Adormirea maselor prin spiritualitate (Industria trufiei)

Adormirea maselor prin spiritualitate (Industria trufiei)

Adormirea maselor prin spiritualitate (Industria trufiei)

Omul deposedat de libera alegere si de propria putere de discernământ.

O mulțime de ateliere de așa-zisă dezvoltare personală organizate adesea în mod anonim se bazează pe ceea ce numeam odată telefonul fără fir. Pentru că a studia presupune un efort și timp îndelungat departe de atracțiile lumii, adesea organizatorii își iau informațiile gata sintetizate de către alții și tot așa de la om la om, ajunge zvonul sau chiar denaturarea adevărului ca punct de atracție în cadrul acestor manifestări.

Sunt la modă acum învățăturile budiste și alte teorii spirituale de natură exotică, de a căror importanță si veridicitate nu ar trebui să ne îndoim, atât timp cît citim noi înșine… și nu lăsăm vreun drogat, amețit sau individ cu mulți bani la cămașă să ne spună cum să… și cum să…, lăsându-ne abuzați financiar și poate emoțional, prin secte financiare și marketinguri ieftine care pretind că dețin adevarul, și mai ales încearcă să dovedească asta etalându-și averea. Astfel ei îi păcălesc pe oameni, așa păcalesc evoluția, prin asocierea potenței financiare cu evoluția spirituală. În realitate se înșeală.

A studia înseamnă a căuta cunoaștere chiar și în acele situații precare din care aparent nu se poate scoate nimic. Pentru că așa cum unii fac bani și din piatră seacă, pe un alt plan existențial, alții compun piatra filosofală chiar din amarul nopților nedormite cu plânsul în pernă, nu neapărat și cu stomacul gol. Dar să nu-i uităm nici pe cei care sunt nevoiți să doarmă cu stomacul gol.

Libertatea absolută de a învăța pe propria piele prin experiența ca unică formă de desăvârșire a omului, acreditată de Cel de Sus, este singura cale care poate duce spre evoluție. Indiferent de cele ce se scriu, se spun și se demonstrează, prin seminarii tulburătoare prin care prin cele cinci simțuri ni se dovedește ceva, nimic nu poate înlocui sfînta experiență directă, fie prin lecții de viață bogate, fie printr-o oarecare luptă, sau chiar cădere. Așa cum jocurile video se chinuie să ofere experiența reală a unui cîmp de luptă, dorind să antreneze soldați, nu va putea scoate „din cuptor” niciun luptător veritabil, care și-a însușit întreg arsenalul și toate alifiile, pentru a face față cu brio la o oarecare următoare luptă. Pentru că experiența reală ți-o poate oferi doar situația reală. Creierul nostru nu se va lăsa nicio clipă păcălit de condiții fabricate în laborator. Dar mai de niște condiții „pseudo-spirituale” făurite la un workshop meditativ – contemplativ de grup, în care se promite evoluția, fără să faci nimic, în afară de a respira într-un mod mai special?

Vedeți voi, setea de control și de dominare în aceste vremuri e mare. Așa cum politica își strînge ideologia și mușcă din mase într-un mod agresiv, diabolic, gata să uniformizeze pe toți „în cuget și simțire”, așa și acest domeniu sensibil, devenit o industrie (industria noilor religii), caută în același mod, cu alte instrumente și „gusturi”, să posede ființa umană, posedîndu-i fina psihologie pe care caută să i-o deslușească prin terți, dar mai cu seamă folosindu-i emoția pentru manipulare. Guruși, șefi si căpetenii spirituale, droguri sau plante dubioase medicinale, ritualuri de purificare mizerabile și alte dictaturi menite să te usuce de bani, ascund în ele doar setea de control a câtorva „exigenți” spirituali, ce și-au făcut de veacuri o obișnuință si un țel suprem din a subjuga omul și a-l deposeda de propria lumină: de identitatea sa, de personalitatea sa, și în cele din urmă, de propria-i luciditate – care se numește trezvie.

Aceștia ai industriei adesea recurg la cea mai ușoară modalitate de a cotropi: workshop cu plată, să îi învețe și pe alții, considerându-i niște bolnavi neînsuflețiți sau mai rău, maimuțe aflate în regres, care depind de aceștia pentru o altă stare. Astfel, se remarcă de la prima citire a mult prea multora dintre evenimentele lor, trufia cu care își prezintă evenimentul, arătînd algoritmul prin care ei se chinuie să se distingă. „Eu sunt evoluat, tu nu ești evoluat, așa că ai nevoie de mine să evoluezi”,  sau „Dacă plătești banii ăștia, și mă faci bogat, îți promit că vei avea succes”.
Dar oamenii sunt înșelați, pentru că suntem făcuți să credem că suntem slabi. Până nu vom scăpa de nevoia de guvernare si de a fi conduși de către alții, sau cel puțin să nu ne lăsăm dominați de ea, nu vom putea afla ce e aia putere personală, libertate absolută de conștiință și deci, adevăr.

Căci nu se pot guverna masele și nici slăbi în conștiință oamenii fără ca mai întâi să nu le creezi falsă nevoie. Nevoia de a fi vindecați. Iluzia de boală. De inadecvare. Ca apoi, acești insistenți profeți ai orașelor, să se folosească de slăbiciunea lor, spre a-i conduce ca pe niște dobitoace, pe calea pierzaniei și a confuziei totale, lăsîndu-le treptat gustul fals și bolnăvicioasa trufie, precum un virus transmis de la om la om, prin care ajung apoi să se cațere tot mai sus, devenind la rândul lor urâtori de ceilalți oameni, mai modești, din rândurile cărora au ieșit și ei odată, frustrați. Astfel profitiabila afacere MLM evoluează, declanșînd în societate un val de ură față de cel „neavut”, față de cel smerit, blînd, la locul lui sau poate chiar slab. Haita creată astfel se protejează pe sine: împroșcînd cu noroi în celălalt, sub emblema evoluției spirituale – iată omul devenit semizeu, dar și autodivinizat, respingîndu-i pe ceilalți, sub motivul prost înțeles de ei conform căruia: dacă nu ai foloase materiale, ești un spirit involuat, neadaptat. Și asta e unul dintre standardele „pieței spirituale” de discursuri, menit să răstălmăcească cumva piramida lui Maslow, prin care cel sărac, înfrînat sau mai puțin înstărit, reușește cu puterea spiritului să depășească și să transceandă nevoia bazală de hrană și acoperiș, reușind mult mai multe în viață decît unul care se consideră realizat, pus de el însuși undeva în vîrful piramidei sus, pentru simplul fapt că a participat la cursuri de vibrații înalte, prin care cu puterea minții a atras succesul și abundența în viața sa.

Aceștia sunt azi dictatorii de workshop-uri și ateliere de dezvoltare personală. Cu trufia gata să concureze cu cea a îngerilor căzuti, acești oameni propovăduiesc elevarea, ei înșiși nefiind pe acel nivel evolutiv la care se așteaptă, păcălind masele cu o mașină scumpă și afaceri în domenii jalnice, multe dintre ele inutile social și în total dezacord pînă și cu armonia pe care o propovăduiesc.

Atenție pe cine lăsați să vă rumege adevărul, si să vă digere hrana. Sau poate mai rău, să vă deposedeze de propriul adevăr, chemîndu-vă seducător pe calea „îmbogățirilor” rapide, de dragul de a întregi rîndurile celor abundenți. Păcăleala merge atît de departe încît unii dintre ei și-au prezentat „oferta” ca fiind în acord cu legile lui Dumnezeu: cel înstărit e iubit de pronie, cel care nu, este cumva disprețuit, dat la o parte. O înșelăciune cu iz dulceag, gata să înfiripe o seducție impunătoare, înainte celor dornici să experimenteze. Și din păcate, aceștia sunt tot mai mulți. Frustrarea, dragii mei, neajunsul, sărăcia, lipsurile pe care le-am trăit la un moment dat cu toții, sunt teren fertil pentru acești „binevoitori” îmbrăcați în îngeri poleiți cu cel mai curat aur, gata să-l răstoarne la picioarele dvs., dar cu condiția să vă deschideți.

Ceea ce vrem să aflăm, adesea e la o voință distanță de noi, departe de văzul hulpav al lumii.

Evoluția, dacă vreți, e o fata morgana ce abia așteaptă să își înfigă în noi colții.

Suntem în vremuri tulburi, în care nu poți evolua decât mergând împotriva curentului.

Cine adoptă stilul maselor, va fi într-un final posedat de ele.

Sursă: trasaturidinfront.ro.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu