Constantin 7 Giurginca – Arhivele Transcendente – Cetatea, zidurile și stâncile de la Vârful Țurțudui
Vârful Țurțudui din Munții Buzăului este o impresionantă piramidă, cu înălțimea de circa 300 de metri, înălțime ce este de două ori mai mare decât a marii Piramide Keops, din Egipt, care are 147 metri.
Vârful este un excelent și strategic punct de observare spre cele patru puncte cardinale, iar în zona vârfului a fost un important observator astronomic și un obelisc, dinamitat prin anul 1980. Se văd urmele unor ziduri ciclopice, ca un brâu în jurul minimasivului, care ocroteau existența unei cetăți, cu o bogată și înfloritoare viață. Legendele vorbesc de oameni uriași, giganți, care au modelat munții (ca și la arealul Sarmisegetusa Regia) în formă de piramide. Pietrele de pe vârful muntelui, care formau zidul Cetății, erau fasonate, lucrate, așezate una peste alta, ca la orice zid construit, pe ele găsindu-se inscripții, ce spun limpede că acel zid de cetate ridicat din stânci fasonate, nu este întâmplător așa, și că cineva l-a zidit. Interesantă este și tehnica de construcție: trei straturi de blocuri de piatră suprapuse, lipite între ele prin straturi de lut, care asigură impermeabilitatea apei. Cel mai intrigant este însă stratul maroniu-roșcat, gros de circa un centimetru, care acoperă ca o tencuială suprafața exterioară a peretelui piramidei, strat ce acoperă și interstițiile dintre pietre. Aceeași tehnică, a acelei străvechi civilizații din vatra Vechii Europe (cum o numea Marija Gimbutas), o regăsim la piramidele de lângă Vâsoko (Bosnia) și la tunelele din Vratnița (Bosnia), cercetate de arheologul croat Semir Osmanagich, din Sarajevo. Acolo, cea mai înaltă piramidă are circa 200 metri.
Sub piramidele de la Vâsoko s-a descoperit un labirint de tuneluri cu inscripții pictografice, cu simboluri similare ca la Policior-Ruginoasa. Și în minimasivul Țurțudui se află peșteri încă neexplorate care-și așteaptă temerarii. La fel de enigmatice sunt și inscripțiile, fără îndoială o scriere, dar în ce alfabet? Despre scrierea de pe masivul de la Țurțudui, neobositul iscoditor, inginerul militar Paul Lazăr Tonciulescu, afirma că acea inscripție „era scrisă cu alfabet autohton”. Menhirul a stat falnic „observator” milenii în creștetul muntelui cărunt, până când a fost zburat din soclul său și culcat la orizontală acoperit cu țărână și frunze putrezite. Lespedea pe care a descoperit-o Diana Gavrilă, statornică în misiunea ei de veghetor asupra Țării Luanei, era frumos fațetată, pe care se întrezărea o scriere. Aceeași vigilentă Diana Gavrilă a aflat de existența, până nu demult, a unei platforme cubice, construită din blocuri de gresie bine fațetate, pe suprafața cărora se putea distinge un strat subțire de oxizi de fier, ce-i conferea aspectul de planșeu metalic (op. cit. pg. 118).
Două asemenea Cuburi, însă de dimensiuni megalitice, le poate întâlni drumețul pe drumul ce merge de la Mălăești spre Bran, în zona Poiana Guțanului, unde drumul este intersectat de poteca ce vine de la Pietrele Albe. Sunt două Cuburi în carapace de piatră, ca două imense „transformatoare” așezate acolo, fără nici o legătură cu relieful din jur.
Despre un asemenea enigmatic cub găsit în minimasivul Țurțudui ne-a dat informații poetul matematician Grigore Rotaru Delacamboru, care mărturisește că un elev al Domniei Sale, originar din Brăeștii de Pârscov, a descoperit un cub cu dimensiunile 60/60/60 centimetri acoperit cu un strat de circa 6 milimetri, o pojghiță dură, o culoare gri metalic închis spre interior și un gri mat în exterior. Poate că Diana Gavrilă s-a referit la acest cub de care localnicii i-au povestit. Tânărul care a descoperit acest cub i-a relatat profesorului său că au fost momente când nu s-a înregistrat ceea ce a fotografiat.
Unul din jurnalele de drumeție despre Țurțudui postat pe internet, de către o doamnă, mărturisea sentimentul atotcuprinzător de „acasă” trăit în creștetul piramidei. Autoarea definește acel sentiment de acasă, ca un sentiment de bine sufletesc și de înaltă emoție când te reîntâlnești cu cei dragi de acasă. Autoarea spune că nu a mai trăit acel sentiment decât în apropierea Vârfului Omu.
Pentru că în zona vârfului au avut loc întâmplări și fenomene bizare (au dispărut doi frați din Brăila, fiecare din ei ajungând la Obelisc și, după ce au tras de ceva ca un fel de lanț, s-au făcut nevăzuți), ideologii epocii de aur a societății socialiste multilateral dezvoltate au mutilat forma inițială a versantului respectiv, prin dinamitare. Apoi au continuat, prin doborârea arborilor, operațiunea de izgonire a celor care voiau să cerceteze zona temeinic, împiedicând astfel accesul în zonă și, mai ales, cercetarea zonei în arealul ei inițial. Ocolul Silvic Pârscov a dat o justificare superficială, cum că în acea pădure creșteau niște pomi și arbuști care periclitau perimetrul lemnos respectiv, așa că i-au doborât.
Vârful Țurțudui a fost martorul existenței unei civilizații megalitice înfloritoare, cu o cetate de dimensiuni ciclopice în temeliile construcției sale, cu incinte sacre și sanctuare ca și cele de la Poiana Cozanei și de la Tihărie. Surprinde înfățișarea, așezarea și imaginea geofizică asemănătoare a Tihăriei cu Țurțuduiul. Toate detaliile oferite până acum nu sunt scornite de o minte bântuită de scenarii fanteziste, paranormale, de viziuni ale unui om căzut în toboganul halucinațiilor, ejectat cu tâmpla în capul unei stânci și rămas săracul, tâmpit. Sunt urme și vestigii reale, oricine le poate vedea și asculta fie ca geolog, fie ca astrofizician, fie ca istoric ori arheolog, fie ca mitolog, fie ca filolog. Eu sunt filolog și am încercat să fac arheologie în cuvânt și să-i aud povestea lui de demult, coborând în acele avenuri și peșteri semantice spre matca de unde s-a ivit în grai românesc cuvântul și cu ce rosturi și înțelesuri a fost botezat. Vârful Țurțudui este un loc cu înaltă încărcătură infoenergetică, o realitate geofizică ce ar trebui cercetată ca un monument al civilizației preistorice.
A consemnat pentru dumneavoastră Constantin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București 2020.
