Entries by Tudor Urse

Cafeluța Culturală – Statuia Șarpelui Glykon, unică în lume, și Eternul Feminin

/0 Comments/in , /by

Descoperită la Constanța, STATUIA ȘARPELUI GLYKON este unică în lume. Interesant este cum a fost găsită și ce reprezintă! Începutul anilor ′60 a fost unul excepțional, pentru arheologia românească. În anul 1961 au fost descoperite tăblițele de la Tărtăria (pe care se află imprimată „prima scriere din lume”, mai veche decât cea sumeriană). Un an mai târziu, la Constanța a fost descoperit un excepțional tezaur arheologic. Alături de plăcile pe care era reprezentat Cavalerul Trac (personaj pe care l-a preluat creștinismul, transferând calitățile acestuia către Sfântul Gheorghe), se aflau statui ale unor zeități păgâne, printre care Isis, Mithra și Selene (Luna). Între aceste piese, a fost găsită și o reprezentare a șarpelui Glykon. Nicăieri, pe MAPAMOND, n-a mai fost găsită vreo sculptură antică asemănătoare. Tezaurul constănțean care conținea faimosul șarpe a fost o descoperire întâmplătoare, efectuată în perimetrul vechii gări a urbei de la țărmul mării, cu ocazia demontării unor șine de cale ferată. Cea dintâi a fost descoperită statuia zeiței Fortuna. Uimiți, muncitorii au alertat autoritățile. Vestitul șarpe încolăcit este sculptat din marmură albă și este realizat cu deosebită măiestrie. Stindardul de luptă al strămoșilor noștri traci (daci, geți etc.) era un șarpe cu cap de lup. În schimb, șarpele Glykon are capul unui miel, plete și urechi omenești, trupul său terminându-se printr-o coadă de leu. Cu mai mult de doi ani în urmă, statuia veche de 18 secole a fost solicitată de către chinezi, pentru a fi expusă într-o expoziție de lungă durată. Însă, cu toată părerea de rău (de ambele părți), șarpele Glykon nu a putut fi trimis pe acele îndepărtate meleaguri. De altfel, inestimabila statuie n-a mai fost scoasă niciodată din sala din care a fost amplasată după descoperire, la muzeul de istorie din Constanța. La romani, șarpele Glykon era o zeitate a cărei venerare a pornit de la un profet grec, pe nume Alexandros din Abonutichus. Adepții acestui cult nu erau, probabil, extrem de numeroși, dar au fost suficient de mulți pentru a-l propaga pe meleaguri dobrogene și, apoi, mai departe, până la marginile Imperiului Roman. Se pare că originile cultului se află în Macedonia (Tracia), în credințele populare existente acolo cu mult înaintea nașterii lui Alexandru cel Mare. În timpul vieții lui Alexandru, dar și după, circula legenda că marele strateg și lider militar, era, de fapt, unul dintre fiii lui Zeus, zeu suprem care o vizitase pe mama acestuia sub chip de șarpe. Ca zeitate, șarpelui Glykon i se atribuia puterea de a tămădui infertilitatea feminină și masculină și de asemenea, puterea de a ocroti așezările umane de cumplitele molime care decimau oamenii în Antichitate. La jumătatea secolului II e.n., șarpele Glykon era venerat deja, pe malurile Pontului Euxin (numele antic al Mării Negre – n.r. Carmen Pankau). În acea perioadă, cultul șarpelui pletos, având bot de miel, intrase inclusiv în atenția împăratului Marcus Aurelius, ce dorea să afle mai multe despre cultul ce-i era dedicat neobișnuitei zeități. Pornind din Peninsula Balcanică, cultul șarpelui Glykon a ajuns până departe, pe țărmurile Eufratului. Romanii au emis monede pe care era reprezentată această zeitate. Cu toate acestea, popularitatea sa a intrat într-un declin accelerat, spre finalul secolului III e.n. Se pare că obiceiurile legate de venerarea șarpelui vindecător Glycon s-au stins, cu repeziciune, în secolul IV e.n., probabil și ca urmare a expansiunii creștinismului. În lume nu mai există vreo statuie, fie și una vag asemănătoare celei de la Tomis (Constanţa – n.r. Carmen Pankau), care să-l reprezinte pe șarpele Glykon – zeitatea al cărei cult se răspândise, cândva, într-o mare parte din Imperiul Roman.

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE BENZI DESENATE ISTORICE – BRAȘOV 2024 Ediția a 7-a

/0 Comments/in , /by

Dragilor, între 15 – 18 august 2024 la Brașov la Casa Sfatului, se organizează pentru a șaptea oară, un nou festival de benzi desenate internațional. Deasemenea programul cuprinde premierea câștigătorilor concursurilor BD și vernisajul expozițiilor „Legende istorice” și „Valentin Tănase, maestru al benzi desenate istorice românești”. Pentru această ediție s-au calificat în finală 27 de autori atât români cât și din Polonia, Serbia, Croația, Macedonia de Nord și Bulgaria. Câștigătorii concursului sunt: Cristian Stanciu cu lucrarea „Legenda Meșterului Manole”, Felix Crișan, cu lucrarea „Kronstadt burgul împăratului”, Marko Stojanović/Dragan Stokić Rajački/Đorđe Krajnović cu lucrarea „Sacrifice”,  Marko Stojanović/Dražen Kovačević/Milan Jovanović/ Vladimir Aleksić/ Aljoša Tomic cu lucrarea „Holy Place”, Alexandra Goldillo cu lucrarea „Legenda Sfântului Hubertus” și Vintilă Mihăescu cu lucrarea „Muma lui Ștefan cel Mare”. Astfel, de vineri, 16 august, până duminică, 18 august, programul festivalului este împărțit pe trei secțiuni: „mini BD” – prezentări de cărți de benzi desenate pentru copii; „BD național și extern” – dezbateri, și prezentări de cărți și proiecte de benzi desenate istorice. Deasemenea, pentru mai multe detalii, vă invităm să vizitați pagina de Facebook și site-ul oficial al Muzeului Județean de Istorie Brașov și pagina de Facebook Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov. Veți putea alege dintr-o serie de activități precum ateliere, prezentări de carte și chiar „bătălii” BD în Piața Sfatului, susținute de Diana Tivu, Alexandru Ciubotariu, Octav Ungureanu, Gabriel Rusu, Alexandra Gold, Valentin Ionescu, Daniel Buruiană, Felix Crișan, Cristian Stanciu. Printre invitații de seamă ai festivalului îi menționăm pe prof. univ. Adrian Cioroianu, managerul Bibliotecii Naționale a României, unul dintre partenerii instituționali importanți ai festivalului, ambasadorul Belgiei în România, John Cornet d’Elzius, reprezentantul țării unde muzeul nostru a itinerat mai multe expoziții importante, Marko Stojanović (Serbia), directorul celui mai important festival BD din Balcani pentru tineri, Radu Oltean, reputat autor și ilustrator de cărți cu tematică istorică, Puiu Manu, Valentin Tănase și Vintilă Mihăescu, seniori ai benzii desenate istorice românești, Dodo Niță, cel mai important istoric BD din țara noastră. Nu în ultimul rând, aveți o expoziție aniversară dedicată maestrului Valentin Tănase, directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei, unde sunt prezentate lucrări de benzi desenate dar și de grafică, sculptură și pictură. O secțiune surpriză reunește legăturile artistice ale ilustratorului „Povestirilor istorice” cu The Beatles, Brigitte Bardot și autoturismul „Morgan”. Curatorul expoziției este Nicolae Pepene. Așadar, aveți ce vedea, în Brașov în această mini-vacanță de Sf. Mărie. Al vostru, Urse Morega Tudor Alexandru

LECȚIA DE ISTORIE – Măriuca Zaharia, fetița din nuc, căzută în luptă pe 6 august 1917, mica eroină pentru Reîntregirea Neamului

/0 Comments/in /by

Este 6 August 1917. Cade în luptă Măriuca Zaharia, o fetiță de doisprezece ani, eroina de la Mărășești. Cine este Măriuca Zaharia? S-a născut în 1905, în Pădureni, Mărășești și a murit pe 6 august 1917, tot la Mărășești. A fost o fetiță de doisprezece ani, căzută eroic în luptele de la Mărășești în timpul Primului Război Mondial, sau, după cum noi îl numeam, Războiul de Reîntregire a Neamului. Drept recunoaștere a meritelor ei, a fost îngropată în Mausoleul de la Mărășești. În rândurile ce urmează vă voi prezenta povestea, devenită legendă, a celei mai tinere eroine din Primului Război Mondial… Povestea Măriucăi Zaharia, care și-a dat viața în cea mai mare bătălie din istoria României În anul centenarului Marii Uniri, am redescoperit (o știam de când eram mic) povestea Măriucăi, eroina de la Mărășești – prima mare victorie din istoria Armatei Române moderne. La Mărășești s-a dat cea mai grea, mai îndelungată și mai eroică bătălie de pe frontul românesc al Primului Război Mondial. Pe locul acela s-a înălțat un monument impresionant, un mausoleu închinat eroilor. Printre mormintele aflate acolo se află și cel al unei fetițe: Maria Zaharia. La un secol de la cea mai mare victorie din istoria Armatei Române, generațiile de azi, dar și cele de mâine, nu vor mai afla de curajul unei copile care a murit în acele lupte pentru că niște unii, deștepți ca oaia și vremelnic aflați în niște funcții care nu-s de nasul lor, au decis să elimine din manualele de istorie faptele sale cu adevărat eroice. Generațiile care au făcut primele clase până în 1989 își amintesc despre poveștile scrise de Dumitru Almaș, printre acestea aflându-se și cea a Măriucăi Zaharia. Povestea sa făcea parte din manualul de citire. Maria Zaharia a fost o vrânceancă născută în 1905, în satul Pădureni, nu departe de locul ultimei sale respirații. Faptele și sacrificiul ei sunt relatate pentru prima oară în revista „Frontul Mărășești”, în 1917, sub semnătura lui Dinu Cluceru. Istoricii cred însă că acesta era pseudonimul unui ofițer care știa foarte bine ce se întâmplase cu Măriuca, culegând informații de la soldații aflați, la momentul fatal, în preajma fetiței. Nu este nici pe departe o noutate, Armata Română procedând adesea la culegerea de informații despre eroismul unor ostași, fapte care aveau menirea, prin publicarea lor, să ridice moralul trupei și să impulsioneze, totodată, întregul popor în susținerea efortului național pentru atingerea idealului suprem, făurirea României Mari. Măriuca avea doar 12 ani în anul de grație 1917, fetița locuia cu bunicul său în satul Haret, aproape de locul confruntărilor militare. În livada bunicului ei, Ion Zaharia, armata română crease un post de observație al trupelor românești, care oferea o panoramă asupra a tot ceea ce se întâmpla pe front. Dintr-un nuc, soldatul transmitea telefonic toate coordonatele de atac ale artileriștilor, o misiune extrem de importantă, care a dus la forțarea trupelor inamice de a bate în retragere. În acea livadă, Măriuca s-a împrietenit cu soldații români și chiar le-a deprins din tainele muncii lor, fiind captivată de mișcările de trupe pe care le observa cu ajutorul binoclului oferit de soldați. Numai că la un moment dat soldatul din pom e răpus de un glonț, probabil rătăcit. Camaradul său de jos nu putea să facă altceva decât să se urce el în pom, să vadă situația în depărtare, să se dea jos, să raporteze telefonic, apoi să se urce din nou. Era un efort uriaș și periculos, pentru că mișcările lui puteau fi lesne sesizate de inamici. Acum este momentul în care apare Măriuca. Ea văzuse cum a fost împușcat soldatul din pom. Vine la cel de jos și îi spune că se urcă în nuc, că o să-i raporteze ea pozițiile dușmanului. Telefonistul despre care știm că se numea Gherghina încearcă să o înduplece să plece, spunându-i că e mult prea periculos ce are de gând. Fata însă nici nu vrea să audă. Ba chiar îl pune la punct pe soldat și începe să-i dea ordine, că ea se urcă în pom și el să facă bine să transmită la bateria de tunuri ce anume comunică ea. Gherghina e depășit de situație și nu are altceva de făcut decât să se supună. Cu atât mai mult cu cât Măriuca, băiețoasă din fire, îi spune ceva care îl lasă pe bărbat fără replică. „Vreau să fac și eu ceva pentru țară”. Așa începe fata să transmită pozițiile dușmanului. Ore în șir a stat cocoțată în pom. Ea spunea unde sunt trupele germane. Gherghina comunica, iar bateria de tunuri lovea conform indicațiilor fetei. Adversarul avea pierderi uriașe în sectorul controlat de privirea ageră a Mariei. La un moment dat, însă, germanii își dau seama că e un pom anume care are „ochi”. Și îndreaptă tunurile în acea direcție. Prima lovitură retează doar câteva crengi. Gherghina strigă la Măriuca să se dea jos, dându-și seama de situația extrem de periculoasă. Maria nici nu vrea să audă. A doua lovitură e, din păcate, fatală. Explozia face ravagii, pomul se clatină, iar trupul fetei cade inert pe pământ. Gherghina, la rândul său rănit, nu mai are decât puterea de a plânge alături de cea care în ziua aceea îi fusese camarad de arme. În cinstea sacrificiul făcut, trupul neînsuflețit al Măriucăi Zaharia a fost depus în Mausoleul Mărășești În satul Haret, în anul 1977, a fost ridicat un monument chiar acolo unde s-a aflat, în 1917, nucul în care se urcase Măriuca, transmițând pozițiile dușmanilor. Monumentul se află azi în curtea unei gospodării, dar proprietarii, oameni deschiși, lasă pe oricine să vină și să vadă istoricul semn. În fața școlii din acest sat, tot în 1977, a fost dezvelit bustul fetiței. E școala în care, mai mult ca sigur, și Maria învățase la vremea ei. În București, în sectorul 4, o stradă din cartierul Apărătorii Patriei, poartă numele Măriuca în amintirea celei care a fost Eroina de la Mărășești. Figura eroică a fetiței a fost evocată în filmul „Baladă pentru Măriuca”, în anul 1969, și în

Istoria Bucureștiului – Cea mai cunoscută melodie românească, Ciocârlia, a fost compusă cu boabe de fasole și mazăre uscată

/0 Comments/in , /by

Fiu al lui Costache, lăutarul cu ștaif de la curtea lui Grigore Ghica Vodă, Angheluș Dinicu este cel care a compus faimoasa melodie românească „Ciocârlia”. „Umplea naiul său cu boabe de fasole ori mazăre uscată iar aplauzele deveneau adevărate ovațiuni”, spuneau istoricii. Participa la conferințe internaționale, cânta la curți imperiale de vază din Europa. Se stinge la 1905 și se odihnește în cimitirul „Pătrunjel”, azi, „Reînvierea”, din cartierul bucureștean Colentina. Când Costache Dinicu, lăutarul, pornea a mângâia cea chitară a sa plămădită special de un maestru grec, paserile cerului se opreau din zbor. Grigore Ghica-Vodă, la curtea căruia odihnea, era un domnitor cetit, dătător de legi, fondator de Școli Filarmonice, știa cu ce se mănîncă un viers. Angheluș ăsta micu’, Angheluș Dinicu, puiul său, veni pe lume pe la 1838, într-un București ce avea atunci 81 de mahalale cu 10.601 case și 63.644 de locuitori. Prinsese timbrul naiului încă de la trei ani. Ședea non stop cu urechile ciulite la maeștrii tarafului Dumitrache, sorbea din priviri gesturile lui Năstase „Ochialbi”. În 1889, pe la 61 de primăveri, participă la Expozițiunea Universală de la Paris. Se lasă cu concurs puternic, lăutari din toată lumea se bat pe un loc pe podium. Angheluș și taraful lui iau medalia de aur. E 29 iunie. Ziua în care Dinicu la nai dimpreună cu Sava Pădureanu la vioară, cântă ceva ce n-a auzit Parisul: „Ciocârlia!”. Chiar acolo, sub Turnul Eiffel! Unii zic că piesa e venită din Asia Centrală, dar Dinicu e cel care o „așează”, îi dă ritmul. „Când scotea Angheluș din buznarul din dreapta al vestei lui boabele de fasole sau mazăre uscată să le împartă în țevile naiului său ca să zică o Ciocârlie, toată lumea adunată în localul unde cânta taraful lui încremenea cu paharul în gură, pentru ca apoi, la trilurile sfârșitului, să izbucnească în aplauze ce deveneau adevărate ovațiuni”, își amintește George Costescu, istoric literar român și scriitor. Parisul plânge! Dinicu și oamenii lui o reiau. De două ori! Sunt invitați, apoi, la petrecerea de sărbătorire a ziarului „Le Figaro”. Cîntă „Deșteaptă-te române”, „Am un leu și vreau să-l beu”, „Doina” și, la final, atacă „Ciocârlia”. Delir total! Redă perfect la nai trilul ciocârliei. E chemat la Poiana Stânei, la vizita oficială a împăratului Franz Josef al Austro-Ungariei. Nu se oprește doar la această capodoperă. Aranjează folclor românesc, îl păstorește. Publică în revista „Doina”, are trei fii, toți muzicieni: Dimitrie, Gheorghe și Nicolae. De asemenea, nepotul, Grigoraș, avea să devină un virtuoz violonist. Sare în noul secol și moare într-un început de noiembrie 1905. E dus, la propriu, între Lizeanu și viitoarea Mașină de Pâine, un loc, la propriu, cu multă verdeață. De aceea i se și spune „La pătrunjel!” Toți marii lăutari aveau să vină, pe rând, aici…

Istoria Bucureștiului – Locuri pitorești și povestea lor – Mahalaua din Groapa lui Ouatu

/0 Comments/in , /by

Înainte să devină o metropolă plină de șiruri nesfârșite de blocuri de locuințe și să își piardă farmecul de odinioară, Bucureștiul avea, mai ales spre periferii, zone pitorești, care ofereau Capitalei un șarm aparte. Din sud, de la Cărămidari și până în nord, la Mahalaua Dracului, care era cândva hotarul de nord-vest al orașului, orașul era o dezordine ordonată, cu străzi pavate cu case superbe, biserici, prăvălii, dar și străzi prăfuite cu case mai mult încropite. Una dintre cele mai vestite părți de la marginea orașului este Mahalaua Groapa lui Ouatu, care își împrumută numele de la „atracția principală” a locului. De ce groapă? De ce a „lui Ouatu”? Cum a apărut? Asta veți afla în rândurile următoare. De unde vine numele vestitei Gropi a lui Ouatu Fiind o zonă rău-famată a orașului, unde nu de puține ori se ascundeau sau se stabileau unii dintre cei mai periculoși infractori și tâlhari ai Bucureștiului, nu este deplasat să te gândești că Ouatu a fost, poate, un hoț vestit care a împrumutat acestor locuri numele său. Din păcate, povestea numelui gropii nu este atât de palpitantă, însă este amuzantă. Numele gropii provine de la un englez pe nume Watt, care la începutul secolului al XIX-lea a venit la București și a deschis aici o fabrică de vase din lut. Pentru a obține argila, compania lui Watt a realizat mai multe gropi în oraș, gropi neastupate, care încet-încet au fost absorbite în mahalale. Prin viu grai, din „groapa lui Watt”, aceasta a devenit ușor „groapa lui Ouatu”, și așa i-a rămas denumirea până a fost astupată. Groapa lui Ouatu se afla în mahalaua cu același nume, care se încadra între Cimitirul „Sfânta Vineri” și Cimitirul Israelit „Filantropia”. Aceasta este menționată și de scriitorul Eugen Barbu în romanul „Groapa”, fiind situată în „câmpul întins și pustiu al Cuțaridei, de la marginea cartierului Grivița”. Mahalaua, populată de familii sărmane și de infractori În mare măsură, pe aceste locuri trăiau familii sărmane, dar și unii dintre cei mai cunoscuți infractori ai Bucureștiului. Și nu e mare mirare, la o aruncătură de băț se afla Mahalaua Dracului, care era de asemenea preferată de cei care nu prea aveau frică de Dumnezeu. Pentru a înțelege mai bine situația, străzile din această mahala nu erau asfaltate nici măcar în perioada interbelică, iar de canalizare nici măcar nu mai vorbim. Cât despre curent electric, acesta a fost tras în zonă abia în anul 1935. Astfel, nu e deplasat dacă spunem că sărmanii Bucureștiului locuiau în mizerie, printre noroaie și gunoaie, în adevărate focare de boli, în timp ce lumea bună locuia pe bulevarde superbe, curate, iluminate și pietruite. Amintim că la 1852, în București erau nu mai puțin de 62 de gropi de gunoi, în jurul cărora trăiau în sărăcie lucie destule familii întregi. Acest lucru ducea, și nu de puține ori, la răspândirea de epidemii de tuberculoză, tifos exantematic sau dizenterie. Și infractorii preferau zonele limitrofe, precum cea de la Groapa lui Ouatu. Aici au fost organizate adevărate găști de infractori, care se răfuiau deopotrivă cu autoritățile și cu alți tâlhari din zona Chibrit, care erau rivalii lor principali. Dintre infractorii vestiți ai zonei, amintim pe Petrică Malaezu’, Fane Mahomed sau pe Bozoncea banditu’. Condițiile din Mahalaua Groapa lui Ouatu s-au mai elevat începând cu începutul secolului XX, când inginerul Cuțarida a ridicat între Calea Griviței și Filantropia o fabrică de cărămizi, care a fost amplasată aici strict pentru solul argilos, de care avea nevoie ca materie primă. În timpul liber, localnicii din mahala, care fie lucrau la STB, fie la Atelierele Grivița, fie erau zugravi sau măcelari, se strângeau la cele două cârciumi cunoscute din zonă: „La Cocoș” și „Nea Mitică Minciună”, să bea o „secărică”, să stea la palavre sau să-l asculte pe nea Petrică Urâtu’ și pe ceilalți lăutari care minunau cu muzica lor pe meseni. Cu Groapa lui Ouatu nu era de joacă Deși poate pare ceva mai mult simbolic la prima vedere, Groapa lui Ouatu nu era nicidecum un șanț mic: avea 30 de metri adâncime, avea maluri murdare și alunecoase, gunoaie, și apă stătută pe fund. Din joacă, de-a lungul timpului mai mulți copii au căzut pe fundul gropii și au murit înecați, atât vara, cât și iarna, când gheața se spărgea. De asemenea, pe malul gropii își făceau veacul și mai multe haite de câini mari, fără stăpân. În cele din urmă, la începutul anilor ’50, autoritățile au decis să astupe Groapa lui Ouatu cu pământ și au amenajat pe acel loc Parcul Cireșarii, care în prezent se numește Parcul Regina Maria. Astfel, dintr-o mahala săracă, haotică, cu propriul ei microunivers, zona a devenit una verde, liniștită, aflată la intrarea pe Podul Grant.

Corvin Lupu – Documentele de la Vatican despre trădarea României în decembrie 1989 (partea III)

/0 Comments/in /by

Continuăm să vă prezentăm textul folosit de documentariștii care au realizat documentarul „Grotele Vaticanului”, privitor la lovitura de stat din decembrie 1989 și la distrugerea României care a urmat acestui moment istoric […]. „Un alt grup care a avut un rol important în distrugerea economiei românești după 1989 sunt statele vest-europene și America. Intenția acestor state era să transforme România într-un importato net de produse vestice, de vreme ce aceste economii au nevoie de creștere continuă, așa cum a explicat mai devreme, și într-un furnizor de resurse naturale, de vreme ce țările vest-europene sunt printre cele mai sărace din lume în privința resurselor naturale și pot supraviețui economic numai dacă țin alte țări în sărăcie artificială și le fură resursele naturale. Aproape tot ce e produs în țări ca Marea Britanie, Franța, Olanda, Austria, Germania etc. este făcut cu resurse furate de la alte țări, cu ajutorul sistemului legal și momentar internațional care este condus de oameni din vest. Pentru a pune mâna ușor pe resursele românești și pentru a distruge economia României, pentru ca România să devină un importator net de produse vestice, țările vestice au ademenit România cu promisiunea intrării în Uniunea Europeană. Dar pentru a fi acceptată în UE România trebuia mai întâi să dea multe legi și să facă multe reforme care au distrus capacitatea productivă a industriei și agriculturii României și să se deschidă pentru «comerț liber». Numai în 2007, după aproape două decenii de distrugere economică dictate de țările vest-europene, România avea să fie acceptată în UE. La acea dată România nu mai putea produce nimic și era transformată într-un stat bananier care era ținut în viață numai prin importuri de la acești hoți vest-europeni. Tratatele pe care România a fost forțată să le semneze când a intrat în UE erau și ele menite să țină țara în sclavie economică. De exemplu, acolo unde Franța plătește subvenții de peste 500 de euro agricultorilor, România e forțată să plătească mai puțin de o treime din acea sumă, distrugând practic orice șansă a agricultorilor români de a concura cu cei francezi. Așa că azi, deși era cel mai fertil pământ din Europa și s-ar putea hrăni exclusiv cu produse naturale, România e forțată să cumpere mâncare fără gust din Europa de Vest. Înrobirea economică a României de către țările vestice, înseamnă că țări ca Austria, de exemplu, acum dețin petrolul românesc și combustibilul e mai ieftin în Austria, care nu are petrol deloc, decât în România. Austriecii sunt și printre cei mai mari tăietori ai vechilor păduri din Ardeal, ultimele păduri virgine ale Europei, în timp ce defrișarea în Austria este interzisă. Multe alte țări vest-europene sunt implicate în jafuri similare și distrugere de resurse, mascate ca fiind «comerț liber». Țările vest-europene sunt și printre primele surse de corupție între oficiali înalți. De exemplu, marile companii europene au echipe dedicate care se ocupă de mituirea oficialilor pentru a obține contracte publice. Mercedes, de exmplu, o companie care probabil ar da faliment fără echipa sa de mituire, a câștigat un contract de furnizare de autobuze în București, deși autobuzele Mercedes sunt printre cele mai scumpe din lume, fără să se diferențieze calitativ de competitori. Tot acest jaf economic organizat înseamnă că România, care în 1990 era cea mai bogată țară din lume în termeni de resurse naturale relative la suprafață, și care teoretic ar putea să trăiască în izolare totală față de restul lumii folosindu-se exclusiv de propriile resurse, este astăzi mai săracă decât țări ca Marea Britanie, care nu mai are resurse aproape deloc și a cărei populație pur și simplu ar dispărea complet în câteva luni, dacă ar fi izolată de restul lumii. Românii sunt bine veniți în UE atâta timp cât ei sunt doctori, oameni de știință etc. De altfel, țările vestice vin să ia medici și asistente direct din România. Alții nu sunt la fel de bine veniți, cum e cazul Franței, unde evreul Sarkozy a dat afară țiganii, așa cum europenii le făceau înaintașilor lui evrei în trecut. În alte cazuri, România e tratată ca un adevărat membru UE, cum e cazul aruncării de deșeuri radioactive nucleare în România de către Germania. Distrugerea economiei românești, furtul de resurse și tratamentul rău al cetățenilor români vor continua până când nu va mai fi lemn de tăiat, petrol și gaze de extras, metale rare de furat etc., și atunci România va fi, probabil, dată afară din UE” […]. A consemnat pentru dumneavoastră Prof. Univ. Dr. Corvin Lupu. (Va urma)

Corvin Lupu – Documentele de la Vatican despre trădarea României în decembrie 1989 (partea II)

/0 Comments/in /by

Continuăm difuzarea textului referitor la trădarea României din documentarul „Grotele Vaticanului”, un serial în 16 episoade despre istoria interzisă a României. „[…] Etapele revoluției bolșevice din Românie din 1989 sunt tipice: provocarea de neliniște internă, infiltrarea de agenți care să cauzeze violențe și să forțeze represalii din partea guvernului, folosirea presei pentru manipularea poporului și răspândirea «revoluției» în restul țării, ajutarea populației să alunge conducătorii, pregătirea de oameni proprii care să preia puterea la momentul potrivit și, în final, guvernarea țării și folosirea populației și a resurselor după bunul plac. Grupul care a luat puterea în 1989 complota de câțiva ani. Ei erau români trădători și evrei bolșevici din generația de după 1944, sau descendenți ai lor, care lucrau cu agenți din est și din vest, în principal sovietici și unguri, cu scopul de a ciopârți România și de a-l înlătura pe Ceaușescu, de a întoarce țara în sclavie financiară și de a transforma România într-o piață pentru produsele vestice și jaful resurselor naturale. Manipularea a mers atât de ușor pentru că, după al doilea război mondial, iudeo-bolșevicii care au preluat puterea în 1944 au eliminat întreaga elită românească și au început un program masiv de îndobitocire a populației ceea ce a distrus efectiv națiunea română și a transformat românii în oi fără educație și ușor de manipulat, care nu înțelegeau munca lui Ceaușescu și situația internațională a României. Dar chiar dacă au fost manipulați, românii chiar au crezut că luptă împotriva tiraniei și au luptat cu mâna goală împotriva tancurilor. Ceaușescu a căzut în capcana întinsă de conspiratori și a răspuns cu violență, crezând că e unica soluție pentru atacul internațional organizat asupra României. Asta i-a pecetluit soarta și a făcut mai ușor ca conspiratorii bolșevici să preia controlul țării… Marea majoritate a populației a crezut manipularea și a sprijinit conspiratorii care au preluat puterea… Principalul câștigător al revoluției bolșevice de la 1989 a fost comunitatea evreiască din România, ai cărei membri au ajuns la putere în toate sectoarele economiei, în presă, politică și finanțe.” În continuare, argumentând, redactorii documentarului redau cuvântarea președintelui Israelului, Shimon Peres, în care se arată: „…De la o țară atât de mică ca a noastră, este aproape uluitor. Cumpărăm Manhattan, cumpărăm Ungaria, cumpărăm România și cumpărăm Polonia…” „…Ca peste tot în lume acești evrei și-au schimbat numele în nume românești și în unele cazuri chiar se prefac a fi creștini-ortodocși, cum e prim-ministrul de după revoluție, Petre Roman. Potrivit logicii evreiești, dacă ai un bunic sau un străbunic evrei, atunci ești evreu. Așa obțin evreii cetățenia statului Israel astăzi…” „…De asemenea, presa, aproape în întregime în mâini evreiești, este doar o unealtă pentru îndoctrinare, control al opiniei publice, îndobitocirea populației și coruperea valorilor morale ale societății. Ca în toate țările cu situașie similară, pornografia, scandalurile, crimele, furturile etc. sunt o regulă în presa de azi în România. Așa că, da, e greșit… După revoluția bolșevică de la 1989 a început distrugerea sistematică a economiei românești, sub conducerea primului prim-ministru «capitalist», Petre Roman. Principala metodă prin care se făcea asta era ‘privatizarea’ companiilor de stat. Cele mai valoroase din aceste companii au fost acaparate de foști comuniști care au devenit milionari, în timp ce restul au fost pur și simplu abandonate și așa sute de fabrici au fost ruinate și distruse. De exemplu, întreaga flotă comercială a României a fost distrusă dintr-un foc. Agricultura a fost și ea abandonată și dintr-unul din cei mai mari exportatori ai Europei, România a devenit o țară care nu-și poate hrăni nici propria populație. Iudeo-bolșevicii care au acaparat puterea la 1989 s-au înconjurat de tot felul de români corupți și trădători care nu aveau nici un interes decât să se îmbogățească rapid. Aceste grupuri de interese erau împărțite în diverse partide politice și toate lucrau împreună ca să-și pună în aplicare planurile și să se îmbogățească rapid. Cu toții știau despre crimele celorlalți și deci nimeni nu mergea la închisoare niciodată, deși în public se comportau de parcă erau inamici. În realitate, candidații la alegeri provin din același grup și votanților doar li se creează iluzia unei alegeri libere. Acești primi ani după lovitura de stat bolșevică din 1989 au văzut și începutul răspândirii generalizate a corupției, de la vârf în jos. Liderii erau cu toții corupți și se înconjurau numai de alți corupți care puteau fi manipulați și așa mai departe, până la nivelul cel mai de jos al administrației publice. Oamenii simpli vedeau că liderii sunt corupți, dar nimeni nu mergea la închisoare și astfel deveneau corupți și ei, pentru a se îmbogăți rapid. Colegii lor cinstiți vedeau că cei corupți se îmbogățeau rapid fără să fie pedepsiți și astfel cădeau și ei pradă tentației și deveneau corupți. Astfel, încet dar sigur, România a devenit una din cele mai corupte țări din Europa în următoarele două decenii… Celălalt grup care a avut un rol important în distrugerea României după 1989 este cartelul financiar internațional, prin FMI și Banca Mondială. România era fără datorii sub Ceaușescu, așa că, pentru a o manipula, era necesară crearea unei datorii naționale. Sub comanda bancherului central Mugur Isărescu, România a început să adune datorii masive și chiar dacă avea zero datorii în 1989, azi are una din cele mai mari datorii publice din Europa. Aceste datorii au fost folosite de FMI împreună cu Mugur Isărescu și alți trădători români și evrei, pentru a fura tot felul de bunuri de stat și pentru a forța cedarea resurselor naționale «investitorilor străini». Asta a mers pentru că, la fel ca în toate țările care au căzut pradă mafiei financiare internaționale, România nu își poate tipări propria monedă. Banca centrală este un stat în stat, controlată de bancheri internaționali și nimeni din România, nici măcar președintele, nu poate să dea ordine bancherilor centrali, și numai banca centrală poate tipări moneda. Pentru a pune mâna pe companiile de stat, mafia financiară a creat tot felul de crize financiare și astfel a forțat România să se împrumute de la FMI. FMI-ul dădea României dolari numai dacă conducătorii

Corvin Lupu – Documentele de la Vatican despre trădarea României în decembrie 1989 (partea I)

/0 Comments/in /by

În urmă cu câțiva ani, un grup de documentariști și jurnaliști investigatori au realizat un set de filme documentare despre istoria României, conceput ca un tot unitar, din preistorie până în prezent. Deși caracterul științific al lucrării este limitat, documentariștii-investigatori făcând puține precizări privind sursele pe care le-au folosit, bibliografia, mărturii etc., fiind un documentar elaborat pentru televiziunea Statului Papal, îl considerăm demn de menționat și chiar de reținut. El a fost postat pe internet, ulterior fiind retras, ca majoritatea documentarelor care nu sunt favorabile sistemului globalist care conduce Uniunea Europeană. O calitate deosebită a documentarului o constituie lipsa totală a cenzurii politice de sistem, ceea ce este o perfomanță deosebită într-o zonă de influență în care presa este aservită și controlată până în adâncul ei. Din acest punct de vedere, sunt de apreciat viziunile ample, din perspectivă istorică, fără raportare la interese mărunte, de moment istoric. Acest lucru ne face să apreciem că documentariștii au beneficiat de expertiză înaltă în istorie, în științe politice, studii de securitate și, de asemenea, în economie, raportarea la acest domeniu fiind cvasi-permanentă. Multe, chiar majoritatea dintre afirmații, sunt confirmate în istoriografia problematicii, în urma eforturilor mai multor cercetători. Alte afirmații pot constitui obiectul unor cercetări aplicate în viitor. Cu toate cele afirmate mai sus, pe parcursul documentarului, realizatorii au inserat biografii ale unor personaje istorice implicate în evenimente, date și tabele statistice, fotografii-document, secvențe filmate în timpul evenimentelor, unele de către Televiziunea Română, altele de către alte persoane interesate. De asemenea, au fost inserate cadre sugestive referitoare la textul filmului. Titrarea textului în limba română cuprinde și stângăcii de limbă, punctuație cu lipsuri și cu erori, cacofoniile nu lipsesc nici ele, dar remarc faptul că sensul afirmațiilor făcute în limba engleză nu este modificat cu ocazia traducerii în limba română. Topica nu este totdeauna cea mai potrivită. Este evident că cei care au titrat textul nu sunt etnici români. La transcrierea textului, în situațiile în care am apreciat necesar, am intervenit pe text, cu mențiunea nota autorului (n.a.). Privitor la unele persoane și la unele grupuri implicate în revolta populară și în lovitura de stat din decembrie 1989, în câteva rânduri, redactorii textului s-au exprimat cu formula „vorbitorii de limbă maghiară”, ceea ce dovedește, pe de o parte, profesionalism, pe de altă parte, imposibilitatea precizării dacă respectivele persoane sunt etnici maghiari din România, provocatori civili din Ungaria antrenați în tabere pentru operațiuni în România, agenți ai AVO, sau agenți ai serviciilor secrete iugoslave, originari din Voievodina, de etnie maghiară, sau agenți sovietici de etnie maghiară, originari din R.S.S. Ucraineană. Toate aceste categorii de vorbitori de limbă maghiară au acționat în decembrie 1989 în România. De asemenea, referindu-se la investitorii străini, sau la investitori din statele vestice ale Europei, autorii folosesc în mod repetat ghilimelele, evidențiind prin aceasta că aceștia nu erau investitori în accepțiunea unanim recunoscută, ci erau, după cum rezultă cu claritate din text, în primul rând acaparatori ai resurselor României. Documentarul evidențiază rolul excepțional al evreilor în evenimentele din decembrie 1989 și a celor din perioada următoare, până în epoca de după includerea României în structurile euro-atlantice. În urma documentării privitoare la istoria contemporană, redactorii au inserat următorul text privitor la trădarea României și la lovitura de stat din decembrie 1989. Adnotările și comentariile noastre le vom insera sub forma notelor de subsol, nedorind să afectăm cursivitatea lecturii textului în forma concepută de autori. „După cum am menționat mai devreme, lovitura de stat a fost pusă la cale de români și evrei bolșevici trădători care lucrau cu agenți din est și din vest, în principal sovietici și unguri, cu scopul de a ciopârți România și de a-l înlătura pe Ceaușescu, de a întoarce țara în sclavie financiară și transformarea României într-o piață pentru produsele vestice și jaful resurselor naturale. Manipularea a mers atât de ușor pentru că, după cum am menționat în episoadele trecute, după al II-lea război mondial, iudeo-bolșevicii care au preluat puterea în 1944 au eliminat întreaga elită românească și au început un program masiv de îndobitocire a populației care a distrus efectiv națiunea română și a transformat românii în oi fără educație și ușor de manipulat, care nu înțelegeau munca lui Ceaușescu și situația internațională a României. Dar chiar dacă au fost (problemă de traducere a textului! – n.a.) manipulați, românii chiar au crezut că luptă împotriva tiraniei și au luptat cu mâna goală împotriva tancurilor. Ceaușescu a căzut în capcana întinsă de conspiratori și a răspuns cu violență, crezând că e unica soluție pentru atacul internațional organizat asupra României, și asta i-a pecetluit soarta și a făcut mai ușor ca conspiratorii bolșevici să preia controlul țării… Marea majoritate a populației a crezut manipularea și a sprijinit conspiratorii care au preluat puterea… Principalele tabere care voiau să-l elimine pe Ceaușescu erau iredentiștii șovini unguri, evreii bolșevici și trădătorii români care fuseseră înlăturați de la putere de Ceaușescu, bolșevicii care controlează sistemul financiar internațional și puterile occidentale. Sistemul economic occidental, construit de evrei în jurul băncilor centrale pe care ei le controlează, este bazat pe o creștere permanentă a datoriilor guvernelor și populației și deci are nevoie de un produs intern brut și un consum de resurse naturale mereu în creștere. În anii ’80, țările vestice au rămas fără variante pentru piețe de export. America Latină era în criză, Africa era ținută în sărăcie artificială, iar restul piețelor erau suprasaturate cu produse vestice, care toate erau produse planificate. Era deci urgent nevoie ca noi piețe să fie deschise, noi guverne să se îndatoreze și noi locuri bogate în resurse naturale să fie puse la dispoziția «investitorilor» vestici. Cel care a fost însărcinat cu distrugerea URSS și (cu) deschiderea Europei de Est a fost masonul Mihail Gorbaciov. România era total independentă, atât față de Occident, cât și față de URSS și deci trebuia abordată diferit față de alte state europene care aveau guverne care se conformau. A fost creată o diversiune de către agenți străini ai elitei globale, care a făcut ca românii să se masacreze între ei, în

De azi avem și cărți! – PlandeMia, de Patrick Matiș

/0 Comments/in /by

Câți v-ați întrebat despre ce s-a întamplat cu adevărat în Plandemie? Dar și cauzele reale ce au condus spre ea? Da, ne-am deschis și magazin digital pe Patreon unde veți găsi atât cărți, stickere, documentare și benzi desenate, toate făcute de echipa noastră pe teme de cultură și dezvăluiri. Eeeh, iată, puteți găsi multe din răspunsurile voastre în această carte foarte profundă și la subiect despre ce s-a întamplat cu adevarat în acel experiment social. Lectură cu folos! Faceți click pe imagine pentru a achiziționa cartea în format digital de pe pagina noastră de Patreon!

Tudor Urse – Știați că: Cele mai vechi biserici din România se află la Anghelești, Densuș, Geoagiu și Putna?

/0 Comments/in /by

Țara noastră deține multe biserici şi temple religioase din mai toate credințele. Aceasta demonstrează din nou valoarea și importanța acestor locuri din bătrânul continent, mai ales din punct de vedere spiritual. Multe din ele sunt propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO dar necesită restaurări urgente. Noi vă invităm să le puneți pe GPS-ul vostru, pentru că merită văzute şi credem că unele din ele sigur nu le-ați vizitat. Astfel mai jos aveți cele mai vechi biserici din țară. Să începem lista cu…  Biserica din lemn – Anghelești Prima oprire la biserică, vă invităm să o faceți într-un muzeu prea puțin cunoscut dar cu o mare valoare istorică: Muzeul Satului Vâlcean din comuna Bujoreni. Biserica este datată de o pisanie excepțională prin vechimea sa la bisericile de lemn din Oltenia, păstrată integral, scrisă parțial în slavonă, parțial în română, și descoperită în anul 2009, cu ocazia mutări construcției în Muzeul Satului Vâlcean. Pisania începe prin a fixa actul ctitoricesc în epocă cu datarea precisă și principalii actori:  „† Să se știe că s-au făcut în zilele lui Io Constantin voievod, s-au săvârșit [în] luna decembrie 8 zile și a o făcu[t] popa Vasilie cu satul la anul 7164. A scris David. Meșter Oprea Ionu”. Anul erei bizantine 7164 corespunde anului 1655 după Hristos, în timpul domniei lui Constantin Șerban Basarab. Pisania continuă alăturat cu indicarea firească a hramului dintâi, evocând ajutorul divin și numind patronii spirituali ai lăcașului și ai comunității: „Să se știe cân[d] au fostu cu mila dumnezeieștii troițe dintâi f[ăcută] această sfântă biserică, sfințită în hramul Marilor Împărați Constantin și Elena”. Semnele de numerotare pe grinzile exterioare ale naosului și pronaosului par să indice o mutare a bisericii în Cărpiniș dintr-o altă locație. Nu știm când s-a petrecut acest eveniment dar se poate constata că biserica se afla în cimitirul din Cărpiniș deja în prima parte a secolului 18. În toamna anului 2009 biserica din lemn de la Pietrari a fost demontată de către o echipă mixtă de specialiști muzeografi, conservatori, restauratori și muncitori, însoțiți de colaboratorii Fundației Habitat și Artă în România, dar și de către cadre didactice de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Lăcașul de cult a fost adus în Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni, unde a fost reparat și pus în valoare în 2010. Densuş – cea mai veche biserică din piatră unde încă se mai țin slujbe Situată la 10 km de Hațeg, Biserica Ortodoxă Densuș, din Țara Hațegului, Hunedoara, unică în peisajul românesc, este considerată cel mai vechi lăcaș din piatră în care se mai țin slujbe și astăzi.  Despre originea acestei construcții atipice au fost avansate mai multe ipoteze: pe placa de la intrare se vorbește despre o zidire din secolul al XIII-lea, perioadă ce corespunde cu cea a istoricului Constantin C. Giurescu, care o plasează în 1280; alții cred că s-a ridicat pe ruinele unui templu închinat zeului Marte; preoții susțin că ea poartă urmele dacilor și ar fi fost închinată lui Zamolxe (sec. II) sau că, dată fiind amplasarea ei în inima regatului, la câțiva kilometri de Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala Daciei Felix, ar data din secolele III-IV creștine, cel mult sec. VI.  Oricum, cercetările arheologice au stabilit că partea inferioară a pereților naosului și altarului aparțin secolului al X-lea. Construită din piatră brută de râu, marmură, lespezi și din blocuri de piatră aduse de la Sarmizegetusa, un conglomerat aparținând mai multor epoci, biserica din Densuș oferă un aspect straniu din punctul de vedere al arhitecturii și al altor detalii singulare: un altar amplasat la sud (toate bisericile îl au spre est), acoperiș din piatră, naos pătrat, suprapus central pe un turn sprijinit de patru stâlpi masivi, picturi murale în interior (multe distruse), pruncul Iisus îmbrăcat în straie populare românești, pictat pe unul dintre stâlpi etc. Înainte de 1989, imaginea bisericii se afla pe unul dintre cele mai răspândite timbre poștale, cel cu valoarea de 40 de bani. Geoagiu – cea mai veche rotondă din ţară Biserica Rotondă din Geoagiu a fost construită în secolele XI-XII, iar istoricii spun că este cea mai veche biserică medievală, de acest fel, din România. Capela romanică din Geoagiu este un monument istoric aflat pe teritoriul orașului Geoagiu. Rotonda respectă forma altarelor geto-dacice, precum „Rotonda lui Galeriu” de la Salonic. A fost construită în jurul anului 1100, probabil imediat după schisma creștină. Aceasta folosește un stil de construcție neobișnuit, circular, ca un turn aducând oarecum aminte de turnul Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, sau de turlele bisericilor ortodoxe. „Biserica rotondă” Reformată Calvină de la Geoagiu este cea mai veche biserică de piatră din România, ridicată la finele secolului al XI-lea de familia nobiliară Ákos, care stăpânea zona Geoagiu la acea vreme. Arheologii au descoperit în curtea acestei biserici peste 170 de morminte, iar copiii erau înhumaţi în interiorul Bisericii Rotonda. Edificiul este singura rotondă în țară care nu a fost distrusă, de intemperii sau oameni în timp, și poate fi admirată. Legenda spune că micuța biserică, cu ziduri groase a fost opera unor cruciaţi care se întorceau din Ierusalim pe drumul roman care străbătea Valea Geoagiului. Rotonda a fost folosită ca biserică, apoi a fost transformată în capelă, pentru că în vecinătatea ei, trei secole mai târziu, a fost ridicată o altă biserică. Capela Romanică este una dintre cele mai vechi edificii de cult existente și conservate de pe teritoriul României. Deși nu mai sunt oficiate slujbe religioase aici, monumentul poate fi vizitat ca un muzeu. Putna – cea mai veche din lemn Biserica veche de la Putna este considerată cea mai veche construcție religioasă din lemn din România și din Europa (după unele ipoteze, prea puțin veridice, și din lume).  Tradiția spune că Dragoș Vodă, cel coborât din Maramureș pentru a întemeia principatul Moldovei, a ridicat, în anul 1346, în satul Volovăț, o bisericuță din lemn, unde să fie înmormân­tat.  122 de ani mai târziu, Ștefan cel Mare a strămutat lăcașul la Putna, pentru a servi la închinăciune monahilor veniți aici în timpul zidirii mănăstirii cu același nume. Astăzi este