Patrick Matiș – Lebăda Neagră

Motto: „Instrumentul de bază pentru manipularea realității este manipularea cuvintelor. Dacă poți controla sensul cuvintelor, poți controla oamenii care trebuie să folosească cuvintele.”

Philip K. Dick.

Lebăda neagră (Cygnus atratus) este o frumoasă pasăre semi-acvatică ce trăiește în partea sudică a lumii noastre, în mare parte pe continentul Australiei. A fost descoperită foarte târziu, după ce marii exploratori ai lumii au reușit să ajungă în sudul lumii și văzând-o pentru prima oară au rămas surprinși pe viață pentru că nu credeau că există lebede negre, ci doar albe. Căci, nu-i așa, toate lebedele de pe continentul european erau, bineînțeles, albe, nu puteau concepe să fie altfel.

Au revenit exploratorii pe continentul mamă și au lansat zvonul mai departe. Lumea nu i-a crezut că există lebăda neagră. Au crezut că fabulează, că e în mintea lor, poate au vazut-o noaptea sau au văzut silueta întunecată, ori o umbră a unei lebede, pentru că ei știau sigur, vezi Doamne, că lebăda neagră nu există. Până când au plecat de printre ei spre Australia și au descoperit acolo vestita lebădă neagră și au rămas stupefiați. La revenirea în Europa au răspândit și ei la rândul lor zvonul mai departe și uite așa s-a creat evenimentul cunoscut cu numele de „Lebădă Neagră”.

John Stuart Mill

Expresia „lebădă neagră” provine dintr-o expresie latină; cea mai veche apariție cunoscută este cea din secolul al II-lea, pe când poetul roman Juvenal, în Satira a VI-a, a caracterizat un lucru ca fiind „rara avis in terris nigroque simillima cygno” („o pasăre rară pe pământuri și care seamănă foarte mult cu o lebădă neagră”).

Când a fost inventată această expresie, se presupunea că lebăda neagră nu există. Importanța metaforei constă în analogia cu fragilitatea oricărui sistem de gândire. Un set de concluzii este, să spunem, destrămat odată ce oricare dintre postulatele sale fundamentale este infirmat. În acest caz, observarea unei singure lebede negre ar anula logica oricărui sistem de gândire, precum și orice raționament care a decurs din acea logică de bază.

Juvenal

Expresia lui Juvenal era o expresie comună în Londra secolului al XVI-lea ca o declarație de imposibilitate. Expresia londoneză provine din prezumția Lumii Vechi că toate lebedele trebuie să fie albe, deoarece toate înregistrările istorice despre lebede spuneau că acestea aveau pene albe. În acest context, o lebădă neagră era imposibilă sau cel puțin inexistentă.

„Teoria lebedei negre” se referă doar la evenimente neașteptate de mare amploare și consecințe, și rolul lor dominant în istorie. Astfel de evenimente, considerate valori aberante extreme, joacă în mod colectiv roluri mult mai mari decât aparițiile obișnuite.

Mult timp s-a vorbit după aceea, despre faptul că pot exista și alte lucruri decât noi, așa-numitul „buric al pământului”, credem că există în lumea noastră strâmtă unde norocul ne petrece, după cum spunea bardul de la Ipotești. Lebăda neagră există, iar evenimentul care îi poartă numele este acel eveniment, aș spune chiar istoric, pentru că rămâne în istorie, dar care este impredictibil și care stârnește un val de efecte majore, de regulă negative (pot fi evenimente legate de atacuri, invazii, războaie, crize economice, sanitare etc.), care ne iau prin surprindere și despre care vorbim mult timp după petrecerea lor. Dar pot fi și evenimente pozitive, cum ar fi experimentul fantelor duble (care au demonstrat calitățile luminii în fizică și care au dus către dezvoltarea fizicii cuantice), sau mai târziu, apariția internetului și a rețelelor de socializare online (în ambele sensuri, atât pozitive, cât și negative).

Willem de Vlamingh

Dar să ne întoarcem în trecut. Ca să fiu mai exact, în 1697, exploratorii olandezi au fost primii europeni care au văzut lebedele negre, în Australia de Vest. Termenul ulterior s-a metamorfozat pentru a conota ideea că o imposibilitate percepută ar putea fi ulterior respinsă.

Cum spunea John Stuart Mill, „Indiferent cât am observa lebedele albe nu înseamnă că toate lebedele sunt albe, dar observarea unei singure lebede negre este suficientă pentru a respinge această concluzie.”

Ideea este că nu am crede ceea ce se întâmplă, un fel de „Petrică și Lupul”. Când vine evenimentul, am spune că nu e adevărat, românește vorbind, dar ne-ar lua prin surprindere. Nu trăim singuri în lume!

Aș menționa o listă cu cele mai importante evenimente de tip „lebădă neagră” și aș menționa că secolele XX și XXI au fost cele mai pline de astfel de evenimente. Să vedem:

• Scufundarea vasului Titanic (1912);
• Asasinarea ducelui Franz Ferdinand care a condus la Primul Război Mondial (1914);
• Revoluția bolșevică (1917);
• Așa-numita pandemie de gripă spaniolă (1918);
• Crash-ul financiar de pe Wall Street și Marea Criză Economică (1929);
• Ridicarea puterii militare a Germaniei naziste datorită succesului lui Hitler (1936);
• Declararea Victoriei Supreme a Socialismului în lume, de către Iosif Stalin (1936);
• Atacarea Poloniei de către Germania nazistă, vestitul Blitzkrieg (războiul fulgerător) care a dus la pornirea celui de-al doilea război mondial (1939);
• Marea trădare a României de la 23 august 1944 și demiterea și arestarea mareșalului Ion Antonescu la ordinul regentului Mihai de Hohenzollern;
• Acordul de la Bretton Woods care avea să pună dolarul sub standardul aurului (1944);
• Scoaterea dolarului de sub standardul aurului și pornirea tiparniței de bani de către președintele SUA, Richard Nixon (1971);
• Atacurile teroriste de la München, din timpul Olimpiadei de vară (1972);
• Lunea Neagră (Black Monday) în finanțe (1987);
• Epidemia presupusului virus HIV (1989);
• Căderea Uniunii Sovietice (1991);
• Criza financiară din Asia (1997);
• Căderea Turnurilor Gemene de la World Trade Center, New York (2001);
• Dezastrul nuclear de la Fukushima (2001);
• Epidemia presupusului virus SARS-CoV-e1 (2003);
• Criza (bula) imobiliară (2008);
• Criza datoriei suverane a Europei (2009);
• Criza petrolului brut (2014);
• Lunea Neagră din China (2015);
• BREXIT (2016);
• Plandemia de „COVID-19” (2020);
• Invazia Ucrainei de către forțele armate ale Rusiei (2022).
• Și lista poate să continue…

Deci, vedem o listă lungă de evenimente, printre care și crize economice, evenimente cu denumiri pe care mulți dintre noi nu le cunoaștem și nici măcar în ce constă ceea ce s-a întâmplat atunci. Dar nu contează detaliile, vreau doar să vedeți cât de lungă și impresionantă este lista ca să vedem mai jos de ce am ajuns unde suntem.

Nassim Nicholas Taleb

Termenul „Lebăda neagră” portretizând evenimente istorice majore de tip economic, social sau politic etc., care a fost inventat de Nassim Nicholas Taleb, profesor de finanțe și fost trader pe Wall Street, a fost popularizat după prăbușirea care a urmat crizei financiare din 2008.

Evenimentele lebedei negre au fost discutate de Nassim Nicholas Taleb în cartea sa din 2001 Înșelat de întâmplare (Fooled by Randomness), care vizau evenimente financiare. Cartea sa din 2007 Lebăda Neagră (The Black Swan) a extins metafora la evenimente din afara piețelor financiare. Taleb consideră aproape toate descoperirile științifice majore, evenimentele istorice și realizările artistice drept „lebede negre” – neorientate și neprevăzute.

El definește trei atribute care sunt comune tuturor evenimentelor de tip lebădă neagră:

• Evenimentul este imprevizibil (pentru observator);
• Evenimentul are ramificații pe scară largă;
• După ce evenimentul a avut loc, oamenii vor afirma că acesta a fost într-adevăr explicabil și previzibil (prejudecată retrospectivă).

Acuma.. „pandemia” de COVID-19, așa-denumită de către oficialii ONG-ului World Health Organization (Organizația Mondială a Sănătății [oare mai este a sănătății?]), a fost un eveniment de tip lebădă neagră. Nimeni nu se aștepta la așa ceva, dar mai ales la restricțiile impuse prin recomandare, însă luate ca și obligatorii, cât și la modul în care oamenii i-au tratat pe oameni (oi conducând oi, orbi conducând orbi) pe baza unor narațiuni în care au crezut total. Dacă a fost acest eveniment neorientat, rămâne de văzut, însă dovezile sunt foarte concludente: Programul Lockstep al Institutului Rockefeller, Agenda 2030, Evenimentul 201, ID2020 și altele vorbesc foarte clar despre scopul acestui tip de pandemie, de fapt plandemie, o criză impusă, și nu una reală.

Dacă Investopedia spune că: „un eveniment de tip lebădă neagră este un eveniment imprevizibil care depășește așteptările normale ale unei situații și care poate avea consecințe grave. Evenimentele de tip lebădă neagră se caracterizează prin raritatea lor extremă, prin impactul lor grav și prin practica de a explica eșecul generalizat de a le prevedea ca fiind o simplă nebunie în retrospectivă”, de ce totuși acestea au devenit foarte des întâlnite în ultimele două secole?

Profesorul de psihologie și psihoterapeut Mattias Desmet, în cartea sa Psihologia Totalitarismului, explică foarte clar că psihoza în masă s-a format în timp și nu brusc, precum am explicat în capitolul „Cum fierbi o broască?”, dar și în „Fereastra Overton” așa cum am crede într-un eveniment de tip lebădă neagră. De fapt, acest tip de eveniment apare atunci când terenul este deja pregătit după zeci de ani, cel puțin, în care generațiile deja și-au format o mentalitate bazată pe psihoze de multe tipuri și subtipuri, și încrederea în autoritate dar și în spusele ei, însă puțin câte puțin aplicate, unii ar spune, în doze homeopate.

De asemenea, profesorul Mattias Desmet sugerează că cea mai eficientă metodă de a combate dictaturile totalitare este prin non-violență. Ar fi exact panaceul din punct de vedere etic care ar dizolva aceste dictaturi.

Evenimentul doar trebuia să hiperbolizeze, să exagereze informațiile lansate în spațiul public și oamenii deja le credeau, le urmau, achiesau, adică se supuneau autorităților, aveau încredere deplină, chiar dacă au fost luați prin surprindere nu de periculozitatea agentului patogen și de mortalitatea pe care o putea genera, ci de faptul că așa-zisele autorități spuneau că poate produce așa ceva. Au crezut pe deplin exact ca într-o hipnoză, de data aceasta realizată colectiv. Deci, erau deja pregătiți pentru a fi manipulați total, sau cel puțin așa au crezut manipulatorii.

Metodele de manipulare, de la cele mai pe față, unele chiar violente, altele coercitive doar verbal, până la cele mai subversive, subtile și chiar subliminale, sunt enorm de multe. Manipularea omului de către om s-a realizat de-a lungul a milenii. O curbă destul de abruptă a acestui fapt se vede clar în ultimii 300 de ani. Schimbările de regimuri politico-economice laolaltă cu schimbările de paradigme de gândire au lăsat urme adânci în inconștientul colectiv. În momentul în care narațiunea se schimba pe un anumit aspect, să spunem pe cel al „responsabilității față de comunitate”, astfel că trebuia să se convingă din ce în ce mai mulți oameni să se „vaccineze”, atunci colectivul, majoritatea adormită și hipnotizată se manifesta ca atare. Altminteri, când doar se dorea impunerea purtării unei „măști de protecție” tot din „responsabilitate”, atunci, desigur, colectivul spălat pe creier și hipnotizat se conforma. Bineînțeles, „vaccinați-vă!”, era exclamația cea mai plină de „responsabilitate” care a fost ca și centru de gravitație pentru stoparea așa-numitei pandemii. Mai mult, se impunea folosirea de către cei „responsabili” a unor „certificate verzi” (care au apărut prima oară în Italia fascistă a lui Mussolini prin anii ’30 ai secolului trecut) la intrarea în spațiile închise (a propos.. doar buncărele antiatomice sunt spații închise cu adevărat, nu altceva), masa de oameni cu conștiință scăzută se conforma. Fiți, totuși, atenți la rădăcina cuvântului responsabilitate, adică respons-, răspuns! Capacitatea de a răspunde unor chemări/porunci!

Vă mai aduceți aminte la începutul plandemiei de acele spoturi publicitare pe panouri mari care spuneau: „port mască pentru că îmi pasă”, sau „port mască pentru că vreau să trec mai repede prin asta”, sau „port mască pentru că sunt responsabil”, sau „port mască pentru că vreau să-i protejez pe ceilalți”, ori „învață să salvezi vieți”? Acestea aparțin Ministerului Educației ca și liant, metode de programare colectivă (mass formation). Dar observați că nici unul din aceste spoturi nu menționau denumirea de COVID, COVID-19, coronavirus, pandemie sau SARS-CoV2? De ce oare?!

Se vorbește astăzi despre trezirea conștiinței foarte mult. Cu cât crește numărul evenimentelor de tip lebădă neagră în lume, cu atât sunt și mai mulți oameni care cer trezirea conștiinței. Dar câți știu și o pot practica? Câți trăiesc conștient?

În momentul în care te trezești ești cu totul alt om, e ca și cum te-ai trezit dintr-o amnezie. Acestea sunt concluzii trase de nenumărați oameni care au trăit astfel de treziri în care gândurile li s-au oprit, claritatea percepțiilor a fost prezentă total și au putut să trăiască ceea ce înseamnă să fii treaz. Nu ne referim la trezirea dintr-o beție, deși e similară, ci la trezirea conștiinței propriu-zisă, o conștiință pe care doar cei care o trăiesc, o înțeleg.

Dar nu există auto-control atunci când suntem adormiți, pentru că un adormit nu poate să se controleze pe sine, devenind subiectul manevrărilor și manipulărilor altor voințe. De aceea hipnoza în masă a funcționat teribil de eficient în cazul plandemiei.

În momentul în care oamenii au început să dea semne de trezire, au apărut alte evenimente de tip lebădă neagră: un război (precum conflictul proxy dintre Rusia și Ucraina), o criză energetică, sau o criză a hranei, toate impuse artificial, nimic real, pentru că în linia de producție nu s-a schimbat nimic, doar în linia de distribuție.

Dar stați! Până atunci s-a tatonat rapid terenul cu o mică știre-bombă din partea armatei austriece că la începutul lui 2022 România avea să experimenteze un black-out (cădere de curent electric) de 14 zile, sau că se preconiza o invazie a extratereștrilor până în primăvara lui 2022 etc. Aceste tipuri de informații aparent absurde, unele, iar altele aparent reale au fost lansate pentru a se vedea reacția populațiilor lumii. Nu a fost la fel ca la un virus magic invizibil care „ucidea”. Reacțiile au fost mult mai mici și aparent ineficiente, dar eficiente în sensul că erau precum o măsurătoare a supușeniei umane la bătaia din degete a hipnotizatorilor din umbră, aceia care foloseau și folosesc extrem de abil metodele de lucru ale lui Sigmund Freud.

Sigmund Freud

Aș spune că metodele de hipnoză freudiană își au originile în vechile metode de tortură de tip asiatic, tocmai pentru modul crud de experimentare asupra subiecților (inclusiv de auto-tortură). Cei care cunoașteți metodele freudiene pe îndelete știți la ce mă refer.

Pe vremuri metodele de pregătire pentru evenimentele de tip lebădă neagră erau mult mai dure, deoarece conștiința era ceva mai trează în omenire și avea nevoie de mai multă forță pentru a fi adormită sau redusă la tăcere, cum s-ar spune.

Astfel că, dinainte de plandemie am descoperit câteva scrieri foarte interesante ale jurnalistului Marian Nazat asupra subiectului mankurtizării.

Și spune acesta următoarele, în unul dintre articolele publicate pe cristoiublog.ro:

„Demult, zic legendele kirghizilor, în stepele acelea nesfârșite și înfricoșătoare ar fi trăit juanjuanii, un popor de cotropitori cum nu s-a mai pomenit. Cică venind de nu știu unde și neavând o etnogeneză precisă, ei au lăsat în urmă niște povești terifiante, îndeosebi în privința prizonierilor luați dintre băștinași. Cei nevânduți erau tratați cu o cruzime neasemuită vreodată, ne-o spune Cinghiz Aitmatov într-un roman nepereche (‘O zi mai lungă decât veacul’): ‘Juanjuanii ucideau memoria robilor; mai cu seamă a celor tineri, printr-o caznă înfricoșătoare: îmbrăcarea capului în șiri. Capul victimelor era, mai întâi, ras la piele, iar firele de păr smulse, cu migală, din rădăcini. Între timp, alți juanjuani, meșteri în această îndeletnicire, înjunghiau pe-aproape o cămilă bătrână. Jupuind-o, alegeau mai întâi, despărțind-o de rest, pielea cea mai butucănoasă, mai groasă, de pe grumaz. Tăiau această piele în bucăți pe care le întindeau numaidecât, aburinde încă, pe capetele rase ale prizonierilor, de care ele se lipeau într-o clipă, ca niște plasturi, alcătuind ceva asemănător căștilor de baie de astăzi. Asta însemna a îmbrăca un șiri. Cel supus unui asemenea tratament fie că murea neputând îndura chinurile, fie își pierdea, pentru totdeauna, memoria, transformându-se într-un mankurt – rob ce nu-și mai amintește propriul trecut. Din pielea de pe grumazul unei cămile se puteau confecționa cinci-șase șiri. Odată pricopsit cu un șiri, nefericitul era vârât cu gâtul într-o obadă de lemn, ca să nu poată atinge pământul cu capul. Prizonierii erau duși apoi departe, în stepă, pentru ca urletele lor zadarnice și sfâșietoare să nu se audă, și abandonați acolo, cu mâinile și picioarele legate, în bătaia soarelui, fără apă și hrană. Cazna dura câteva zile. Patrule întărite păzeau, ici-colo drumurile, ca nu cumva cei din neamul osândiților să încerce a-i salva atâta vreme cât mai erau în viață. Asemenea încercări erau însă extrem de rare, căci în stepa netedă ca-n palmă se putea observa la orice oră, cea mai mică mișcare. Mai târziu, când se afla că juanjuanii au transformat vreun rob în mankurt, nici neamurile cele mai apropiate nu încercau să-l salveze; ar fi însemnat să aducă acasă doar o umbră.(…) Cei mai mulți dintre prizonierii aruncați în câmp, sfârșeau în chinuri groaznice, sub soarele stepei. Rămâneau în viață doar un mankurt sau doi din cei cinci-șase osândiți. Nu de foame piereau, și nici chiar de sete, ci în urma chinurilor de neîndurat, cu totul neomenești, pricinuite de pielea aceea de cămilă, care se usca. Contractându-se neînduplecat sub razele soarelui dogoritor, șiri-ul strângea capul ras al robului ca într-un cerc de fier. După două zile, părul martirizaților începea să crească. Firele de păr asiatic, aspre și țepoase, creșteau sub pielea tăbăcită și, de cele mai multe ori, negăsind ieșire, se încovoiau și reintrau în pielea capului, pricinuind chinuri cumplite, însoțite de întunecarea totală a minții. Abia în cea de-a cincea zi, juanjuanii veneau să vadă dacă a supraviețuit vreun prizonier. Dacă fie și un singur martirizat rămânea în viață, se chema că scopul fusese atins.

Cinghiz Aitmatov

Acestuia i se dădea apă, era scos din lanțuri cu timpul, puterile îi reveneau, se punea pe picioare. Era de-acum un rob-mankurt, căruia memoria îi fusese smulsă, și de aceea foarte prețios, făcea cât zece robi sănătoși la un loc. Exista și o regulă: dacă în încăierările dinlăuntrul țării era ucis un rob-mankurt, răscumpărarea cerută pentru o asemenea pierdere era de trei mai mare decât cea pretinsă pentru viața unui om liber. Mankurtul nu mai știa cine e, din ce neam se trage, nu-și cunoștea numele, nu-și amintea copilărie, tată, mamă – într-un cuvânt, n-avea conștiința de sine a unei ființe omenești. Lipsit de personalitate, mankurtul prezenta numeroase avantaje economice. Era totuna cu o făptură necuvântătoare și de aceea întru totul obedient și inofensiv. Nu se gândea niciodată la fugă. Pentru orice stăpân de sclavi, lucrul cel mai de temut era revolta lor. Orice rob e un virtual răzvrătit. Mankurtul era, de felul lui, singura excepție. Lumii lui lăuntrice îi era străin imboldul la răscoală, la nesupunere. Cu el n-aveai a te teme de așa ceva. De aceea, nu trebuia păzit și, cu atât mai puțin, suspectat de gânduri tăinuite. Mankurtul își recunoștea, întocmai ca un câine, doar stăpânul. Nu schimba o vorbă cu nimeni. Toate gândurile lui se îndreptau spre îndestularea pântecelui. Altă grijă n-avea. De aceea împlinea poruncile orbește, cu zel și fără preget.(…) Un singur mankurt înlocuia, în acele depărtări, o mulțime de argați. Tot ce trebuia era să-i dai de mâncare și atunci iți lucra vară și iarnă fără murmur, fără să simtă că se sălbăticește și fără să se vaiete de lipsuri. Porunca stăpânului îi era lege. Iar pentru sine, în afară de hrană și de câteva zdrențe – atât cât să nu înghețe în stepă – nu cerea nimic.

E mult mai lesne să-i tai unui prizonier capul sau să-i pricinuiești cine știe ce vătămare întru înfricoșarea duhului dintr-însul, decât să-i distrugi memoria, judecata, smulgând din rădăcini tot ceea ce poartă omul cu sine până la răsuflarea din urmă, ceea ce, la urma urmei, rămâne singura avere pe care-o duce cu el, căci e inaccesibilă altora. Dar juanjuanii nomazi, care aduceau din bezna istoriei lor cea mai feroce dintre barbarii, au râvnit și la acest miez sacru al omului. Ei au găsit mijlocul de a le smulge robilor memoria cea vie, săvârșind astfel, împotriva naturii umane, cea mai cumplită dintre nelegiuirile imaginabile și inimaginabile.’”

Observați asemănarea cu ceea ce se întâmplă azi? Poate nu vedeți toate elementele torturii, pardon, manipulării, dar vedeți faptul că fiecare.. să nu spunem spălat pe creier (sau mankurtizat), ci hipnotizat rostește aceleași cuvinte ca și stăpânul său, pardon, „terapeutul” său. „Purtați mască”, „distanțați-vă social”, „spălați-vă pe mâini”, erau dintre cele mai vocale care au pălit ușor-ușor până când ne-au lovit cu alte evenimente de tip lebădă neagră, doar-doar le-om ține minte toată viața, om vorbi despre ele și ar ajunge ei în istorie pentru toate cele petrecute.

Acum o să fac ceva ce nu s-a mai făcut într-o scriere despre acest subiect, cu toate că s-au scris puține sau deloc despre plandemie, și o să fac un salt enorm în trecut: câți dintre noi ne mai aducem aminte trecutul nostru trac?! Câți ne mai aducem aminte de daci, de geți, de carpi, sau de sarmați etc.? Vi se pare absurd?! Fac saltul din prezentul dureros care ne face să ne concentrăm pe „cum scăpăm acum de toată treaba asta?!”, la trecutul antic glorios? Ca să ce?! Ca să ne dăm seama că nu mai știm cine suntem! Ca să ne dăm seama că suntem mankurtizați, pardon, manipulați prin frică, iar frica anulează memoria trecutului.

Frica vinde cel mai bine! Cu asta sunt de acord cei mai titrați în publicitate și în propagandă. Frica te face să uiți instant cine ești, iar atunci când este exercitată asupra oamenilor în doze diverse, de la cele mai mici la cele mai mari, anulează memoria. Nu-ți mai dai seama că exiști, lucru profund oricum, iar tot ceea ce vrei să faci este să consumi, să îți satisfaci plăcerile, să te bucuri de bunuri și servicii, de confort. Până când te lovesc cu o lebădă neagră!

Acestea sunt explicațiile pentru care majoritatea românilor nu-și mai aduc aminte exact cum s-a adoptat falsa lege 55/2020 care n-a trecut niciodată prin Parlament, așa cum era legal și constituțional, și cum au fost instaurate restricțiile politicianiste, căci nu aveau explicații sanitare, medicale plauzibile, astfel văzând gradul de înfricoșare a populației. Cu cât mai înfricoșați, cu atât mai amnezici și mai ușor de manevrat precum păpușile.

Ce-l ținea pe asiaticul torturat să stea și să suporte tortura/mankurtizarea respectivă? Frica! Frica de moarte, adică de a nu-și pierde viața, frica de a nu-i pierde pe cei dragi, cu speranța că se va întoarce la ei, frica de ceea ce se întâmplă, frica de a-și pierde identitatea, adică de a fi lovit în cine este sau cine se crede că este? În realitate, era torturat pentru a fi un rob util respectivului trib advers sau imperiu. Cei care foloseau astfel de metode nu cunoșteau în realitate profunzimile psihicului uman și ignorau o lege fundamentală a universului: legea cauzei și a efectelor. Considerau că totul este permis și nimic nu era sigur. Aceste precepte de tip asiatic au dăinuit încă de când s-au diversificat curentele filozofice cu legături religioase.

Doar frica și moralitățile greșite l-au ținut pe asiatic să nu se apere și să scape sau să se sacrifice pierzându-și inclusiv viața, dar demn. N-a făcut asta și astfel că și-a pierdut demnitatea. Cu asemenea individ manipulat sută la sută se putea face orice, putea să spună orice despre oricine, inclusiv despre propria familie, chiar dacă era fals, fără să-i pese.

Mankurtizații de astăzi de la butoanele, chipurile, conducătoare din toate țările supuse plandemiei la fel pot face orice, trădând faptul că au fost torturați fizic și/sau psihic. Tortura lor psihică este zero dacă nu au fost torturați și fizic înainte de asta, pentru că trebuie mai întâi îngenunchiată natura fizică umană ca psihicul să cedeze, sau să se supună pe sine la multe acțiuni umilitoare, inclusiv de sorginte sexuală. Acolo psihicul uman cedează chiar dacă simte remușcare. Ori aceștia și-au anulat inclusiv, dar mai ales, conștiința. Nu se poate explica altfel fidelitatea lor față de narațiunea falsă și inumană, distopică a plandemiei. Ei cred cu tărie și repetă mereu, fără a putea fi convinși altfel, ceea ce stăpânii lor le-au spus.

Crizele de tip lebădă neagră funcționează pe principiul problemă-reacție-soluție, ca un experiment și totodată lovitură care avea să răstoarne vechea ordine mondială, așa cum s-a pomenit la forumul de la Davos. Plandemia a fost o oportunitate de scurtă durată pentru ca globaliștii să dea lovitura de stat la nivel mondial prin care să acapareze complet controlul asupra lumii. N-au reușit, au eșuat nu numai din prostia lor, dar și din cauza faptului ca tot planul lor a fost devoalat timp de zeci de ani de către jurnaliști independenți cu un anumit grad de conștiință precum David Icke, spre exemplu. Acesta, timp de peste 30 de ani a revelat planurile lor punct cu punct, inclusiv a avertizat că va veni o astfel de plandemie ca și criză prin care să reseteze tot. De fapt, a prezis majoritatea acestor crize. Iar dacă au putut fi prezise, le mai putem numi evenimente de tip „lebădă neagră”?

Tot cineva precum David Icke aduce și soluția față de impactul pe care aceste evenimente le au asupra noastră atunci când ne lasă dictonul: „cunoașteți rezultatul și veți vedea drumul care duce către el” („know the outcome and you will see the journey”). Ca să explic se referă la faptul de a ști unde duce acest tip de eveniment, ce se vrea a se obține cu el, și astfel nu ne mai ardem, nu mai cădem în capcana sa. Iar data viitoare când vine, deja nu mai poate fi un eveniment de tip „lebădă neagră”, nu ne mai poate lua prin surprindere, ba chiar ajunge să nu se mai întâmple niciodată pentru că facem schimbările necesare, atât asupra noastră individual, cât și la nivel de sistem încât crizele să nu mai apară.

Știți cum se spune? „M-ai păcălit odată? Rușine să-ți fie! M-ai păcălit a doua oară? Rușine să-ți fie! M-ai păcălit de trei ori? Rușine SĂ-MI FIE!”.

Am consemnat,

Patrick Matiș

PandeMia, capitolul VIII, „Lebăda Neagră”.