Marian Ureche – Alexandru cel Bun, un model exemplar de diplomat și manager statal

La începutul anului 1400, fiul lui Roman Mușat, ajutat de prietenul și ruda sa, Mircea cel Bătrân, îl înlătură din domnie pe Iuga, luat prizonier de domnitorul muntean. Preluarea domniei a avut loc exact într-un moment în care relațiile dintre Ungaria și Polonia erau deosebit de tensionate. Momentul preluării puterii a fost ales cu grijă și rigoare, cunoscându-se neputința celor două state vecine de a reacționa […].

Pe data de 25 mai 1411, la Roman se încheie un tratat între Moldova și Polonia. Cu câteva zile înainte făcuse același lucru și Mircea cel Bătrân. Scopul acestui tratat: realizarea unei apărări comune împotriva Ungariei. Este un tratat de ajutor reciproc.

În tratat se prevedea că, dacă Ungaria ar ataca Polonia, Moldova este obligată să atace Ungaria. Și invers, dacă Ungaria ar ataca Moldova, în acest caz Polonia ar fi urmat să atace Ungaria. Tot în aceste împrejurări Vladislav, în ziua de Paști a anului 1411, dă un hrisov prin care recunoaște că a mai rămas dator lui Alexandru o mie de ruble de argint frâncesc și se obligă să le plătească în termen de doi ani. Dacă nu le plătește, atunci „domnul Moldovei are dreptul să ocupe a noastră cetate Sneatin și Colomea și țara Pocuției și să le stăpânească până când se va achita datoria.”

Ce-l determină pe Vladislav să lămurească acum, printr-un hrisov, această problemă a unor datorii „uitate” din 1388? […] Comportarea exemplară a lui Alexandru față de litera tratatelor fusese impecabilă. Din interese politice și diplomatice, din dorința de a avea stabilitate și liniște în Moldova, el îngropase securea războiului, „uitând” precedentul nefericit de detenție și suferință al tatălui său, Roman Mușat în închisorile poloneze. După 11 ani de domnie a sa, Vladislav îl considera pe Alexandru un partener autentic, corect și loial.

În toată această perioadă, domnitorul moldovean, bun organizator și administrator, înțelege că este necesar să eficientizeze activitatea instituțiilor statului. În acest scop, după modelul Țării Românești, instituțiile existente sunt mai bine și mai riguros articulate. Pe lângă rețeaua de cetăți construite și refăcute, pentru a face față unor pericole externe, Alexandru revede și reașează și dregătoriile statului pe coordonate de specificitate și eficiență […].

Fără să fi existat reglementări cu caracter special care să clarifice și să legitimeze asemenea activități, în afara poruncilor domnești cu caracter personal, adresate unor dregători sau altor persoane, produsul acestor preocupări, informația verificată se regăsește în cea mai mare parte a sa în starea generală de liniște, stabilitate și progres economic a Moldovei lui Alexandru cel Bun. De notat totodată că prin această întreagă activitate a sa efectuată cu calm și răbdare, Alexandru cel Bun a reușit să-și întărească autoritatea față de marii boieri, reușind să întroneze în țară un climat de deplină ascultare și de ordine. În mod cert Alexandru a rămas în istorie cu supranumele de „cel Bun” și pentru faptul că, dispunând de suficiente informații, în plan intern, a știut să le valorifice la timp pentru a nu ajunge în situația ca nemulțumiții să facă adepți, iar nemulțumirile să prolifereze. În aceste condiții, liniștea și siguranța, importanți vectori generatori de încredere, stabilitate și credibilitate în general, devin, în egală măsură, veritabile puncte de sprijin ce fac posibile contactele interumane, deschiderea ca și obținerea de informații.

Aceste informații i-au determinat domnitorului și alți pași importanți în plan politic și economic cum ar fi, de pildă, acordarea de privilegii. Astfel, la 6 octombrie 1408, Alexandru este domnitorul care emite primul privilegiu comercial. El este eliberat la Suceava pentru sfetnicii și orășenii din târgul Liovului (Lvov), fiind valabil însă, de asemenea, pentru toți negustorii din țara Rusiei și a Podoliei.

La rândul lor, negustorii moldoveni își extind activitatea în Polonia, ajungând până la Cracovia. Mai mult, obțin și dreptul de cetățenie în acest oraș.

Interesul domnitorului de a stimula negoțul intern și cel de tranzit, ca și dezvoltarea exportului au servit comandamente de ordin economic și financiar reflectate în creșterea veniturilor vistieriei.

De reținut, în același sens, că drumul cel mai scurt din nordul Transilvaniei la cetatea Bistriței, din Maramureș, și din nordul Ungariei la Dunăre și la Marea Neagră trecea prin Moldova.

Se făcea negoț și cu Transilvania, cu orașele Bistrița și Brașov. Știm că Alexandru a acordat negustorilor din acest ultim oraș un privilegiu astfel încât nepotul său, Ștefan cel Mare, întărea, la 13 martie 1458 „același așezământ și același drept pe care l-au avut de la moșul nostru, voievodul Alexandru”… Niciodată până în această vreme, nu mai fusese o mișcare comercială atât de vie în Moldova. Șiruri întregi de care cu marfă străină sau localnică, străbăteau drumurile țării. Paza o făceau negustorii care se întovărășeau mai mulți, ei și argații lor, înarmați, dar și străjile domnești care însoțeau în locurile mai primejdioase, înspre Nistru, aceste caravane. Pe aceleași drumuri existau călăuze care cunoșteau limbi străine, inclusiv latina.

Un episod semnificativ în legătură cu eficiența acestor străji ni-l oferă cazul ambasadorului francez Gillbert de Lannoy care, după ce s-a întâlnit cu Alexandru cel Bun în satul Cozia, de lângă Prut, își continuă drumul spre Cetatea Albă. Înainte de a ajunge însă în oraș, noaptea, este jefuit de hoți, lăsat numai în cămașă și legat de un copac. Francezul reclamă jaful și apoi povestește: „Nouă hoți au fost prinși și aduși în fața mea cu ștreangul de gât să-i spânzure. Fiindcă mi-au înapoiat banii le-am scăpat viața” […].

Un alt act ce definește înaltul spirit de înțelegere și toleranță al domnitorului moldovean și care evidențiază deschiderea sa, generatoare de credibilitate și simpatie, îl constituie admirabila sa atitudine în legătură cu viața religioasă […].

Pentru catolici a încuviințat, în 1413, întemeierea unei noi episcopii, la Baia, pe lângă cea veche de la Siret, iar pentru dominicanul polonez, Ioan de Ryza, a clădit o impunătoare biserică de piatră.

Pentru armeni emite, încă din 1401, un hrisov prin care recunoaște ca episcop al lor, cu scaunul la Suceava, pe Ioan care îi fusese recomandat de către fostul patriarh al Constantinopolului, Antonie, și de către Vitold, marele cneaz al Lituaniei.

Cât despre husiți, persecutați în Ungaria și Polonia de către ierarhii catolici, el le-a îngăduit așezarea în Moldova, în târgurile Trotuș, Bacău, Roman – și în satele din jurul acestor două din urmă centre – Târgu-Neamț, Cotnari și Ciubarciu. Ba, mai mult, a dat și o poruncă în scris să nu fie tulburați de nimeni în exercitarea cultului lor […].

În plan diplomatic principala preocupare a lui Alexandru a constituit-o relația cu Polonia și Ungaria, și urmărirea atentă a evoluției relațiilor dintre ele, moment în care, de pildă, deținând informații despre situația de mare încordare dintre legăturile acestora, a decis să acționeze, în anul 1400 pentru înlăturarea din scaun a lui Iuga.

Având în vedere situația internă și raportul de forțe existent între Moldova și Polonia, Alexandru a înțeles că este nevoie de menținerea și consolidarea alianței cu Vladislav. Nu a contat orgoliul personal, conjunctura, ci doar supunerea la rigoarea concluziei și căii politice pe care trebuia să o urmeze […].

În 1420, turcii fac o expediție în Țara Românească, împotriva lui Mihail, fiul lui Mircea cel Bătrân. Mihail moare în aceste lupte. Turcii îndreaptă către Cetatea Albă. Alexandru cere ajutor Poloniei. Nu-l obține, dar reușește să respingă atacul turc. Fortifică apoi Cetatea Albă. […]

În ianuarie 1429 are loc congresul de la Luck, la care participă și boieri moldoveni. Sigismund cere ca Alexandru să fie scos din domnie printr-o acțiune militară, iar țara să fie împărțită. Vitold este de acord. Vladislav nu. El adaugă faptul că, în 1426, armatele polone și moldovene se prezentaseră la Brăila, pentru expediția împotriva turcilor, iar Sigismund n-a venit. Diplomația moldoveană înregistrează un veritabil succes. După întâlnirea de la Luck, Alexandru află, în ianuarie 1429, despre intenția avută de Sigismund și Vladislav Iagello de a împărți Moldova. Intenția de împărțire a Moldovei între Sigismund și Vladislav Iagello i-a fost comunicată lui Alexandru cel Bun de către Vitold, cneazul Lituaniei, imediat după întrevederea de la Luck din ianuarie 1429. Este data de la care Alexandru cel Bun abandonează canalele diplomației producând ruptura cu Polonia.

La 27 noiembrie Vitold, marele cneaz al Lituaniei, moare. În locul său este ales Swidrigailo, fratele lui Vladislav. Swidrigailo dorește să despartă Lituania de Polonia și să devină rege. Vladislav îl înlocuiește cu fratele său Sigismund. Lituanienii se aliază cu teutonii. Lor li se asociază Alexandru. În iulie 1431 pornește războiul. Alexandru, ajutat de tătari, ajunge la Liov și Camenița reușind să obțină o pradă bogată. N-a mai apucat finalul războiului, întrucât a murit la 1 ianuarie 1432.

A consemnat pentru dumneavoastră general Marian V. Ureche, „Istoria serviciilor secrete românești până la 1944”, vol. I (fragment).