Entries by Patrick Matis

Iacob Gheorghe – Goralii, românii din Polonia

Iacob Gheorghe - Goralii, românii din Polonia

În Munții Tatra din sudul Poloniei trăiesc români care au emigrat acolo în urmă cu multe sute de ani. În pofida trecerii timpului, goralii, una dintre cele mai puțin cunoscute grupări românești, nu și-au uitat obiceiurile.

Goralii din Polonia trăiesc azi în jurul orașelor Zywiec, Zakopane și Nowy Sacz. Obiceiurile, îmbrăcămintea, casele, înfățișarea și firea lor îi dau de gol: nu sunt slavi, ci ROMÂNI! În fapt, goralii sunt urmașii păstorilor valahi din Transilvania, care au practicat transhumanţa cu mult anterior.

Pe la 1600, actele poloneze aminteau existența a peste 500 de sate românești, parte a acestora fiind locuite de urmașii lui Dragoș Vodă prin nepoții săi, Drag și Sas. Păstorii români au populat în Polonia culmile munților, aducând cu ei civilizația Carpaților și învățându-i pe polonezi să trăiască la munte. Azi, tot ce se păstrează în Polonia drept tradiție a muntelui, păstoritului, lemnăritului sau plutăritului este o moștenire româno-valahă.

Spre deosebire de muntenii noștri, goralii polonezi de azi, își păstrează tradițiile cu smerenie. În curtea fiecărei pensiuni turistice luxoase (zona este de prim rang în domeniu), se păstrează și vechea căsuță de lemn moștenită din bătrâni, utilată complet în stil ancestral și uluitor de apropiat de ceea ce numim tipul tradițional: totul, începând de la laiți și până la țoluri, cuptor sau cofe, aduc aminte de satul transilvănean de odinioară.

Goralii știu că sunt români, se proclamă ca atare (cu mândrie), iar cel mai celebru grup folcloric din acei munți se numește, în traducere, „Capela Valahă”, și e condus de violonistul Zbyszec Walach. Unele mâncăruri sunt „ca pe la noi”, brânza se identică cu cea din Transilvania, iar țuica (la gust și ca metodă de preparare) este aceeași ca horinca noastră.

This slideshow requires JavaScript.

Goralii s-au stabilit acolo între veacurile XII-XVI, ultimul sat românesc fiind întemeiat în 1509.

Cauzele primelor veniri ar fi fost condițiile grele din Ardeal, lipsa de pășuni și faptul că românii erau luptători de elită, fideli polonezilor. Fără a avea mentalitate de mercenari, dovedeau un curaj nemaipomenit în lupte, fapt pentru care erau răsplătiți cu drepturi și pământuri. Azi, valahii din Carpații polonezi sunt în întregime slavizați și mai păstrează doar câteva cuvinte păstorești sau nume de munți, ape și sate. În cărțile de telefon poți găsi nume gen Valach sau Basarab. Multe biserici vechi, deși catolice azi, încă mai păstrează decorul mural tipic ortodox, iar casele și mobilierul acestora sunt tipic românești. Ultima „infuzie” cu iz românesc a intrat în sudul Poloniei după cel de-al doilea război mondial, când o mare parte a comunităților poloneze din Maramureș și Bucovina s-au repatriat. Aceștia au adus în zona Zakopane limba română sau obiceiurile din zonele amintite, inclusiv celebra pălincă de Maramureș.

Goralii polonezi sunt asimilați perfect în țara gazda dar, deși reprezintă un procent foarte scăzut în rândul polonezilor, ei se diferă foarte mult de aceștia iar imaginea lor este cunoscută și apreciată în toată Polonia. În Polonia, goralii sunt comparați cu eroi, cu oameni liberi ai munților.

Datorită faptului că își păstrează cu sfințenie tradițiile, goralii constituie o puternică concurență pe piața agroturismului montan. Nu rareori, românilor le este dat să audă, de la turiștii străini: „păi astea le-am văzut și în Polonia, și încă mai bine păstrate!”

Nicolae Steinhardt – Despre bunătatea sufletească

Nicolae Steinhardt - Despre bunătatea sufletească

1. Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supra doctoratele, dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe.

Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviintă.

2. Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti si totodată un atribut al culturii.

Ştim că de-am vorbi toate limbile și toate dialectele pământului şi de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pământului, de la Gutenberg şi până astăzi, și de am fi tobă de carte si de erudiţie, și de am cunoaste întrebuinţarea tuturor termenilor specifici tuturor ştiinţelor şi tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culţi dacă suntem nişte pizmăreţi, nişte bădărani şi nişte răi la suflet.

Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoştinţe, ci o subţirime a caracterului şi capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute desuetă şi sentimentală.

(Nicolae Steinhardt – Primejdia mărturisirii)

Părintele Teofil Pârâian – Când iubeşti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseşte şi înlături ceea ce e rău adăugat la fiinţa lui

Părintele Teofil Pârâian - Când iubeşti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseşte şi înlături ceea ce e rău adăugat la fiinţa lui

Adevărul este că noi, la măsurile la care suntem, în general nu suntem nici iubitori, nici urâtori. Stăm cumva la cota zero, adică între iubire şi ură. Poate înclinaţi mai mult spre iubire, dar în orice caz, nu la măsurile la care ni se cere să avem iubirea faţă de oameni. În general, oamenii se manifestă spontan, adică cum le vine, după o expresie din părţile de unde sunt eu, din satul meu: „cum le ţâpă dinlăuntru” – aşa cum îi vine, aşa se manifestă. Dacă iubeşti pe cineva, îl primeşti cu defecte cu tot, şi dacă nu-l iubeşti, nici calităţile lui nu contează pentru tine.

Când iubeşti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseşte şi înlături ceea ce e rău adăugat la fiinţa lui. În general, părinţii sunt iubitori faţă de copii, aşa cum sunt copiii şi caută să apară copiii în lumina cea mai bună posibilă, chiar şi atunci când au pete, chiar şi atunci când au răutăţi. Asta o face iubirea, aşa-i rostul iubirii.

A iubi pe cineva ca pe tine însuţi înseamnă nu numai a-l sprijini, a-i da ceva, ci înseamnă şi a căuta promovarea lui, a căuta înaintarea lui, a căuta odihna lui; să fie odihnit prin existenţa ta. În jurul tău să poţi să-i fericeşti pe toţi.

Iubeşti atunci când primeşti pe cineva în suflet, când ţi-l împropriezi, când îi faci loc în inima ta. Aceasta înseamnă să-l iubeşti. Câtă vreme îl ţii în afară de tine, câtă vreme îl ţii departe de tine, câtă vreme îl respingi sau îl împingi, câtă vreme îl marginalizezi, câtă vreme îl ocoleşti, nu-l iubeşti. Când îl iubeşti, îl primeşti, îl faci al tău. Face parte din lumea ta de gând, face parte din inima ta, intră în cuprinsul fiinţei tale, intră în componenţa ta, face parte din tine însuţi. Atunci îl iubeşti.

Părintele Teofil Părăian

Extras din „Veniți de luați bucurie”, Ed. Teognost, 2007, pag. 39.

LECȚIA DE ISTORIE – 29 martie: „Celebrul” discurs a lui Molotov privind anexarea Basarabiei

LECȚIA DE ISTORIE - 29 martie: „Celebrul” discurs a lui Molotov privind anexarea Basarabiei

La data 29 martie 1940, cu trei luni înaintea ultimatului din 26 iunie 1940 adresat de Uniunea Sovietică guvernului român, ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov ţine un incendiar discurs în faţa Sovietului Suprem, privind pretenţiile URSS faţă de România. El a afirmat că Uniunea Sovietică nu are un tratat de bună vecinătate cu România, deoarece există o chestiune litigioasă cu privire la Basarabia a cărei anexare de către România în 1918, nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică.

În discursul său Molotov a mai spus că „dacă este cazul să ne ocupăm de această problemă a Basarabiei, atunci trebuie să reamintim rolul dubios pe care l-au avut autorităţile române în anul 1938 în legătura cu ambasadorul Butenko, ambasadorul Uniunii Sovietice în România și este binecunoscut faptul că el a dispărut în împrejurări misterioase din incinta legaţiei din România şi nici până astăzi guvernul sovietic nu a reuşit să obţină vreo informaţie autentică cu privire la dispariţia lui”.

După cum se observă, Molotov punea cu ipocrizie neîncheierea unui tratat cu Romania, nu pe seama ambiţiilor Kremlinului, de acaparare a Basarabiei – pod strategic al sovieticilor spre Balcani şi sudul Europei – ci pe un incident diplomatic nefericit legat de dispariția subită a ambasadorului sovietic de la București, incident cu care România nu a avut nici o legătură.

Adevărul este că în urma proceselor politice staliniste instrumentate de la Moscova, diplomatul sovietic căzuse în dizgrația lui Stalin și încercase să se salveze prin fugă, părăsind legația sovietică de la București, peste trei ani aflându-se, că el a ajuns la Roma, unde a cerut azil politic.

Dispariția diplomatului sovietic a fost imediat speculată de către Kremlin, care a trecut la masarea de trupe la granița cu România în apropierea Basarabiei, iar această acțiune precum şi declarația lui Molotov, va marca începutul campaniei de anexare a Basarabiei către U.R.S.S.

În scurt timp, pe 21 iunie 1940, şeful Direcţiei principale politice a Armatei Roşii a transmis regiunilor militare de la Kiev şi Odessa ordinul ca Basarabia „să fie smulsă din mâinile tâlhăreşti ale României”, iar în caz de conflict armat între U.R.S.S. şi România, erau precizate obiectivele ce trebuiau cucerite de către Armata Roşie, pentru „rapida descompunere a armatei române”.

La 26 iunie 1940, Uniunea Sovietică impune nota ultimativă în care solicită cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord, iar acest ultimatum a fost acceptat de România la 28 iunie 1940 şi teritoriile de mai sus au fost cedate din păcate, fără luptă, Uniunii Sovietice.

A consemnat pentru dumneavoastră Lecția de Istorie.

Vasile Alecsandri – Românca (poem)

Vasile Alecsandri - Românca (poem)

Cînd primavara cu lăcrimioare
În locul iernii vine zîmbind,
Inima, dulce privighitoare
Scăldată-n soare,
Cîntă iubind.

Dar cînd se luptă ţara-n durere,
Tot omul tînăr şi simţitor
Trebuie să-i deie cu-a sa putere
O mîngăiere
Ş-un ajutor.

Cînd ţara geme sub apăsare,
Mai bine-mi place s-aud sunînd
Un răcnet aspru de răzbunare
Decît oftare
De amor blînd.

Versul iubitei duios străbate,
Focul poetic e răpitor,
Dar nu-s cuvinte mai înfocate
Ca libertate
Şi viitor.

June poete! ascunde-ţi dorul,
Căci nu e timpul de dulci plăceri.
Decît pe liră să cînţi amorul,
Apără-onorul
Sărmanei ţări!

Cîntă-un vers falnic de renviere
Care s-aprindă sufletul meu.
Ridică neamul de la cădere,
Ş-orice-mi vei cere
Va fi al tău!

Comunicat de presă – Partidul ARCA Naţiunii Române solicită partidelor parlamentare să respingă în unanimitate guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Comunicat de presă - Partidul ARCA Naţiunii Române solicită partidelor parlamentare să respingă în unanimitate guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Partidul ARCA Naţiunii Române solicită partidelor parlamentare să nu fie complice la acest ultim şi devastator act de jefuire totală a acestei ţări şi să respingă în unanimitate adoptarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Partidul ARCA Naţiunii Române consideră această criminală iniţiativă a Guvernului Ciucă-Ciolacu o încercare disperată a factorului extern de a înstrăina şi de a-şi însuşi ultimele resurse strategice ale României, şi anume proprietatea şi conducerea efectivă a ultimelor regii autonome rămase în proprietatea statului român printre care Hidroelectrica, NuclearElectrica, Romgaz, Salrom sau, mai ales, Romsilva (aceasta din urmă, deja amanetată să fie controlată direct sau indirect de reprezentanţii firmei austriece Schweighofer).

În acelaşi timp Partidul ARCA Naţiunii Române îi cere oficial directorului SRI, dl Eduard Hellvig, prin puterile pe care i le conferă Constituţia României, să investigheze în profunzime relaţiile obscure şi condiţionalităţile financiare şi politice ale personajului Cristian Ghinea, personaj care a negociat, practic, de unul singur, înrobitoarele condiţii ale PNRR care impun României atât tăierea pensiilor militare, cedarea integrală a tuturor resurselor rămase (prin aşa-zisa guvernanţă corporativă a regiilor autonome – de fapt cedarea către corporaţiile străine a respectivelor resurse) şi, mai recent, promovarea propunerii legislative prin care se cedează executorilor judecătoreşti străini (inclusivi a celor elveţieni – deci din afara UE) executarea silită şi abuzivă a tuturor bunurilor cetăţenilor romani (case, maşini, conturi bancare etc.), pe baza unei simple semnături electronice.

Solicitarea Partidului ARCA Naţiunii Române este ca această investigaţie, complexă şi completă, să nu se limiteze la cetăţeanul Cristian Ghinea, ci să se extindă şi la partidul USR a cărui surse de finanţare în ultimii 10 ani sunt mai mult decât obscure şi devine din ce în ce mai evident că obiectivele sale (aşa cum le-au promovat prin PNRR), nu au nici o legătură cu statul naţional Român, ci urmăresc interesele globale ale altor state (chiar daca unele din acestea sunt europene).

Prin acest proiect de lege, la art. 3, alin. 1, lit f. „adoptarea deciziilor privind înstrăinarea participaţiilor la întreprinderile publice aflate sub controlul său direct sau indirect, precum şi listarea pe pieţele reglementate, cu informarea prealabilă a Guvernului” se legitimează înstrăinarea unor companii precum Nuclearelectrica, Salrom, Hidroelectrica, Romgaz şi Romsilva către corporaţiile străine (atât europene, cât şi non-europene).

Această iniţiativă legislativă este flagrant împotriva interesului naţional legitim şi mai ales încalcă violent Constituţia României. Reamintim partidelor parlamentare faptul că bunurile aflate în proprietate publică sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.

Din acest motiv, acestea nu pot fi înstrăinate nici direct (prin aşa-zisa vânzare/privatizare directă) şi nici indirect (prin aşa-zisa listare pe pietele reglementate/burse), chiar dacă grupările politico-financiare de la Bruxelles încearcă să impună acest lucru, în interesul corporaţiilor lor naţioanle şi a fondurilor multi-naţionale.

În esenţă, această iniţiativă legislativă este o formă mascată de jefuire şi falimentare a ţării, dar şi de încălcare flagranta a Constituţiei României. Constituţia României nu numai că este actul fundamental, dar primează în faţa oricăror constituţii, chiar şi europene.

Prin urmare, facem un apel la clasa politică să-şi dovedească inteligenţa, raţiunea, buna credinţă şi independenţa în raport de ordinele anti-naţionale primite de la aşa-zisele „elite” din Bruxelles care, în majoritate deciziilor economico-politice critice, sunt împotriva cetăţenilor români şi a României (a se vedea şi umilinţa Schengen, distrugerea fermierilor români cu subvenţia de doar 1 EUR/hectar). România are nevoie de o clasă politică inteligentă, independentă şi nu obedientă şi iraţională!

Corina Pânzaru
Preşedinte executiv,
Partidul ARCA Naţiunii Române

Presa din SUA: România locul de unde a pornit civilizația. În lume, 80.000.000 de oameni au la baza limba română

Presa din SUA: România locul de unde a pornit civilizația. În lume, 80.000.000 de oameni au la baza limba română

Dacii sunt singurul popor din antichitate pe care documentele antice, ca şi arheologia, îi consemnează ca autohtoni

Lucian Cueşdean: „Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat româneşti, iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta pentru că ei sunt urmaşii unui trib getic, ca şi noi, deşi distanţa dintre români şi punjabi este de 4.500 de kilometri”.

Noi am învăţat la şcoală că daco-geţii ar fi fost o ramură a neamului tracic, care trăia exclusiv în Dacia, pe actualul teritoriu al României şi care vorbea o limbă diferită de latină. Imperiul Roman a cucerit Dacia, iar daco-geţii ar fi renunţat parţial la limba lor pentru a învăţa vorbirea cuceritorilor. Din combinaţia acestora ar fi apărut, în timp, româna. După 20 de ani de studiu, dr. Lucian Cueşdean a ajuns la concluzia că această teorie este falsă. Cueşdean spune că triburile getice, sub diferite nume, ocupau o arie geografică vastă, din Europa Centrală până în Asia, aproape de China şi de India.

harta dacia, dacia getae, tracia moesia daciarum

Actuala populaţie punjabi, din nordul Indiei, de pildă, este urmaşa unui trib de geţi localizaţi în Asia Centrală cu peste 2.500 de ani în urmă. Aceşti urmaşi ai geţilor vorbesc o limbă asemănătoare cu româna. Dar multe din cuvintele punjabi comune cu româna sunt comune şi cu latina. Problema este că acum 2.500 de ani nu exista Imperiul Roman. Asta înseamnă că geţii vorbeau o limbă latină mult înainte de expansiunea romană.

Războinicii geți au urmași în India

Am pornit de la informaţiile legate de marele trib al massageţilor, atestat în centrul Asiei de către istoricii antici şi pomeniţi în Evagrius Scholasticus, scris în secolul VI d.Hr. şi tradus în formula Ecclesiastical History de către E. Walford în 1846, din care citez:

Actuala populaţie JAD din nordul Indiei este descendenta massageţilor. În limba pahalavi, messagetae este tradus Marii Jats

„Am plecat pe urmele acestei populaţii, Marii Jats. Chinezii îi numeau Yueci, adică Geţi, consemnând dominaţia lor în Punjabi. Deci, geţii au trăit cândva în Punjabi. De reţinut: neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, după cum spune geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.), adică de la Carpaţi până în centrul Asiei”, ne-a spus Lucian Cueşdean.

harta dacia, dacia getae, tracia moesia daciarum

„Dacă geţii au stăpânit teritorii din Europa până în Asia, dacă populaţia punjabi este o urmaşă a acestora, iar românii sunt, la rândul lor, urmaşi ai geţilor, dr. Cueşdean a fost curios să vadă dacă există vreo legătură lingvistică între noi şi ei, comparând cuvintele din cele două limbi. După 20 de ani de studiu, am ajuns la concluzia că cele 80 de milioane de persoane ale comunităţii punjabi vorbesc o română arhaică.

Au 2.000 de cuvinte identice, multe din ele comune şi cu latina. Dar dacă punjabi este o limbă vorbită cândva de geţi, înseamnă că neamurile getice vorbeau o limbă «latină» înainte de apariţia Imperiului Roman. De unde rezultă că limba română e mai veche decât latina. Concluzia e că într-un trecut imemorial exista o singură limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau getodaca, şi care printr-o serie de migraţii şi modificări a născut toate limbile numite indo-europene, printre care şi latina. Iar războiul dacoroman a fost unul fratricid.

Până în ziua de azi se vorbeşte româna sau aromâna din nordul Mării Adriatice, până la Volga. Mai mult, în Kazahstan sunt acum, oficial, 20.000 de vorbitori de limbă română”, spune Cueşdean.

A studiat 20 de ani problema massageților

Lucian Cueşdean are 70 de ani şi şi-a dat doctoratul în ştiinţe medicale. Înainte de 1989 a lucrat câţiva ani în Libia, fost teritoriu al Imperiului Roman. Acolo a început să caute explicaţii pentru faptul că dacii au renunţat la limba lor în favoarea latinei, iar libienii nu. În 1990, studiind toată istoriografia legată de geţi, a ajuns la datele despre massageţi, care l-au condus la urmaşii lor, populaţia punjabi.

Herodot a scris despre massageții din Asia

harta dacia, dacia getae, tracia moesia daciarum

Primele atestări ale tribului masageţilor în Asia le găsim la Herodot: Caucazul formează barierea parţilor (neam scitic – n.r.) dinspre apusul Mării Caspice, iar pe urmă spre vest şi înspre răsăritul soarelui vine o câmpie de o întindere imensă (Asia Centrală, în apropiere de China – n.r.), care se pierde în depărtare; această câmpie mare o ocupau masageţii, în contra cărora avea Cirus poftă să pornească cu armata’. Cirus, regele perşilor, chiar a pornit împotriva massageţilor conduşi de regina Tomiris, dar armata sa a fost nimicită, iar Cirus, decapitat.

Surse: atelieruldeacasa.ro, stiristul.com.

LECȚIA DE ISTORIE – 27 martie: Unirea Basarabiei cu România

LECȚIA DE ISTORIE - 27 martie: Unirea Basarabiei cu România

La data de 27 martie 1918, Sfatul Țării din Basarabia, întrunit la Chișinău, a votat Unirea Basarabiei cu România, această unire fiind de fapt reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia țaristă în anul 1812.

Regele Ferdinand

Regele Ferdinand

În sala unde s-a votat decizia de unire au fost prezenți toți membrii Sfatului Țării, organul legislativ al Basarabiei, precum și premierul român Alexandru Marghiloman, trimisul special al Regelui Ferdinand, ca reprezentant al poporului român la acest eveniment. Dintre cei 135 de deputați prezenți la aceasta ședință, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, însă citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste cu sloganul „Trăiască Unirea cu România!”.

Actul de unire a fost semnat de Ion Inculeț, președintele Sfatului Ţării, de vicepreședintele Pantelimon Halippa si de secretarul acestui for legislativ, Ion Buzdugan, care după semnarea actului de unire, va adăuga pe acest act un slogan, ce avea următoarea formulă: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!”.

Alexandru Marghiloman

Alexandru Marghiloman

Imediat după declararea unirii, Rusia a emis proteste vehemente şi a refuzat să recunoască actul de unire, motivând că Basarabia este parte a Rusiei, însă Guvernul român a respins categoric obiecțiile nejustificate ale acesteia referitoare la Basarabia.

Astfel, Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România în anul 1918, urmând ca peste câteva luni, mai precis la 28 noiembrie 1918, o altă provincie româneasca şi anume Bucovina, să stabilească unirea cu „Patria Mamă”, iar desăvârșirea „reîntregirii” să se realizeze la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, când delegațiile din Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vor vota și ele unirea acestor provincii prin care se forma „România Mare”.

Pantelimon Halippa

Pantelimon Halippa

Referitor la unirea Basarabiei cu România, la Conferinţa de Pace de la Paris din 1920 se va recunoaște legitimitatea acestei unirii, iar țări precum Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia vor semna un tratat politic în care erau specificate următoarele „Considerăm că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic, unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată”. Astfel, considerându-se că populaţia basarabeană și-a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România, părţile semnatare ale acestui tratat politic, recunoşteau suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut si Nistru, adică asupra Basarabiei.

A consemnat pentru dumneavoastră Lecția de Istorie.

Miron Manega – „QUOD LICET BOVI, NON LICET IOVI”, Adrian Copilu Minune este membru al Uniunii Compozitorilor, Nicu Covaci a fost respins

Miron Manega - „QUOD LICET BOVI, NON LICET IOVI”, Adrian Copilu Minune este membru al Uniunii Compozitorilor, Nicu Covaci a fost respins

Cineva a făcut o remarcă: „Heruvimii cântă sublim și fără Conservator. Sau poate tocmai de aceea”. Frank Sinatra n-avea nici el conservatorul. Nici Maria Tănase. Nici Maria Lătărețu. Nici Dan Spătaru. Nici membrii formației The Beatles. Ei sunt legende ale muzicii.

O legendă e și Nicu Covaci. O legendă care a creat o altă legendă: PHOENIX. Compozițiile lui aproape că s-au folclorizat, le cântă și astăzi tinerii români. Sunt amprenta unei generații care pare că se perpetuează. De fapt, ceea ce se perpetuează este spiritul tânăr al acelor compoziții. Cu alte cuvinte, Nicu Covaci și-a luat examenul în fața publicului, a națiunii și a timpului. Poate și a eternității. Doar Uniunea Compozitorilor a refuzat să-l valideze. Un oarecare Dan Dediu i-a dat nota 7. Lui Nicu Covaci! E o rușine, e o mârlănie strigătoare la cer! Acest examen nici nu trebuia să existe! Căci cine e Dan Dediu? Un sergent de circulație care-l pică la examen pe Ayrton Senna sau Niki Lauda! Este, așadar, mai tare decât timpul, decât consensul public, decât legendele.

Unul din membrii comunității artistice, Fabian Anton, se întreba dacă Adrian Copilu Minune, Marius de la Arad, Marius din Frankfurt, Mihaela de la Vilcea, Demonu, Viorel de la Constanța, Dan Ciotoi și Romeo Fantastick etc. au fost examinați cu aceeași exigență. Căci ei SUNT membri ai Uniunii Compozitorilor! Nicu Covaci NU! Păi nu seamănă situația asta cu cea în care Academia Română a refuzat donația lui Brâncuși (lucrările sale de la Paris) pe motiv că arta lui e decadentă și nu se încadrează în exigențele realismului socialist?

A reînviat Stalin? Se pare că da.

Pe vremea când existau criterii de selecție a valorilor, funcționa un dicton latin: „Quod licet Iovi, non licet bovi” (Ceea ce-i e permis lui Jupiter, nu-i e permis boului”). Acum, în era globalismului, reedităm stalinismul și valorile lui răsturnate: „Quod licet bovi, non licet Iovi”.

A consemnat pentru dumneavoastră Miron Manega.

Părintele Gheorghe Calciu despre Constantin Oprișan – El niciodată nu a spus ceva rău împotriva celor care l-au torturat, ci ne vorbea despre Hristos

Părintele Gheorghe Calciu despre Constantin Oprișan - El niciodată nu a spus ceva rău împotriva celor care l-au torturat, ci ne vorbea despre Hristos

El niciodată nu a spus ceva rău împotriva celor care l-au torturat, ci ne vorbea despre Iisus Hristos. Pe atunci nu mi-am dat seama cât de important a fost Constantin Oprișan pentru noi. Era justificarea vieţii noastre în acea celulă. În timpul acestui prim an, el a devenit din ce în ce mai slab. Simţeam cum se apropie de sfârşitul vieţii pământeşti şi că va muri.

Pe 16 martie 1921 se năștea Constantin Oprișan, pildă tare de credință și demnitate, poate cel mai torturat Mucenic din închisorile comuniste.

A fost întemnițat timp de 11 ani la Buchenwald, Rostok, Pitești, Gherla, Târgu Ocna, Văcăreşti și Jilava.

Avea să plece la Domnul la 37 de ani, pe 26 iulie 1958, direct din Casimca Jilavei.

„Nu pot vedea clar metoda pe care ne-o vor aplica, dar cred că va fi metoda violenţei, căutând să distrugă în noi credinţa, unirea, frăţia şi camaraderia…

Fiţi pregătiţi pentru lupta care se va da în mlaştina disperării. Fiecare va ieşi din încleştarea acestei lupte singur, neajutat decât de mila lui Dumnezeu şi de ce are mai bun în el. Lupta va fi de lungă durată şi cine va avea tăria şi răbdarea, convins fiind că ea este dreaptă, se va prăbuşi şi iar se va ridica.

Astfel că nu ne mai rămâne decât să ne ascuţim săbiile duhovniceşti ale dragostei, ale unirii şi ale camaraderiei.”

„Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,
Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri!”