Nicolae Steinhardt – Despre morală și libertate

Fundamentul drepturilor naturale e în educația pe care o primesc oamenii, în mentalitatea lor: ține de ceea ce cred, de faptul că au sau nu o credință în vreo regulă, de părerea pe care și-o fac în sensul cel mai simplu despre cinste și corectitudine. Nu e nevoie să știe multe lucruri, e neapărată nevoie sa fie convinși de valoarea unui singur cuvânt, un adjectiv: cumsecade.

Teoreticienii democrației privesc prea sus: cred că distrugând religia, morala, onoarea, proprietatea, respectul și distinctia vor obține totul.

Când eu le spun acestor atât de progresiste personaje că vor pierde totul, sunt luat în batjocură. Ce legătură, spun personajele, poate să fie între viața de familie și libertatea politică, între morală și puterile Statului, între educație și drepturi? Să știi că greșesc rău de tot, dumnealor. Dreptul e o disciplină autonomă, dar nu poate funcționa decât într-o societate morală. Prevost – Paradol și Victor de Broglie credeau că dând masei sufragiul universal o satisfaci, o împiedici de a mai cere altceva pentru că, ziceau ei, ce altceva ar mai putea cere? Nu puteau bănui ca în curând masa va cere mai mult, va întrebuința drepturile ei politice în scop nepolitic, va cere unele reforme sociale, apoi Reforma socială, apoi revoluții morale și, în sfârșit, catastrofe mintale, totul.

Mă, poate că e întristător, dar așa e: ne așteptăm să nimerim undeva departe, suntem readuși pe cale circulară la instituțiile și ideile cele mai de toate zilele. La familie, la educație, la cinste, la moralitate am ajuns! Da, mă, aici e miezul. Daca spui că votul universal va rezolva totul, minți; pentru că votul universal poate induce sau aproba tirania. Dacă aștepti ajutorul de la cultura științifică ești naiv, știința nu se sinchisește de drepturile individuale. Alta e baza drepturilor omenești fundamentale și naturale: e imaginea înduioșătoare și înălțătoare, sfântă și gravă a omului cumsecade. Credința în coexistența libertății cu surparea principiilor e o glumă sau o inconștiență. S-o creadă ăi din Sărindar (presa de stânga de atunci – n. red). Libertatea e un bun de preț și e rară: popoarele care, din când în când, în cursul istoriei, se bucură de libertate au noroc. Știi, parcă, ce spune La Rochefoucauld: „trebuie virtuți mai mari și tărie mai multă pentru a ști să duci o viață fericită decât pentru a îndura nenorocirea”.

Fragment din „Jurnalul Fericirii”, de Nicolae Steinhardt.