SUCCES EXTRAORDINAR LA FESTIVALUL D’ALE LUI CARAGIALE – Ploieștenii, martorii revenirii virtuale ale marelui dramaturg
Marele dramaturg Ion Luca Caragiale a revenit în mijlocul publicului ploieștean, printr-o prezență virtuală captivantă, într-un eveniment inovator care a adus la viață spiritul său inconfundabil timp de trei seri extraordinare. Festivalul „D’ALE LUI CARAGIALE”, desfășurat între 1 și 3 noiembrie 2024 la Casa de Cultură a Sindicatelor, a transformat Ploieștiul într-o adevărată capitală a culturii, reînviind comediile lui Caragiale și reamintind publicului de actualitatea și farmecul acestor creații. Aproape 2000 de spectatori s-au bucurat de festivalul „D’ALE LUI CARAGIALE” pe parcursul celor trei zile, iar aplauzele publicului au rezonat alături de „privirea atentă” a lui Caragiale, recreat virtual pentru a prezenta nu doar operele sale teatrale, ci și lucrările muzicale care îl inspirau și pe care le îndrăgea. De asemenea, 16.000 de spectatori s-au conectat online pentru a urmări în premieră transmisiunile live pe pagina Asociației pentru Promovarea Artei și Culturii (A.P.A.C.).
Detaliază Rebecca Diaconu, director festival: „Pentru noi, această ediție a festivalului «D’ALE LUI CARAGIALE» a fost mai mult decât un eveniment cultural. A fost un vis devenit realitate să reușim să aducem tradiția și inovația împreună, oferind atât de multor oameni ocazia de a-l redescoperi pe Caragiale, dar și de a înțelege ce înseamnă să păstrăm vie această moștenire.
Am trăit alături de public momente încărcate de emoție și bucurie, iar energia din sală a fost de neprețuit. Fiecare seară ne-a reamintit cât de actual este Caragiale și cât de mult își păstrează farmecul în fața publicului modern. Mulțumim din inimă tuturor celor care au fost alături de noi: artiștilor dedicați, echipei tehnice implicată, și, mai ales, publicului nostru minunat, care a dat sens și viață fiecărei seri. Îmi doresc ca această experiență să rămână în amintirea fiecăruia și să ne revedem în anii ce vin, continuând să celebrăm împreună cultura și spiritul românesc.”
Seara de vineri a deschis festivalul cu spectacolul „O Noapte Furtunoasă”, din repertoriul Teatrului Principal, o comedie clasică marcată de umorul și ironia specifice lui Caragiale. Sala de 600 de locuri a vibrat la fiecare replică savuroasă, iar aplauzele entuziaste ale publicului au confirmat că mesajele sale rămân relevante și astăzi.
Sâmbătă, 2 noiembrie, spectacolul „D’ale carnavalului”, produs de Compania de Teatru „Cristi Toma”, a adus o explozie de replici spumoase și o comedie de situație perfect construită, în care fiecare intrigă și moment de suspans au ținut publicul captivat. În sală, 600 de spectatori s-au bucurat de o atmosferă de carnaval, completată de prezența virtuală a lui Caragiale.
Duminică, ultima seară a festivalului, a încheiat parcursul artistic cu un concert special: „Playlist-ul lui Caragiale”, o călătorie muzicală inspirată din preferințele muzicale ale dramaturgului. Sub bagheta maestrului Alexandru Ilie, instrumentiștii orchestrei simfonice a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești a oferit publicului o experiență sonoră unică, ce a evocat atmosfera vremii și a adus la viață sonoritățile care l-au inspirat pe Caragiale.
Toate cele trei seri au fost marcate de un element inedit – o proiecție spectaculoasă a dramaturgului, realizată prin tehnologie de ultimă oră, care a permis publicului să simtă că însuși Caragiale a fost prezent în sală. Această tehnologie avansată a transformat festivalul „D’ALE LUI CARAGIALE” într-o experiență memorabilă, îmbinând tradiția cu inovația și aducând spiritul mereu viu al marelui autor mai aproape de spectatori.
Festivalul „D’ALE LUI CARAGIALE” este un proiect finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului (SGG) prin Serviciul Dezvoltare Comunitară și implementat de Asociația pentru Promovarea Artei și Culturii (A.P.A.C.), reușind să celebreze și să readucă în prim-plan o moștenire culturală de neprețuit.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!