Articole Archives - Page 123 of 127 - Revista România Culturală

Articole despre valorile românești.

Pretentia de autonomie a secuilor, o analiza a inconstientului colectiv

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”http://2.bp.blogspot.com/_BCaxUbxzEVo/TOYorohT17I/AAAAAAAAAl4/uNNHDicnr40/s1600/tinutul%2Bsecuiesc.gif” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://2.bp.blogspot.com/_BCaxUbxzEVo/TOYorohT17I/AAAAAAAAAl4/uNNHDicnr40/s1600/tinutul%2Bsecuiesc.gif” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Pretentia de autonomie a secuilor, o analiza a inconstientului colectiv” font_container=”tag:h3|font_size:25px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533448092467{margin-bottom: 0px !important;}”]Articol scris de Nagy Attila, vineri, 19 noiembrie 2010 (dar valabil si astazi). L-am republicat si aici datorita ultimelor insistari ale persoanelor in cauza care vor autonomia respectiva impreuna cu anumite schimbari legislative facute fara referendum la noi in tara. Constitutia trebuie respectata, altminteri pe aceia ii vom acuza (pe unii) de inalta tradare nationala (iar pe altii) si de subminarea identitatii, integritatii si sigurantei nationale etc.

O scurta analiza a inconstientului colectiv national al secuilor si maghiarilor ne va ajuta sa gasim acele elemente care infirma pretentiile autonomiste.

Noi am scris de nenumarate ori ca autonomia este o inventie a constiintei secuiesti care nu provine din strafundul sufletului nostru. La baza pretentiilor autonomiste nu gasim o justificare adanca pentru a pune in valoare energiile noastre sufletesti. Vointa de autonomie apartine mentalului de suprafata, gandirii care incearca sa rationalizeze situatiile, dar nu exprima o dorinta pornita din suflet.

Secuii se gandesc la autonomie dar, in mod inconstient, actioneaza impotriva ei. De pilda, la alegerile prezidentiale l-au votat pe Basescu, care s-a pronuntat clar impotriva autonomiei. Secuii gandesc la autonomie, dar fac exact contrariul, il voteaza pe Basescu, care nu vrea autonomie. Votul dat lui Basescu a decurs din inima sau din dorinta, construita pe baza unui calcul mental? Unde a actionat mintea si unde inima?

Prin firea lor, secuii sunt putin inclinati spre agresivitate – nefiind agresivi se lasa sedusi de discursuri agresive cum ar fi cele ale extremei drepte Jobbik. Si Basescu are ceva agresiv in comportament. Nici unul dintre presedintii Romaniei nu i-a vizitat pe secui atat de des. Oare exista o simpatie reciproca stabilita la nivelul agresivitatii? Este posibil ca simpatia secuilor pentru Basescu sa fie reala, in ceea ce-l priveste pe Basescu, ea este clar un truc. Agresivitatea secuiasca nu are sprijin in strafundurile sufletului nostru, ea deriva doar din vointa de autonomie.

Autonomia este o constructie mentala, exterioara sufletului si tradata mereu de inconstientul colectiv secuiesc. Cum ar putea oare sa reuseasca o miscare autonomista care vine in contradictie cu inconstientul colectiv al secuimii? Nu cumva in vointa de autonomie continua sa se oglindeasca o istorie tragica in care am dorit ceva aflat in dezacord cu inconstientul maghiar sau secuiesc? Nu ne-am orientat niciodata dupa semnalele venite din strafundul sufletului nostru! Am omis sa vedem ca tragedia noastra a fost cauzata de dezacordul dintre minte si inima. Acest lucru nici macar nu a intrat in atentia ganditorilor maghiari, nu mai vorbesc de rezolvarea in profunzime a problemei, care ar trebui sa inceapa cu armonia dintre minte si inima, asa cum se intampla in spiritualitatea ortodoxa. Doar atunci cand mintea lucreaza in armonie cu sufletul, vointa nationala vine din adancul sufletului.

Si ne intrebam: Nu cumva simpatia fata de Basescu, care este destul de popular printre secui, dincolo de agresivitatea de care am amintit, provine dintr-o nesiguranta colectiva a secuilor? Se stie ca un conducator perceput a fi puternic poate inspira un fals sentiment de siguranta.

Putem sa facem o legatura intre obiectivele autonomiei, care este o constructie pur mentala, si frica secuilor. Eugen Drewermann, teolog si psiholog romano-catolic german scrie ca o morala bazata numai pe rationamentele constiintei este exterioara omului, nu-l satisface in adancurile sufletului, ba chiar agraveaza situatia sa, ii adanceste frica din suflet, care este adevarata problema a fiintei umane. Asa cum spune Drewermann, frica se naste in mintea omului despartit de Dumnezeu; frica provine dintr-o constiinta lipsita de Dumnezeu, din dezacordul dintre minte si suflet, din netrairea continuturilor provenite din inima omului.

Acum ne intrebam: Constructiile autonomiste pur mentale, aflate in contradictie cu strafundurile sufletului secuiesc si lipsite de Dumnezeu, nu cumva exprima tocmai frica omului despartit de Dumnezeu?! Cum ar putea sa dureze, sa fie viabile cerintele secuilor nascute din frica, niste reactii care incearca doar sa mascheze frica?!

Jung a scris ca tragedia omului occidental este o problema religioasa. Noi credem ca situatia de criza a omului vine din neexperimentarea vie a strafundurilor sufletului sau, din contradictia dintre minte si suflet si, drept urmare, din neexperimentarea vie a Adevarului intrupat. Aceasta este si problema colectiva a maghiarimii si ea imbraca un aspect mult mai accentuat. Daca ne oprim la problema autonomiei, la problema drepturilor minoritatilor, ne oprim la suprafata, discutam in mod superficial si nu vedem ca problemele noastre au cauze adanci, care tin de inconstientul nostru colectiv. Rezolvarea lucrurilor numai la suprafata, fara a armoniza mintea cu sufletul si fara sa luam in consideratie lucrarea lui Dumnezeu, asa cum se obisnuieste in cultura occidentala, ne-a dus la o catastrofa nationala.

Drewermann spune ca radacina depresiei, a nevrozei provine dintr-o situatie in care omul nu are o relatie vie cu Dumnezeu. Depresia este boala noastra nationala, ea tradeaza o epuizare a vointei de a mai trai. Aceasta se reflecta si in mentalul autonomist. Constiinta autonomista e optimista, dar inconstientul o tradeaza, ii dicteaza nevointa de a trai ca natiune. Dintr-o contradictie de genul acesta nu poate iesi nimic viabil. Autonomia devine o slabiciune cand nu este sustinuta de o temelie interioara pe care sa se inalte o constructie sufleteasca a miscarii autonomiste.

Problema distantarii dintre minte si suflet si de Dumnezeu pare a fi cel mai grav lucru la noi, la unguri. Este fondul insusi al crizei de identitate a maghiarimii. O identitate nationala vie este bazata pe armonia dintre minte si suflet si pe o convietuire vie cu Dumnezeu. La baza identitatii nationale trebuie sa stea armonia mintii cu sufletul in prezenta lui Dumnezeu. O constiinta nationala, daca nu are la baza armonia dintre minte si suflet, daca constiinta nationala nu are legatura cu Dumnezeu, este slaba, se bazeaza numai pe o frica ascunsa. O astfel de identitate nationala va fi totdeauna sovaielnica; oricat de tare s-ar arata la suprafata, chiar taria suprafetei ii tradeaza frica ascunsa. In Ungaria, ungurii se minuneaza cat de tare este constiinta nationala a secuilor. Dar aceasta tarie este exterioara, tradeaza o frica, o neliniste, o nesiguranta colectiva interioara. Secuii cer autonomie – altfel spus, cer siguranta exterioara pe care cred ca le-ar oferi-o institutionalizarea autonomiei – pentru a compensa frica lor de a-si scruta propria natura interioara, de a avea o identitate nationala adevarata, o viata interioara intru Dumnezeu.

Noi pornim de la premisa ca sufletul colectiv al secuimii si al maghiarilor este tare bolnav. Noi, ungurii, totdeauna ii acuzam pe altii pentru nenorocirile noastre nationale, dar inconstientul nostru ne tradeaza, da semnalul ca natiunea maghiara, in adancurile ei sufletesti pare ca trage sa moara, parca ar vrea sa dispara. La o natiune sanatoasa, vitalitatea provine din inconstientul national. La noi, ungurii, inconstientul parca ar vrea sa ne sfarseasca – acolo unde ratiunea nationala (constiinta) nu este in armonie cu inconstientul national, acolo unde nu sunt asumate si traite continuturile si energiile interiorului, care sunt semnele transcendentei, se pierd energiile colective si vine moartea natiunii.

Oare vointa de autonomie la secui este un semn de vitalitate?! Daca ne uitam la comportamentul inconstient al secuilor, nu. Inconstientul vrea moartea, ratiunea vrea altceva, doreste autonomia pentru ca secuimea sa nu dispara. Aceasta este o contradictie care demasca miscarea pentru autonomie a secuimii si orice miscare nationalista maghiara aflata in neconcordanta cu strafundurile sufletului maghiar si fara relatie cu Dumnezeu. Chiar daca vom reusi sa dobandim autonomia, nu va fi de mare folos in timp, intrucat energiile pustiitoare ale inconstientului secuiesc vor actiona in continuare pentru a ne distruge; fara o vitalitate sufleteasca lucratoare in lumina lui Dumnezeu, o autonomie exterioara nu va putea impiedica procesul de disparitie a secuimii. O adevarata miscare autonomista, ca sa fie viabila, trebuie sa se bazeze pe armonia dintre minte si inima desfasurata prin lucrarea divina. Orice alt fel de autonomie este inselatoare, un fals succes care inseamna de fapt o moarte ascunsa.

Problemele enuntate mai sus sunt si ale omului in general. As indrazni sa spun ca impartasim multe dintre aceste probleme cu Romanii – Romanii au insa un avantaj fata de noi, au religia ortodoxa (dreapta credinta – n.r.), care este o marturisire vie a prezentei lui Dumnezeu in mijlocul lor.

Dupa o privire scrutatoare aruncata in adancurile sufletului secuiesc, noi am ajuns la concluzia ca pretentia de autonomie nu reprezinta o vointa reala provenita din inima natiunii secuiesti. Este o cerinta artificiala creata de o minte care actioneaza in dezacord cu sufletul. Pretentia de autonomie este raspunsul bolnav al unui popor al carui suflet se afla in profunda suferinta.

N.r.: Dintre toate acestea putem concluziona urmatoarele. A dori autonomia fata de o tara gazda, fata de o natiune sau un popor gazda care niciodata nu a discriminat pe nimeni, indiferent de etnie, nici macar pe tigani sau evrei, ci din contra, gazduindu-i pe toti si ingaduindu-le tuturor sa fie ceea ce sunt (ei insisi), denota faptul ca isi doresc propria auto-distrugere. In momentul in care o minoritate vrea autonomia fata de tara in care traieste si vrea sa infiinteze un stat in stat, cu legi si administratii proprii etc., inseamna ca isi doreste o moarte inevitabila.

A nu recunoaste natiunea gazda inseamna a nu recunoaste natiunea insasi. Si astfel ne intrebam si noi: cum poate sa se recunoasca pe sine ca si natiune de sine statatoare daca nu le recunoaste pe altele, inclusiv si mai ales pe cea care ii gazduieste? Dar oare pe ceilalti din Europa ii recunoaste ca natiuni?! Oare ei sunt capabili sa recunoasca natiuni? Sau odata cu autonomia isi doresc o izolare maxima fata de celelalte fiinte umane de pe suprafata acestei planete? Vor sa traiasca singuri (cu ei insisi) si de ce?

A nu recunoaste natiuni inseamna a nu te recunoaste pe tine insuti ca natiune. Sa reamintim, totusi, ca aceste persoane sunt fosti romani deznationalizati prin maghiarizare, la origine. Se urasc pe ei insisi, aceia care gandesc in acest fel, si multumim lui Dumnezeu ca sunt putini la numar, chiar daca au influenta mai sus, sa spunem asa. Nu se pot suporta pe ei insisi. In schimb, ceilalti unguri nu au nici o problema cu noi, romanii, iar noi, niciodata cu ei. Tocmai datorita acestor deznationalizari nu se suporta pe ei insisi. Au fost victimele unor experimente atroce, ca si noi, de altfel. Ii intelegem perfect. Sunt fratii nostri. In fine.. la aceste lucruri este de reflectat.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

05/08/2018/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Gogu Constantinescu, un savant de dimensiune planetara

Multi dintre noi suntem de acord ca am avut, mai ales in secolul XX, fiind cel mai la indemana sa ne ofere informatii, mari personalitati, mari savanti, mari intelepti si genii in toate domeniile si inca mai avem. Vreau sa ne ocupam de George (Gogu) Constantinescu in acest articol, unul dintre cei mai mari inventatori, inovatori, ingineri romani din secolul trecut. Gogu Constantinescu este unul dintre cei mai prolifici inventatori romani din istorie, cu peste 190 de brevete inregistrate de-a lungul vietii sale.

Daca ar sta cineva sa rasfoiasca un dosar cu toate ideile sale, cel mai probabil s-ar opri la inventii ca perforatorul de roci, sistemul de tragere sincronizata cu mitraliera pe avioanele britanice cu elice din Primul Razboi Mondial, denumit G.C. Gear, si convertizorul sonic de cuplu care a dus la crearea unui automobil cu o transmisie automata rudimentara.

Totodata, nu trebuie uitata nici Teoria Sonicitatii, elaborata de Constantinescu, care se refera la transmiterea puterii prin lichide, solide sau gaze.

O scurta biografie

George (Gogu) Constantinescu s-a nascut in Craiova, la 4 octombrie 1881, in „casa doctorului”, de langa gradinile Mihai Bravu, fiu al unui profesor de matematica si nepotul unui inginer. Mama sa, Ana Constantinescu, era de origine alsaciana si iubea muzica, fiind o pianista desavarsita, in vreme ce tatal sau, George, a fost profesor de matematica si inginerie. Astfel, inca de la varsta de cinci ani, Gogu Constantinescu a primit primele sale lectii de muzica, iar abilitatile de matematician s-au dezvoltat natural de-a lungul anilor urmatori.

Inca din copilarie manifesta interes pentru stiinta si in liceu si-a transformat camera intr-un adevarat laborator de fizica si chimie. A realizat in acea perioada o lampa electrica cu mercur, acumulatori, baterii, motoare, un calculator mecanic. Tatal sau a murit cand Gogu Constantinescu avea doar 15 ani.

George Constantinscu, prototipul Automobilia

In 1904 a absolvit Scoala Nationala de Poduri si Sosele ca sef de promotie. In timpul studiilor si dupa absolvire s-a preocupat de demonstrarea utilitatii unui material de constructii nou, betonul armat, atat teoretic, cat si practic. A proiectat numeroase constructii cu structura din beton armat, dar nu a gasit sprijin la guvernul vremii pentru a-si pune in practica ideile si a infiintat propria companie, impreuna cu inginerul Tiberiu Eremia. Costurile reduse ale betonului armat i-au adus castigarea unei licitatii de 5 poduri.

In acea perioada s-a construit drumul Bucuresti-Doftana si Gogu Constantinescu a avut ideea primului material care seamana cu asfaltul de astazi. S-a ocupat de asemenea si de utilaje si mijloacele de transport, gasind solutii de imbunatatire sau creand altele noi.

Dupa cativa ani in care a lucrat ca inginer civil in cadrul Serviciului de drumuri si poduri al Ministerului Lucrarilor Publice, timp in care a contribuit cu succes la construirea catorva cladiri din beton armat, printre care si Marea Moschee din Constanta (intr-o perioada in care folosirea acestui material era extrem de controversata), Gogu Constantinescu se muta la Londra in 1910 pentru a lua parte la revolutia ingineriei care era condusa de Anglia si America. Acolo introduce o noua ramura a mecanicii mediilor continue numita sonicitate. In 1918 a publicat lucrarea The Theory of Sonics. A treatise on transmission of power by vibrations. S-a preocupat apoi de aplicatiile practice ale acestei stiinte, in special din electrotehnica.

Inginerul George Constantinescu printre marii savanți și tehnicieni ai vremii

Este autorul a numeroase inventii precum: motoarele, pompele, ciocanele şi perforatoarele sonice, injectoarele sonice, convertizoare de cuplu (cutii de viteze sonice), generatoare de energie sonica, aparate pentru transmisii si receptoare ale acestei energii. A realizat dispozitivul de tragere la orice turatie a motorului prin discul format de palele elicei in rotatie, numit G.C. Gear (Constantinesco Fire Control Gear). Guvernul britanic a realizat in 1918 pentru inginerul roman Gogu Constantinescu laboratorul din West Drayton numit Uzinele Sonice.

Cu bani foarte putini, Gogu, care va deveni cunoscut si sub numele de Constantinesco, a trecut la treaba pentru a-si pune in practica ideile cu entuziasm. Pe taram britanic, Constantinescu a reusit sa-si breveteze nu mai putin de 18 inventii in trei ani, unele dintre ele referindu-se la imbunatatirea combustiei motoarelor cu ardere interna, iar altele la metode de transmitere a puterii prin energia transmisa prin unde in lichide.

In 1914 s-a casatorit cu Sandra Cocorescu si au divortat dupa 12 ani. S-a recasatorit cu Eva Litton, o femeie cu simtul afacerilor, care-l va ajuta sa depaseasca problemele financiare.

In 1916, inventatorul roman are parte de recunoasterea Fortelor Aeriene Britanice si primeste o comanda care se va dovedi extrem de banoasa pentru Constantinescu: un sistem de sincronizare a mitralierelor cu elicele avioanelor britanice de razboi, care urma sa ii ajute pe piloti sa traga in zbor fara a gauri elicea. Primul avion adaptat pentru sistemul dezvoltat roman a fost testat in august 1916, iar rezultatele foarte bune ale incercarilor i-au convins pe englezi ca banii reginei merita investiti in sistemul cunoscut sub numele de G.C. Gear. In cele din urma, nu mai putin de 50.000 de exemplare ale au fost fabricate si au devenit echipament standard al Fortelor Aeriene Britanice, iar inventatorul a fost premiat cu 50.000 de lire sterline, bani pe care i-a impartit cu partenerul sau de afaceri, Walter Haddon.

Spre deosebire de sistemele mecanice de sincronizare ale vremii, conceptul hidraulic al lui Constantinescu avea cateva avantaje clare: rata de tragere era mult mai buna, sincronizarea dintre mitraliera si elice era mai precisa, iar adaptabilitatea era foarte mare, putand fi montat fara prea multe modificari pe orice tip de motor si sasiu.

Transmisia automata pentru masini

In 1919, dupa sfarsitul razboiului, legaturile armatei britanice cu Gogu Constantinescu sunt intrerupte, iar inventatorul roman este din nou pe cont propriu, deziluzionat de lipsa de interes pentru munca sa si cu bani din ce in ce mai putini.

Craioveanul, care a fost descris de unele publicatii ca fiind grec, incepe munca la o idee care nu-i dadea pace inca din 1910 – aplicarea principiilor sonicitatii la motoare de orice fel. Chiar si in timpul razboiului, Constantinescu a aprofundat analiza pentru transmisiile cu variatie continua si a ajuns la conceptul convertizorului (in unele publicatii apare sub numele de convertor).

Primele brevete sunt inregistrate de roman in 1923, respectiv 1924, timp in care a prins radacini urmatoarea idee in mintea inventatorului: crearea unei masini ieftine, in care soferul sa nu aiba grija pedalei de ambreiaj, care sa poata parcurge 100 de mile cu un galon de petrol (adica un consum mediu de 2,3 l/100 km) la o viteza de croaziera de 30-40 de mile pe ora (48-64 km/h).

Potrivit informatiilor vremii, Constantinescu considera ca aceste performante ar putea fi obtinute cu un motor ieftin de 500 cmc in doi timpi, cu un singur cilindru, impreuna cu un convertizor de cuplu care ar fi eliminat cutia de viteze manuala traditionala si ambreiajul.

Primul test a fost facut cu succes in 1923, cu un model experimental care avea un sasiu vechi de Sheffield Simplex si un motor Singer de doar 10 CP. Masina a fost dusa la marginea Londrei si incarcata cu zece oameni, printre care si inventatorul, la volan, iar testul a fost un succes. Pe platforma sasiului au calatorit alte 9 persoane. Alte teste au fost efectuate tractand sarcini in rampa sau trecand peste obstacole.

Ca o paranteza, suntem convinsi ca daca ar fi realizate cateva replici ale acestui automobil, chiar si la scara redusa, orice muzeu de automobile din lume ar fi bucuros sa le gazduiasca. Asa poate fi promovata imaginea Romaniei in lume solid si pe termen lung. Desigur ca si ouale incondeiate, mititeii sau sarmalele, dansurile, mastile si hainele populare, obsesiv prezentate in exterior in diferite ocazii, au importanta lor in refacerea imaginii tarii, insa ponderea cea mai mare in aceasta promovare consideram ca trebuie sa o aiba oamenii, romanii de geniu, din prezent sau din trecut, inventatori, scriitori, pictori, muzicieni, sportivi etc.

Revenind la automobilul Constantinescu acesta s-a bucurat de un mare interes din partea producatorilor de automobile, in special dupa ce a fost expus in 1926 la saloanele de la Paris si Londra. Prezent la salonul parizian, pe atunci M.S. Printul Carol al II-lea a testat personal automobilul alaturi de inventator. In 1926 General Motors achizitioneaza licenta automobilului cu convertizor.

Un an mai tarziu, acelasi concept a fost folosit pentru crearea unui automobil cu motor in doi timpi cu un singur cilindru, care a fost prezentat la Palatul Ingineriei in timpul Expozitiei de la Wembley din 1924.

Masina s-a comportat conform asteptarilor, dar motorul racit cu aer reprezenta un dezavantaj, la fel si balansul cauzat de el. Pentru productia de serie, insa, Gogu a pregatit un nou concept, care folosea un motor de 500 cmc cu doi cilindri, racit cu apa, cu convertizorul montat intre cei doi cilindri. Puterea maxima dezvoltata era de 5,58 CP, iar carburatorul, mai bun decat cel folosit inainte, era brevetat de inventatorul roman.

Nu a durat mult pana cand noua inventie a inginerului a fost popularizata in presa. In editia din aprilie 1924 a revistei americane de stiinta Popular Science, convertizorul lui Constantinescu a fost descris astfel: „Transmisiile manuale pentru automobile ar putea disparea in cativa ani, dupa aparitia unei noi inventii revolutionare care conecteaza motorul cu rotile propulsoare fara a folosi nici o treapta de viteza. Este munca lui George Constantinesco, un distins inginer britanic (sic!)”.

Cu o masina noua, mai buna, inventatorul roman a mers la Salonul Auto de la Paris in 1926, unde si-a prezentat creatia. De altfel, exista si o filmare in care Gogu Constantinescu arata lumii cum functioneaza inventia sa – el sta langa masina cu motorul pornit, iar cu un baston apasa pe pedala de acceleratie.

In editia din februarie 1927 a aceleiasi reviste americane Popular Science, masina prezentata de Constantinescu la Paris e descrisa cu cuvinte de lauda. „Un nou tip minunat de automobil ruleaza acum pe strazile Parisului. La prima vedere, seamana cu miile de masini mici care isi fac drumul prin capitala Frantei. Dar totusi aceasta masina este capabila sa faca lucruri atat de remarcabile, incat a incitat interesul inginerilor din lumea intreaga. Masina nu are o transmisie de tip conventional. Nu exista trepte de viteza si nici schimbator de viteza”, scria, in urma cu 91 de ani, revista americana.

Modelul aratat la Paris respecta caracteristicile impuse chiar de Constantinescu inainte de inceperea experimentelor – 100 de mile parcurse cu un galon de petrol, la o viteza de 38 de mile pe ora –, insa pretul a crescut de la 100 de guinee (gandit initial pentru un motor cu un singur cilindru) la 215 guinee, respectiv 315 guinee (pretul de expozitie).

Afacerea ratata cu General Motors, constructia in Romania si problemele de sanatate

Inca de la prezentarea prototipului la Wembley, in 1924, inventatorul roman a fost coplesit cu peste 300 de cereri pentru automobilul de 100 de guinee fara pedala de ambreiaj, insa Gogu Constantinescu nu avea inca fondurile necesare pentru a incepe constructia in serie, asa ca solicitantilor li s-a spus ca masina se afla inca in stadiul experimental, dar ca au fost pusi in fruntea listei si ca vor fi primii serviti in cazul in care vor incepe livrarile.

Reclama din 1926 pentru masina lui Constantinescu pe piata britanica. Sursa: Grace’s Guide.

La fel ca in trecut, inginerul a intampinat greutati in gasirea unor finantatori pentru ideea sa, reactia producatorilor de motoare variind de la interes la opozitie clara. De altfel, autoritatile britanice i-au interzis lui Constantinescu sa-si prezinte inventia langa celelalte masini prezente la Expozitia din Wembley, dupa ce Societatea Comerciantilor si Fabricantilor de Motoare a obiectat ca romanul nu este un membru al acestei organizatii.

Gogu Constantinescu a dat in judecata autoritatile, dar a pierdut cazul. In cele din urma, i s-a permis sa-si expuna sasiul in Palatul Inginerilor.

Romanul a primit sustinerea mai multor mici companii si sindicate, care au format cateva companii pentru a-l finanta pe inventator. Una dintre ele, denumita Constantinesco Torque Ltd., avea un capital de 75.000 de lire in 1922, cand a fost fondata (o suma uriasa pentru acele vremuri), si a cumparat drepturile pentru inventia convertizorului de cuplu.

In februarie 1925, un moment critic apare in cariera inginerului, care promitea castiguri financiare foarte generoase. Compania americana General Motors se arata interesata de cumpararea licentei pentru convertizorul de cuplu de la Constantinesco Torque Ltd. si Gogu Constantinescu. Intelegerea spunea ca americanii urmau sa plateasca, in functie de optiune, trei milioane de dolari pentru trei ani sau patru milioane de dolari pentru patru ani, precum si cate doi dolari pentru fiecare convertizor vandut in State. De altfel, GM a facut si un avans de 100.000 de dolari, pentru a acoperi costurile de cercetare.

In plin declin, Gogu a intalnit-o pe Eva Litton, care i-a devenit sotie si l-a ajutat sa iasa din incurcatura, sfatuindu-l sa vanda casa scumpa din Weybridge in care locuise in anii de glorie.

Cei doi s-au stabilit in resedinta Oxen House din imprejurimile lacului Coniston din Marea Britanie, iar dezvoltarea convertizorului a continuat in Romania, unde se crease nevoia pentru trenuri ieftine. Motoarele relativ mici, cu combustie interna, ale lui Constantinescu pareau sa indeplineasca cerintele, asa ca Gogu s-a mutat temporar inapoi in Romania, alaturi de sotia sa, Eva.

Testarea, dezvoltarea si constructia trenurilor cu convertizor Constantinescu au fost facute la firmele Malaxa din Bucuresti, in 1930. Initial, testele s-au facut cu un motor de zece cai-putere si un convertizor montat pe o locomotiva de zece tone, dupa care s-a trecut la pregatirea productiei pentru un tren de pasageri de 30 de tone cu 60 de locuri, propulsat de doua motoare de 20 CP fiecare.

Lucrurile mergeau bine la Malaxa, insa o schimbare in politica trenurilor, intr-o vreme in care electrificarea cailor ferate luase avant, a taiat fondurile pentru proiectul lui Constantinescu.

Inginerul roman s-a intors in Anglia, unde s-a vazut, din nou, fara bani si fara prea multe sperante la inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

In 1963 a vizitat pentru ultima data Romania alaturi de sotia sa, in ciuda impotrivirii medicului sau, care il sfatuise sa nu calatoreasca departe de casa, iar in decembrie 1965 a murit la Oxen House, macinat de problemele de sanatate care i-au afectat sistemul respirator si inima inca din tinerete.

Ultimii ani de viata si i-a petrecut in Anglia, unde a lucrat la diferite proiecte personale, vizitand ocazional Romania, unde a fost invitat ca oaspete de onoare la diferite evenimente.

Potrivit Automobilia, Costantinescu ar fi construit sase exemplare functionale ale masinii sale cu transmisie automata, unul sau mai multe ajungand in Romania. Totodata, se pare ca un exemplar ar fi supravietuit vremurilor si s-ar afla, nerestaurat, in depozitul unui muzeu din Marea Britanie.

Masina cu transmisie automata facuta de Gogu Constantinescu nu a fost prima si nici ultima din istorie, insa a fost una dintre cele mai sofisticate automobile de acest gen din acele vremuri, daca nu cea mai sofisticata. Acesta este poate si unul dintre motivele pentru care interesul producatorilor auto s-a lasat asteptat, in ciuda mediatizarii puternice din partea presei si a multiplelor cereri din partea publicului. Un lucru e clar, insa – George Constantinescu, romanul nascut la Craiova in 1881, isi merita locul pe tabloul celor mai stralucite minti ale anilor 1900-1925.

Alte lucrari de insemnatate mondiala

In ultima parte a vietii a cercetat transformarea energiei electrice in energie sonica si a energiei mecanice in energie calorica, utilizarea ultrasunetelor in practica. A murit la 11 decembrie 1965, la Londra.

Gogu C. Constantinescu a demonstrat ca lichidele sunt compresibile (tot domeniul sonicitatii se bazeaza pe acest lucru) desi toate manualele de fizica sustin si azi exact opusul. I-au fost refuzate primele brevete in America deoarece conducerea institutului de patente a considerat nerealizabile inventiile tocmai datorita teoriei incompresibilitatii lichidelor. A fost responsabil pentru crearea unui nou domeniu al mecanicii, numit sonicitate, care descrie transmiterea energiei prin vibratii in corpurile fluide sau solide. A aplicat noua teorie in numeroase inventii: motorul sonic, pompa sonica, ciocanul sonic si altele.

A fost printre primii care a folosit betonul-armat in constructia cladirilor din Romania – printre cladirile construite de acesta: Cazinoul din Constanta, Castelul de apa de la Peris, podurile de peste raul Siret de la Adjud, Racatău, Roman, Palatul Patriarhiei, Hotelul Athénée Palace, Marea Moschee din Constanta (Moscheea Carol I).

Gogu Constatinescu a fost unul dintre acele minti geniale ale carui idei au devansat cu mult timpul existentei sale fizice, dar care astazi isi pastreaza actualitatea, surprinzand prin acuratete, inventivitate si aplicabilitate.

In contul lui Gogu Constatinescu figureaza circa 400 de brevete de inventie, patentate in SUA, Danemarca, Elvetia, Austria, Germania, Marea Britanie, Franta, Romania etc., precum si altele, care nu au fost niciodata publicate. Un mic calcul ne arata ca de la aparitia primei inventii (1907), pana la data trecerii in eternitate (1965), a realizat cate un brevet la mai putin de 2 luni. A cucerit faima academica si onoare profesionala atat acasa cat si in strainatate, dar a fost mai putin rasplatit pentru ceea ce a facut in domeniul materialelor. Ca si cei mai multi inventatori, a suferit dezamagiri in straduintele sale de a convinge industria si oficialitatile de valoarea ideilor sale.

Cu toate ca opera lui Gogu Constatinescu este de o valoare inestimabila, ea nu a fost cunoscuta indeajuns, in buna parte datorita caracterului secret dat de utilizarile preponderent militare, iar pe de alta parte putinelor publicatii referitoare la aceasta. Astfel, primul volum publicat in 1918 la Londra, intr-un numar limitat de exemplare, a fost declarat secret de catre guvernul Marii Britanii, din cauza explicatiilor pe care le avea noua teorie in domeniul armelor si mijloacelor de razboi.

Cu ocazia implinirii a 127 de ani de la nasterea ilustrului savant roman Gogu C. Constantinescu s-a incercat umplerea golului de informare privind realizarile sale prin aparitia a trei lucrari semnificative: „Inventeurs de genie. Gogu Constantinescu.”, Editura Mediamira, Cluj-Napoca 2006, „Tratat de Teoria Sonicitatii”, (600 pagini) si „Integrala Inventiilor” (4 volume, peste 2000 pagini), Editura Performantica a Institutului National de Inventica, Iasi 2006 (lucrari aparute cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica).

Pentru mai multe detalii, mai puteti citi si cartea Gogu Constantinescu, scoasa de catre Editura A.G.I.R. in 2004 si care poate fi achizitionata de aici: http://www.agir.ro/carte/gogu-constantinescu-110206.html .

Surse: gogu-constantinescu.ro, promotor.ro, Blog Automobilia Romania.

04/08/2018/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Mihail Manoilescu, geniul care a realizat independenta economica a Braziliei

Acum 132 de ani, la 9 decembrie 1891, la Tecuci, se nastea Mihail Manoilescu. La varsta de noua ani se muta, impreuna cu parintii, in centrul istoric si cultural stiintific, supranumit „dulcele targ al Iesilor“. Mihail Manoilescu a fost o personalitate de prima dimensiune a comunitatii ingineresti din Romania, considerat – deopotriva – un mare economist si om politic. Aceasta plurivalenta a fost definitorie pentru cel care a avut o cariera stralucita in toate domeniile amintite si care, din nefericire, si-a sfarsit viata la 30 decembrie 1950, in varsta de numai 59 de ani, in temnita comunista de la Sighet. Ca orice mare personalitate, Mihail Manoilescu a fost si este apreciat intr-o maniera contradictorie, a facut si face obiectul unor evaluari controversate, dar niciun analist demn de acest nume nu poate sa nu-i recunoasca uriasele merite stiintifice, manageriale si, nu in ultimul rand, politice. Am tinut sa fac aceste remarci inainte de trecerea in revista a unor momente mai importante din activitatea sa deoarece – si in cazul Manoilescu – istoria trebuie respectata integral, nu de pe pozitii partizane, nu in functie de diverse conjuncturi, iar noi, cei de astazi si cei care vor veni, avem datoria sa pretuim, in cel mai inalt grad, meritele reale ale inaintasilor.

Patriotismul faptelor

Ion Ionescu-Bizeț

Inainte de orice alt element biografic, aflati inca sub impresia manifestarilor dedicate implinirii a 130 de ani de la infiintarea Societatii Politehnice, doresc sa reamintesc un moment legat de Gazeta Matematica, publicatie initiata, realizata si condusa stralucit de ingineri. Astfel, la serbarea prilejuita de incheierea concursului din anul 1910 organizat de Gazeta Matematica, un elev din clasa a VIII-a reala a citit o poezie care – potrivit presei vremii – „a entuziasmat pe ascultatori“. De fata se aflau, printre altii, Gheorghe Titeica, Ion Ionescu-Bizeț, Traian Lalescu. Autorul a 123 de versuri lungi, in stil eminescian, a folosit 123 de termeni din domeniul matematicii pentru a-si exprima sentimentele patriotice. Era Mihail Manoilescu, cel care – cum se spune – „se tragea” dintr-o familie cu o indelungata traditie in domeniul politicii, traditie care incepea cu Logofatul Tautu, fost sfetnic al lui Stefan cel Mare.

Tancred Constantinescu

Tanarul Manoilescu a imbratisat, la inceput, o cariera tehnica, devenind primul pe lista celor admisi, tot in 1910, ca student la Scoala de Poduri si Sosele, precursoarea Politehnicii bucurestene. In 1915 a fost seful promotiei de absolventi. Numit intr-un post ingineresc al Ministerului Lucrarilor Publice, in preziua intrarii Romaniei in razboi, a fost detasat la Directia Munitiilor, unde, sub conducerea lui Tancred Constantinescu, a proiectat si construit un model original de obuzier in atelierele Wolff, evacuate la Nicolina Iasi. A fost obuzierul de 210 mm care, dupa razboi, a strajuit Monumentul Soldatului Necunoscut din Parcul Carol. Consider ca acest „detaliu” are o valoare simbolica deosebita, intrucat a definit un inginer creativ, angajat direct si responsabil in slujirea celei mai inalte cauze nationale, cea a reintregirii neamului.

Aceasta cauza a fost slujita, in continuare, de Mihail Manoilescu in calitate de conducator al Directiei Refacerii Industriale din amintitul minister, activitatea sa in acest post fiind marcata de programe si proiecte de anvergura nationala destinate progresului tarii in noua ei etapa de dezvoltare. El s-a numarat printre principalii organizatori ai Expozitiei Industriale deschise in Parcul Carol la 21 septembrie 1921.

Mai mult decat atat: Mihail Manoilescu a avut un rol esential in infiintarea Oficiului de Studii Industriale, in organizarea statisticii industriale, in aparitia Buletinului Industriei si in conceperea procesului de unificare a legilor industriale.

Dezamagiri si impliniri

Gheorghe Țițeica

Functiile publice pentru care avea o incontestabila vocatie l-au dezamagit, intrucat a fost confruntat cu numeroase „bune obiceiuri dambovitene“. Retragerea din astfel de posturi dupa anul 1921 a fost benefica pentru gandirea inginereasca si economica deoarece a elaborat, in numai patru ani, lucrari fundamentale intre care: Taranism si democratie (1922), Neoliberalismul (1923), Cum putem reinvia leul aur? (1923), Politica productiei nationale (1924). De asemenea, a publicat lucrari doctrinare mai ales pe teme economice si sociale in revistele Tara noastra, Revista vremii s.a., remarcandu-se, totodata, in postura de conferentiar si ca un stralucit orator la Institutul Social, al carui conducator era prof. Dimitrie Gusti.

In memoriile sale noteaza urmatoarele: „In guvernarea Averescu, de la 21 martie si pana la 4 iunie 1927, adica timp de 75 de zile, am avut activitatea ministeriala cea mai fecunda din tot cursul carierei mele si epoca politica cea mai fericita din viata mea, singura epoca de care imi amintesc cu placere… O viata de om m-am pregatit si am invatat.

Si invat si astazi. Dar, fie din vina oamenilor, fie din a imprejurarilor, fie din a mea, nu mi-a fost o singura data sa am atata libertate si atat ragaz ca sa pot face acestei tari dovada cea mare”. Din aceasta perioada se pot mentiona Legea timbrului, Legea cifrei de afaceri, Legea armonizarii salariilor si Tariful vamal. Se cer amintite rezultatele benefice pentru tara in cele doua misiuni in Italia: un imprumut, reglementarea datoriilor de razboi cu Italia, incheierea unui contract comercial si recunoasterea unirii Basarabiei cu Romania.

Pe firul cronologiei sale biografice consemnam faptul remarcabil din 1928, si anume elaborarea, direct in limba franceza, a volumului La theorie du protectionnisme et de l’echange international, care va aparea in august 1929 la Editura Giard din Paris. Este opera exceptionala a lui Mihail Manoilescu. Peste ani, profesorul Costin Murgescu remarca: „La aproape sase decenii, lucrarea lui fundamentala si-a croit drum in intreaga lume, ea constituie prima strapungere romaneasca in gandirea economica universala si a intrat definitiv in istoria doctrinelor economice moderne, fiind citata in studii de specialitate, cursuri universitare, tratate si enciclopedii, dar nu a vazut pana in 1986 lumina tiparului in limba romana“.

In 1931, in calitate de guvernator al Bancii Nationale, s-a opus cu fermitate formulelor de sacrificare a finantelor secatuite ale tarii si a militat pentru salvarea Bancii Blank. A refuzat sa dea curs dorintei regelui, in sensul amintit, si, astfel, Mihail Manoilescu va fi destituit din postul de guvernator la 27 noiembrie. In schimb, a reusit sa fie ales senator al Colegiului Camerelor de Comert si Industrie la alegerile din 1932 si 1933, demnitate pe care o va pastra pana la sfarsitul anului 1937.

O incontestabila reputatie internationala

Mihail Manoilescu

In perioada 1930 – 1937, Manoilescu a desfasurat o ampla activitate stiintifica, demna de cea mai mare atentie. In Bibliografia selectiva, intocmita si publicata ca anexa la volumele sale Fortele nationale si comertul exterior – Teoria protectionismului si a schimbului international, sunt amintite 46 de articole si studii economice aparute in publicatiile romanesti, cat si in marile reviste straine cu circulatie internationala, in care – pentru prima oara – se face cunoscuta gandirea economica romaneasca. In 1940, la Editura Politehnica, apare Cursul de economie politica si rationalizare.

Mai retinem ca, in 1937, Revue Economique International din Bruxelles a initiat o ancheta, printr-o circulara trimisa la 30 de savanti din diferite tari, care continea urmatoarea intrebare: „Schimbul produselor agricole contra produselor industriale este avantajos – cum sustineau Smith si Ricardo – atat pentru tarile agricole, cat si pentru cele industriale, sau – cum sustine Manoilescu – el reprezinta un dezavantaj pentru tarile agricole?“

Faptul ca alaturi de intemeietorii stiintei economice a fost mentionat Mihail Manoilescu echivaleaza cu cea mai inalta recunoastere a valorii stiintifice a compatriotului nostru.

In acelasi an, 1937, in iulie, a participat, la Paris, la Congresul International al Stiintelor Economice, unde a prezentat comunicarea Necesitatea unei terminologii unificate pentru stiinta economica. Manoilescu propunea elaborarea unui dictionar international al notiunilor economice, ceea ce Congresul a acceptat. Ca urmare, s-a constituit un „Comitet de initiativa pentru Vocabularul International al Stiintelor Economice“ si a luat fiinta un Birou permanent, tot cu sediul la Paris, pentru centralizarea lucrarilor preparatoare si executorii ale Vocabularului. Conducerea acestui birou a fost incredintata lui Mihail Manoilescu, care a detinut aceasta functie pana la sfarsitul vietii.

Fernando Henrique Cardoso

Pentru a contura mai pregnant importanta internationala a operei lui Mihail Manoilescu, ma voi referi la un eveniment relativ recent.

La 9 iunie 2000, a avut loc o intalnire la sediul AGIR intre reprezentantii Corpului Diplomatic ai tarilor din America Latina si mari personalitati ai ingineriei romanesti.

Excelenta Sa, dl. Jeronimo Moscardo de Sousa, fost ministru de stat al Culturii din Brazilia, fost membru al Consiliului Executiv al UNESCO, ambasadorul Braziliei de atunci, in discursul sau intitulat „Influente reciproce” a calificat Romania „ca o putere culturala, care a influentat Brazilia in doua momente decisive: la dobandirea independentei intelectuale prin Tristan Tzara si in realizarea independentei economice prin Mihail Manoilescu”.

Celso Furdado

In ceea ce priveste contributia romaneasca in organizarea economiei braziliene, remarcam influenta imensa pe care inginerul Mihail Manoilescu a avut-o in anii ’30, cand, in Brazilia, aveau loc numeroase discutii privind avantajele si dezavantajele industrializarii.

In anul 1932, a fost tradusa in Brazilia cartea lui Mihail Manoilescu Teoria protectionismului si a schimburilor internationale, care a devenit „biblia industriasilor brazilieni”, autorul devenind un mentor al gandirii economice pentru brazilieni.

Teoria industrializarii a lui Manoilescu se baza pe faptul ca, la produsele industriale, preturile se mentin sau chiar cresc, in timp ce preturile produselor agricole au tendinta de scadere continua. Aceste teorii au fost preluate de Guvernul Vargas si, pe aceasta baza, s-a produs industrializarea Braziliei. Influenta acestei teorii s-a continuat si asupra programului de guvernare a lui Kubitschek, din al carui guvern faceau parte multi ministri care se considerau discipolii lui Mihail Manoilescu, printre care si Celso Furdado, marele economist brazilian. Intre 1932 si 1960, teoriile lui Celso Furdado au fost predate in universitatile braziliene, fiind inspirate de ideile lui Manoilescu.

In anul 2000, presedintele Braziliei, Fernando Henrique Cardoso, un discipol a lui Manoilescu, a scris cartea Teoria dezvoltarii, in care se recunosc influentele maestrului.

Joseph L. Love, profesor la Universitatea Illinois, a scris o carte despre constructia lumii a treia, in care arata ca un inginer roman a construit economia din America Latina prin principiile sale de industrializare.

Un glas lucid intr-o lume confuza

Revenind la cronologia biografica, retinem alte cateva date importante.

Joseph L. Love

In ianuarie 1938, conducand un pelerinaj de 1500 de persoane in Italia, a adus, din Roma, o piatra din Columna lui Traian, monument care urma sa fie reconstituit la Bucuresti, iar in iunie – iulie 1939 s-a aflat pentru ultima data la Paris, unde a participat la sedintele Comitetului pentru vocabularul stiintelor economice. In acelasi an, a luat parte la regatele organizate de Auslandsklub din Kiel, la care erau invitate personalitatile de seama din lumea economiei mondiale. Aici, intr-o cuvantare improvizata, a prezentat viziunea sa asupra Europei economice. Cuvantarea a fost, apoi, reconstituita si publicata. In sfarsit, in iunie a intreprins o calatorie in Germania, in calitate de presedinte al AGIR. Primirea care i s-a facut in lumea stiintifica l-a determinat pe Carol al II-lea sa considere ca Mihail Manoilescu ar putea salva ceva in tragica situatie in care se gasea tara dupa cedarea Basarabiei. Pornind de la conceptia ca, in asemenea situatii, nici o sansa nu trebuie neglijata, profesorul Mihail Manoilescu a acceptat, la 4 iulie 1940, sa fie ministru de Externe in guvernul Gigurtu.

Situatia internationala a fost, cum se stie, potrivnica unui curs in favoarea Romaniei.

Ca urmare, nici vizitele la Hitler si Mussolini, din iulie 1940, nici intretinerea de raporturi bune cu URSS, prin trimiterea lui Grigore Gafencu ca ministru la Moscova, nu au putut schimba ceva in bine, in sprijinul tarii noastre. La Viena, delegatia romana a fost pusa – ca si presedintele Hacha al Cehoslovaciei, in 1939 – in fata unui ultimatum de cateva ore. In urma acceptarii „Arbitrajului” de catre Consiliul de Coroana, Mihai Manoilescu, in calitate de imputernicit al Guvernului roman, a semnat documentele respective, la 30 august 1940. Tragedia cedarii temporare a Ardealului de Nord si a Cadrilaterului este consemnata cu multa si sincera durere de Mihail Manoilescu in volumul Dictatul de la Viena, aparut in anul 1991, in Editura Enciclopedica.

In toamna aceluiasi an a fost trimis in misiune la Roma, pentru a protesta fata de atrocitatile autoritatilor ungare in Transilvania ocupata, iar in iulie 1942 a intreprins ultimul voiaj in strainatate, la Zagreb, pentru a lua contact cu prof. Franges, cu care a scris, in colaborare, o lucrare asupra economiei complexului sud-est european. Manuscrisul a fost trimis in 1944 la Zagreb, dar despre soarta lui nu se stie nimic.

Mihail Manoilescu

Finalul tragic al unei existente pilduitoare

La 12 octombrie 1944, Mihail Manoilescu a fost arestat si retinut un an si doua luni, fara a fi judecat, timp in care este destituit de la Catedra de economie politica a Politehnicii din Bucuresti. Eliberat in decembrie 1945, se consacra redactarii memoriilor privind activitatea sa politica si elaborarii unor lucrari – ramase nedefinitivate – care se adauga celor 13 studii publicate dupa 1937 in revistele economice romanesti si straine, inclusiv volumul Rostul si destinul burgheziei romanesti. Ultimul sau studiu, Productividad del trabajo y comercio exterior, a aparut in 1947 in revista Economia din Santiago de Chile. Tot in aceasta perioada a studiat folosirea energiei geotermice si a brevetat rezultatele pe care le-a obtinut in tara si in Elvetia, sub numele fiului sau Alexandru.

La 19 decembrie 1948 a fost arestat din nou. A ajuns, in 1950, la Sighet, unde se aflau detinuti, intr-un regim de exterminare, toti fostii demnitari ai tarii. Aici, lipsit de asistenta medicala, asemenea celorlalti detinuti, moare la 30 decembrie 1950, in varsta de 59 de ani. Decesul a fost comunicat familiei abia dupa aproape 8 ani, in mai 1958. In 1951, cand Mihail Manoilescu nu mai era in viata, i s-a intentat un proces de catre un tribunal civil, privind activitatea sa ca ziarist, iar la 12 aprilie 1952 a fost condamnat „in lipsa” (!) la 15 ani temnita grea si 10 ani degradare civica, cu confiscarea totala a averii, fapt probabil unic in analele judiciare ale tuturor tarilor civilizate.

Tara, intreaga umanitate au pierdut, in imprejurarile tragice de atunci, o personalitate de exceptie – stralucit inginer, orator, profesor, om politic, diplomat si, mai presus de toate, economist recunoscut pe plan international.

Amintesc ca Mihail Manoilescu a fost membru in Consiliul de administratie al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania (AGIR) inca din 1919 (la un an de la infiintare), cu functia de secretar general delegat al Biroului. In 1932, odata cu inaugurarea Sectiei economice a AGIR, a fost ales presedintele acesteia. Cu ocazia Congresului de la Brasov din 1934, este ales vicepresedinte, iar la 11 februarie 1935, cu unanimitate de voturi, Consiliul de administratie il alege presedinte al AGIR, functie in care ramane pana in 1940.

Personalitatea sa stiintifica si manageriala si-a pus amprenta asupra activitatii AGIR, recunoscuta prin decret regal ca organizatie de utilitate publica si cu reprezentare in Parlamentul tarii. Cum bine se stie, AGIR s-a implicat in dezvoltarea moderna a Romaniei, in elaborarea legislatiei economice si in apararea intereselor profesiei de inginer.

In timpul in care Mihail Manoilescu a facut parte din conducerea asociatiei, mai ales ca presedinte, AGIR a avut cele mai importante realizari de pana atunci. Este inca un motiv esential pentru a-i aduce un omagiu la implinirea a 126 de ani de la nasterea sa.

Material realizat de dr. ing. Mihai Mihaita al AGIR, via Marturisitorii.ro.

03/08/2018/2 Comments/by Patrick

Articole

Emil Cioran catre Constantin Noica, despre Eminescu

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/filosofia-romaneasca-scrisoare-emil-cioran-constantin-noica-eminescu.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/filosofia-romaneasca-scrisoare-emil-cioran-constantin-noica-eminescu.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Emil Cioran catre Constantin Noica, despre Eminescu” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533198260097{margin-bottom: 0px !important;}”]Dintre filosofii contemporani romani, Emil Cioran a fost acela care gasise extrem de multe cusururi in cultura romaneasca, insa nu intr-atat de multe incat sa isi ingroape mintea cu privire la semenii lui, la neamul romanesc, caci a dat peste piatra de hotar numita Mihai Eminescu. Marele geniu eminescian l-a surprins teribil si iata ca recunoasterea unui astfel de geniu i-a trezit lui Cioran o amintire ancestrala in aceast sens, incat neamul romanesc, in ochii sai, in mintea si inima sa, nu mai era atat de demn de a fi dispretuit. Spunea, la un moment dat, despre Eminescu: „acest geniu fata de care si Buddha ar fi fost gelos”. Marele detractor al neamului romanesc, parte constituenta din generatia Criterion din anii ’30 (Eliade, Cioran, Vulcanescu, Comarnescu si Noica), si-a plecat capul in ceea ce priveste pe Eminescu si s-a intors din drumul contumaciei sale pentru a privi pozitiv asupra romanitatii. A fost singurul dintre acesti mari filozofi care s-a abatut de la esenta crestina a filozofiei romanesti incercand sa rationalizeze filozofia prin propria sa gandire. Ceilalti, in schimb, nu. Insa, consideram ca de la el a pornit astazi o serie intreaga de pseudo-filozofi dilematici, unii dintre ei fiind fosti dizidenti sau urmasii unor fosti dizidenti de tip sovietic, cativa dintre ei discipoli directi ai lui Noica in perioada Paltinis.

In ceea ce il priveste pe Mircea Eliade, acesta a devenit mai mult decat crestin. A devenit universal prin opera sa de frontiera numita Istoria Ideilor si Credintelor Religioase.

In continuare va vom prezenta o mica scrisoare a lui Emil Cioran catre Constantin Noica, despre Eminescu. Sa vedem:[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_blockquote font_family=”none”]Draga Dinu,

E de la sine inteles ca-ti impartasesc admiratia pentru acest geniu care nu incetez sa ma mir ca a putut sa apara printre noi. M-as exprima chiar mai dur decat tine: fara Eminescu, neamul nostru ar fi neinsemnat si aproape de dispretuit… Chiar daca entuziasmul meu pentru limba noastra e in continua crestere, pana la punctul de-a o considera una dintre cele mai expresive din cate-au existat vreodata, in schimb in ceea ce priveste semintia noastra ma vad silit sa ma temperez si chiar sa revin la scepticismul meu primar.

Orice s-ar intampla, nu vom scapa de un destin minor, asta e convingerea mea adanca; altadata, ea era un prilej de suferinta, azi abia o mai deosebesc de o simpla parere de rau mai mult sau mai putin detasata. Nu as risca asemenea judecati „definitive” daca ele nu s-ar fi nascut, macar in parte, dintr-o indelungata experienta a cunoasterii de sine…

Acestea fiind spuse, si oricat de aspru as fi cu mine insumi ori cu generatia noastra, nu sunt totusi de parere ca avem dreptul sa-i supraestimam pe tineri, pe acei de care ziceai nu demult ca sunt singurii care l-ar fi meritat pe Eminescu. Ceva – nu prea stiu bine ce – imi spune ca te inflacarezi prea tare. In orice caz noi – si ma gandesc la tanara generatie dinainte de razboi – noi am fost capabili de un mare, incontestabil si rasunator esec. Noii veniti ar trebui sa mearga in reusita la fel de departe pe cat am mers noi in infrangere. Numai atunci s-ar putea afirma ca sunt demni de Eminescu.

Nu stiam ca «Rugaciunea unui dac» are ca varianta de titlu «Nirwana» (scris in germana). Nu ma pot impiedica sa nu ma gandesc ca acest neant care nu e unic, caci Nirvana inseamna si vid si extaz, este una dintre obsesiile mele constante si ca la aparitia primei mele carti in franceza (acel biet «Précis de décomposition») un compatriot (Stamatu, ca sa nu-i zic numele) a remarcat: „Toate astea au iesit din «Rugaciunea unui dac». Era adevarat, atat de mult mi-a marcat adolescenta poemul acesta. Vezi cate a rascolit in mine articolul tau.

Cu prietenie, E. Cioran

5 martie 1970

Paris

[/mk_blockquote][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

02/08/2018/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Nicolaus Olahus si umanismul ungar din veacul al XVI-lea

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://i2.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/26/Portrait_of_Mikl%C3%B3s_Ol%C3%A1h_1740.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://i2.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/26/Portrait_of_Mikl%C3%B3s_Ol%C3%A1h_1740.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Nicolaus Olahus si umanismul ungar din veacul al XVI-lea” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Nicolaus Olahus Romanul, mare european al veacului al XVI-lea” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533026353074{margin-bottom: 0px !important;}”]Nicolaus Olahus (10 ianuarie 1493, Sibiu – 15 ianuarie 1568, Pojon, astazi Bratislava) a fost un umanist, istoriograf si om politic de origine romana care a activat in Regatul Ungariei, ocupand demnitatea de arhiepiscop de Esztergom (in latina Strigonium), regent al Ungariei si apoi guvernator al tarii.

Nicolaus Olahus a fost o minte romaneasca limpede si ascutita, educata si echilibrata, inventiva si spontana, care a cucerit Europa secolului al XVI-lea. Profesorul Stefan Bezdechi de la Universitatea Clujeana il numeste pe Olahus „cel dintai mare european de sange romanesc”.[/vc_column_text][mk_image src=”https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/03/screenshot-2015-03-07-23-12-12.png” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/03/screenshot-2015-03-07-23-12-12.png” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533026929931{margin-bottom: 0px !important;}”]Nicolaus Olahus, „os domnesc“ din Tara Munteneasca, se tragea din Vlad Tepes si era nepot al lui Matei Corvin. Tatal sau, Stefan, era originar din Orastie. Mama sa, Barbara Huszar, era descendenta din familia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Pe unde a umblat prin Europa, pe la curtile domnesti, in palatele episcopale, si’a semnat toate scrisorile si cartile pe care le-a scris cu numele de „Romanul“. Prin aceasta, Romania sau Valahia au circulat prin Europa secolului al XVI-lea cu nume de cinste.

Nicolaus Olahus s’a nascut la Sibiu in ziua de 10 ianuarie 1493. A devenit catolic inca din leagan, religie imbratisata de tatal sau fie cand s’a stabilit definitiv in Transilvania, fie la casatorie ori cu ocazia innobilarii. (Din interese personale sau politice, la catolicism au trecut si Vlad Tepes sau Mihnea Voda cel Rau, rude ale sale). In 1504, Stefan Olahus se muta cu intreaga familie la Orastie, fiind numit aici judecator si primar. Nicolaus mai urmeaza un an scoala saseasca din Orastie, dupa care, in 1506, la 13 ani, paraseste casa parinteasca, fiind trimis sa’si continue studiile la Oradea, unde isi avea sediul un influent episcopat catolic, adevarata pepiniera de secretari si diplomati in serviciul curtii regale ungare. La scoala capitulara de aici se invatau, in latina, gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia si muzica. Pe langa profesorii recrutati dintre canonici erau adusi profesori si de la universitati straine (Padova, Leipzig, Viena). Remarcat de superiorii sai mai cu seama pentru usurinta dovedita in asimilarea limbii latine, ravna la invatatura si buna purtare, este numit, in 1510, paj la curtea regelui Vladislav al Ungariei, functie in care ramane pana la moartea suveranului (1516), cand se hotaraste sa devina cleric. La 23 de ani este numit secretar al episcopului de Pecs, dupa doi ani hirotonit canonic, dupa alti patru ani devenind arhidiacon de Komarom si canonic al Episcopiei de Strigoniu (azi Esztergom).

Este cunoscut faptul ca in anii tineretii sale, intre 1522-1526, Olahus a fost consilier al regelui Ludovic al II-lea si mai ales al reginei Maria a Ungariei, totodata regenta a Olandei, detinand functia de secretar-consilier la curtea regala. In 1542 Nicolaus Olahus si’a inceput cariera politica. Prin calitatile sale diplomatice, a fost consilier al imparatului Ferdinand I al Sfantului Imperiu Roman de natiune Germana, Olahus a avut o influenta covarsitoare in luarea deciziilor politice din Europa Centrala, activand in special in interesul Bisericii Catolice. Doua decenii mai tarziu, in anul 1562, devine arhiepiscop de Strigonium si, prin aceasta, primat al Bisericii Catolice din Regatul Ungariei, pentru ca in final sa ajunga regent si guvernator al Regatului Ungariei. Nicolaus Olahus a fost creat cardinal de catre papa Pius al IV-lea. De numele lui se leaga Academia Iezuita din Nagyszombat (1554), considerata de unii ca fiind prima universitate din Regatul Ungariei. In aceasta calitate va fi numit guvernator al teritoriilor maghiare de vest, controlate de Habsburgi ca noi titulari ai coroanei Ungariei, dupa moartea regelui Ludovic al II-lea in timpul bataliei cu turcii la Mohács in anul 1526.

In calitate de umanist si carturar, Olahus a intretinut o vasta corespondenta cu capetele luminate ale epocii, castigand simpatia si recunoasterea lui Erasmus din Rotterdam. Lucrarile sale cele mai importante, Hungaria si Attila, redactate, se pare, in perioada sederii in Olanda, ofera pretioase informatii cu privire la topografia si istoria Ungariei si, in special, a Transilvaniei.

Activitatea: 1536 Ungaria, 1537 Attila, fiul regelui Ferdinand Genezei, ziare, scurta descriere a vietii Fericitului Zerchsky , 1763 , sau despre originile poporului regatul Ungariei si Attila Ungaria (…) emondato coniumctim editi, Viena.[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”CAPITOLUL AL XII‑LEA – Despre Ungaria de dincolo de Tisa” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027169315{margin-bottom: 0px !important;}”]1. Acea parte a Ungariei care este dincolo de riul Tisa, dupa cele sustinute de Ptolemeu, se numea candva Dacia. Atingand la Miazanoapte o regiune a Sarmatiei, se intinde de la Muntii Carpati pana la curbura raului Nistru. Iar spre Miazazi tine pana la Dunare, unde [aceasta] incepe a se numi Istru; la Apus, pina la Tisa si iazigii metanasti. In ea sunt provinciile: Valahia Mare, care se mai numeste si Transalpina, Moldova, Transilvania, Maramuresul, tinutul Somesului, Crisana, Nyir si tinutul Timisului. Transalpina, care se spune ca odinioara s’a numit Flaccia, de la Flaccus care adusese aici o colonie a romanilor, incepand de la muntii prin care este despartita de Transilvania…[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-2.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-2.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027259265{margin-bottom: 0px !important;}”]…se intinde aproape pana la Marea Neagra. Pamantul [ii este] neted si sarac in apa. La Miazanoapte se invecineaza cu roxanii, care acum se numesc ruteni, la Miazazi cu acea parte a Ungariei care este indreptata spre cetatea Timisului si spre campul Maxons, iar la Rasarit, cu fluviul Dunarea, care separa de ea Moesia Inferioara.

2. Principele ei se cheama voievod; in zilele noastre este Radu, care, puternic in bogatie si stapanire, are cetatea de scaun in orasul Targoviste. Se spune ca, daca este nevoie, poate chema la arme, de pe teritoriile sale, si duce la lupta pana la patruzeci de mii de osteni. Este supus regelui, caruia ii depune juramantul de credinta prin trimisii sai. In aceasta provincie, din vremurile strabunilor nostri pana in zilele noastre, au fost doua familii [voievodale], provenind la inceput [sic] din aceeasi casa: una, a Danestilor, de la voievodul Dan, cealalta, a Dragulestilor, de la Dragula; de acestea aminteste si Aeneas Sylvius, in capitolul al doilea din Europa. Dintre acestia, ba prin puterea regelui nostru, ba prin a imparatului turcilor, sunt alesi voievozii indreptatiti […][/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-3.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-3.jpg” align=”center”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”CAPITOLUL AL XIII‑LEA – Despre Moldova” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027450713{margin-bottom: 0px !important;}”]1. Provincia Moldova se invecineaza la Rasarit cu Muntenia, la nord‑vest cu polonezii, la Miazanoapte, interpunandu’se Podolia, nu este departe de tatarii care sunt vecini cu Marea Azov. Si principele acestei provincii se numeste voievod, nefiind expus atator schimbari primejdioase ca cel al Munteniei. Totusi, ca si acela, si acesta depune juramant de credinta regelui Ungariei. Ca sa ramana devotati, ei detin, cu ingaduinta regelui Ungariei, cateva cetati in Transilvania. In vremea noastra, aceasta provincie o conduce Petru‑Voda. Moldovenii au aceeasi limba, rit [si] religie ca muntenii; pe alocuri, se deosebesc partial in port. Ei socotesc ca sunt si de vita mai aleasa si mai harnici si mai buni calareti decat muntenii. Se indeparteaza mai des de regele Ungariei; se razboiesc mai des cu regele Poloniei. Se spune ca pot chema la arme mai bine de patruzeci de mii de osteni. Graiul lor si al celorlalti valahi a fost candva latin, ca al unora ce se afla intr’o colonie a romanilor; in vremea noastra se deosebeste foarte mult de acela, numai ca multe cuvinte ale lor sunt de inteles pentru cei [care vorbesc] latineste.[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-4.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-4.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”CAPITOLUL AL XIV‑LEA – Despre Transilvania” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027608617{margin-bottom: 0px !important;}”]1. Transilvania este inconjurata pretutindeni de munti foarte inalti, mai cu seama in partea in care se delimiteaza de Muntenia; pe o latura, prin care se orienteaza spre Miazanoapte si spre moldoveni, are o trecatoare mai larga. Din Ungaria se deschid catre ea trei cai, si acelea greu de umblat si noroioase. Una se numeste Calea Mesesului, in partea unde curge Somesul; alta se cheama [Calea] Crisului, pe unde curge Crisul; celei de a treia i se spune Poarta de Fier, pe unde aluneca raul Mures. Intrarea dinspre Muntenia este stramta si abrupta. Din aceasta cauza,[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-5.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-5.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027737434{margin-bottom: 0px !important;}”]turcii, care au invadat pe aici Transilvania, s‑au ales in dese randuri cu o mare infrangere, din partea unei mici ostiri. Din Transilvania, care are lungimea de vreo treizeci de mile maghiare si aproape aceeasi latime, sau ceva mai mica, poti supune Ungaria intreaga, mai usor decat din Ungaria Transilvania. Caci drumurile sale pot fi usor inchise prin taierea stejarilor.

2. In afara de aceasta, populatia este strans unita in privinta membrilor sai, razboinica, dispunand de arme, precum si de cai puternici si buni. Tinutul intreg este format, in alternanta, cand din sesuri, cand din paduri, brazdat de cursuri si meandre de apa, cum vom spune putin mai tarziu, pamantul fiindu’i roditor, bun pentru vita‑de‑vie, bogat in aur, argint, fier si in alte metale si – dincolo de acestea – si in sare, abundand in vite, salbaticiuni, ursi si pesti, incat nu poti condamna natura ca nu ar fi daruit acest meleag cu toate cele prielnice traiului. Aici traiesc patru neamuri de obarsie diferita: maghiarii, secuii, sasii, valahii; dintre ele, sasii sunt considerati mai nepotriviti pentru lupta. Maghiarii si secuii vorbesc aceeasi limba, numai ca secuii au unele cuvinte specifice neamului lor […][/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-6.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-6.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027939984{margin-bottom: 0px !important;}”]Nota editorului Kollarus (1763):

Orasele mai de seama si mai populate sunt locuite de unguri, germani si slavi, care impreuna cu valahii alcatuiesc populatia intregului regat. Dar neamurile slave, impartite in slavi, poloni, ruteni, boemi, moravi, croati, dalmati, slavoni, sarbi, rascii, ocupa partea cea mai mare a regatului, incat partea aceasta a Europei pare ca’si reia infatisarea pe care a avut-o inainte de venirea ungurilor. Caci de la Nord si Sud incetul cu incetul neamurile slave se reintorc in inima tarii si se raspandesc foarte mult prin toate provinciile regatului. Popoarele germane vin de la Apus, iar valahii isi trimit la noi coloniile lor dinspre Rasarit. Cea mai mica parte a Ungariei e aceea care cuprinde pe unguri, adica pe poporul ce se slujeste exclusiv de limba ungara si ma tem sa nu piara insasi limba lor, in acelasi chip in care a pierit limba cumanilor […][/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-7.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-7.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533028230746{margin-bottom: 0px !important;}”]Valahii in limba lor isi zic rumunyi (rumani) adica romani si socot ca vorbesc rumunyeschte (rumaneste), adica in limba romanilor. Limba lor mai pura are cea mai mare afinitate cu limba italiana, dar limba de care se slujesc, mai ales bihorenii, in biserica, e sporita cu vocabule slave, din pricina religiei pe care, primind-o, daca nu ma insel, de la popoarele slave care se inchina dupa ritul si dogma greaca, o pastreaza cu cea mai mare incapatanare. Lucrul acesta l’am constatat eu insumi, cand fiind la Oradea Mare intr’o misiune de Stat, am avut prilejul sa stau cu ei de vorba […]

„Valahii sunt crestini, numai ca urmand pe greci, se deosebesc de biserica noastra catolica in privinta purcederii duhului Sfant si a altor articole mai putin importante.“

Despre moldoveni: „Moldovenii au aceeasi limba, obiceiuri si religie ca si muntenii, se deosebesc numai prin imbracaminte. (…) Limba lor si a celorlalti valahi a fost candva romana, caci ei sunt copii din Roma“.

Despre Transilvania: „Neamul acesta de oameni robusti, razboinici inarmati, sunt prevazuti cu cai buni, zdraveni. (…) Intreaga regiune este alcatuita cu sesuri si paduri, intretaiata de ape cotite, plina de pamant roditor. Bogata in vin, aur, argint, fier si alte metale si sare; cat se poate de imbelsugata in boi, fiare, ursi si pesti, asa ca nu poti invinui firea ca n’ar fi gramadit in acest tinut toate bunatatile traiului.“

Nicolaus Olahus aminteste si de bogatiile aurifere din Ardeal, exploatate de stapanitori straini: „… Aur ca acesta pe care altii l’au aflat de marimea unui ou de gaina. De curand, mi’a scris episcopul Nicolae Gerendi de Transilvania, ca a gasit aur din acesta de marimea unei paini taranesti, cantarind mai bine de 1.600 ducati.“ Aceasta consemnare se facea la 1544.

Ne punem intrebarea fireasca, acum, la inceput de secol XXI: Cine va putea evalua vreodata cantitatea de aur extrasa cin Muntii Apuseni ai Ardealului?

Imperiul Roman si’a redresat economia cu aurul din Muntii Apuseni. Tot aurul Apusenilor a curs prin vreme spre alte semete capitale. Cu aurul motilor s’au ridicat catedrale marete la Viena si Budapesta.[/vc_column_text][vc_video max_width=”700″ link=”https://youtu.be/3AEQfSFMw6A” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533028422921{margin-bottom: 0px !important;}”]Este foarte important ca, desi Transilvania se proclamase inca din secolul al XV-lea (dupa Rascoala de la Bobalna, 1437) UNIO TRIUM NATIONUM, din care romanii nu faceau parte, Nicolaus Olahus scrie despre Transilvania: „… in ea sunt patru natiuni: unguri, secui, saxoni si valahi“. Deci si romanii sunt recunoscuti de el, impotriva curentului oficial, ca a patra natiune. O face ca o a patra natiune, in virtutea convingerilor constiintei lui de roman.

Pe baza monedelor romane, descoperite in Transilvania, el spune ca: „Acestea sunt un semn neindoielnic al vechimii stapanirii romane prin partile acestea“, adaugand inca o data cuvintele comune romano-romane, ca semn al romanitatii poporului roman.

Nicolaus Olahus a murit la Bratislava, la 14 ianuarie 1568 si a fost inmormantat la Tyrnavia.

Nicolae Iorga scria ca: „… arhiepiscopul de Strigonium primatul si cancelarul este cel mai de seama umanist al regatului maghiar din secolul al XVI-lea. El nu si’a ascuns originea, ci a iscalit cu hotarare Olahus-romanul.“

Sursa: Thraxus Ares Blog.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

31/07/2018/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Petre Tutea, Scrisoare catre Emil Cioran, despre crestinism

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/tim.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/tim.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Petre Tutea, Scrisoare catre Emil Cioran, despre crestinism” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1532787454852{margin-bottom: 0px !important;}”]Draga Emil,

Ma gandesc cu placere la clipa cand ne-am cunoscut. Tin sa subliniez ca apari, pregnant, in constiinta mea in mod pur, detasat de timp si spatiu. Incerc sa gandesc jocul pe care-l port intre prietenie si admiratie. Am certitudinea ca te-ai implinit, eu insa nu. Ma consolez nu cu aceasta iluzorie forma a nemuririi: gloria, ci cu nemurirea religioasa, care puncteaza cimitirele cu cruci. Crucea simbolizeaza anularea distinctiei intre gloriosi si invinsi. Fara religia crestina omul ar trai nelinistea produsa de limitele vietii si de moartea absoluta. Ce glorios este crestinismul ce populeaza templele si cimitirele cu nemuritori! Religia crestina asigura fraternitatea intre gloriosi si anonimi si invinsi. Fara crestinism, umanitatea ar fi alcatuita din bipezi anonimi si gloriosi. Ce glorioasa e viziunea crestina asupra omului in care nebunii, neimplinitii si geniile se intalnesc, fratern, aici si dincolo.

Religia crestina ne permite sa vorbim despre oameni fara deosebire. Este si firesc, pentru ca, desi fizic se aseamana, metafizic se deosebesc prin destin. De altfel, metafizica, aceasta disciplina filosofica fundamentala, nu a putut si nu poate inlocui religia. Religia crestina, prin puterea ei nivelatoare, inlatura oamenii de prisos; ea inlatura dezgustul existentei si spaima mortii absolute.

Draga Emil, sunt batran, bolnav si trist. Sunt nelinistit de perspectiva mortii. Ce pustie ar fi viata fara temple, sacerdoti si credinciosi. Imi pare bine ca scoala, cu toate disciplinele ei, nu poate inlocui Biserica.

P.S. Draga Emile, cred ca-ti aduci aminte de scrisoarea, trimisa acum cativa ani, prin care te rugam sa-ti las camera de langa Cismigiu. Acum, cand perspectiva mortii ma preocupa mai mult ca altadata, revin cu aceeasi rugaminte, pentru a avea si tu, cand te vei fi intorcand la Bucuresti, un acoperis.

Petre Tutea

3 martie 1991, Bucuresti

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

28/07/2018/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Cum a fost infiintata Primaria Bucurestiului si Sfatul Orasenesc?

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/1375830_463254397126584_728154962_n.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/1375830_463254397126584_728154962_n.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Cum a fost infiintata Primaria Bucurestiului si Sfatul Orasenesc?” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1532462465708{margin-bottom: 0px !important;}”]Potrivit istoricilor, prima forma de organizare administrativa a orasului Bucuresti a fost sfatul compus dintr-un jude si 12 pargari (consilierii locali de astazi). La 1932, istoricul, arheologul si numismatul roman Constantin Moisil scria ca sub acest sistem a fost condusa Capitala pana la sfasitul veacului al XVII-lea si ca acest organism local se ingrijea de acte de administratie oraseneasca, el avand dreptul de a confirma, prin asa numitele carti ale orasului, toate vanzarile si achizitiile de imobile, delimitarile si schimburile de proprietati.

Odata cu instaurarea epocii fanariote (1714), vechea forma de organizare administrativa a fost inlocuita de marea vornicie a politiei, secondata de agie sau politia oraseneasca, ceea ce a produs, natural, estomparea autonomiei comunale atat timp cat marele vornic al politiei era numit de domnitor, iar norodul nu avea niciun cuvant de spus. Lucrurile aveau sa se schimbe, insa, radical, dupa introducerea, sub protectoratul rusesc, a Regulamentului Organic (1831), unul dintre capitolele acestei legi organice cvasi-constitutionale vizand reforma administratiei centrale, respectiv inlocuirea marii vornicii cu un Sfat Orasenesc ales exclusiv de cetateni. De altfel, modelul avea sa fie implementat si in celelalte orase ale Munteniei, pe baza asa numitului Regulament pentru sfaturile orasenesti dupre orasele printipatului Valahii. In Anexa 2 a Regulamentului Organic erau insiruite normele privind modalitatea prin care se fac alegerile pentru noul sfat orasenesc, atributiunile acestuia si metoda de administrare a averii orasului.

Prin urmare, Sfatul Orasenesc al Bucurestilor includea cinci madulari ai sfatului (membri), dintre care unul fiind prezident, iar altul casier. Alegerea Sfatului se facea anual, la fiecare inceput de toamna, evident componenta acestui organism fiind decisa de obste. Apropo de obste, aceasta avea drept de a alege toti locuitorii de lege crestineasca, in varsta de la 25 de ani in sus, obligatoriu posesori ai unui acaret nemiscator in valoare de 5.000 de lei. Strainii puteau vota doar daca dovedeau ca locuiesc in Bucuresti de minimum 2 ani, ca platesc o chirie de minimum 300 de lei si dadeau in scris ca se supun tuturor indatoririlor orasenesti.

La 1831, dreptul de a fi candidat pentru Sfatul Orasenesc il avea oricare cetatean, indiferent de rang, insa nu mai tanar de 30 de ani si musai posesor al unui acaret nemiscator in valoare de 20.000 de lei. Strainii care doreau sa ajunga in Sfat trebuiau sa se lepede de cetatenia tarii de provenienta.

Un amanunt extrem de interesant este acela ca membrii Sfatului nu primeau leafa, ci beneficiau de anumite facilitati pe durata mandatelor, cum ar fi scutirea de taxe. Pentru cei proveniti din tagma negutatorilor, care erau alesi trei ani la rand si se dovedeau a fi destoinici, scutirea de taxe era prelungita pana la finalul vietii. Pentru cei de vita nobila, recompensele erau ridicarea in rang.

Primul Sfat Orasenesc al orasului Bucuresti, in conformitate cu dispozitiile Anecsul al doilea al Organicescului Regulament, a fost votat la 15 noiembrie 1831, alesii fiind marele vornic Constantin Cantacuzino (prezident), vornicul Constantin Campineanu (a demisionat cateva zile mai tarziu, fiind inlocuit cu serdarul Stefan Ioan), negustorul grec Gheorghios Paapas, caminarul Iorgu Bibescu si boierul Iancu Raducanu (membri), rezultatul scrutinului organizat de Marea Vornicie a treburilor din launtru (Ministerul de Interne) fiind validat de insusi generalul Pavel Kiseleff, conducatorul armatei ruse de ocupatie.

Alexandru Ioan Cuza schimba forma de administrare locala in 1864, atunci cand sfatul isi schimba numele in consiliu comunal, presedintele acestui for fiind numit primar. Primul primar al Bucurestilor a fost ales la 7 august 1864, in persoana lui Barbu Vladoianu, fost general de armata si om politic roman. Abia dupa Marea Unire sunt infiintate primarii in fiecare sector al Capitalei, denumite atunci culori, fiecare institutie administrativa de sector avand, ca si astazi, primarul ei. Totodata, seful administratiei comunale, coordonator al sectoarelor, a fost numit primar general.

Material realizat in cadrul „Bucuresti-Centenar” – Program Cultural derulat de Primaria Municipiului Bucuresti prin Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic via National.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

24/07/2018/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (13) – Anglia pastreaza si astazi vechile forme istorice, pururea reimprospatate de spiritul modern

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Anglia pastreaza si astazi vechile forme istorice, pururea reimprospatate de spiritul modern” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1531771946661{margin-bottom: 0px !important;}”]Sa discutam cu „Romanul” lucruri elementare pentru orice cunoscator al istoriei, sa-i facem abecedarul istoriografiei sau fiziologiei statului? Ar fi o misiune de doua ori ingrata, intai pentru ca oamenii cu cari discutam, fie oricat de destepti, nu vor gasi in reminiscentele celor patru clase primare si a unui curs de violoncel elemente indestule pentru a ne intelege, apoi pentru ca, coborandu-ne noi chiar la nivelul lor intelectual si copilarindu-ne mintea ca s-o punem pe o treapta egala cu a lor, totusi n-ar voi sa inteleaga, pentru ca nu e in interesul lor sa inteleaga.

Intr-o discutie cu totul teoretica spusesem, de exemplu, ca aristocratia adevarata are un rol esential in viata unui stat. Aceasta am spus-o bazati pe cele mai stralucite exemple din istorie. Avem Roma, Anglia actuala, republica Venetiei, Olanda s.a.

Din aceasta teorie sustinuta in genere, „Romanul” ne atribuie in specie ca pentru Romania voim domnia unei oligarhii aristocratice, desi tot organul ilustrului Costinescu are imprudenta de-a cita conditiile ce le credem noi neaparate pentru existenta unei aristocratii adevarate. Se cere a fi istorica am zis noi. Poate insa exista o aristocratie istorica intr-o tara in care, cu indignare si rusine trebuie s-o spunem, un strain ca tatal d-lui C. A. Rosetti a fost asemenea boier? Dupa epoca vechilor fanarioti, a Caradalelor, Gianiilor, Cariadgiilor din generatia intaia, nu mai poate exista aristocratie istorica in generatia a doua. Odata ce virusul personificat prin lepadaturile Orientului, lipsite de iubire de adevar si de curaj, a intrat in organismul viu al unui popor, nu mai poate fi vorba de aristocratie istorica. Ea ramane un ideal de invidiat, pe care putine popoare l-au ajuns in toata curatia lui si de la care alte popoare, a caror viata a fost corupta prin demagogie sau prin despotism, cata sa renunte pentru secole inainte, daca nu pentru totdeauna. Exista in adevar familii istorice in tara; numele lor e format in genere dupa numele vreunui munte din Carpati.

Dar, sub domnia unui regim de ereditate care avea in vedere impartirea averilor, in cursul timpului ele n-au putut pastra nici o avere destul de mare, nici o influenta politica covarsitoare pentru a fi ceea ce baronii au fost pentru Anglia, patricianii pentru Roma sau pentru Venetia. De aceea am repetat-o de atatea ori ca reactie in sensul adevarat al cuvantului, reactie ca incercare a unei reconstructiuni istorice anterioare fanariotismului, nu mai e cu putinta in Romania si nu suntem utopisti pentru a cere ceea ce n-ar fi cu putinta nici pentru Dumnezeu din ceruri.

Dar, adevarate naturi de spioni si de agenti provocatori, a caror esperiente si apucaturi politienesti sunt esplicabile prin trecutul lor misterios, ei estrag bucatele din articole ce n-au a face unul cu altul si formeaza apoi un act formal de acuzatie in contra noastra. Astfel, pasajul privitor la aristocratie ca element de dezvoltare istorica se pune alaturi cu consideratiunile ce le facem asupra manifestului principelui Bulgariei. E evident ca n-are a face. Bulgaria nu are, nu poate avea aristocratie, precum n-o poate avea Serbia. Dupa batalia din Campul Mierlei, intr-o robie de cinci sute de ani aproape, sub domnia egalizatoare a unei rase straine, care ea insasi n-are aristocratie si care totdeuna a fost domnita de despotismul obicinuit in statele Orientului asiatic, bulgarii si sarbii n-au putut pastra o institutie proprie popoarelor celor mai libere si epocelor celor mai libere. Prin urmare cu totul altul este rolul manarhului in Bulgaria, cu totul alte conditii de organizare sociala cere un stat fara trecut si unul care are trecutul lui istoric. Ar fi absurd din parte-ne a pretinde ca Statele Unite ale Americei sa fie conduse de-o aristocratie istorica, cand ea nu s-a putut nici naste pe pamant american; ar fi absurd a o pretinde chiar pentru imparatia Braziliei si pentru orice stat nascut in urma acelei primaveri etnice care se numeste evul mediu.

Nici pentru tara noastra n-am gandit vreodata de-a propune un sistem care sa invieze veacul al XVII-lea, epoca lui Matei Basarab. Cu toate acestea, oricine va voi sa defineasca marele mister al existentei va vedea ca el consista in improspatarea continua a fondului si pastrarea formelor. Forme vechi, dar spirit pururea nou. Astfel vedem cum Anglia, care sta in toate celea in fruntea civilizatiei, pastreaza si astazi vechile sale forme istorice, pururea reamprospatate de spiritul modern, de munca moderna. De aceea o si vedem ramaind ca granitul, mareata si sigura in valurile adancelor miscari sociale de cari statele continentale se cutremura. Un stat mare si puternic ca Rusia, dar absolutist, se cutremura din temelii de o miscare sociala, tot astfel Germania, tot astfel republicana si egalitara Franta. Ba chiar membrii internationalei de la noi, ajunsi aci ministri si membri la Curtea de Casatie, sunt siliti a vota o lege in contra strainilor socialisti, de vreme ce indigenii socialisti ocupa functii inalte. Ei bine, in Anglia sunt organele centrale ale Internationalei rosie, traieste Marx, generalisimul partidului si nici pe guvernul, nici pe poporul englez nu-i doare capul de aceasta.

Cu acelasi sistem oligarhic vedem Roma devenind imperiu, vedem Venetia, un oras, devenind putere, adesea de rangul intai, in curs de o mie si mai bine de ani. Dar se intelege ca nici prin gand nu ne trece a admite ca aristocratia istorica, substratul oligarhiei, se poate improviza si ca putem scoate din pamant oasele Basarabilor spre a le da o noua viata. Cu totul altul e rolul monarhiei in tara noastra. E indeajuns daca sub ea se asigura inaintarea meritului si a muncii si daca acestea se pun la adapost de escamotarea din partea Caradalelor si Costinestilor; e destul atata, si pentru atata numai se cere o reorganizarea sociala. Acestea doua nu sunt asigurate in dezvoltarea lor. Vedem pe cucernicul Simeon, ce merita o chilie la manastirea Ocnei, decorat cu Steaua Romaniei, senator si om mare; vedem cavaleri de industrie imbogatindu-se peste noapte din rascumpararea drumurilor de fier; vedem oameni prinsi in rebeliune fatisa devenind adiutanti domnesti, vedem pe altii vanand, prin cotituri sub masca patriotismului, posturi la Casatie ori la drum de fier; c-un cuvant, nici merit, nici munca nu sunt considerate, iar ignoranta, felonia politica, viclesugul comun devin titluri de recomandatie pentru inaintare in statul roman. Si toti acesti paraziti sociali, toata secta asta de spioni si cavaleri de industrie, acest odium generis humani cum i-ar zice Tacit, costa mult, foarte mult. Sarcinele de intretinere ale politicianilor de la noi diminueaza panea de toate zilele a poporului de jos, care ca rasa, ca inteligenta, ca inima este superior paturii de parveniti si de scursaturi din catesipatru unghiurile lumii, cari s-au asezat deasupra lui din secolul trecut incepand.

Aceasta problema sociala ar fi trebuit sa-i fie cunoscuta regelui la venirea sa in tara; s-ar fi cazut sa cunoasca ca nu oamenii legati de sute de ani de soarta acestui pamant si a acestui popor pot fi inamicii lui, ci cei scursi de ieri, de alaltaieri, cari uzurpasera pentru ei privilegiul de a fi ei singurii romani, nefiind romani si singurii patrioti, neavand o patrie hotarata. Si cand Epureanu a dat consiliului sau M. Sale l-a dat dupa indemnul a o suma de deputati cari amenintau a nu voi sa treaca Milcovul daca e vorba ca samsarii din porturi si declasatii cafenelelor din Bucuresti sa determine si pe viitor soarta acestei tari.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1531771936036{margin-bottom: 0px !important;}”]Articol publicat in TIMPUL, la 6 mai 1881.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

16/07/2018/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Nagy Attila – Ortodoxie si romanism. Jertfa ca baza a identitatii vii a neamului

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/puli.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/puli.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Nagy Attila – Ortodoxie si romanism. Jertfa ca baza a identitatii vii a neamului” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530825263835{margin-bottom: 0px !important;}”]S-a produs o ruptura in ‘89 in societate – de fapt dupa ’89 – , ruptura care ramane desconsiderata de societate. Inaintasii nostri care au luptat impotriva comunismului, in munti, cu arma-n mana, stiau ce inseamna viata ca jertfa, eroismul jertfei. Societatea noastra este fara viitor, fara fond real; noua societate, cea de dupa ’89, nu este cladita pe jertfa inaintasilor nostri. Temelia adevarata a societatii este eroismul jertfei, care are ca fond sacrificiul spiritual. Traim intr-o societate care e reprezentata de negarea jertfei inaintasilor nostri, negarea trecutului viu, inca prezent.

Degeaba ne certam in privinta corectitudinii istoriei nationale, la nivel teoretic, degeaba ii invinuim pe inamicii exteriori de falsificarea istoriei noastre nationale daca viata noastra sociala se exprima prin negarea jertfei inaintasilor nostri.

Jertfa este baza personalitatii vii. Te face persoana reala, adevarata. Jertfa nu are metoda, este darul vietii, nu trebuie decat sa-l accepti. Duhul este cel care te impinge sa te jertfesti, lucrarea Duhului in om. Omul jertfitor este omul care accepta lucrarea Duhului. Omul care se jertfeste pastreaza cu adevarat vie identitatea nationala. Identitatea nationala este vie prin jertfa, si nu prin gura mare a extremismului. Prin omul care se jerfeste pentru neam se pastreaza identitatea nationala in Duh, prin Duh. Prin jertfa este pastrata continuitatea vie a neamului, in Duh.

Societatea de dupa ’89 este negarea a tot ce a jertfit pana acum neamul nostru. Acum domneste lasitatea, care neaga pastrarea identitatii vii prin jertfa. Astfel, lasitatea ajunge la o pastrare teoreticianista, comoda, fara jertfa, a identitatii nationale. Nevoia de jertfa este o nevoie importanta a personalitatii, prin asta se formeaza personalitatea. Idealul de non-personalitate al omului modern se bazeaza pe idealul comoditatii. Omul comod este omul teoretic. Omul teoretic reprezinta prada manipularii. Pe omul jertfitor nu-l poti manipula, caci jertfa este a lui, este o experienta a personalitatii sale, nu este ceva primit din exterior, ca teoreticul. Identitatea vie a neamului inseamna ceea ce este pastrat in sinele fiecaruia, prin traire. Ce se pastreaza cel mai bine? Lucrul pentru care te-ai jertfit, lucrul pentru care ai jertfit din persoana ta.

Jertfa are sens daca este lucrarea unei mari spiritualitati, adica daca este lucrarea Duhului. Duhul cunoaste sufletele noastre. Asta inseamna ca Duhul este adevaratul cunoscator al identitatii neamului, ca identitatea adevarata nu este ceva teoretic, ci este continutul viu al sufletului pentru care ne-am jertfit (pentru care am jertfit din persoana noastra). Adevarata identitate nationala este pastrata prin Duh, in Duh, se pastreaza prin invatatura Duhului. Jertfa ne invata ca identitatea neamului nu este ceva pur formal ce trebuie pastrat intr-un mod static si dat mai departe in asa fel incit sa nu se strice cumva forma. Identitatea neamului este vie daca este intr-o continua formare, transformare. Transformarea adevarata nu se face intr-un mod voit, pe baza unei hotarari teoretice. Adevarata transformare a vietii neamului este o intamplare. Intamplarea da dinamica identitatii nationale, altfel devine statica, moarta. Jertfa nu este voita, nu se poate hotari, este intamplare. Intamplarile adevarate sunt lucrarea Duhului. Acolo unde identitatea nu-si poate permite aceasta intamplare – data de Duh –, identitatea neamului devine rigida si moare.

Idealul de azi al omului modern este „sa mearga bine”. Din pacate, asa este gandita si pastrarea identitatii nationale, „ca sa mearga bine neamului”. Si, tot din pacate, traim clipele unei lumi aflate in disparitie, a lumii bazate pe jertfa; traim disparitia ultimelor personalitati care si-au bazat viata lor si a comunitatii pe jertfa. Suntem martorii disparitiei unui ideal de viata care era bazat pe jertfa, viata care datorita jertfei era vie. Vitalitatea unui neam se naste din jertfa. Si nu din idealul de a le avea pe toate! Din nefericire, istoria prezenta, istoria ce o traim acum este negarea trecutului nostru, a jertfei inaintasilor nostri, iar pentru asta nu altii sunt de vina, ci doar noi. Negarea trecutului de jertfa este negarea identitatii nationale vii. Degeaba sustinem in mod teoretic corectitudinea istoriei neamului, daca prin negarea jertfei inaintasilor nostri negam intr-un mod evident trecutul nostru. A pastra identitatea nationala inseamna un mod de viata, acceptarea intamplarilor vietii. Daca nu facem acest lucru, daca nu acceptam lucrarea Duhului in intamplari, totul devine rigid, adica teoretic. Iar teoreticul este moartea neamului.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530825330866{margin-bottom: 0px !important;}”]Articol aparut in numarul 3 al revistei „CERTITUDINEA”.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

05/07/2018/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

O scrisoare cu mult subinteles

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/carol_ii_hitler_23490300.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/carol_ii_hitler_23490300.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”O scrisoare cu mult subinteles” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530734865595{margin-bottom: 0px !important;}”]La inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Romania se afla intr-o situatie incordata. Rusii ne iau Basarabia in urma pactului Ribentrop-Molotov. Hitler incerca sa se apropie din ce in ce mai mult de resursele tarii iar Carol al II-lea se afla in plin avant dictatorial. Redam mai jos scrisoarea lui Adolf Hitler catre regele Carol al II-lea din 17 iulie 1940.

„Maiestatea Voastra,

Evenimentele, ca si unele consultari determinate de ele, nu mi-au ingaduit pana azi sa exprim opiniile mele despre propunerile pe care Maiestatea Voastra mi le-a comunicat. Trebuie sa va rog sa admiteti ca situatia extraordinara si pericolele pe care le prezinta constituie explicatia absolutei francheti a gandurilor pe care doresc sa le exprim. L-am informat pe duce despre aceasta scrisoare. […]

Dupa razboiul mondial, Romania, favorizata de o sansa exceptionala, a dobandit de la trei state teritorii pe care, dupa parerea mea, nu le mai poate pastra mult timp din punctul de vedere al politicii de forta. Alta ar fi fost situatia daca Romania ar fi reusit sa realizeze asimilarea interna a acestor teritorii din punct de vedere etnic si politic sau daca slabiciunea militara a tarilor vecine ar fi ramas permanenta. Prima alternativa nu s-a putut materializa, iar pe cea de-a doua nu ar putea conta nimeni dintre cei care au cunostinta de legile ce guverneaza evolutia natiunilor. Daca Romania este astazi silita pe calea concesiei sa inapoieze teritoriile pe care le-a dobandit, aceasta nu reprezinta altceva decat ceea ce previziunea omeneasca trebuia sa se astepte a se intampla intr-o zi. Imi pare deja un mare castig faptul ca Ungaria – dupa cum consider ca am motive sa cred – nu insista asupra unei definiri strict juridice a revendicarilor ei, ci este gata sa le negocieze pe baza unui compromis echitabil. […]

Eu am facut insa si guvernului ungar urmatoarea declaratie clara:

In eventualitatea ca nu ar exista nici o posibilitate de intelegere pasnica intre Romania, Ungaria si Bulgaria, Germania la randul ei ar putea anunta in mod clar ca de acum inainte ea se va dezinteresa total fata de viitoarea evolutie in sud-estul Europei. Reichul german este destul de puternic pentru a se proteja el insusi, cu promptitudine si prin propria forta, impotriva amenintarii oricarei agresiuni. Totusi, eu nu voi permite niciodata ca Wehrmachtul german sa fie angrenat intr-un conflict pentru chestiuni care sunt absolut disproportionate cu jertfele cerute de un razboi. Daca Romania, Ungaria si Bulgaria considera ca nu pot ajunge la o intelegere, convingerea mea este ca aceasta atitudine nu va aduce beneficii nici uneia dintre aceste tari, ci, din contra, le va aduce pedeapsa tuturor. In acest caz, nu ma simt chemat sa intreprind ceva spre a tine sub control evolutia viitoare. […]

Daca Maiestatea Voastra ar fi acum in masura sa revada punctul de vedere al Romaniei in acest sens si ar fi dispusa sa ma informeze despre aceasta, as face imediat cunoscut lui Mussolini acest fapt, ca si guvernelor ungar si bulgar.

Daca, pe de alta parte, Maiestatea Voastra ar considera ca nu poate fi de acord cu modul meu de a rationa, eu nu il voi mai continua in viitor, ci, pur si simplu, voi informa guvernele ungar si bulgar ca guvernul german, la randul lui, nu vede calea pe care ar putea porni la solutionarea acestor probleme.

Daca totusi ar fi posibil sa se ajunga la o reglementare satisfacatoare intre cele trei tari printr-o asemenea atitudine, aceasta ar insemna, pentru fericirea si viitorul tuturor celor trei interesati, mai mult decat orice presupus succes tactic de moment, care, mai devreme sau mai tarziu, ar duce inevitabil la noi crize.”[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

04/07/2018/0 Comments/by Tudor Urse

Share this:

O scurta biografie

Transmisia automata pentru masini

Afacerea ratata cu General Motors, constructia in Romania si problemele de sanatate

Alte lucrari de insemnatate mondiala

Share this:

Patriotismul faptelor

Dezamagiri si impliniri

O incontestabila reputatie internationala

Un glas lucid intr-o lume confuza

Finalul tragic al unei existente pilduitoare

Share this:

Share this:

Share this:

Share this:

Share this:

Share this:

Share this:

Share this: