Patrick Matiș - Ce este comunismul? (partea a treia)
Comunismul este modus operandi al Noii Ordini Mondiale, Marelui Reset, centralizare și control totale asupra a tot ce înseamnă activitate umană pe suprafața acestei planete.
După cum am povestit și în articolele precedente, originea comunismului nu începe cu Marx, nici cu Engels, nici cu artizanii Revoluției Franceze, ci cu mult înainte. Vom reveni în acest articol să investigăm începutul acestui fanatism care a adus numai dezastru întregii omeniri, sânge și dezolare, mizerie și eșecuri de tot felul, și abuzuri inimaginabile. De asemenea, vom face o corelare cu ceea ce se întâmplă astăzi, în plină așa-zisă pandemie când istoria se repetă pe o octavă mult mai gravă.
Se spunea, la un moment dat, în anumite articole cum că primul revoluționar comunist a fost François-Noël „Gracchus” Babeuf. Însă, istoria consemnează că înainte de Babeuf au mai fost și alții.
Ne aducem aminte că, pe 28 iulie 1794, politicianul francez Maximilien Robespierre era decapitat prin ghilotinare în faţa unei mulţimi, incident care a marcat sfârşitul dictaturii Clubului Iacobin, o societate politică revoluţionară din timpul Revoluţiei Franceze. Această decapitare a pus capăt perioadei de teroare din cadrul revoluției, scăldată în sânge uman. Aproape întotdeauna revoluțiile sângeroase au avut ca scop preluarea controlului.
Rolul lui Babeuf în istorie a început imediat după moartea lui Robespierre – care a semănat confuzie printre numeroşii săi discipoli. Conform cărţii „Steagul Roşu” a lui David Priestland, „Babeuf l-a condamnat pe Robespierre pentru că a trădat meşteşugarii şi ţăranii francezi şi a devenit liderul primului regim comunist”.
Intenţia lui Babeuf era de a răsturna Directoratul francez – guvernul revoluţionar care a condus Franţa din 1795 până în 1799 – şi să redea puterea iacobinilor, însufleţiţi de conceptele egalitarismului comunist, sub un sistem gândit pe baza principiilor socialismului utopic.
Babeuf „ajunsese să condamne proprietatea chiar mai radical decât o făcuse sub domnia iacobinilor” după părerea lui Priestland, abandonând ideea că Legea Agrară putea, de una singură, să materializeze viziunea sa despre „egalitatea absolută”. Așa ceva se întâmplă chiar astăzi în cadrul Marelui Reset promovat de către așa-numitul Forum Economic Mondial. Unul din motto-urile lor este chiar „you will own nothing and you will be happy” („nu vei deține nimic și vei fi fericit” – n.t.).
Babeuf începuse să creadă că banii trebuiau şi ei eliminaţi şi oamenii trebuiau forţaţi să predea roadele muncii lor unui „depozit central”. De acolo, un guvern omnipotent ar fi trebuit să se ocupe de redistribuţia acestora către populaţie.
Banii ca și exponenți comerciali și financiari ai capitalismului trasat de către Adam Smith în acel secol XVIII aveau să fie condamnați la eliminare pentru a centraliza forța financiară și pentru a opri specula ce începuse deja în acea perioadă, după acapararea rutelor comerciale importante către Indiile de Est.
Babeuf trăsese unele concluzii privind ceea ce el considera că sunt problemele iacobinismului moderat şi observase folosirea violenţei, de către Robespierre, pe scară largă în timpul Terorii. Babeuf dorea să încerce un sistem chiar mai extrem, care folosea revoluţia violentă pentru a prelua controlul asupra societăţii. Același lucru l-a pus în aplicare și Lenin în Rusia din timpul primului război mondial.
Conspirația celor Egali a materializat intențiile lui Babeuf, fiind organizată de acesta în timpul detenției sale din februarie 1795 pentru „incitare la rebeliune, crimă și dizolvarea adunării reprezentanților Națiunii”, conform „Dicționarului Critic al Revoluției Franceze”. Cartea mai menţionează că printre conspiratori au fost atât „foşti terorişti” cât şi „neo-terorişti”, precum Germain, Bodson, Debon şi Buonarroti. În prezent, în Statele Unite ale Americii, cel care sunt suveraniști, patrioți sunt catalogați drept „trumpiști”, ba chiar și „teroriști domestici”.
Dar înainte ca rebeliunea armată a lui Babeuf să poată avea loc la data stabilită – 11 mai 1796 – Directoratul a auzit despre planurile acestuia. Pe 10 mai, cu o zi înainte de rebeliune, Babeuf, împreună cu mulţi dintre colegii săi conspiratori, au fost arestaţi şi, după un proces care a durat o lună, mulţi au fost condamnaţi la moarte.
Babeuf a fost decapitat pe 27 mai 1797, însă teoriile sale au fost transmise mai departe de către unul dintre discipolii săi, Filippo Buonarroti – cel care, de altfel, a documentat istoria mişcării lui Babeuf.
Construită pe ideile lui Babeuf, la Paris a luat fiinţă astfel o nouă societate numită Liga Proscrişilor.
Unul dintre membrii a fost un croitor german pe nume Wilhelm Weitling care s-a alăturat societății la scurt timp după ce a ajuns la Paris în 1835, conform cărții lui Priestland, devenind în scurt timp „unul dintre personajele comuniste cele mai cunoscute ale anilor 1840”. Acesta a luat ideile lui Babeuf privind revoluţia violentă, egalitatea impusă de stat, distrugerea proprietăţii şi – după părerea lui Priestland – le-a infuzat cu o viziune creştin-apocaliptică. Sub conducerea sa, Liga Proscrişilor a devenit Liga celor Drepţi.
Astfel că, Parisul, care trecuse deja prin numeroase mişcări revoluţionare la începutul anilor 1800, a fost unul dintre cele mai importante orașe în care personalități și ziare ale vremii, chiar prin diferite societăți secrete, răspândeau idei ale socialismului și comunismului.
Acesta a fost, pe scurt, cazul Parisului sfârșitului de secol XVIII și început de secol XIX însă, rădăcinile comunismului apăruseră înaintea Comunei din Paris, iar din acele începuturi s-a format comunismul modern, bazat pe concepte precum ateismul, care ar fi impus de stat, şi lupta perpetuă a clasei de jos (proletarii).
Mergem un pic mai departe și observăm că Liga celor Drepți s-a mutat la Londra după o lovitură de stat nereuşită în 1839, formând în 1840 Societatea Educaţională a Muncitorilor Germani (Deutscher Arbeiter-Bildungs-Verein, în germană). Mai apoi, în timpul unui congres din 1847, Liga celor Drepți s-a unit cu Comitetul Comunist de la Bruxelles care a fost format cu un an înainte și care a fost condus de către Karl Marx și Friedrich Engels.
Apoi, s-a format Liga Comuniştilor, avându-i pe aceiaşi Marx şi Engels la cârmă. În cadrul Ligii, cei doi au scris Manifestul Comunist, pe care l-au publicat în 1848.
Manifestul a devenit, după 1917, textul de bază al oricărui regim comunist. Cu toate acestea, conform lucrării „Marx şi revoluţia permanentă în Franţa”, a lui Bernard H. Moss, la vremea respectivă era doar un „pamflet, scris pentru o mică sectă” şi a trecut oarecum neobservat.
Cu toate acestea, Manifestul Comunist nu a făcut mari valuri în epocă pentru că „ideile prezentate erau oricum vehiculate masiv în mediul muncitorilor democraţi, cu siguranţă în Franţa”, conform părerii lui Moss.
Însă, Manifestul Comunist a căpătat ceva popularitate în timp, Karl Marx și Friedrich Engels câștigând treptat notorietate – dar poate şi datorită faptului că pamfletul era suficient de scurt şi explicit, scris într-un stil simplu, pe înţelesul tuturor – reuşind să transmită clar ideile, celor fără educaţie sau celor care nu şi-ar fi pierdut timpul citind filozofie.
Un alt rol major jucat de cei doi a constat în unificarea teoriilor socialiste şi marxiste ale momentului – prima dată acest lucru având loc în cadrul Clubului Muncitorilor Germani, apoi cu ajutorul Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor – cunoscută şi sub numele de Prima Internaţională.
Marx şi Engels au încercat să unească numeroase mişcări socialiste şi comuniste sub o ideologie comună (cu toate că Marx a criticat sistemul de producție socialist spunând că este inferior și e de sorginte asiatică), născând o formă de comunism care îşi trăgea ideologia adânc din ideile care au generat Revoluţia Franceză. Atât Marx, cât şi Engels, cereau adesea distrugerea tuturor structurilor care ar fi ameninţat noua ierarhie pe care încercau să o planteze, şi – asemenea Revoluţiei Franceze – promiteau să distrugă familia, proprietatea, nobilimea şi religia (aceasta din urmă considerând-o opiul popoarelor).
La adăpostul conceptelor de etică înaltă, folosite poate ca și decorații, a propos și de intențiile bune cu care este pavat drumul către Iad, Manifestul Comunist promovează idei care sunt dezastruoase pentru umanitate: „comunismul aboleşte adevărurile eterne, aboleşte toate religiile şi toată moralitatea”.
În locul virtuţilor tradiţionale şi a responsabilităţii individuale, Manifestul Comunist propune un guvern omnipotent care să distrugă violent structurile sociale şi să devină singurul deţinător al puterii – pentru a forţa populaţia către un sistem ateist şi bazat pe lupta de clasă. De altfel, abolește clasa de mijloc – în zilele noastre se vede clar evoluția prin care au trecut aceste idei și faptic ceea ce se petrece și se pregătește pentru viitorul foarte apropiat.
Marx şi Engels scriau în 1845, în lucrarea „Sfânta Familie” că „mişcarea revoluţionară începută în 1871… şi care a fost în final învinsă prin conspiraţia lui Babeuf, a dat naştere ideilor comuniste pe care prietenul lui Babeuf, Buonarroti, le-a reintrodus în Franţa după Revoluţia din 1830. Ideea aceasta, dezvoltată consistent, propunea o Nouă Ordine Mondială”.
După un secol, acest nou sistem a devenit, conform „Cărţii Negre a Comunismului” a lui Stephane Courtois, responsabil de moartea a sute de milioane de oameni.
Sistemul distopic criminal propus de cei care urăsc de moarte omenirea nu numai că atacă civilizația umană, dar și mediul natural înconjurător. Să nu uităm că Revoluția Industrială are ca și cuvânt de ordine poluarea.
În episodul următor vom vorbi despre infiltrarea acestui sistem în cadrul statelor, instituțiilor și celorlalte sisteme umane. Rămâneți aproape!
Bibliografie: epochtimes-romania.com.
A consemnat Patrick Matiș.