Smart City in Romania, oare e prea departe de noi?
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/01/bi-smart-city-en.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/01/bi-smart-city-en.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Smart City in Romania, oare e prea departe de noi?” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1547723768630{margin-bottom: 0px !important;}”]In ciuda hartilor nationale cu orase smart si a temelor futuriste abordate la conferinte, smart city ramane pentru Romania un concept prea indepartat. Avem grupuri de lucru smart city, proiecte insulare, un oras atelier cu nu mai putin de 96 de aplicatii smart, dar ne lipsesc simtul practic si imaginea de ansamblu. Mai mult, vedem in smart city o abordare tehnologica si nu un demers generalizat de imbunatatire a conditiilor de viata si business, de transformare inteligenta a societatii. Un oras nu poate fi smart doar cu autobuze electrice, parcari si iluminat inteligent, fara o viziune inovatoare asupra interactiunii digitale intre oameni, companii si institutii. Nu putem fi smart daca nu iesim din logica „dosarului cu sina si a copiei dupa CI” cerute la orice ghiseu sau a „formularelor online care se depun la etajul 2”.
E normal ca viziunea sa o ia inaintea realitatii, dar totusi smart city nu este science fiction, ci dezvoltare durabila. SimCity, celebrul simulator, ar trebui sa fie un test pentru multi edili din Romania, ca sa inteleaga ordinea corecta a abordarii lucrurilor. Ca si in jocurile de strategie, nici in smart city nu pot fi arse prea multe etape. „Laser Valley – Land of Lights” este un bun studiu de caz, din aceasta perspeciva. Captivant la nivel de concept, proiectul s-a conturat in urma unor studii de impact si analize realizate in 2008, 2011 si 2016 de companii mari de consultanta. Au urmat de fiecare data articole, intalniri, grupuri de lucru… insa autoritatile nu par sa aiba capacitatea sustinerii unui astfel de proiect, ce pare utopic in lipsa unei Centuri si a unei infrastructuri performante. Similar, Dabuleni a ajuns un oras de pomina pe harta smart city dupa scandalul autobuzelor electrice care circula pe drumuri de pamant. O alta realitate pe care trebuie sa o intelegem este ca Alba Iulia a devenit un campion al domeniului in contextul centenarului si al proiectelor pilot derulate de numeroase companii, altfel putin probabil ca orasul ar fi atins acest nivel prin forta proprie sau ca bugetul local ar fi putut sustine o asemenea dezvoltare.
Despre strategii si proiecte de anvergura am tot auzit: Societatea Informationala, Economia bazata pe cunoastere, Competitivitate si Inovare, Agenda Digitala, Inspire, Bridge PKI (interoperabilitate la nivelul administratiei), obiectivele fiind invariabil aceleasi: „cresterea gradului de bunastare a cetatenilor, reducerea birocratiei, stimularea economiei, imbunatatirea calitatii vietii”. Din pacate insa, notificarile de la Primarie si ANAF vin tot cu Posta Romana, taxele si impozitele se platesc tot la ghiseu, autorizatiile de construire se obtin tot in 30 de zile, multe institutii inca mai au adrese de yahoo si gmail, iar asocierea cuvintelor trafic si inteligent, pare o gluma buna, nu doar in Bucuresti.
Inainte de a porni la o noua strategie smart city se impune o analiza la rece a ceea ce avem la nivel de: oameni, competente, infrastructura si management, dar mai ales a ceea ce isi doresc beneficiarii. Din grupurile de lucru smart city fac parte ministere, institutii ale administratiei publice din Romania, asociatii ale administratiei publice locale, asociatii ale consiliilor judetene… dar lipsesc oamenii si companiile. Exista un proces de consultare publica, dar vizeaza doar validarea strategiei si un eventual fine tunning.
Daca nu va aborda problemele urbane reale din Romania, smart city va ramane un concept prea indepartat. Va genera investitii in tehnologie, schimbari izolate in calitatea serviciilor publice, dar nu va putea genera schimbarea de anvergura pe care o dorim cu totii. Nu va crea ceea ce prevede inclusiv strategia oficiala: „un spatiu urban infloritor si placut, in care oamenii pot trai, lucra, vizita, calatori, incepe o afacere, creste copii, respira aer curat, relaxa si bucura impreuna”.
Articol realizat de Gabriel Vasile, via marketwatch.ro.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!