Ilie Serbanescu – Capitulatiile medievale din Romania centenara

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/02/politicieni-afaceri.vnwoqi4g81-1000×600.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/02/politicieni-afaceri.vnwoqi4g81-1000×600.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Ilie Serbanescu – Capitulatiile medievale din Romania centenara” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1549876388921{margin-bottom: 0px !important;}”]Istoriografia romaneasca tinde sa prezinte faptul ca, in secolele de dominatie otomana asupra tarilor romane, acestea n-au fost transformate in pasalac (adica nu au fost preluate in administrare turceasca directa), ca un fel de dibacie victorioasa a romanilor pentru supravietuire in vremuri de restriste, in timp ce in realitate nu era nimic altceva decat o modalitate prin care opresorul strain obtinea acelasi efect, dar cu un cost infinit mai mic, in masura in care – si este de accentuat! – exista o administratie romaneasca gata sa-si oprime propriul popor chiar mai abitir decat o administratie straina. Forma juridica prin care puterea straina isi impunea conditiile o constituiau asa-numitele „capitulatii”.

La baza, regimul „capitulatiilor” a izvorat din ­necesitatea reglementarii intr-un fel a relatiilor dintre statele europene crestine si Poarta Otomana (islamica), inclusiv a prezentei cetatenilor celor dintai pe teritoriul acesteia din urma, unde dreptul comun se confunda cu cel religios. Si atunci Poarta consimtea sa acorde un ­statut intermediar (ahdname) – respectiv nici teritoriu inglobat islamului (dar al islam), nici teritoriu de cucerit (dar al harb) – care consta intr-o serie de privilegii privind ­practicarea negotului sau drepturi pentru cetatenii din statele europene prezenti in ­Imperiul Otoman (de a fi judecati de consulii proprii ori de a-si profesa religia etc.). Daca insa tara europeana crestina (cum a fost cazul Tarilor Romane) era una slaba in raport cu puternica Poarta Otomana, statutul intermediar acordat era citit si opera in cheie inversa: respectiva tara era considerata ca acceptata intr-un fel de vasalitate, ­presupusele privilegii (precum ­autonomia administrativa si alegerea ­domnilor) erau in fapt ­contra cost (un tribut mai mare sau mai mic, in functie de conjunctura politica din zona), iar adevaratele privilegii erau ale ­otomanilor prezenti pe teritoriul tarii respective (practic, nu intrau sub jurisdictia locala).

Nu seamana tulburator de mult situatia aceasta din ­Tarile Romane medievale cu situatia actuala din Romania, parte a NATO, membra a UE si care mai implineste si centenarul existentei sale intregite de sine statatoare?!

Dupa ce au simtit, veacuri de-a randul, stransoarea bratelor estice, romanii au ajuns, din anii 2000, in mult ravnitele brate vestice. Acestea, in numai cativa ani, ­le-au luat totul de atata iubire: resursele subsolului, industriile, bancile, telecomunicatiile, utilitatile, comertul, padurile si cea mai mare parte din pamanturile agricole. Ca urmare, in baza proprietatilor dobandite, au preluat, in virtutea regulilor capitaliste insele, decizia, transformand rapid si, foarte important de mentionat fara ocupatie militara, Romania intr-o biata colonie! Dar, mirare!, nu i-a luat, asa cum ar fi firesc, si administrarea, dupa preluarea proprietatii si deci deciziei. De ce ? Pai, bratele vestice, care combina inteligent forta cu eficienta (de traiesc astfel bine-mersi de secole pe seama altora), au trei motive. Lasand administrarea in carca romanilor, stapanii straini ies mai ieftin (o ­administratie straina platita ca la ea acasa ar necesita cheltuieli coplesitor mai mari). Dar, mai ales, stapanul strain nu raspunde de nimic, ba poate arunca in capul romanilor toate relele din lume. Romanul devine vinovatul de serviciu, iar culpabilizarea permanenta este conditia jecmanirii culpabilului. Neasumarea administrarii de catre stapani nu inseamna cumva delegarea catre vatafii romani a vreunei farame din decizie, ci doar lasarea acestora sa fure ceva milioane pentru ca stapanii sa poata fura ei, in liniste si in aplauzele generale, miliarde peste miliarde. Si mai este vorba de ceva: de imensa, inimaginabila ipocrizie a puterilor coloniale; nu „cadreaza” a mai pune pe tapet in secolul XXI existenta cu acte in regula a unor colonii, si inca unde, in Europa! De fapt insa, falsa suveranitate a ­Romaniei este folosita ca paravan pentru montarea unor masinatiuni si experimente economice si politice, care ar fi descalificante si ­compromitatoare daca ar fi vizat colonii oficial recunoscute (ca, de pilda, guvernari de „tehnocrati” fara parlament si fara partide politice sau deresponsabilizarea sociala completa a capitalului prin transferul integral al contributiilor sociale asupra muncii).

Cat priveste statutul in ­periferia Romania al strainilor din centrele puterii ­vestice, lucrurile sunt clare, fara echivoc. Exista peste 30.000 de firme din aceste centre in Romania. Folosesc, bineinteles, salariati ­romani (peste un milion), dar sefii fiecareia din firme sunt straini. Acestia ­manevreaza jumatate din economia din Romania si, atentie mare, 70-80% din contractele din bani publici romanesti. Tinand cont de rata de randament la care lucreaza, dispun de peste doua treimi din profiturile obtinute in Romania. ­Raporteaza insa Fiscului doar vreo 10-15% din ­acestea. Restul, adica grosul, il evazioneaza inainte de ­fiscalizare, in total vreo 40-50 miliarde euro anual! ANAF si DNA nu descopera niciun evazionist strain, niciun corupt strain! Acesti sefi, venind din tarile „mantuitoare”, sunt, desigur, niste ingeri! Dar chiar toti?! Si de te calca vreunul din ei cu masina pe trecerea de pietoni, este scos repede din tara de ai lui, sa nu-i puna cumva nici macar o intrebare vreun politist sau procuror roman! Trai nineaca in Romania centenara in virtutea unor „capitulatii”, scrise sau mai ales nescrise, dar operationale, din Evul Mediu. Chiar si pentru salahorii romani este mai bine: oricum, e altceva sa te calce in picioare un „mister” in ­numele democratiei, ­decat un „tovarisci” in numele dictaturii proletariatului sau un „bey” in numele Sublimei Porti.

Sursa: cotidianul.ro.

 [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!