ernest bernea, simplitate

Ernest Bernea – Tradiție și Revoluție (1935) – Partea întâi

ernest bernea, simplitate

Ernest Bernea - Tradiție și Revoluție (1935) - Partea întâi

Rânduri închinate acelora cari cred și luptă pentru o renaștere românească

Așezarea noastră politică s’a arătat în vremea din urmă necorespunzătoare nevoilor adevărate ale societății românești. Nu numai că ea nu poate îndruma națiunea către năzuințele sale, dar, ceeace e mai rău, nu poate nici măcar să păstreze bunurile morale și materiale câștigate. Așezămintele de seamă ale statului sunt lipsite de însușirile necesare unei bune orândueli sociale și naționale. Ele sunt stăpânite tot mai mult de puterea acaparatoare a politicianismului demagogic și materialist. Școala, biserica, armata și întreaga administrație de stat și-au pierdut de mult rostul lor, acela de a îndruma și organiza deosebitele activități ale societății românești. Munca organizată, autoritatea, ierarhia, într’un cuvânt rânduaiala, sunt isgonite din aceste așezăminte ce stau la temelia statului nostru. Acestea toate, se înțelege, judecate din punct de vedere obștesc, național și nu din acela individual sau de grup, când statul, așa cum e, poate fi creator și păstrător de bunuri, — lucru care nu ne interesează pe noi aci. Căci, puse în slujba unui individ sau a unui partid, iar prin ele în slujba unor interese străine, așezămintele noastre nu-și mai au rosturile firești, adică acelea din care au luat naștere.

Această stare de lucruri este atribuită de obiceiu crizei generale care bântue cu deosebire civilizația europeană și care, oricât de ciudat ar părea în această epocă materialistă, este în primul rând spirituală și în al doilea rând economică. Nu putem tăgădui desigur o astfel de legătură. Numai că revoluțiile științifice, morale și politice care au sdruncinat până în adâncimi civilizația apuseană din care noi ne-am hrănit și pe urmele căreia mergem astăzi, au avut la noi urmări particulare, datorită condițiilor locale. În acest fel criza capătă un caracter specific și aceasta ne interesează pe noi.

Sfârșitul războiului cel mare și întregirea neamului au fost pentru noi încheerea unei epoci, încheerea veacului al XIX-lea, cu gândul și fapta lui. Ce-au înțeles și ce au putut să ne lase în urmă oamenii acestui veac, aci are piatra de hotar. Iată, sunt cinsprezece ani de atunci; vreme de îndelungată așteptare, vreme de liniște și mărire națională în care tăria noastră trebuia să devină o realitate. Ce am făcut noi în acești 15 ani ca să merităm destinul unirii făcut cu atâtea jertfe? Ce au gândit și ce au făptuit pentru întărirea noastră prezentă și pentru creșterea continuă în viitor? Uneori am găsit uitare, ca și când destinul nostru ca neam ar fi încheeat, ca și când nimic nu ne mai poate sdruncina dintr’o așezare ce pare a fi cea din urmă. Acțiunea lor patriotică era îndreptată în acest sens. O înșelătoare aparență de realizări depline îi făceau să caute tot mai mult către trecut, viitorul ne mai putând deschide, pentru ei, noi porți idealului românesc. Iată două atitudini caracteristice primilor ani de după răsboi, cari deși sunt atât de deosebite, pot fi apropiate prin lipsa lor de înțelegere a momentului istoric.

Dar astăzi încotro se îndreaptă acțiunea politică reprezintată de actualii noștri conducători? Două sunt curentele de idei care ne stăpânesc, cu rândul, dela răsboi încoace: liberalismul și țărănismul.

Situația este aceasta: după răsboi n’am mai avut oameni și așezăminte corespunzătoare nevoilor noastre. În primul rând ne-au stăpânit supraviețuitorii altor vremi și ne-au supus supraviețuirilor unei alte societăți, care și așa cum era în vremea ei de idealuri, fusese în mare parte construită fals. Oamenii și așezămintele liberale sunt acestea. Am avut iluzia de bine cât a trăit Ionel Brătianu. Personalitatea lui organizatoare, puterea lui de stăpân, încerca să se pună împotriva cerințelor vremii. Liberalismul ajustat, așa cum l-a înfățișat un alt fruntaș liberal1 a dat roade, pentru un moment, datorită mai ales acestui om. Astăzi ce-a mai rămas din activitatea vechiului partid liberal? Lipsiți de un conducător destoinic, cum fuseseră obișnuiți dela început și mai ales forțați de împrejurările în care sunt puși să lucreze, oamenii din urmă ai acestui regim al veacului trecut, depun mari sforțări să se mențină în capul statului român. Aceasta fără a da pas cerințelor vremii, ci aplicând metode noi la un sistem învechit și impropriu vieții care se sbate în trupul acestei națiuni.

Cea de a doua ideologie și grupare politică cu mare răsunet în opinia publică și care cu câțiva ani în urmă a avut conducerea statului, este țărănismul și partidul țărănesc. Această mișcare este în adevăr de origine țărănească de care însă astăzi n’o mai leagă decât numele. Ea își îndreptățește acțiunea prin lupta ce-o poartă împotriva ‹‹ciocoilor››; luptă de altfel mai mult teoretică, întrucât, în realitate, ciocoismul rămâne totuși un element esențial al acestei mișcări. Cugetarea ei politică este un amestec foarte ciudat de idei poporaniste, conservatoare și cu o puternică vână marxistă, dacă nu, în cele din urmă, chiar și comunistă. Cu toată sforțarea distinșilor cugetători din sânul grupării, nu s’a ajuns nici până astăzi la o înțelegere deplină cu privire la principiile după care trebue să se desfășoare o politică tărănistă.

În ceeace privește acțiunea de guvernare a acestui partid, s’o judecăm în rezultatele ei. A continuat o operă începută de liberalii democrați: politicianizarea așezămintelor de stat și demagogia la sate2 și a realizat, ca proprie contribuție, înstrăinarea întregii economii naționale, isbutind să atingă astfel nu numai spolierea bunurilor materiale ale țării ci și, prin aceasta, subjugarea ei politică. Guvernarea țărănistă, care era mai bine să fie țărănească, a dus în chip firesc la actualul regim liberal, una din cele mai ciudate forme ale vieții noastre politice și poate ale istoriei politice în genere prin anacronismul și prin prăpastia dintre concepția pe care o reprezintă și acțiunea pe care o desfășoară.

Indiferent de partidul care o face, politica noastră actuală are două caractere deosebite: imoralitatea și incapacitatea. Primul este un rezultat al egoismului și materialismului cari stăpânesc spiritul clasei conducătoare și al doilea e rezultatul votului universal și al demagogiei.

În acest fel criza noastră are caracterele ei particulare ieșite din împrejurările istorice în care ne-am format ca stat modern. Criza noastră este în primul rând o criză de conducere, o criză morală, așa cum nu se poate vorbi despre marile națiuni ale Apusului în rândul cărora vreim și credem că ne mișcăm. De aceea cauzele decadenței și neliniștei noastre de astăzi ni se par înainte de toate politice.

În fața acestor stări de lucruri nemulțumirile au crescut. Din rândul celor conduși s’a ridicat problema unei schimbări a așezămintelor noastre, unei reînoiri a formelor juridice și politice pentru a se da o bună rânduială țării și desvoltării forțelor ei creeatoare. S’a pus deci problema unei revoluții care să însemne o renaștere românească. Astăzi, împotriva romanticilor (tradiționaliști), ca și împotriva acelora ce opresc istoria națională în loc de interese personale sau de grup, generația tânără (care e și de suflet, nu numai de vârstă), înțelegând adâncul în care coborâm, își dă seama că românismul este încă o problemă de viitor. Pentru aceasta voesc ei un om nou și o așezare românească nouă.

Puțini sunt aceia (în afară de actualii conducători), cari să nu dorească o schimbare: unii într’o măsură mai mică, alții într’o măsură mai mare. Chipul în care vor să împlinească această schimbare este văzut deosebit, dar toți luptă pentru ca ea să aibă loc. O revoluție românească pare să fie deci fapta către care tinde cea mai mare parte a activității politice a celor tineri. Numai pe o asemenea cale pot ei să mai nădăjduiască o însănătoșire deplină a vieții naționale, numai așa cred posibilă o renaștere românească.

Va urma..

Note:

1. I. G. Duca: Doctrina liberală. În doctrinele partidelor politice, I.S.R., pag. 103.

2. Operă ce-i aparține aproape în întregime, ca țărănistă. Liberalii, ca burghezi, lucrau în această direcție mai mult la oraș.

/0 Comments/by
manifestul revistei certitudinea, serban popa, certitudinea

Șerban Popa – MANIFESTUL Revistei CERTITUDINEA privind așa-zisa PRIVATIZARE a ultimelor așa-zise ÎNTREPRINDERI DE STAT: regii autonome și companii naționale

manifestul revistei certitudinea, serban popa, certitudinea

Șerban Popa - MANIFESTUL Revistei CERTITUDINEA privind așa-zisa PRIVATIZARE a ultimelor așa-zise ÎNTREPRINDERI DE STAT: regii autonome și companii naționale

– Spre știința tuturor cetățenilor români!

– Spre maxima atenție a cetățenilor români foști și actuali: consilieri locali, primari, deputați și senatori, membri ai guvernului, magistrați, președinți ai României, cu o atenționare specială pentru avocatul poporului!

– Spre informarea președintelui și a membrilor Comisiei Europene și a membrilor Parlamentului European!

– Spre informarea șefilor de stat sau de guvern, a membrilor guvernelor și (după caz) a membrilor parlamentelor țărilor cu care România întreține relații de colaborare!

1. Câteva lămuriri preliminare despre principalele trei minciuni folosite de cei care conduc pentru a ține bocancul pe jugulara celor conduși

A. Despre așa-zisa „privatizare”

După data de 7 august 1990 – dată la care președintele Ion Iliescu a promulgat Legea 15/1990 – în România nu a mai avut loc nici o privatizare. Motivul fiind acela că, prin Decizia Curții Contituționale nr. 1/07.09.1993, a fost stabilit faptul că patrimoniul societăților comerciale și al regiilor autonome, înființate ca urmare a promulgării mai sus menționatei legi, este PROPRIETATE PRIVATĂ a statului. Proprietate privată a statului care, potrivit Constituției, se bucură de exact același tratament ca și orice altă proprietate privată, aparținând oricui altcuiva.

Drept urmare, o proprietate deja privată (inclusiv a statului) nu poate fi privatizată. De unde rezultă că folosirea conceptului/termenului de privatizare pentru a desemna înstrăinarea de către stat a proprietăților sale private este o MINCIUNĂ.  În cazul României, deci, pentru procesul în mod fals denumit „privatizare”,  denumirea corectă este aceea de DEZETATIZARE.

B. Despre așa-zisa „vânzare”

Actul de vânzare-cumpărare – ar trebui să o știe orice economist – este un schimb de valori economice echivalente. Sau, pe românește: „De câți bani, atâta pește”. În acest sens, a vorbi despre vânzare sub valoare este, în cel mai bun caz, un nonsens. De fapt, tot o MINCIUNĂ. De aceea,  pentru a vorbi de vânzare – inclusiv, sau mai ales în cazul unui proces de privatizare – este obligatoriu nevoie de o piață. Adică de mai mulți vânzători și, simultan, de mai mulți cumpărători. Condiție care, după cum bine știm, nu a fost și nu este îndeplinită în cazul așa zisei „privatizări” din România deoarece –  admițând că uneori au fost mai mulți potențiali cumpărători – întotdeauna singurul vânzător a fost și este statul. Ceea ce a făcut și face ca întreprinderile românești să fi intrat în proprietatea unor particulari la prețuri absolut ridicole. Cum a fost cazul cu: IMGB, SIDERCA, PETROMIDIA, COMBINATUL SIDERURGIC GALAȚI, ca și cu nenumărat de multe alte întreprinderi care, practic, au fost donate, nicidecum vândute.

De aceea, deoarece – în situația inexistenței pieței care să reglementeze așa zisa „privatizare” din România – nu se poate vorbi despre acte de vânzare/cumpărare reală, singurul concept/termen ce poate fi folosit pentru transferul de bunuri din autodeclarata proprietate privată a statului, în proprietatea unor terți este acela de ÎNSTRĂINARE.

C. Despre așa-zisa „democrație”

Democrația înseamnă – știm cu toții – puterea poporului. Aceasta însemnând că majoritatea cetățenilor ar trebui (să poată) să ia hotărâri în ceea ce privește problemele comunității. Însă în acea parte a lumii, unde începând cu  ultimele două sute de ani, se pretinde a exista democrație, nu cetățenii sunt cei care hotărăsc, ci reprezentanții lor. Mai mult sau mai puțin aleși. Or, din momentul în care cetățenii nu mai sunt cei care iau hotărâri, ci aleg un număr determinat de reprezentanți care să ia hotărâri în locul lor și pentru ei, puterea NU se mai află la popor, la majoritatea cetățenilor, ci la reprezentanți. Nu mai avem deci de a face cu o DEMOCRAȚIE, ci cu o minciună, a cărei denumire reală este: ARISTOCRAȚIE ELECTIVĂ. Sistem politic astfel gândit încă de la începuturi de către inventatorii lui: Părinții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii. Sistem politic care a degenerat, în mod implacabil, într-o OLIGARHIE OCULTĂ  care domină Occidentul spre care noi ne îndreptăm. Ca în Parabola orbilor.

2. Poporul român este proprietarul întreprinderilor pe care statul le înstrăinează

Având în vedere cele de mai sus, referitoare la înstrăinarea de active, pretinse a se afla în proprietatea privată a statului, precum și la cadrul politic în care are loc respectivul proces:

a. aducem, încă o dată, la cunoștința tuturor cetățenilor români

b. atragem, încă o dată, atenția cetățenilor români foști și actuali: consilieri locali, primari, deputați și  senatori, membri ai guvernului, magistrați, președinți ai României, cu o atenționare specială pentru avocatul poporului și

c. informăm pepreședintele, pe membrii Comisiei Europene și pe membrii Parlamentului European, precum și pe șefii de stat sau de guvern, pe membrii guvernelor și (după caz) pe membrii parlamentelor țărilor cu care România întreține relații de colaborare, despre două aspecte fundamentale privind:

A. Proprietatea socialistă

În Republica Socialistă România, mijloacele de producție – inclusiv aceste ultime active dorite a fi acum „privatizate” sub denumirile schimbate de: Hidroelectrica, Portul Constanța, CEC-Bank, Transgaz etc. – s-au aflat în proprietatea socialistă, adică în proprietatea comună a întregului popor.

Astfel, din textul articolelelor 5, 6, 7 și 13 din Constituția Republicii Socialiste România adoptată în 1965 și revizuită în 1986, mai jos citate:

„Art. 5. – Economia națională a României este o economie socialistă, bazată pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție …

Art. 6. – Proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție este fie proprietate de stat – asupra bunurilor aparținînd întregului popor, fie proprietate cooperatistă – asupra bunurilor aparținînd fiecărei organizații cooperatiste.

Art. 7. – Bogățiile de orice natură ale subsolului, minele, terenurile din fondul funciar de stat, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, fabricile și uzinele, băncile, întreprinderile agricole de stat, stațiunile pentru mecanizarea agriculturii, căile de comunicație, mijloacele de transport și telecomunicații de stat, fondul de stat de clădiri și locuințe, baza materială a instituțiilor social-culturale de stat, aparțin întregului popor, sînt proprietate de stat.

Art. 13. – În Republica Socialistă România, întreaga activitate de stat are drept scop dezvoltarea orînduirii și înflorirea națiunii socialiste, creșterea continuă a bunăstării materiale și culturale a poporului, asigurarea libertății și demnității omului, afirmarea multilaterală a personalității umane. Pentru aceasta, statul socialist român:

– Organizeaza, planifică și conduce economia națională;

– Apără proprietatea socialistă”,   

reiese cu claritate că întregul popor, toți cetățenii, erau proprietarii în comun ai bunurilor mijloace de producție, în vreme ce statul socialist – „ca organizație a puterii politice a clasei muncitoare aliată cu țărănimea colectivistă și intelectualitatea progresistă” – era doar administratorul bunurilor respective.

În felul acesta, și numai în felul acesta, putea fi respectată PRINCIPALA dogmă marxistă/comunistă potrivit căreia: „Ceea ce caracterizează comunismul nu este desființarea proprietății în general, ci desființarea proprietății burgheze […]. În acest sens, comuniștii pot rezuma teoria lor la desființarea proprietății private”.

Faptul că statul socialist, în loc să-și respecte statutul de administrator – asumat/atribuit prin Constituția care a respectat dogma marxistă/comunistă – și l-a depășit în mod abuziv, comportându-se tiranic, nu este de natură să-i valideze o postură de pretins proprietar. Statut de proprietar pe care, de altfel, statul socialist nici nu și l-a asumat vreodată explicit juridic. Ci, dimpotrivă, justifică revolta populară împotriva nomenclaturii comuniste care nu și-a respectat angajamentele luate față de cetățenii proprietari.

B. „Transferul” proprietății socialiste în proprietate publică și privată a statului

În acest sensul celor arătate mai sus, trebuie subliniat faptul că, urmare a evenimentelor din 22 Decembrie 1989, nu s-a adus nici o atingere proprietății socialiste, deoarece la punctul 4 din Programul Frontului Salvării Naționale se preciza doar că va avea loc: „Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată şi promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice”

Drept urmare, proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție, consfințită prin articolele 5, 6, 7 și 13, mai sus citate din Constituția RSR din 1965, republicată în 1986, a continuat să existe și să (își) producă efectele juridice, economice, sociale și politice și după această dată. Inclusiv după (8) decembrie 1991, atunci când, prin referendum, a fost adoptată noua Constituție.

Cu toate acestea, încălcând prevederile privitoare la proprietatea socialistă stipulate în Constituția din 1965 și aflate în vigoare – ca urmare a inițiativei legislative a Guvernului Roman, votată de Parlamentul, ales la 20 Mai 1990 – a fost promulgată, de către președintele Ion Iliescu, la  7 august, Legea 15/1990.

Astfel, FĂRĂ DREPT, proprietatea socialistă a întregului popor asupra bunurilor mijloace de producție a fost transferată, în temeiul articolelor 5, 20 și 21 din lege, în patrimoniul întreprinderilor socialiste. Care astfel au încetat să mai fie socialiste. Fiind rebotezate regii autonome și societăți comerciale, la care unic acționar/proprietar a fost declarat statul român.

Transferul FĂRĂ DREPT al unui bun, din proprietatea cuiva în proprietatea altcuiva, nu șterge însă dreptul de proprietate al proprietarului asupra bunului în speță. Și nici nu înzestrează cu drept de proprietate pe cel care a comis (unilateral) transferul ilegal. Drept urmare, bunurile mijloace de producție, care au făcut obiectul Legii 15/1990, se află și în prezent în proprietatea comună/socialistă a întregului popor.

3. Ce-i de făcut?

A. Ce au de făcut „simplii” cetățeni români?

1. În primul rând, au OBLIGAȚIA față de viitorul lor și al copiilor lor de a lua cunoștință și de a-și însuși textul acestui MANIFEST,  pentru a se dezbăra de frica atavică provocată de opresiunea la care sunt supuși. Opresiune venită din partea străinilor, dar cauzată mai ales de propria clasă politică trădătoare, aservită intereselor alogene.

2. În al doilea rând, au OBLIGAȚIA ca, odată edificați asupra dreptului de proprietate INALIENABIL și IMPRESCRIPTIBIL asupra averii lor comune, să coaguleze și să susțină o forță politică aptă să-și asume sarcina recuperării, respectivei averi în proprietatea lor efectivă.

3. În al treilea rând, au OBLIGAȚIA ca, după recuperarea averii lor comune, să găsească modalitatea prin care bunurile ce o alcătuiesc să lucreze exclusiv în favoarea marii lor majorități. Astfel încât actuala economie și societate oligarhică să devină o economie și o societate autentic democratice.

B.  Ce au de făcut cetățenii, foști și actuali: consilieri locali, primari, deputați și senatori, membri ai guvernului, magistrați, președinți ai României, mai ales avocatul poporului

1. În primul rând au obligația să renunțe definitiv la înstrăinarea (indiferent sub ce formă) de active pe care statul, ca urmare a promulgării și punerii în aplicare, ilegitime și ilegale a legii 15/1990 și a legislației subsecvente, le gestionează în prezent FĂRĂ DREPT.

2. În al doilea rând, au obligația să recunoască faptul că statul român deține FĂRĂ DREPT bunurile mijloace de producție/activele pe care și le-a însușit cu încălcarea prevederilor constituționale aflate în vigoare. Și, pe cale de consecință să  recunoască că statul român a înstrăinat FĂRĂ DREPT o foarte mare parte din respectivele bunuri

3. În al treilea rând, au obligația să se retragă din viața politică sau, după caz, publică și să ceară iertare poporului român pentru gravele prejudicii pe care i le-au adus.

C. Ce au de făcut președintele,membrii Comisiei Europene și membrii Parlamentului European, precum și șefii de stat sau de guvern, membrii guvernelor și (după caz) membrii parlamentelor țărilor cu care România întreține relații de colaborare?

Au obligația să înțeleagă că, dacă acum România este „sat fără câini”, va veni o vreme când îi va dobândi. Și atunci românii își vor lua înapoi, cu dobândă tot ceea ce li s-a furat, fără ca cei vinovați de jaf să poată pretinde că n-au știut ce fac!

P.S.:  Atunci când fostul premier Florin Cîțu a anunțat că intenționează să „privatizeze” ultimele regii autonome și companii naționale, „Certitudinea” a adresat Guvernului o petiție prin care îl soma să renunțe, având în vedere faptul că respectivele active NU se află în proprietatea statului, ci au rămas și sunt în continuare în proprietatea comună a tuturor cetățenilor români.

Din păcate, însă, cetățenii proprietari nu au reacționat la semnalul de alarmă tras de „Certitudinea” și nu s-au solidarizat într-o acțiune care să-i determine pe guvernanți să renunțe la planurile lor aflate în totală contradicție cu interesele poporului român.

Nădăjduim că acum, când văd că se apropie funia de par și simt că le ajunge cuțitul la os, respectivii cetățeni proprietari o vor face.

Demers inițiat de ȘERBAN POPA, asumat de revista CERTITUDINEA și susținut de următorii:

Liliana Bălan, Silvestru Bălan Rădăuți, Nicolae

Băciuț, George Bănulescu, Mariana Berechet,

Cătălin Berenghi, George Coandă, Ion Coja,

Florian Colceag, Dan Culcer, Zeno Fodor,

Daniela Gîfu, Iuliean Horneț, Dumitru Ioncică,

Miron Manega, Vasilică Militaru, Adrian Naidin,

Laurențiu Primo, Ioan Roșca, Diana Șoșoacă,

Silvestru Șoșoacă, Radu Theodoru, Iulia

Tilvescu, Luiza Volf, Florin Zamfirescu,

Ovidiu Zanfir, Ovidiu Zară, Vasile Zărnescu

/0 Comments/by
vaduva vesela, vaduva vesela 2.0, stefan von korsch, opera nationala din bucuresti
,

Tenorul Ştefan von Korch urcă din nou pe scena Operei Naţionale din Bucureşti în Văduva veselă 2.0 pe 22 iunie

vaduva vesela, vaduva vesela 2.0, stefan von korsch, opera nationala din bucuresti

Tenorul Ştefan von Korch urcă din nou pe scena Operei Naţionale din Bucureşti în Văduva veselă 2.0 pe 22 iunie

Văduva veselă 2.0, ajunge în premieră la Bucureşti pe 22 iunie în cadrul Bucharest Opera Festival. Astfel, bucureştenii au oportunitatea de a viziona cea mai nouă montare a foarte îndrăgitei operete, pe care maestrul Andrei Şerban a pus-o în scenă la Opera din Iaşi la începutul acestui an. 

Spectacolul aduce în scenă mai mulţi solişti din ansamblul Operei ieşene, dar şi solişti invitaţi din rândul cărora face parte tânărul tenor Ştefan von Korch. Acesta revine în rolul Camille de Jolidon, personaj pe care l-a interpretat şi în montarea din 2016 a îndrăgitei operete, pe care a semnat-o tot Andrei Şerban.  

Ștefan Von Korch

Ștefan Von Korch

Cu deja 5 reprezentaţii ale Văduvei vesele 2.0 la activ, tenorul culege aplauze binemeritate de-a lungul celor două intervenţii solistice şi două duete, prin intermediul cărora îl conturează pe Camille de Jolidon, personaj şarmant, dinamic, uşor dilematic şi cu mare priză la public. 

Despre această a doua colaborare cu maestrul Andrei Şerban, Ştefan von Korch mărturiseşte:

„Andrei Şerban este un Colos al Operei şi Teatrului care lucrează la fiecare detaliu în parte, el crează şi creionează caracterul unui personaj şi tot asa ne modelează pe noi în viaţă, fără să ne dăm seama. Devenim ceea ce nici nu reuşim să ne imaginăm şi la final, când realizăm ce facem, parcă nici nu se putea altfel. ne face să fim şi să ne dorim să fim mai buni, il citez: <<sunteţi actori şi personaje pe scenă, nu cântăreţi>>”. Fiind reales pentru rolul pe care odată l-am mai realizat sub îndrumarea sa, mă ononrează şi îmi confirmă faptul că sunt pe drumul bun.”

Tânărul tenor a mai fost prezent pe scena Operei Naţionale din Bucureşti în următoarele producţii: Falstaff, Bărbierul din Sevilla, Elixirul dragostei şi Văduva veselă, montarea din 2016 semnată tot de Andrei Şerban.

Spectacolul „Văduva veselă 2.0” se situează la linia de demarcaţie dintre operetă şi musical. Varianta regizorală curentă este o fascinantă oglindă a vremurilor noastre prin dialoguri şi relaţia dintre personaje. Iar tema iubirii sincere rămâne elementul care creează puntea de legătură cu libretul original. Muzica lui Franz Lehár este pusă în valoare de momente coregrafice spectaculoase, scenografie captivantă şi schimburi de replici pe cât de actuale pe atât de amuzante.

Franz Lehár

Franz Lehár

În spectacolul programat la Bucureşti pe 22 iunie în celelalte roluri principale îi veţi aplauda pe Nicoleta Maier, Andrei Yvan, Diana Ionescu şi alţii alături de corul, baletul și orchestra Operei din Iași, sub bagheta dirijorului Bogdan Chiroșcă.

Văduva veselă 2.0 a avut premiera la începutul lunii februarie la Iaşi şi până în prezent toate reprezentaţiile s-au jucat cu casa închisă.

Bilete pentru spectacolul Văduva veselă 2.0 programat pe 22 iunie de la ora 19.00 la Sala Mare a Operei Naţionale din Bucureşti se găsesc pe Operanb.ro şi pe Bilet.ro.

Înainte de reprezentaţia de la Bucureşti, Ştefan von Korch va face parte şi din distribuţia Văduvei vesele 2.0 ce va avea loc la Opera Naţională din Iaşi, pe 11 iunie.

/0 Comments/by
tnb, teatrul national, rodica mandache, marius manole, 12 iunie la tnb, batrana si hotul, spectacol tnb
,

Teatrul Național din București – Spectacolul „Bătrâna şi hoţul” cu Rodica Mandache şi Marius Manole are premiera pe 12 iunie

tnb, teatrul national, rodica mandache, marius manole, 12 iunie la tnb, batrana si hotul, spectacol tnb

Teatrul Național din București - Spectacolul „Bătrâna şi hoţul” cu Rodica Mandache şi Marius Manole are premiera pe 12 iunie

Rodica Mandache și Marius Manole anunță o nouă premieră: spectacolul Bătrâna și Hoțul se va juca pentru prima oară pe 12 iunie în București și va fi găzduit la TNB – Sala Studio. 

În direcția de scenă a lui Radu Ghilaș, Rodica Mandache, Marius Manole și Alin Aronovici se întrec în situații și replici savuroase, intr-o comedie polițistă ce va ține publicul în suspans. Un hoț tânăr, naiv și romantic intră într-un muzeu să fure o capodoperă. Custodele muzeului e o doamnă bătrână cu o energie atomică. Urmează o luptă îndârjită și până în ultima secundă nu știm „cine câștigă”. 

Doamna Rodica Mandache spune: „Voi juca într-un spectacol care va fi gata în 3 săptămâni. El a venit dintr-un ZBOR ÎN MEMORIE unde am găsit-o pe acea mare actrița Irina Răchițeanu–Sirianu. Ultimul ei spectacol este o comedie tragică, nu-i spun titlul până la premieră pentru ca sunt superstițioasă. Voi juca un rol frumos am si un partener grozav. În fiecare dimineață mă-ntreb cum de-am pus mâna pe el când el e disputat de toată ‘floarea cea vestită a mărețului apus’”.

Biletele pentru noua producție sunt disponibile pe ProTicket.ro, Ticketstore.ro

/0 Comments/by
rovine, mircea cel batran, baiazid, batalia de la rovine

LECȚIA DE ISTORIE – 17 mai 1395: Bătălia de la Rovine

rovine, mircea cel batran, baiazid, batalia de la rovine

LECȚIA DE ISTORIE - 17 mai 1395: Bătălia de la Rovine

La data de 17 mai 1395 avut loc bătălia de la Rovine, una dintre cele mai importante bătălii din istoria Țării Românești și prima mare confruntare armată majoră între români şi turci.

mircea cel batran, domnitorul tarii

Mircea cel Mare (cel Bătrân)

La sfârșitul secolului al XIV-lea, ca urmare a expansiunii otomane în Balcani, oştile turcești conduse de sultanul Baiazid I cuceresc ţaratul bulgar de Târnovo și ajung în vecinătatea directă a Ţării Româneşti, pe toată linia Dunării cuprinsă între Nicopole, Silistra și Dobrogea. În aceste condiții Mircea cel Bătrân, voievodul Tarii Românești a chemat poporul la luptă, iar în ceea ce privește locul exact al bătăliei dintre oștile turcești și cele românești, este dificil de precizat, întrucât izvoarele sunt vagi şi contradictorii.

Astfel, în timp ce unele cronici maghiare vorbesc despre „un loc neprielnic, pe malul unui râu”, cronicile otomane pomenesc de „un loc de bătălie situat pe râul Argeş”, pe când un letopiseţ cantacuzinesc spune că lupta s-a dat la Rovine, undeva pe malul Ialomiţei. Întrucât sursele otomane se referă la râul Argeş, iar altele indică prezenţa munţilor în preajma locului bătăliei, este admisă și ideea că această confruntare s-a desfăşurat în apropiere de capitala Ţării Româneşti de la Curtea de Argeş.

Sultanul Baiazid

Sultanul Baiazid I „Fulgerul”

Cert este însă faptul că în acel an 1395 sultanul Baiazid I, aflat în fruntea unei armate de peste 60.000 de luptători, a intrat în Ţara Românească pentru a-l supune pe domnitorul Mircea cel Bătrân. Acesta a reuşit să strângă o oaste de circa 10.000 de oameni și după ce a evacuat populaţia din calea invadatorilor, a adoptat tactica hărţuirii inamicului, pustiind totul în calea acestuia spre a-l lipsi de provizii. Apoi, cu unităţi rapide de călăreţi lovea prin surprindere trupele otomane, în timp ce forţele principale ale oştirii au fost concentrate în interiorul ţării, într-un loc anume ales, unde Baiazid nu putea să-şi folosească superioritatea numerică.

La Rovine, oastea condusă de Mircea cel Bătrân s-a organizat în poziţie de apărare în așteptarea uneia dintre cele mai crâncene şi mai dramatice încleştări din istoria militară a românilor. Potrivit unei cronici bulgare se spune că „în această bătălie, lănci fără număr s-au frânt şi mulţimea săgeţilor a fost așa de mare, încât văzduhul nu se mai putea vedea de desimea lor”.

A fost o luptă crâncenă, o mare bătălie în care masivele formaţii de ieniceri şi spahii au fost învinse de apărarea dârză a românilor și în urma căreia însuși sultanul Baiazid, pentru a evita catastrofa, decide să fugă de pe câmpul de luptă.

Concluzionând, se poate spune că această victorie a lui Mircea cel Bătrân a fost una dintre cele mai importante victorii din istoria atât de zbuciumată a poporului român.

A consemnat pentru dumneavoastră Lecția de Istorie.

/0 Comments/by
16 mai 1812, anexarea basarabiei, imperiul tarist

LECȚIA DE ISTORIE – 16 mai 1812: Anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist

16 mai 1812, anexarea basarabiei, imperiul tarist

LECȚIA DE ISTORIE - 16 mai 1812: Anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist

La data de 16 mai 1812 s-a semnat la București Tratatul de Pace dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, după încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812, iar după semnarea acestui tratat, Basarabia va intra în componența Imperiului Țarist.

După izbucnirea războiului în anul 1806, țarul Alexandru I ordonat trupelor sale să traverseze Nistrul și să ocupe Țările Române, iar dacă la început Rusia a declarat nu avea „nici cea mai mică intenție să cucerească ceva din teritoriul țărilor romanești” ci vroia doar sa apere acest teritoriu de trupele turcești, odată cu continuarea războiului ruso-turc s-au conturat jocurile de interese ale Franței, Rusiei și Imperiului Habsburgic. Astfel, după întâlnirea dintre Alexandru I și Napoleon Bonaparte, țarul a căpătat acceptul suveranului francez pentru ocuparea celor două principate dunărene, Valahia și Moldova, pentru a controla gurile Dunării și a stânjeni interesele habsburgice din zonă. Având asigurările francezilor, rușii au înaintat propuneri ce prevedeau în mod imperialist, ca „principatele Moldova, Valahia să se alipească pe veci la Imperiul Rus”, specificându-se că „fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița Imperiului Rus”.

Anglia s-a opus însă propunerilor țariste și atunci Rusia s-a declarat mulțumită și cu ocuparea „doar” a teritoriului Moldovei dintre Siret și Nistru, iar evoluțiile militare și politice nefavorabile au determinat guvernul țarist să accepte pe moment, doar ocuparea Bugeacului adică viitoarele județe Cahul, Ismail și Cetatea Albă.

Însa, odată cu îmbunătățirea situației de pe front, Imperiul Țarist a cerut ferm cedarea întregului teritoriu dintre Prut și Nistru, iar odată cu încheierea războiului ruso-turc și semnarea tratatului de pace de la București din 16 mai 1812, Imperiul Otoman va ceda Imperiului Rus, pe langă Bugeacul deja acupat și ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Codru, Tighina și Fălciu, adică a întregii regiuni numită de acum înainte, Basarabia.

Astfel, vechiul principat al Moldovei a fost din nou destrămat, iar după ce pierduse deja Bucovina în 1774, a pierdut și Basarabia în 1812. Numai că cedarea de către Imperiul Otoman a părții de răsărit a Moldovei s-a făcut cu încălcarea tratatelor în vigoare și a dreptului internațional, deoarece Moldova nu era provincie turcească și nu putea fi cedată de către Turcia.

Imediat după anexarea Basarabiei s-a trecut la reorganizarea Basarabiei ca gubernie a Imperiului Țarist, iar autoritățile ruse au început un amplu program de rusificare a populației românești ce trăia în această zonă.

A consemnat pentru dumneavoastră Lecția de Istorie.

/0 Comments/by
daniela gîfu, certitudinea

Daniela Gîfu – Presa din România, între libertate și libertatea cenzurii

daniela gîfu, certitudinea

Daniela Gîfu - Presa din România, între libertate și libertatea cenzurii

În urmă cu mai multe săptămâni, colega mea de la Uniunea Ziariștilor din România (UZPR), Lucreția Berzintu, cunoscută jurnalistă mai întâi în Israel și de peste opt ani la Iași, îmi trimitea o invitație de a deveni membră în Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (AJRP), cu sediul în Canada (https://ajrp.org/), unde are calitatea de secretar. Am răspuns, la început, din curiozitate, la rândul meu având o colaborare foarte bună cu jurnaliștii din diaspora, majoritari, așa cum anunță și numele, în structura organizației.

Am consultat Internetul cu privire la această organizație și aveam să recunosc numele președintelui ei, Cristian Bucur, remarcabil jurnalist de interviu, care a publicat în timpul pandemiei COVID-19 volumul Jurnalism în diaspora (Editura Saga, Rishon le Zion, Israel, 2020).

De altfel, cu sprijinul jurnalistei Lucreția Berzintu, acest volum a fost tipărit și la Iași. Pe de o parte, descoperim file de poveste despre diaspora și despre presa acesteia! Pe de altă parte, înțelegem că jurnalistica devine un instrument prin care reușești să schimbi regulile jocului (jocurilor, mai bine spus?!, ținând seama de diversitatea celor implicați) care se dovedește a fi păgubos pentru un anumit spațiu geografic. Țară mică și condusă așa cum este România atrage după sine mare nesiguranță privind continuarea…

Redeșteptarea românilor devine imperativă…

Cunosc destul de bine, mai ales, presa scrisă din diaspora, în urmă cu peste două decenii aveam să încep o importantă colaborare cu publicații de acolo, ajungând chiar și în colegiile de redacție ale unora (de dragul amintirilor, amintesc perioada 2011-2018, când am fost redactor șef la publicația Destine literare, Montreal). Și acum colaborez, e drept mai puțin ca în anii amintiți, cu unele dintre publicațiile românești din afara țării. Sub egida UZPR, am organizat și Conferința Transatlantică Eminescu-Poe la care au participat și universitari americani, cunoscători și iubitori de cultură românească.

În dorul vremurilor de odinioară, aș aminti nume importante care promovează cuvântul românesc în mai toate colțurile planetei, dragi multora dintre cei care vor citi aceste rânduri: George Roca (Sydney), Dan Toma Dulciu (Viena), Dan Culcer (Paris), Alexandru Cetățeanu (Montreal) și mulți alții.

Așa cum de altfel mă așteptam, membrii acestei entități au dovedit deschidere necondiționată, produsele jurnalistice pe care le realizez alături de poetul și jurnalistul Miron Manega, fiind nu doar promovate imediat, ci și apreciate prin anvergura, originalitatea, modul de documentare și realizare. Cu alte cuvinte, s-a creat în mod natural o nouă punte jurnalistică, realizată cu resurse proprii de către fiecare dintre membrii AJRP.

Ca să înțelegem decizia acestor truditori jurnalistici de a mișca lucrurile spre bine în comunitățile în care au activat, dar și pentru comunitatea mai largă din care facem parte cu toții, vineri, 28 aprilie a.c., ora 18 (ora României), aveam să particip la dezbaterea jurnalistică, în mediul online, tema fiind PRESA DIN ROMÂNIA. Vreau să semnalez faptul că, în prezența unei duzini de jurnaliști (Carmen Avram, Dana Opriță, Nicolae Josan, Ioan Godja, Dan Boanță, Andrei Budușa etc.) s-a demarat o analiză a presei din România privind cenzura, libertatea de exprimare cu privire la respectarea dreptului la intimitate, libertatea presei și democrația, presa și securitatea națională, propaganda și dezinformarea etc. Întrebarea, Cum abordăm analiza presei din România? – ei, bine – rămâne încă deschisă, cei prezenți realizând că este nevoie și de participarea jurnaliștilor tineri și foarte tineri.

În atâtea situații în care drepturile cetățenilor la informații sunt încălcate, este o adevărată provocare să găsești un echilibru între conținutul ilegal și cel dăunător, care reușește să păcălească factorul legislativ, mai ales în mediul online. Atenție!, fără a limita libertatea de exprimare, dacă mai pune cineva preț pe actul juridic și politic fundamental al statului nostru, Constituția României.

A consemnat pentru dumneavoastră Daniela Gîfu via CERTITUDINEA nr. 135/2023.

/0 Comments/by
Alexandru Ioan Cuza

LECȚIA DE ISTORIE – 15 mai 1873 – 150 de ani de la moartea domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza

LECȚIA DE ISTORIE - 15 mai 1873 – 150 de ani de la moartea domnitorului Alexandru Ioan Cuza

În ziua de 15 mai 1873, împlinindu-se 150 de ani, la Heidelberg în Germania, se stingea din viață la vârsta de 53 de ani, Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Principatelor Unite, cel care a pus bazele României Moderne.

El se trăgea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, născându-se la Bârlad în 1820, făcând primele studii la Iaşi și terminându-le la Paris la Facultatea de Drept.

A fost unul dintre cei mai activi participanți la Revoluţia de la 1848 din Moldova, împărtăşind, ca şi alţi colegi de generaţie, idealul de unire al tuturor românilor într-un singur stat.

La 5 ianuarie 1859 Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie același an, a fost ales și domn al Țării Românești, prin această dublă alegere înfăptuindu-se unirea celor două ţări române.

Ca domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea Unirii de către puterile garante şi pentru desăvârşirea unității Principatelor Române pe calea înfăptuirii unirii politice și administrative, unire care s-a finalizat în anul 1862, atunci când Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptând oficial numele de România, cu capitala la Bucureşti.

În timpul domniei sale, a fost inițiat un amplu program de reforme politice, sociale și economice, precum reforma agrară, secularizarea averilor mânăstirești, reforma învățământului ce a instituit obligativitatea învățământului primar, reforma justiției ce a dus la elaborarea Codului Civil și Codului Penal și altele, toate acestea fixând un cadru modern de dezvoltare al țării.

Dar, datorită coalizării partidelor politice ale vremii în așa numită „Monstruoasa Coaliție”, Cuza fost nevoit să abdice la 11 februarie 1866, iar plecat în exil, să ajungă la Viena, Paris, Florenţa şi apoi la Heidelberg în Germania, unde va și muri la data de 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani. Va fi înmormântat iniţial la Biserica Domnească de la Ruginoasa, pentru ca mai apoi trupul său să fie adus și înmormântat la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

A consemnat pentru dumneavoastră Lecția de Istorie.

/0 Comments/by
mircea platon, destinul romanesc

Mircea Platon – Legea „Vă Luăm Copiii”

Limbajul juridic este diferit de limbajul de zi cu zi. Un termen folosit curent de orice persoană, (de exemplu, „risc”), poate să aibă un înțeles special într-o lege, dacă așa este definit acolo. De exemplu, în legea pe care o analizăm, situația de „risc” e definită astfel: „orice situație, acțiune sau inacțiune care afectează dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală ori socială a copilului”. În dicționar, „risc” înseamnă „posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil”.

În legea PLx 145/2023, sintagma „prevenirea separării copilului de familie” în prescurtarea „separare” apare în diverse forme de peste 50 de ori pe cele peste zece pagini ale legii. În ciuda acestui fapt, conceptul „separarea copilului de familie” nu este definit niciodată. Sunt definite legal noțiuni precum „risc”, „vulnerabilitate”, „copil”, „familie”. Dar situația pe care ni se spune de 50 de ori că legea vrea s-o combată nu este definită. Ce înseamnă această „separare”? Că a fugit copilul de-acasă? Că stă la orfelinat? La un Centru de plasament al unui ONG? Că stă la prieteni? Că stă la rude? Că doarme pe stradă? Că stă la bunici? Această lege nu consideră că bunicii ar face parte din „familie” – ceea ce ne readuce la introducerea obligativității înscrierii copiilor la grădiniță începând de la vârsta de 3 ani. Deci legătura dintre bunici și nepoți este retezată în mod integrat, prin legi diferite (Legea România educată Deca/Johannis pe de o parte, și Legea aceasta pe de alta).

Progresiștii Resetnici au obiceiul să emită legi al căror scop este exact inversul celui pretins prin însuși titlul legii. Orice inițiativă legală menită a batjocori, dărâma sau anihila e avansată sub denumiri de generoasă sonoritate. Legea prin care s-a autorizat tipărirea a mii de miliarde de dolari și care a contribuit astfel la creșterea imensă a inflației în SUA și în lume s-a numit The Inflation Reduction Act (Legea pentru reducerea inflației) (2022). Legea prin care s-au importat cu acte în regulă 2.7 milioane de imigranți în SUA, dând astfel startul unei invazii care continuă și azi, a avut titlul de Immigration Control and Reform Act (Legea pentru Controlul și Reforma Imigrației) (1986). Legea din decembrie 2022 prin care toate statele americane sunt obligate să recunoască o căsătorie între persoane de același sex oficiată în alt stat SUA se numește Respect the Marriage Act (Actul Respectă Căsătoria).

În schimb, legea introdusă de Guvernatorul Ron DeSantis în Florida (2022) prin care este interzisă predarea educației sexuale și a identității de gen de la grădiniță până la clasa a treia a fost numită de activiștii stângiști și de uriașa majoritate a canalelor mass-media „Don’t Say Gay” bill (Legea Nu Spune Gay), deși cuvântul „gay” nu este menționat în lege nici măcar o singură dată. (Orientarea sexuală și identitatea de gen pot fi discutate în continuare în Florida în cadrul lecțiilor despre igienă, aprobate de școală și aduse la cunoștința părinților. Legea interzice, practic, prozelitismul sexual și de gen. Legea s-a bucurat de un asemenea succes în rândul publicului încât va fi extinsă la toată durata școlii—până la sfârșitul clasei a XII-a)[1].

În România, legea care va pune pe butuci definitiv sistemul de învățământ se numește Legea România Educată. Avem deci motive să fim suspicioși cu privire la o lege despre „prevenirea separării copilului de familie” și să ne întrebăm dacă nu e cumva o lege care pregătește separarea copilului de familie.

După parcurgerea legii PLx 145/2023 și eliminând limbajul fără valoare juridică, ajungem la concluzia că prin ea se creează cadrul legislativ pentru monitorizarea și controlul copiilor din România de către stat și oengeurile guvernanței globale. De aceea, ne vom referi la lege ca „Legea Vă Luăm Copiii”. Iată, pe scurt, cele mai îngrijorătoare prevederi ale legii:

• se înființează Observatorul Național al Copilului (o bază de date), în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție
• în Observator sunt luați în evidență copii aflați în situație de „risc”
• situația de risc este definită astfel: „orice situație, acțiune sau inacțiune care afectează dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală ori socială a copilului”.

Exemple de situație de risc (e suficientă una pentru înregistrarea copilului în Observator):

– „situație socială și mediu social nepotrivit creșterii și educării copilului, care exercită influențe negative asupra lui”. S-ar încadra aici creșterea într-o familie creștină, care-l învață că femeia e femeie și bărbatul e bărbat?
– nivelul de educație scăzut al membrilor familiei – dacă analfabetismul părinților ar fi fost un motiv pentru instituționalizarea copiilor, atunci 90% din românii de până la 1900 ar fi trebuit crescuți în orfelinate și nu ar fi fost cu putință ridicarea cu ajutorul școlii clasice și a muncii cinstite a atâtor generații de copii de țărani.

• Serviciul public de asistență socială intervine când determină că o familie se află în starea de „vulnerabilitate”, definită astfel: „situația în care familia își pierde, parțial sau total, capacitatea de creștere și îngrijire a copiilor”. Exemple de situații de vulnerabilitate (e suficientă una pentru intrarea în acțiune a serviciilor sociale):

– are venituri reduse și nu beneficiază de ajutor social
– are părintele unic susținător
– părintele unic susținător sau ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate
– are unul sau mai mulți copii care au revenit în țara de origine după o experiență de peste un an de migrație. (Deci un medic, sau profesor, sau ITst care au făcut carieră în străinătate, dar preferă să se întoarcă în Romania pentru creșterea copiilor, va fi investigat de serviciile sociale, conform acestei legi.)
– un membru al familiei nu are acte de stare civilă
– un membru al familiei nu are doctor de familie
– un copil nevaccinat cu schema din Programul Național de Imunizări
– un membru cu o boală transmisibilă (Covid, de exemplu?)
– un părinte analfabet
– un copil cu performanțe școlare slabe (Care copil nu are performanțe școlare slabe acum, dacă nu face pregătire în particular?)
– un copil cu cerințe educaționale speciale

Serviciile sociale vin acasă și evaluează. Dacă identifică o situație de „vulnerabilitate”. întocmesc un plan de servicii. Ni se spune că în subordinea consiliului local „poate” funcționa ceva numit „structura comunitară consultativă”. Aceasta este alcătuită din:
– conducătorul serviciilor sociale
– reprezentantul unei școli
– un medic de familie
– un polițist
– un preot
– un consilier local
– un membru ONG specializat pe servicii „din domeniul protecției și promovării drepturilor copilului”. Probabil un ONG din cele care au semnat petițiile de includere a cursului de diversitate de gen în școli, de includere a educației sexuale în școli, de alterare a definiției căsătoriei, ș.a.m.d.

„Structura comunitară” face planurile de servicii pentru copiii înregistrați în Observatorul Copilului, le pune în practică și le monitorizează. Propune beneficii pentru familiile care au în grijă copii în situație de risc (nu se precizează nicăieri că aceste familii ar fi cele în care s-a născut copilul, ele putând fi familii „foster family”, familii adoptive în care copilul este plasat atunci când structura decide că propria lui familie se află în stare de „vulnerabilitate”). Se prevede și organizarea unor „organisme de reprezentare a copiilor la nivel comunitar”.

Textul legii este vag și extrem de general. În SUA, această lege ar fi socotită neconstituțională pentru că este prea vagă. De fapt, ea este vagă tocmai pentru a putea sluji drept cofraj pentru ouăle clocite ale ordonanțele guvernamentale care vor fi așezate ulterior în ea, fără ca cetățenii români să fie consultați sau să observe. Din expunerea de motive aflăm că această lege pare a fi un pas în direcția creării unui sistem de Credit Social în România. De ce?

Pentru că iată ce prevede expunerea de motive a legii:

„Prin proiectul de lege se înființează Observatorul Copilului, prin intermediul căruia vor fi identificați și înregistrați toți copiii aflați în situație de risc de separare de familie. Observatorul Copilului este un modul din cadrul unui sistem informatic mai amplu dezvoltat și administrat de MFTES, prin ANPDCA, care este pus la dispoziția autorităților administrației publice locale. Sistemul informatic este dezvoltat în cadrul proiectului Sistem Informatic Național pentru Adopţie – SINA, implementat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului şi Adopție în parteneriat cu Agenţia pentru Digitalizarea României şi Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale Sistem Informatic Național pentru Adopție – SINA, în cadrul Programului Operațional Competitivitate. SINA are trei subsisteme care vizează activitatea de prevenire a separării copilului de familie, protecția specială a copilului separat temporar sau definitiv de părinți și adopția.”

Prin această lege se înființează așadar un Observator al Copilului, adică o instituție de tip „Ochiul lui Sauron” administrată de acronime, de o supă alfabetică, adică de autorități tehnocratice scăpate controlului democratic, netransparente. Copiii intră, în acest fel, sub supravegherea unei entități numite, de exemplu, Agenția pentru Digitalizarea României.

Copiii României vor intra astfel în raza de acțiune a unui soft manevrat de asistenți și inspectori sociali care vor acționa ca entități androide, robotizate, în teritoriu. Te vei trezi la ușă cu inspectorul social înarmat cu o tabletă pe baza căreia va evalua situația și va extrage, din măruntaiele tabletei, verdictul de „vulnerabilitate” sau „risc”. Softul se numește, cum altfel, decât Aurora (o fi din Disney?):

„Subsistemul destinat activității de prevenire a separării copilului de familie are la bază o aplicație software dezvoltată de UNICEF – Aurora care asigură colectarea datelor din teritoriu de către SPAS. Aplicația Aurora a fost testata de UNICEF în perioada 2014-2019 în cadrul unor proiecte pilot. Prin actualul proiect de lege aplicația Aurora preluată de ANPDCA de la UNICEF și care urmează să fie integrată în aplicația naţională până la 31.07.2023, va fi denumită Observatorul Copilului. Aplicația este, în primul rând, un instrument pentru asistenții sociali de la nivelul SPAS-urilor şi vine în sprijinul acestora pentru identificarea copiilor aflați în situație de risc de separare de familie şi în recomandarea unui pachet minim de intervenţii şi servicii pentru aceștia. Subsistemul are două componente distincte şi anume: aplicația mobilă, o aplicație software pentru Android, care se instalează pe o tabletă şi este utilizată în activitatea de teren de către asistenții sociali. Aplicația este un instrument util profesioniștilor de la nivel local în asigurarea unui ghid de interviu pentru colectarea datelor despre toți membrii gospodăriei, generează un diagnostic cu privire la vulnerabilitățile copiilor din gospodărie şi recomandă un pachet de intervenţii/servicii de bază; platforma web, aplicația de bază a sistemului, este construită pe o infrastructură scalabilă care comunică cu modulele mobile prin API-uri interne. Prin platformă, datele şi agregatele lor sunt disponibile utilizatorilor care pot vedea datele la niveluri diferite, de ex: un asistent social din comunitatea X nu poate vedea datele din alte comunități, dar la nivel național, ANPDCA, poate vedea totul. Accesul este foarte granular și coboară până la nivel de sat/comună.”

Cu ajutorul acestei legi se va vedea, de sus în jos, totul, la nivel granular. Vrem acest tip de management digital al copiilor din casa părinților lor? Ne lăsăm închiși în borcane digitale? Acceptăm acest tip de microchirurgie la nivelul familiei? Ce sunt acestea? Lovituri de dronă, cu precizie matematică? Pe baza softului Aurora se vor strânge deci date despre toți membrii familiei, date care vor depozitate pe o platformă care va permite oricărui birocrat ascuns în dosul unei perdele de acronime să vadă totul, până în măruntaiele oricărei familii. Și apoi să recomande intervenția psihoterapeutului sau psihologului. Sau consilierului de diversitate, echitate și incluziune.

Ni se spune că programul Aurora a fost testat între 2014 și 2019 în cadrul unui program pilot. Da, creat de UNICEF-România, programul Aurora a fost testat în județele Brașov și Bacău. Iată, la Bacău de exemplu, care au fost datele programului pilot:

„Lucrătorii comunitari discută cu fiecare familie, utilizând un ghid de interviu care poate conține până la 300 de întrebări generate de Aurora, în funcție de structura familiei. Cu ajutorul lor, vulnerabilitățile și nevoile familiilor sunt identificate și apoi familiile sunt sprijinite să aplice pentru alocații și servicii de stat deja existente. Cu ajutorul pachetului minim de servicii și prin intermediul platformei Aurora, situația copiilor vulnerabili s-a îmbunătățit considerabil, mai ales în ceea ce privește participarea școlară și vaccinarea” [2]. Dar, pe lângă vaccinare, Aurora are și o componență referitoare la „comunicare pentru schimbare socială ce se traduce prin campanii locale de schimbare a cunoștințelor și atitudinilor privind discriminarea, toleranță la toate formele de violență asupra copilului, comportamentelor de risc la adolescenți etc.”[3].

Iată și niște cifre de la Bacău referitoare la incidența „vulnerabilităților” – în medie, două de copil:

„Printre primele activitati demarate a fost recensamântul comunitar efectuat de catre lucrătorii comunitari cu ajutorul aplicatiei on-line AURORA – un instrument care se foloseste de tehnologia existenta pentru a facilita o evaluare unitara a vulnerabilităților, a înregistra într-o bază de date comună toate cazurile ce vor necesita intervenție ulterioara si a asigura o monitorizare în timp real a activitatii de pe teren.

Pâna la ora actuala au fost recenzate aproape 48.000 gospodarii dintre care, în aproximativ 22%, au fost identificati aproape 20.000 copii si 124 femei având diverse vulnerabilitati. Datele de pâna acum ne arata ca în medie un copil cumuleaza 2 vulnerabilitati – acestea fiind grupate în 6 dimensiuni: saracie, sanatate, educatie, locuire, comportament la risc, familie si conditii sociale. Pentru toti acesti copii si familiile lor au fost generate prin Aurora peste 550.000 de servicii de baza de tip informare, consiliere, acompaniere si suport, referire, monitorizare si evaluare”[4].

Proiectul pilot de la Bacău a fost susținut financiar de Fundația Botnar, o organizație filantropică elvețiană dedicată soluțiilor AI pentru tineret și transformării digitale a orașelor pentru un viitor mai echitabil și incluziv[5].

Din moment ce „separarea copilului de familie” nu e definită legal nicăieri, ea poate fi interpretată în diverse feluri. În SUA și în unele țări UE, serviciile sociale separă copilul de familie când consideră că familia nu-l crește „bine” (așa cum au aflat mai multe familii române creștine, stabilite în străinătate, cărora statul le-a luat copiii pentru diverse motive ideologice).

Această lege se poate aplica, așa cum e scrisă, unei familii cu venituri medii, care are un copil cu note mici la școală (ceea ce, în contextul reformei de 30 de ani a educației, se petrece frecvent). Sau un copil incomplet vaccinat. Sau un copil cu părinții plecați la muncă în afara țării. (Bunicii nu intră în definiția dată de această lege „familiei”, deși Papa Francisc i-a lăudat in extenso, în vizita sa la Iași, pentru preluarea atribuțiilor părinților, plecați la muncă în străinătate.) Serviciile declară situația de vulnerabilitate, „structura comunitară” face planul de „servicii”, pe care cine le poate oferi decât ONG-ul din „structură”. Din moment ce familia lui și-a pierdut capacitatea de a-l crește, copilul trebuie crescut de altcineva. Acest lucru se face tocmai pentru a „preveni separarea lui de familie”.

Chiar când familia nu e în stare de „vulnerabilitate”, dacă se află doar în „situație de risc”, planul „structurii” poate prevedea frecventarea, de către copil, a „centrelor de zi”, unde să fie „educat”. Probabil de aceleași ONG-uri, în același spirit. Fără îndoială, aceste amănunte vor fi precizate abia după aprobarea legii, prin ordonanțe de guvern.

Dacă legea nu urmărește separarea copilului de familie, atunci să se prevadă clar și fără echivoc în lege acest lucru. Să se includă, în limbaj juridic care să nu altereze substanța, următoarele prevederi:

• Nici o instituție publică sau privată nu are dreptul de a prelua responsabilitatea creșterii unui copil de la părinții lui biologici sau tutorii lui legali fără acceptul explicit al acestora. Singura excepție de la această regulă se face în cazul copiilor pe care părinții îi rănesc fizic cu periclitarea gravă a sănătații și a vieții, în mod intenționat și repetat, sau îi abuzează sexual (în mod dovedit medical și documentat prin anchetă a Poliției).

• Orice servicii oferite de serviciile sociale, „structurile comunitare” sau orice alte servicii prevăzute prin această lege pentru sprijinirea familiilor aflate în situații de „risc” sau „vulnerabile” sunt doar cu titlu opțional. Oricare din părinți poate opta oricând pentru refuzarea oricăror din aceste servicii, sau a tuturor acestor servicii.

• Părintele/tutorele legal are dreptul și datoria de a fi permanent și detaliat informat de toate „serviciile” oferite copilului său, când aceste activități nu se desfășoară sub directa supraveghere a părintelui. Părintele va primi dinainte o listă completă a serviciilor medicale care se propun, a hranei care-i va fi oferită copilului, și materiale detaliate despre conținutul complet al educației „informale și nonformale”, al socializării, al recreerii și al consilierii oferite copilului prin Centrele de Zi. (Ce va face acolo copilul? Ce cărți va citi? Ce filme va vedea? Ce jocuri va juca? Ce ideologii îi vor fi prezentate ca adevăruri? Ce vaccinuri i se vor face?) Personalul angajat în aceste activități va asigura transparența lor față de părinți.

Așa ar suna o lege care nu urmărește separarea copilului de familie. Și, oricum, nu avem nevoie de încă o lege care să dospească toxicul aluat birocratic-instituțional din România. Afară cu acronimele din viața familiilor din România!

P.S.: În septembrie 2022 am semnalat modul în care documentele oficiale ale Ministerului Educației puneau problema referitoare la viitoarea grădiniță obligatorie/„educație timpurie”/„învățământ preșcolar” conform legii Deca-Iohannis „România educată”. Astfel, în SUPORTUL PENTRU EXPLICITAREA ȘI ÎNȚELEGEREA UNOR CONCEPTE ȘI INSTRUMENTE CU CARE OPEREAZĂ CURRICULUMUL PENTRU EDUCAȚIE TIMPURIE din 2019, adică documentul care traduce limba de lemn oficială, stă scris negru pe alb:

„Această nouă perspectivă asupra perioadei copilăriei timpurii, coroborată cu analize și studii privind evoluția familiei și a rolului femeii în societate, precum și cu noile descoperiri și teorii asupra dezvoltării copilului, a determinat o schimbare în discursul guvernelor, în cât mai multe țări, privind serviciile integrate pentru copilul mic. În același timp, aceste lucruri au orientat preocupările specialiștilor și a celor care răspund de construirea strategiilor și a politicilor socio-educaționale către ideea de oportunitate a îngrijirii, creșterii și educării copilului mic în afara familiei, în servicii specializate și, prin urmare, către trecerea de la îngrijirea privată, în familie, la cea în servicii publice, denumite servicii de îngrijire și educație, în afara familiei (‘out of family’), dar din care familia nu este exclusă ci, dimpotrivă, invitată să participe activ la educația copilului.”

Veți fi invitați să participați la educația copiilor voștri de către experți în construire de strategii. Legea Firea completează instuțional Legea Deca-Iohannis, asigură infrastructura necesară creșterii copilului – a TUTUROR copiilor, nu doar a celor în situație de risc – în afara familiei. Sunt parte a unui pachet legislativ care trebuie respins în totalitate.

[1] https://www.reuters.com/…/florida-moves-expand-ban…/

[2] https://www.unicef.org/…/aplica%C8%9Bia-aurora….

[3] https://www.csjbacau.ro/dm_cj/portalweb.nsf/AllByUNID/proiect-unicef–bacau-model-pentru-romania-0000d6ea?OpenDocument.

[4] https://www.csjbacau.ro/dm_cj/portalweb.nsf/AllByUNID/proiect-unicef–bacau-model-pentru-romania-0000d6ea?OpenDocument.

[5] https://www.fondationbotnar.org/.

A consemnat pentru dumneavoastră Mircea Platon.

/0 Comments/by
pink floyd legend, eduard dinu, corul si orchestra paul constantinescu ploiesti, atom heart mother
,

Eduard Dinu – Pink Floyd Legend și Corul și Orchestra Simfonică ale Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești vă prezintă concertul Atom Heart Mother

pink floyd legend, eduard dinu, corul si orchestra paul constantinescu ploiesti, atom heart mother

Eduard Dinu - Pink Floyd Legend și Corul și Orchestra Simfonică ale Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești vă prezintă concertul Atom Heart Mother

Corul și Orchestra Simfonică ale Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești vor evolua pe scenă sâmbătă, 20 mai 2023, la Arenele Romane din București, începând cu ora 20:00, alături de membrii trupei Pink Floyd Legend, grupul tribut cu cel mai mare succes în interpretarea muzicii legendarei trupe britanice Pink Floyd, care concertează pentru prima dată în România.

Axat pe interpretarea completă a celebrului album Atom Heart Mother pentru cor și orchestră, acest spectacol poate fi definit din toate punctele de vedere ca un adevărat „Pink Floyd Show”.

Întreaga producție concertistică va fi conturată vizual prin retroproiecții pe un ecran circular de mari dimensiuni, efecte scenografice speciale și lumini laser.

Biletele pot fi achiziționate în format electronic, online, de aici:
https://iabilet.ro/bilete-concert-pink-floyd-legend-61361/

/0 Comments/by