Sarmiza Bilcescu, prima femeie avocat din Europa, un geniu inovator al dreptului românesc

În toamna anului 1890, Colmet de Santerre, decanul Facultăţii de drept din Paris, îi scria doamnei Sarmiza Bilcescu următoarele rânduri:

„Succesele dumitale la facultatea noastră au onorat Franţa şi şcoala de drept din Paris şi au împrospătat vechea afecţiune ce ne leagă de România, iar acum, când ne-ai părăsit, ne pari mai mult eroina unei legende…”

Exact în acel an Sarmiza Bilcescu avea să obțină mult râvnitul și controversatul titlu de prima femeie doctor în drept și prima femeie avocat din Europa. Apoi, în 1891 Baroul de Ilfov avea să o înscrie în cadrul său pe cea care avea să deschidă drumurile pentru apărarea drepturilor și emanciparea mondială a femeilor. În continuare vom vedea cum a reușit ca avocat în Baroul de Ilfov și al Bucureștiului.

Sarmiza Bilcescu s-a născut în anul 1867, într-o familie bună, școlită la Paris, pe vremea când profesorii evitau să primească la cursuri femei ca să nu creeze „dezordine”. Puțin cam medieval, am putea să spunem.. Însă, Sarmiza Bilcescu avea să pună România pe harta „inovațiilor”.

La vârsta de 17 ani, în 1884, a absolvit Liceul Sf. Sava şi, după obținerea bacalaureatului, a plecat la Paris, unde s-a înscris, uşor, la Facultatea de litere şi cu mari dificultăţi la Drept, era prima femeie acceptată la cursurile acestei facultăţi. Deși a fost admisă la Facultatea de Drept din Paris în anul 1884, primirea sa avea să fie una catastrofală.

Sarmiza Bilcescu în Foaia Populară, 31 mai 1898

Astfel că, putem relata evenimentul din 1890 în felul următor. O domnişoară pe nume Sarmiza Bilcescu făcea o cerere neobişnuită către Baroul Ilfov, cel care, la vremea respectivă, includea şi Bucureştiul. În cerere, Bilcescu, în vârstă de doar 23 de ani, solicita să fie înscrisă ca avocat. Ineditul situaţiei provenea de la faptul că, până la acel moment, nu exista în nici o ţară din Europa vreo femeie avocat.

Consiliul avocaţilor, condus de Take Ionescu, fusese pus în faţa unei situaţii cu totul speciale. Pentru a primi o femeie, Consiliul trebuia, pe lângă faptul de a distruge o cutumă socială dominantă în epocă, să reformuleze un întreg edificiu legislativ care nu acorda nici o şansă unei viitoare femei avocat. În motivarea deciziei de la momentul respectiv, avocaţii bucureşteni înlăturau vechile legi, considerându-le „căzute în desuetudine”, restrângându-se la interpretarea legilor burgheze, introduse după 1866. Cum nici un text de lege nu condiţiona apartenenţa la sexul masculin, avocaţii concluzionau, la finalul dezbaterilor: „Nu este cu putinţă de a împiedica petiţionara de a fi înscrisă ca avocat”.

Astfel că, Sarmiza Bilcescu devenea prima femeia avocat din Europa. Deşi nu a profesat niciodată, preferând să devină membră fondatoare a Societăţii Domnişoarelor, una din primele organizații feministe din România, Bilcescu devenea, prin povestea de viaţă şi realizările personale, un model pentru femeile de pretutindeni şi un exemplu despre cum legi şi cutume vechi de secole pot fi transformate.

Paul Sonday, profesor la Sorbona, la apariția Sarmizei Bilcescu, în amfiteatrul universității exclamă:

„Fără femei!… Știința se face între bărbați!”

„Primirea din partea profesorilor a fost glacială, iar primirea din partea studenţilor a fost făcută cu foarte mult respect”, își amintea Sarmiza Bilcescu despre momentul primirii sale la Paris.

Edmond Louis Armand Colmet De Santerre, profesor de drept civil, povestea următoarele: 

„Am ezitat să-i acordăm domnişoarei Bilcescu primirea pe care, poate, ar fi meritat-o, pentru a putea păstra ordinea în amfiteatre.”

La câteva luni de la admitere, Sarmiza Bilcescu se plângea că portarului universităţii i se interzisese, de către conducere, să o primească în clădire. Simțindu-se jignită, românca trimite o plângere către profesori, invocând faptul că un astfel de comportament intră în contradicţie cu motto-ul înscris pe uşa de la intrarea în universitate: „Liberté, égalité, fraternité”.

Sarmiza Bilcescu în România Literară din 1975

Însă după primul an de studiu lucrurile aveau să se schimbe. La discursul de încheiere, acelaşi Colmet De Santerre o menţiona pe Bilcescu, caracterizând-o ca fiind „neobosită, demnă de toată lauda şi cu un comportament ireproşabil”. În acelaşi discurs, profesorul mulţumea auditoriului bărbătesc pentru că o primise pe româncă precum „o soră”.

Sarmiza Bilcescu în Femeia din 1968

În 1887, Bilcescu primea dreptul de practică. La momentul respectiv, deşi 71% dintre studentele din Franţa erau străine, Bilcescu devenea prima femeie din Europa care-şi obţinea doctoratul în drept, cu doi ani înaintea franţuzoaicei Jeanne Chauvin, cu teza „De la condition légale de la mère” („Despre condiţia legală a mamei”). Astfel că, în anul 1890 şi-a dat doctoratul în drept, pe care l-a obţinut cu mari laude, succesul său fiind strălucit, iar revista pariziană L’ILLUSTRATION din 21 iunie 1890 scria despre acest eveniment:

„O tânără venită din România a reuşit să dobândească, pentru prima dată în analele universitare, cea mai înaltă distincţie a Facultăţii de drept din Paris. Este vorba de d-ra Sarmiza Bilcescu, o foarte frumoasă româncă, a cărei teză de doctorat, ‘De la condition legale de la Mére en droit romain et en droit francais’, a stârnit admiraţia unanimă a comisiei examinatorii.

Proaspăta laureată, deţinătoare a primului titlu feminin de doctor în drept, a fost felicitată călduros chiar de domnul Colmet de Santerre, decanul facultăţii, care, iniţial, se opusese înscrierii la cursuri a domnișoarei Bilcescu.”

Articolul din L’ILLUSTRATION este însoţit de un desen, pe o pagină întreagă, reprezentând scena examenului care avea să dea lumii prima femeie doctor în drept.

Iar acum să ne ocupăm de primirea sa în Baroul Ilfov. Nici în România situaţia nu era mai bună, pentru că înscrisă, prin surprindere, în barou, Sarmizei i se pregătea, la depunerea jurământului, o opoziţie unanimă din partea avocaţilor. De aceea tânăra nu s-a prezentat la această ultimă formalitate, mulţumindu-se să dea consultaţii juridice în afara tribunalelor, fără a pleda în instanţă.

Așadar, revine în țară și urmează să fie primită în Baroul Ifov, fapt care stârnește reacții entuziaste în toată Europa, însoţite de articole ample în presa vremii şi scrisori elogioase de la înalţi oficiali. Decanul Facultăţii de Drept din Bruxelles, Louis Frank, trimitea o epistolă Consiliului Avocaţilor, precizând că „România are onoarea de a fi introdus pentru prima dată o mare inovaţie în existenţa baroului”.

În memoria doamnei Sarmiza Bilcescu, în Viitorul din 1935

În 1901, cam zece ani mai târziu, o absolventă a Facultăţii de drept din Bucureşti, Elena Popovici, era respinsă la înscrierea în Baroul Ilfov cu următoarea motivare:

„Deşi în Legea avocaţilor din 1864 nu există nici o prohibiţie expresă pentru femeie, totuşi nu se poate acorda acest drept femeilor, întrucât ele nu au capacitatea completă de reprezentare în justiție, urmând a li se cere în instanță autorizația maritală.”

Totuși, este de remarcat şi faptul că în anul 1864, când s-a votat legea avocaţilor, România era a doua ţară din lume (după Statele Unite) care nu menţiona, ca în toate celelalte ţări, în nici o lege interdicţii pentru femei.

În anul 1897 s-a căsătorit cu inginerul Constantin Alimăneștianu, dar în 1907, avea să rămână văduvă. Singurul fiu al lor, Dumitru Alimăneștianu, a devenit în anii ‘30 raportorul bugetului general al statului.

Prima femeie avocat din lume încetează din viață la Bilceşti-Muscel pe 26 august 1935, la vârsta de 68 ani.

Diverse publicații de la noi aveau să descrie foarte frumos viața și activitatea doamnei Sarmiza Bilcescu. Astfel, ziarul Viitorul scria la dispariția sa:

„A organizat, împreună și cu alte doamne românce, ateliere de cusături naționale în țară şi a determinat o mulţime de expoziţii în Bucureşti, cu cusături naţionale. În mai multe centre europene a organizat pavilioane cu cusături româneşti, iar cu câţiva ani în urmă o asemenea expoziţie a avut loc şi la Shanghai. Prin mintea sa şi prin inima sa patriotică a dus şi înfăţişat arta noastră naţională în multe ţări. A făcut parte din comitetul de patronaj al Cantinelor Studenţeşti, a organizat şi înfiinţat căminuri unde tinerii săraci au putut găsi şi casă şi masa. Majoritatea acestor tineri erau de la ţară şi atâtea generaţii de studenţi, astăzi titraţi şi-n sfârşit cu situaţiuni înalte în stat, fără să ştie în amănunt, datorează posibiltatea de a fi studiat în condiţiuni mai bune doamnei Sarmiza Bilcescu Alimăneştianu.

Dar în legătură cu aceasta, dânsa a dat burse chiar din caseta sa multor copii săraci, buni la învățătură, ajutându-i chiar de a studia şi în diferite centre universitare din Apus.

În societatea românească, doamna Sarmiza Bilcescu-Alimăneştianu a trecut ca una dintre personalităţile ce au avut o cultură superioară şi o educaţie rară. Dânsa a fost şi foarte bogată, a succedat şi un mare nume, din boieria noastră de altădată. Adică dânsa a avut toate elementele de a duce o viaţă de recreere, nu numai de muncă, cum s-a scurs viaţa sa.

Cu toate acestea, dânsa, cu cultura sa înaltă, cu marea sa avere, ducea o viaţă de o simplicitate impunătoare şi de o ţinută modestă care va rămâne clasică prin felul ei. Era bogată, dar această bogăţie nu servea vreunui lux, ci numai şi numai pentru opere sociale şi ajutorări individuale, spre a se da tot societăţii elemente destoinice.

Dânsa este şi prima femeie româncă care a făcut parte dintr-un consiliu de administraţie al unei societăţi comerciale, Cartea Românească, societate comercială, dar cu caracter educative: cartea şi şcoala.

Toate aceste ramificaţii de activitate erau nu spre a mări al său patrimoniu material, căci din averea sa dădea în toate părţile unde ştia că ajutorul său conduce la realizări bune. Aceste ale sale preocupări de ordin social în comerţul românesc aveau de scop de a ridica femeia româncă la mai multe posturi de răspundere şi de stimă.

A iubit frumosul românesc sub toate manifestările constructive, a dat pildă de înaltă cultură şi de muncă creatoare, a înălţat numele femeii românce şi al Ţării sale.

Viaţă sa rămâne o pagină înălţătoare în viaţa statului nostru, la care fără zgomot a muncit 40 ani”.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!