,

Călin Georgescu – Noul Naționalism (2)

modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu

Călin Georgescu - Noul Naționalism

Suveranitatea României trebuie trăită încontinuu de fiecare român în parte. Iar de interesul național al țării noastre trebuie să se țină cont și să fie respectat de orice țară sau popor din lumea aceasta, așa cum și noi avem datoria morală să respectăm interesele legitime ale celuilalt.

România are nevoie de un nou naționalism, adaptat provocărilor secolului XXI! Un „naționalism cuviincios” cum l-a numit Petre Țuțea.

Un naționalism bazat, mai presus de toate, pe viziunea creștină a limitei, a înfrânării și a dragostei jertfelnice față de Hristos și față de aproapele nostru. Suveranitatea națională cere acțiune și faptă creștin ortodoxă, care întăresc mediul comunitar, ideea de dezvoltare durabilă și de cooperare între națiuni suverane, pentru apărarea propriului patrimoniu natural și cultural, ținând seama că avem o singură planetă. Trebuie să cooperăm cu celelalte națiuni, nu pe baze abstracte și interese financiare înguste, după legile neoliberalismului, ci pe bază de vecinătate sau/și de afinități etnice și culturale.

Naționalistul român adevărat acționează din dragoste, nu din ură. Resentimentul și ura față de alte popoare îi sunt sentimente necunoscute. Dimpotrivă, el consideră că binele pe care îl dorește țării sale, cum ar fi suveranitatea națională, controlul asupra patrimoniului natural și cultural, trebuie să fie și binele de care să beneficieze celelalte națiuni. De pe această poziție încearcă să înțeleagă conflictele din lume.

Naționalistul român nu este însetat de răzbunare, ci de dreptate.

Deși iubește tradiția și respinge partea decadentă a societății moderne, naționalistul nu este pironit în trecut sau într-o viziune defetistă asupra lumii.

Nici nu este „izolaționist”, repliat asupra lui însuși. În relațiile internaționale, va condamna orice stat artificial care va oprima o colectivitate istorică de pe teritoriul lui.

Nu este etnicist sau rasist. Luptă să-și apere „nevoile și neamul” și întreaga civilizație românească.

Relația noastră cu oricare construcție supranațională trebuie să pună pe primul plan interesul național.

Obiectivele patriotismului în limitele adevărului

  1. Întărirea legislativă și constituțională a statului. Legi administrate eficient de funcționari în a căror autoritate populația să aibă încredere.
  2. Relansarea cercetării și dezvoltării cu implicarea universităților.
  3. Politici monetare și fiscale ferme. Nivelul taxelor să fie scăzut. Păstrarea monedei naționale este un mare atu, care nu trebuie neglijat. Sub nici o formă nu trebuie aderat la moneda euro.
  4. Dezvoltarea căilor de transport. O țară curată și îngrijită.
  5. O politică externă regională și globală de promovare a concilierii.
  6. Transformarea unui handicap în avantaj de nișă economică: agricultura românească – cu scopul final de a asigura independența alimentară a țării. Protecția pădurilor și conservarea mediului.
  7. Dezvoltarea durabilă – concept național.
  8. Securitatea persoanei: strategia de sănătate bazată pe prevenție, hrană sănătoasă, educație prin mișcare, politică demografică stabilă.

Pentru a realiza aceste obiective spunem:

  • Un NU hotărât privatizării sistemului de sănătate. Este un bun public și nu trebuie privatizat, ci parțial mutualizat. Trebuie îmbunătățit prin investiții.
  • Un NU hotărât înstrăinării sectorului de energie. Este un sector cheie al economiei, trebuie să rămână în mâinile românilor.
  • Un NU hotărât exploatării de către străini a resurselor naturale. Ele aparțin românilor și trebuie exploatate de către statul român.
  • Un NU hotărât vinderii pământurilor agricole și pădurilor. Ele sunt ale românilor.
  • Un NU hotărât asumării responsabilității de către guvern în 75% din legi. (Este o formă de dictatură, Parlamentul trebuie să-și recâștige rolul.)
  • Un NU hotărât investițiilor speculative, care sifonează bogăția creată de alții sau de natură. (Un DA hotărât pentru salvarea Roșiei Montane.)
  • Un NU hotărât acelor corporații transnaționale care vin în România pentru a o transforma într-un bantustan, otrăvindu-ne hrana, apa și sufletele.

Cumpăna Romaniei”, de Călin Georgescu, Editura Christiana, București, 2016.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu