Ionut Tene – Cercetarea istorica, de la directivele NKVD la recomandarea UE

Studiul istoriei si promovarea istoriei in scoli au fost apanajul regimurilor politice si al ideologiei de a lungul timpurilor. Daca in anii ’50 istoria lui Mihail Roller dezumaniza istoria Romaniei dupa chipul celei sovietice in maniera marxista a luptei de clasa, astazi istoria este atent diriguita de oficialii Comisiei Europene. Istoria a fost folosita ca o „tarfa de lux” de catre regimurile totalitare, dar si in prezent a devenit cocota Bruxellesului. Cercetarea istorica corecta, bazata pe izvoare si deductii logice in spiritul adevarului este inca o himera. Cercetatorii, la fel ca in perioada comunista, trebuie sa dea tributul ideologiei, ieri Moscovei sau directivelor PCR si azi recomandarilor de la Strasbourg.

In jurul anilor 2000 ministrul Educatiei, Andrei Marga, a facut o mare greseala acceptand redactarea manualelor alternative de istorie, care au obturat promovarea corecta a faptelor istorice si personajelor majore, nu conform duratei istorice initiate de Scoala Analelor, de viziunile lui March Bloc sau Paul Veyne. Personaje obscure din punct de vedere istoric, prezentatori TV ca Andreeea Esca au luat locul unor personaje emblematice ale istoriei nationale – Decebal, Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul. S-a urmarit compromiterea unui demers istoriografic national. Facatorii de manuale alternative incurajati de Andrei Marga si directivele europene au pus in prim plan durata scurta de o clipa (an, deceniu) a importantei unei vedete contemporane de televiziune fata de importanta unui Eminescu sau a evenimentului Razboiului de Independenta, reprezentativi pentru durata lunga in istorie. Greseala aceasta istoriografica a indepartat tanara generatie fata de istorie si a dus la o rasturnare a scarii valorilor in societate. Cred ca atitudinea demitizatoare a istoriei si demantelarea ierarhiei duratelor si personalitatilor in timpul istoric a fost facuta intentionat pentru ocultarea adevarului istoric si inversarea ierarhiilor in Romania.

Un popor fara repere si valori poate fi mai usor manipulat. Aproape ca nu este nicio diferenta de logica intima, istorica, pastrand nuantele istorice indubitabile, intre directivele NKVD asupra istoriei din 1947 si Recomandarea nr. 15 a UE din 2001. In esenta, ambele documente aneantizeaza rolul natiunilor, eroilor, culturii si religiei in istoria tarilor europene. In iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor din sfera de influenta a Moscovei. Aceste directive intitulate „Moscova 2.6.1947 (Strict secret) K AA/CC113, indicatia NK/003/47”, au fost elaborate de Lavrenti Beria, seful KGB.

„34. Trebuie acordata o atentie deosebita bisericilor. Activitatea cultural educativa trebuie astfel dirijata ca sa rezulte o antipatie generala impotriva acestora. E necesar sa fie puse sub observatie tipografiile bisericesti, arhivele, continutul predicilor, cantecelor, al educatiei religioase, dar si cel al ceremoniilor de inmormantare.

35. Din scolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultati trebuie sa fie inlaturati profesorii de valoare care se bucura de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiti de noi, avand un nivel de pregatire slab sau mediocru. Sa se analizeze diferentele dintre materii, sa fie redusa cantitatea de material documentar, iar la licee sa se opreasca predarea limbilor latina si greaca veche, a filosofiei generale, a logicii si geneticii. In manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut sa serveasca binele tarii. Se va insista pe lacomia si rautatea oricarui rege, pe efectul nefast al monarhiei si pe lupta poporului asuprit. In scolile de specialitate trebuie introdusa specialitatea ingusta.”

Pe de alta parte, paradoxal, un document al UE, care pare un altfel de URSS, cu capitala transbordata de la Moscova la Bruxelles, intr un limbaj mai nuantat si democratic inhiba cercetarea istorica bazata pe forta creatoare a popoarelor si culturii nationale. Scopurile sunt clare: ocultarea unor fapte, evenimente si personalitati istorice care deranjeaza mersul unificarii europene. In subsidiar pentru Bruxelles istoria este un mijloc de propaganda, ca la sovietici, si nu un mod de a afla adevarul despre trecutul popoarelor europene.

„Recomandarea No. 15 (2001):

1. Scopurile predarii istoriei in secolul 21. Predarea istoriei intr o Europa democratica ar trebui: sa ocupe un loc central in educatia unor cetateni responsabili si implicati activ in viata politica si in cultivarea respectului pentru diferentele intre popoare, fiind bazata pe afirmarea identitatii nationale si a principiilor tolerantei; sa fie un factor decisiv in reconcilierea, cunoasterea, intelegerea si respectul reciproc intre popoare; sa joace un rol vital in promovarea valorilor fundamentale, precum: toleranta, intelegerea reciproca, drepturile omului si democratia; sa fie o componenta fundamentala a constructiei europene liber consimtite pe baza mostenirii istorice si culturale comune, imbogatita prin diversitate si care contine uneori chiar si aspecte conflictuale si dramatice; sa fie o parte a politicii educationale care joaca un rol important in progresul tinerei generatii, cu trimitere directa la participarea sa activa la constructia Europei, ca si la evolutia pasnica a societatii umane intr o perspectiva globala, in spiritul intelegerii si a respectului reciproc; sa permita cetatenilor Europei sa isi formeze si sa isi afirme propria identitate individuala si colectiva prin cunoasterea mostenirii istorice comune in aspectele sale locale, regionale, nationale, europene si globale; sa fie un instrument pentru prevenirea crimelor impotriva umanitatii.”

Si in UE, ca si in fosta URSS sau lagarul comunist, istoria este folosita ca un instrument, ca un mijloc de propaganda, pentru impunerea ideologiei unificarii europene. Pentru un istoric cu constiinta vastitatii evenimentelor, personalitatilor si faptelor istorice, istoria nu poate fi un vehicul de propaganda in favoarea unei constructii politice supra statale, ci numai o cale spre adevar sau, intr un sens antic, de la Herodot citire: Historia magistra vitae. Noua generatie de istorici romani trebuie sa depaseasca complexul ideologic comunist vetust, dar si pe cel impus de schematismul si formalismul recomandarilor UE, sa se indrepte cu nerabdare, cunostinta si constiinta febrila spre cercetarea aspectelor istoriei nationale in complexitatea si varietatea lor aproape infinita si conexa cu Europa si lumea.

Tinerii istorici romani pot urma modelul istoriografic interbelic, care transcende istoriografia rebarbativa impusa de sovietici sau Bruxelles. Istoricii romani au modele usor recognoscibile in marile valori interbelice si mai au experienta trairii sau parcurgerii directe a experimentului toxic comunist. Ei pot sa scrie studii si compendii de istorie europeana superioare fata de colegii din Occident supusi restrictiilor limitative ale recomandarilor ideologice impuse de Comisia Europeana. Un inceput excelent inspre o istorie dezbracata de false pudori ideologice o fac cercetatorii de la IICCMER din Bucuresti si Institutul de Istorie Orala din Cluj. Aceste centre istoriografice ofera speranta si substanta noilor generatii de istorici romani.

Sursa: activenews.ro.