Undeva, un crainic, îmbrăcat în straie de clovn, prezent la o emisiune televizată, își face cuvenita reclamă, strigând din toate puterile:
— Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, astăzi, acum și aici, pretutindeni, în premieră absolută — nu doar planetară, ci și galactică — vi se prezintă în fața ochilor o capodoperă a genului! Un film alb-negru și color, mut și sonor!
— Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, veți asista la un film cu adevărat epocal, o coproducție internațională realizată cu un buget gigantic, astronomic! Un scenariu unic, o capodoperă la care au colaborat peste o mie de regizori, majoritatea, firește, de la Hollywood!
Veniți și nu ezitați! Veniți și vă minunați! Veniți și veți fi încântați!
Veți urmări cel mai mare și cel mai grandios film din toate timpurile…
Pe un ecran imens, inițial alb-lăptos, apare brusc, în cele mai mici detalii, o hartă a lumii. Este identică celei dintr-un atlas geografic școlar: continentele, însoțite de imagini ale raselor umane care le populează, ale animalelor, insectelor și păsărilor, ale arborilor și florilor specifice fiecărei regiuni, precum și ale tuturor speciilor ce viețuiesc în râuri, mări și oceane.
De nicăieri își face apariția o ființă misterioasă — nici bărbat, nici femeie, nici măcar androgin — care se apropie de hartă pentru a o privi mai atent. Și, ca și cum tocmai pe ea o așteptase harta sau, poate, chiar din cauza ei, întreaga imagine începe să se descompună. Bucăți de toate mărimile, asemenea unor piese de puzzle, se prăbușesc la picioarele ființei.
Creatura misterioasă se apleacă, culege câteva piese în palmă și, cu intenția fermă de a reface harta exact așa cum fusese la început, încearcă să le reasambleze. Însă lăudabila sa încercare este sortită eșecului. Piesele, amestecate haotic, refuză să se lase reconstruite. În ciuda tuturor eforturilor, harta renaște mereu într-o altă formă, diferită, stranie, aproape de nerecunoscut.
Piesele par vii, însuflețite de o voință proprie. Se mișcă frenetic, amestecându-se cu o viteză amețitoare, ca și cum n-ar vrea, sub nicio formă, să revină la configurația inițială. Își aleg noi forme, complet neașteptate, și se opun cu încăpățânare restaurării.
Când mișcarea lor încetează, imaginea rezultată este cu totul alta. Nimic nu mai seamănă cu ceea ce fusese înainte. Noua hartă sfidează orice înțelegere: un tablou cubist pictat de un artist orb, o reprezentare a unei lumi ieșite din făgașul firesc, consecința directă a unor acțiuni umane iresponsabile. Oameni care au crezut că totul le este permis, că totul este posibil, au schimbat iremediabil ordinea naturală.
Dar piesele de puzzle nu se opresc. Continuă să-și schimbe așezarea, iar noua hartă pare hotărâtă să înghită tot ce îi stă în cale, cu o foame pantagruelică.
Rând pe rând, dispar în gura ei nesățioasă casele, apoi cartierele, orașele, țările, continentele. Nimic nu mai poate opri acest proces devastator. Într-o clipită, râurile, fluviile, mările și oceanele sunt devorate, iar în final întreaga planetă dispare. Peste tot se așterne o tăcere sumbră, rece, ca a morții.
Soarele rămâne blocat pe cer, dar razele sale nu mai încălzesc nimic. Singurul lucru pe care îl mai ating este burta imensă a hărții, care se umflă amenințător, stând să plesnească. Și o face!
Cu un zgomot asurzitor, miliarde de bucăți colorate sunt împroșcate, scuipate în vidul lăsat în urmă, după ce harta a înghițit tot.
Ce frapează, ce șochează din prima secundă, este că piesele de puzzle, însuflețite de o voință proprie, par dornice să se combine din nou, dar numai după bunul lor plac. Refuză cu încăpățânare să se reconstituie după „schema” inițială a vieții normale, așa cum o știam odinioară.
Lumea se află în fața unei alte realități, una în care bărbații au devenit majorete cu barbă și mustăți, își fac implanturi mamare, poartă rochii scurte și generos decoltate și se rujează strident, în timp ce femeile fumează trabucuri, râgâie la o bere „între fete” sau, când nu scuipă semințe pe jos, înjură birjărește pe stadioane.
Copiii lucrează în corporații, iar bunicii stau cu suzeta în gură; alți copilași își împing părinții în cărucioare. Avioanele plutesc pe ape, propulsate de vâsle, în timp ce vapoarele zboară pe cărbuni, la 300 de metri altitudine. Submarinele s-au transformat în magazine alimentare pe roți, iar mașinile, odinioară indispensabile, nu mai există, fiind toate topite. Fierul plutește acum, în timp ce hârtia, devenită mult prea grea, nu se mai produce deloc.
În această nouă lume, legile firescului s-au inversat complet: tot ce zbura înainte acum plutește; tot ce plutea zboară; iar tot ce se scufunda merge pe roți.
Peștii trăiesc pe uscat și se hrănesc cu nutreț, în timp ce porcii, boii, vacile, caii și măgarii s-au mutat în adâncuri, unde pasc alge și plancton. Elefanții, rinocerii și hipopotamii au luat în stăpânire cerul, zburând cu lejeritate printre brazi și plopi, de unde culeg mere și pere.
Albinele distrug recoltele, otrăvindu-le; lăcustele produc miere; gândacii oferă cremă de zahăr ars, iar din viermi se obține un vin de calitate excelentă.
A apărut o nouă creatură: lăcusta cu pene de leopard, care alimentează rețeaua de gaze din care se produc tricouri, teniși și aparate de ras.
Ursul polar stă relaxat sub o umbrelă de soare și soarbe cu un pai, dintr-un pahar fără fund, o licoare vâscoasă și verde. La Ecuator, focile, morsele și vulpile polare se bronzează cu burta în sus, pe nisipul fierbinte. Între timp, șerpii, șopârlele și broaștele aleargă fericite pe calota glaciară, adaptându-se cu ușurință noului mediu. Păianjenii au ajuns de mărimea unei case, dar sunt la fel de docili precum viperele, care acum trăiesc în ferme și produc cel mai bun lapte din lume.
Negrii s-au transformat în albi, albii au devenit negri, iar asiaticii s-au schimbat în piei-roșii.
Moda, însă, a rămas neschimbată. Pantalonii cu talia ridicată până aproape de gât și fustele care acoperă frunțile ridate și cearcănele sunt încă la mare căutare. Totuși, acestea se opresc brusc la nivelul bikiniului. Singurele restricții sunt pentru blugii tăiați și pantalonii cu turul lăsat, care pot fi purtați doar joia și de Ziua Imbecililor.
Acum, fiecare zi este o sărbătoare. Se serbează: ziua prostului, a porcului, a struțului, a prezervativelor, a medicamentelor, a cocainei, a teroristului, a bancherilor și a regilor. În celelalte 299 de zile ale anului, se sărbătorește ziua cumpărăturilor.
Armate de orci sunt teleghidate să voteze „din proprie voință și credință” ceea ce li se dictează. Fericirea se distribuie sub formă de cipuri implantate în creier — un creier în care până și ultimul neuron a murit demult. Pretutindeni au apărut oameni fără nicio urmă de inteligență, care zâmbesc larg, până la urechi, în timp ce saliva le curge în barbă.
Războaiele religioase au dispărut; acum există o singură religie — religia Banului. Zeul Ban a devenit Stăpânul suprem.
În apartamente, totul este multifuncțional. WC-ul poate fi folosit pentru fierberea laptelui de struț, pianul servește drept pat, iar vesela este destinată nevoilor fiziologice. Cărțile, demult topite alături de mașini, au lăsat locul borcanelor de murături în bibliotecă. Televizorul a devenit o casă pentru hamsteri și cactuși — „locatari” care oferă, seară de seară, un spectacol mai viu decât orice film.
Fotoliile sunt fixate pe pereți, canapeaua atârnă de tavan, iar lustrele sunt prinse de podea. Toate acestea sunt considerate firești, căci, după noua Lege a gravitației, oamenii merg acum cu picioarele în sus și capul în jos. Astfel, fiind mai aproape de lustre, mințile le sunt mai bine luminate.
În natură, peisajele cele mai frumoase sunt doar o amintire. Pădurile au fost tăiate, animalele sălbatice vânate până la extincție, iar locul lor a fost luat de munți de gunoaie și de ape poluate cu mercur și deșeuri radioactive.
Societatea „modernă” a adus cu ea prăbușirea familiei tradiționale, distrugerea istoriei și a valorilor autentice. Sunt promovate și încurajate incitarea la violență, cruzimea față de semeni și animale, otrăvirea naturii și îngroparea oricăror principii morale. Egoismul și hedonismul au devenit virtuți, în timp ce adevăratele valori au fost înlocuite de percepții false: eroii autentici sunt dați uitării, iar în locul lor sunt ridicați la rang de idol supereroi ficționali, care promit să salveze lumea, dar, în secret, contribuie la distrugerea ei. Dragostea a devenit o simplă tranzacție, existând doar pentru „ocazii speciale”, precum Valentine’s Day.
Pentru crimele în familie, pedepsele au fost reduse la simple amenzi, mai ales când motivația este câștigul din asigurările de viață. În același timp, societatea este menținută într-o stare de agitație continuă, înfricoșată de amenințări permanente: Apocalipsa, războiul, meteoritul, cutremurul, erupțiile vulcanice și multe alte catastrofe greu de imaginat. Pe lângă acestea, frica de virusuri, gripe aviare și pesta porcină este alimentată constant. Alertele non-stop au ca scop inocularea unui sentiment general de groază, întreținut de indivizi lipsiți de scrupule, dar îmbrăcați în haine de lux.
Pretutindeni, oamenii străzii sunt dispuși să ucidă pentru o mână de mărunțiș. Nebuni lăsați în libertate, care se autoproclamă profeți, colindă nestingheriți. Bătrânii și bolnavii sunt abandonați să moară cu zile, din lipsa fondurilor necesare pentru a-i salva.
Înarmarea excesivă, industria farmaceutică criminală, justiția coruptă, poliția incapabilă și promovarea nonvalorilor au devenit normalitatea. Nimic din toate acestea nu mai surprinde pe nimeni și nimic nu se va schimba vreodată, atât timp cât ignoranții și incompetenții conduc lumea, împingând-o spre un viitor necunoscut, dar cu siguranță sumbru!
— Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, ați urmărit filmul grotesc al vremurilor moderne, un film din care facem cu toții parte…
STOP! Opriți filmul! Trebuie să refacem pelicula… cadru cu cadru…
A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.
Arhivele Naționale ale României au publicat marți, pe rețelele sociale, o fotografie de arhivă, în care apare Regele Mihai aruncând crucea de Bobotează în apa Dâmboviței. Familia regală era o bună păstrătoare a tradițiilor românești, potrivit sursei menționate.
