Waldemar Faber – Cei mai buni soldati in timpul acelui razboi au fost romanii

[vc_section][vc_row][vc_column][vc_row_inner][vc_column_inner][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/05/soldati-romani.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/05/soldati-romani.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Waldemar Faber – Cei mai buni soldati in timpul acelui razboi au fost romanii” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1557233932730{margin-bottom: 0px !important;}”]Fragment din interviul realizat de Roxana Onica cu dl. Waldemar Faber (n.1910), care cuprinde marturia sa din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

In ’39 a izbucnit razboiul si am fost mobilizat. M-am dus la Arad si am cautat sa scap si am scapat propriu-zis, dar in ’42 m-au luat totusi si am fost doi ani si aproape opt luni in zona operativa, in Rusia. Am luat parte la marile razboaie de tancuri. Eu am facut si linie ofensiva, adica si sant de transee, dar am fost si translator, fiindca stiam nemteste. Armata romana lupta impreuna cu armata germana si era deci sub comanda germana, iar eu am fost chemat intotdeauna la comandamente, ca translator. Asta a fost scaparea mea, ca n-am ramas definitiv ingropat in Rusia. Am stiut germana, insa nu m-am inrolat in armata germana ci am ramas tot timpul in armata romana. Cand a fost vorba ca toti nemtii sa se duca in armata germana, eu am renuntat fiindca eu aici m-am nascut si aici am muncit (plange). Familia mea e in Germania, iar eu sunt singur aici. Eu nu m-am dus acolo si nici nu vreau sa ma duc. Eu sunt cetatean al acestei tari si nu plec de-aici.

In armata eu traduceam comenzile, ordinele care se dadeau. De exemplu, cand se dadea ordinul ca Regimentul 23 ocupa pozitia de la Rabnita pana nu stiu unde, asta trebuia tradus din nemteste la comandamentul roman. Eu traduceam si se transmitea imediat mai departe. Eram de exemplu la unitatea mea si venea un jandarm care se oprea si ma intreba: „Dumneata esti romanul care vorbesti germana?” Eu aveam atunci o barba mare si toata lumea m-a cunoscut; eu eram „romanul cu barba”, ca nu se prea purta barba pe front. M-a luat atunci jandarmul pe motocicleta, in atas si-am mers la Comandament, caci trebuia tradus si transcris ceva. Cand erau insa atacuri mari, ofensive, atunci bagau pe toata lumea in transee. Eu am facut timp de 7 luni si transee. Trageam in rusi ca n-aveam incotro, ca daca nu trageam, trageau ei, asa ca era reciprocitate. La razboi nu poti sa alegi, nu poti sa zici „nu trage ca nu-ti fac nimic!”. Am scapat, dar urmarile se vad, caci sunt suferind, dar totul merge. In februarie 1944 ne-am retras peste Nistru si am intrat in Basarabia. De-atunci mi-am ras barba. Am stat in Basarabia la o manastire, in Odorhei, timp de trei luni de zile. De-acolo am venit in Moldova, iar la Iasi ne-a prins asa-zisul 23 august 1944, insa frontul nu s-a spart la 23 august, ci in 19 august.

In 23 august a fost doar in Bucuresti, cand romanii s-au indreptat impotriva nemtilor si-au spus: „Gata, noi iesim din Alianta si ne unim acum cu rusii impotriva voastra”. Insa frontul s-a spart in 19 august 1944. In 19 august eu am fost la Buzau cu inca doi insi, iar de-acolo am vrut sa ne refugiem, sa venim in Transilvania si ne-au prins nemtii care au vrut sa ne duca mai departe cu ei, ca prizonieri. Am fost prizonieri timp de 48 de ore, apoi am poposit la un ocol silvic, iar seful ocolului ne-a intrebat de ce mergem cu ei si i-am spus „ce sa facem, ca vrem sa scapam de-aici?” Noi am dormit in podul cu fan, iar nemtii jos, iar noaptea acest om ne-a luat si ne-a dus la stana si ne-am imbracat in izmene si camasa taraneasca. Am luat bata si-am stat langa oi timp de cinci zile si-asa am scapat noi si de unii si de altii. Apoi ne-am imbracat si ne-am dus pana la Mizil unde ne-am interesat unde e unitatea noastra si ne-am dus inapoi pana la Slatina Olt. Acolo ne-a repartizat iarasi la regimentul nostru din care am fost trimisi cativa pe front, iar pe mine m-au trimis la Regimentul 2 Pionier Garda (Bucuresti) si ne-a trimis in Ardealul de Nord, la viaductul Caracau. Era trecerea intre Ardeal si Moldova. Cand a fost terminat viaductul ne-a dus de-a lungul Muresului pentru deminarea terenului, caci acolo se retrasesera nemtii si minasera foarte multe terenuri. Am ramas deci in Lunca Bradului circa trei luni de zile. Am cautat minele, ca pionier de garda. Acolo a venit ordinul ca toti soldatii de origine germana sa fie predati unitatilor sovietice. Colonelul m-a chemat atunci la el, caci acolo eram langa comandant, langa colonel, pentru ca eu am fost furierul, omul de incredere si ne cunosteam deja de pe front. Colonelul se numea Cornateanu Remus (a murit intre timp). El m-a intrebat: Ai citit telegrama? Ce zici? Ce facem? Ce am facut? Eu am avut un prieten foarte bun, din Barzava, si care era cu mine acolo. El m-a facut din Faber, Crisan Vasile si m-a trimis sub acest nume ca delegat la Sibiu, la corpul de armata, ca sa nu fiu in unitate. Dar n-a venit nimeni pe acolo?

Colonelul mi-a spus asa: Ai fost bun pana acum, vei fi bun si de-acum inainte. Eu nu te dau, dar sa nu fi in unitate? Si-atunci mi-a dat o delegatie cu livretul Crisan Vasile si-am calatorit la Sibiu, unde am ramas trei zile si-apoi m-am intors. Inainte sa merg la unitate am intrebat ce s-a mai intamplat si mi s-a spus ca pot merge, ca nu-i nimic. Si-atunci m-am prezentat la unitate. Asa ca, in ’45 n-am fost dus la munca obligatorie cum au fost dusi ceilalti germani din Romania. Si-asa am scapat si de-acolo? In 25 mai 1945 am fost demobilizat si-am venit acasa. Din momentul acela au inceput greutatile vietii de dupa razboi. Am plecat dintr-un regim si-am intrat in altul, caci dupa ’45 s-a instaurat regimul comunist din 23 august ’44. N-am stiut incotro s-o luam.

(Cum a fost la razboi?) Cei mai buni soldati in timpul acelui razboi au fost romanii. Soldatul roman mergea la baioneta, dar neamtul nu mergea si rareori mergeau si ungurii. Romanii insa, daca era ordin, mergeau la baioneta si cei mai buni soldati erau vanatorii de munte. Eu am fost in multe comandamente germane si numai laude am auzit despre infanteria romaneasca si despre vanatorii de munte, care erau trupele de elita. Aceste trupe au fost exceptional de bine instruite si disciplinate, sub generalul Mucinski. Au fost cei mai buni soldati pe front. Cei mai rai soldati erau italienii, ei erau foarte fricosi. Noi romanii am schimbat cu italienii si au fost si italieni pe frontul de est. Noi am primit uniforma de la italieni cand ne-am dus pe front prima data, caci noi n-am avut haine. Era o uniforma gri.

Italienii au fost cei mai prosti soldati si de aceea ne-au batut pe noi in frontul acela, pe Don, ca italienii n-au rezistat. Ei au fost scosi. Am fost noi, au fost ungurii si germanii care au avut o tehnica foarte buna. Soldatul german era un tehnician, nu un combatant. El mergea numai cu burta plina, insa romanii, ai nostri, au mers cu burta goala (la lupta). Cand am ajuns in subzistenta germana ne-am bucurat, dar n-am stiut sa gatim. Am primit alimente si n-am stiut ce sa facem cu ele. M-au trimis pe mine ca sa invat cum se prepara mancarurile germane si am stat trei zile sa invat. Dupa cele trei zile m-am intors si i-am invatat pe-ai nostri cum trebuie sa gateasca, insa a lor nostri nu le-a placut mancarea nemteasca, ca nu erau obisnuiti cu asa ceva. Ei aveau carne uscata, iar la noi nu mancau asa ceva. Am facut insa macaroane cu carnea aceea uscata, dar noi eram obisnuiti s-avem carne proaspata. Despre rusi ce sa va spun decat ca poporul rus, ca oameni, este un popor bland, credincios si poti sa vorbesti cu ei. Armata facea insa ce i se ordona. Si ai nostri, daca li se ordona sa traga, au trebuit sa traga ca nu puteau sa astepte sa traga ceilalti. Asta nu exista pe front. Eu, de exemplu, am fost neamt si peste rusi a trecut o data Germania, apoi au venit inapoi, dar eu m-am inteles foarte bine cu rusii. Ei stiau ca sunt neamt in armata romana si nimeni nu s-a atins de mine. Toata lumea stia ca cel cu barba e neamt? Eu n-aveam nimic cu ei. Rusii aveau tot o uniforma asemanatoare noua, un gri deschis. Noi aveam de fapt o uniforma kaki, insa noaptea nu se vedea ce uniforma era, ne puteam deosebi doar dupa cascheta. Stiam ca acolo este rusul, iar aici suntem noi. Poporul rus, ca atare, sa stiti ca n-are nimic. Si poporul roman se intelegea cu cel rus, ca de altfel si cu poporul maghiar, ma refer la oamenii obisnuiti, numai politica e cea care ne otraveste. De ce se casatoreau unguri cu romani!? De exemplu, in Tg. Mures? Cate casnicii amestecate nu sunt acolo? Dar totusi traiesc bine, insa cand se-ncepe cu politica atunci nu e bine. Si cu evreii la fel. De fapt, evreii sunt un popor care nu prea se amesteca cu altul, doar intre ei? Dar ceilalti, nemti cu romani, maghiari cu romani era la moda.

In timpul razboiului am fost in Rusia si in Ungaria, caci frontul s-a mutat pe urma in Ungaria. Am fost la Debretin, pana sus la Tokai. Am fost si la Kosice. Eu am fost, pe front, la aprovizionare si a trebuit sa decontam frontul de rasarit. Cu toate ca nu eram ofiter, fiindca stiam nemteste si eram in subzistenta germana, am avut gestiune cu alimentele, alaturi de ofiterii care aveau in gestiune imbracamintea. A trebuit sa mergem sa decontam. Daca castiga Germania trebuiau sa deconteze nemtii, dar a pierdut razboiul si-atunci a trebuit sa dovedim ce s-a consumat. Noi am facut in fiecare zi statul de hrana, meniul, si asta trebuia inregistrat. Intrucat nemtii au pierdut, ei n-au mai trebuit sa deconteze nimic, insa armata noastra cerea („Ce-ati facut cu ce-ati primit?”) si trebuia sa dovedim. Ne-am dus prima data la Debretin, si cand am ajuns unde era unitatea de decontare, in Ungaria, era deja sus, spre Cehoslovacia si ne-am dus si noi acolo si am depus deconturile. Ne-am intors inapoi si-abia atunci ne-au demobilizat, dupa ce am decontat. Si asta era in 25 mai 1945. Dupa 5-6 ani am primit o citatie la tribunal ca trebuie sa dovedesc unde au ajuns trei lazi care ramasesera nedecontate. Am zis atunci ca nu aveam ce face cu acele lazi goale, dar nici nu puteam sa le scad si au ramas in sold. Ce se facuse cu ele!? Le-am aruncat, caci erau goale, dar dupa ani de zile m-au chemat. Toata decontarea a durat cam doua saptamani; la Debretin am stat cinci zile.

Sursa: memoria.ro.[/vc_column_text][/vc_column_inner][/vc_row_inner][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!