebuie eliminata (intrucat e un mijloc de dominare), institutiile care intretin ierarhiile trebuie compromise (caci orice ierarhie e ea insasi o discriminare) si, in fine, intelectualii cu convingeri conservatoare trebuie stigmatizati, caci incetinesc progresul egalitatii mult rivnite. Tavalugul acesta bezmetic prinde in randul a trei categorii: tinerii naivi dornici de afirmare rapida, persoanele neputincioase care, stiind ca nu fac fata concurentei, se agata de pomana opticii corecte, si ratatii de orice fel, care nemaiavand nimic de pierdut nu vor sa fie martorii victoriei celor apti. Cum statistic cele trei categorii alcatuiesc majoritatea unei populatii, se intelege de ce tendinta in voga e de a flata plebea spre a-i castiga simpatia.

In perioada interbelica, mediocritatea membrilor Scolii de la Frankfurt a facut ca rasunetul lor sa fie slab, tonul in epoca fiind dat de ganditori precum Spengler, Heidegger sau Carl Schmitt. Numai ca sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a insemnat nu doar ostracizarea filosofilor germani, dar mai ales inflorirea oficinei de la Frankfurt, Adorno si congenerii devenind unicii purtatori de cuvant ai ideilor ingaduite in mod oficial. In felul acesta, pe fondul proscrierii intelectualilor legitimi din Germania, marxistii ilegitimi au capatat notorietatea celor care aveau privilegiul de a nu mai avea concurenti. Ganditorii consacrati erau scosi din circuit, fiind inlocuiti cu niste impostori care secretau constant fermentii marxismului. Avand imunitate postbelica, ce spuneau impostorii era infailibil, incercarea de a-i critica marindu-ti exponential sansa de a fi supus unui program de denazificare.

Urmatoarele decenii au facut din Scoala de la Frankfurt o fabrica de retete al caror rost era stergerea traditiei occidentale, cu impunerea unei monstruozitati sociale ale carui roade abia acum incepem sa le gustam. Mai mult, cum mai toti membrii Scolii predau in universitatile americane, ideile marxiste au fost exportate in SUA, pentru ca acolo sa atinga un prag de virulenta al carui ecou, intorcandu-se peste ocean, avea sa imbogateasca panoplia aberatiilor corecte. Asa se face ca, astazi, tinta predilecta a doctrinei „corecte politic” nu mai sunt nemtii, ci valorile occidentale: Dumnezeu, cutuma crestina, biserica, familia, natiunea, ereditatea, etnia, masculinitatea, heterosexualitatea, rasa alba. Orice canon, ca e literar sau monahal, ideologic sau cultural, trebuie regandit, fiindca reprezinta un tipar de dominatie. Valorile trebuie „deconstruite”, miturile trebuie supuse examenului critic, aderentele la trecut trebuie slabite, devotiunile trebuie descurajate. Orice obicei trebuie taxat drept un rudiment retrograd nascator de prejudecati, si in genere occidentalul trebuie sa fie smerit, purtand rusinea ca e alb, crestin si cultivat. Aceasta sinucigasa smerenie a dus la pierderea imunitatii Occidentului in fata oceanului de emigratie arabo-africana, care, inundand U.E., a preschimbat-o intr-o bomba demografica a carei tensiune va culmina in razboaie religioase. Pe scurt, tiparul de spirit pe care s-a ridicat Occidentul e pe cale de duca, iar occidentalii par prea dresati ca sa se mai opuna. O epoca se incheie si, odata cu ea, un model de civilizatie despre care urmasii isi vor aminti ca de un paradis trecut.

Ce e formidabil la docrina corecta e prapastia dintre filantropia intentiilor si perfidia rezultatului pe care il urmareste in ascuns. Cine nu-si doreste o lume in care sa nu mai existe discriminari, abuzuri si nedreptati? Ca dorinta e simpla reverie generoasa, fara acoperire in concretetea lumii acesteia, e de la sine inteles, dar cand iei dorinta si o preschimbi intr-o barda egalitarista cu care razi ierarhiile, atunci rezultatul e malign. Distrugi o civilizatie manipuland resentimentul celor slabi, pentru ca in final sa obtii o devalmasie de zdrente umane din al caror aluat debil poti face ce vrei: spectatori de fotbal, prizatori de marijuana, transsexuali „androgini”, adepti ai feminismului sau analfabeti militand pentru pace.

Cartea Corectitudinea politica este o antologie de texte, scrise cu precadere de profesori americani, in marginea flagelului omonim. Flagelul se raspandeste pe patru cai: mediatic (presa e colportorul zilnic al mesajelor corecte), legislativ (multe din directivele U. E. au un damf izbitor de corectitudine), oficinal (prin culisele lobby-urilor) si pecuniar (prin incurajarea financiara a proiectelor de inspiratie corecta).

Morala? Va invinge flagelul corect? Ca orice forma de marxism mai mult sau mai putin deghizat, corectitudinea va disparea in cateva decenii, in virtutea ignorarii flagrante a naturii umane. Parintii nostri erau convinsi ca comunismul e etern, si s-a ales praful de el. Natura omului nu poate fi schimbata, dupa cum vor marxistii. Asa cum dintr-un cerb nu poti sa faci o broasca, nici dintr-un britanic anglican nu poti face o marioneta multiculturalista, care priveste cu ingaduinta la excesele islamistilor. Prin urmare, in loc sa multumim corectitudinii pentru sansa pe care ne-a dat-o de a ne imbunatati constiinta morala, sa ne bucuram de pe acum de disparitia ei.

Sursa: Romania Literara.

Titlul original: „Flagelul corect”.[/vc_column_text][vc_column_text css=”.vc_custom_1542458164196{margin-bottom: 0px !important;}”]William S. Lind, Andrei Dirlau, Irina Bazon (coordonatori),

Corectitudinea politica. „Religia” marxista a noii ordini mondiale,

traducere din engleza de Andrei Dirlau, Irina Bazon, Dragos Moldoveanu,

Editura Rost, Bucuresti, 2015, 314 pag.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!