Nagy Attila-Mihai – Românii, singurii europeni
Nagy Attila-Mihai - Românii, singurii europeni
Un aspect asupra căruia atrag deseori atenția, și în paginile Certitudinii, este cel referitor la comportamentul ungurilor, la semnele, simbolurile prin care se exprimă aceștia, și anume mesajul transmis către români: vrem fără români! Un mesaj al izolării, al refuzului a tot ceea ce este românesc! Dar ungurii nu cu Trianonul au început această izolare față de naționalitățile cu care conviețuiesc. Ei au avut mereu un scurt-circuit de comunicare cu alte națiuni din jurul lor sau care trăiau printre ei.
Așa cum observau Prohászka Lajos și Valeriu Braniște (publicist român al Tribunei), ungurilor le este frică de contactul cu alte națiuni, ca nu cumva să se piardă în acest contact! Frica de a-ți pierde identitatea înseamnă că ai o identitate confuză, nu te-ai înrădăcinat cu adevărat pe aceste meleaguri. Iar acest fapt arată cum se problematizează, cum se stabilește cine se consideră maghiar. La unguri, la o identitate confuză, asta e o problemă acută. Când ai puțin sânge maghiar – sau chiar deloc – fiind sârb din partea tatei, slovac din partea mamei, cum devii maghiar? Printr-o decizie a conștiinței îți asumi apartenența la maghiarime. Această asumare este o idee protestantă, în care primează conștiința și deloc adâncurile moștenite, cele care decid cu adevărat!
Noica pune altfel problema. El pornește de la modelul seminței. Te naști cu sămânța românească în tine, care trebuie realizată, cultivată cu tot ce se ascunde în ea. A fi român nu se realizează doar printr-o transmitere culturală de la o memorie la alta. Prin adâncuri, prin inconștientul tău, moștenești niște date imemoriale, multimilenare, o experiență a acestuia, pe care memoria le percepe, dar fără a le fi realizat ea. Din această cauză, experiențele trecutului, moștenite de inconștient, sunt mult mai vaste decât ceea ce oferă memoria. Prin aceasta se explică faptul că multe nații au trăit această istorie moștenită în inconștient, conținuturile acestuia fiind trăite spontan, prin tradiții, singurele care asigură vitalitatea, prin cultura adâncimii! Când ne rezumăm la memorie, pierdem această vitalitate și devenim nesiguri, confuzi.
Problema ungurilor este faptul că pentru ei totul se rezumă la planul mental, de aici rezultând un deficit de comunicare cu adâncurile moștenite. Care, pe de altă parte, asigură o mai bună aderență la cultura occidentală, care cultivă exclusiv mentalul, fiind rupt de rădăcinile inconștiente.
Românii diferă total, în acest punct de vedere, de restul Europei, având rădăcini multimilenare în aceste meleaguri. Contactul conștiinței cu inconștientul, înrădăcinarea sa în adâncuri sunt asigurate de contactul cu pământul, acesta fiind expresia inconștientului.
Din această cauză popoarele migratoare erau dezrădăcinate. Din păcate, cultura Occidentului este creată de venetici, foste popoare migratoare. Lipsa rădăcinilor inconștiente, lipsa înrădăcinării multimilenare în pământul Europei la aceste popoare au dus spre situația actual. De exemplu, cultura greacă s-a impus imaginarului inconștientului cultivând exclusiv partea rațională a omului, exacerbând-o, ajungând în acest fel la excesivitatea tehnicii.
În ortodoxie nu există această ruptură. Dar, din păcate, influența Occidentului, unilateralitatea lui, este veche la români… Totuși, ruptura dintre conștient și inconștient nu s-a acutizat, de-a lungul timpului, ca azi, prin europenizarea totalitară. Poporul român trăiește, după 1989, cea mai mare dramă a istoriei sale!
Pentru venetici este ceva „natural” această unilateralitate, ea fiindu-le proprie. Popoarele foste migratoare ale Occidentului nu simt destul pericolul migrației, din cauza lipsei rădăcinilor inconștiente. Dezrădăcinații nu simt pericolul migrației, căci instinctele din inconștientul lor colectiv sunt nefuncționale. Aceasta este și drama românului, ruptura dramatică dintre conștient și inconștient, ruptură care lasă conștiința națională fără avertisment din partea inconștientului, a instinctelor!
Și e păcat, pentru acest neam, despre care și Eliade spunea că este singurul popor cu moștenire multimilenară din Europa. În această privință, românii sunt singurii apărători ai străvechii Europe, împotriva unei Europe dezrădăcinate, înstrăinate! Românii, prin moștenirea lor multimilenară, sunt cel mai European popor. Încă o dată, ei sunt singuri împotriva Europei, dar acum le lipsește această conștiință. Iar pentru asta, românii vor plăti scump!
Și chiar pe fondul alterității față de restul Europei, românii ar trebui să aibă conștiința și sentimentul acestei alterități. După filosoful maghiar Heller Ágnes, supraviețuirea evreilor în istorie se datorează unui puternic cult al alterității.
A consemnat Nagy Attila-Mihai via certitudinea.com.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!