Tudor Urse, Author at Revista România Culturală

About Tudor Urse

This author has not written his bio yet.
But we are proud to say that Tudor Urse contributed 293 entries already.

Entries by Tudor Urse

Articole

Cristian Troncotă – Abuzuri și crime ale evreilor împotriva românilor, un document al SSI ignorat (a doua parte)

Cristian Troncotă - Abuzuri și crime ale evreilor împotriva românilor, un document al SSI ignorat (a doua parte)

„Lumea-i cum este, și ca dânsa suntem noi!”

Mihai Eminescu

În legătură cu antisemitismul, trebuie menționat că renumitul Institut Van Leer de la Ierusalim¹, care oferă studii de cultură și civilizație ebraică și mediteraneană, a elaborat și publicat Declarația de la Ierusalim, din 2018, semnată de 200 de savanți evrei, profesori și cercetători renumiți de la mari universități și institute din întreaga lume. Documentul ne oferă următoarea definiție: „Antisemitismul este discriminarea, prejudecățile, ostilitatea sau violența împotriva evreilor ca evrei (sau instituțiile evreiești ca evrei)”². Prin urmare, a-ți exprima opinia despre holocaustul din România nu reprezintă antisemitism. Orice altă interpretare încalcă dreptul la libera exprimare, un drept al omului înscris în Declarația drepturilor omului a ONU din 1948³.

Mareșalul Ion Antonescu

Mareșalul Antonescu nu a ordonat niciodată vreunui tanc al armatei române să deschidă foc asupra unei tabere de evrei în care erau adăpostiți copii sub protecție internațională. Dar guvernanții de la Tel Aviv au săvârșit nesăbuința de a ordona tancurilor israeliene atacarea unei tabere ONU din Fâșia Gaza în care se aflau copii palestinieni la școală, 13 iulie 2014⁴. Nu mai contează numărul morților: „peste 800 de morți, aproape toți fiind civili palestinieni și 32 de soldați evrei”; „practic nu există nicio casă în Fâșia Gaza care să nu fie afectată de măcelul israelian” – consemnează jurnaliștii de investigații independenți⁵. Greu de imaginat că se poate întâmpla o asemenea ticăloșie pe lumea aceasta. Și exemplele pot continua.

Fatou Bensauda

Procurorul general al Curții Penale Internaționale de la Haga, doamna Fatou Bensauda, a demarat o anchetă privind presupuse crime de război comise de armata israeliană pe teritoriile palestinienilor. O astfel de decizie îndreaptă efectiv atenția tribunalului asupra a două politici esențiale israeliene din ultimii ani: „Operațiunile sale militare repetate împotriva militanților palestinieni din Fâșia Gaza, care au culminat cu războiul devastator din 2014 și extinderea așezărilor evreiești în Ierusalimul de Est și în Cisiordania ocupată”⁶. Israelul nu recunoaște acest tribunal, creat în 2002, cu statut permanent, menit să judece crimele de război și crimele contra umanității care se petrec în lume atunci când guvernele locale nu pot sau nu vor să intervină. Instanța internațională de la Haga nu are în vizor state sau guverne ci persoane. În cazul de față sunt vizate două persoane: fostul premier Benjamin Netaniahu și generalul Benny Gantz, șeful armatei israeliene. Cei doi erau în funcții în timpul evenimentelor din 2014.

Benny Gantz

Și încă un alt aspect ce vine, de asemenea, dintr-o istorie nu prea îndepărtată, ce ar trebui să-i situeze pe români și pe evrei pe aceeași baricadă și în nici un caz să-i dezbine. Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu nici un istoric, diplomat sau politician evreu sau pro-holocaustolog nu avea curajul să vorbească despre „acțiunile antievreiești ale românilor” din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. De ce? Pentru că România socialistă refuzase să semneze Protocolul de la Moscova din 9 iunie 1967, deci cu o zi înainte de semnarea păcii în urma războiului de șapte zile, între Israel, pe de o parte și Egipt și Siria de cealaltă parte. Prin acest Protocol statele socialiste din Tratatul de la Varșovia alături de Iugoslavia condamnau agresiunea israeliană și erau îndemnate să rupă relațiile diplomatice cu Israelul. Israelienii i-au mulțumit lui Ceaușescu pentru această atitudine, adică de „sfidare” față de Moscova. Ba mai mult, i-au cerut acestuia care avea bune relații cu lumea arabă să medieze conflictul israeliano-arab, prin care arabii cereau Israelului să se retragă din teritoriile ocupate (Fâșia Gaza, Cisiordania și Înălțimile Golan), în vreme ce Israelul cerea arabilor ca, pentru a se retrage, să recunoască Statul Israel. O astfel de grea și delicată misiune nu putea fi încredințată decât unui om în care puteai avea deplină încredere. Și el nu era oricine, ci conducătorul unui popor cu care evreii au trăit de secole împreună și în bună înțelegere în spațiul carpato-danubiano-pontic. Iar Ceaușescu a fost executat mișelește chiar în ziua de Crăciun tocmai pentru că sfidase Moscova. Că vin acum unii „deștepți”, în realitate adevărați propagandiști antiromâni, să afirme că românii au fost „mai tot timpul antisemiți”, cu precădere în secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX⁷ este o cu totul altă problemă, ce ține nu numai de cultură și bune intenții, dar mai ales de educație. Într-adevăr, cumplite timpuri, numai că unii uită că prietenii la nevoie se cunosc, după cum ne spune un mai vechi proverb românesc.

Benjamin Netaniahu

A reconstitui doar „jafurile și atacurile populației românești îndreptate împotriva comunităților evreiești”⁸ fără să amintești și de suferințele românilor provocate de evrei e ca și cum ți-ai propune să analizezi incidentele mărunte fără urmări și semnificații în politicile publice. A face istoria faptelor neimportante și a neglija cu premeditare pe cele cu impact major asupra evoluției și conștiinței colective a comunităților umane, care au făcut posibilă devenirea lor istorică de astăzi, nu înseamnă altceva decât falsificarea mesajului istoric.

Prin urmare, ar fi cazul să se manifeste mai multă decență din partea celor care și-au făcut o adevărată profesie de credință în a arunca cu noroi în tot ceea ce este românesc și s-a făurit de-a lungul istoriei cu sacrificii și vărsare de sânge. Pentru cei neinformați sau care preiau inconștienți slogane și stereotipii ale propagandei susținute cu atâta mărinimie financiară de clanurile de pe Wall Street pilotate de familia Rothschild, îi sfătuim să dea dovadă de mai mult echilibru. Nu de alta, dar trebuie să fie pregătiți pentru momentul când roata istoriei se va pune în mișcare. Ignoranța sau rea-intenția te pot face uneori să comiți involuntar greșeli fatale. Vreau să spun că dacă cineva își permite să întindă la nesfârșit coarda nesimțirii, riscă să ajungă într-o bună zi să nu mai poată fi înțeles și iertat, poate chiar de nimeni.

Dacă mi-am permis o astfel de analiză comparativă, fie ea și fugitivă, asta nu înseamnă că mă situez pe poziții antisemite sau că, ferească Dumnezeu, aș nega valorile, cultura și civilizația evreilor, adică nu doresc să dau de lucru fără motiv „Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului din România”⁹. Dimpotrivă, am făcut-o din respect, atât pentru adevăr, despre care sunt convins că îi animă pe toți evreii de bună credință, dar mai ales pentru optimismul ce mă caracterizează, în sensul de a spera că oamenii, indiferent de etnie, religie, concepții politice sau valori culturale, pot găsi împreună căile de a trăi în pace și înțelegere. Deci respectul trebuie să fie reciproc.

Moshe Dayan

Pentru a scoate în evidență și mai mult respectul pe care autoritățile de la Tel Aviv îl aveau față de șeful statului român să mai consemnăm și un alt aspect. La 4 aprilie 1978, Moshe Dayan, la acea vreme ministru de externe al guvernului israelian, a avut o întrevedere la București cu omologul său din România, Ștefan Andrei și cu președintele Nicolae Ceaușescu. Iată ce a declarat demnitarul israelian cu acea ocazie: „Doresc să folosesc acest prilej pentru a vă exprima ceea ce am comunicat și ministrului Dvs de externe, profunda noastră recunoștință pentru modul în care s-a realizat emigrarea evreilor de aici în Israel. Vă transmit de la președinte, mulțumirile țării noastre. Știm că aproape 80 la sută din cei aproape jumătate de milion de evrei, aflați în România după cel de al Doilea Război Mondial, sunt în Israel. Ei reprezintă cel mai constructiv element al țării. Sunt doctori, ingineri, specialiști, cea mai bună parte a populației țării. Pentru toate acestea vă suntem profund recunoscători”¹⁰. Într-o emisiune pe postul de televiziune Antena3, dl Radu Ioanid se întreba cu malițiozitate, unde sunt evreii din România, în sensul că unde au dispărut, sugerând evident holocaustul. Suntem convinși că dacă ar fi fost un istoric corect și ar fi consultat declarația lui Moshe Dayan, ar fi aflat. Momentan, dl Radu Ioanid este ambasadorul României în Israel, fapt pentru care este lesne de înțeles că a fost atent la declarația președintelui Israelului, Reuven Rivlin susținută în Parlamentul României, la 9 iulie 2021, în care a amintit de faptul că 600 000 de israelieni sunt de origine română (poeți, scriitori, rabini, oameni de știință, gânditori și oameni de stat). Și a mai spus ceva care ar trebui reținut, în special de cei care studiază holocaustul: „Ca orice democrație, Israelul acceptă critica la obiect”.

Reuven Rivlin

Oricum, vocile cele mai autorizate sunt ale personalităților din rândul comunităților evreiești. Bunăoară, fostul prim rabin neolog al Clujului, din perioada septembrie 1935 – mai 1944, spunea: „Evocând barbariile anilor 1940-1941, consider însă că este o datorie morală elementară ca să nu uităm să relevăm faptul că în acei ani în România a existat o oază de umanitate de care au beneficiat evreii. O rază de umanitate, ca și mod de gândire și de acțiune opuse formulelor antisemite, dominante în Europa”. Iar despre mareșalul Ion Antonescu, Moshe Carmilly apreciază că: „Neinterferându-se în emigrarea evreilor, închizând ochii, ne-a ajutat. Pe când eram implicat în salvarea evreilor din Ardeal a trimis scrisori către diferite misiuni românești din lume, anunțându-le: «Azi un vapor plin cu refugiați evrei a părăsit portul Constanța». A fost neutru, dar o neutralitate pozitivă”¹¹.

Moshe Carmilly-Weinberger

Să nu omitem că în actualul context politic internațional și așa destul de complicat, creștinii și iudeii de află pe aceeași baricadă a luptei contra mega-terorismului suicidar, care produce pe lângă teroare și mii de cadavre în rândul civililor nevinovați, adevărate crime contra umanității, pe care le mai putem numi cu un termen generic: tragediile lumii globalizate.

Concluzie: istoria trebuie cercetată cu bună credință, în spiritul obiectivității și al adevărului. Formulele care ascund interpretări interesate, uneori chiar antiromânești nu fac bine nimănui, nici măcar unor tineri istorici în curs de afirmare, cum sunt cei de la institutele de studiere a holocaustului din România. În România nu există antisemitism, cel puțin la ora actuală sau nu mai mult decât antiromânismul, dar și unul și altul ar putea fi provocat prin falsurile istorice rostogolite de media într-un mod irațional și paroxistic de cei interesați să creeze dezbinare în loc de liniște și securitate. Și toate acestea din interese absolut meschine.

Dar mai bine să-i lăsăm pe cititori, ca după parcurgerea acestui document, să-și formeze singuri propria opinie despre adevărul istoric, despre cine este bine sau rău intenționat și, mai ales, despre cum s-a putut falsifica istoria prin omitere, ori prin utilizarea unor termeni cu destinație propagandistică dar neatestați în documentele de epocă. Documentul se pliază perfect pe cele scrise de mareșalul Ion Antonescu în scrisoarea adresată doctorului Filderman, aproape un an mai târziu de la producerea tragediilor: „Avem dovezi [despre comportamentul evreilor față de populația românească după cedarea Basarabiei – C.T.]”. Iată-le! A ignora acest document înseamnă a te transforma din istoric în „holocaustolog” interesat politic, adică antiromân.

Notă

SSI

10 octombrie 1940

ATROCITĂŢI SOVIETICE

ÎN BASARABIA ŞI BUCOVINA DE NORD

(de la ocupare până în prezent)¹²

Prin ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 și acceptat de guvernul român la 27 iunie 1940, cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord urma să se facă cu respectarea următoarelor clauze:

Clauzele ultimatumului

În termen de 4 zile, cu începere de la 28 Iunie 1940, orele 14, teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de Nord va fi evacuat de trupele şi autorităţile române;
Pe de altă parte, în mod succesiv, acelaşi teritoriu va fi luat în stăpânire de către forţele Armatei Roşii;
La 28 iunie 1940, forţele Armatei Roşii vor ocupa punctele Chişinău, Cernăuţi şi Cetatea Albă;
Autorităţile vor trebui să predea în perfectă stare şi în întregime: căile ferate, depozitele de orice fel, întreprinderile industriale etc.;
Se va constitui o comisie mixtă plenipotenţiară, care va reglementa formalităţile predării.

Evacuarea a început în ziua de 28 iunie 1940, orele 14.

Comportarea trupelor şi autorităţilor române

Trupele şi autorităţile române au căutat să execute întocmai aceste clauze, luând toate măsurile în consecinţă; constatându-se – însă – că evacuarea în acest termen nu se va putea executa complect, s-a cerut o prelungire de două zile, ceea ce a şi fost acceptat de guvernul sovietic.

COMPORTAREA SOVIETELOR ÎN TIMPUL RETRAGERII

ARMATEI ŞI AUTORITĂŢILOR ROMÂNE

Guvernul sovietic nu a respectat clauzele ultimatumului, considerându-le ca pe nişte noţiuni sterile pentru opinia publică internaţională, deoarece cuvântul de ordine dat şi executat de armata şi autorităţile sovietice a fost:

a) Ocuparea armată dintr-o dată a întregului teritoriu basarabean şi bucovinean în cel mai scurt timp şi cu toate mijloacele avute la dispoziţie.

În acest scop, unităţile sovietice s-au infiltrat mult în spatele trupelor române, care se retrăgeau conform planului prestabilit, ocupând diferite localităţi şi noduri importante şi vitale de comunicaţie, fie prin înaintarea rapidă a unităţilor motomecanizate, fie prin debarcare de paraşutişti, fapt care a împiedicat şi dezorganizat măsurile luate de autorităţile române pentru evacuare, blocând reţeaua de comunicaţie şi ocupând punctele principale locale de legături şi transmisiuni, făcând astfel imposibilă efectuarea evacuării diferitelor depozite de armament şi materiale ale Armatei.

În acelaşi timp, aviaţia sovietică evolua pe deasupra trupelor române în retragere, producând o mare panică.

b) Instigarea şi înarmarea maselor evreieşti, elemente ostile şi tulburente locale, prin agenţi comunişti infiltraţi pe tot teritoriul cedat odată cu înaintarea unităţilor motomecanizate şi debarcarea paraşutiştilor.

Aceştia au format bande de terorişti, dedându-se la acte de sabotare şi teroare, împiedicând evacuările, executând arestări şi sechestrând şefi de autorităţi, insultând şi molestând ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi, degradând reţeaua de comunicaţii şi transmisiuni şi dezarmând autorităţile române locale pentru menţinerea ordinii.

Toate aceste acte erau executate cu sprijinul în încurajarea trupelor sovietice infiltrate.

c) Dezarmarea unităţilor române izolate de către trupele sovietice regulate

Dat fiind că unităţile motomecanizate şi paraşutiştii sovietici s-au infiltrat în spatele trupelor române şi au ocupat diferite localităţi şi noduri vitale de comunicaţie, blocând gările şi oprind plecarea trenurilor, transporturile nu au putut fi dirijate la timp conform planurilor de evacuare.

Profitând de această situaţie critică, trupele sovietice motomecanizate sub comandă au înconjurat formaţiunile mici române şi sub ameninţarea mitralierelor de pe tancuri şi autoblindate, le-au dezarmat, le-au luat mijloacele de transport, au arestat şi degradat ofiţerii şi subofiţerii, punându-le astfel în imposibilitate de a-şi continua evacuarea.

În continuarea operei de terorizare a acestor unităţi, trupele sovietice au obligat, sub ameninţare, pe ofiţerii şi soldaţii români să strângă armamentul rezultat din dezarmare şi să-l depoziteze în locurile fixate de ei.

După aceasta, trupa a fost lăsată la voia întâmplării, soldaţii basarabeni fiind obligaţi să plece în localităţile de origine cu rechiziţiile (animale, cai, căruţe), soldaţii din Vechiul Regat lăsaţi fără comandanţi, hrană şi mijloace de transport, iar ofiţerii expuşi – mai întâi – batjocoririi publice, apoi încarceraţi.

d) Desfăşurarea unei intense propagande de denigrare a Armatei şi autorităţilor române, de falsificare a situaţiei politice din România şi de proslăvire a regimului comunist din Uniunea Sovietică.

Pentru aceasta, agenţii comunişti, plasaţi dinainte în Basarabia şi Bucovina de Nord, precum şi cei veniţi odată cu primele trupe de infiltraţie, au făcut aprecieri jignitoare şi de ponegrire a Armatei Române şi a Comandamentului său, au criticat vehement şi cu ostilitate activitatea desfăşurată de autorităţile române, căutând să dovedească incapacitatea şi lipsa de gospodărie a conducătorilor şi starea de mizerie a populaţiei în comparaţie cu situaţia din URSS.

Totodată, agenţii sovietici au afirmat că în România este o mare sărăcie, că a izbucnit revoluţia, că Ungaria şi Bulgaria au declarat război României ocupând Transilvania şi Dobrogea şi că trupele germane au ocupat Bucureştii pentru a restabili ordinea.

În acelaşi timp, agenţii au căutat să descrie regimul de liberate şi prosperitate din Uniunea Sovietică, promiţând basarabenilor şi bucovinenilor acelaşi regim de bunăstare.

Toate acestea au avut de scop, pe de o parte să inducă în eroare populaţia, înşelându-i buna credinţă, ascunzând contrastele dintre viaţa din teritoriile cedate şi cea din URSS şi pe de altă parte să provoace un spirit de ostilitate faţă de România. Scopul principal – însă – era să determine pe cei care voiau să se repatrieze de a renunţa la această idee.

COMPORTAREA SOVIETELOR DUPĂ RETRAGEREA ARMATEI ŞI AUTORITĂŢILOR ROMÂNE

Comportarea faţă de ofiţerii arestaţi

În general, arestările ofiţerilor români s-au făcut numai pentru şicanarea, molestarea şi batjocorirea lor, fără motive juridice întemeiate. Acest lucru se constată din declaraţiile ofiţerilor repatriaţi, în care sunt expuse – în general – următoarele motive invocate de organele sovietice cu ocazia arestării lor:

a) Primul motiv şi cel mai grav pentru organele sovietice, invocat împotriva celor arestaţi, este faptul că erau ofiţeri români şi educaţi – deci – împotriva URSS şi regimului de acolo;
b) Al doilea motiv, tot atât de grav, este faptul că au făcut educaţia soldaţilor de sub comandă în spirit anticomunist şi antisovietic;
c) Al treilea motiv este faptul că ofiţerii români au tolerat maltratarea soldaţilor basarabeni de sub comandă;
d) Al patrulea motiv este că au executat ordinele guvernului român de a face lucrări şi a se pregăti pentru un eventual război împotriva URSS;
e) Al cincilea motiv, este faptul că ofiţerii români au făcut propagandă antisovietică printre soldaţi şi populaţia civilă;
f) Al şaselea motiv constă în faptul că ofiţerii au făcut şi ordonat rechiziţii de la populaţia basarabeană şi bucovineană;
g) În sfârşit, al şaptelea motiv este bănuiala că au făcut spionaj în favoarea României.

Interogatoriile şi cercetările ofiţerilor se făceau sub continui ameninţări (împuşcare, deportare în Siberia), insulte, ofense şi înjurături. Unii ofiţeri în stare de arest au fost chiar şi loviţi.

În general, toţi ofiţerii erau forţaţi – sub ameninţări să semneze declaraţii, al căror conţinut – ticluit de organele anchetatoare – nu era cunoscut, deoarece declaraţiile erau redactate în limba rusă şi nu aveau interpret oficial recunoscut de ambele părţi. De asemenea, erau obligaţi – sub ameninţări şi insulte – să recunoască depoziţiile false făcute de indivizi puşi de către organele anchetatoare.

Ofiţerilor li se propuneau – sub ameninţări, presiuni şi maltratări morale – să dea informaţii asupra organizării, dotării şi comandamentului armatei române. Au fost obligaţi să declare domiciliile lor şi rudelor lor din România.

Totodată, majoritatea ofiţerilor au fost obligaţi să dea [o] declaraţie – pe cuvânt de onoare – că vor servi statul sovietic, dând informaţii asupra intenţiilor probabile ale Germaniei faţă de URSS şi că nu vor spune nimănui tratamentul la care au fost supuşi în timpul arestării şi anchetării.

De asemenea, unor ofiţeri români li s-a propus să rămână în serviciul armatei sovietice cu aceleaşi grade sau altele mai superioare.

Tratamentul în timpul deţinerii

Toţi ofiţerii au fost încarceraţi la un loc cu criminalii şi infractorii de rând, fiind puşi să spele podelele, să care hârdaiele cu materii fecale şi să cureţe closetele cu mâinile.

Erau cazaţi câte 16 – 18 persoane în celule de 4,50 x 1,80 x 4 metri, care în mod normal nu puteau adăposti decât trei delicvenţi. Dormeau pe pardoseală de ciment, fără nici un fel de cazarmament, din care cauză ofiţerii erau nevoiţi să-şi aştearnă hainele pe jos.

Hrana era mai mult decât insuportabilă şi preparată în condiţii infecte, constând în general dintr-o apă fiartă, murdară, în cele mai multe cazuri fără zahăr, căreia i se zicea ceai, circa 400 grame pâine neagră şi rău preparată pe zi, supe de arpacaş sau hrişcă, fără grăsimi şi, uneori, ciorbă de varză şi sfeclă furajeră sau supă de macaroane. Seara, hrana consta din acelaşi ceai sau apa de la macaroane. Masa se servea la ore nepotrivite, uneori ceaiul la ora 12, prânzul pe la ora 16 sau 18, iar masa de seară pe la ora 23 – 24 sau la mic interval după masa de prânz.

Vesela consta exclusiv dintr-o strachină de lut şi o lingură de lemn, în care se servea atât masa cât şi ceaiul şi apa.

Ofiţerii nu erau scoşi din celule decât pentru cercetări – numai noaptea – şi la closet de două ori pe zi – la ora 4 şi 18 – restul timpului fiind petrecut în aceste celule suprapopulate, cu miros pestilenţial, pline de ploşniţe şi paraziţi şi într-o temperatură aproape insuportabilă, unde mai erau nevoiţi să-şi facă nevoile în hârdău.

Ofiţerilor nu li s-a permis să aibă sau să-şi procure rufărie, săpun şi cele mai elementare lucruri şi materiale pentru higiena corporală. Baia se făcea o dată la 20 de zile, într-un timp foarte limitat, cu care ocazie îşi spălau şi cămaşa de pe ei. De asemenea, nu li se permitea să aibă obiecte de bărbierit, fiind tunşi şi bărbieriţi cu maşina de tuns.

Din cauza promiscuităţii în care se aflau, la un loc cu indivizi de pe cea din urmă treaptă a societăţii şi din cauza lipsei de îngrijire igienică, toţi s-au umplut de paraziţi, unii îmbolnăvindu-se fie că dormeau pe jos, fie din cauza hranei şi necurăţeniei. Asistenţa medicală era inexistentă, lipsind atât medicii cât şi medicamentele strict necesare. Vizita medicală era făcută – o dată la 3-4 zile – de câte două surori de caritate, absolut nepregătite, iar medicamentele administrate constau din sare amară, chinină şi tinctură de iod.

Cercetările aveau loc numai noaptea, la diferite ore, cu scopul de a deranja pe cei din celulă, adăugându-se un supliciu în plus la cele existente. Paznicii închisorilor şi santinelele aveau o comportare faţă de ofiţeri mai jignitoare decât faţă de criminalii şi infractorii de rând, înjurându-i, molestându-i, îmbrâncindu-i, ofensându-i şi forţându-i să spele podelele, să cureţe closetele cu mâinile şi să care hârdaiele cu murdării.

Cererile ofiţerilor în legătură cu procurarea de obiecte de higienă, rufărie şi alimente erau nesocotite şi luate în derâdere. În timpul arestării, ofiţerilor şi subofiţerilor li s-au luat toate obiectele de preţ şi bagajele fără a li se da vreo dovadă. Multe din aceste lucruri au fost restituite la repatriere, însă toate erau devalizate de către soldaţii sovietici. Ofiţerii – la eliberare – au fost însă obligaţi să semneze declaraţii că au primit toate lucrurile.

Ofiţerii combatanţi, basarabeni şi bucovineni, au fost opriţi – fără excepţie – în închisori şi trimişi în judecată.

Prin toate cele arătate mai sus, se urmărea demoralizarea şi maltratarea morală a ofiţerilor pentru a-i forţa să recunoască învinuirile făcute de anchetatori, de a da informaţiile cerute şi de a primi propunerile de a face servicii statului sovietic.

ATITUDINEA FAŢĂ DE POPULAŢIA CIVILĂ

Faţă de populaţia civilă, atitudinea autorităţilor sovietice, în special NKVD, era mai mult decât intolerantă. Foştii funcţionari erau arestaţi şi supuşi aceluiaşi tratament ca şi ofiţerii. Averile lor au fost confiscate şi lăsaţi pe drumuri fără nici un mijloc de trai.

Intelectualii români erau, de asemenea, arestaţi şi duşi în interiorul URSS, mulţi fiind executaţi sub învinuirea şi bănuiala de a fi ostili regimului sovietic. Toate acestea de mai sus [s-au produs] numai în urma denunţurilor făcute de evrei şi a informaţiilor culese anterior de către agenţii sovietici trecuţi clandestin pe teritoriul român.

Ţăranii au fost obligaţi să predea totul organelor sovietice şi în caz de refuz s-a răspuns cu arestarea, executarea sau deportarea în interiorul URSS.

Persoanele care doreau să se repatrieze au fost şicanate, purtate din loc în loc, în scopul de a renunţa la această idee, bunurile lor mobile şi imobile confiscate şi obligaţi să semneze declaraţii că, după sosirea în România, vor activa în favoarea serviciului de spionaj sovietic, părinţii lor fiind opriţi ca ostatici. Multora li se propunea să rămână pe loc, promiţându-li-se funcţii înalte în administraţia sovietică.

Foştii parlamentari români – în special cei care făcuseră parte din Sfatul Ţării şi Frontul Renaşterii Naţionale – au fost arestaţi şi trimişi în judecată sub învinuirea de trădare şi pactizare cu autorităţile române.

Prigoana cea mai mare – însă – a fost întreprinsă, mai ales, împotriva legionarilor români (Garda de Fier), unii fiind împiedicaţi să se repatrieze, iar alţii arestaţi şi supuşi la suplicii aproape inchizitoriale. De asemenea, foştii ofiţeri şi subofiţeri din armata albă au fost până la unul executaţi fără nici un fel de judecată.

Mulţi foşti funcţionari români, care nu au fost arestaţi în primele zile după desăvârşirea ocupaţiei, au fost obligaţi să continue serviciul, iar cei care au refuzat, au fost arestaţi şi trimişi în judecată sub învinuirea de sabotaj.

Bisericile au fost închise, preoţii batjocoriţi de evrei, unii arestaţi şi obligaţi să presteze alte servicii decât cel religios. Numai datorită intervenţiei populaţiei bisericile au fost redeschise, însă cei care le frecventau erau suspectaţi. Unele biserici au fost – însă – transformate în cantine sau sedii de Înalte Comandamente Militare.

La repatriere, autorităţile sovietice au oprit atât ofiţerilor cât şi populaţiei civile banii şi obiectele de preţ, lăsându-li-se numai câte 1.000 – 2.000 lei, pentru restul dându-li-se câte o dovadă în care se arată că sumele oprite constituiau o contrabandă de valută.

Comiţând aceste acte reprobabile, autorităţile sovietice urmăreau trei scopuri bine distincte:

a) În primul rând, se căuta determinarea populaţiei civile de a renunţa la ideea de repatriere, pentru că acest lucru ar fi aruncat o lumină urâtă asupra regimului sovietic;
b) În al doilea rând, prin teroarea dezlănţuită de organele Gugobez se urmărea ca cei repatriaţi să acţioneze în favoarea serviciului de spionaj sovietic, acesta interesându-se de situaţia armatei române şi de planurile probabile ale Germaniei faţă de URSS;
c) În al treilea rând, autorităţile sovietice căutau să determine populaţia civilă de a se transforma în agenţi de propagandă comunistă, în vederea întăririi cât mai urgente a regimului comunist în teritoriile cedate.

CAZURI CONCRETE

de atrocităţi, arestări, jafuri şi omoruri comise de

trupele sovietice şi bandele evreo-comuniste

Imediat după intrarea trupelor sovietice în Basarabia şi Bucovina de Nord, bande înarmate compuse din evrei şi comunişti, au pornit prigoana împotriva funcţionarilor, magistraţilor şi agenţilor de poliţie români, maltratându-i şi devalizându-le locuinţele. Cei care încercau să se opună erau bătuţi şi chiar executaţi de aceste bande. Astfel:

Anenii Noi, judeţul Tighina

– În ziua de 28 iunie 1940 trupele sovietice au capturat o coloană de chesoane cu muniţii, sub comanda căpitanului Vioreanu Eugen din Regimentul 5 Artilerie – Tecuci;

– De asemenea, trupele sovietice au mai arestat pe maiorul Nicolau, din Regimentul 24 Dorobanţi – Tecuci.

Bălţi

– În ziua de 28 Iunie 1940 bandele comuniste, conduse de ofiţeri şi soldaţi sovietici, au somat pe ofiţerii şi soldaţii români din trenurile de evacuare să depună armele şi să rămână în Basarabia. Soldaţii barasabeni au fost opriţi cu forţa să se evacueze:

– În aceeaşi zi, trupele motomecanizate sovietice au intrat în Bălţi;

– În ziua de 29 Iunie 1940 trupele sovietice au depăşit coloanele române în retragere, iar aviaţia sovietică urmărea unităţile române, forţându-le retragerea;

– Un grup de comunişti au cerut să se predea oraşul;

– În ziua de 31 Iunie 1940, fostul sublocotenent A. Kaciarovski, din armata rusă albă, a fost arestat şi executat fără nici un fel de judecată.

Basarabeasca (Gara)

– În zilele de 29 şi 30 Iunie 1940, unităţi din regimentele 28 Dorobanţi, 3 Vânători, 24 Infanterie şi 52 Infanterie, precum şi din Detaşamentul 21 Săpători au fost dezarmate de către trupele sovietice, după ce – în prealabil – au fost înconjurate de unităţi blindate sovietice şi ameninţate cu mitralierele. Cu această ocazie, au fost arestaţi toţi ofiţerii şi subofiţerii cărora, în faţa populaţiei, li s-au rupt epoleţii şi însemnele gradelor, precum şi decoraţiile, de către soldaţii sovietici. Tuturor li s-au devalizat bagajele de către soldaţii sovietici şi populaţie.

Trupa, împreună cu toţi ofiţerii, au fost apoi obligaţi să adune şi să depoziteze pe rampa gării armamentul şi materialele părăsite, sub ameninţarea trupelor sovietice.

Ofiţerii superiori, căpitanii şi unii ofiţeri interiori au fost arestaţi şi transportaţi la Chişinău, pe motiv că vor fi repatriaţi, iar trupa fiind lăsată liberă fără comandanţi şi hrană. Soldaţii basarabeni au fost trimişi în localităţile de origine, [iar] ceilalţi obligaţi să plece pe jos spre frontieră.

Dintre ofiţerii menţinuţi arestaţi, cunoscuţi până în prezent, sunt următorii:

– Colonel Burducea Dumitru – Regimentul 28 Dorobanţi;

– Locotenent-colonel Oarză Gheorghe – Regimentul 28 Dorobanţi;

– Maior Epureanu Gheorghe – Regimentul 28 Dorobanţi;

– Maior Focşan Hanibal – Regimentul 28 Dorobanţi;

– Căpitan Bălan Ilie – Regimentul 28 Dorobanţi;

– Căpitan Pânzaru Ion – Regimentul 28 Dorobanţi;

– Sublocotenent în rezervă Olăreanu Silviu – Regimentul 28 Dorobanţi;

– Plutonier în rezervă Popescu I. Radu – Regimentul 28 Dorobanţi;

– Locotenent-colonel Langa Ion – Regimentul 3 Vânători;

– Locotenent-colonel Făgărăşanu Constantin – Regimentul 3 Vânători;

– Locotenent-colonel Ilieş Gh. Ion – Regimentul 3 Vânători;

– Maior Stoenescu Constantin – Regimentul 3 Vânători;

– Maior Landhauer Hubert – Regimentul 3 Vânători;

– Preot maior Buruiană Teodor – Regimentul 3 Vânători;

– Căpitan Mihai Vasile – Regimentul 3 Vânători;

– Căpitan Valter Jean – Regimentul 3 Vânători;

– Căpitan Ţane C. Petru – Regimentul 3 Vânători;

– Căpitan în rezervă Dincă Ion – Regimentul 3 Vânători;

– Căpitan Damian D. Cristea – Regimentul 3 Vânători;

– Căpitan Grosu Constantin – Regimentul 3 Vânători;

– Căpitan Voinea Ion – Regimentul 3 Vânători;

– Căpitan Grigoriu Virgil – Regimentul 3 Vânători;

– Maior Budan Constantin – Regimentul 24 Infanterie;

– Locotenent Negru Vasile – Regimentul 24 Infanterie;

– Maior în rezervă Boteanu Mihail – Detaşamentul 21 Săpători.

Aceşti ofiţeri au fost încarceraţi la închisoarea centrală din Chişinău şi supuşi unui tratament barbar, devalizându-li-se şi bagajele. De asemenea, au fost forţaţi să dea declaraţii că au bagajele complecte. Repatrierea lor s-a făcut în ziua de 27 septembrie 1940, prin punctul Ungheni, unde li s-au luat toţi banii, lăsându-li-se numai câte 1.500 – 2.000 lei.

Următorilor ofiţeri li s-a propus să rămână în armata sovietică sau să facă spionaj pentru URSS:

– Locotenent-colonel Oarză Gheorghe – i s-a propus să rămână în armata moldovenească cu gradul de locotenent-colonel, dar a refuzat;

– Căpitan Pânzaru Ion – i s-a propus să rămână în serviciul sovietelor. Împotriva lui au fost luate declaraţii de la soldaţi, din care rezultă că a făcut propagandă antisovietică;

– Plutonier în rezervă Popescu I. Radu – i s-a propus să facă spionaj în favoarea URSS;

– Căpitan în rezervă Dincă Ion – i s-a propus să facă spionaj, să fie gazdă de spionaj şi să dea câteva adrese unde ar putea fi găsit de agenţii sovietici. I s-a cerut să nu spună nimănui despre ceea ce i s-a propus;

– Căpitan Grosu Constantin – a fost forţat să dea informaţii asupra aviaţiei şi carelor de luptă româneşti;

– Căpitan Grigoriu Virgil – i s-a propus să facă spionaj, promiţându-i-se gradul de colonel în armata sovietică atunci când trupele roşii vor ocupa România. I s-au dat diferite adrese unde să trimită corespondenţa;

– Maior Budan Constantin – i s-a propus să facă propagandă comunistă în România, promiţându-i-se gradul de colonel sau general. A fost obligat să arate misiunea ofiţerului cu informaţiile şi să nu spună nimănui ceea ce i s-a propus. De asemenea, i s-a spus modul cum va recunoaşte persoanele în solda sovietelor. I s-au dat câteva adrese pentru trimiterea corespondenţei. A fost torturat ca să primească aceste propuneri;

– Locotenent Negru Vasile – i s-au oferit bani sub ameninţare, dând chitanţă. I s-a propus să găzduiască agenţi sovietici şi să-i ferească de autorităţile române;

– Maior în rezervă Boteanu Mihail – i s-a propus să intre în armata moldovenească, dar a refuzat. Pentru acest motiv a fost bătut şi înjurat de un ofiţer sovietic.

Toţi aceştia au fost repatriaţi numai după ce au primit şi semnat declaraţii că vor executa misiunile propuse.

Bolgrad

– În ziua de 29 iunie 1940 a fost ocupat de paraşutişti, care au organizat manifestaţii şi bande teroriste. Aceştia au capturat două avioane româneşti;

– Paraşutiştii şi bandele teroriste au reţinut 5 trenuri militare, pe care le-au eliberat în ziua de 30 Iunie [1940], în urma intervenţiei Colonelului Dumitrescu;

– În aceeaşi zi, trupe regulate de toate armele au ocupat în întregime oraşul;

– De asemenea, în ziua de 29 iunie 1940, Escadronul 4 Roşiori, comandat de subofiţerul Goria, a fost dezarmat. Cu această ocazie, un general român a fost dat jos din maşină, pe care trupele sovietice au confiscat-o;

– Una companie de grăniceri, de sub comanda Căpitanului Taşcă, şi una companie de jandarmi, de sub comanda Căpitanului Timofte, au fost dezarmate de trupele sovietice şi bandele comuniste. Ofiţerilor li s-au rupt epoleţii, luându-li-se banii, bagajele şi materialele companiilor;

– În ziua de 30 iunie 1940 au fost debarcaţi noi paraşutişti pentru împiedicarea evacuării;

– De asemenea, în ziua de 30 iunie 1940, Căpitanul P. Sereda, din armata albă rusă, a fost arestat şi executat fără judecată.

Bulgărica, judeţul Cahul

– În ziua de 29 iunie 1940 au fost debarcaţi 25 paraşutişti pentru a împiedica evacuarea trupelor române şi a forma bande teroriste.

Braniştea, judeţul Bălţi

– În ziua de 29 iunie 1940 trupele sovietice au ocupat înălţimile de la Sud-Est şi Nord-Est;

– În ziua de 1 Iulie 1940 trupe din Brigada 2 Cavalerie au fost şicanate de trupele sovietice şi bandele teroriste comunisto-evreieşti.

Bădiceni (pădure), judeţul Soroca

– În ziua de 30 iunie 1940 bande formate din civili şi soldaţi sovietici au atacat Regimentul 8 Roşiori în retragere, cu care ocazie au fost omorâţi 2 soldaţi români şi 20 grav răniţi. Colonelul Voisescu a fost somat să depună armele, ceea ce a refuzat. Trupele sovietice l-au urmărit şi au căutat să înconjoare regimentul.

Briceni, judeţul Hotin

– În noaptea de 28/29 iunie 1940 trupele sovietice au încercat să treacă Prutul.

Băneasa, Burgugea, Vaisel, Selioglu

– În ziua de 30 iunie 1940 trupele sovietice şi bandele de evrei au atacat şi dezarmat trupe române izolate şi unităţi de jandarmi, cu care ocazie Plutonier-major Ghiul a fost împuşcat.

Brătuşeni, judeţul Bălţi

– În ziua de 30 iunie 1940 un ofiţer sovietic conducând bandele de evrei comunişti a încercat să dezarmeze unităţi de grăniceri în retragere.

Berezina, judeţul Cetatea Albă

– În ziua de 30 iunie 1940 a fost arestat Locotenent în rezervă Luminosu Mihai (Regimentul 3 Vânători), apoi dus la Chişinău pentru încarcerare (vezi Basarabeasca).

Cernăuţi

– În ziua de 28 iunie 1940 trupele sovietice de toate armele au ocupat oraşul. Acestea au tolerat şi organizat bande teroriste, care au încercat să ocupe gara pentru a împiedica evacuările. Au arestat pe funcţionarii români şi au executat mai mulţi gardieni. De asemenea, au eliberat pe toţi deţinuţii;

– În aceeaşi zi, un detaşament comandat de un locotenent a fost dezarmat, iar generalul Constantinescu dezarmat şi insultat. Cu această ocazie au mai fost împuşcaţi 2 gardieni publici;

– De asemenea, bandele comuniste au devastat bisericile şi au împiedicat evacuarea funcţionarilor, cu care ocazie mulţi şefi de autorităţi au fost împuşcaţi;

– În ziua de 30 septembrie 1940 generalul pensionar Daşkevici şi colonelul pensionar Miron au fost arestaţi, sub învinuirea că îndeamnă populaţia să se răzvrătească şi să se repatrieze în masă;

– De asemenea, autorităţile sovietice au interzis următorilor legionari să se repatrieze: Teodorescu Ion, Huceac Ştefan, Romaniuc Nicolae, Puşcuţă Dumitru, Oprişanu Traian, Pavelovici Dumitru, Daniliuc Ştefan, Mândrescu Gheorghe, Cărăuş Vasile, Horoveţ, Vrăbicescu Aurel.

Cosăuţi, judeţul Soroca

– În ziua de 30 iunie 1940 trupele sovietice şi bandele comuniste au atacat escadronul comandat de Căpitanul Epure, încercând să-l dezarmeze. La opunerea Căpitanului Epure, acesta a fost împuşcat.

Chişinău

– În ziua de 28 iunie 1940 trupele sovietice au ocupat oraşul, organizând manifestaţii care au avut drept urmare oprirea celor care voiau să se repatrieze. Comisarii Pascar Nicolae, Mateescu Constantin, Severin şi Stol, care au încercat să restabilească ordinea, au fost împuşcaţi de bandele comuniste;

– Tot în acea zi au fost arestaţi Colonelul Simoni Goroki, Ilie Sârbu, Colonelul pensionar Popa Gheorghe, Constantin Stere – consilier la Curtea de Apel – şi magistratul Stelian Lupescu, pe motiv că sunt ofiţeri sau funcţionari români;

– De asemenea, în ziua de 30 iunie 1940, căpitanul Zirra Socrat a fost arestat de organele NKVD şi încarcerat la închisoarea centrală. După o deţinere de peste 3 luni, în care timp i s-a propus să facă spionaj, promiţându-i-se gradul de maior, a fost obligat să dea declaraţii că nu va spune nimănui cele discutate şi propuse, [precum] şi să dea informaţii asupra eventualelor planuri ale Germaniei faţă de URSS. A fost eliberat şi repatriat în ziua de 27 septembrie 1940, după ce – în prealabil – prin ameninţări şi maltratări a semnat un angajament că va furniza atare informaţii;

– În ziua de 4 iulie 1940 organele NKVD au arestat şi încarcerat pe colonelul farmacist în rezervă Cerchez Nicolae, din Compania 7-a Sanitară. A fost repatriat în ziua de 27 septembrie 1940, prin punctul Ungheni, unde i s-au luat toţi banii ce-i poseda;

– Din declaraţiile ofiţerilor repatriaţi rezultă că în închisoarea Centrală din Chişinău de mai găsesc 26 ofiţeri, 14 subofiţeri şi numeroşi civili – funcţionari, magistraţi, poliţişti şi proprietari – cunoscuţi personal, fără a mai vorbi de ofiţerii şi civilii neidentificaţi de ofiţerii repatriaţi;

– Este de remarcat că prin celule au fost plasaţi numeroşi evrei şi comunişti cu misiunea de a spiona şi a raporta organelor anchetatoare – la cercetări – comportarea şi discuţiile purtate de ofiţerii încarceraţi;

– În ziua de 30 iulie 1940 au fost arestaţi şi executaţi fără judecată N. Pavlovici – fost căpitan în armata albă rusă – şi Teodosie Voloşicin – fost sergent în aceeaşi armată;

– De asemenea, pe statuile Regelui Ferdinand şi Ştefan cel Mare au fost agăţate placarde cu cuvinte injurioase la adresa României şi acestor domnitori.

Cetatea Albă

– În ziua de 29 iunie 1940 bandele de comunişti au atacat populaţia care se evacua. În aceeaşi zi, întreg oraşul se găsea ocupat de trupele sovietice.

Cobeni (Pădure), judeţul Soroca

– În ziua de 30 iunie 1940 trupele sovietice au împuşcat un locotenent şi [un] sublocotenent român.

Cimişlia, judeţul Tighina

– În ziua de 30 iunie 1940 o sută de care de luptă sovietice au ocupat comuna, iar soldaţii au organizat bande teroriste care operau în oraş şi opreau populaţia – şi, mai ales, funcţionarii – să se evacueze.

Drochia, judeţul Soroca

– În ziua de 29 iunie 1940 trupele sovietice au oprit îmbarcarea unui batalion comandat de Maior Voicescu din regimentul 39 Infanterie şi au încercat să dezarmeze pe soldaţi.

Glodeni, judeţul Bălţi

– În ziua de 30 iunie 1940 bande de evrei comunişti, conduse de soldaţi sovietici, au atacat şi dezarmat pe Plutonierul jandarm Baciu împreună cu toţi jandarmii.

Gura Galbenă, judeţul Tighina

– În ziua de 30 iunie 1940 trupele sovietice şi bande comuniste au atacat şi arestat pe Căpitanul Eremia Manole, care a fost dus apoi la Chişinău şi depus la închisoarea centrală. A fost repatriat la 27 Septembrie 1940 după ce, în prealabil, i s-a propus să fie agent-rezident în Buzău.

Ismail

– În ziua de 29 iunie 1940 bandele comuniste, conduse de soldaţi şi ofiţeri sovietici, au împuşcat pe Locotenentul Alexandrescu şi Plutonier-major Jianu;

– În aceeaşi zi, Colonelul Ştefănescu a fost înştiinţat de către autorităţile sovietice militare că nu se mai permite evacuarea.

Lipcani, judeţul Hotin

– În ziua de 29 iunie 1940 trupele sovietice au ocupat localitatea şi au atacat trupele române în retragere, cu care ocazie a fost omorât un soldat român.

Petriceni, judeţul Storojineţ

– În ziua de 1 iulie 1940 tancuri sovietice au ocupat localitatea, iar soldații, împreună cu bandele de evrei şi comunişti, au atacat populația care se evacua, furând bagajele și diferite obiecte de preț.

Rășcani, județul Bălți

– În ziua de 29 iunie 1940 cinci avioane sovietice au aterizat în localitate. De asemenea, pe linia Șapte Bani – Sturzeni – Bălani se aflau tancuri sovietice. Soldații sovietici au organizat bande de comuniști, care atacau și jefuiau populația și trupele române în retragere;

– În ziua de 30 iunie 1940 în această localitate au sosit 50 tancuri, 20 tunuri, 20 camioane și s-au debarcat parașutiști, care au căutat să producă panică printre populație.

Reni

– În ziua de 28 iunie 1940 s-au produs grave incidente între bandele comuniste și evrei, cu trupele române aflate în retragere;

– În ziua de 29 iunie 1940 avioanele sovietice au debarcat 800 parașutiști, înarmați cu mitraliere, puști-mitraliere, revolvere „Mauser”, organizând manifestații și împiedicând evacuarea populației, autorităților și armatei, cu care ocazie evreii au asasinat 2 marinari români;

– În ziua de 30 iunie 1940 trupele sovietice au ocupat podul de peste Prut, interzicând trecerea în România;

– În aceeași zi, trupele sovietice au oprit plecarea trenurilor cu refugiați, iar un avion sovietic a mitraliat aceste trenuri. Evreii manifestanți, intrând prin vagoane, au jefuit pe evacuați, [iar] soldații și ofițerii români [au fost] dezarmați;

– În ziua de 1 iulie 1940 autoritățile militare sovietice au reținut în gară 400-500 vagoane cu refugiați, care – în urma unei hotărâte intervenții a unui colonel român – au fost eliberate;

– De asemenea, autoritățile sovietice au transformat în cantină Biserica Sf. Ecaterina.

Românești, județul Tighina

– În ziua de 29 iunie 1940, 47 avioane trimotoare de bombardament au aterizat în localitate producând panică printre trupele și populația în retragere.

Soroca

– În ziua de 28 iunie 1940 trupe de cazaci au ocupat orașul, arestând pe maiorul Voicescu Valeriu, sublocotenent în rezervă Donciu Mihail, subofițer[ul] Mocală și doi soldați, toți din Regimentul 39 Infanterie, precum și întregul personal al manutanței;

– În aceeași zi, comuniștii evrei, conduși de avocatul evreu Michel Fleshor, au ocupat Primăria și Poliția, cu care ocazie au împușcat pe Comisarul-ajutor Murafa și pe agentul Eustațiu Gabriel. Aceștia au mai rupt epoleții locotenentului Pavelescu și subofițerilor, împușcând pe subofițerul Ene;

– De asemenea, au atacat autocamionul cu tezaurul Administrației Financiare, reținând pe Administratorul Gheorghiu, rupând epoleții maiorului Vartic – comandantul Legiunii de Jandarmi Soroca –, căpitanului Ramadan și oprind numeroși preoți să se evacueze;

– Toate aceste acte au fost comise la îndemnul și sub conducerea soldaților și ofițerilor sovietici;

– Tot în ziua de 28 iunie 1940 bandele comuniste, conduse de soldații sovietici, au atacat Cercul de Recrutare, cu care ocazie au fost arestați căpitanul Georgescu Tiberiu, locotenent în rezervă Știrbulov, plutonier-major Borcea Vasile, plutonier Fărcășanu Constantin, plutonier-major Mitrea, avocat Stănescu Basil, gardianul Pătrașcu. Ofițerii și subofițerii au fost degradați, apoi duși la Chișinău și încarcerați la închisoarea centrală unde, timp de peste 3 luni, au fost supuși unui adevărat supliciu. Dintre aceștia, au fost repatriați, în ziua de 27 septembrie 1940, căpitanul Georgescu Tiberiu, plutonier-major Borcea Vasile și plutonier Fărcășanu Constantin.

Tighina

– În zilele de 28 și 29 iunie 1940 bande de comuniști și evrei au atacat pe jandarmi, le-au luat uniformele pe care le-au îmbrăcat și apoi au atacat populația civilă care voia să se refugieze.

Vijnița, județul Storojineţ

– În ziua de 28 iunie 1940 Dr. Veiner – directorul Spitalului – a interzis personalului să se evacueze;

– De asemenea, o bandă de evrei comuniști, în frunte cu căpitanul Rauperger, au atacat pe perceptor luându-i toți banii ce-i avea asupra sa¹³.

*Arh. NIC, fond PCM-SSI dosar 2/1940, f. 2-21.

Bibliografie

Arh. NIC, fond PCM-SSI dosar 2/1940, f. 2-21

Comisia internațională pentru studierea holocaustului în România, președintele Comisiei (International Commission for the Study of the Holocaust in Romania, President of the Commission): Elie Wiesel, editori (editors): Tuvia Friling, Radu Ioanid, Mihai E. Ionescu, Raport final, Editura Polirom, Iași, 2004

Damian, George, Atrocitățile sovietice în Basarabia și Bucovina de Nord din iunie1940, http://www.george-damian.ro/atrocitatile-sovietice-in-basarabia-si-bucovina-de-nord-din-iunie-1940-4755.html

Novac, Adrian, Liga Anti Defăimare: 30% dintre europeni îi acuză pe evrei pentru criza economică mondială, în HotNews.ro, 15 februarie 2009

Ofir, Jonathan, http://mondoweiss.net/2017/01/britain-israels-mother/ și în „Lumea”, 3/2017, pp. 39-41

Troncotă, Cristian, Documente SSI despre crimele comise de NKVD asupra populației românești din Basarabia și Bucovina, în Glorie și tragedii. Momente din istoria Serviciilor de informații și contrainformații române pe Frontul de Est (1941-1944), Editura Nemira, București, 2003

Troncotă, Cristian, Eugen Cristescu – asul serviciilor secrete românești, Editura Roza Vânturilor, București, 1994

Troncotă, Cristian, România și frontul secret, Editura Elion, București, 2014

Troncotă, Cristian și Alin Spânu, în Documente ale Serviciului Special de Informații despre spațiul sovietic 1939-1944, Editura Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2004

https://cultural.bzi.ro/misterul-scrisorii-maresalului-antonescu-catre-filderman-10358

http://www.alternativaromaniei.com/index.php?option=com_content&view=article&id=1375:evreii-trag-cu-tancurile-in-copiii-palestinieniholocaustul-evreiesc-impotriva-umanitatii-in-disperarea-lor-evreii-omoara-copiii-gazduiti-tabara-natiunilor-unite-din-gaza-genocidul-evreiesc-asupra-unor-oameni-ca-vor-sa-traiasca-demn-continua&catid=1:latest-news&Itemid=50

http://adevarul.ro/locale/botosani/de-i-au-urat-romanii-evrei-istoria-nespusa-antisemitismului-autohton-pornita-credinta-evreii-ucisi-timp-timp-pacatele-lor-1_56409e51f5eaafab2c701f35/index.html

http://antisemitism.ro/despre-mca-romania

http://www.hotnews.ro/stiri-international-5420270-liga-anti-defaimare-31-dintre-europeni-acuza-evrei-pentru-criza-economica-mondiala.htm

http://www.george-damian.ro/atrocitatile-sovietice-in-basarabia-si-bucovina-de-nord-din-iunie-1940-4755.html

[1] Este vorba despre The Van Leer Jerusalem Institute fondat în 1959.

[2] https://jerusalemdeclaration-org.translate.goog/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

Vezi și Un grup de intelectuali evrei contestă. Definiția antisemitismului blochează libertatea de exprimare, în „Lumea”, nr. 2 – 2022, pp.12-13.

[3] Negarea Holocaustului – inclusiv a celui din România – este incriminată prin Ordonanța de Urgență 31/2002, ratificată de parlamentul României prin Legea 107/2006 și modificată prin Legea 217/2015. Articolul 6 al OUG 31/2002 prevede: „(1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. Prin urmare, în România la ora actuală nu ai voie nici să contești nici să aprobi „holocaustul din teritoriile administrate de statul român”, ceea ce înseamnă că ne aflâm în fața unui tabu, pe care nu avem voie să-l comentem. Păi, nu înseamnă aceasta o încălcare gravă a drepturilor la liberă exprimare?

[4] La 3 martie 2021 Procurorul Curții Penale Internaționale de la Haga a emis o decizie privind începerea unei anchete oficiale asupra presupuselor crime din teritoriul palestinian, Fâșia Gaza, din 13 iunie 2014.

[5] http://www.alternativaromaniei.com/index.php?option=com_content&view=article&id=1375:evreii-trag-cu-tancurile-in-copiii-palestinieniholocaustul-evreiesc-impotriva-umanitatii-in-disperarea-lor-evreii-omoara-copiii-gazduiti-tabara-natiunilor-unite-din-gaza-genocidul-evreiesc-asupra-unor-oameni-ca-vor-sa-traiasca-demn-continua&catid=1:latest-news&Itemid=50.

[6] https://www.g4media.ro/premierul-israelian-benjamin-netanyahu-acuza-curtea-penala-internationala-de-antisemitism-dupa-ce-aceasta-a-demarat-o-ancheta-privind-comiterea-de-crime-de-razboi-impotriva-palestinienilor.html.

[7] http://adevarul.ro/locale/botosani/de-i-au-urat-romanii-evrei-istoria-nespusa-antisemitismului-autohton-pornita-credinta-evreii-ucisi-timp-timp-pacatele-lor-1_56409e51f5eaafab2c701f35/index.html.

[8] Ibidem.

[9] MCA România. Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului din România a fost înregistrată juridic în 2003, având ca fondatori pe: Rick Well, avocat M. Enache și Marco M. Katz. Este o organizație afiliată Ligii Împotriva Defăimării (ADL) din SUA. Activitatea ei se bazează pe voluntariat și nu primește bani din bugetul statului român. Interesant este faptul că ulterior înființării s-au mai alăturat și alți membri, dar ale căror nume nu sunt făcute publice „din motive de securitate”. Ce se poate înțelege din acest comunicat oficial? Că această organizație monitorizează în secret acțiunile românilor, prin finanțare și îndrumare din exteriorul României!? Un fel de „agenturilii”, ca să cităm un clasic regretat și hulit în aceeași măsură; vezi http://antisemitism.ro/despre-mca-romania. Să mai precizăm că Liga Împotriva Defăimării a fost fondată în 1913, este o organizație de luptă împotriva antisemitismului și dispune de 29 de birouri în SUA și trei filiale în afara statului american; vezi http://www.hotnews.ro/stiri-international-5420270-liga-anti-defaimare-31-dintre-europeni-acuza-evrei-pentru-criza-economica-mondiala.htm. Vezi și Adrian Novac, Liga Anti Defăimare: 30% dintre europeni îi acuză pe evrei pentru criza economică mondială, în HotNews.ro, 15 februarie 2009. Faptul că în România nu există antisemitism, dar funcționează o filială a ADL ne poate duce cu gândul că astfel de organizații ar funcționa după principiul „acolo unde nu este antisemitism trebuie să-l provocăm pentru a ne justifica activitatea”.

[10] Vezi Florian Banu, Martie 1979 Ierusalimul mulțumește lui Ceaușescu, în „Evenimentul istoric”, nr. 15, 19 aprilie-24 mai 2019, p. 53.

[11] Vezi Adrian Riza, Rețelele omeniei, Editura R.A.1, București, 1995, cap. Ajutorul României în acțiunea de salvare a evreilor în timpul nazismului, pp. 225-244.

[12] Documentul a mai fost publicat de Cristian Troncotă și Alin Spânu, în Documente ale Serviciului Special de Informații despre spațiul sovietic 1939-1944, Editura Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2004. Documentul se află publicat parțial și de George Damian la adresa de pe internet http://www.george-damian.ro/atrocitatile-sovietice-in-basarabia-si-bucovina-de-nord-din-iunie-1940-4755.html, dar fără să se menționeze cota arhivistă, eventual volumul de documente care l-a publicat pentru prima oară. Lipsește, de asemenea, partea finală, circa 8 pagini, referitoare la Cazuri concrete de atrocități, arestări, jafuri și omoruri comise de trupele sovietice și bandele evreo-comuniste. Falsul istoric prin omitere s-a practicat încă de la începuturile regimului comunist din România. În lucrarea Eugen Cristescu – asul serviciilor secrete românești, publicată în 1994, am demonstrat cum documentele așa-zisului proces al „marii trădării naționale” au fost publicate la Editura Mihai Eminescu în anul 1946 cu multe și substanțiale amputări, fiind scoase tocmai pasajele în care se explica în detaliu cum a fost posibil să se întâmple multe din tragediile populației evreiești din zona de purtare a războiului, precum și deciziile importante ale guvernării mareșalului Ion Antonescu.

[13] Foarte posibil ca astfel de evenimente petrecute în Basarabia și Bucovina de Nord, în zilele imediat următoare ultimatumului sovietic, ce a dus la raptul teritorial prin agresiune, să fi fost raportate și suveranului Carol al II-lea. Numai așa se pot explica „îngrijorările” regelui Carol al II-lea consemnate în lucrarea Însemnări zilnice (ediția 1996, vol. 2, pp. 208-211), după cum urmează: „s-au împușcat funcționari, s-au atacat și dezarmat chiar unități militare”; „agresiunile se fac mai ales asupra ofițerilor, care sunt adesea bătuți și degradați. Evreii și comuniștii s-au purtat într-un mod oribil (sublinierea aparține lui Cristian Troncotă). Asasinate și molestări ale ofițerilor și ale acelora care voiau să plece”.

05/06/2022/0 Comments/by Tudor Urse

Articole

Cristian Troncotă – Abuzuri și crime ale evreilor împotriva românilor, un document al SSI ignorat (prima parte)

„Lumea-i cum este, și ca dânsa suntem noi!”

Mihai Eminescu

Cristian Troncotă

Vă prezentăm o altă serie de adevăruri incomode semnată de nimeni altul – istoricul prof. Univ. Dr. Cristian Troncotă. Domnul profesor Troncotă semnalează pe baza unor documente de referință (și din păcate ignorate de așa zișii holocaustologi din România) cum a fost falsificată istoria privind tratamentul populației evreiești de către Armata Română.

Documente susținute și de evrei români de seamă!

Așadar vă invităm din nou către reflecție și înțelegere.

Pierderea Basarabiei, a nordului Bucovinei și a Ținutului Herța, în urma ultimatumurilor sovietice din 26 și 27 iunie 1940 înseamnă, ca reper cronologic, începutul unui șir de tragedii, cu urmări care și astăzi marchează conștiința colectivă a poporului român. S-au petrecut fapte grave, de ambele părți ale baricadei, care cu greu sunt recunoscute de istoriografia oficială. S-au făcut și încă se mai fac comentarii interesante, în care miza politică joacă, de regulă, un rol determinant. Iată de ce, în anumite circumstanțe, ca cele ale epocii pe care o trăim, este mai bine să se facă apel la documente, mai ales la cele ignorate cu sau fără bună intenție, pentru ca adevărul să iasă la iveală, să se impună și să fie respectat de toți. Napoleon Bonaparte spunea, și cred că nu greșea deloc, că „Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra cărora oamenii s-au pus de acord”. Desigur că istoricii se pot pune de acord asupra unor evenimente, cu condiția să aibă la dispoziție aceleași documente.

Pactul Ribbentrop-Molotov

Despre „Iadul de peste Prut”, adică tratamentul de deznaționalizare și teroare pe care românii l-au primit din partea autorităților sovietice, în perioada 28 iunie 1940 – 22 iunie 1941, în teritoriile cedate, am avut ocazia să mă refer mai pe larg și pe baza unor documente inedite în alte lucrări dedicate serviciilor secrete românești¹. Revin acum, cu un document elaborat de SSI la 10 octombrie 1940, care aduce foarte multe detalii, cazuri concrete, descrieri de evenimente care nu pot fi contestate. Ele demonstrează o bună cunoaștere de către autori, adică ofițerii de teren și analiștii SSI a tot ceea ce s-a întâmplat imediat după ordinul de retragere al autorităților și armatei române din teritoriile cedate. Ne aflăm și de data aceasta în fața unui profesionalism de bună calitate a ceea ce putem numi intelligence-ul românesc.

Sunt ferm convins că autorii „Raportului final”, dacă ar fi cunoscut acest document, nu s-ar mai fi hazardat în formularea următoarelor fraze: „Un clișeu dominant în istoriografia românească despre perioada 28 iunie – 3 septembrie 1940 este cel potrivit căruia evreii din Basarabia și nordul Bucovinei s-au comportat vexatoriu față de autoritățile și de trupele române în retragere. Această credință, deși falsă, a fost folosită pentru a justifica acțiunile ulterioare antievreiești ale românilor”²; „nu există probe (sic!) că evreii au luat parte la acțiuni contra autorităților românești sau a administrației românești”³; „puține situații și nume concrete”⁴.

Autorii utilizează expresia „mareșalul fascist Antonescu”, ceea ce le demască bunele intenții, dar mai ales lipsa de cunoaștere profundă a istoriei românilor. Îi informez pe distinșii istorici că mareșalul Ion Antonescu nu a avut nimic de-a face cu fascismul italian. De asemenea, nu a avut nici o legătură cu ideologia național-socialismului german. Nu a avut nici o convenție de război cu Italia sau cu Germania. După cum a declarat la așa-zisul „proces al marii trădări naționale”: „Doar nu era să stau cu mâinile încrucișate și să privesc cum Germania eliberează teritoriile (Basarabia și Bucovina de nord) cedate fără luptă cu un an înainte”. A fost, prin urmare un război paralel pe care România l-a purtat alături de Germania contra URSS, dar fiecare cu obiective diferite, Germania pentru a accede la zonele bogate în resurse ale Uralilor, iar România pentru a-și reface unitatea național-statală. Din această cauză, războiul României contra URSS s-a mai numit în epocă și „războiul sfânt al reîntregirii”. Și așa va rămâne în sufletele și memoria adevăraților români.

În ceea ce privește o altă expresie utilizată de autori: „regimul de teroare și deznaționalizare a evreilor”, le aduc aminte două lucruri, fundamentale. În primul rând, în perioada 1941 – 1944 a apărut în București și a circulat în toată țara „Gazeta evreiască”, săptămânal al comunității evreiești din România, singura publicație evreiască din lume la acea vreme. Cine parcurge colecţia „Gazeta evreiască” din acei ani poate constata cu ușurință că pentru fiecare zi era anunţată cel puţin o manifestare evreiască, spectacol de teatru/revistă, concert, conferinţă. În al doilea rând, a funcționat fără întrerupere Teatrul Barașeum al comunității evreiești, de asemenea, singura instituție de cultură de acest gen din Europa în acel timp. A funcționat pe toată durata războiului cu două săli arhipline, una la București și cealaltă la Iași. Din martie 1941 și până în toamna anului 1944 pe scena acestui teatru au fost montate 40 de piese de diferite genuri. Tot aici a fost jucată în premieră, începând cu luna aprilie 1942 piesa Steaua fără nume, a lui Mihail Sebastian (Iosif Hechter), scriitor și dramaturg român de origine evreu!

Mai mult. Unul dintre cei mai reputați scriitori evrei din acea perioadă, Marius Mircu a făcut o declarație publică la Ierusalim, la începutul anilor ’50 în care s-a referit la următoarele aspecte ale situației evreilor din perioada 1940-1944:

„– au fost redeschise toate şcolile evreieşti din România, închise de regimurile precedente şi au fost înfiinţate multe şcoli noi;

– a fost creată, pentru prima dată în România, o universitate evreiască;

– au fost redeschise, pentru evrei, spitalele evreieşti şi azilele de bătrâni care mai înainte fuseseră rechiziţionate de armată;

– au fost reînfiinţate cele două teatre evreieşti, de la Bucureşti şi Iaşi;

– au fost înfiinţate cantine gratuite pentru evreii săraci;

– evreii aflaţi în lagărele de muncă obligatorie sau în închisori au fost mereu aprovizionaţi cu îmbrăcăminte şi medicamente;

– evreii deportaţi în Transnistria au fost aprovizionaţi cu îmbrăcăminte, alimente, medicamente, unelte gospodăreşti şi unelte specifice meseriaşilor;

– cu sprijinul «Centralei Evreilor» au fost readuşi în România – deci salvaţi, din Transnistria cca 2000 de copii orfani;

– autorii evrei şi-au putut publica o serie de lucrări (numai eu am scos trei)…(…)”⁵.

Wilhelm Filderman

Să mai consemnăm și un alt document memorialistic. Iată un fragment din declarația lui Wilhelm Filderman, doctor în Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat în 1955 în New York, SUA, Hotel Alamac, Broadway at 71st St., în care se menționa: „…Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa. Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple: – Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol. – Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică…”⁶.

Tratatul de la Haga

Parcurgând aceste documente de necontestat ne întrebăm cu îndreptățire unde este deznaționalizarea și regimul de teroare? A nu se confunda, așa cum fac intenționat cei de la Institutul pentru studiul Holocaustului din România, erori grave, cu tragice consecințe în tentativele de a disloca comunități civile cu preponderență evrei fără cetățenie română, din zona frontului cu Programul hitlerist al „soluției finale”. Dislocările de populație din zona de purtare a războiului era o obligație înscrisă în sistemul de drept internațional, respectiv Tratatul de la Haga (din 1889 și1907) și Tratatul și Convențiile de la Geneva (1864 și 1925) privind purtarea războiului, precum și Declarația Societății Națiunilor din 1938 pentru protecția populațiilor civile împotriva bombardamentelor din aer în caz de război, atunci în vigoare. Ce s-a întâmplat la Odessa în octombrie-noiembrie 1941 a fost o tragedie, ca de altfel cam tot ce s-a întâmplat în războaiele mondiale (primul și al doilea) sau în oricare alt război. Termenul de holocaust a fost utilizat de evrei abia în anii ’60, deci nu este un termen operabil pentru evenimentele din al Doilea Război Mondial, asta dacă vrem să reconstituim cu obiectivitate istoria. Dacă dorim să o falsificăm, fie prin omitere, fie prin utilizarea unor termeni neîntâlniți în documente, dar inventați din motive politice, propagandistice sau de altă natură, nu facem nimic altceva, decât să repetăm ceea ce au făcut comuniștii.

Știm că noțiunile de comuniști și evrei în zona Moldovei și a Basarabiei, în epoca respectivă, se cam confundau, după cum rezultă și din documentul pe care-l reproducem mai jos. De aici și expresiile foarte des utilizate de intelectualii Legiunii, dar și de analiștii SSI, de „iudeo (evreo)-comuniști”. Acesta este un termen utilizat în epocă pentru a desemna o anumită categorie de oameni, care au avut de suferit în timpul operațiilor militare pe frontul de est, dar care la rândul ei a produs o serie de acțiuni reprobabile, printre care crime și jafuri, contra autorităților și armatei române în retragere. Aspecte pe care renumiții „holocaustologi” fie le ignoră, fie le ridiculizează sau le trece la capitolul de aspecte „minore”, „neînsemnate”. Documentul de mai jos este cât se poate de limpede și vine să stabilească cu claritate adevărul istoric.

În același timp, documentul atestă că afirmațiile mareșalului Ion Antonescu formulate cu claritate și echilibru ori pe „un ton dur” după alții, în scrisoarea de răspuns adresată lui Wilhelm Filderman, președintele Uniunii Comunităților Evreiești din România, la 21 octombrie 1941 publicată în presa vremii, erau adevărate și se bazau pe fapte: „Ce-ați făcut Dumneavoastră, anul trecut când ați auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia și Bucovina, au scuipat ofițerii noștri, le-au smuls epoleții, le-au rupt uniformele și când au putut au omorât mișelește soldații cu bâte. Avem dovezi”7.

Reconstituind cu precizie firul cronologic al evenimentelor, să consemnăm faptul că mai întâi a fost comportamentul „oribil” (expresia îi aparține regelui Carol al II-lea) al evreilor și comuniștilor din Basarabia la retragerea armatei și autorităților civile românești în urma ultimatumului dat de URSS, în 26-27 iunie 1940, așa cum atestă și documentul din anexa acestui studiu, pentru ca la 26 iunie 1941, bombardamentul aviației sovietice asupra Iașului, zonă de război germană, la care populația evreiască și-a adus contribuția prin semnalizările pe timp de noapte, a produs o adevărată catastrofă în rândul populației civile, 600 de morți, din care 38 evrei. Acesta a fost adevăratul motiv pentru care comandamentul armatei germane a ordonat evacuarea persoanelor periculoase (sabotori și spioni comuniști-evrei) din zona Iașului. Autoritățile statului român nu erau pregătite pentru o asemenea dislocare masivă de populație. La ordin german s-au organizat la repezeală trei garnituri de tren formate din vagoane de marfă, utilizate până atunci la trasportul vitelor. Fiind vară, căldura era insuportabilă, la fel și condițiile de transport, fără apă și asistență sanitară. În urma perchezițiilor făcute în zonele locuite de evrei au fost reținuți 207 evrei „întrucât posedau lanterne sau obiecte din pânză roșie”, folosite probabil la semnalizare. Întrucât, sistemul de drept internațional la acea vreme prevedea că pe timp de război spionii și sabotorii pot fi executați imediat, militarii germani i-au executat pe cei arestați și aflați în curtea Prefecturii. Numărul total al celor decedați în urma pogromului de la Iași, inclusiv în cele trei garnituri de tren l-am întâlnit într-un document SSI care indică cifra de 13 266, dintre care 40 de femei și 180 de copii⁸. Documentul explică și cum s-a ajuns la această cifră. Doi agenți SSI, în iulie 1943, când se împlineau doi ani de la tragicele evenimente, ocazie cu care evreii își pomeneau morții, au copiat toate tabelele din sinagogi care comemorau pe cei dededați. Cum se explică numărul așa de mare a celor atestați de acele pomelnice? Exista obiceiul la evrei, la fel ca și la creștinii ortodoxi să treacă în pomelnice pe toți morții din familie, nu numai pe cei care decedaseră cu doi ani în urmă.

Basarabia, Bucovina de nord şi Herţa, sub ocupaţia sovietică

Greșeala autorităților și armatei române, recunoscută și asumată de altfel și pentru care s-a plătit cu vârf și îndesat, este că nu au fost pregătite, nici pentru cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și a ținutului Herța, dar nici pentru dislocarea în zone ferite de conflict a populației civile din Transnistria, teritoriu sovietic intrat în administrația armatei române. Populațiile respective, iudeo (evreo)-comuniste cu cetățenie sovietică au fost dislocate din zonele de purtare a războiului și internate, de regulă, în fostele cazărmi părăsite de armata sovietică. Oricine cercetează „Monitorul Oficial” se poate convinge că în timpul regimului autoritar al mareșalului Ion Antonescu, din perioada războiului, nu s-a organizat sau construit niciun lagăr de concentrare, nici pentru evrei, nici pentru țigani sau alte minorități. Mai mult, este binecunoscut faptul că autoritățile statului român nu au fost de acord să predea armatei germane populația evreiască din vechiul regat, deși au fost chiar evertizări severe de la Berlin în acest sens, sub motivația că „politica noastră în problema evreiasă este să-i lăsăm să plece liberi în Palestina”. Și într-adevăr documentele atestă în jur de 35 000 de evrei care au plecat prin portul liber Sulina, spre Palestina, în perioada 1938-1944.

Eugen Cristescu

Holocaustologii antiromâni falsifică responsabilitățile în legătură cu pogromul de la Iași. Cel care s-a apropiat cel mai mult de adevărul istoric a fost Eugen Cristescu, șeful SSI în perioada noiembrie 1940 – august 1944. În ancheta de la Moscova, Eugen Cristescu a declarat: „Încă din primele zile ale campaniei [de pe frontul de Est, 29-30 iunie 1941- C.T.] a avut loc la Iași un conflict grav provocat de germani. Un număr de circa 3000 evrei au fost adunați spre a fi mutați din Iași în Muntenia, deoarece armata pretindea că nu are siguranța spatelui ei. Germanii, și după informațiile din acea vreme împreună cu legionarii au înscenat că acești evrei ar fi atacat trupele germane din Iași cu focuri de arme și în urmă au tras în acești evrei omorând cea mai mare parte din ei. S-au făcut cercetări, a urmat un mare scandal între Comandamentul român și cel german, dar fără alte urmări”⁹. A avut totuși o urmare, mareșalul Ion Antonescu a comunicat generalului Eugen von Schobert, comandantul Armatei a XI-a germană, că dacă se mai repetă astfel de masacre va retrage armata română de pe front.

Eugen von Schobert

Pentru reconstituirea și înțelegerea corectă a istoriei este necesar și un arc peste timp. În ziua de 24 august 1959 guvernul Germaniei de Vest a recunoscut că de pogromul de la Iași s-a făcut vinovată armata germană și a acceptat să plătească despăgubiri. Cu acea ocazie ministrul de finanțe din guvernul de la Bonn a anunțat că se vor plăti compensații către familiile și persoanele care au înregistrat pierderi în acele evenimente. Acordul acoperea, de asemenea, și plata unei compensații către moștenitorii evreilor uciși în trenurile morții cu care au fost transportați evreii evacuați din Iași. Cu toate acestea, autoritățile din Bonn au declarat că „refuză să-și asume responsabilitatea pentru toate cazurile de persecuție a evreilor în timpul ocupației naziste a României”¹⁰. Din datele pe care le-am obținut în timpul cercetării rezultă că guvernul vest-german ar fi plătit nu mai mult de 1900 de subvenții (ajutoare în bani) familiilor care au suferit pierderi de vieți omenești în acele tragice evenimente. Din 1952 guvernul vest-german a plătit aproximativ 90 de miliarde de dolari persoanelor fizice pentru suferințele și pierderile rezultate în urma persecuțiilor evreilor din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Mai mult, în 2022 guvernul german a hotarît să plătească încă 720 de milioane de dolari pentru a oferi îngrijire la domiciliu și servicii de sprijin pentru supraviețuitorii vulnerabili ai Holocaustului, în număr de aproximativ 120 000¹¹.

Un alt aspect, în zilele de 28-30 iunie 2006, Institutul „Elie Wiesel”¹², care studiază holocaustul în România, a organizat mai multe manifestări „științifice” dedicate comemorării tragicelor evenimente petrecute cu 65 de ani în urmă, printre care și o sesiune de „comunicări științifice”, inserate ulterior într-un volum¹³. Acestea au fost organizate cu sprijinul financiar al guvernului României (guvernul Tăriceanu) care a avut și reprezentanți de vază printre care Traian Băsescu (președintele României), Răzvan Mihai Ungureanu (ministrul de Externe) și Claudiu Săftoiu (directorul SIE). Ei bine, nu numai că nici unul dintre cercetătorii holocaustologi nu a amintit de faptul că guvernul german își asumase să plătească despăgubiri, încă din 1959, dar nici universitarii de la Iași, care au fost gazde ori nici „marii guvernanți” ai României nu au făcut-o, deși era de datoria lor să se informeze. Cum s-au simțit acești oameni politici români în momentul când l-au auzit și au citit alegațiile unui Jean Ancel*, cercetător la Yad Vashem¹⁴, Israel, despre răspunderea în exclusivitate a românilor în legătură cu pogromul evreilor de la Iași? Acesta vorbea despre „lanțul de comandă al persoanelor și organelor (de stat românești – C.T.) care au planificat, pregătit și executat Pogromul de la Iași” (sic!), punând la dispoziție tot felul de liste inventate cu vinovați și vinovății și formulând concluzia că populația Iașului, aproape în totalitate (sic!) se făcea răspunzătoare. Să notăm în treacăt faptul că în acel an, conform datelor statistice oficiale, aproximativ 50% din populația Iașului era de origine evreiască.

Evident că astfel de interpretări, pe care ni le propun unii cercetători ai holocaustului din România, nu au nimic în comun cu adevărul istoric. Pe de altă parte, este, cred, cel mai edificator exemplu de antiromânism promovat din totală ignoranță și susținut din nepăsare la cel mai înalt nivel de chiar conducătorii, e adevărat temporari, ai poporului român. Cine urmărește cu foarte mare atenție explicațiile oferite la Muzeul holocaustului din Berlin, pe care l-am vizitat de două ori până acum, constată că holocaustul din România a constat, în realitate, în dispariția celor 131 639 de evrei, inclusiv femei și copii din Transilvania de nord-est, aflată sub administrația regimului condus de Ferenc Szalasi (15 octombrie 1944-ianuarie 1945) de la Budapesta, care au fost mai întâi ghetoizați în orașele mari și în comune și apoi înbarcați în vagoane și deportați la Auschwitz pentru a fi exterminați¹⁵. La această cifră, stabilită de cercetătorii de la Institutul Yad Vashem din Israel, mai trebuie adăugați alți 15 000 – până la 18 000 evrei deportați în 1941 de către autoritățile de la Budapesta. Iar despre progromul de la Iași, Muzeul holocaustului din Berlin nu ezită să-l pună, desigur, în responsabilitatea armatei germane.

Ferenc Szalasi

În dorința lor arzătoare de a scoate adevărul la lumină, istoricii obișnuiesc să mai facă și analize comparate. Hai să comparăm regimul mareșalului Antonescu din perioada războiului cu regimul de apartheid, adică de colonialism rasist promovat de guvernele israeliene în teritoriile ocupate în urma războiului de șase zile (5 – 10 iunie 1967), acolo unde palestinienii nu au drept de vot pentru că nu au dreptul la cetățenie israeliană și alte încălcări flagrante ale drepturilor omului, cum ar fi de exemplu punctele militare de control, „zidul rușinii”, demolarea caselor și alungarea palestinienilor din așezările și de pe pământurile lor¹⁶.

Este foarte adevărat că regimul Antonescu i-a discriminat pe evreii cetățeni români, interzicându-le să se înroleze în armata română, practic scutindu-i de a-i umili și expune, ceea ce s-ar fi întâmplat dacă i-ar fi obligat să lupte pe front cot la cot cu militarii germani contra iudeo–comuniștilor necetățeni români. În știința politică se numește „discriminare pozitivă”. Și tot ca „discriminare” le-a aprobat, după cum am menționat anterior, funcționarea unui teatru evreiesc, a unei gazete evreiești și a unei Uniuni a Comunităților Evreiești, instituție al cărui șef, era dr. Wilhelm Filderman. Acesta era primit în audiență la mareșalul Ion Antonescu ori de câte ori considera că era nevoie de intervenții pentru a aranja situația evreilor din România. În ciuda acestor „măsuri rasiale”, în urma războiului au rămas în viață pe teritoriul României nu mai puțin de 400 000 de cetățeni români de religie mozaică. Câți dintre aceștia ar mai fi rămas în viață dacă li s-ar fi permis să participe la campaniile militare ale armatei române? Astăzi, în teritoriile locuite de palestinieni există teatru palestinian, gazetă palestiniană, vreo uniune de comunități palestiniene sau există dreptul palestinienilor de a se înrola în armata israeliană? Sau șeful comunității palestiniene din Israel este primit de șeful statului israelian pentru rezolvarea curentă a problemelor palestiniene la orice oră din zi sau din noapte? Nici pomeneală. Ba dimpotrivă, guvernele de la Tel Aviv încalcă sistematic toate rezoluțiile ONU privind teritoriile repartizate palestinienilor precum și drepturile lor umanitare.

Mai mult, din 2008 s-a cristalizat pe plan internațional o mișcare de boicotare, renunțare la investiții și sancțiuni contra Israelului, așa numita BDS (Boicot, Dezinvestire și Sancțiuni), prin care se încearcă aducerea în fața tribunalelor internaționale a celor din guvernele de la Tel Aviv care se fac vinovați de crime de război (mii de civili necombatanți au fost uciși), dar mai ales pentru faptul că au încălcat deciziile ONU privind împărțirea Palestinei¹⁷ sau ilegalitatea construirii zidului de securitate de-a lungul Cisiordaniei. Până și evreii religioși boicotează Israelul pentru aceste nelegiuiri. BDS s-a extins în ultimii ani în multe țări de pe glob, mai deloc în România, ceea ce spune mult în legătură cu adevăratele sentimente ale românilor față de evrei. De altfel, în ultimii ani tot mai mulți evrei, cu dublă cetățenie (română și israeliană), și-au cumpărat proprietăți și se reîntorc în România. Prin urmare, dacă ar exista antisemitism în România s-ar mai petrece acest fenomen?

Note:

Cristian Troncotă, „România și frontul secret”, Editura Elion, București, 2014, pp. 296-301; idem, „Documente SSI despre crimele comise de NKVD asupra populației românești din Basarabia și Bucovina”, în „Glorie și tragedii. Momente din istoria Serviciilor de informații și contrainformații române pe Frontul de Est (1941-1944)”, Editura Nemira, București, 2003, pp. 117-121.
Comisia internațională pentru studierea holocaustului în România, președintele Comisiei „Elie Wiesel”, editori: Tuvia Friling, Radu Ioanid, Mihai E. Ionescu, „Raport final”, Editura Polirom, Iași, 2004, p.79.
Ibidem, p. 76.
Ibidem, p. 80.
Teșu Solomonovici, „România iudaică”, București, 2021, vol I, p. 389-392.
Textul mi-a fost pus la dispoziție de prof. Ion Coja, căruia îi mulțumesc și pe această cale.
https://cultural.bzi.ro/misterul-scrisorii-maresalului-antonescu-catre-filderman-1035
Cristian Troncotă, „Omul de taină al mareșalului. Destinul unui mare român”, ediția a III-a, Editura Paul Editions, București 2020, p.211.
„Lotul Antonescu în anchetă la SMERȘ, Moscova, 1944-1946. Documente din arhiva FSB”, Ediție îngrijită de Radu Ioanid, Editura Polirom, Iași 2006, p. 221.
http://www.cunoastelumea.ro/institutul-elie-wiesel-lovit-in-moalelecapului-de-un-ziar-evreiesc-din-sua-care-spune-ca-pentru-pogromul-de-laiasi-si-au-asumat-responsabilitatea-germanii-in-1959/.
Este vorba despre Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, fondat prin Hotărârea Guvernului României nr. 902 din 4 august 2005.
Vezi George Voicu, „Pogromul de la Iași (28-30 iunie 1941) – prologul Holocaustului din România”, Editura Polirom, Iași, 2006.
*Jean Ancel (n. 1940 la Iași, România – d. 30 aprilie 2008 la Ierusalim, Israel) a fost un istoric israelian de origine din România. În timpul Pogromului de la Iași, avea un an și se spune că a scăpat, fiind ascuns într-un subsol, iar tatăl său, Șmil Ancel, a fost supraviețuitor al „trenurilor morții”. Și-ar fi pierdut aproape întreaga familie în acele tragice evenimente, nu mai puțin de 27 de rude. În mod logic, ar fi trebuit să știe că guvernul R.F.G. a început să plătească, din 1959, despăgubiri familiilor celor care au înregistrat pierderi în Pogromul de la Iași. Cu toate acestea a păstrat tăcerea, necomentând acest aspect în lucrările sale. De ce? Iată o întrebare la care, din respect, nu ne propunem să răspundem.
Yad Vashem este denumirea Memorialului Victimelor Holocaustului, din Ierusalim instituție oficială a Statului Israel, constituită în 1953 în urma unei hotărâri a parlamentulului (Knesset-ului) israelian.
https://www.yadvashem.org/yv/pdf-drupal/en/report/romanian/1.10_Northern_Transylvania_%20revazut%20 gina.pdf.
A se vedea pe larg Jonathan Ofir, http://mondoweiss.net/2017/01/britain-israels-mother/ și în „Lumea”, 3/2017, pp.39-41.
Începând din 1975, ONU a declarat Israelul un stat rasist și intolerant. Așa se explică și apariția expresiei „naziștii-sioniști” pentru a desemna în media antievreiască pe cei ce promovează politici aruncate de mult la lada de gunoi a istoriei.
(Va urma!)

02/06/2022/0 Comments/by Tudor Urse

Articole

Frații de cruce ai Templierilor, Ordinul Dragonului

La 12 decembrie 1408 este instituit în numele lui Iisus Hristos, Ordinul religios cavaleresc al Dragonului care numără în Primul cerc un număr fix de 24 de cavaleri. Sigismund de Luxemburg va fi Maestru magnificus, fiind la rândul lui înconjurat de un număr de cinci cavaleri consilieri care vor purta gradul de mareșali. Al Doilea cerc, cel al scutierilor cavalerilor din Primul cerc, nu are un număr fix de cavaleri. Întreaga suprafață geografică a regatului Ungariei va fi împărțită simbolic în „cercuri” de apărare asemănătoare imaginii heraldice a Ordinului Dragonului, cetatea Severinului și banatul adiacent făcând parte din primul cerc cruciat de apărare, adică cel mai expus atacurilor. Dintre Banii Severinului care au făcut parte dintre Cavalerii Ordinului pot fi amintiți unii dintre cei mai buni generali ai regelui Sigismund: Nicolae Perényi, Pipo de Ozora și Tallóci Francisc.

Patronii spirituali ai Dragonului sunt Sfântul Gheorghe, Sfântul Arhanghel Mihail și Sfânta Margareta. Dragonul Ordinului este reprezentat cu bucla cozii încolăcindu-se în jurul gâtului, simbolul puterii de sacrificare a propriei vieți. Deși rămâne curios motivul alegerii imaginii Dragonului care în heraldica creștină tradițională este asociat puterii malefice învinse de Sfântul Gheorghe, Heraldica Ordinului Dragonului reprezintă simbolic sufletul unui cavaler dându-și viața pentru a salva un alt suflet, în imaginea forței impresionante pe care o oferă în jertfa de sine. Pe medalia de luptă, Dragonul este de culoare verde; bucla cozii încolăcită în jurul gâtului este de culoare verde aurie; pe spatele Dragonului, pe o bandă albă, simbol al sângelui scurs în jertfirea de sine, este trasată o cruce roșie asemănătoare steagului alb cruciat al victoriei lui Cristos asupra morții după Înviere; deasupra Dragonului este înfățișată o altă Cruce, aurie, înconjurată de flăcări, Cruce pe care sunt scrise cuvintele: „Q[UAM] Misericors EST DEUS Iustus PATIENT” (Cel Milos este Dumnezeu cel Drept si Rabdator – n.red.). Pentru primii 24 Cavaleri din primul Cerc, Dragonul este înfățișat sub simbolul Crucii înflăcărate, în vreme ce pentru ceilalți Cavaleri, Dragonul este reprezentat fără Crucea inscripționată în latină.

Alianța frăției cavalerești a membrilor Ordinului era coordonată de reguli stricte. În momentul morții unui cavaler din Primul cerc, rangul lui este înlocuit de un altul. Proba virtuților de admitere în Primul cerc durează un an. La funeraliile unui cavaler din Primul cerc erau prezenți restul membrilor rămași. În fiecare zi de Vineri, membrii Ordinului purtau un veșmânt de culoare cernită în amintirea patimilor lui Isus. Spiritul solidarității și arborarea Semnelor heraldice ale Ordinului erau o normă permanentă obligatorie. Cel care omitea expunerea semnelor Ordinului era pasibil de o amendă. In spiritul timpului, Ordinul urmărește întărirea pământească a Bisericii lui Cristos sub aripa protectoare a religiei creștine care poartă cruciadă împotriva dușmanilor externi și interni. Pe plan temporal, obiectivul principal al Ordinului este lupta împotriva turcilor și a ereziei husite precum și (nemărturisit) întărirea autorității regale împotriva veleităților de autonomie a magnaților maghiari și a vasalilor Coroanei cât și limitarea puterii politice a călugărilor.

Chiar daca obiectivul Ordinului era de natură religioasă, în mod egal el va influența deciziile diplomatice, militare, politce și juridice ale statelor Europei Centrale și din Balcani. In general, în vederea obținerii creșterii autorității centrale a Coroanei împotriva marilor magnați maghiari, Sigismund va urmări în politica internă, promovarea în rangul cavalerilor Ordinului dragonului a unui număr cât mai mare din rândurile micii nobilimi. Deși clerul nu a făcut parte din rândul cavalerilor Ordinului, era reprezentat în Consiliul Mareșalilor așa cum o devedește Episopul de Oradea, Eberhard de Lorraine, care este și unul dintre fondatorii Dragonului.

Primul Maestru al Ordinului este Baronul Mihail Garai. În scurt timp printre cavaleri sunt nobili saxoni, unguri, polonezi, italieni, cehi, sârbi și munteni (Vlad al II-lea Dracul). În rândurile sale s-au numărat atât laici, cât și elite are ierarhiei bisericești. În 1408, numărul cavalerilor era 61 iar în 1437, numărul cavalerilor ajunsese la 97. Ierarhia membrilor Ordinului Dragonului era stabilită în funcție de capacitatea cavalerilor de a echipa un oștean care să lupte în spiritul Ordinului. 400 de oșteni echipați de un nobil formau un Banderium care deja cu 100 de soldați putea fi condus în luptă cu un steag și un blazon personal. La nivel de Banderium, nobilii primeau un ajutor financiar regal suplimentar în bani sau în uncii de sare. Un Banderium era plătit de Coroană cu 300 de florini ceea ce nu era foarte mult dat fiind că armura completă a unui cavaler costa 50 de fiorini iar casca 20. Batalionul de cavaleri de profesie militară era cel care alimenta Trezoreria regală cu reveniturile a 12000 de sate de șerbi. Forța financiară și militară a Ordinului Dragonului aparținea exclusiv nobililor, regele Sigismund, Alteță Serenissimă, fiind capabil să echipeze singur 4000 de arcași.

În anii 1415-1417, Nicolae Csáki, cavaler al Ordinului din Transilvania, echipa 900 de pedeștrași. Pippo Spano 1200. Ordinul Dragonului a reușit să echipeze între 15.000-20.000 de oșteni, dintre care 10.000 erau arcași. În ciuda caracterului cosmopolit al membrilor Ordinului, magnații maghiari au încercat constant să limiteze influența cavalerilor nemaghiari. Prin medierea Ordinului, Sigismund va combate energic opozanții politicii sale personale. Problema de ordin militar al Ordinului era tensiunea între proporția pedestrașilor mercenari, alcătuită îndeosebi din oșteni saxoni, cehi, sârbi sau polonezi și nucleul arcașilor maghiari.

26/05/2022/0 Comments/by Tudor Urse

Articole

Adevărul privind țara de la margine (U-craina) – interviu cu istoricul Corvin Lupu (partea a patra)

Adevărul privind țara de la margine (U-craina) - interviu cu istoricul Corvin Lupu (partea a patra)

„Oligarhii sunt pe ducă. Epoca lor a apus. Fosta lor putere a încăput pe mâna național-suveraniștilor ruși”, declară profesorul Corvin Lupu (partea a IV-a a interviului despre războiul din Ucraina)

Tudor Urse: Domnule profesor, în mass-media occidentală, preluată și în România, se vorbește mereu despre conducerea Rusiei ca fiind una autocrată, cu toată puterea în mâna unui singur om, Vladimir Putin, care este nebun, bolnav de cancer, de Parkinson, că merge șchiop, că se ține cu mâinile de mese etc. De asemenea, se insistă pe faptul că regimul naționalist din Rusia flutură cu obstinație steagul roșu cu seceră și ciocan al fostei Uniuni Sovietice. Am vrea să știm care este părerea dumneavoastră despre conducerea Rusiei și raporturile actualului regim politic cu fosta Uniune Sovietică.

Corvin Lupu: În prima parte a discuției noastre am făcut numeroase referiri la manipularea prin presă pe care o face regimul politic globalist euro-atlantic. Este într-adevăr de mirare că presa regimului nu se rușinează de minciunile pe care pur și simplu le „vomită” continuu. Din acest punct de vedere, comuniștii au rămas niște copii mici. Nu spun asta doar despre Putin, ci și despre alți lideri ruși. Au spus despre generalul Gherasimov că este pe moarte și a apărut în public. De asemenea, au spus despre ministrul Serghei Shoigu că a făcut infarct și este pe moarte într-un spital. În 9 mai, Shoigu a comandat parada militară organizată în Moscova și era „foarte viu”. Nu arăta nicicum ca un muribund. Nimeni nu-și cere scuze de la public pentru minciunile debitate. Nimeni nu-și asumă, iar pentru răspândirea de vești false nu răspunde nimeni. În schimb, CNA-ul ticăloșit, practică represiunea împotriva jurnaliștilor care spun adevăruri supărătoare pentru regim, sau pentru că permit unor invitați să facă afirmații neconvenabile sistemului. Nu mai insist, cred că am spus destule pe această temă.

A doua parte a întrebării dumneavoastră se referă la folosirea de către ruși a simbolurilor fostei Uniuni Sovietice. Pentru poporul rus, fosta Uniune Sovietică simbolizează o perioadă de mare dezvoltare și extindere a sferei de influență în lume. Dar mai este un aspect foarte important, ignorat de „analiștii” noștri, majoritatea fiind niște umili propagandiști ai sistemului globalist euro-atlantic. Eu îi consider niște manipulatori. În iulie 2020, parlamentul Rusiei a adoptat o nouă constituție care specifică faptul că Federația Rusă este moștenitoarea și continuatoarea fostei Uniuni Sovietice. Ca urmare și simbolurile ei se respectă și sunt folosite, mai ales cu ocazia unor aniversări și comemorări.

Această precizare din constituție are și semnificația că Federația Rusă are menirea să aducă sub autoritatea ei teritoriile care au aparținut fostei URSS și sfera de influență pe care URSS a obținut-o prin negocieri și cu acordul scris al SUA și Marii Britanii. Din această cauză nu s-a declarat război Ucrainei. Cum să declari război propriului tău teritoriu? Să declari război unei entități care-ți aparține? Acesta este și sensul operațiunii militare speciale a trupelor ruse din Ucraina, cum au numit-o conducătorii ruși. Zeci de „analiști” și jurnaliști au ignorat acest aspect și au vorbit zilnic despre presupuse (așteptate de ei) declarații de război ale Rusiei la adresa Ucrainei. Și dacă rușii vor intra în Republica Moldova o vor face fără nici o declarație de război.

Tudor Urse: Ce deosebire este între conducerile URSS/Rusiei din ultima sută de ani. Mă refer la perioada Cominternistă, perioada post-stalinistă a URSS, perioada „reformistă” Gorbaciov-Elțîn și perioada ultimilor 23 de ani, de când au condus pe rând, ca președinți și prim-miniștri, Vladimir Putin și Dimitri Medvedev?

Corvin Lupu: Cominterniștii au condus Rusia Sovietică/URSS timp de 35 de ani. Ei nu erau etnici ruși, ci reprezentanți ai unor minorități din Rusia, majoritatea evrei. Ei au luptat împotriva naționalismului rusesc. Au trimis în gulag elita națiunii ruse. Cominterniștii au dorit să stăpânească Rusia în folosul lor, al evreimii internaționale și împotriva etniei majoritare ruse, cea mai îndreptățită să-și conducă și să-și stăpânească propria țară. Marea epurare din deceniul al patrulea al secolului al XX-lea a fost făcută de NKVD, cu deosebire de conducătorii săi evrei, în frunte cu Ghenrich Iagoda (nume real: Enoh Gherșevici Ieguda). Epurarea a vizat și aparatul de partid, militar, de securitate și de miliție. Văzând pe cine condamnă Iagoda și NKVD-ul său, Stalin a înțeles că evreii vizează majoritar etnicii ruși. El a intuit direcția acțiunii evreiești și a înțeles că după ruși vor urma și liderii comuniști neevrei din alte regiuni ale URSS, cum era el, din Gruzia (Georgia de astăzi). Din această cauză, Stalin a decis să înceapă epurarea conducerii URSS de evrei și să scape de Iagoda.

Ghenrich Iagoda

Ghenrich Iagoda, a fost foarte apropiat colaborator al său. După ce a preluat conducerea URSS, Stalin l-a trimis pe Iagoda la New York în fruntea a 23 de agenți ai NKVD care activau în cadrul Biroului Martens, agentura de spionaj a sovieticilor în SUA. Iagoda a creat o foarte puternică rețea de spionaj în SUA, bazată pe sprijinul comunității evreiești din SUA. În anul 1932, Iagoda l-a informat pe Stalin că senatorul de New York, Francis Delano Roosevelt, i-a cerut ajutor financiar pentru a candida la președinția SUA, promițând că după ce va ajunge președinte va stabili relații diplomatice cu URSS, va ridica embargoul și va deschide accesul URSS la tehnologiile americane. „Dă-i câți bani vrea!” a fost răspunsul lui Stalin. Roosevelt a rămas toată viața un prieten și admirator al lui Stalin și al URSS, până la moartea lui. Din această cauză, către finalul războiului mondial, cercurile politico-militaro-informative din conducerea SUA au fost nemulțumite de concesiile făcute de SUA lui Stalin, privitor la sferele mondiale de influență.

Moartea lui Roosevelt a survenit în urma asasinării sale cu o foarte mică săgeată otrăvită trasă în gâtul său, în primăvara anului 1944. Acest asasinat nu a fost niciodată recunoscut oficial. După război, Stalin i-a spus fiului președintelui Roosevelt cum a fost asasinat tatăl său.

Politica antisemită a lui Stalin a început cu executarea la ordinul său a lui Iagoda, în 15 martie 1938. Declanșarea războiului mondial și perspectiva ca URSS să trebuiască să se confrunte cu Germania și Japonia, l-a convins pe Stalin, un om cerebral, că va avea nevoie de sprijinul SUA, iar evreimea deținea rolul decisiv în luarea deciziilor de la Casa Albă. De aceea a fost întreruptă politica antisemită. Ea nu a fost reluată decât după ce URSS a devenit putere nucleară și deținea deja câteva focoase nucleare care-i asigurau securitatea și erau descurajatoare pentru orice posibilă intenție de agresiune externă. În 1952, evreii au încercat să-l asasineze prin intermediul unui complot al medicilor evrei din spitalul Kremlinului. Au fost prinși și executați cu toții, dar anul următor, președintele NKVD, Lavrenti Beria a reușit să-l asasineze pe Stalin.

Lavrenti Beria

A urmat la conducere Hrușciov, care era ucrainean. În perioada lui Leonid Ilici Brejnev, aparatul de conducere a URSS a mai fost rusificat, dar evreii au rămas influenți. În timpul lui Mihail Gorbaciov și a lui Boris Elțîn, criza generală din URSS/Rusia s-a accentuat și corupția a explodat. În această perioadă s-au născut oligarhii care au acaparat o mare parte din economia URSS/Rusiei. Cei mai bogați și influenți oligarhi erau toți khazaro-evrei. Pe măsură ce URSS/Rusia decădea, oligarhii se consolidau, iar Occidentul lăuda Rusia și pe conducătorii ei. Cu cât îi era Rusiei mai rău, cu atât o vorbea Occidentul mai de bine.

Începând din anii 1996-1997, naționaliștii ruși, mai ales cei din serviciile secrete de securitate și armată, au început să pregătească schimbarea conducerii Rusiei, mai ales a lui Boris Elțîn, care era alcoolic și total vândut oligarhilor și Occidentului. Ei l-au pregătit pentru preluarea conducerii țării pe Vladimir Putin. Pentru aceasta, Putin a fost purtat în funcții de conducere importante în administrația locală, în cea centrală și în serviciul de securitate. A fost pe rând, printre alte funcții, viceprimar al Sankt Petersburg-ului (orașul său natal), șef al Serviciului Federal de Securitate, prim-ministru și, din 1999, președinte al Federației Ruse.

Vladimir Putin este cel sub conducerea căruia s-a rusificat complet conducerea țării. În paralel, el a început un proces dificil de supunere/aducere sub ascultarea Siloviki a oligarhilor.

Siloviki înseamnă „Cei puternici”. Este denumirea uzuală pentru structura cea mai importantă de putere de la Kremlin. Nu vreau să spun că Guvernul sau Duma de Stat a Federației Ruse nu sunt importante, dar Siloviki reprezintă ceea ce mai demult era denumit Complexul militaro-industrial, respectiv grupul principalilor decidenți în problematica puterii și securității. Majoritatea membrilor sunt cadre militare, de diverse arme și specialiști proveniți din serviciile de informații. Siloviki este un organ colectiv în care fiecare membru are păreri, formulează proiecte și influențează decizii.

Corupția în Rusia a fost menținută mulți ani la un nivel scăzut și controlabil. În perioada lui Lenin și Stalin, corupția s-a manifestat la cote foarte scăzute și era reprimată cu cruzime. Bunăstarea aparatului de partid venea din salarii, drepturile de haine gratuite, popote și restaurante cu circuit închis unde se practicau prețuri modice și magazine speciale, deschise doar pentru anumite categorii de funcționari de stat, civili și militari. Nu exista interesul de a strânge averi ascunse, de a deține conturi secrete prin bănci străine etc. În timpul lui Mihail Gorbaciov, corupția a explodat și au apărut milionarii în dolari, cu averile la vedere, viitorii oligarhi. Corupția era legată mult și în primul rând de serviciile secrete. În lumea securiștilor, care vegheaseră zeci de ani pentru apărarea ideologiei bolșevice, preocuparea principală a devenit aceea de a lăsa de o parte subtilitățile ideologiei bolșevice și de a pune mâna pe bani. Cooperarea economică a URSS-ului lui Gorbaciov și apoi a Rusiei lui Boris Elțîn cu Occidentul s-a făcut, în mare parte, prin intermediul noilor oligarhi, aproape toți, „întâmplător”, evrei/khazari. Acești oligarhi, puternic legați de șefii serviciilor secrete, interesați de a prospera și ei, au fost și un catalizator al globalizării unor componente ale serviciilor secrete rusești cu cele occidentale, în primul rând cu CIA. Pe măsură ce oligarhii evrei acaparau părți tot mai mari din economia Rusiei, criza economică generală din țară creștea, PIB-ul scădea și în ritm cu el, scădea și puterea Rusiei. Oligarhii evrei din URSS/Federația Rusă au ajuns la averi și influență colosale. Ei au sprijinit penetrarea Rusiei și retrogradarea ei din poziția de supraputere mondială în cea de putere regională. În această perioadă a lui Gorbaciov (1985-1991) și Elțîn (1991-1999), întreaga mass-media occidentală îi ridica în slăvi. Cât timp Rusia decădea, Gorbaciov și Elțîn erau „very good boys”, curtați, invitați, premiați, încărcați cu onoruri și cadouri.

În rândurile Rusiei profunde, a naționaliștilor de etnie rusă din serviciile secrete, din armată și politică au apărut nemulțumiri tot mai mari și s-au țesut proiecte de înlăturare a regimului oligarhic corupt patronat de Boris Elțîn. Acest fapt va fi realizat de serviciile secrete de informații și cele speciale ale armatei, în anul 1999, an premergător celui electoral. De altfel, aceste instituții erau singurele forțe care aveau puterea să răstoarne de la putere conducerea politică coruptă și pe oligarhi, care beneficiau de un sprijin occidental foarte puternic. La conducere a fost adus Vladimir Putin, fost prim-ministru și fost președinte al Serviciului Federal de Securitate. În ziua în care a fost somat să-i predea puterea lui Vladimir Putin, Boris Elțîn a plâns și a cerut îndurare și imunitate legat de faptele de corupție ale sale și ale fiicei sale. Scârbit de scenele pe care le făcea Elțîn, Vladimir Putin i-a spus că nu-l va judeca.

Conducătorii Rusiei au decis să nu-i înlăture brusc pe oligarhi și să acționeze împotriva lor cu mult tact, pentru că o ieșire abruptă a lor din activitatea economică ar fi agravat situația economică din Rusia, care era și așa încă precară. Totuși, oligarhii care sfidau și continuau să eludeze fiscul Rusiei și să nu se supună guvernului au ajuns în închisori, sau chiar au fost lichidați. În paralel, a început o operațiune de lichidare a unui mare număr de agenți ai serviciilor secrete care se puseseră în slujba Occidentului, în perioadele lui Gorbaciov și Elțîn, cei doi conducători pe care Vladimir Putin i-a numit: „doi trădători”, în anul 2014. Patrioții naționaliști ruși s-au grupat tot mai mult în jurul noii conduceri a Rusiei, iar susținerea populară a lui Vladimir Putin a crescut continuu, timp de peste două decenii, în ciuda subminării sale mediatice de către mass media occidentală și a finanțării unor persoane și fundații de opoziție. Gorbaciov și Elțîn au ajuns să fie dezavuați total. Doar presa occidentală continua să-i laude. De altfel, în 1996, la alegerile prezidențiale din Rusia, în ciuda sprijinului mediatic colosal de care a beneficiat, Mihail Gorbaciov a obținut doar 1% din voturi. Poporul rus înțelesese rolul nefast pentru Rusia și pentru fosta Uniune Sovietică pe care îl jucase acest personaj care a patronat regresul grav al URSS.

Oligarhii care s-au supus total conducerii de la Kremlin au fost recompensați, inclusiv cu funcții în administrația centrală și locală. O perioadă, Roman Abramovici a fost numit guvernator al regiunii Ciukotka, o regiune foarte bogată din extremul Orient. Pe parcursul a două decenii, evreii din conducerea Rusiei au fost înlocuiți cu naționaliști ruși.

Astăzi, Siloviki este compus doar din etnici ruși. În fruntea Siloviki se află Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, Nikolai Patrușev, Serghei Narîșkin, Serghei Shoigu, Dmitri Rogozin, Vitali Gherasimov, Alexander Bortnikov, Viaceslav Volodin, Mihail Vladimirovici Mișustin, Iuri Borisov, Serghei Lavrov.

Tudor Urse: Dar, în această perioadă, oligarhii și-au pierdut mult din averi. Cum s-a întâmplat asta?

Corvin Lupu: În primele zile ale războiului din Ucraina, rubla s-a prăbușit, valoarea ei înjumătățindu-se. Bursa din Moscova a decăzut și ea. De asemenea, s-a prăbușit prețul acțiunilor companiilor rusești listate pe diverse burse din lume. Imediat, timp de zile întregi, statul rus a cumpărat acțiunile listate și prăbușite pe diverse burse la preț infim. A fost ca o naționalizare. Oligarhii au rămas fără părți uriașe din averile lor. Unii s-au sinucis, dacă n-or fi fost și ajutați să se sinucidă. Se practică, în „lumea bună”. Cert este că o mare parte din averile lor a intrat în posesia statului rus. După încheierea operațiunii de achiziționare a acțiunilor companiilor private străine și rusești listate la bursele din Rusia și la bursele din străinătate, operațiune care s-a făcut fulgerător, semn că era premeditată, a urmat decizia guvernului Rusiei de încasa toate exporturile către Occident în ruble. Instantaneu, valoarea rublei a revenit și, surprinzător, a depășit chiar valoarea pe care o avea cu o zi înaintea atacării Ucrainei.

În paralel, statele occidentale au profitat și ele de situație și au uitat că oligarhii au fost principalii lor colaboratori și prieteni din Rusia și le-au confiscat conturile din bănci, proprietățile din Occident, vapoarele, avioanele etc.

Vladimir Putin a ținut și un discurs dur împotriva oligarhilor, pe care i-a acuzat de lipsă de patriotism, de inclinație excesivă de îmbogățire, că nu țin la Rusia, că visează doar Occident, lux și stațiuni de miliardari, că trăiesc în afara valorilor tradiționale rusești etc. Prinși între ciocan și nicovală, oligarhii ruși au fost reduși la tăcere și este greu de prevăzut că ei vor mai putea juca vreun rol important. Oligarhii sunt pe ducă. Epoca lor a apus. Fosta lor putere a încăput pe mâna național-suveraniștilor ruși. Strategia de înlăturare a lor a fost una calculată atent, diplomatică și a fost făcută în așa fel încât să nu fie afectată grav economia Rusiei.

Oligarhii erau legătura permanentă a Rusiei cu globalismul occidental. Deglobalizarea economiei Rusiei, obiectiv fundamental al politicii Siloviki, nu se putea realiza atâta vreme cât oligarhii erau puternici și activi. Din alt punct de vedere, astăzi Rusia este în război cu khazaro-evreimea americană, iar loialitatea oligarhilor khazaro-evrei față de Rusia nu este de așteptat în aceste condiții. În trecutul URSS, Stalin a început și el războiul pentru eliberarea Uniunii Sovietice de sub controlul evreimii, dar n-a apucat să facă decât câțiva pași și a fost asasinat. Toate forțele politice internaționale urmăresc cu interes și cu îngrijorare războiul Federației Ruse cu evreimea internațională. Este una din cele mai teribile confruntări din istoria contemporană.

Tudor Urse: Vă mulțumesc.

(Va urma!)

25/05/2022/0 Comments/by Tudor Urse

Stiri

Tudor Urse – Un alt răspuns important

Tudor Urse - Un alt răspuns important

Serviciul Român de Informații a răspuns doamnei senator Diana Ivanovici-Șoșoacă cu privire la intenția României pentru medierea păcii dintre Ucraina și Rusia de la București.

Menționăm că acesta vine ca o completare la celălalt răspuns venit din partea SIE, într-un timp destul de scurt.

De ce conteaza?

Având în vedere toate problemele actuale la nivel politic atât intern cât și internațional, considerăm important ca ambele grupări de Servicii Secrete ale României – atât SIE cât și SRI să aibe o poziție comună de sprijin pentru orice demers politic ce poate duce la o ameliorare diplomatică privind haosul de la granița cu Ucraina.

Este in interesul tuturor să se oprească acest razboi!

Altfel, istoria doar se repeta!!

23/05/2022/0 Comments/by Tudor Urse

Prezentări, Stiri

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – Ziua Națională a Portului Tradițional din România

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” - Ziua Națională a Portului Tradițional din România

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 8 mai 2022, să sărbătorim împreună unul dintre cele mai importante elemente ale identității naționale: portul tradițional, care reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor. Costumul popular era taina sufletului femeii, cea care a creat de-a lungul timpului adevarate capodopere la lumina opaițului, în iernile lungi.

„Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihneşte, amintindu-şi toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii”. Este definiția pe care a dat-o femeii, unul dintre cei mai mari poeți români: Grigore Vieru.

În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune ortodoxă pentru comunicare cu divinitatea: „Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu! Și mă mântuieşte, Mântuitorul meu”.

Vă invităm așadar să ne bucurăm împreună de frumusețea portului popular purtat de dansatorii Ansamblului Doinița al Casei de Cultură a Studenților din București, să învățăm împreună să coasem o ie alături de meșteri iscusiți sau să ascultăm poveștile celui mai vestit opincar al țării. Nu vor lipsi concursurile și evident, meșterii artizani de la care veți putea achiziționa elemente de port. Cei care ne vor trece pragul în costum popular sau cu cel puțin două piese ce alcătuiesc costumul – cămașă, brâu, ie, zgărdan, tulpan, vâlnic, poale, opinci, vor avea intrare gratuită.

Va așteptam cu drag!

*Sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 8 mai 2022, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România a fost instituită prin Legea 102/2015.

Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost adoptată de Camera Deputaților, for decizional, la 22 aprilie 2015, Legea 102/2015 fiind publicată în Monitorul Oficial din 13 mai 2015. Potrivit actului normativ, marcarea acestei zile are rolul de a promova portul popular românesc, de a „evidenţia valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone”.

08/05/2022/0 Comments/by Tudor Urse

Articole

Adevărul privind țara de la margine (U-craina) – interviu cu istoricul Corvin Lupu (partea a treia)

Adevărul privind țara de la margine (U-craina) - interviu cu istoricul Corvin Lupu (partea a treia)

„Speranța Occidentului este să distrugă Rusia și să intre în posesia uriașelor bogății ale acestei țări”, declară profesorul Corvin Lupu

Tudor Urse: Practic, dacă Putin distruge averea personală a familiei Rothschild din Ucraina, înseamnă că Rusia luptă contra khazaro-evreilor de pe Wall Street!

Corvin Lupu: Da, domnule Urse. Este pentru prima oară când proprietăți personale din Ucraina ale familiei Rothschild, cea mai bogată și mai puternică familie de pe glob, respectiv activele statului ucrainean sunt atacate și bombardate, bucată cu bucată. Este un război cu totul deosebit, din acest punct de vedere. Într-adevăr este și un război al Rusiei cu khazaro-evreii din SUA și cu întregul NATO, cel care a dotat, înarmat și alimentat Ucraina cu mercenari și armament modern și mult.

Pentru mine, în acest moment, este încă neclară poziția Israelului, stat care nu a impus sancțiuni împotriva Rusiei și nu-l face criminal pe Putin, așa cum l-a făcut Biden. Din contră, liderii Israelului se află în dialog cu Rusia. Nu știu încă să explic cauza acestei poziționări importante. Cert este că în Israel sunt mari nemulțumiri populare și la nivelul clasei politice față de faptul că, acum doi ani, de pe Wall Street s-a cerut la Tel Aviv să fie vaccinată populația Israelului. S-au vaccinat aproape toți evreii, iar astăzi rata de îmbolnăviri și mortalitate la cei vaccinați este cea mai mare de pe glob! Este cert că unii evrei nu prea sunt de acord cu politica promovată de elitele khazaro-evreiești din SUA și Marea Britanie, care doresc să creeze un imperiu mondial sub conducerea lor. Asta este de fapt globalizarea și pentru asta se încearcă globaliștii promovarea Marii Resetări. În frământările acestea mari, din spatele cortinei din Israel, în aprilie 2021, a fost înlocuit la conducerea guvernului evreu Benjamin Netanyahu, una din cele mai importante personalități în viață ale evreilor, cel care a impus în Israel linia medicală a khazarilor care conduc Big Pharma. Khazarii nu sunt evrei. Ei sunt o populație turcică, originară din Asia Centrală, seminomadă, stabilită la nordul Mării Negre, în Ucraina de astăzi, cea cumpărată de Rothschild și al cărei drapel național poartă culorile familiei Rothschild, galben-albastru. Kazarii au adoptat religia mozaică, fără să aibă nimic în comun cu evreii, asimilându-se singuri evreilor. Ei sunt rude de sânge cu turcii. Ulterior, ei au fost integrați în comunitatea evreiască internațională, chiar dacă mulți evrei autentici încearcă să se delimiteze de ei, în mod firesc, pentru că acești khazari, repet, nu sunt evrei. Dar fiindcă am menționat culorile familiei Rothschild, galben albastru, mă întreb de ce, cu vreo doi ani în urmă, din senin, mașinile Poliției Române au fost vopsite în galben-albastru, renunțându-se la tricolorul românesc? De ce? Nu era bun tricolorul?(!)

Războiul va continua și evoluția lui este încărcată de multe necunoscute. Pentru mine, un lucru este cel mai probabil, chiar cert. După acest război, lumea va fi una bipolară, așa cum a fost ea construită de comun acord de învingătorii în al doilea război mondial. Această lume bipolară va avea un pol euro-asiatic, în frunte cu Rusia și China, bazat din punct de vedere militar pe Organizația de Cooperare de la Shanghai și din punct de vedere economic pe BRICS și aliatele acestora și un alt pol, în frunte cu SUA, pol bazat în principal pe alianța SUA cu Marea Britanie, Canada și Australia și, în al doilea rând, bazat pe alianța SUA cu NATO și cu UE. Polul euro-asiatic nu va mai folosi ca monede principale dolarul și euro. Acesta va fi modul de desfășurare a competiției mondiale viitoare, care nu este mult diferit de cel din perioada Războiului rece. Fiecare tabără își va baza motivația politicilor interne din fiecare stat pe necesitatea implementării unor măsuri de prevenire a pericolului pe care îl reprezintă celălalt pol de putere. Întreaga propagandă se va baza pe obositoarea retorică mincinoasă despre ticăloșia celuilalt. În numele acestui pericol „al celuilalt”, în ambele zone de influență, se va practica supravegherea strictă a populației și poliția politică represivă. Așa văd eu, în acest moment, viitorul relațiilor internaționale, pe termen mediu.

Tudor Urse: Știm că sunt folosite tehnici de manipulare în teren asupra cetățenilor. Recent, cunosc un caz cu o manipulare CNN în Ucraina în zona unui hotel de lângă Mariupol, unde se aranja un scenariu de război folosind un tanc ucrainean vopsit în unul rus. Când cel care a filmat tot montajul de la una din camerele de hotel cu vedere spre operațiune a mers peste grupul CNN să le pună întrebări, au fugit mâncând pământul. Ce puteți să ne spuneți despre aceste scenarii?

Corvin Lupu: CNN fiind „tutorele” Antenei-3 din România… Văd și eu diverse secvențe prezentate de televiziunile sistemului euro-atlantic. Bineînțeles, nu ai cum să ai încredere în imaginile care ni se proiectează și în textele care le însoțesc. De exemplu, când au vorbit despre „masacrele” făcută de armata rusă, au prezentat clădiri distruse complet, cratere de la proiectilele căzute, câțiva saci negri care aveau în ei ceva ce semăna pe dinafară cu cadavre și, printre ele, se aflau 4-5 cărucioare de copii, intacte, fără copii în ele, încercând să se sugereze că proiectilele ar fi surprins pe acolo și copii mici în cărucior. Este evident că acele cărucioare au fost puse intenționat, în scop de inducere în eroare a telespectatorilor și pentru a crea stări emoționale artificiale. Nu este nevoie de așa ceva. Oricum, toate războaiele, inclusiv acesta, sunt lucruri oribile. Toate războaiele produc morți. În Ucraina, tactica conducerii țării a fost una care a condus la multe victime printre civili.

Și acest exemplu mărunt de manipulare, pe care l-am menționat mai sus, ca și multe altele de același fel, este o dovadă a faptului că suntem mințiți, cu un scop bine definit. Se urmărește promovarea comentariilor/analizelor cu impact emoțional cât mai accentuat, pentru a crea climatul internațional de acceptare a eforturilor de ajutorare a Ucrainei în acest război și de a elimina posibile opoziții populare față de masivele livrări de armament, inclusiv ofensiv și alte produse, pe care le fac statele NATO, sub impuls american/rothschildian. Rothschild nu vrea să renunțe la Ucraina, nu atât pentru suta de miliarde de euro pe care a investit-o prin fondul său de investiții financiare Franklin Templeton, cât pentru miile de miliarde de euro pe care le valorau activele statului ucrainean. Chiar dacă rușii li le distrug în cursul acestui război, Rothschild știe că are puterea să-i pună pe ucraineni să i le refacă și să dispună și altor state supuse să se implice în reconstrucția Ucrainei, ca să-i ajute pe ucraineni să le refacă averea. Decât să ajungă Ucraina sub influență rusească și el să-și piardă averile de acolo, mai bine sacrifică Ucraina și poporul ei, chiar fără milă. Cu atât mai mult cu cât vă mai spun ceva foarte important. Când, la începutul lunii aprilie, locotenentul lui Rothschild, președintele khazaro-evreu al Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a fost în Israel să ceară ajutor, el a promis că va transforma Ucraina într-un Israel Mare. „Ucraina va deveni Marele Israel”, a spus Zelenski în Cneset. Zelensky a mai promis că noul Israel-Ucraina, cu siguranță, nu va fi un stat de model liberal european, regim politic care nu este promovat în Israel. Pentru cei interesați de detaliile afirmațiilor lui Volodymyr Zelensky, le recomand cotidianul israelit „Haaretz”, din 05.04.2022. Acest proiect, al unui leagăn est-european al kazaro-evreilor este vechi. Totuși, vizita lui Zelensky la Tel-Aviv nu știu dacă a convins foarte mult pe liderii evrei. Mai degrabă nu i-a convins să îl susțină. În fața parlamentului de la Tel Aviv, Zelensky a fost și admonestat. Am mai spus că Israelul a pus Federației Ruse doar două sancțiuni minore, inofensive, care, practic, nu produc efecte, refuzând să adere la sancțiunile impuse de SUA „partenerilor”/supușilor lor.

Sunt de acord cu afirmațiile dumneavoastră din preambulul acestei întrebări. Punctul forte al khazaro-evreimii internaționale a fost totdeauna manipularea și propaganda, dublată permanent cu acuzații de propagandă și manipulare formulate împotriva celor asupra cărora s-au prăvălit. La acest capitol, al controlului asupra mass-mediei internaționale, din sfera de influență occidentală, ei nu au avut și nu au rival. Este arma lor cea mai puternică, fără de care, puterea lor s-ar prăbuși.

Tudor Urse: Lumea și-a pierdut foarte mult capacitatea de analiză și investigație. Când am citit despre invitația făcută actorului Sean Penn de a crea un documentar despre invazia rusă din Ucraina, aceasta având loc chiar la începutul operațiunii, am observat că nimeni nu și-a pus întrebarea ce caută un actor de Hollywood vizitând alt actor devenit președinte de stat, pe timp de război? Cum de a fost timp pentru așa ceva? Are Hollywood-ul oameni bine infiltrați pentru aceste regizări în teren? Mai cunoașteți și alte cazuri asemănătoare?

Corvin Lupu: Aservirea studiourilor de la Hollywood intereselor politice ale puterii americane a început doar după al doilea război mondial. Atunci, guvernul american a început să finanțeze studiourile pentru ca acestea să susțină politica americană și să promoveze imaginile care să inducă liniile politice și culturale pe care dorea să le promoveze în scop de dominație internațională puterea americană, atât cea ocultă, a bancherilor de pe Wall Street, cât și cea de fațadă, de la Casa Albă. Concomitent au început mari epurări politice la Hollywood. Cu timpul, filmele Hollywood-ului au devenit o armă de cucerire prin imagini și proiecte culturale, în mare parte false, a popoarelor-țintă a politicii Casei Albe. Hollywood-ul a devenit gazeta de perete a lumii americane, cea care a consolidat „visul american” și a reușit să submineze cu multă măiestrie regimurile politice adverse, mai ales pe cele din zona de influență adversă, promovând necesitatea și importanța drepturilor individului, care au fost absolutizate, în dauna drepturilor colective, cele care consolidau statele, culturile și civilizațiile tradiționale, economiile naționale și care erau garanții ale dezvoltării suverane a statelor. Hollywood-ul este una din principalele arme ale globalismului, întreținut cu finanțări colosale, iar angajații de acolo sunt recompensați la cel mai înalt nivel.

După al doilea război mondial, Hollywood-ul făcea filme cu războiul mondial de un subiectivism și o stupizenie rară. Filmele cu războiul mondial au captat piața câteva decenii. Toți ofițerii și soldații germani și japonezi erau prezentați ca oameni fără suflet, ticăloși, criminali, torționari etc., iar americani erau frumoși și la înfățișare și la suflet, corecți, umani etc. Acest model a fost împrumutat imediat și de sovietici. În filmele sovietice, soldații sovietici erau prezentați ca fiind instruiți perfect și ca întruchipări ale eroismului. Alioșa, cu țigara aprinsă în colțul gurii, trecea Volga înot, cu arma ținută într-o mână, deasupra apei, ca să nu se ude. Românii au început și ei să facă filme stupide, cu nemți criminali și ticăloși și români extraordinari, bineînțeles, comuniști. Copil fiind, am învățat într-o școală generală mixtă, română și germană. După fiecare film sovietic sau românesc cu război, a doua zi, la școală, în pauze izbucneau bătăi între români și sași. Sașii erau frustrați de modul în care era etnia germană batjocorită de aceste filme. Toată lumea se uita la televizor. De multe ori, începeau românii bătaia, dar de alte ori începeau sașii. Când a venit Ceaușescu la conducere, aceste filme stupide s-au împuținat și nuanțat, iar germanii nu mai erau prezentați ca proști și ticăloși. Ceaușescu a înțeles că bunele relații cu Germania nu se puteau promova în paralel cu aceste mesaje transmise marelui public.

Apoi, după ce lumea s-a plictisit de filmele cu războiul cu nemții, Hollywood-ul a început să facă filme cu războiul din Vietnam, concepute pe același calapod. Mai ales după înfrângerea și retragerea americanilor din Vietnam, filmele aveau misiunea să salveze onoarea armatei americane și a guvernului american. Toate aceste filme sunt propagandă în stare pură.

Referindu-mă la ceea ce spuneți dumneavoastră, este posibil ca în perioada următoare să se vândă bine filmele referitoare la războiul din Ucraina, care să elogieze conducerea „eroică” khazaro-evreiască a Ucrainei, în frunte cu președintele „erou” Zelensky și vitejia apărătorilor în fața „bandiților” ruși, mai ales a „nebunului”/„criminalului”/„bolnavului de cancer”/„șocatului din copilărie” etc., Vladimir Putin.

Din acest punct de vedere, însă, al manipulării prin filme și prin „analize politice”/comentarii făcute pe bază de informații manipulatoare venite de la o singură parte aflată în conflict, nu cred că vor mai putea prosti multă lume. Opinia publică se trezește tot mai mult. Ați văzut și în Ungaria și în Serbia, unde Occidentul a finanțat insistent campaniile mediatice împotriva lui Viktor Orban și a lui Aleksandr Vučić, aceștia au câștigat cu scoruri mai mari decât când nu au fost sabotați din Occident. Lupta între globalism și național-suveranism continuă. După acest război, indiferent de ce se întâmplă în Ukraina, o mare parte a Lumii se va deglobaliza aproape complet, iar în zona de influență euro-atlantică, mai multe state vor pune propriile interese peste interesele comunitare sau ale organizației militare. În zona euro-atlantică, deglobalizarea a fost accelerată de brexit și de guvernarea americană a lui Donald Trump, cel care ne-a spus că globalizarea este „gogorița băgată forțat pe gâtul popoarelor”. Indiferent de voința bancherilor de pe Wall Street, în frunte cu Rothschild și locotenenții săi, deglobalizarea merge înainte. Tipărirea de bani fără acoperire în aur și în muncă și datoriile statelor față de marii cămătari ai lumii nu cred că vor opri deglobalizarea și modificarea radicală a modului în care va evolua omenirea. Cred, cel puțin pentru o vreme, că schimbările care vor veni, în ciuda crizei mari a sistemului „ticăloșit” în care ne găsim sunt spre bine. Pentru noi, pentru români, mai ales pentru etnia română, mult mai mult decât pentru minoritățile naționale, regimul globalist euro-atlantic a dat faliment și, cum am mai spus, este doar o chestiune de timp ca această realitate să fie recunoscută public, inclusiv oficial.

Tudor Urse: A fost foarte interesant. Vă mulțumesc mult.

(Va urma!)

03/05/2022/1 Comment/by Tudor Urse

Articole

Înainte să înceapă Primul Război Mondial, Regele Carol I al României și Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei s-au întâlnit la Constanța

În 1914 a început Primul Război Mondial, mai exact pe 1 iunie (14 iunie, pe stil vechi), iar portul Constanța a fost cel mai fierbinte loc din Europa. Doi mari suverani ai bătrânului continent se întâlniră aici, pentru prima dată pe pământ românesc. Țări din Balcani și din Occident se temeau de alianța celor doi monarhi, și ne referim la Regele Carol I al României și Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Din păcate, avea să fie ultima vizită în străinătate a familiei țariste.

Asasinatul de la Sarajevo avea loc cu trei săptămâni înainte și avea să ducă la pornirea Primului Război Mondial. Însă la Constanța avea loc un eveniment istoric major: vizita ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II-lea. S-a desfășurat într-un context politic extern foarte aprins în Europa. România, ca țară tampon între cele două blocuri militare – Antanta și Puterile Centrale –, fu obligată să aleagă una dintre cele două.

Cu toate că, regele României, Carol I, german de obârșie, înclina către Puterile Centrale, a pregătit primirea Țarului din Est cu toate onorurile care i se cuveneau.

Petru Vulcan

Constanța a fost reședința de vară a României mult timp. Astfel că orașul-port, perlă a Pontului Euxin, a fost ales drept gazdă pentru această primire. În nici o lună urbea maritimă se transformă în așa fel încât să se ridice la înâlțimea primirii înalților oaspeți.

Dar haideți să vedem o reconstituire a acelor momente istorice:

Marea Zi

Doina Păuleanu

Dimineața venii pe 1 iunie 1914. Aproximativ 100.000 de oameni, localnici și români veniți din toată țara, de-o potrivă, dar și străini, veneau rânduri-rânduri spre faleza din Constanța. Acolo urma să ajungă, pentru prima oară în România, familia Țarului rus Nicolae al II-lea. Publicistul Petru Vulcan se afla printre ei, cel care a dat mărturie în cartea „Constanța 1878-1928. Spectacolul Modernității târzii”, cu semnătura criticului de artă Doina Păuleanu, directoarea Muzeului de Artă Constanța.

„E o zi strălucită. Soarele pe cer străluceşte în lumina-i majestuoasă. Plantaţia Parcului Carol I surîde binecuvântând Cerul. Marea calmă îşi întinde braţele moi şi străvezii legănând la sânul ei atâta frumuseţe, atâta putere şi atâta bogăţie! E o sărbătoare cum nu s-a mai văzut la Constanţa”, consemna jurnalistul Petru Vulcan, în bilunarul „România Mare”.

„Bun-venit, Majestate!”

Generali și ambasadori în uniforme de gală în coloane de automobile rulau pe esplanadă către debarcader. Tunurile începură a bubui pe coastă spre Școala de Marină, iar clopotele Catedralei și ale tuturor bisericilor sunară de „Bun-venit, Majestate!”. Familia regală apăru și își atrase uralele mulțimilor. Regele Carol I purta uniforma de mareșal rus și ținea în mână bastonul de feldmareșal primit cu doi ani înainte din partea Țarului Nicolae al II-lea. Principele moștenitor Ferdinand, nepotul regelui, împreună cu fiul său Carol, viitorul rege Carol al II-lea, se aflau și dânșii în uniforme militare rusești conform gradului pe care îl dețineau, și anume Ferdinand – de comandant de regiment, iar Prințul Carol – de locotenent.

Țarul Nicolae al II-lea și Regele Carol I

Iahtul imperial Standard, escortat de crucișătorul cuirasat Kagul, iahtul Almaz și patru contratorpiloare, intră în apele Constanței la ora 9:45. La 10:15, Țarul Rusiei coboară de pe vas și pune pentru prima oară piciorul pe pământ românesc. Consemnează ziaristul Petru Vulcan din tribuna unde se afla: „Noi de aici nu putem vedea scena îmbrățișărilor, ni le închipuim doar că trebuie să fie duioase”. Țarul era întâmpinat de regele Carol I.

Au urmat jumătate de oră de prezentări

Regele, țarul și Prințul Carol au trecut prin prezentările companiei de onoare. Au intrat apoi în pavilionul de primire special construit, unde era poftită familia imperială, în care regele Carol I i-a prezentat Țarului Nicolae pe membrii Casei Regale a României și pe demnitarii țării. Principele Ferdinand i-a prezentat aceleaşi persoane Ţarinei Alexandra, care era înveştmântată în roz, cu pălărie neagră de pai şi cu voal alb.

Prezentările au durat 30 minute. La ora 10.45, familia regală şi cea imperială au plecat spre catedrală. Ţignalele vardiştilor au anunţat mulţimea că alaiul s-a pus în mişcare. „Marea de capete e întoarsă către Ţar care se află la dreapta Regelui, în urma cărora vine Ţarina la dreapta Reginei, Ţareviciul şi una dintre Marile Ducese. Apoi în automobilul Principeselor României urmează Marile Ducese Tatiana şi Olga”, a mai scris Petru Vulcan. Și acum urmează:

Oare urma iar un atentat?

Ţarul Nicolae al II-lea a salutat poporul care îl aclama. Ţinea mâna în dreptul cozorocului. „Tăietura ascuţită a barbişonului îi prezintă faţa cam ascuţită. Are ochi mari, albaştri, părul şi barba blonde ca spicul de grîu, un adevărat rus. E cam emoţionat ţarul şi cam galben la faţă, se vede că e neobişnuit cu atâta lume atât de aproape de cortegiul imperial, aclamându-l”, a mai observat Vulcan.

Ceva avea să dea emoții foarte mari familiei imperiale rusești. Caii s-au oprit brusc în loc în toiul incidentului și mulțimea entuziasmată a produs o mică busculadă. Țarina s-a albit la față și s-a ridicat în picioare șoptind vădit panicată: „L’empereur, l’empereur!”. Regina Elisabeta a strâns-o uşor de mână şi i-a zâmbit, ca s-o liniştească. Nu avea să fie un atentat în armonioasa şi pestriţa Dobroge. Era regele Carol I care oprise alaiul pentru a anunţa că bravul Regiment 5 de Roşiori, distins în război şi care dădea onorul în faţa arcului de triumf, va purta numele Ţarului Nicolae al II-lea. Ce onoruri!

Episcopul Nifon

Dar iată că vine un alt moment cu tensiune ce avea să se risipească după ceremonia oficiată la catedrală de Episcopul Nifon. După ce s-au făcut fotografiile după, la pavilion, regele Carol I a fost foarte senin în fața armatei de fotografi și de reporteri. Locul de cinste fu rezervat fotografului constănțean N. Ioanid. Totuși, țarul a trădat o nervozitate vizibilă. Să fi fost oare datorită planurilor pe care le-au realizat antecesorii săi asupra poporului român în marea Țară a Moldovei prin planul Prozorovski? S-o fi simțit „cu musca pe căciulă” cu privire la trecutul lor expansionist asupra popoarelor din împrejurimile lor, cu care au avut o istorie extrem de dramatică? Încă nu putem știi, dar ce aflarăm este că înăuntrul aparatelor cu burduf, în care fotografii îşi vârau capul, se putea ascunde un pistol, iar ţarul era conştient de pericol.

„Prânzul de gală”

Suita monarhică s-a întors înapoi în port, apoi regele a urcat pe iahtul Standard ca să treacă în revistă, împreună cu țarul, echipajul vasului. Toți subiecții roiali și imperiali ai întâlnirii au mers după aceea, cu barca regală Carmen Sylva (ce poartă pseudonimul Reginei Elisabeta) pentru a vizita silozurile și lucrările din Portul Constanța. La o oră după prânz a avut loc dejunul discret al celor două familii la Cuibul Reginei, apoi la Cazino s-a ținut dejunul de onoare unde s-a servit: „zakuski, oeufs broilles, walewska, escalope de ris, jamboneau galce, faisans a la broche”, și s-a băut „xeres, champagne Mumm, muscatel, Cordon Rouge, cointreau”.

Prințul Carol și Ella Filliti

Un anume prinț părea că era plictisit teribil de această petrecere, pentru care se făceau planuri de căsătorie. Este vorba de prințul Carol, a cărui iubită, Ella Filliti

02/05/2022/0 Comments/by Tudor Urse

Articole

Adevărul privind țara de la margine (U-craina) – interviu cu istoricul Corvin Lupu (partea a doua)

Adevărul privind țara de la margine (U-craina) - interviu cu istoricul Corvin Lupu (partea a doua)

„Manipularea conflictului dintre Rusia și Ucraina de presa din zona de influență a SUA este colosală”, declară prof. univ. dr. Corvin Lupu

(Întrebarea de dată trecută era:) Tudor Urse: Dar sunt atacate grădinițe și spitale…

….Apoi, în fața cui și-ar pierde China „reputația”? În fața puterilor vest-europene care în 500 de ani de colonialism au făcut genocid-uri colosale, inclusiv în China, ca de exemplu cu ocazia răscoalei „boxerilor”, de la începutul secolului al XX-lea? Cum își închipuie diplomații UE că Republica Populară Chineză, cu o tradiție politico-diplomatică de 5000 de ani, de pe vremea când europenii erau încă în pom, care contorizează întreaga evoluție a relațiilor ei cu restul lumii și își construiește relațiile actuale cu mare profunzime, va susține acțiunile SUA, NATO și UE împotriva Rusiei? Nu, China NU susține SUA și nici puterile vest-europene. China face afaceri cu ele, dar nu le susține linia lor politică. Linia politică a Chinei, îndelung căutată, este alături de Rusia și de celelalte state din Organizația de Cooperare de la Shanhai și din BRICS. China are alianțe solide cu aceste state. Când s-a aliat cu Rusia și cu celelalte state, China și-a făcut proiectul politic pe termen LUNG. Aceste alianțe sunt stabile și ferme, nu sunt conjuncturale, cum încearcă propagandiștii noștri să ne deruteze. China n-a intrat în Organizația de Cooperare de la Shanhai și în BRICS ca să susțină Occidentul, pentru simplul fapt că face afaceri cu Occidentul. Politica mare, făcută pe termen lung, înseamnă mult mai mult decât afacerile de moment istoric. Pentru a crește în putere de toate felurile, politică, militară, spațială, informativă etc., care este obiectivul fundamental al Chinei profunde, nu se împiedică marii decidenți de grija față de afaceri de moment istoric. Oamenilor de afaceri de rând și oamenilor mărunți, cei care văd viața doar prin prisma zilei de azi, mâine și poimâine, li se pare crucial ca țara să-și păstreze afacerile de moment și relațiile cu Occidentul. Nu acesta este cel mai important lucru. Lumea este mare. UE cu SUA la un loc au mai puțin de un miliard de locuitori. Lumea are peste șapte miliarde. Dezvoltarea este acum și în Asia. Sunt tehnologii înalte și tot ce este nevoie pentru dezvoltare economică. În Asia este și ce nu are Europa: energie, materii prime importante și cereale.

Occidentul a indus ideea că este „buricul pământului” și fără el nu poate face nimeni nimic. Asta era situația în trecut, în prima parte a sec. al XX-lea. Asta a trecut. În perioada următoare din istorie, Occidentul va vedea că cea mai mare parte a omenirii va funcționa normal și fără Occident. Occidentul Europei însă, este cel care va fi obligat să meargă în Asia, cu mâna întinsă, pentru a cere energie și materii prime indispensabile, pentru că are o economie uriașă pentru care nu are resurse decât foarte puține. Nenorocirea noastră, a românilor, este că noi avem foarte multe resurse, de multiple feluri, multe din ele încă neexploatate, pe care ni le va lua Occidentul, atâta timp cât vom mai fi colonia lui.

Cei care cred că Rusia și China nu sunt aliați buni, sunt foarte naivi și îi prostesc și pe români. Mulți foarte slabi „analiști” au afirmat, în mod repetat, că Rusia și China ar avea divergențe și au o alianță formală, că îi despart mari dispute. China și Rusia sunt state complementare. Actualul război va dovedi acest adevăr. China și Rusia trebuie analizate și luate în seamă „la pachet”, nu separat, cum fac astăzi unii propagandiști. Cred că vă dați seama de mediocritatea analiștilor care susțin că Republica Populară Chineză va susține Occidentul și nu va fi de partea Rusiei…

După acest summit China-UE, de la sfârșitul lunii martie 2022 și după „avertismentele” UE către China, a avut loc întâlnirea miniștrilor de externe ai Rusiei și Chinei care au reafirmat că alianța celor două mari puteri este una „de stâncă”. China a declarat explicit că se va opune cu toată energia „hegemonismului” internațional. La cine s-a referit, este limpede: la SUA, cea care practică hegemonismul internațional și întreține peste 1000 de baze militare de ocupație în toată lumea și ar vrea să-i supună pe toți. Jandarmul universal, cum este poreclită.

Vă mai spun câteva lucruri care sunt ocolite de presă. În afara Chinei și celelalte state din BRICS sunt solidare cu Rusia. SUA au cerut Braziliei, țară aflată în spațiul pe care SUA îl consideră zona ei de influență și care este într-adevăr zona ei de influență, începând din 1823, când s-a elaborat Doctrina Monroe, de către președintele SUA cu același nume, să aplice sancțiuni Rusiei, dar Brazilia a refuzat categoric. La sfârșitul lunii martie 2022, Brazilia a trimis în Rusia 200.000 de tone de zahăr, produs care a fost deficitar pe piața din Rusia, în ultima vreme, din cauza războiului. Criza de zahăr s-a rezolvat instantaneu. Lumea este mare. Nu mai suntem ca după cel de al doilea război mondial, când, dacă SUA făceau embargo, orice țară era blocată și îngenunchiată. Acum embargoul produce efecte, dar acestea nu sunt ireparabile și se întorc și împotriva celui care îl instituie. Embargoul are mai mult un rol mediatic, propagandistic, de joc politic și, pe de altă parte, îl afectează în egală măsură pe cel care instituie embargoul, după cum am spus deja. Fiindcă am pomenit de Brazilia, această țară foarte bogată și puternică, intenționează să achiziționeze toate îngrășămintele agricole pe care Rusia le exporta în trecut în UE.

Președintele Africii de Sud, una dintre cele mai bogate țări din lume, membră a BRICS, a declarat fără echivoc că NATO este de vină de izbucnirea războiului din Ucraina. Asta este părerea conducerii Africii de Sud. N-au voie să aibă această părere? Ei au voie, dar în România euro-atlantică, „democratică”, aliata țărilor „civilizate”, nu ai voie să spui așa ceva. „Valorile” euro-atlantice nu permit.

Un alt exemplu este Pakistan, o țară cu peste 220 de milioane de locuitori, întindere mare și un mare potențial de multiple feluri, aflată în plină dezvoltare, care este putere nucleară și care, alături de China și de Rusia a înțeles să lase de o parte conflictul istoric, întreținut sute de ani de englezi, cu India. După ce și-a afirmat sprijinul pentru Rusia și și-a manifestat disponibilitatea să achiziționeze o parte din produsele pe care Rusia le exporta în trecut în UE, prim-ministrul Pakistanului a acuzat SUA că uneltește să-l înlăture de la conducerea guvernului. Prin mituire, a declarat guvernul Pakistanului, un mare număr de deputați în Parlament au votat o moțiune de cenzură împotriva prim-ministrului, pentru a-l înlătura de la putere. Asta o fi tot în numele democrației, umanismului și „civilizației occidentale”? Noi nu afirmăm, pentru că nu știm, dacă într-adevăr SUA s-au amestecat în acest caz, dar știm sigur că în trecut au făcut acest lucru de nenumărate ori, în state din toate zările. Prim-ministrul Pakistanului a evitat destituirea, pentru că au fost convocate alegeri anticipate și vom vedea ce va urma.

Realitatea este una tristă: regimul euro-atlantic, care ne-a înghițit și pe noi, dovedește că nu are nimic în comun cu democrația și libertățile în numele cărora noi, românii ne-am aruncat în brațele lui, dându-le occidentalilor tot ce am avut noi mai bun și sacrificându-ne economia națională românească construită în jumătate de secol de muncă intensă a poporului român, în timpul regimului socialist de stat. Folosesc această exprimare „regim socialist de stat” pentru că ea este mai corectă din punct de vedere politico-ideologic decât cea de „regim comunist”. Comunismul este o utopie care nu a existat niciodată, nicăieri.

Oare nu am fost proști, domnule Tudor Urse, că am făcut atâtea sacrificii pentru a deveni astăzi o colonie a companiilor multinaționale occidentale? Vă răspund tot eu la întrebare. Ba da, am fost proști… Proștii proștilor!!! Eu am mai scris părerea mea că: recunoașterea eșecului regimului politic euro-atlantic în România este doar o chestiune de timp.

Pe de altă parte, eu cred că a fost foarte necesară aderarea noastră la NATO și la UE. Dacă nu am fi aderat, poporul român, în mare majoritate, ar fi fost convins că România a ratat șansa de „a intra în Sfântul Rai”. Trebuia să trecem și prin această etapă istorică, pentru ca românii să vadă că Raiul nu este euro-atlantic și să se convingă că, indiferent de zona de influență în care este arondată România, principala problemă este obținerea unui nivel de suveranitate cât mai ridicată, care să permită unor conducători de bună credință, pe care nu i-am avut după 22 decembrie 1989, să promoveze cât mai multe dintre interesele României profunde și ale românismului. Dacă nu am fi aderat la NATO și la UE și n-am trece astăzi Golgota și Purgatoriul, nici un regim politic, indiferent care ar fi fost el, nu ar fi putut să întoarcă poporul român cu fața către un alt viitor. Poporul român ar fi rămas cu capul întors către înapoi, cu gândul la „Raiul” din NATO și din UE, pe care l-a ratat. Cel puțin acum, o mare parte a românilor, în ciuda unui bombardament mediatic pro-NATO și pro-UE, au înțeles că suntem doar o colonie, jefuită și sărăcită de lăcomia Occidentului. Această înțelegere a situației reale a României de către români va produce efecte tot mai mari și ar putea determina angajarea României într-un efort de obținere de mai multă suveranitate și de promovarea prioritară a intereselor românilor, nu ale străinilor. Alte state din UE au reușit acest lucru, unele într-o măsură mai mare, altele într-o măsură mai mică, dar noi, DELOC.

Desigur că în vreme de război, dezinformarea și manipularea nu mai sunt doar operațiuni ale presei și ale regimului ideologic. Ele devin arme puse în slujba războiului. Dar în cazul războiului din Ucraina, propaganda anti-rusă urmărește ținte mai îndepărtate și de o mare însemnătate politică și economică. Propaganda anti-rusă este comandată din SUA, cum spuneam, cu un interes economic explicit. Ea urmărește desprinderea totală a UE, mai ales a Germaniei de Federația Rusă, pe multiple planuri. Pentru a evita apropierea dintre Rusia și Germania, SUA au desfășurat unități militare americane între cele două state, de la nord la sud, din Polonia până în România. Aceste forțe militare au darul să fie un zid între Germania și Rusia, mai ales acum, când Germania trece la reînarmare. De altfel, cu câțiva ani în urmă, doamna Marine Le Pen a declarat foarte plastic că SUA au pus zidul Berlinului pe roți și l-au mutat tot mai aproape de Rusia.

De curând, Germania a anunțat că investește 100 de miliarde de euro în înarmare. Este pentru prima oară după al doilea război mondial când Germania deschide un program de înarmare de asemenea dimensiuni. Oportunitatea i-a fost deschisă de războiul din Ucraina, respectiv de tensiunile dintre SUA, pe de o parte și Rusia + China, pe de altă parte. SUA, Marea Britanie și Rusia erau înțelese încă din 1945 ca Germania să nu aibă voie să cumpere, să dețină, sau să producă arme nucleare și nici să aibă acces în Cosmos, pentru că cine stăpânește Cerul, stăpânește și Pământul. Acum, Germania încearcă să profite de conflictul actual și trece la înarmare. Nu știm încă până la ce nivel de înarmare va ajunge. Indirect, pericolul înarmării Germaniei, va trebui să determine SUA să se înțeleagă cu Rusia, Marea Britanie, China și Franța, învingătoarele în al doilea război mondial, legate între ele prin tratate, să stopeze înarmarea Germaniei. Precedentul Germaniei, poate da idei și cataliza aceleași dorințe și din partea Japoniei, putere supusă și ea, ca și Germania, acelorași restricții.

De asemenea, propaganda anti-rusă urmărește și desprinderea UE de BRICS și ruperea legăturilor economice dintre cele două mari entități economice. În acest fel, s-ar realiza și captivitatea totală a UE față de economia SUA, din toate punctele importante de vedere: al achiziționării de resurse minerale, energetice și comercial. Schimburile comerciale uriașe dintre UE și Rusia, generatoare de mari profituri, se doresc la Washington a fi făcute în viitor între SUA și UE, așa cum se întâmpla și după al doilea război mondial. Vedeți cum „roata istoriei” ne conduce la o permanentă reîntoarcere a fenomenelor.

Dar tot ce se va importa din SUA, ca să nu se mai importe din Rusia și de la aliatele ei, Bielorusia, China, Kazahstan, Iran, India, Vietnam etc. (petrol, gaz, cereale, carne, fier, cărbune superior, neferoase, mercur, uraniu, metale rare s.a.m.d.) se va importa mult mai scump din SUA. În anumite cazuri, de trei ori mai scump. Transportul peste Atlantic scumpește toate produsele, mai ales gazul, care trebuie supus și operațiunilor de gazificare, în SUA și degazificare, în Europa. Pentru gaz trebuie și mari investiții în fabrici de gazificare și degazificare și noi conducte care să lege aceste fabrici de consumatorii finali. Această scumpire generală a produselor europene conduce inevitabil la o pierdere a competiției produselor din UE pe piața comercială mondială. Este de urmărit cât timp vor suporta statele puternice din UE această situație economică evident neconvenabilă. Eu cred că această nouă ordine economică internațională a UE, dacă va fi implementată, va crea mari nemulțumiri, care se vor îndrepta împotriva SUA, cea care a impus sancțiunile și a forțat Germania și UE să „o rupă” cu Rusia și aliatele acesteia. Acum se adeverește teoria generalului Charles De Gaulle, care spunea că Europa va fi puternică doar dacă se va întinde până la Urali. Dar cine să vrea o Uniune Europeană puternică? SUA? Rusia? China? India? Marea Britanie? Cred că nici una dintre cele mai mari puteri economice și militare ale lumii nu vrea o Uniune Europeană puternică.

Prin această nouă ordine economică din UE, preconizată de Casa Albă, SUA își vede cu ochii un vis măreț: își ia Europa înapoi! Europa nu mai era ascultătoare, prefera relațiile economice cu China, Rusia și celelalte state din BRICS, dorea armată proprie, alta decât NATO, critica președinții SUA etc. Astăzi, brusc, mulți lideri din UE, până ieri lăudăroși și încărcați de aere de mari decidenți mondiali, s-au aliniat disciplinați în spatele lui Joe Biden, de fapt a lui Rothschild, despre care, înainte vreme, mulți politicieni, inclusiv români, șopteau pe la ureche că este „o fosilă”, în cel mai îngăduitor caz, zâmbeau cu subînțeles.

Europa pare supusă și, cu toate că nu-i convine situația, nu prea are curaj să protesteze, cu excepția prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, cel mai demn dintre toți liderii europeni. A mai fost și președintele Croației, care a spus că nu va trimite nici un soldat la NATO ca să se implice în conflict, a mai fost și Bulgaria, care a refuzat militari americani în țară și alte mici poziții mai suverane. Totuși, Germania, Italia, Austria și Ungaria au anunțat că nu pot să renunțe la gazul rusesc, deci, nu vor respecta sancțiunile impuse europenilor de către SUA.

În aceste condiții economice impuse, regresul UE ar fi o certitudine. Principalul profitor al războiului din Ucraina este SUA. De altfel, de câte ori Europa a fost în mare criză, cel mai mult după fiecare din cele două războaie mondiale, SUA s-au dezvoltat exploziv. Acum SUA sunt în criză economică și vor să iasă din ea pe spatele UE. Germania și UE în ansamblu își taie singure craca de sub picioare cu sancțiunile împotriva Rusiei, agravându-și situația economică și intrând într-o criză colosală, de lungă durată. Ce îi încălzește pe români, sau pe alți europeni, că aceste sancțiuni este posibil să afecteze și Rusia? Pe români și pe ceilalți europeni îi interesează soarta lor, nu soarta Rusiei.

Soarta Rusiei îi interesează pe Rothschild și pe uneltele lui de la Casa Albă, în frunte cu Joe Biden, care speră să slăbească Rusia și să-și mențină întâietatea mondială, în ciuda faptului că, de mai mulți ani de zile, chiar de peste un deceniu, SUA regresează continuu, economic și social-politic. În același timp, de peste două decenii, China și Rusia progresează continuu, ca și unele din aliatele lor importante. În acest timp, UE scârțâie din toate încheieturile, iar acum este absolut cert că intră într-o criză care o va afecta mult, pe termen lung.

În SUA, actualmente, s-a pierdut într-o măsură foarte mare punctul forte al țării, din toată istoria ei modernă și contemporană. Este vorba de atașamentul cetățenilor americani față de statul american. Acest atașament a fost principalul factor de asigurare a securității naționale, a stabilității interne și a progresului general al societății americane. Acest atașament popular față de guvernanți a stat la baza dezvoltării uriașe a SUA. Sunt mulți ani de când atașamentul cetățenilor americani față de stat scade continuu. Guvernul SUA este prizonierul bancherilor khazaro-evrei de pe Wall Street, cei care dețin 100% Trezoreria SUA (Federal Reserve) și sug anual din bugetul poporului american sumele exorbitante reprezentate de dobânzile pentru cele peste 30.000 de miliarde de dolari (30 de trilioane de dolari) datorie a statului american către băncile evreiești și față de China. Cea mai mare parte a datoriei este față de băncile evreiești din SUA.

De altfel, fostul președinte Donald Trump, un adversar al globalizării și al bancherilor evrei, cei care conduc politica SUA din umbră, în frunte cu Rothschild, proprietar unic al activelor statului ucrainean, prin intermediul fondului de investiții Franklin Templeton, a spus că nici o țară care nu-și stăpânește banca centrală, nu este o țară liberă. Or, Federal Reserve este o bancă centrală 100% privată!! Donald Trump a avut în proiectul său pentru un preconizat al doilea mandat prezidențial NAȚIONALIZAREA Federal Reserve! Ar fi fost cea mai mare realizare a poporului american, aceea de a se elibera de sub stăpânirea marilor bancheri khazaro-evrei ai lumii, în frunte cu Rothschild. Dar, adversarii poporului american, cei care-l țin prizonier, s-au mobilizat, au indus pandemia noii boli inventate și, ca urmare a pandemiei, au introdus votul prin corespondență și au trecut la înfăptuirea celei mai mari fraude electorale din istoria lumii. Republicanii au declarat că s-au falsificat 40 de milioane de voturi în favoarea democraților, atât prin voturi obținute prin scrisori fictive, cât și prin fraude informatice, respectiv prin fraudarea softului. În acest fel, „pericolul” Donald Trump a trecut, cel puțin pentru câțiva ani.

Aceeași situație este cu Banca Națională a României, condusă de asasinul economic Mugur Isărescu. Domnule Tudor Urse, încă din anul 2001, fostul ministru al Securității, Ion Stănescu (nume real Szilagy) și cu fostul șef al Direcției de Contraspionaj a Securității, generalul Neagu Cosma, l-au deconspirat pe Mugur Isărescu ca fiind ofițer de securitate, care a depus jurământul în anul 1969, împreună cu alte „personalități” de după 1989, care au contribuit și ele, din plin, la lichidarea sistemului bancar românesc și a economiei naționale a României, la jefuirea ei și la transformarea României în colonie. Cartea scrisă de cei doi securiști se numește „De la iscoadă la agentul modern în spionajul și contraspionajul românesc”, apărută la Editura PACO, din București. Este editura fostului colonel de securitate Achim, de la Direcția a I-a, între timp decedat, cel care i-a coordonat pe Mircea Dinescu și Ion Caramitru, ca și informatori ai Securității, care, la rândul lor, au fost deconspirați de colonelul de securitate, fost șef al Direcției a I-a a DSS și fost șef al SIPA, Marian Ureche. Toți aceștia, după 1990, se derobau de vreo legătură cu Securitatea și o înfierau cu mânie capitalistă, euro-atlantică. Problema societății românești este că nu citește, de aceea nu înțelege și tolerează totul, negăsind căile de a se debarasa de stâlpii „sistemului ticăloșit”, cum l-a numit Traian Băsescu, la rândul său stâlp al acestui sistem nenorocit, sistem care acuma nu știe cum să se mai debaraseze de Băsescu, pentru a demonstra poporului că sistemul este curat și îi „pune la colț” pe alde Băsescu…

Dar ne-am îndepărtat de la subiectul nostru. Revenind la războiul Occidentului contra Rusiei, care se desfășoară în Ucraina, el are menirea să scoată SUA din criza în care se găsește țara de mai mulți ani. Eu, personal, fără să am în acest moment vreo informație, aș fi fost tentat să cred că SUA sunt înțelese cu Rusia. Dacă nu sunt înțelese, ar fi prima oară după anul 1945 când are loc un conflict major al uneia din cele două supraputeri militare ale lumii și ele nu ar fi înțelese.

Tudor Urse: După ce în prima parte a discuției noastre v-ați referit la manipularea opiniei publice din zona euro-atlantică privitor la războiul din Ucraina, la alte războaie declanșate de NATO sau de alianțe militare conduse de SUA, aș dori să continuăm discuția noastră și încep prin a spune că în sfera noastră de influență se induce ideea că Rusia nu ar fi prea arătat că ar fi o supraputere militară…

Corvin Lupu: În acest război, până la ora discuției noastre, Rusia a folosit armament și proiectile foarte vechi. Majoritatea proiectilelor cu care s-a tras sunt de după al doilea război mondial. Am citit undeva că unele nici n-au explodat. Doar în puține cazuri, unde trebuiau distruse obiective din buncăre subterane sau alte obiective militare mai importante, s-au folosit rachete ceva mai moderne. Din multe mii de proiectile, doar mai puțin de 200 au fost proiectile mai moderne, dar nici acestea de mare capacitate și nici de ultimă generație. Rusia nu a acționat cu armamentul cu mare putere de distrugere și nici n-a aplicat tactica „covorului” de bombe. Pentru distrugerea unităților militare, depozitelor militare, a infrastructurii critice, a podurilor etc., este folosit armament vechi, tancuri și transportoare blindate vechi. Este tehnica anilor ’50-’60-’70 ai secolului trecut, care trebuie consumată și pe care fac astăzi școală tinerii militari ruși în condiții concrete de război. Din 1988, când URSS s-a retras din Afganistan, armata rusă n-a mai operat în condiții de război real decât în Siria și acolo cu efective mici. În rest, armata rusă a operat doar virtual, în lecții teoretice, în săli tactice și în poligoane unde s-au simulat conflictele. Așa au făcut și americanii prin numeroasele lor războaie. Și armamentul vechi trebuie consumat. Este cert că astăzi Rusia deține bombe de asemenea tărie încât, una singură, poate distruge întreg Kievul, să-l radă de pe fața pământului, dar până acum nu s-a dat ordin să fie folosite asemenea arme. Nu trebuie folosite doar arme atomice. Sunt și alte bombe de mare putere, dar astea se folosesc doar dacă nu se ating obiectivele pe care le au comandanții militari cu armele cu care acționează în acest moment al războiului. Oricum, Rusia nu-și poate permite să cedeze, să piardă războiul. Ea va folosi arme de distrugere din ce în ce mai mari, până câștigă. Rusia va merge până la capăt, iar dacă va fi nevoie, până la arma atomică. Lupta se prelungește și odată cu prelungirea luptei cresc mult pierderile de vieți omenești și de bunuri materiale pentru că Ucraina are în spate întregul NATO.

Apoi, domnule Tudor Urse, așa zisul „eșec” al armatei Rusiei, cum este el prezentat cu maximă insistență în mass-media sistemului euro-atlantic, este în cea mai mare parte un clișeu de presă. Este mare nevoie să se proiecteze o imagine a unei Rusii slabe, cu o armată slabă, cu un președinte bolnav de cancer (?!), fricos, odată ce stă închis într-un buncăr, tremurând tot, lipsit de vlagă, imoral (divorțat și cu concubină), un președinte care ar deține averi uriașe, o Rusie în pragul răscoalei, cu o conducere care ar dori să-l răstoarne pe Putin de la putere etc. etc. Minciuni după minciuni, însăilate cu grijă, ca să ne prostească pe noi, cum ne-au prostit întreaga istorie contemporană, când ne spuneau că Ceaușescu omora copii și le folosea sângele pentru a-și face transfuzii cu acel sânge, că ar fi furat miliarde de dolari și le-ar fi scos din țară, că ar fi sabotat industria țării și ar fi pus detonatori ca s-o arunce în aer, că a ucis 64.000 de oameni la Timișoara etc. etc. Manipulatorii de astăzi sunt aceieași cu cei care ne mințeau ieri. Eu regret mult, domnule Tudor Urse, că sunt încă români care îi cred pe acești manipulatori. Acum presa noastră ticăloșită ne spune că cel mai teribil palat din Rusia pe care ni-l arată ei la televizor, aparținând protocolului de stat al guvernului rus, ar fi al lui Putin. Așa ne-au mințit și cu Dragnea, când ne arătau un palat luxos din Brazilia, filmat din elicopter și spuneau că este a lui Dragnea. Nici vorbă! Nu i-au găsit nici o faptă de corupție lui Dragnea și l-au băgat la pușcărie pe nimic, condamnându-l prima oară cu suspendare că a trimis niște mailuri prin care invita românii la vot, iar a doua oară pentru că două funcționare în loc să lucreze la Consiliul Județean Teleorman, unde erau angajate, lucrau la partidul de guvernământ, faptă de care nici măcar nu se făcea el vinovat, ci niște slujbași mai mărunți. De ce? Simplu: Dragnea încercase să ia măsuri bune pentru români și neconvenabile pentru străini (să impună redevențe de 50% pentru toate resursele minerale pe care le jefuiesc străinii în România, dorea legea răspunderii magistraților, dorea desecretizarea protocoalelor ilegale ale SRI cu Justiția și alte instituții și prin asta desființarea poliției politice represive din România, dorea să elimine asimilarea „suspiciunilor rezonabile” cu probele în Codul penal, dorea să fiscalizeze companiile străine care nu-și achită obligațiile fiscale față de stat și multe altele. Dacă n-a avut fapte de corupție pentru care să-l condamne pe Dragnea, binomul l-a condamnat pentru niște fapte total nerelevante. Eu invit cititorii noștri, domnule Tudor Urse, să fie convinși că în momentul în care presa regimului ticăloșit se prăvălește nebunește asupra cuiva, cum face acum cu președintele Putin, acela este un personaj cu multe valențe pozitive, chiar dacă are și păcate, căci nimeni nu este fără de păcat, în afară de Dumnezeu.

După ce s-au anunțat tot felul de sancțiuni împotriva Rusiei, guvernul de la Moscova a anunțat că își onorează contractele de livrări de petrol și gaz către statele din UE, dar, întrucât prin sancțiuni a fost deconectată de la băncile occidentale, iar activele ei în dolari și în euro au fost blocate, cere plata energiei în ruble. Europenii au protestat și au spus că sunt șantajați, ignorând faptul că SUA alături de ei au început cu impunerea de sancțiuni, crezând că Rusia nu mai poate trăi fără banii lor. Slovacii, cu îndrăzneală, chiar cu tupeu, au spus că modificarea contractelor este ilegală, dar că n-au ce face și vor plăti în ruble. Tu pui sancțiuni, după care tot tu spui că dacă adversarul răspunde „este ilegal”. Modelul promovat de acest regim politic este inacceptabil. Dacă va trebui să plătească în ruble, UE va fi afectată tare, adică noi.

În același timp, s-au redus livrările rusești de petrol și de gaz. O conductă importantă a fost deja închisă complet, lovind tare Polonia și o parte din livrările către Germania. Acum se simte mai puțin, pentru că a venit primăvara, dar timpul trece repede și va veni din nou iarna. Pe de altă parte însă, s-a produs un fapt pe care Occidentul, foarte încrezut, cel puțin la vedere, nu l-a intuit: valoarea rublei, care scăzuse mult după izbucnirea războiului, s-a ridicat până la nivelul de dinaintea războiului, tinzând chiar să-l depășească. Acest fapt anulează speranțele Occidentului de a declanșa o criză financiară în Rusia.

Occidentul euro-atlantic nu știe decât să promoveze colonialismul. Asta face de peste cinci secole și asta știe el cel mai bine. Speranța Occidentului este să distrugă Rusia și să intre în posesia uriașelor bogății ale acestei țări. E vechiul vis al rechinilor occidentali, conduși de khazaro-evrei, în frunte cu familia Rothschild, cea care sacrifică astăzi poporul ucrainean, pentru ca acesta să se opună cât mai mult Rusiei, în speranța ca după război, Rothschild să-și recupereze activele statului ucrainean și să-l oblige să i le refacă. Eu sunt curios, cât timp mai sacrifică khazaro-evreii de la Kiev poporul ucrainean. Cu tot sprijinul militar, informativ și logistic pe care NATO îl dă Ucrainei, aceasta nu poate opri bombardamentele și acestea, inevitabil provoacă tot mai multe victime.

Eu sper și cred că după ce vor distruge obiectivele militare, industriale și de infrastructură care s-au ordonat armatei să le distrugă, după ce posibil/probabil Rusia va ocupa estul și sudul Ucrainei, rușii se vor opri și poporul ucrainean va putea să înceapă „să-și lingă rănile” și să vadă din ce va mai putea trăi, pentru că într-o zi și ajutoarele se vor termina, căci Occidentul are propriile sale probleme. Probleme grele! Dar, mă întreb, dacă rușii nu se vor opri din bombardamente decât când se predă Ucraina, iar aceasta nu va fi lăsată să se predea? Câți ucraineni vor mai fi condamnați să moară, pentru ca Ucraina să nu se predea? Oare khazaro-evreilor care conduc astăzi Ucraina, ca și americanilor, nu le este deloc milă de ucraineni, ca să le ceară să se predea, dacă nu pot să oprească bombardamentele? Și asta ar fi o alternativă pentru a salva vieți și bunuri materiale. Rușii au milioane de bombe și aruncă într-una cu ele. Întrebarea este: până când?

Nimeni nu știe ce plan au rușii. Americanii și britanicii se fac că ar ști ce planuri au rușii. Dacă americanii sunt înțeleși cu rușii, cum a fost în trecut de fiecare dată, poate știu câte ceva, dar nu știu totul. Până și SRI-ul lui Hellwig se lăuda prin martie că ei au știut ziua și ora atacului Rusiei asupra Ucrainei. Dacă au știut-o, n-au știut-o de la Kremlin, n-au penetrat ei serviciile rusești, au știut-o de la americani și dacă într-adevăr au știut-o de la americani, înseamnă că rușii au comunicat cu americanii asupra atacului (că prea a fost plănuit.. – nota redacției). De altfel și când a venit însuși secretarul de stat al SUA la București ca să-i ceară lui Johannis să-l numească pe Ciucă prim-ministru, președintele Johannis le-a spus liberalilor să nu fie supărați că li se ia funcția de prim-ministru și se dă unui general, că va începe războiul și trebuie un militar la conducerea guvernului.

Și dacă americanii cu rușii au fost înțeleși, propaganda anti-rusă tot nu este fără acoperire. Ea este de mare utilitate. Ea urmărește vânzarea masivă de armament american tuturor supușilor și atragerea lor în siajul economic american. Ce stat din NATO sau din arealul geopolitic legat de Occident ar refuza să cumpere armament din SUA, în acest moment istoric, când pericolul rusesc este atât de mare? Foarte puțini, doar prin excepție. Poate doar Turcia, Serbia, eventual Ungaria.

(Va urma!)

27/04/2022/0 Comments/by Tudor Urse

Articole

Adevărul privind țara de la margine (U-craina) – interviu cu istoricul Corvin Lupu (partea întâi)

Adevărul privind țara de la margine (U-craina) - interviu cu istoricul Corvin Lupu (partea întâi)

„Manipularea conflictului dintre Rusia și Ucraina de presa din zona de influență a SUA este colosală”, declară prof. univ. dr. Corvin Lupu

Pe zi ce trece, din ce observ, se adeveresc tot mai mult tehnicile de psyops (operațiuni psihologice speciale de manipulare a comportamentului cetățenilor cu privire la un eveniment) folosite de propaganda occidentală. Mai ales, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, e din ce în ce mai greu să poți avea o analiză la rece a situației din teren fără să elimini falsurile grosolane cu care suntem bombardați de așa-zisa mass-media.

Cu această ocazie, avem plăcerea să vă prezentăm un alt interviu de excepție din seria adevărurilor incomode.

Conform unei înțelegeri anterioare, l-am invitat pe profesorul Corvin Lupu să purtăm o discuție despre conflictele internaționale generate de războiul din Ucraina.

Tudor Urse: Domnule profesor, opinia publică din România, inclusiv numeroși cititori ai revistei noastre au sesizat că evenimentele din Ucraina sunt prezentate în mass-media aservită sistemului într-un mod subiectiv, formulându-se păreri, acuzații, „judecăți de valoare”, fără existența unor păreri alternative. Evenimentul istoric care se petrece în această perioadă în Ucraina este unul deosebit de important pentru relațiile internaționale, cert aflate într-o mare schimbare. Ce ne puteți spune despre modul de informare a românilor privitor la evenimentele internaționale care se petrec?

Corvin Lupu: Aveți dreptate, domnule Urse. Manipularea conflictului dintre Rusia și Ucraina de către presa din zona de influență a SUA este colosală. Orice fel de abordare obiectivă a dispărut complet din rândul mass-media curentului oficial. Orice abordare neutră este imediat catalogată drept „propagandă pro-rusă, pro-Putin, anti-europeană, anti-NATO, anti-occidentală” etc. E o nebunie. Nu mai poți vorbi liber. Nu se mai admite să existe neutri, care nu țin cu niciuna dintre părți și care le privesc cu detașare pe amândouă. Nu mai poți avea opinii neutre, că ești imediat catalogat drept „putinist” și acoperit cu un cor gălăgios și strident de către armatele de propagandiști pe care sistemul le plătește generos. Nu mai poți aborda adevăruri istorice în mod științific, ci doar partizan, propagandistic, îndreptat împotriva Rusiei.

(Nota redacției: Profesorul Nicolae Iorga a spus la un moment dat următoarele: „Cântărețul cântă. 100 de derbedei de stradă se strâng în jurul lui și încep să urle… Și când zbieretul lor a acoperit cântecul cântărețului aceștia i-au spus: ‘Vezi? Noi ne auzim mai tare decât tine’. Și-aveau de partea lor mulțimea…”)

Din această cauză, vă propun să purtăm discuția mai ales privitor la unele aspecte care nu sunt abordate în presa sistemului. Vă felicit pentru că acceptați să transmiteți cititorilor dvs. adevăruri incomode, pe care dumnealor nu au cum să le afle de la televiziunile și ziarele sistemului, pe care guvernanții noștri au ajuns să le plătească cu zeci de milioane de euro din banii românilor, pentru a susține propaganda sistemului. Purtând această discuție, avem amândoi șanse să fim „promovați” pe lista de „putiniști” care s-a întocmit în februarie și care circula pe internet, care îi cuprindea pe dl. general Chelaru, pe Cozmin Gușă, pe Anca Alexandrescu și pe mulți alții, peste o sută. Dar avem și noi dreptul la opinie. Sau nu mai avem? Părerile pe care le voi spune eu se bazează pe o viață de studiu în domeniile istoriei, relațiilor internaționale și studiilor de securitate. În timp, cititorii noștri sunt cei care pot evalua în ce măsură le este utilă cunoașterea ideilor pe care le vom discuta noi în continuare.

Acum revin cu răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Propaganda care se face în România, ca și în celelalte părți ale sferei de influență în care ne găsim noi în acest moment istoric, este una agresivă și nu oferă poporului român o imagine corectă asupra evenimentelor.

Analiza de științe politice trebuie să se facă la fel ca în justiție. Eu așa i-am învățat pe studenții mei. Analistul politic de profesie trebuie să fie un judecător. El trebuie obligatoriu să asculte și să ia în seamă și în calcul ambele părți aflate în conflict. Nu se poate judeca/analiza un conflict între două părți doar prin prisma părerii, intereselor și dorințelor uneia dintre părți. Când adevărul este, ca de obicei, undeva pe la mijloc, judecătorul/analistul NU poate să îl dea în întregime unei singure părți. Aceasta ar fi o judecată nedreaptă, care nu poate fi luată în seamă și nu are valabilitate științifică. În România, tot ce se vorbește și se scrie în presă despre conflictul din Ucraina se bazează pe informația care vine exclusiv din Ucraina sau de la aliații Ucrainei din Occident.

În mass-media din România, controlată de magnații presei, de serviciile secrete și de statul „eșuat”, cum l-a numit Johannis, se face doar o analiză de propagandă politică pro-SUA, pro-NATO, pro-UE, pro-Ucraina și anti-Rusia, anti-China, anti-Bielorusia și anti-toate statele care susțin Rusia. Întreaga proiecție este falsă din start, o parte fiind prezentată opiniei publice a cuprinde doar demoni/criminali, iar cealaltă parte, fiind prezentată opiniei publice ca și când ar cuprinde doar îngeri. Toate analizele/comentariile despre războiul din Ucraina, care se fac în presa sistemului euro-atlantic nu au nimic a face cu știința politică. Pentru a întreține această stare de lucruri, sunt mobilizați mai ales profitorii regimului „ticăloșit”: foști miniștri, foști generali și șefi ai armatei și serviciilor, politicieni, jurnaliști îmbogățiți, deținători de pensii speciale „nesimțite” de zeci de mii de lei pe lună etc.

Eventualele excepții, dacă au existat, sau dacă vor exista, nu fac decât să întărească regula. Puținele, foarte puținele, site-uri, ziare sau mici televiziuni, care nu sunt încă acaparate de sistem și care încearcă să echilibreze discursul despre acest eveniment istoric important sunt sub mare presiune, sunt amendate de cenzorii sistemului (CNA, ANCOM etc.), sau chiar sunt desființate, cum s-a întâmplat în primăvara anului 2020 cu revista „Justițiarul” și încă alte site-uri. Ticăloșii din sistem știu că ei încalcă grav Constituția și alte legi. De aceea, în vara lui 2020, șeful ANCOM, condus atunci de securistul deghizat în civil Sorin Grindeanu, a reușit să promoveze un act normativ prin care conducerea ANCOM nu răspunde penal pentru deciziile pe care le ia. Este colosal! Nimeni nu s-a scandalizat pentru faptul că în societatea românească euro-atlantică, „democratică” (?!), există oameni care și dacă încalcă Constituția și legile, nu răspund penal!! Avem de a face cu o caricatură de societate autointitulată „democratică”!

Aceste mici televiziuni, ziare și site-uri care încearcă să promoveze adevărurile nedistorsionat nu pot să penetreze adânc opinia publică, pentru că nu sunt lăsate și au, cel puțin deocamdată, un rating scăzut.

Ceea ce este mai grav este că acest mod păgubos de transmitere incorectă a informației este promovat și în universități, în departamentele facultăților de științe politice, de relații internaționale, de istorie contemporană și recentă, de studii de securitate și în academiile militare și de informații, peste tot în România… Este o tragedie ca în instituțiile care ar trebui să pregătească viitorii oameni de știință, viitorii analiști obiectivi și viitori ofițeri corect informați, să se abordeze tematica evenimentelor în afara oricărui spirit științific. O eventuală viitoare evaluare pe criterii obiective, științifice, a învățământului superior din domeniile menționate mai sus, dacă s-ar face obiectiv, ar conduce la desființarea acestor componente universitare, în cvazi-totalitate și la resetarea întregului sistem.

Și în timpul regimului socialist de stat de până în 1989 se făcea o propagandă politică grețoasă și păguboasă, dar regimul de atunci a avut grijă ca, pe lângă propagandă, să permită și abordări științifice ale fenomenelor, iar în universități și în alte instituții de știință și cultură erau adeseori trimiși înalți demnitari de partid și oameni de știință și cultură din sfera oficială care să transmită adevăruri care nu puteau fi scrise în cărți și în cursuri universitare, sau în presă, pentru a nu supăra state străine cu care, pe vremea aceea, România întreținea relații de bună colaborare și promovare reciprocă a intereselor. Astăzi, politicienii noștri, din păcate și unii profesori universitari, își permit un vocabular agresiv și o abordare extrem de subiectivă a evenimentelor internaționale, care nu are nimic în comun cu spiritul academic.

Când se abordează problematica aplicării de sancțiuni împotriva Rusiei, acestea sunt salutate și aplaudate de presă și de euro-atlantiști, cu toate că ele sunt un fel de autogoluri, ele afectând în măsură mai mare pe europeni decât pe ruși. „Să moară capra rușilor”, este noua deviză triumfalistă a Occidentului. Dar nu cumva moare și capra noastră? De bucurie că moare capra rușilor, ceea ce nici măcar nu se întâmplă, acceptăm să moară și capra noastră și să bem apă, în loc de lapte. Când rușii aplică și ei sancțiuni împotriva statelor „neprietenoase” din UE, cum le numesc ei, acestea nu mai sunt numite în presă și în vocabularul politic „sancțiuni”, ci sunt numite „șantaj”. Am dat un singur exemplu, dar sunt și altele. Acest joc al dublului limbaj propagandistic, prin care aceleași fapte sunt numite într-un caz cu sens pozitiv și în celălalt caz, cu sens negativ, zăpăcește de cap persoanele mai puțin instruite și, din nenorocire, numărul acestor neinstruiți crește mereu, în ritm cu decăderea continuă a învățământului românesc, care spală creiere într-un ritm debordant. Pe măsură ce criza regimului euro-atlantic crește, crește și propaganda și manipularea și cenzura.

În discursul politic actual, liderii politici ai Occidentului abordează un aer de superioritate față de puterile din Eurasia, în special față de Rusia și de China. Se comportă de parcă liderii occidentali ar fi șefii acestor țări. Prin aceasta încearcă să acrediteze opiniei publice internaționale ideea că ei sunt șefii, ei dau ordine. Președintele SUA îl numește pe președintele Federației Ruse „criminal”. Vladimir Putin n-a numit niciodată criminali pe președinții SUA care au declanșat războaie de agresiune în diverse părți ale lumii și au făcut ravagii, mai mari ca cele actuale din Ucraina. Am să menționez câteva.

George Bush Senior a făcut agresiunea împotriva statului Panama, invadând această țară în 25 decembrie 1989, cu arestarea șefului statului, generalul Manuel Noriega, care nu dorea decât să naționalizeze canalul Panama în folosul țării sale. Tot George Bush Senior a declanșat războiul din Golf, după ce SUA recunoscuseră că Emiratul Kuweit este parte integrantă a Irak-ului, ambele locuite de unul și același popor și-l încurajaseră pe Saddam Hussein să anexeze Kuweitul.

(Nota redacției: Și fostul asasin economic, John Perkins, a scris cu lux de amănunte în cartea sa, „Confesiunile unui asasin economic”, în cadrul capitolelor: Președintele și Eroul Panama, Negocierile Canalului Panama și Graham Greene, Panama: Altă moarte prezidențială, Statele Unite invadează Panama)

Președintele Bill Clinton a bombardat din senin Irakul, în decembrie 1998-ianuarie 1999, iar în martie-mai 1999 a bombardat Iugoslavia cu o sălbăticie la fel de mare cum este astăzi bombardată Ucraina. A bombardat chiar și Ambasada Chinei. NATO a bombardat Serbia timp de 75 de zile. Putin mai are de bombardat, ca să-i egaleze! NATO a distrus 90% din industria Serbiei, țară care nu i-a deranjat cu nimic, niciodată, iar în al doilea război mondial a fost aliata SUA și a Marii Britanii.

George W. Bush, care și-a depășit tatăl în numărul și dimensiunea agresiunilor, și-a detonat singur Turnurile Gemene din New York (a se citi cartea „Noile Confesiuni ale unui Asasin Economic”, de John Perkins, capitolul 11 Septembrie și consecințele sale pentru mine, personal – nota redacției) ca să aibă motiv să înceapă război și să atace Afganistan și Irak, războaie cu milioane de morți! În iunie 2020, comandanții în funcție ai pompierilor din New York au afirmat într-o conferință oficială de presă că Turnurile Gemene nu s-au prăbușit din cauza avioanelor care au intrat în ele și nici nu se puteau doborî de către niște avioane care le loveau pe la etajele 30-35, ci au fost detonate la baza lor, din subteran. Apoi a atacat Afganistanul și Irakul. L-a spânzurat pe Saddam Hussein. După ce l-a spânzurat s-a constatat că nu avea arme chimice și că acuzațiile care i-au fost aduse erau minciuni. După ani, președintele Donald Trump a declarat că „lumea de azi cu Saddam Hussein și cu colonelul Moammar Gadaffi ar fi fost o lume mai bună”.

După George W. Bush a urmat la conducerea Casei Albe președintele Barack Obama, care este autorul „Primăverilor Arabe”, un lanț de lovituri de stat, care au distrus țări întregi, ca Libia, de exemplu și au provocat o mulțime de morți și de dezechilibre geostrategice. Tot el a declanșat agresiunea împotriva Siriei, în încercarea de a schimba regimul politic al președintelui Bashar al Assad. Barack Obama cu Hillary Clinton au fost acuzați public de președintele SUA, Donald Trump, că au creat Statul Islamic, organizație teroristă care a comis numeroase crime și agresiuni odioase în Orientul Mijlociu. De altfel, președintele Donald Trump a declarat public că războaiele de agresiune ale SUA în Orientul Mijlociu au fost „mari greșeli”.

Numindu-l „criminal” pe Vladimir Putin, președintele Joe Biden, tocmai a informat opinia publică internațională despre faptul că toți președinții americani numiți de mine mai sus au fost și ei criminali, alături de Vladimir Putin. Formulările lui Joe Biden, formulări de ignorant în ale diplomației, au determinat chiar Departamentul de Stat al SUA să reformuleze, după care a revenit și Biden, care a spus că, de fapt, ar fi vrut să spună altceva. De asemenea, președintele Franței, a criticat și el, cu timiditate, acuzațiile de criminalitate la adresa președintelui Putin. Criticile lansate la adresa președintelui Biden, au fost urmate de acuzațiile la adresa Rusiei de „masacre” și „genocid”, comise în orășelele din jurul Kievului. Ni s-au arătat cadavre și ni se vorbește de genocid, masacre etc. Păi există oare războaie fără morți? Aceste cadavre, puse unul lângă altul, se dorea a fi receptate de public ca și probe ale „masacrului”. Dar ce am văzut noi, erau doar câteva. Masacru înseamnă altceva. După care, președintele Biden a revenit și a spus că a fost criticat pe nedrept că l-a numit pe Putin „criminal” și că „masacrele” de la Bucha dovedesc că Putin este într-adevăr criminal. Deci, stimabilii care l-au criticat pe Biden, să-și retragă cuvintele, pentru că Biden are totdeauna dreptate. Doar este omul lui Rothschild, nu?

Tudor Urse: Dar sunt atacate grădinițe și spitale…

Corvin Lupu: Legat de aceste acuzații, într-adevăr propaganda insistă că rușii atacă grădinițe, spitale, școli, orfelinate și altele asemenea. Oare chiar așa de proști să fie rușii să creadă că vor câștiga un război atacând grădinițele? Problema reală este cu totul alta. Dorind să-i atragă pe ruși într-un război de gherilă urbană, luptătorii din unitățile de mercenari instruite special și aduse în Ucraina, plătite cu 500 $ pe zi fiecare luptător, s-au adăpostit în clădirile unor instituții de stat, iar când au executat focuri de acolo, firesc, s-a răspuns și se fac mari distrugeri și se pierd multe vieți omenești. Conducătorii khazari ai Ucrainei nu au avut milă de ucraineni. În cartierele de locuințe, ucrainenii au evacuat etajele superioare ale clădirilor de locatari și au instalat în locuințele lor luptători, mai ales lunetiști, cu scopul arătat anterior de a atrage armata rusă în acțiuni de gherilă urbană. În aceste acțiuni, superioritatea este totdeauna de partea celui aflat în apărare, care este susținut de populație. Rușii nu s-au angajat în acest tip de acțiuni militare, ci au replicat cu lovituri de artilerie. Primii care ar fi trebuit să-i ocrotească pe civilii ucraineni și locuințele lor ar fi trebuit să fie conducătorii politici și militari ai Ucrainei. Dar, după părerea mea, ei nu conduc operațiunile de război în folosul poporului ucrainean, ci în interesele familiei Rothschild, cea care vrea să apere doar teritoriul pe care deține toate activele statului Ucrainean. Pierderea acestui teritoriu înseamnă și pierderea acestor active. Ei au folosit strategia lor de a determina pe ruși să lovească cu artileria blocurile de unde se trăgea în ei pentru propaganda antirusă și pentru a crea starea de emoție care să determine ajutorarea Ucrainei cu arme și altele multe.

Au fost înarmați și rezerviști, care luptă și ei. Armata regulată a Ucrainei se pare că este mai puțin folosită în interiorul localităților. Oricum, deocamdată, cifrele morților și răniților care se vehiculează sunt absolut false și, deocamdată, greu de precizat. Un inventar corect al morților se va face când se termină războiul, ceea ce nu înseamnă că cifra corectă va fi cea care se va transmite opiniei publice.

Interesant și trist este că față de popoarele care au suferit și ele crunt în timpul altor războaie, declanșate de SUA și de NATO, inclusiv față de vecinii noștri sârbi, românii și conducătorii lor politici n-au arătat nici o compasiune. N-au trimis ajutoare, n-au primit refugiați etc. Oare de ce? Popoarele bombardate de americani sunt proscrise și „demne” de a fi pedepsite, iar cele bombardate de ruși sunt eroice și demne de respect, compasiune și mult sprijin. Oare așa să fie? Oare așa trebuie să împărțim popoarele lumii globalizate? Asta este democrația globalistă? Această dublă măsură nu face cinste în nici un fel presei, politicienilor și regimului politic, în ansamblul său. Toate popoarele agresate merită compasiune. Popoarele sunt cele care suferă pentru deciziile conducătorilor lor care nu mai găsesc soluții diplomatice în anumite momente istorice, când se confruntă marile interese ale lumii. Sârbii au fost și ei vecinii noștri și sunt ortodocși, ca și noi. În istorie, cu sârbii ne-am avut mai bine decât cu ucrainenii, care sunt catolici și i-au persecuta și îi persecută pe românii ortodocși. Pe sârbi nu i-am plâns deloc și nu i-am ajutat cu nimic, din contră, ne-am pus țara la dispoziția atacatorilor din NATO, încălcând articolul 5 din tratatul bilateral de prietenie care ne lega. Vedeți, când yankeii din NATO nu vor să atace, spun că sunt organizație defensivă, iar dacă au interes să atace, NATO devine agresor, ca în cazul Iugoslaviei (1999) și Afganistanului (2001). Se poate și așa, și invers, după interese.

Aerul de superioritate pe care îl manifestă conducătorii Occidentului se manifestă și când SUA, NATO sau UE „avertizează” Rusia, China, Bielorusia și posibilele alte state care ar susține Rusia să nu facă acest lucru. UE a transmis Chinei, cu ocazia summit-ului China-UE, de la sfârșitul lunii martie 2022, avertismentul că o eventuală susținere a Rusiei „îi va păta grav reputația”. Dar cine sunt ei să dea avertismente Chinei? Nu mai poate China de avertismentele lor!

(Va urma!)

22/04/2022/1 Comment/by Tudor Urse