Nichifor Crainic – Copacul (poem)

Înalt şi’ngândurat ca visătorul,
Stând între cer şi’ntre pământ stingher,
Crescui şi eu din veşnicul mister
Din care toate îşi pornesc izvorul.

Când seva urcă’n trunchiul meu de fier,
Adâncul îmi trimite’n foi fiorul
Şi simt că’n mine năvăleşte dorul
Pământului de’a fi mai lângă cer.

Iar cerul peste vârful meu se’ndoaie
Şi svonuri tainice din infinit
O gură fac din fiecare foaie.

Şi’n freamătul de foi nelămurit,
Cu şoaptele veciei se’ntretaie
Suspinele pământului trudit.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!