Odată un păiajen ce viețuia la vie,
Țesu-ntr-o noapte plină de Mai, cu măiestrie
Și fără nici un greș,
O plasă uriașă, în chipul unei stele, pe-o creangă de cireș…
A două zi, din somnu-i când l-a trezit un cuc,
Păianjenul rămase cu ochii mari, năuc:
Privind ca-n aiurare la măestrita-i plasă,
El, tremurând, din minte aproape fu să-și iasă,
Că, ceia ce-avea-n față, i se părea minune
Și nimeni fericirea nu i-ar putea-o spune!…
Ce se-ntâmplase? Noaptea, pe plasa lui cea nouă,
Cernuse din adâncuri o pulbere de rouă,
Iar soarele-n văzduhuri când a putut irumpe,
Schimbase toată roua în colb de pietre scumpe!
Și, cum în ele cerul frângea potop de raze, –
Ardeau în a lui plasă rubine și topaze;
Îți îmbiau privirea, în ele să ți-o scalde:
Safire și-ametiste, opale și smaralde;
Încrucișau pumnale de focuri tot mai nalte
O spuză orbitoare de scumpe diamante
Și fiecare piatră, cu-o altfel de scânteie,
Întrețesea o pânză de mii de curcubee!…
Păiajenul, dând fuga pe fiecare lature,
Nu mai putea privirea de ele să și-o sature
Și, mândru peste fire, că are-așa comoară,
Trufia-n micu-i suflet pătrunse-ntâia oară
Și zise cu-ngâmfare: “De-acum e-al meu pământul, „Că nu-i bogat ca mine nici Dumnezeu Preasfântul!…”
Cât despre celelalte sărmane vietăți,
Cu cari frăție bună dusese alte dăți, –
El le uitase iute: nici nu le știa de nume,
Nici c-au trăit vreodată alăturea pe lume, –
Și, de-ar fi fost să vină vreuna ca să-i ceară
Măcar o firmitură, -de foame să nu piară, –
Nu i-ar fi dat paingul, să-l fi picat cu ceară
Și, cu nespusă silă privea, într-un cuvânt,
Spre orice vietate a bunului pământ!…
Dar când acel păiajen credea mai cu tărie,
În marea lui putere, în marea-i avuție, –
O mierlă, nu știu ce fel, în zbor ușor s-abate
Și, ca la ea acasă,
Trecând prin acea plasă,
Îi spulberă comoara de pietre nestemate!…
Păianjenul, văzându-și pierdut al lui hamac
Și-nțelegând că iarăși e cum a fost, sărac, –
Și-a dat cu pumnii-n tâmple, nemaicurmându-și plânsul,
Și-apoi, căzând grămadă,
Abia putu să vadă:
Pămâtul plin de lacrimi și de săraci ca dânsul…
[…]
Voi ce clădiți din aur un Dumnezeu sub soare
Și-n viață strângeți banii cu mâinile-amândouă;
Să știți: comoara voastră e-așa de trecătoare,
Ca pânza de păiajen înveșmântată-n rouă!…
Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, în perioada 27 iunie – 30 august 2024, la sediul Institutului Cultural Român din Lisabona (Portugalia), expoziția „Tradiția satului românesc”. Aceasta reunește 100 de piese reprezentative ale universului țăranului român din provinciile istorice Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Moldova și Transilvania.
Vor putea fi admirate ansambluri vestimentare femeiești (porturi de sărbătoare), țesături (ștergare, scoarțe, fețe de masă sau de pernă, așternuturi de pat), obiecte din ceramică (taiere, blide, cancee, ulcioare, figurine antropomorfe), precum și piese din lemn, cu valoare decorativă, ceremonială sau aparținând industriei casnice textile (linguri, căuce, obiecte de cult, furci de tors).
Astfel de obiecte cu specific etnografic se regăseau cândva în locuința tradițională românească, fiind destinate decorării interiorului țărănesc sau folosite cu prilejul unor evenimente importante din viața familiei.
Vernisajul expoziției „Tradiția satului românesc” va avea loc joi, 27 iunie, de la ora locală 18.30, în prezența gazdelor și a unei echipe de specialiști din cadrul Muzeului de Artă Populară Constanța.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2024/06/448796783_947211343874516_1724639865287138940_n.jpg20481408Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngPatrick Matis2024-06-21 07:55:442024-06-21 01:57:05Muzeul de Artă Populară Constanța duce la Lisabona „Tradiția satului românesc” în perioada 27 iunie – 30 august 2024
Fiu al lui Costache, lăutarul cu ștaif de la curtea lui Grigore Ghica Vodă, Angheluș Dinicu este cel care a compus faimoasa melodie românească „Ciocârlia”. „Umplea naiul său cu boabe de fasole ori mazăre uscată iar aplauzele deveneau adevărate ovațiuni”, spuneau istoricii. Participa la conferințe internaționale, cânta la curți imperiale de vază din Europa. Se stinge la 1905 și se odihnește în cimitirul „Pătrunjel”, azi, „Reînvierea”, din cartierul bucureștean Colentina.
Angheluș Dinicu
Când Costache Dinicu, lăutarul, pornea a mângâia cea chitară a sa plămădită special de un maestru grec, paserile cerului se opreau din zbor. Grigore Ghica-Vodă, la curtea căruia odihnea, era un domnitor cetit, dătător de legi, fondator de Școli Filarmonice, știa cu ce se mănîncă un viers. Angheluș ăsta micu’, Angheluș Dinicu, puiul său, veni pe lume pe la 1838, într-un București ce avea atunci 81 de mahalale cu 10.601 case și 63.644 de locuitori. Prinsese timbrul naiului încă de la trei ani. Ședea non stop cu urechile ciulite la maeștrii tarafului Dumitrache, sorbea din priviri gesturile lui Năstase „Ochialbi”.
În 1889, pe la 61 de primăveri, participă la Expozițiunea Universală de la Paris. Se lasă cu concurs puternic, lăutari din toată lumea se bat pe un loc pe podium. Angheluș și taraful lui iau medalia de aur. E 29 iunie. Ziua în care Dinicu la nai dimpreună cu Sava Pădureanu la vioară, cântă ceva ce n-a auzit Parisul: „Ciocârlia!”. Chiar acolo, sub Turnul Eiffel! Unii zic că piesa e venită din Asia Centrală, dar Dinicu e cel care o „așează”, îi dă ritmul.
„Când scotea Angheluș din buznarul din dreapta al vestei lui boabele de fasole sau mazăre uscată să le împartă în țevile naiului său ca să zică o Ciocârlie, toată lumea adunată în localul unde cânta taraful lui încremenea cu paharul în gură, pentru ca apoi, la trilurile sfârșitului, să izbucnească în aplauze ce deveneau adevărate ovațiuni”, își amintește George Costescu, istoric literar român și scriitor. Parisul plânge! Dinicu și oamenii lui o reiau. De două ori!
Sunt invitați, apoi, la petrecerea de sărbătorire a ziarului „Le Figaro”. Cîntă „Deșteaptă-te române”, „Am un leu și vreau să-l beu”, „Doina” și, la final, atacă „Ciocârlia”. Delir total!
Redă perfect la nai trilul ciocârliei. E chemat la Poiana Stânei, la vizita oficială a împăratului Franz Josef al Austro-Ungariei. Nu se oprește doar la această capodoperă. Aranjează folclor românesc, îl păstorește. Publică în revista „Doina”, are trei fii, toți muzicieni: Dimitrie, Gheorghe și Nicolae. De asemenea, nepotul, Grigoraș, avea să devină un virtuoz violonist. Sare în noul secol și moare într-un început de noiembrie 1905.
E dus, la propriu, între Lizeanu și viitoarea Mașină de Pâine, un loc, la propriu, cu multă verdeață. De aceea i se și spune „La pătrunjel!” Toți marii lăutari aveau să vină, pe rând, aici…
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2024/06/P._Nadar_-_Exposition_universelle_de_Paris._Section_roumaine_-_Bande_de_Dinicu.jpg10921364Tudor Ursehttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngTudor Urse2024-06-20 19:49:442024-06-20 20:06:42Istoria Bucureștiului – Cea mai cunoscută melodie românească, Ciocârlia, a fost compusă cu boabe de fasole și mazăre uscată
Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță programul celei de-a patra ediții THE JAZZ CAVE FESTIVAL, unul dintre cele mai inedite festivaluri de muzică din România. Între 16 și 18 august 2024, THE JAZZ CAVE FESTIVAL IV aduce o nouă experiență culturală într-un decor impresionant. Evenimentul se mută din Peștera Ialomiței în județul Vâlcea și apare o nouă scenă în cadrul programului. Festivalul aduce peste 18 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul prin concerte de jazz în diferite stiluri ale genului, ce se vor desfășura pe 3 scene.
Scenele THE JAZZ CAVE FESTIVAL 2024
Scena subterană Innerland se mută din peșteră în salină, la Ocnele Mari, iar scena supraterană Dreamland se mută din campingul de la Zănoaga pe Domeniul Drăgași din localitatea Drăgășani. În plus, pe harta festivalului apare Muzeul de Artă Casa Simian din Râmnicu Vâlcea, cu scena Arts District.
Programul THE JAZZ CAVE FESTIVAL 2024
THE JAZZ CAVE FESTIVAL omagiază diversitatea artei sunetelor improvizatorice printr-un program complex de trei zile de recitaluri susținute de formații apreciate din Italia, Germania, Norvegia, Olanda, România și Statele Unite ale Americii. Festivalul aduce un line-up divers cu nume noi din țară și străinătate, precum Jim Rotondi Quartet (SUA) sau Oddgeir Berg Trio (Norvegia), dar și artiști îndrăgiți care au participat la edițiile anterioare ale Festivalului, precum Nightlosers, Luiza Zan sau Irina Sârbu și mulți alții.
Programul THE JAZZ CAVE FESTIVAL începe vineri, 16 august, pe scena din subteran Innerland din Salina Ocnele Mari, unde au loc concerte de la prânz până la orele 17:00, audiția se mută apoi la Muzeul de Artă Casa Simian din Râmnicu Vâlcea, Scena Arts District, de la orele 18:00, iar, de la orele 20:00, se încheie pe scena Dreamland amplasată lângă viile pârguite pline de miresme ale DomeniuluiDrăgași din localitatea Drăgășani.
Programul THE JAZZ CAVE FESTIVAL 2024
Dreamland nu e doar o scenă, ci un schimb de energie creativă și interacțiune autentică între muzicieni și public, în care artiștii vor include în sesiunile lor muzicale spectatorii care își doresc să ia parte la adevărate jam sessions.
„THE JAZZ CAVE FESTIVAL reușește să fie mereu la înălțime, deși coboară în subteran, punând România pe harta celor mai importante festivaluri internaționale de jazz, valorificând patrimoniul cultural și natural. Ne bucurăm să creștem an de an și să ducem festivalul la următorul nivel, oferind participanților experiențe senzoriale felurile: acustice, gustative, olfactive și chiar curative. Scena Innerland din salina Ocnele Mari demonstrează că muzică poate să vindece nu doar sufletul, ci și trupul. Anul acesta, aducem peste 18 band-uri cu 90 artiști locali și internaționali cu nume mari, din peste 10 țări, de pe 2 continente, într-un maraton jazzistic care ține 3 zile, pe 3 scene din 3 localități din Subcarpați.” – Sebastian Gheorghiu, manager cultural și membru în Consiliul Director UCIMR
O noutate pentru acest an este participarea gratuită la concerte, doar în baza biletului de acces în salină, respectiv muzeu.
Proiectul THE JAZZ CAVE FESTIVAL – ediția a IV-a este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. De asemenea, este co-finanțat de Consiliul Județean Vâlcea.
Salina Ocnele Mari
Mina turistică Ocnele Mari este situată în localitatea cu același nume, la 8 km de Râmnicu Vâlcea, într-o zonă pitorească (aproape de Valea Oltului), cu tradiție în turism balnear (Căciulata, Olănești, Călimănești) și turism cu caracter religios (mănăstirea Cozia). Exploatarea de sare Ocnele Mari a început încă din Neolitic, fiind continuată în Epoca Bronzului și Epoca Fierului, după cum dovedesc uneltele descoperite în șantierele arheologice. Tot aici a fost localizată și fortificația dacică Buridava. Salina Ocnele Mari oferă condiții optime pentru relaxare, agrement și tratament pentru întreaga familie.
Muzeul de Artă Casa Simian
Clădirea Muzeului de Artă Casa Simian din Râmnicu Vâlcea este declarată monument istoric, beneficiind de o structură arhitectonică eclectică, însumând două tipuri de spațiu, unul punând în valoare expresivitatea casei vechi a familiei Simian, construită în 1940, de arhitecții Gheorghe Simotta (1891 – 1979) și Nicolae Lupu, ambii de orientare neo-românească, și un altul neutru, funcțional pentru necesitățile unei galerii de artă, construit odată cu transformarea locuinței în muzeu. Aceasta a fost vila de reședință a familiei Nae și Tița Simian, originari din Săliștea Sibiului, proprietari ai unei fabrici de încălțăminte în Râmnicu Vâlcea, la jumătatea secolului al XX-lea. Expoziția permanentă a Muzeului de Artă reunește lucrări de valoare de pictură și de sculptură românească, aparținând unor artiști de renume de la sfârșitul secolului al XIX-lea și secolului XX, precum Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza sau Theodor Pallady.
Domeniul Drăgași
Domeniul Drăgași, parte a zonei viticole Drăgășani, situat în județul Vâlcea, reprezintă una dintre bijuteriile coroanei viticulturii românești, o zonă cu tradiție străveche în cultivarea viței de vie și producerea vinurilor de calitate. Această regiune, binecuvântată cu un climat favorabil și soluri fertile, este recunoscută pentru capacitatea sa de a produce vinuri unice din soiuri de struguri autohtone, precum Tămâioasă Românească sau Fetească Neagră, alături de soiuri internaționale.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2024/06/Facebook-Cover-Page-1200x568-1.jpg5681200Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngPatrick Matis2024-06-18 23:16:312024-06-18 23:16:31UCIMR anunță programul celei de-a patra ediții THE JAZZ CAVE FESTIVAL 2024
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2024/06/carmina-burana-palermo-classica-eventi-concerti-musica.jpg570702Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngPatrick Matis2024-06-18 22:40:302024-06-18 22:40:30Tenorul ŞTEFAN von KORCH va debuta pe 26 Iulie 2024 la PALERMO în CARMINA BURANA
Ca parte din programul FITT 2024, iubitorii de muzică se vor putea delecta cu o amplă serie de concerte și evenimente muzicale, organizate de Teatrul Național Aureliu Manea la Cafeneaua Teatrului. Printre personalitățile muzicale care vor urca pe scena FIT Turda se numără Ada Milea, Ducu Bertzi, Fără Zahăr, Dreamcatchers Band, Mike Godoroja, Emeric Imre.
„Anul acesta ne vom bucura de zona outdoor a festivalului și ne vom întâlni mai des în zona pietonală a orașului. Continuăm tradiția și în fiecare seara la Clubul festivalului, iubitorii de spectacol se vor întâlni la depănatul poveștilor de peste zi și nu numai. Așa că pentru cei care vor să descopere stilul muzical creat de Ada Milea, dar mai ales pentru cei care îl cunosc deja, aceasta va susține în 2 iulie împreună cu Bobo Burlăcianu un concert throwback care celebrează piese și secvențe muzicale renumite din repertoriul artiștilor.
Bobo Burlăcianu va continua în 3 iulie cu un concert acustic marca Fără Zahăr, alături de Bobi Dumitraș, într-un duo plin de umor și armonii muzicale din zona folkului alternativ. Iubitorii de muzică folk și poezie se vor putea bucura de reputatul cantautor Ducu Bertzi în 4 iulie, dar și de ritmurile propuse în 7 iulie de Trio-ul Emeric Imre, care includ secvențe de muzică ușoară și pop instrumental. Cunoscutul muzician și producător muzical Mike Godoroja va încânta publicul în 6 iulie cu ritmuri de blues, jazz sau rock, iar Dreamcatchers Band din Sibiu, o trupă ce nu a lipsit de la nicio ediție FIT, vor concerta în 5 iulie pe ritmuri de pop, dance sau retro.
Pentru cei interesați de îmbinarea stilurilor muzicale, formația româno-chiliană Alumii va oferi un concert în 30 iunie cu influențe latino-balcanice, iar în 1 iulie actrița Raluca Radu alături de muzicianul Andrei Gheorghiu vor acoperi o multitudine de genuri, de la indie, blues și bossa nova, la jazz și romanțe.” A spus Cătălin Grigoraș – Președintele festivalului.
Prin varietatea de concerte și evenimente muzicale, care cuprind momente teatrale, secvențe de improvizație, elemente de sound și video design, FITT 2024 invită publicul într-o călătorie muzicală potrivită pentru toate gusturile.
Biletele la aceste evenimente sunt deja disponibile și pot fi achiziționate de pe https://eventbook.ro/festival/fitt sau de la casieria teatrului din Piața Republicii, nr.15.
Detalii despre bilete și programul festivalului pot fi accesate pe site-ul oficial tnamt.ro sau fitturda.ro.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2024/06/afis.jpg1110740Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngPatrick Matis2024-06-18 22:13:392024-06-18 22:13:39Teatrul Național Aureliu Manea Turda – FITT 2024 în ritmuri musicale pentru toate gusturile
S-au scris şi se vor mai scrie multe pagini în care teroarea închisorilor este înfăţişată cu mai mult sau mai puţin har, care în fond nici nu contează, fiindcă adevărul este atât de crud şi de real, încât oricat ai vrea să-ţi imaginezi nu-ţi vine a crede.
Luna Mai 1959. În temniţele Craiovei, – cea nouă de la Securitate cu nu ştiu câte nivele sub pământ (cele de deasupra, care se văd, sunt patru) – şi cea-propriu-zisă, puşcăria veche cu penitenciarul-potcoavă, astfel încât după ce ai intrat nu te mai poţi orienta. Estul devine vest, şi nordul sud.
Cum spuneam, în temniţele Craiovei, renumite prin cruzimea şi neomenia personalului, s-au trăit lucruri faţă de care, prin comparaţie, si iadul e mic.
Nu ştiu din ce cauză trecerea spre locul de plimbare se făcea printr-o cameră mare, un fel de magazie în care era depozitată o însemnată cantitate de reziduuri de tărâţe şi mălai folosite la argăsirea pieilor de vite (oi, bovine, cai etc.) – necesare nevoilor de piele ale penitenciarului.
Era groaznic. Miasmele din latrinele de la capul culoarelor se mai atenuau cu cloramină, dar aci…
Grăbeam pasul şi ne ţineam de nas. Prin câte o crăpătura a coajei (se depozitaseră umede) alunecau, graşi şi gălbui, viermi de toate dimensiunile, unii mai groşi ca degetul. Işi căutau sătui ascunzişuri prin galerii.
Raţia noastră de pâine era de 100 de grame pe zi. Iar gamela niciodată plină ne adusese într-o stare de slăbiciune cruntă.
Cand urcam scara la etajul unu, ne ţineam de barele marginale. Din varză şi cartofi necurăţati nu ne scoteau. Fasolea neagră? Eveniment o dată la două săptămâni.
Mulţi nu mai ieşeau la plimbare. Nu-i ţineau picioarele.
Cam cu ce ochi erau priviţi gardienii care parcă o făceau în adins? Ne fluturau pe dinainte sandvişuri cu carne, ori cu brânză. Se întâmpla că mâncau când ne scoteau pe noi. Şi ne mai şi plezneau cu cravaşa ori bastonul de cauciuc pentru că mergeam încet.
Târziu, pe la sfârşitul lunii s-a băgat de seamă că grămada de reziduuri în care se tăbăciseră pieile se micşorase vizibil. La venirea din ţarcul unde ne plimbam 10-15 minute pe zi, cine nu mai putea rezista lua pe furiş o mână de „hrană” cu care-şi ameţea foamea. Strecurată în sân ori în pumn. La intrarea şi ieşirea din depozitul acela, caraliii stăteau departe de uşă; îi gonea mirosul. Fapt este că se cam împuţinase grămada şi scădea mereu.
N-a mai durat mult şi pe la sfârşitul lui iunie ne-au pornit spre închisoarea de execuţie, la Aiud, unde trebuia să petrec 22 de ani de muncă silnică.
Dar omul spune si Dumnezeu dispune.
Ilie TUDOR, material publicat în presa anilor ’90.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2024/06/Ilie-Tudor-fost-detinut-politic-anticomunist-tatal-lui-Tudor-Gheorghe.jpg320561Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngPatrick Matis2024-06-17 07:07:002024-06-16 23:09:59Ilie Tudor – Omul spune și Dumnezeu dispune
Alegerile locale și europarlamentare din România au avut loc pe 9 iunie anul acesta și s-au încununat cu câteva mici succese ale suveraniștilor și multe insuccese, dar reușite ale prostituatelor globaliștilor înșurubați bine în coloana vertebrală și coastele acestei minunate țărișoare a noastră de peste treizeci de ani. Au fost fraudate iar alegerile, s-a furat masiv, exitpoll-urile analizate de-al de Pieleanu și Palada (PieleaNU, PalaDA, cum spunea un clasic, fost dublu bursier soroș, în viață) au arătat în mod fals că suveraniștii reprezentați doar de SOS România au avut peste 5%, iar numărătoarea încă nu s-a încheiat.
Mai mult de atât, unele (de fapt multe) voturi furate din București au fost transportate și depozitate într-o locație obscură de pe str. Liviu Rebreanu nr. 29 (fostul restaurant Alba), ca mai apoi să fie arse în cuptoarele de acolo. S-au sesizat mai mulți reprezentați ai suveraniștilor printre care și candidatul la sectorul 3, Paul Gheorghe, Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România și mulți alții adunați acolo, inclusiv mai apoi candidatul la europarlamentare Luis Lazarus din partea SOS România. Jandarmii apărau acea incintă, îi apărau pe cei care comiteau, descoperiți în flagrant, infracțiuni electorale, furând voturile și mai apoi arzându-le, conform spuselor unui martor ocular, ba chiar mai mult, au bruscat-o și agresat-o, au lovit-o pe Diana Șoșoacă în cap și pe corp în timp ce aceasta încerca să dea la o parte gardurile pe care le-au instalat aceste „forțe de ordine”. Ceva inimaginabil, inadmisibil, ca aceștia să comită așa ceva față de 1. un senator al României aflat în exercițiul funcțiunii; 2. o femeie; 3. o mamă! Senatoarea a ajuns la Spitalul de Urgență Floreasca fiind diagnosticată cu diverse traumatisme, urmând să meargă la IML după aceasta ca să scoată certificat medico-legal în vederea acționării lor în justiție.
Se pare că jandarmeria nu se afla la prima astfel de abatere. Încă din 10 august tot comit grave infracțiuni și agresiuni față de poporul român devenită o „instituție” teroristă care merită desființată și membrii săi infractori duși direct la pușcărie și muncă silnică pe viață. Și acestea nu sunt vorbe prea dure.
Mai mult de atât, pe 10 iunie MApN-ul propune pentru dezbatere un proiect de OUG cu privire la finanțarea de către România a instruirii personalului ucrainean în cadrul facilității de instruire pentru personalul care operează aeronave F-16 din Baza 86 Aeriană – Feteși. S-a luat în considerare declarația comună a președinților României și Ucrainei privind înființarea unei coaliții pentru pregătirea Forțelor Aeriene Ucrainene în operarea aeronavelor de luptă F-16, semnată în marja summit-ului NATO de la Vilnius, de către miniștrii apărării din România, Regatul Belgiei, Canada, Regatul Danemarcei, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Norvegiei, Regatul Țărilor de Jos, Republica Polonă, Republica Portugheză, Regatul Suediei și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu prilejul vizitei oficialului ucrainean la București în octombrie 2023, când nu a reușit să-și țină discursul în Parlamentul României fiind împiedicat de întrebările și afirmațiile pertinente ale senatoarei Diana Șoșoacă. Cu alte cuvinte, Jelinski, pardon, Zelensky, s-a jelit la Plăvanul din Deal că vrea de la noi energie gratis și sprijin militar, iar Plăvanul, prostituată supusă și lobotomizată așa cum este, a zis DA la toate.
Cu acestea vreau să începem mica noastră analiză și putem spune că alegerile de la noi din această perioadă, cu toate că au avut o prezență record de vreo 54%, au înregistrat cea mai mare fraudă din 1946 încoace. Dacă acum patru ani la sectorul 1 s-a furat mai rău decât în codru, filmați fiind de toate camerele de acolo, aflați de la noi că acum mankurții de serviciu și-au dat arama pe față mult mai grav decât au făcut-o vreodată, referindu-ne direct la incidentul din Liviu Rebreanu 29. Ce s-a întâmplat acolo? Voturile au fost duse într-o clădire din spate ce aparținea cândva fostului restaurant Alba, o clădire cu cărămidă roșie și plină de grafitti, fără panou oficial, nici măcar recunoscută ulterior telefonic de către AEP ca fiind o clădire a lor autorizată, iar indivizii care manevrau sacii cu voturi nu purtau haine care să ateste că erau angajați oficiali BEC sau AEP, fără ecusoane și legitimații, neavând nici procese verbale de predare-primire, și au fost prinși în flagrant. Ceea ce a urmat a denotat faptul că suntem conduși de mankurți, de indivizi care aparent sunt vorbitori de limbă română dar care sunt total întorși împotriva noastră ca popor, total împotriva alegerilor corecte și democratice, și sunt păziți de o pseudo-instituție militarizată care are ca și angajați mulți infractori care comit acte de terorism de mulți ani încoace. Total că suntem într-un soi de dictatură de tip militar.
Mankurții sunt indivizi întorși împotriva fraților lor, fără trecut, fără amintirea trecutului, fără să cunoască istorie, fără respect față de neam și patrie, fără respect față de oameni, gata oricând să execute ordinele stăpânilor lor, de această dată aflați pe filieră UE și a statului profund al SUA. Sunt teribil de iritați de corectitudinea senatoarei Diana Șoșoacă și a partidului ei. Sunt iritați la culme de actele de patriotism ale oricăror români, care aveau cândva să fie frați de-ai lor, și sunt gata oricând să execute ordinele stăpânilor lor care dețin o bună parte din ciolan, a se citi majoritatea activelor statului (ilegal retrocedate-cumpărate-concesionate etc.). Într-un cuvânt, frați întorși împotriva fraților pentru morcovelul ținut în fața lor agățat de undița cu ață. Destinația? Abisul Pierzaniei, cel mai sigur!
Românii ne-am trezit nu suficient, doar în mică măsură, majoritatea dintre noi fiind cu mintea și dorințele acaparate de consumismul occidental, de tendințele și modele (și modelele) importate din subculturile de consum din afară. Încă suntem în mare măsură spălați pe creier pierzând multe ocazii să răzbim împotriva caracatiței globaliste care ne sufocă încă din plandemie. Încă nu suntem în masivă măsură realizatori de fapte patriotice și de revoluții sociale corecte și pașnice. Nici măcar nu ne revoltăm împotriva vătafilor locali care ne țin în lesă pe noi și frații și surorile noastre. Suntem foarte mult hipnotizați și amortizați în așa fel încât globaliștii încă mai înregistrează victorii, în măsura în care în multe țări din Europa suveraniștii-naționaliști deja au câștigat alegeri importante. Ne referim la Franța, Germania, Olanda și Austria. Evident, după cum vedeți în linkuri, toți naționaliștii sunt considerați de către cei politic-corecți ca fiind extremiști, sau de extremă-dreapta. Vă rugăm să ignorați aceste etichete! Singurul extremism la nivel politic în Europa este cel al globaliștilor.
Green Deal pică, iar întețirea conflictului ruso-ucrainean arată clar incapacitatea și rușinea celor de la NATO de a gestiona orice. Există un cuvânt în sanskrită care se numește karma. Americanii au o vorbă pentru asta: karma is a bitch. Le-o repetăm și noi lor că prea mult au făcut din România noastră un hub (sau cuib, mai pă românește) al deep state-ului lor. Dar din păcate bagă bățul prin gardul unde se află marele URS (fără doi de S de această dată…) de la noi din țară. Cumva le stă în gât România, iar dacă văd că pierd hățurile din Europa, încearcă all or nothing, pă americănește, cu noi. Problema este că încearcă să antreneze piloți F-16 ucraineni pe teritoriul nostru pentru a ataca Federația Rusă. Atât de mult ne iubesc nu numai americanoizii, dar și ucrainenii (la mărgineni), încât ne-ar pune direct o țintă pe frunce pentru ca marele țar Putin să tragă la liber, cum s-ar spune. Deci, tot noi cădem de fraieri și victime ale mișculațiilor lor ca să încerce să scape bazma curată după atâta terorism global și warmongering, tot pă americănește… Dar chestiunea e simplă, deși am putea fi atacați, starea de asediu și de război instaurată, iar Plăvanul din Deal indefinit rămas în funcție, tinerii noștri trimiși carne de tun pentru confortul îmbuibaților din fonduri și bani publici, distrugerea României ar fi foarte rapidă, iar a alianței nord-atlantice la scurt timp după ce aceste meleaguri carpato-danubiano-pontice ar fi îmbăiate cu sânge românesc.
Partidele parlamentare de la noi, în speță PSD și PNL, au cheltuit enorm în aceste alegeri, mai ales la europarlamentare, mai mult decât în 34 de ani de impostură în care ne-au supus și îndoctrinat. În comparație cu SOS România, se pare că AUR ar fi câștigat în Franța, Germania sau Spania, în timp ce partidul lui Șoșoacă ar fi câștigat în Italia și Marea Britanie, potrivit euronews.ro. Acestea au venit pe fondul unor diferențe mari de campanie dintre cele două formațiuni, SOS România fiind cea care a cheltuit cel mai puțin.
Dar UE se pare că se va prăbuși economic în timp ce stăpâna sa, SUA, rămâne cu dolarul în aer după ce Arabia Saudită a decis pe 8 iunie să nu mai reînnoiască acordul cu aceasta și a declinat participarea la G7. În Franța, într-un gest disperat, Macron dizolvă Adunarea Națională (camera inferioară a Parlamentului) și declanșează organizarea de noi alegeri legislative după victoria naționaliștilor francezi la alegerile pentru Parlamentul European. Totuși, schimbarea de sistem în Europa se întâmplă destul de repejor, așa cum a fost preconizată de dr. Călin Georgescu. Efectiv, Macron se confruntă deja cu diverse rebeliuni din partea unor centri de forță ai țării și îi este teamă să nu cumva să fie executat în piața publică. Dar totuși acesta nu cedează nici locul său călduț de așa-numit președinte al Franței, după ce facțiunea lui Marine Le Pen este gata să exercite puterea.
Peste toate acestea se pare că Europa va intra în război cu Rusia în 3-4 luni, potrivit spuselor președintelui Serbiei, Aleksandr Vučić. Am putea spune noi că ar putea începe chiar din România, având în vedere cele plănuite de către ministerul apărării de la noi și având în vedere ultimele mișcări de trupe în acest sens în Europa. Dar oare Rusia, deja câștigătoare în acel teren în Rimland, va putea câștiga în fața unor trupe NATO și SUA secătuite? Oare marii baroni ai MIC (Military Industrial Complex) vor avea suficienți dolari tipăriți cât să plătească toată logistica de război pentru ceea ce urmează, sau ne paște o iarnă atomică îndelungată? Se mai poate da înapoi cu negocieri, mai ales că în ultima întrevedere cu actualul ambasador al Rusiei, Vladimir Lipaev, la care a participat și senatoarea Diana Șoșoacă, ambasadorul a dat vina pe Europa și pe NATO pentru războiul din Ucraina și a anunțat deschiderea Moscovei de a „a relansa legăturile rupte” cu România, dacă țara noastră are „disponibilitatea de a-și abandona cursul neprietenos față de Rusia”. Poate fi un semn pentru că Vladimir Lipaev a mai adăugat și că Rusia este dispusă să reia „legăturile rupte” cu România, pentru că cele două țări au istorie, cultură și tradiții comune, dar depinde de România, care are o atitudine „neprietenoasă”, potrivit sursei citate.
Dar cum ne afectează pe noi toate toate aceste schimbări și permutări pe această tablă de șah mondială? Pare a fi foarte simplu de explicat. În timp ce suntem geografic plasați cumva la o răscruce de drumuri dintre Orient și Occident, așa cum bine știți din istorie, suntem și la răscruce de drumuri politico-economice. Lumea pare să prefere multipolaritatea suveranist-naționalistă în care se respectă identitatea națională a statelor și integritatea lor socio-politico-economică, în pofida politicilor criminale ale asasinilor democidari globaliști, cu alte cuvinte în detrimentul colonizatorilor noștri care s-au îmbogățit după urma statelor subjugate sub politicile lor. A sosit, iată, deci, timpul suveranității lumilor și popoarelor și s-a sfârșit timpul vasalităților și coloniilor marilor imperii, actualmente marilor corporații care în mod fascist au acaparat statele și vor să controleze întreaga lume. Plandemia prin care am trecut a arătat graba și disperarea lor de a controla întreaga lume și de a o reduce democidar (adică ucigând în masă populații întregi prin metode fals-medicale din câte se pare), ca să o poată exploata în continuu până la epuizare.
Dar noi ca și popor, ca și națiune, în timp ce nu ne-am trezit suficient, după cum spuneam, și am pierdut câteva ocazii bune în plandemie și după, avem încă șansa uriașă de a ne alinia corect la cerințele lumii întregi. La urma urmei, trăim în această lume, o lume de relații, iar ca și popor, care nu am avut tendințe cotropitoare și am fost cei mai îngăduitori, dar am și suferit cel mai mult dintre toate popoarele lumii, cu o astfel de istorie martirică imensă pe tapetul lumii întregi, avem iar ocazia să dăm un exemplu de corectitudine și inteligență. S-a terminat cu timpul mankurților care ne mănâncă din interior! A venit timpul curățeniei și înăuntrul țării și în afară.
Ceea ce ne afectează acum este încă alinierea la globalismul perdant și muribund care încă mușcă tare știindu-și aproape sfârșitul, doar-doar mai apucă o bucată cu care să poată să prindă controlul total cândva în viitor, sau ne aliniează pe toți la peisajul distopic pe care vor să ne picteze. Așa nu mai merge! Vremurile politicilor sclavagiste au apus, iar suveranist-naționaliștii câștigă tot mai mult teren. Ba chiar se vorbește despre refacerea fostelor vechi imperii europene de acum sute de ani, deci se dă înapoi ceasul cu mult înainte poate de primul episod al Revoluției Industriale. Marile corporații globaliste unipolare se pare că pierd teren, iar profitul nelimitat no matter what se pare că își găsește obștescul sfârșit. A venit rândul și nouă de a fi prezenți la masa negocierilor globale deoarece poziția noastră geografică, istorică, resursele pe care le avem și prestigiul pozitiv în lume ne recomandă pentru a avea un viitor printre statele lumii. Știm, sună frumos într-o țară cu o populație redusă la mediocritatea de a-și trăi existența, dar încă suntem aici și încă ne mai facem o imagine în lume.
A venit vremea trezirii din somnul națiunii care naște monștrii! Șansele noastre sunt să mergem din nou la vot, dacă se vor relua alegerile deja mârșav furate și să alegem corect!
Acum serios, trezirea frați români… ăștia care mai sunteți (că vedem că v-ați activat) patrioți! Că ni se pregătește ceva… adică plecarea!
P.S.: Avem și noi niște teritorii pe acolo furate de marile imperii, pe acolo prin Ucraina. Acelea au aparținut Țării Moldovei și anexate de imperiul țarist și de marele urSS pe nedrept și fără să ridicăm armele să ne apărăm… Până și Federația Rusă a spus că ne putem relua teritoriile. Dar cu cine să ceri, când încă nu avem patrioți la putere?…
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2024/06/zoom-romania-map-flag-world-map_292608-8590_jpg.jpg391626Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngPatrick Matis2024-06-16 00:01:022024-06-17 01:06:14Patrick Matiș – România pe cale de dispariție și mankurtizarea românilor din interiorul țării
Dobrogea este cunoscută ca o zonă de conlocuire şi convieţuire etnică. Din acest considerent, cercetarea asupra portului popular dobrogean de la începutul secolului al XX-lea implică decodificarea impactului pe care l-a avut conviețuirea românilor autohtoni cu românii din Balcani, moldoveni, mocani şi păstori transilvăneni şi diferitele populaţii stabilite aici (bulgari, lipoveni, ucraineni, greci, turci, tătari, italieni ş.a.).
În spaţiul de cultură al Dunării de Jos, portul popular, prin anumite elemente specific locale, se desprinde atât de ansamblurile vestimentare caracteristice zonelor învecinate, cât şi de cele de pe întreg cuprinsul României, punând interesante probleme legate de originele sale, cu atât mai mult, cu cât aria de răspândire a acestui tip de costum acoperă, în mod miraculos, teritoriul fostei provincii romane Moesia Inferior, locuită în antichitate de traco-geţi.
În Evul Mediu, acest spaţiu geografic a fost străbătut de drumuri comerciale de o mare însemnătate: cele care porneau de la gurile Dunării spre Lvov şi Crimeea; drumul negustorilor din Balcani spre Marea Baltică; drumul Europei Centrale care. pornind din zona Adriaticei, trecea prin Ţările Române, ajungând în Flandra.
După cucerirea statelor din Balcani şi transformarea lor în provincii, Imperiul Otoman ia în stăpânire şi cetăţile româneşti nord-dunărene, transformându-le, împreună cu teritoriile din jurul lor, în raiale turceşti. Patru secole de dominaţie otomană asupra întregii arii geografice a Dunării de Jos şi-au pus pecetea şi asupra evoluţiei culturii populare, elementele sud-dunărene, de influenţă balcanico orientală, cum ar fi: fesul, podoabe din monede turceşti de aur (icuşari, mahmudele) găitanele, croiul pantalonilor bărbăteşti, largi, cu tur, asemănător şalvarilor, zăbunele pătrunzând în costumul local fără să-i altereze structura de bază.
Țărăncile dobrogene își acopereau capul de cele mai multe ori cu tulpan sau tulpănaș – o țesătură de formă triunghiulară, ornamentată pe tiv cu bibiluri (realizate cu acul), mărgeluțe sau paiete; întâlnit și cu denumirea de bariz, modă, moadă, modiță, legătoare, batistă, testemel, brobodiță, ciumber sau păpurică. Alte tipuri de învelitoare au fost marama și ștergarul de cap țesute la războiul de țesut orizontal cu bumbac și borangic și care au fost înlocuite treptat de năframele industriale. Și aceste năframe au avut variante și denumiri multiple: casânca (batic negru înflorat pe margini), basmaua mocănească cu chenar, gearul cu zale (cu ciucuri lungi împletiți) sau gearul cu clopoței (cu ciucuri scurți legați în smocuri), berta (broboadă mai groasă, folosită în perioada rece).
Piesa nelipsită din vestimentația tradițională era cămașa. Se realiza din pânză de bumbac, din pânză simplă (limpede) sau chirachie (învărgată) obținută prin introducerea unor fire de bumbac mai gros numit tiriplic, sacâz sau bumbac crunt. Avea forma dreaptă, lungă până la glezne, largă în șolduri. Se decora foarte puțin la gura cămășii, mâneci și poale. Dintre motivele cusute în punct de cruce amintim șuvoiul sau calea rătăcită, crucea, melcișorii, merișoarele, pomișorii, trandafirii, garoafele, rozetele sau stelele.
Pestelca are cea mai mare concentrație de elemente decorative, fiind alcătuită dintr-un câmp sau pod, încadrat de două chenare pe verticală și unul orizontal dispus în partea inferioară. Motivele de pe câmp și chenare sunt asocieri de elemente geometrice și poartă denumiri variate: oglinda, piscul, colțul, puiul, puișorul, șetranga, viarba întoarsă, steaua, șuvoiul etc.
O importanță aparte o are costumul turcoaicelor, acesta fiind una din piesele care a rezistat în timp, putând fi identificată și astăzi, este oyalı çember. Acoperământul de cap, de formă pătrată, ușor rotunjit era decorat pe margine cu o dantelă realizată în tehnica oya făcută cu acul, ceea ce reprezenta nota particulară a piesei (altfel putând fi ușor confundată cu un batic). Çember-ul era purtat zilnic, existând diferențieri cromatice în funcție de vârstă: roz sau culori deschise, pentru tinere, maro, gri sau negru, pentru bătrâne. În momente festive, de sărbătoare sau de ceremonial çember-ul se purta cu ikinci çember, un tip de maramă, care învăluia fața, astfel încât doar ochii erau vizibili. Vestimentația era completată de o cămașă din pânză de casă sau pânză topită – anteri sau gömlek – care se purta cu ilicul din postav numit yelek și pantaloni largi – șalvar sau don.
În varianta de sărbătoare ilicul și șalvarii aveau decorațiuni din fir de găitan, fir de mătase sau fir metalic. Pieptarele de postav fin sau catifea numite fermene sau çepken – pieptare cu mânecile despicate, bogat ornamentate, erau piese de vestimentație atribuite celor cu situație financiară bună și purtate la ocazii speciale. Peste aceste haine, în spațiile publice, se purta ferace, feregeaua, un veșmânt obligatoriu ce-i acoperea trupul până la glezne. Încălțările utilizate în interior erau çorap (ciorapii) sau terlik (târlici tricotați), pentru exterior purtându-se pabuç (papuci cu vârful ascuțit) și mest (ghete fine tip ciorap, din piele de saftian). Marama se purta și la slujba din casă, oficiată de cinci ori pe zi. În ceremonialul nunții întâlnim kaptan-ul, o rochie din catifea, cu decor somptuos brodat cu fir de aur.
A consemnat pentru dumneavoastră prof. George Pascal.
Bibliografie:
Bâtcă M., 1996, Costumul Popular românesc, Editura Datini, București
Titov I., 2020, Feminitatea vestimentară în Dobrogea multietnică, Anuarul Muzeului Național al Literaturii Române Iași