Entries by Patrick Matis

Patrick Matiș – Ce înseamnă să fii munțoman?

/0 Comments/in /by

Ce înseamnă să fii munțoman? „Ține-te aproape de Inima Naturii.. și rupe-te de lume, din când în când, urcă pe munte sau petrece o săptămână în pădure. Purifică-ți Sufletul!” John Muir. Acum câțiva ani am scris acest articol pe blogul personal despre un traseu tematic din sezonul cald, în Munții Bucegi. L-am scris cu scopul de a ne face să conștientizăm necesitatea și frumusețea Naturii. Se poate spune că este îmbinarea perfectă între util și plăcut. Se lucrează trei creieri, cel al mișcării pe traseele montane, cel al emoțiilor, extaziindu-ne de frumusețile peisajului natural, și cel al gândurilor, inspirându-ne și dându-ne înțelegere asupra misterelor Mamei Natură, de asemenea, făcându-ne inteligenți și înțelepți, dar cu inimă de aur. Dar să știți, dragi prieteni, că pe munte poți avea parte și de dezamăgiri, de neplăceri. Acest lucru am trăit recent… Întâi, am să aduc în atenția voastră o serie de articole, în legătură cu etica în aer liber, ceea ce ne lipsește, nouă, românilor, cu desăvârșire, primul despre principiile „nu lăsa nimic în urmă!”, iar al doilea, ca și continuare, despre etica în aer liber, planificările inteligente ale călătoriilor. Am scris aceste articole cu durere dar și cu bucuria că cineva le va citi și le va aplica în viața de zi cu zi, în călătoriile sale în Natură. Nu știu dacă au dat rezultatul scontat, dat fiind faptul și pentru că nu am primit nici până acum vreun feedback. Însă, cu toate acestea, îmi îndeplinesc responsabilitatea să aduc aminte că nu trăim singuri pe acest Pământ. Dar acest articol, din păcate, îl scriu cu o imensă durere în inimă, după ce m-am întors recent dintr-o tură pe munte, la Mălăiești, în Bucegi, iarna aceasta. Să nu mi-o luați în nume personal, dar am fost dezamăgit maxim de aceia care îmi sunt confrați și totuși, nu sunt, de aceia care preferă să meargă pe munte și să se destrăbăleze, cu mic, cu mare, într-o petrecere în care demonul alcoolului le-a fost rege suveran. Nu au lipsit nici gălăgia în ore târzii de noapte, gunoaiele și mizeria lăsată în urmă etc. Aceștia se numesc pe ei înșiși munțomani. De aceea vreau să vă readuc aminte ce înseamnă, cu adevărat, să fii munțoman, și care este diferența între munțoman și om de munte. Nu am plecat singur în această călătorie de iarnă. Am avut parte atât de paradis cât și de iad, călcând atât într-unul cât și în celălalt însă nepătându-mă. Doar le-am privit, am asistat ca martor și am înțeles. Oamenii nu mai sunt ce-au fost, așa îmi adusese aminte unul dintre prietenii cu care am fost, într-o noapte acolo, solidarizând cu ceea ce simțeam și înțelegeam în sinea mea, neștiind că prin asta treceam. Cabana Mălăiești are o istorie imensă, după părerea mea, o istorie cu de toate: cu bune, cu rele, cu amintiri frumoase, dar și cu amintiri dureroase, atât pentru unii, cât și pentru alții. Desigur, toate locurile trăite și umblate de oameni au istoria lor bogată. Cu toții ne aducem aportul la toate acestea. Am ajuns cu mașinile la destinație, am plecat pe traseu. Menționez că plecarăm de pe Valea Glăjeriei și urcarăm un pic pe firul văii. Avuserăm rucsaci foarte grei în care am cărat mâncare, băutură ca pentru o petrecere sus de zile mari. Nu acestea ar fi fost problemele, că mai trebuia să ne simțim și bine, să ne omenim. Însă, ceea ce vă voi spune este ceea ce face diferența. Printre noi au fost și tineri abia trecuți de adolescență și plini de entuziasmul tinereții am putea spune. Mă amuză aceasta, când îmi aduc aminte, dar îi vedeam cu mai mult dor de petrecere decât de muntele în sine. Cum spunea un prieten, că au venit până la cabană ca să care bacsuri de bere și sticle de sticlă etc. Spiritul muntelui, noi spunem că le-a fost însuflat de către montaniarzii ăi mai mari, cei care au venit și au organizat toată întâlnirea între grupuri turistice montane, ex. Arcul Carpatin, Cocoșii de Munte, Jnepenii, grupuri cunoscute printre turiștii montani sportivi. Ei le-au băgat muntele în cap, însă azi asistăm la un nivel inferior acelora care, acum zeci de ani, erau ghizi montani, maratoniști pe munte etc. Oamenii vechi de munte nu le-au putut însufla întreaga lor moștenire montană, respectul față de natură și prieteniile adevărate, cumpătarea și celelalte valori omenești acestor tineri. Degeaba ne mai zbatem că acum, aceștia au preluat mai mult obiceiurile proaste și mai puțin cele sănătoase, cele bune. Așa că am fost la Mălăiești, loc cu o istorie bogată, cum spuneam, ca să vad pe de o parte paradisul natural de acolo, iar pe de altă parte, iadul antropic al unora dintre petrecăreții noștri din generații mai tinere. Revenind la subiect, după acest preambul, diferența dintre munțoman și om de munte constă în substanța umană pe care o conțin aceste două tipuri. Munțomanul are mai puțină substanță umană decât omul de munte. Dar ce este substanța umană? Ce vreau să spun cu aceasta? Substanța umană este din ceea ce ești făcut ca și om. Consistența ta, densitatea și concentrația sunt date de materialul care gravitează în jurul conștienței tale. Aceasta este principală. Eu, cu acești munțomani aș face o armată cu care i-aș da la o parte pe cei care cred că ne conduc în această țară, azi, și aș pune în loc pe aceia al căror loc acolo este. Credeți că aș reuși? I-aș responsabiliza pe aceștia măcar ca să văd dacă au această substanță, încă, în ei. Iar dacă da, dintr-odată se va fi trezit omul de munte din ei, precum zdravănul gigant care și-ar fi dat seama că este puternic, că poate.. în sfârșit. Unde sunteți voi, cei bătrâni, trecuți de a patra sau a cincea vârstă, care ne-ați învățat pe noi să mergem pe munte? Voi, cei care băteați cărările de munte acum zeci de ani, cu rucsacii de armată în spinare și încălțați în bocanci grei cu boturi de metal! Cei care făceați bivuac pe creastă și intonați cantafabule la foc arzător în

Etică în aer liber – (1) Planifică dinainte și pregătește-te

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Principiile „Nu lăsa nimic în urmă!“” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][vc_custom_heading text=”1. Planifică dinainte și pregătește-te” font_container=”tag:h3|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/hasmas-4.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/hasmas-4.jpg” frame_style=”border_shadow”][vc_column_text css=”.vc_custom_1653858591809{margin-bottom: 0px !important;}”]Nota introductivă: Prima parte, introducere în toate cele șapte principii, puteți citi aici. Planificarea și pregătirea adecvată a călătoriilor ajută drumeții să își realizeze obiectivele excursiei în mod agreabil și în condiții de siguranță, în același timp minimizând daunele asupra naturii. Planificarea dinainte a călătoriei Datorită pregătirii precare a calatoriei se ajunge deseori să se campeze în condiții mizerabile și să se distrugă resursele naturale și culturale. Rangerii povestesc deseori că, datorită planificării slabe și condițiilor neașteptate, au întâlnit turiști care degradau resursele naturale și se expuneau nenumăratelor pericole. De ce este importanta planificarea? Iată o listă cu răspunsuri: Oferă siguranța grupurilor și a persoanelor. Te pregătește pentru a Nu Lăsa Nimic în Urmă și pentru a minimiza pe cât posibil daunele asupra resurselor naturale și a mediului înconjurător. Face ca obiectivele excursiei să fie îndeplinite în mod agreabil și în siguranță. Sporește încrederea în sine și posibilitățile de a învăța despre natură; Asigură o comuniune dimpreună cu natura la toate nivelurile (cu toții avem un loc sub soare). Șapte aspecte de luat în considerare atunci când planificăm o călătorie Identifică și notează-ți obiectivele (așteptările) călătoriei. Identifică abilitățile participanților la călătorie. Alege-ți destinațiile care se potrivesc cu obiectivele și capacitățile tale. Obține cunoștințe despre locul pe care vrei să-l vizitezi de la administratorii locali, centrele culturale și de informare turistică, din hărți, literatură de specialitate etc. Alege-ți echipamentul și îmbrăcămintea care să-ți asigure confortul, siguranța, care sa aibă calitățile Nu Lăsa Nimic în Urmă. Planifică activitățile călătoriei în așa fel încât să se potrivească cu obiectivele și capacitățile tale. Evaluează-ți călătoria la întoarcere și notează-ți modificările pe care le vei face data viitoare. Alte aspecte de luat în considerare Vremea. Terenul. Regulamente / restricții. Granițele terenurilor private. Viteza medie de drumeție a grupului și consumul anticipat de alimente (resturile creează deșeuri care lasă urme!). Mărimea grupului (respectă regulamentele, scopul călătoriei și criteriile Nu Lăsa Nimic în Urmă!) Mesele sunt un alt aspect al planificării călătoriilor, care poate avea un efect profund asupra impactului pe care un grup de turiști il are în Natură. Beneficiile unei bune planificări a meselor. Gunoiul redus. Greutatea rucsacelor redusă, ceea ce rezultă în scurtarea timpilor drumețiilor și oboseala redusă. Dependența față de focurile de tabără pentru gătit redusă. Mesele într-un singur vas și reambalarea alimentelor. Planificarea meselor într-un singur vas și a gustărilor ușoare necesită un minim de ambalare și timp de pregătire, ușurează încărcăturile și reduce gunoiul. Mesele într-un singur vas necesită puține ustensile de gătit și elimină necesitatea unui foc de tabără. Pot fi folosite două primusuri pentru a găti toate mâncărurile pentru grupuri mari și două vase mari (unul din ele poate chiar să fie pus pe două primusuri dacă se dorește o încălzire rapidă). Reține, un astfel de primus Nu Lasă Nimic în Urmă. Majoritatea alimentelor ar trebui scoase din ambalajele lor comerciale și puse în sacoșe sigilabile înainte de ambalarea rucsacelor. Sacoșele sigilate țin în siguranță hrana și reduc volumul și gunoiul. Pungile goale pot fi puse una într-alta și ambalate pentru a fi refolosite acasa. Această metodă poate reduce cantitatea gunoaielor pe care grupul trebuie să-l împacheteze la sfârșitul călătoriei și elimină necesitatea nedorită de a ascunde sau îngropa gunoiul nedorit. În continuare, să vedem câteva exemple ce rezultă din planificarea precară a călătoriilor. Un grup de turiști fără experiență sau care nu sunt familiarizați cu geografia unui loc pot pune oamenii în pericol călătorind prin locuri predispuse la inundații sau pe crestele predispuse la fulgere. Grupurile care călătoresc prin locuri aride nu iși iau îndeajunsă apă sau ceva cu care să purifice apa obținută din surse naturale. Consultarea administratorilor locali, a ghizilor montani și studierea hărților, a condițiilor meteo, pot contribui la scăderea riscurilor. Un grup slab pregătit își poate planifica să-și gătească mesele la un foc de tabără și descoperă la sosire că acolo este interzis focul de tabără și, pe deasupra, nu prea se găsește lemn de foc. Astfel de grupuri fac focul de tabără chiar și așa încălcând legea sau impactând locul pur și simplu pentru că nu și-au planificat alte alternative. Interzicerea focului de tabără și puținele lemne de foc ce se găsesc în astfel de locuri sunt semne că zona resimte efectele acumulate ale desei recreări. Un grup care nu și-a planificat bine călătoriile e posibil să nu poată călătorii așa de repede precum se așteaptă. Terenul poate fi prea abrupt sau traseele prea accidentate. Acest grup poate să ajungă să își pună corturile noaptea târziu, uneori într-un loc nesigur. Selectarea precară a locurilor de campare poate aduce daune inutile resurselor naturale. În plus, grupul poate să nu ajungă la destinația dorită. [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Principiile „Nu lăsa nimic în urmă!”

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/muntiibucegiabruptulbrasoveandinpoianazanoaga.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/muntiibucegiabruptulbrasoveandinpoianazanoaga.jpg” frame_style=”border_shadow” margin_bottom=”20″][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Principiile „Nu lăsa nimic în urmă!“” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1652895687063{margin-bottom: 0px !important;}”]Notă introductivă: Datorită faptului că la noi în țară încă nu există o educație în legătură cu ce se cuvine să facem, cum ar trebui să ne comportăm când mergem în Natură, una bine implementată, ci sunt doar anumite asociații care oferă astfel de cursuri, în mod sporadic, din păcate, m-am gândit să scriu acest articol despre principiile „Nu lăsa nimic în urmă!” pe care le-am găsit pe site-ul Centrului pentru Etică În Aer Liber (www.lnt.org) și pe care mi-am propus să vi le aduc traduse. Sunt șapte principii de bază pe care le voi expune aici, iar în părțile următoare le voi dezvolta. Vă rog, dați mai departe celor interesați! Vă mulțumesc. „Nu lăsa nimic în urmă!” – cele șapte principii:  1. Planifică dinainte și pregătește-te: Cunoaște reglementările și chestiunile de interes special pentru zona pe care o vei vizita; Pregătește-te pentru condiții meteorologice extreme, în caz de pericole și situații de urgență; Programează-ți călătoria pentru a evita perioadele de maximă vizitare; Vizitează în grupuri mici atunci când este posibil. Ia în considerare împărțirea grupurilor mai mari în grupuri mai mici; Reambalează alimentele pentru a reduce la minimum deșeurile; Folosește harta și busola pentru a elimina utilizarea vopselei pentru marcare, marcării gorganelor de piatră sau a stâncilor, sau alt tip de marcaje (se referă la crearea de noi marcaje de către turiștii care se aventurează în zone nemarcate – la noi nu este cazul pentru că aceste marcaje se realizează de către persoane specializate – care orișicum le este indicat folosirea hărții și a busolei, și nu este indicată explorarea individuală, adică a unui turist singur de capul lui.. – n. red.). 2. Călătorește și campează pe suprafețe durabile: Suprafețele durabile includ trasee stabilite și locuri de campare, stâncărie, pietriș, iarbă uscată sau zapadă (întărită); Protejează zonele riverane campând la cel puțin 60 metri depărtare de lacuri și râuri; Locurile bune de campare sunt găsite, nu sunt făcute. Modificarea unui loc nu este necesară: În zonele cunoscute: Concentrează-te pe folosirea traseelor existente și a locurilor de campare; Mergeți în sir indian pe mijlocul traseului chiar și atunci când e ud sau noroios; Campează în zone restrânse. Concentrează-ți activitățile în zonele în care vegetația este absentă (la noi, iarăși, nu este cazul pentru că turiștii nu vor campa unde este doar pământ sau noroi, în cazul în care va ploua.. majoritatea locurilor de campare sunt cel puțin cu iarbă – n. red.); În zonele necunoscute, neatinse de piciorul omului: Dispersează folosirea lor pentru a preveni crearea de locuri de campare sau a traseelor; Evită locurile unde impactul tocmai a început. 3. Elimină deșeurile în mod corespunzător (și cel mai important lucru de făcut la noi pentru că mulți turiști lasă tone de gunoaie inclusiv în Parcurile Naturale, Naționale): Impachetează, ambalează. Verifică zonele de campare și odihnă de gunoi sau alimente vărsate. Ambalează toate gunoaiele, resturile alimentare, deșeurile de orice fel; Depozitează deșeurile umane solide în găuri săpate la cel puțin 15 cm adâncime, la cel puțin 60 metri de ape, tabere și trasee. Acoperă găurile respective după ce ai terminat (se referă la deșeurile biodegradabile, bineînțeles – n. red.); Împachetează hârtia igienică și alte produse de igienă; Ca să speli vasele și să te speli și pe tine, transportă apa la 60 metri distanță de râuri sau lacuri și folosește cantități mici de săpun biodegradabil. Imprăștie apa rămasă, de la spalarea vaselor, strecurată. 4. Lasă ce ai găsit: Prezervă trecutul: examinează, dar nu atinge structurile, artefactele culturale și istorice; Lasă rocile, plantele și alte obiecte naturale așa cum le-ai găsit; Evită introducerea sau transportarea speciilor neautohtone (câini, pisici, iepuri etc. – decât cu supraveghere foarte atentă – n. t.); Nu construi structuri, mobilier și nu săpa șanțuri. 5. Minimizează impactul focurilor de tabără: Focurile de tabără pot provoca efecte durabile asupra Naturii provinciale și montane etc. Folosiți un aragaz (sau primus) ușor pentru gătit și folosiți un felinar cu lumânare pentru lumină; În cazurile în care sunt permise focurile de tabără folosiți rotocoale deja construite, tigăi speciale sau tumuli construiți special pentru foc; Păstrează focurile de tabără de mici dimensiuni. Folosește numai bețe pe care le găsești pe sol și care pot fi rupte cu mâna; Arde toate lemnele și cărbunele până la cenușă, stinge focurile de tabără complet, apoi împrăștie cenusa răcită. 6. Respectă plantele și animalele sălbatice: Observă animalele sălbatice de la distanță. Nu le urmări sau te apropia de ele; Nu hrăni niciodată animalele sălbatice. Hrănirea faunei dăunează sănătății sale, modifică comportamentele naturale și ii expune la prădători și la alte pericole; Protejează speciile sălbatice și alimentele tale prin stocarea rațiilor și a gunoiului în siguranță; Controlează-ți animalele de companie în orice moment sau lasă-le acasă; Evitați speciile sălbatice în perioadele delicate: de împerechere, de cuibărit, de creșterea puilor sau de iarnă. 7. Respectă-i și pe ceilalți vizitatori: Respectă pe ceilalți vizitatori și protejează calitatea experiențelor lor; Fii politicos. Dă voie și celorlalți care merg pe traseu; Dă voie spre coborâre pe traseu atunci când te întâlnești cu grupuri de drumeți; Ia pauză și campează departe de trasee și alți vizitatori; Lasă sunetele Naturii să predomine. Evită vocea ridicată, strigătele (doar în caz de urgență când, de altfel, se mai poate folosi și fluierul – n. red.) și orice alte zgomote dăunătoare. [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Cultura Română: Florian Colceag și copiii supradotați

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][vc_single_image image=”5359″ img_size=”medium” alignment=”center” style=”vc_box_shadow” onclick=”link_image” css_animation=”zoomInUp”][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text] Avem un sistem de învăţământ găunos care nu cultivă pasiunile şi talentele copiilor, ci se bazează pe acumularea de cunoştinţe inutile, pe concursuri şi competiţii. Aceasta este concluzia la care am ajuns în urma unei discuţii extrem de interesante cu prof. Florian Colceag, un mare geniu al României, profesor de matematică şi „antrenor de genii”, la rândul său. Părerea sa despre ceea ce se întâmplă la ora actuală în România şi în lume este una care ne pune pe gânduri şi care ne determină să ne dorim schimbarea, cât mai repede. El crede că naţia românească este la fundul gropii şi dacă se mai duce un milimetru mai jos poate dispărea. Însă totul se poate redresa prin educaţie. E nevoie de o reformă care nu presupune efort şi nici buget, ci doar bunăvoinţă. Iar primul lucru pe care trebuie să-l facem cu toţii este să ne gândim şi să încercăm să înţelegem cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm şi care e treaba noastră pe acest pământ. Prof. Florian Colceag: Avem în perioada asta de timp şi în cea anterioară a fost aceeaşi problemă: o foarte proastă înţelegere a rolului umanităţii pe pământ. Nu ştim ce căutăm pe pământ şi deocamdată ne purtăm ca şi când pământul ar fi material de consum. Fără să ne intereseze să-l întreţinem. Asta face ca în clipa de faţă omenirea să fie într-o permanentă criză identitară în primul rând, nu numai legată de modul în care acţionăm pe Pământ, şi asta se varsă în educaţie. Nu ne educăm să ne înţelegem rolul. În ultimele secole am învăţat să fim competitivi şi să ne luptăm unii cu alţii pentru a avea mai mult, mai bun, dar nu ne-am dezvoltat partea de personalitate. Am învăţat să învăţăm, dar nu să avem mai mult suflet, mai multă iubire, mai multă înţelegere. Pentru că am făcut confuzii şi facem în continuare aceleaşi confuzii cu riscuri din ce în ce mai mari. Marea confuzie este că am crezut că cine e mai sus e mai puternic şi dacă e mai puternic e şi mai deştept. Şi dacă e deştept, asta înseamnă că e şi frumos. Asta înseamnă gândirea incompletă, inducţia incompletă care nu duce nicăieri. Ea poate fi corectată prin educaţie dacă în primul rând ştim cine suntem şi care este menirea noastră pe pământ. Cum recunoaştem copiii supradotaţi? În privinţa copiilor supradotaţi avem următorul lucru: ei au o bănuială despre cine sunt. De la bun început au nişte abilităţi care se manifestă, au un scop în viaţă şi muncesc ca să-şi atingă scopul ăsta pentru că ştiu că nu este accidental. Asta este principala diferenţă dintre copiii supradotaţi şi ceilalţi. Cei supradotaţi îşi cunosc rolul şi locul şi ştiu că au ceva de făcut şi îşi dau seama că au ceva de înfruntat. Fără a fi stimulaţi, fără a fi coordonaţi în nici un fel? Există nativ? Fără a fi. Au dorinţa, au scopul. Când găsesc un pic de stimul, înfloresc. Copiii supradotaţi îşi ştiu rolul, dar trebuie ghidaţi cumva. Aveţi idee, la nivel de procentaje, câţi din copii sunt supradotaţi pentru că au fost depistaţi şi sprijiniţi? La naştere toţi copiii sunt supradotaţi. E un fapt constatat, abilităţile lor de a recunoaşte mediul sunt absolut fabuloase. Dar ca să fie treaba mai clară, copilul când se naşte, se naşte cu lecţia învăţată. Din burta mamei învaţă. Contactul pe care îl are cu mintea mamei îl face ca atunci când se naşte să aibă o imagine despre lume. O imagine destul de amplă. Am două cazuri extrem de interesante. Doi copii care de când s-au născut au vorbit numai limba engleză. Acasă au vorbit toţi în română. Pentru că una dintre mame traducea în engleză în timpul sarcinii, iar cealaltă asculta numai melodii în limba engleză. Şi s-a imprimat trăirea mamei în mintea copilului. Iar când iese, iese cu lecţia învăţată. Numai că nu toate mamele sunt la fel… Sigur. Dar ei pornesc în viaţă deja cu un bagaj de trăiri afective şi de cunoaştere. Ei încep să recunoască lumea în care au venit, ţinând seama de ceea ce au moştenit din burta mamei. Dacă o mamă e stresată în timpul sarcinii, copilul învaţă stresul. Dacă e fricoasă în timpul sarcinii, copilul învaţă frica. Învaţă ceea ce trăieşte mama. Şi în continuare tot asta face. Mamele sunt responsabile total. Aveţi o explicaţie palpabilă? Explicaţia palpabilă este foarte simplă. La copii şi la mame se redezvoltă aşa-numitele organe veromo-nazale care percep feromoni. Există feromoni pe care îi percep din exterior şi există feromoni în interiorul organismului matern. Există un limbaj chimic între copil şi mamă cu ajutorul acestor feromoni. Apoi dispar, sunt activi doar în perioada de înmulţire şi în perioada gravidităţii. Adevărul este că am putea avea o societate de oameni plenari dacă am avea o generaţie de mame care să dorească să fie mame adevărate şi să-şi cultive calităţile de mamă şi să înţeleagă şi ce se întâmplă cu ele şi cu copilul lor ca să poată să-l sprijine. Realitatea este că mamele sunt încă în neolitic. Cum în neolitic? Mamele sunt în neolitic pentru că ele au preluat experienţa mamelor lor, experienţă pe care au preluat-o încă de la 0-2 ani când încă nu judecau logic. Şi tot ce au preluat de la mamele lor a rămas în memoria lor. Din neolitic până acum nu s-a schimbat mare lucru. Avem mame neolitice cu copii în perioada informaticii şi ne trezim în condiţiile astea cu părinţi care nu ştiu ce să facă cu copiii lor şi cu copiii care se duc la telefoane şi tablete şi îşi aleg nişte părinţi artificiali care să nu-i certe. Aici avem o rupere foarte mare istorică. Noi avem multă ştiinţă dezvoltată, multă tehnologie, dar omul încă nu s-a dezvoltat. Din neolitic şi până acum, omul încă nu-şi cunoaşte rolul, încă nu ştie ce caută pe pământul asta şi îl distruge. Aici este marea problemă. „Noi nu avem încă o educaţie a idealurilor. Noi nu am cultivat în copiii noştri

Călin Georgescu – Despre Leadership

/0 Comments/in /by

[vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Călin Georgescu – Despre Leadership” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1549313953034{margin-bottom: 0px !important;}”] În România nu există leadership. Călin Georgescu.   Să dezvoltăm valorile pe care le avem este imperios necesar. Numai gândul la ele ne umple de bucurie, darămite să le mai și practicăm în fiecare zi. Politica și economia se pare că astăzi sunt două subiecte foarte spectaculoase pentru, de exemplu, marea masă de cetățeni români (dacă îi putem numi astfel, și vom explica această atitudine pe care o adoptăm față de ei un pic mai jos) aflați în floarea vârstei. Însă descoperim că foarte puțini dintre ei cu adevărat știu ce este, și nu ce înseamnă (definiție), politica și economia. Un bun stăpân al casei sale, însă, știe. Putem începe prin a spune ceea ce nu înseamnă economia, ceea ce nu înseamnă politica. Economia nu înseamnă profit, ci distribuție de resurse, iar modul în care aceasta se realizează este o artă ce izvorăște din acel artist bun stăpân al casei. Politica nu înseamnă parteneriat și nici coaliții între diferiți funcționari ai aparatului de stat ce poartă numele de politicieni sau membri de partid, sub egida căruia planifică și gândesc viitorul pentru oamenii de rând, ci înseamnă conducerea oamenilor, popoarelor, guvernarea lor, ghidarea lor în lume și în viață, iar modul în care se realizează aceasta este o artă ce izvorăște din acel artist bun stăpân al casei. O casă este, în cele din urmă, o cetate în care cu toții suntem în bună-stare și prosperăm, căruia cu toții îi suntem cetățeni. Să ne scuze cei care așteaptă definiții gata făcute pe genunchi sau în laboratoarele Școlii de la Frankfurt, însă politica și economia, astăzi, reprezintă reguli de făcut bani. Cine nu face bani, chiar daca aceștia nu sunt comestibili, în cele din urmă, rămân înapoi ca și când nu ar avea cu ce să supraviețuiască, ca și când ar pierde trenul progresului continuu a economiei de larg consum. Creierele deștepte continuă să fie vânate, iar acest lucru ne dovedește că fără ele, nici politica, nici economia de azi nu pot exista. Oare au fost concepute de minți briliante? Oare consumismul de azi este un lucru inteligent sau viclean, prin intermediul căruia se profită de oameni pentru a se face profit? Se profită pentru a se face profit! Cuvinte cheie cu rol principal dublu explicativ același, ca într-un cerc vicios, și cu rol secundar butaforic. Domnul Călin Georgescu este unul dintre acei români buni stăpâni ai casei. Înainte de toate este expert în ingineria solului, apoi expert în dezvoltare durabilă, sustenabilă, om de știință emerit, fost director ONU pe indici de sustenabilitate. Cu alte cuvinte, traiectoria vocațională a dânsului ne sugerează că solul este baza dezvoltării pe termen lung a omenirii și a lumii în general. Împreună cu acesta, apele curgătoare, mările și oceanele, minereurile de sub pământ, energia pe care acestea le transmit, lucrează dimpreună ca un tot unitar, iar dacă scoatem una dintre ele, celelalte încetează a mai funcționa cauzând un colaps al întregului ecosistem. Astfel că, ecosistemul este un sistem economic natural, adică sistemul economic al naturii. Banii nu pot fi mâncați, iar materiile prime pe care Mama Natură ni le pune la dispoziție pot crea hrană pentru toate ființele. Monedele de schimb, însă, nu. Solul cel mai bogat din lume este cel provenit din regiuni bogate în vegetație. Datorită diversității vegetale, solurile se turbăresc, adică se generează turbării în amestec cu mineralele pământului și apare ceea ce numim cernoziom. Aceste turbării rezultă din descompunerea diverselor plante, printre care și arbori căzuți, ceea ce reprezintă un sol bogat în elemente nutritive. „Suntem ceea ce mâncăm”, se mai spune, iar acest lucru este valabil la toate regnurile, chiar și cel vegetal și mineral despre care vorbim. Totul este reciclare în natură, cu alte cuvinte totul se recreează din sine însuși. După acest mic preambul, să vedem ce ne spune domnul Călin Georgescu despre importanța pământului pentru noi toți, la nivel economic, politic etc.: „Problema lumii nu este în nici un caz, cum fals se induce printr-o manipulare masivă, criza economică și financiară. Nu! Este ceea ce urmează după ea, adică o criză a hranei și a apei. Și, dacă știm asta, trebuie să avem luciditatea de a privi în viitor, de a înțelege că avem o șansă pe care nu o are nimeni, și anume, pământul acestei țări, solul. Putem să excelăm prin agricultură, chiar dacă în momentul acesta, noi, o țară întreagă care putem hrăni toată Europa, importăm peste 80% din produsele alimentare. Unde este roșia românească? Pune-l pe neamț să o cultive, cu toată tehnologia lui. Ei bine, nu poate, pentru că pământul nu este același.” Un bun stăpân al casei știe să-și drămuiască resursele, fiind un bun economist, și știe să ghideze oamenii pentru a obține rezultate pozitive cu tot ceea ce are. Un program clar, logic, pe care domnul Georgescu îl propune pentru noi toți, pe termen lung, este numit Apă, Hrană, Energie. Harta acestui program, harta planurilor de viitor, harta de lucru a domnului Georgescu este însăși harta țării. Uitându-ne bine la ea, la ceea ce vedem că avem ca resurse, la ceea ce ne oferă, putem observa că avem multe lucruri pe un spațiu așa de restrâns. Așadar multă diversitate, multă bogăție, căci unde este diversitate, este bogăție, o gamă largă de potențial. Se încearcă, totuși, la nivel internațional, să se ajungă la un echilibru, însă la un echilibru al consumului. Se vorbește despre creșterea economică în sensul creșterii producției de bunuri de larg consum. Se consideră că acest lucru oferă locuri de muncă pentru cei care nu au, oferind mai multe posibilități. S-a plecat pe un drum al conservării vechiului sistem de tip industrial al producției în masă pentru a prezerva consumul și astfel, profitul. Însă acest sistem nu este sustenabil. Pe termen lung consumă planeta cu toate resursele pe care le are lăsându-ne într-o uriașă criză prin care nu ne-am mai putea satisface necesitățile fundamentale. Să vedem: „Se recunoaşte la nivel european că toate modelele

Cultura Română: Un poem cu sânge, scris la Pitești

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Cultura Română: Un poem cu sânge, scris la Pitești” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1521386439076{margin-bottom: 0px !important;}”]Astăzi, 8 februarie 2018, am descoperit un poem ca o rugăciune scris cu un sacrificiu cu lacrimi și sânge de un martir al neamului nostru. A fost scris de Sergiu Mandinescu, care a suferit 12 ani de detenție, sfărâmat în reeducare, la Pitești, acolo unde a „scris” acest poem, în decembrie 1949; mort la scurtă vreme după eliberare, în 1964, la 38 de ani. Dumnezeu să-l odihnească și să-l aibă în pace! „De-aş avea o pană de înger Şi cerneală de bezne, Poate că abia atunci mi-ar fi lesne Să mă adun din toate risipirile, Să-mi scriu amintirile Şi să spun tuturor de ce sânger. Era o noapte jefuită de stele… La fereastra nădejdii – zăbrele, La uşa salvării – lăcate, Iar frunţile noastre palide înnoptaseră toate. Când, deodată, din mijlocul nostru Izbucni, ca o flacără neagră, ura. Focul ei a topit într-o clipă Gând, suflet, aripă – Toate din tot – şi n-a mai rămas decât zgura. Baroase cumplite zdrobiră tăcerea În cioburi de răcnete mari cât durerea. Ţăndări din sufletele noastre au ajuns până la cer. Martirii ardeau pe ruguri de ger… Atât de cumplite au fost suferinţele, Atât de năprasnică urgia, Încât în noaptea aceea unii şi-au pierdut minţile, Alţii şi-au pierdut veşnicia. Într-un târziu toate sufletele zăceau sfărâmate. Ah, amintirea asta ca pe o roată mă frânge! Pe jos erau risipiţi creiţarii de sânge, Plata atâtor păcate. Dintre cei care au trecut pe acolo, numai morţii trăiesc. Iată, de pildă, eu – umblu, vorbesc, Asemenea lui, aşijderea ţie, Dar viaţa mea nu-i, nu-i, prietene, decât o moarte vie. Ah, Doamne, iată-mă aici, la ceasul comorilor, Îmbrăţişându-mi lespedea de patimi şi chin. Aştept îngerul zorilor, Aştept Învierea, În numele Tatălui şi-al Fiului, şi-al Sfântului Duh, Amin!” [/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Cultura Română: Mihai Eminescu – “Viitorul? Umbra!” – prima parte

/0 Comments/in /by

[vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Cultura Română: Mihai Eminescu – „Viitorul? Umbra!” – prima parte” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_blockquote font_family=”none”]Cât timp va exista în lume un singur exemplar din poeziile lui Eminescu identitatea neamului nostru este salvată. Mircea Eliade.[/mk_blockquote][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text]Căutând prin catacombele culturii și civilizației noastre românești, cu lupa detectivului, am găsit un cufăr plin cu aur, să spun așa, dar nu orice fel de aur, în nici un caz cel material din care ne facem bijuteriile, ci un aur de o potență spirituală foarte puternică. În material am găsit multe documente scrise de marele Eminescu. Am să studiez un pic din poezia ce ne-a lasat-o, cu tot cu admonestările pe care ni le aduce pentru rătăcirile și stângăciile noastre ca neam. Unii, sau alții, ar spune că nu poezia lui trebuie studiată ci publicistica pentru că acolo a avut cea mai mare activitate. Eu nu voi face acest lucru, pentru că în poezia lui vorbește conștiinței românești, inimii românești. De asemenea, am să încerc să explic ceea ce ne-a lasat scris din punct de vedere atemporal, etern, non-local, universal al Cunoașterii de pretutindeni și din toate timpurile. Există o demnitate umană în poezia lui Eminescu ce se manifesta prin intermediul strofelor sale de mare greutate ca și exemple de conduită nu numai creștină dar și etică fundamentală în general. Nu trebuie neaparat să fi creștin ca să fi om pe acest Pamant. Dar e necesar să fim etici pentru că din etic izvorîm noi înșine. Spațiul etic este supertranscendent spațiului moral de zi cu zi. De altfel, moralul, moralitatea este doar un surogat, un substituent al eticii, în caz că aceasta întârzie să apară. În fine.. consider limbajul său poetic ca fiind limbajul prin care transmitea mesaje conștiintelor românești din acea vreme dar și cele ce urmau să vină la manifestare în această lume. Cu alte cuvinte, prin poezia sa ne vorbea ceea ce nu putea să transmita prin publicistica sa. Una este să vorbesti intelectual prin jurnalistică, să trasezi căi care duc către sau care trebuie să ducă spre unul sau mai multe anumite puncte, per general vorbind, și alta este să treci direct la esență pentru a-l putea ridica pe om din aceeași mentalitate care i-a creat meandrele prin care se bagă moment de moment în viața cotidiană. Astfel că, vorbind esențial ne ajută să găsim soluțiile la cele mai deranjante probleme din societatea româneascã de ieri, de azi si de oricând. Cu toții avem probleme, însă unele sunt mai mari ca altele, iar pentru a le rezolva avem nevoie de o gândire genială sau nu trebuie să ne gândim deloc pentru ca ele să se rezolve de la sine. Se spune că ceea ce este dat, așa trebuie să fie, dar de multe ori omul și-o face cu mâna lui. Așadar, o să intru să comentez câteva lucruri apoi, în această prima parte, voi încerca să comentez și să înțeleg versurile (măcar cele mai semnificative) a unor trei poeme foarte cunoscute ale marelui Eminescu, și anume „Scrisoarea III”, „Împărat și Proletar” și „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. Acestea trei mi se par vitale pentru a capta esența româneascã. Unii se rezumă la publicistica lui, le place mai mult, însă eu mă voi rezuma (măcar în cadrul acestei serii de articole) la poezia lui și datorită faptului că Eminescu este predat greșit în școlile noastre. Îmi aduc aminte de vorba lui Petre Țuțea care spunea despre Eminescu că este „sumă lirică de voievozi”. Regina Elisabeta l-a intrebat pe Eminescu, într-o întâlnire personală cu el, cum scrie el poezii, iar Eminescu i-a raspuns “Maestate, eu scriu poezii cum cade frunza din copac”, privind în jos. În timpul liber în care scria poezie sau proză, Eminescu avea o alta dimensiune, dar cu oarece valori în comun cu Eminescu cel care scria în Convorbiri Literare sau în Timpul, Eminescu economistul, omul politic, geniul social și politic al tuturor timpurilor, pentru că dacă studiem cu atenție publicistica sa vom gasi o Românie care se confrunta cu aceleași probleme ca și în prezent, cu mici deosebiri, bineînțeles. Dar haideți să vedem ce spune Eminescu în “Împărat și Proletar”:[/vc_column_text][vc_column_text] „Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare. Ah! – zise unul – spuneţi că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin? Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină, Murdară este raza-i ca globul cel de tină, Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.” [/vc_column_text][vc_column_text]O enigmă este omul, nu-i așa? Dar ce este un proletar? Un muncitor, o persoană cel mult mediocră a păturii sociale a lucrătorilor din termitierele fabricilor Revoluției Industriale? Karl Marx, inventatorul farsor al Revoluției Proletare, alungat fiind din Regatul Unit al Marii Britanii de către mai marii academicieni ai păturii intelectuale de elită, a ajuns în Statele Unite unde, din păcate, a fost îmbrățișat cu drag. El nu era nici rus etnic, nici german, nici englez, nici american, ci iudeu din diaspora germană Ashkenazi, rabin și contabil, de asemenea bogătaș al păturii burgheze. Aceștia, din diaspora germană, s-au desprins aproape în total de tradițiile evreiești, iudee, originale, și au adoptat noi identități. Evreii etnici și religioși autentici nu-i mai recunosc ca ai lor proprii. Ei sunt originarii mișcării sioniste. După acest mic preambul, să răspundem la întrebare, totuși: ce este un proletar? Un proletar este o persoană oarecum defavorizată a societății în care trăiește, din orice comunitate, țară, națiune etc., din punct de vedere economic, social și poate și din alte puncte de vedere. Pe scurt, ei sunt cei ce nu au, spre deosebire de cei ce au. Cei care au fondat ideologiile evoluționiste, anti-semite etc., au împărțit mai departe societatea globală în două categorii: bogații și săracii. Cine urma să lupte pentru eliberarea și emanciparea păturii sociale a proletarilor, bogătași industriași și plini de bani? Dar totuși… În acest poem e vorba nu numai despre mizeria în care trăiește proletarul ci și despre mizeria din scânteia sa interioară. Pe cine să dam vina pentru aceasta? „Spuneţi-mi

Alexandru Ioan Cuza, Mica Unire și Statul Modern Real

/0 Comments/in /by

Preambul despre Mica Unire, Alexandru Ioan Cuza, înființarea Statului Modern Real Dat fiind faptul că astăzi este 24 ianuarie, m-am gândit să scriu reflecțiile mele asupra acestui mic sau mare eveniment din viețile noastre ca români, care a avut loc în anul 1859. Se realiză Mica Unire, în ciuda faptului că mulți dintre noi o denumim Marea Unire, și astfel se înfăptui Statul Modern Român cu toate calitățile sale de care ne bucurăm și astăzi, de exemplu Constituția și Principatele Țării Muntenești (cunoscută cu numele de Țara Romănească) și Moldovei unite cu numele de România, pentru prima dată. Ca o notă subliniativă, înainte de această unire au mai fost câteva încercări, exemplu fiind și cea a Măriei sale Mihai Viteazu, la 1600. Personajul principal al acestor realizări a fost marele domnitor Alexandru Ioan Cuza care, după părerea mea, fiind ultimul mare domnitor de o valoare reală pe care țara noastră l-a avut. După aceea, am dobândit domnii străine care s-au dovedit a fi, de-a lungul anilor, de-a lungul „evenimentelor istorice”, elemente avantajoase dar și dezavantajoase, unele chiar majore și schimbătoare de destin, însă nu fără implicarea poporului, am putea spune. Despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în ciuda controverselor, s-au spus și scris foarte multe, atât de bine cât și de rău, atât pro cât și contra, însă mă voi limita la a reaminti avantajele acelor realizări din istoria noastră care sunt strâns legate de Măria sa. Documentele vor vorbi în cele din urmă. Pot, chiar, să afirm cu tărie că ele nu vor minți, nefiind măsluite în vreun fel. Evident, nu vom cunoaște totul despre domnitor și nici despre evenimentele în sine de atunci, dar esențialul îl putem obține și înțelege pentru a avea de unde să pornim. Alexandru Ioan Cuza și avantajele Unirii Înainte de toate, să cunoaștem câte ceva despre Alexandru Ioan Cuza. Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors, apoi, în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. În timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturdza s-a aflat şi Cuza reușind, apoi, să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Astfel că, are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3 la 15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina. Primul lucru pe care să-l avem în vedere a fost Unirea Principatelor Române sub un singur nume, România. Până atunci, cum spuneam, au mai fost încercări însă eșuate, sau parțial, atât de către Mihai Viteazu, Petru Rareș, și alții. Secolele XVIII și XIX au fost două secole în care s-a pus în plan distrugerea sistematică și fundamentală a Europei, secole predilecte pentru The New Establishment și arhitecții săi, începând cu baza sa care a fost Regatul Valahiei, cel care urma să devină Regatul României, începând cu 1859, care au eșuat în mare parte. Iată că Mama Europă încă mai există, în pofida tuturor loviturilor pe care copiii săi necredincioși și nerecunoscători i le-au aplicat. Secolul Revoluției Industriale a fost marcant pentru lansarea celor mai teribile și mai decepționante ideologii, doctrine socio-politico-economice, hibride între ele cu amestecuri de pozitivism și ceea ce urma să fie nihilismul, și creatoare de mare confuzie între popoare. Oamenii nu numai că nu le-au acceptat, dar le-au și adulterat în mare parte, întorcându-se, apoi, la vechile lor credințe. Să ne amintim de manifestul „Workers of the world, unite! (Muncitori ai lumii, uniți-vă!)” al lui Marx, dar și de „Sorry chaps, it was just an idea (Scuze, flăcăi, a fost doar o idee)”. Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Muntenească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate. Aici, poate a fost prima discrepanță ce urma să creeze anumite valuri de neacceptare a României Unite de către așa-zisele Mari Puteri din vremurile respective. Acest tip de neacceptare a culminat, mai târziu, cu crezurile geopolitice între a fi cu Europa și a nu fi cu Europa, ci cu Noul Establishment ca și renunțare la orice identitate orientală, în cazul acesta europeană, și a o lua-o de la capăt către Omul Nou, ultima mare decepție a unui cetățean rușinat de condiția sa de Fiu Rătăcitor. Iată o aruncare de privide în viitor, viitorul care astăzi este trecut deja. De asemenea, îmi aduc aminte de ultimele zile ale lui Cioran și condițiile în care a murit: uitând totul în afară de limba română. Semn al Providenței că nu poți uita cine ești și de unde vii. Dar să continuăm. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat. Iată care a fost Marea Unire. Și ne reamintim acest fapt istoric pentru că ne aflăm în anul centenar, 2018. Acest centenar este important pentru noi, deoarece ne re-responsabilizează ca și cetățeni ai familiei numită România. Îmi amintesc cu drag și putere de afirmare motto-ul României Culturale: „România nu este un loc, România este un popor (oriunde