George Bacovia - Hora Umbrelor (lectura) - Revista România Culturală

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/01/plumb-george-bacovia.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/01/plumb-george-bacovia.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”George Bacovia – Hora Umbrelor” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1547302496769{margin-bottom: 0px !important;}”]Treceam cufundat in estetica si morala timida, dictata de o norma veche. Timpul se repeta inspaimantator in haos si calculat in artificial.

Tristul meu prieten ma opri si imi spuse ca pot veni si eu intr-un loc, unde se ducea si el fara placere pentru a trece timpul unei nopti de iarna. Nu stia nimic mai mult decat ca acelasi distribuitor daduse aceeasi invitatiune la mai multi trecatori si trecatoare, parind a-i studia mai inainte de a le oferi un plic.

Ninsoarea umplea noaptea pe cand urcam scarile unei mari case avand scris pe usa de intrare: „Orice lumina e oprita”.

In interiorul antreului se distingeau in stanga si in dreapta doua goluri mai negre a unor usi mari deschise. Se auzea un pian. Umbrele sosite si cele care mai soseau isi cautau prin salile goale si libere, dibuind prin bezna intunericului, un loc, descoperind de-a lungul peretilor, trei siruri de fotolii, ocupate sau nu, pentru a se opri din observarea tactila si pentru a nu vedea unde si pentru ce au venit. Stam pe unul din aceste fotolii. Cateva umbre fugare, agitand caldura salilor dansand. Scuze din fotoliuri. Scuze din cauza intunericului si cuvinte care se gasesc rar, se auzeau cu o voluptate misterioasa. Insa, in tot curajul ce-l dadea bezna adanca, urmau lungi taceri, si o morala obseda aproape ca si in lumina.

Dansul inceta la incetarea pianului. Tacere neagra, pufniri de ras, suspine si voci singuratece aruncade de ici colo.

— Ce frumos!

— Istoria nu spune ca si toate animalele contempleaza.

— Taine ca la cei vechi au murit.

— Sunt milionar. Cu toate acestea trebuie sa uitam…

— Sunt fara slujba…

— Imi place sa fiu iubita in intunerec.

— Am furat.

— Tacere.

— Eu sunt blazata.

— Orice voce este afectata.

— Doresc o femeie sa ma urmeze in tarile calde.

— Nici o voce cunoscuta.

— Ce amintire…

— O hora a umbrelor, ruga o voce de femeie si prin intunericul tacut fara pian, toti se cautau, lovind un sex contrar. Nereusind sa se formeze aceasta hora, perechile soptitoare, se izolau, sau se loveau de singuraticii care mai cauta… Totul este neserios.

Afara, ninsoarea mai cadea inca prin intunericul zorilor si fiindca cineva pronunta ca „e destul”… cu tristete sau cu seriozitate, toti se imprastiau ca de obicei, de unde au venit…

Extras din volumul Bucati de Noapte (1926).

N.r.: Urmeaza un comentariu si o analiza asupra textului simbolistico-psihologic pe care il avem in acest articol, pentru cei insetati de cunoasterea din beletristica noastra interbelica dar si postbelica. In curand…[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!