Ion Coja – Primatul Cetatii si al Neamului
Ion Coja - Primatul Cetatii si al Neamului
In Constitutia si legislatia Romaniei exista numeroase prevederi privind drepturile minoritarilor etnici. Exista chiar legi intregi care au drept scop sa detalieze dreptul la identitate al minoritarilor. (Vezi Constitutia, art. 6: „Statul recunoaste si garanteaza persoanelor apartinand minoritatilor nationale dreptul la pastrarea, la dezvoltarea si exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase.”)
In general, in fiecare tara, pe langa minoritati, isi duce existenta si o majoritate etnica, cea care da, de regula, numele tarii respective, precum si limba de stat, nationala. La o lectura atenta, constatam insa ca in Constitutia Romaniei, ca si in legile tarii, nu exista nici macar o singura propozitie al carei subiect sa fie majoritatea romaneasca! Nu exista nici macar o mentiune a acestei majoritati! Vag, in Constitutia Romaniei, s-ar parea ca la romanii majoritari se refera sintagma „ceilalti cetateni” din art. 6, alineatul 2: „Masurile de protectie luate de stat pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii persoanelor apartinand minoritatilor nationale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate si de nediscriminare in raport cu ceilalti cetateni romani.” (s.n.)
Las deoparte caracterul „ilizibil” al acestui alineat, caruia ii putem da un inteles, extrem de vag, numai prin deductie, iar nu si prin decodarea obisnuita a unui text. Si mai constat o data, ca pe un paradox, ca pe o bizarerie nefireasca, ca despre majoritatea etnica nu se face nicio referire in legile romanesti, inclusiv in legea suprema: Constitutia! Majoritatea romaneasca nu este subiect de drept in Romania!
Nu cunosc legile si constitutia din celelalte tari europene, dar sunt gata sa pariez ca pretutindeni situatia este aceeasi, daca nu in toate, macar in majoritatea statelor europene.
Consider asadar ca avem de-a face intr-adevar cu o anomalie! Ca nu este firesc sa vorbim despre drepturile si obligatiile minoritarilor, fara sa identificam deopotriva care sunt drepturile si obligatiile persoanelor care apartin majoritatii etnice, nationale!
Este lucrul cel mai firesc din lume sa vorbim despre drepturile si obligatiile tuturor comunitatilor care alcatuiesc, ca parti componente, intregul care se numeste populatia unei tari, natiunea respectiva! Daca avem legi si prevederi constitutionale pentru minoritarii etnici, trebuie sa avem asemenea prevederi si pentru majoritarii etnici!
Semnaland aceasta anomalie unor colegi, acestia mi-au raspuns mai intai prin observatia ca se subintelege existenta majoritatii, ca, desi nu este subiect de drept, desi nu este mentionata expressis verbis, existenta acestei majoritati se deduce din …numele tarii si al limbii de stat! Se subintelege ca reper in mai multe prevederi!
O fi asa, dar e prea putin totusi ceea ce se subintelege din textul Constitutiei! Subintelesul nu poate fi izvor drepturi, de legi.
Se spune ca legile Tarii nu recunosc si nu acorda minoritarilor „drepturi colective”, ci numai drepturi personale, individuale. Este o naivitate sa spui ca minoritarii nu au drepturi colective. Ei nu au drepturi politice sau, mai corect, nu ar trebui sa aiba drepturi colective politice, fiindu-le suficiente drepturile colective culturale, religioase, lingvistice etc., in vederea conservarii („pastrarii”) si dezvoltarii identitatii etnice. (Nu este clar ce poate sa insemne „dezvoltarea identitatii etnice”!…) In cazul Romaniei, care a legiferat prezenta neconditionata in Parlament a unui reprezentant al fiecarei minoritati etnice, este clar ca in felul acesta se acorda drepturi politice colective! Drepturi care vizeaza ca intreg, ca entitate, fiecare comunitate etnica in intregul ei… (Cu exceptia maghiarilor care nu au un asemenea reprezentant in grupul parlamentar al minoritatilor… E drept ca maghiarilor li s-a permis sa-si faca un partid propriu, constituit pe criterii etnice. Dar daca UDMR nu va reusi sa treaca pragul electoral la una din viitoarele alegeri, minoritatea maghiara, cea mai numeroasa din Tara, va ramane fara reprezentant in Parlament. Vor fi reprezentati italienii si polonezii din Romania – o mana de oameni, dar nu si maghiarii!… Hal de Constitutie si legislatie ce avem!…)
Daca fiecare minoritate este reprezentata in Parlament, prin reciprocitate nu cumva ar trebui sa-i asiguram si majoritatii etnice o prezenta in Parlament corespunzatoare, proportionala cu ponderea majoritatii la ultimul recensamint?
Pentru majoritatea romaneasca nu exista insa nicio prevedere care sa-i ia in consideratie pe romani, pe etnicii romani, ca entitate, ca posibil subiect sau obiect al legilor. Nici ca suma de indivizi, de persoane, nici ca intreg omogen, ca entitate cu o anumita identitate etnica distincta si inconfundabila! Cu interese comune vitale si specifice!
Desigur, ar fi interesant sa vedem de ce s-a ajuns la aceasta situatie. Trecem insa peste acest aspect, ca si peste altele, nu putem epuiza subiectul acesta in toata complexitatea sa. Cu gandul la viitor, la ce ne asteapta, la ce avem de facut, ne vom multumi sa vedem cum punem capat acestei situatii nefiresti, care sfideaza orice urma de democratie. Inainte de a ne gandi la o strategie prin care sa-i convingem pe parlamentari si clasa politica de necesitatea urgenta a remedierii acestei situatii, este necesar sa dezvaluim miezul problemei, sa vedem care ar putea fi, in mare, drepturile si obligatiile specifice majoritarilor. Si vom spune din capul locului ca principalul drept al majoritarilor este, ca si in cazul minoritarilor, dreptul la identitate, la ceea ce are mai specific si mai de pret aceasta entitate. Si afirm ca elementul principal care defineste majoritatea etnica din orice stat, din orice tara, este insusi statutul de populatie majoritara, de grup etnic definitoriu pentru un teritoriu statal.
Cu alte cuvinte, cuvinte preluate din textul Constitutiei, grupul etnic majoritar are si el dreptul la pastrarea, dezvoltarea si exprimarea statutului sau de populatie majoritara!
Prin reciprocitate, minoritarii au datoria, obligatia de a-si pastra statutul de minoritari! De a nu aspira la alt statut, care ar uzurpa statutul majoritatii!
S-ar putea spune ca protectia majoritatii este o lege ne-scrisa, in termenii propusi de politiologul francez Jules Monnerot. Exista astfel de legi. Legi care functioneaza prin traditie si prin sub-intelegere, asa cum functioneaza, bunaoara, si cele doua legi ale suveranitatii franceze care lipsesc din textul Constitutiei galice. Sunt prevederi atat de importante si atat de definitorii incat toata lumea le cunoaste, le sub-intelege si le accepta ca pe niste axiome. In cazul Frantei, ar fi vorba de prevederile pe care romanii le-au introdus in primul articol de Constitutie: „Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil”. Asadar, in mod surprinzator la prima vedere, aceste prevederi considerate de romani ca de la ele trebuie sa inceapa Constitutia unei tari, lipsesc din Constitutia Frantei. In formularea lui Monnerot, ar fi vorba de „l’integrite du patrimoine (donc du territoire) national et la non-subordination de la volonte nationale a une volonte exterieure”.
De ce lipsesc aceste prevederi din Constitutia Frantei? Pentru motivul binecuvintat ca Franta a trecut prin alta experienta istorica. De aproape un veac, nimeni acum nu a mai formulat pretentii teritoriale asupra Frantei si nici nu s-a atentat serios la suveranitatea sa nationala… Romania insa a fost pusa de mai multe ori la zid, de mai multe ori teritoriul national romanesc a fost taiat felii si impartit intre mai marii istoriei de prin partile noastre… La fel, in aceleasi imprejurari, suveranitatea Romaniei a fost serios dijmuita! (Dar niciodata anulata complet, astfel ca romanii se pot inregistra in Analele lumii cu una dintre cele mai vechi statalitati neintrerupte din Europa: din secolul 13-14 pana azi!)
Cum poate fi definita la volonte nationale – vointa nationala, altfel decat ca vointa majoritatii? Si ce se intampla cu suveranitatea nationala, ce sens mai are aceasta, atunci cand statutul etnic al majoritatii se modifica, cand majoritatea inceteaza a mai fi franceza?!… Nu se constituie oare o noua vointa, deloc exterioara, care isi va subordona vointa nationala, o va reformula? Iar faptul ca aceasta vointa nu va fi exterioara, ci foarte …interioara, nu va face legala si constitutionala uzurparea vointei nationale odata cu pierderea de catre etnicii frantuzi a statutului de componenta demografica majoritara?
Este putina neclaritate in aceste intrebari, in felul cum punem problema. Aceasta neclaritate, care se transmite in toata legislatia europeana in materie, vine de la ezitarea si sfiala legiuitorului de a defini in termeni clari cuvintul cheie: national. Traim de cateva decenii sub teroarea de a nu fi acuzati de rasism, sovinism, anti-semitism etc. Mai nou, se vehiculeaza si acuzatia de nationalism… Lasam de ani buni ca functionarea legii sa se bazeze mai mult pe inertie, pe cutuma, pe „sub-intelesuri”. Fara sa bagam de seama ca se acumuleaza in spatele acestor cuvinte vagi – si mai ales in „amontele” cuvintelor nerostite, o tensiune si o realitate demografica coplesitoare, exploziva!
Credem ca in lumea in care traim azi si mai ales in cea de maine nu ne mai putem permite o constitutie… romantica, in care ce este mai important sa ramana ne scris (non ecrit), la latitudinea bunei credinte si a bunului simt cetatenesc. Nu mai traim de mult intr-o Europa in care onoarea si respectul angajamentului verbal sa fie mai presus de orice, mai presus de interese sau alte comandamente! N-ar fi rau sa vedem de la ce ni se trage aceasta pierdere, aceasta de-clasificare a fiintei noastre, dar nu cred ca de pe lista cauzelor care au produs acest dezastru moral si institutional poate lipsi propaganda desantata si iresponsabila a drepturilor, in detrimentul asumarii senine a obligatiilor si a indatoririlor cu care te incarca conditia umana, norocul de a te naste om! De a te naste frantuz sau roman!…
Este cazul sa fie identificate toate aceste legi ne-scrise, non ecrites, pentru a fi cu grija introduse in textul constitutional spre a-l face pe deplin univoc si pentru totdeauna valabil. Scripta manent!
Cred ca este corecta si inspirata identificarea acestei categorii: prevederi ne-scrise! Legi ne-scrise!… Prevederi care sunt atat de firesti, de naturale, incat nu le mai pomenesti in scris! O asemenea lege a functionat dintotdeauna si pretutindeni privind regimul populatiei majoritare, statutul acesteia! Iar Jules Monnerot ar fi putut identifica si aceasta lege nescrisa, dar respectata cu strictete pana acum: In Franta suveranitatea apartine majoritatii etnice franceze, si este exercitata in folosul acesteia, in scopul primordial de a se prezerva si spori aceasta majoritate, careia i se datoreaza cel mai mult din istoria si avutia Frantei!
Sau, in termenii expliciti si mult mai inspirati ai lui Mihai Eminescu, enuntati in urma cu un veac si jumatate aproape, „Chestiunea de capetenie pentru istoria si continuitatea de dezvoltare a acestei tari este ca elementul romanesc (respectiv francez, italian, german, olandez etc., paranteza noastra) sa ramaie cel determinant, ca el sa dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, inclinarile lui oneste si generoase, bunul lui simt, c-un cuvint geniul lui sa ramaie si pe viitor norma de dezvoltare a tarii si sa patrunda pururea aceasta dezvoltare.”
Putem incerca o reformulare generalizatoare: Chestiunea de capetenie pentru istoria si continuitatea de dezvoltare a unei tari este ca elementul majoritar sa fie si sa ramana cel determinant, el sa dea tiparul vietii de stat si norma de dezvoltare a tarii.
Credem ca acest principiu constitutiv, formulat in urma cu un veac si jumatate, este azi deosebit de actual. Dureros de actual pentru multe state europene…
In momentul de fata este foarte probabil ca nimeni in Franta, dintre francezii etnici, nu ar avea ceva de zis impotriva acestui principiu, impotriva inregistrarii sale ca atare in textul Constitutiei. Dar daca nu este inscris acum, peste doua generatii acest principiu s-ar putea sa intre in contradictie cu insasi realitatea demografica, iar inscrierea sa in textul Constitutiei franceze n-ar mai fi posibila! Cu alte cuvinte, daca acest principiu este just, el trebuie inscris in Constitutie cat mai repede posibil pentru a produce efectele legislative care se impun! Mai tarziu va fi prea tarziu…
In conditii normale minoritarii apartin unei etnii care, in alta tara, in alt stat, este etnia majoritara! Respectul minoritarilor fata de statutul de populatie majoritara este in beneficiul fiecarei etnii, in masura in care, in chipul cel mai firesc, fiecare grup etnic minoritar mentine o relatie specifica, aparte, cu tara in care etnia respectiva este majoritara! (Deocamdata nu luam in discutie situatia exceptionala a minoritarilor fara „tara mama”.)
Echilibrul planetar credem ca are azi nevoie de aceasta reglementare internationala: mentinerea planetei in status quo nunc est – in starea de acum. Epoca moderna, contemporana, consemneaza o anumita repartitie a statutului de minoritate si majoritate etnica. Fiecare tara cu populatia ei majoritara si cu minoritatile ei etnice. Consevarea acestei stari credem ca este una din conditiile stabilizarii politice a planetei, una din conditiile instaurarii pe planeta a unui climat de incredere si pace intre popoare si tari! Este neindoielnic justa ideea ca avem dreptul, respectiv obligatia, de a mentine starea actuala, repartitia pe planeta a statutului de populatie majoritara sau minoritara. In caz contrar nu facem decat sa semanam vrajba si confruntarea intre oameni…
De cateva generatii, drepturile omului si ideea de egalitate au facut o treaba buna pe aceasta planeta! Se poate spune ca progresul societatii umane a reclamat actiunea acestor principii, recunoasterea si cultivarea lor. Insa, ca orice lucru pozitiv, principiile respective au si ele un revers negativ, au limite imposibil de ignorat. Acest revers este vizibil prin cateva consecinte produse, care n-au fost totdeauna cele mai dorite! Un bun exemplu in acest sens il prezinta fenomenul migratiilor moderne, care, desi nu se produc in masa, au totusi in final acest caracter, caracter de masa, cu efect destabilizator, creind premizele aparitiei unor stari conflictuale imposibil de evitat si controlat in viitorul apropiat… Dreptul la libera circulatie, la intregirea familiei, si alte drepturi, desi au fost acordate si recunoscute numai fiecarei persoane in parte, ca drepturi individuale, ale Omului, prin cumulare au creat efecte de masa, la nivelul „gintilor”, al popoarelor si natiunilor! Cazul catorva state europene, in care masa emigrantilor a ajuns sa puna in cumpana statutul de populatie majoritara al populatiei autohtone, al populatiei gazda! Evident, nu acesta a fost scopul urmarit de „gazde” atunci cand, cu toata generozitatea, chiar daca si cu anumite interese imediate, au deschis larg portile tarii pentru emigranti!
Nu intram in detalii pentru a nu pierde din vedere firul principal al naratiunii noastre. Acest fir ne duce la situatia demografica actuala din anumite tari – nu numai europene, care se confrunta cu o schimbare neasteptata a structurii demografice, structura care evolueaza spre o rasturnare a raportului dintre majoritari si minoritari. Majoritati etnice cu o vechime istorica de sute de ani, de „dintodeauna” majoritari in spatiul geografic dat, se vad in pragul capotarii, al pierderii acestui statut!
Nu discutam cauzele. Sunt multiple si nu usor de identificat. Credem ca este suficient, deocamdata, pentru punerea problemei, pentru lansarea ei in constiinta publica, sa constatam si sa nu uitam ca principalul efect al acestei emigratii este adancirea starii de inapoiere culturala si economica a tarii din care pleaca emigrantii! Atrasi de luminile civilizatiei occidentale, au plecat intr-acolo de regula indivizi intreprinzatori, capabili sa faca fata exigentelor Apusului. In felul acesta s-a produs o veritabila hemoragie in sinul comunitatilor parasite de emigranti, o scadere calitativa (sic!) a potentialului uman din aceste comunitati! Ceea ce face ca decalajul dintre tarile bogate si tarile sarace sa creasca mereu, chiar prin contributia persoanelor care pleaca din tarile sarace in tarile bogate. Ceea ce, in mod evident, nu poate fi considerat un scop, o tinta, ci un efect nedorit, care se cere corectat! Alaturi de alte efecte!
Un model firesc(sic!) al emigratiei il ofera romanii si alti est-europeni din secolul al XIX-lea care „au dat navala” in Occident, in Franta si Germania indeosebi, de unde insa majoritatea s-au intors in tara de bastina pentru a contribui la ridicarea nivelului de civilizatie al propriei tari… Este regretabil sa constati ca foarte putini emigranti afro-asiatici din zilele noastre urmeaza acest model. Probabil ca multi nici nu-l cunosc… Nici nu le trece prin minte ca, pe langa drepturile de care beneficiaza in tara gazda, ar putea exista si niste obligatii fata de tara in care s-au nascut! Probabil ca cea mai indreptatita sa faca educatia acestor obligatii ar fi trebuit sa fie comunitatea internationala, organismele acesteia.
Credem ca nu este tarziu sa se indrepte aceasta situatie! Ba chiar ni se pare ca remedierea situatiei este reclamata de spiritul si perspectiva globalizarii, de care se face atata caz! Sa ne intelegem de la bun inceput ce vrem sa obtinem prin globalizare. Daca vrem sa globalizam bunastarea si buna intelegere, nu putem ignora perspectiva deschisa mai sus! In termeni mai clari si mai cuprinzatori, consideram ca „religia” drepturilor omului este lacunara, incompleta si devastatoare in ultima instanta daca nu este traita impreuna cu „religia” mai veche a obligatiilor cu care te incarca conditia umana! Asadar, Carta Drepturilor Omului nu poate fi aplicata decat impreuna cu Carta Obligatiilor Omului, a Indatoririlor sale.
De asemenea, s-a mai comis o greseala, un exces, in aplicarea drepturilor Omului! Aceste drepturi, ale individului, nu pot fi concepute decat in stransa corelare cu Dreptul Gintelor, cu drepturile popoarelor. Trebuie constientizata, asumata, discutata si rezolvata de principiu contradictia ce se iveste destul de des intre individ si societate sub forma de contradictie dintre drepturile Individului si drepturile Cetatii! Recunosti dreptul la libera circulatie a individului, dar acest drept nu poate ignora dreptul Cetatii de a-si proteja populatia majoritara ca populatie majoritara, intemeietoare, istoriceste constituita, cu continuitate etc., etc. In antichitatea greaca acest drept era cunoscut ca Primatul Cetatii! Nu a fost niciodata contestat! Ci doar uitat, in ultimele decenii…
Ca masura de prevedere, dreptul la libera circulatie asigura numai dreptul individului de a parasi orice localitate sau orice stat in care s-ar naste ori s-ar afla. Dar individului nu i se recunoaste dreptul de a decide in mod unilateral in ce tara si localitate se stabileste. In mod „ne-scris”, as zice, se recunoaste fiecarui stat dreptul de a decide pe cine primeste in interiorul hotarelor sale. Numai ca propaganda drepturilor omului a devenit in ultimii 50 de ani un instrument de presiune asupra „Cetatii” atat de puternic incat un numar extrem de mare de persoane „ne-dorite”, „neinvitate”, au reusit totusi sa patrunda in Cetate si sa-si perpetueze prezenta intra muros, practic eternizand-o! O prezenta ilegala si ilegitima, dar, cu toate acestea, greu de eliminat. Se opun sistematic activistii drepturilor omului.
In momentul de fata este foarte probabil ca nimeni in Franta, dintre francezii etnici, nu ar avea de zis ceva impotriva acestui principiu, sa fie inscris ca atare in textul Constitutiei. Chiar daca unii ar aprecia ca este vorba de o lege care poate sa ramana in continuare ne-scrisa! Dar daca nu-l scriem acum, peste doua generatii acest principiu s-ar putea sa intre in contradictie cu insasi realitatea demografica, iar inscrierea sa in textul Constitutiei franceze n-ar mai fi posibila! Ar fi caduca(sic!), tardiva si fara efect! Cu alte cuvinte, daca acest principiu este just, el trebuie inscris in Constitutie cat mai repede posibil pentru a produce efectele legislative care se impun! Mai tarziu va fi prea tarziu!…
De mai multi ani am intrat intr-o epoca istorica noua din perspectiva drepturilor omului: epoca in care incep sa se vada tot mai clar efectele nescontate de cei care au aplicat cu entuziasm drepturile Omului, ca pe un panaceu al problemelor social-politice! E foarte posibil ca, daca si-ar fi putut imagina aceste efecte, propovaduitorii si activistii drepturilor Omului ar fi luat distanta cuvenita si ar fi fost mai putin insistenti, mai putin zgomotosi! Indiferent care este etiologia acestor efecte extrem de daunatoare, contracararea lor se impune cu maxima urgenta! Nu va fi un proces usor, rapid si fara mari riscuri si dureri!…
Emigratia in Occident era desigur/probabil necesara, dar in anumite limite si cu o finalitate anume: emigrantii sa se intoarca la un moment dat in tara proprie spre a o ridica din saracie, din inapoiere! Emigrantii trebuiau cuprinsi intr-un program global de ridicare a nivelului de civilizatie planetar!
Procesul emigrarii trebuia planificat si proiectat cu alta menire! Nu pentru a dez-europeniza Europa, ci pentru a extinde Europa, valorile europene!…
Caci se pune si aceasta intrebare: a existat o planificare a emigratiei care se produce dupa al II-lea Razboi Mondial? In ce masura a functionat asemenea planificare si cu ce finalitate? Situatia de azi si cea care se iveste la orizontul viitorului apropiat a fost si ea prevazuta, planificata, scontata? Intrebari importante, pe care le lasam pentru alta data…
Semnalez insa o ciudata contradictie in conceptia globalistilor despre minoritatile etnice versus natiunile majoritare din statele nationale. Se afirma cu fiecare ocazie un sprijin calduros si fratern pentru minoritari, ceea ce ni se pare normal! In numele globalizarii, al societatii „deschise”, se preconizeaza insa o „fluidizare” a frontierelor pana la disparitia acestora, diminuarea atributelor suveranitatii nationale, crearea de institutii si structuri politice supranationale, care preiau sarcinile guvernelor nationale. Nici nu se face un secret din scopul urmarit: omogenizarea planetara, sub toate aspectele! Adica, in termeni mai realisti, mai exacti, poate, uniformizarea! Este incurajat metisajul rasial sau inter-etnic, societatea „multi-culturala”, lipsita de o identitate nationala inconfundabila. Se lucreaza cu pasiune la „religia unica a viitorului” pentru intreaga planeta! Iar inainte de a se ajunge la aceasta religie, ateismul este sustinut cu varii strategii discrete! Moda este tot mai mult aceeasi la scara planetara. Si nu numai moda vestimentara!…
Cu alte cuvinte, in interiorul fiecarui stat establishmentul planetar (sic!) incurajeaza (si chiar impune uneori, peste vointa autoritatilor nationale) conservarea diversitatii lingvistice, culturale, religioase, a minoritatilor etnice. Iar pe plan global, diversitatea nu mai este vazuta ca o valoare, ci este subminata, descurajata, deservita prin institutiile supra-nationale! Se lucreaza in chip deschis si organizat impotriva tuturor „nationalismelor”! Aceasta contradictie pare sa ne dezvaluie o strategie extrem de rafinata si de perversa: incurajarea minoritarilor are ca efect si slabirea statutului de majoritar, a coeziunii nationale, in virtutea dreptului de a fi diferit! Se produce o atomizare a societatii nationale. Inclusiv tendintele separatiste sunt incurajate, iar daca acestea nu sunt destul de puternice, se inventeaza sau se impune nevoia de regionalizare a teritoriului national!… Rezulta astfel segmente politice mult slabite, incapabile sa opuna o rezistenta serioasa la procesul de globalizare, de uniformizare a planetei, a omenirii! Acest efect, care este in mare masura un efect urmarit, planificat, scontat, nu ne poate lasa indiferenti. Daca cumva cadem de acord ca nu aceasta este infatisarea viitoare a planetei care corespunde viziunii noastre, atunci trebuie sa actionam cu fermitate si fara nicio intarziere. Iar actiunile noastre sa le subordonam principiului enuntat: Primatul Cetatii si al Gintei!
Inceputul s-a facut deja, in mod intuitiv aplicandu-se acest principiu, fara ca el sa fie in-scris sau recunoscut ca atare. S-a aplicat in cateva tari africane, a caror identitate a fost amenintata de prezenta unui contingent mult prea numeros de „albi”. S-a aplicat dupa 1990 in tarile baltice, unde efectele sovietizarii, ale rusificarii, au fost contracarate si in parte diminuate prin legi care au anulat egalitatea intre cetateni, introducandu-se o serie de masuri care i-au discriminat pozitiv pe localnici, pe autohtoni!
Protectia autohtonilor este un slogan, o formula care ar putea fi luata in seama in ordinea de idei de mai sus. Mai ales cand autohtonii mai sunt inca majoritari! Caci, in multe tari, autohtonii nu mai sunt majoritari!… De la caz la caz trebuie vazut in ce masura mai pot fi ajutati acesti autohtoni sa-si revina la statutul de componenta etnica si demografica majoritara, principala!
In regim de urgenta trebuie examinata situatia din tarile occidentale, din tarile democratice, care au atras un numar prea mare de emigranti si au ajuns astfel intr-o situatie neverosimila: sunt intr-un declin demografic al componentei autohtone care pune in discutie pastrarea caracterului de populatie etnic majoritara.
Nu consideram reusita stratagema incercata in statele vest-europene cu tiganii: li s-a oferit fiecarui tigan o suma de bani ca sa se intoarca in tara de origine. Tiganii si-au insusit banii, dar de intors s-au intors tot in Vestul Europei!… Se pierde din vedere ca, de bine, de rau, tiganii sunt o populatie destul de veche in Europa! Nu prezenta tiganilor pune in pericol statutul de populatie majoritara al olandezilor sau francezilor! Tiganii, mai exact spus o minoritate dintre tigani, produc mici evenimente cu caracter penal, mici inconveniente, lipsite de consecinte istorice! Li se da prea mare atentie si autoritatile, inclusiv cele legiuitoare, pierd din vedere „primejdia de moarte” pe care o reprezinta emigrantii afro-asiatici, in marea lor majoritate musulmani.
Daca tari impozante, ca India sau China, au legiferat controlul demografic, punand pe plan secundar drepturile omului, ale individului, statele europene ar trebui sa ia aminte ca se cramponeaza intr-o ideologie depasita, a drepturilor omului, puse mai presus de orice! O ideologie care a devenit sinucigasa. Aceste drepturi ale Omului, trebuie urgent subordonate drepturilor Gintei, ale Neamului, ale Natiunii!
„Natiunea – spunea un mare biolog – este o unitate evolutiva”. (Arthur Keith) Este asadar rodul Creatiei. (Sau, daca vreti, rezultatul unei evolutii naturale, care incununeaza principiul parmenideic al diversitatii.) Dar natiunea este o unitate numai cu conditia omogenitatii etnice. Nu este rasism – cum s-ar putea sa ne catalogheze niscai profesionisti ai vorbelor goale, fara acoperire, nu este rasism sa afirmi dreptul etniilor de a-si prezerva identitatea si existenta, de a evita metisajul si creuzetul etnologic in care vor sa le aneantizeze activistii globalizarii! Ai clonarii si uniformizarii universale! Etniile, natiunile, fac parte din policromia si polifonia Lumii, a Universului! Este opera Dumnezeiasca. Desfiintarea lor este vis stravechi diavolesc!
Avem deci, inca o data, ca oameni, ca omenire, de ales intre cele doua cai: a Domnului sau a Ne-Curatului. Cei care au ales deja, mai au timp sa-si revina… Doi-trei ani! Nu mai multi!
A consemnat Ion Coja.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!