Mihai Herseni – Ţineţi minte trei cuvinte: JUSTITIARUL.RO MERGE ÎNAINTE!

marius albin marinescu, justitiarul, justitiarul.ro

Mihai Herseni - Ţineţi minte trei cuvinte: JUSTITIARUL.RO MERGE ÎNAINTE!

Chiar şi la cumpăna despărţirii de regretatul jurnalist Marius Albin Marinescu, cenzura rămâne neputincioasă. Mii de jurnalişti, activişti civici sau militanţi naţionalişti din România se confruntă în aceste zile, nu doar cu limitarea posibilităţii de a distribui articole sau blocarea temporară a conturilor ci și cu interdicţia de a mai folosi reţeaua de socializare Facebook. Cenzura alb-albastră nu motivează aceste abuzuri decât prin faptul că nu convenim „politicilor” lui Zuckerberg. Acest stalinism virtual se mulează perfect pe interesul guvernelor şi intereselor antinaţionale care, iniţial, au eşuat în disperarea de a trece sub tăcere activitatea justitiarul.ro. Multitudinea de mesaje de adio, respect şi durere care însoţesc articolele din presă referitoare la moartea fondatorului publicaţiei Justiţiarul demonstrează o realitate îmbucurătoare, aceea că un procent însemnat al populaţiei a devenit imună la intoxicările şi manipularea televiziunilor finanţate de partidele corupţilor şi guvernele antinaţionale. Contextul evidenţiază clar faptul că alternativa la sutele de milioane de euro vărsate în industria minciunii – a reţelelor de socializare care te condiţionează direct şi brutal în privinţa a ceea ce trebuie să (nu) afirmi, să autocenzurezi, să (nu) vezi sau să (nu) gândeşti ori a televiziunilor finanţate strict de interese politice în lipsa unui cadru normal de funcţionare a presei postdecembriste – ei, iată, alternativa la toate acestea rămân site-urile jurnaliştilor detaşaţi de mita generoasă a corectitudinii politice. Marius Albin Marinescu rămâne un astfel de exemplu, de jurnalist care şi-a finanţat singur pasiunea şi datoria faţă de românism până în ultimul ceas când nu mai putea tasta şi purta conversaţii scurte la telefon cu cei pe care îi încuraja să nu renunţe, să scrie mai departe, indiferent de opreliști. O realitate a jurnalismului asemănătoare unei file de front, identică!

Albin Marinescu, un jurnalist cu viaţa la vedere. Astfel a spulberat uşor eforturile detractorilor săi de a-l izola de victimele neîncrederii fabricate. Iar cea mai răspândită calomnie folosită de sistem este să acuze un opozant că ar fi în slujba a ceea ce reclamă, că ar fi un fals contestatar. Pentru că un stat corupt şi inuman foloseşte exact această tactică a dezbinării şi ipocriziei: finanţează falşi lideri de opinie în timp ce adevăraţii patrioţi sunt permanent stigmatizaţi, monitorizaţi, interzişi şi hăituiţi. Exact din acest motiv nu pot avea legitimitate actorii scenelor publice care nu au viaţa la vedere: politicienii care nu au muncit din greu pentru pâinea lor, nu pot cere atenţie jurnaliştii care nu au atât studii superioare de specialitate cât şi capacităţi care să le permită independenţa în faţa presiunilor politice.

Un criteriu mai precis al veridicităţii presei româneşti: „cine plăteşte, semnează”. Anarhia din această breaslă a condus la o stare de fapt periculoasă: în lipsa posibilităţilor de finanţare pentru jurnaliştii independenţi s-au format adevărate „carteluri” ale presei în anumite zone unde domină grupuri restrânse de aşa-zişi jurnalişti impuşi, nu de puţine ori de servicii – finanţaţi aparent de administraţii, oameni de afaceri cu interese politice sau instituţii – care domină spectrul mediatic în timp ce presiunile împotriva altor jurnalişti oneşti merg până la intimidarea familiilor acestora, nemaivorbind de lipsa perspectivelor acestora de a subzista din presă sau chiar în afara ei. O serie de practici scandaloase au intrat în practica instituţiilor publice, printre care şi acela de face informarea pe grupuri de WhatsApp în care sunt acceptaţi doar jurnaliştii subordonaţi unor direcţii politice. Restul, out! Puţini cititori cunosc realitatea dezastruoasă din spatele uşilor redacţiilor din ţară, cei mai mulţi o intuiesc după modul neprofesionist, părtinitor şi politicianist-slugarnic cum sunt selectate şi abordate subiectele importante pentru societate. Cititorul român are însă un ciocan împotriva sistemului atunci când înţelege că un produs media – un articol, o investigaţie, un editorial – este o muncă ce presupune responsabilitate şi pregătire, deci trebuie plătită. În SUA, de exemplu, accesul la presa de calitate este parţial gratuit. Un site care este gratuit, care nu este plătit din donaţiile sau abonamentele cititorilor, înseamnă că este ori 100% pasiune, ceea ce îi oferă perspective incerte, ori finanţat de guverne, politici sau instituţii. Să mai amintim de penibilul celor care se prezintă deontologi sau sindicalişti ai jurnaliştilor? Nu există în 2020, în România, vreun sindicat serios care să stopeze abuzurile împotriva presei. Majoritatea redacţiilor sunt plătite „cu banii din sacoşă” cum se spune pe la noi, de fel de fel de politicieni penibili care îşi angajează mercenari ieftini, lăudători sau scuipători de campanie. Pe scurt, următorul pas împotriva cenzurii va fi maturizarea cititorului şi finanţarea directă a jurnalismului insubordonat partidelor antiromâneşti.

Deşi suntem de ani buni în Uniunea Europeană, în România nu există un cadru firesc de desfăşurare şi finanţare a presei libere. Nu, nu este o exagerare, în ciuda faptului că sunt autorizate facultăţi de specialitate, nu există un cadru determinat referitor la finanţarea sau modul cum funcţionează jurnalismul. Pe scurt, realitatea din teren, în acest an, stă în felul următor: finanţarea redacţiilor este condiţionată în totalitate de interesele politice, salariile jurnaliştilor sunt în general sub nivelul muncitorilor necalificaţi din construcţii, iar debutanţii câştigă la fel sau chiar mai puţin decât paznicii sau şoferii unor instituţii publice iar studiile de specialitate nu au nicio însemnătate la angajare ci chiar pot fi un obstacol. Da, obstacol, pentru că spre deosebire de alte domenii în care nu poţi obţine dreptul de a practica în lipsa unor studii de specialitate, în multe redacţii sunt angajaţi membri de partid cu misiuni precise, amante docile, în fine, o armată de executanţi docili şi stresaţi. Deontologie, responsabilitate, cultură, rezistenţă la propagandă? Răspunsul îl privim amuzaţi privind chiar povestea Grupului de Comunicare Strategică, organul prin care a fost cenzurat Justitiarul.ro: jurnalistul Marius Albin Marinescu, licenţiat, cu o activitate jurnalistică de câteva decenii, care îşi finanţa dragostea pentru scris din propria pensie, a fost interzis de un oarecare Andi Manciu, un noname, un băiat efeminat angajat al statului care nu am înţeles încă dacă ar deţine moral şi legal măcar o diploma de liceu. Oare o fi urmaşul prefectului de poliţie interbelic Constantin Manciu, cel care tortura la comanda guvernului? Metehnele sunt aceleaşi doar că românii sunt mai dezbinaţi… Am făcut toate precizările de mai sus pentru a sublinia pasiunea şi efortul celor care, asemeni lui Marius Albin Marinescu, îşi asumă o misiune grea, nu o simplă afacere sau slujbă. Doar prin astfel de jurnalişti putem discuta de libertate într-un ocean de interese şi cenzură.

Ori, dragi cititori, justitiarul.ro, este un site care a funcționat 100% cu pasiunea, naţionalismul, timpul, eforturile lui Marius Albin Marinescu şi ale colaboratorilor săi. Regretatul jurnalist a vrut neapărat să-i asigure pe toţi cei dragi că tot un prieten le va răspunde mai departe la emailuri şi că le va publica opiniile. Depinde de fiecare dintre noi, cei ce am îndrăgit Justiţiarul să îi asigurăm continuitatea cu informaţii şi materiale de calitate. Justiţiarul nu a avut şi nu va avea altă politică decât cea a românismului, nu a alunecat sub umbrela vreunei doctrine sau partid. Aşadar, să ţinem aproape, nu cei ce gândim la fel, ci toţi cei ce simţim la fel pentru Dumnezeu şi România!

A consemnat pentru dumneavoastră Mihai Herseni via justitiarul.ro.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu