Petru Romosan – Inainte si dupa cacealmaua planetara
Petru Romosan - Inainte si dupa cacealmaua planetara
Care e conspiratia cea buna, de fapt, cea rea, cea reala, conspiratia principala, in desfasurare sub ochii nostri, in timpul vietii noastre, pe viata noastra ? Pentru ca, dincolo de criza sanitara, foarte discutabila, contestata de unii mari practicieni, mutatiile economice sunt si vor fi de o magnitudine necunoscuta generatiilor prezente.
Unii, putini, 0,1 % din populatie (nu 1 %, cum gresit se mai spune), se vor imbogati nemasurat (au inceput deja!), multi dintre ei isi vor dubla averea, mai ales cei mai bogati, si multi, intotdeauna aceiasi, vor pierde banii adunati pentru batranete si plasati aventurist pe Burse, vor ramane fara asigurari medicale, isi vor pierde (unii si l-au pierdut deja) jobul. La 17 aprilie, 22 de milioane de americani erau deja inscrisi la somaj. Si cifre mari sunt si in Italia, Franta, Spania, dar si in Romania (economistul Paul Craig Roberts arata ca „SUA au o forta de munca de 164 de milioane”. Previziunile indica un posibil total de 30 % din aceasta forta de munca la somaj. „Asta ar insemna 49 de milioane, care sunt tot atatia razvratiti potentiali” – paulcraigroberts.org, „Are We Brewing a New Feudalism?”, 16 aprilie 2020). „Economia chineza s-a contractat cu 6,8 % in primul trimestru al lui 2020, dupa ce coronavirusul a inchis parti mari din teritoriu, cea mai importanta scadere de la sfarsitul Revolutiei Culturale din 1976.” (South China Morning Post, scmp.com, Zinnia Lee / Karif Wat, 17 aprilie 2020).
Cui ii foloseste crima ? („À qui profite le crime ?”) Vechiul criteriu de judecata in ancheta politista se poate utiliza cu folos si in acest caz de evidenta rasturnare a lumii. Din 2017 s-a tot anuntat o mare criza economica, una mai mare decat cea din 2008-2009, si se dadea si, bizar, data exacta, decembrie 2019-ianuarie 2020, ceea ce parea acum trei ani indepartat si neverosimil. Toata lumea era la curent cu problema banilor virtuali, fictivi din banci, din marile fonduri de investitii, datoriile publice, in frunte cu cele ale SUA, depasisera orice prag rezonabil, iar Bursele atinsesera cote ametitoare, fanteziste, suprarealiste. Era descrisa o situatie catastrofala, financiara si economica, deja in curs de cativa ani. Bula speculativa avea dimensiuni nemaivazute si pentru ca majoritatea problemelor din criza subprimelor 2008-2009 nu fusesera, de fapt, rezolvate, ci doar impinse mai adanc in registre. Contoarele trebuiau sa fie readuse la zero, lucru care se si intampla in aceste luni, mai trebuiau doar stabiliti perdantii, fraierii, inselatii, spoliatii, cei care platesc oalele sparte, si gasita naratiunea convingatoare. Jacques Attali, celebrul globalist, propusese deja in 2009 solutia pandemiei pentru instalarea unui guvern mondial.
In plus, lupta dintre globalisti, neoliberali si neoconservatori, progresisti, pe de-o parte, si populisti, suveranisti, protectionisti, nationalisti, pe de alta parte, era deja la baioneta, cu pierderi intolerabile, la vedere, pentru globalisti. Popoarele, natiunile isi cereau inca o data drepturile. A fost Brexit-ul, au fost Vestele galbene in Franta, alianta impotriva naturii dintre Cinque Stelle (anarhisti, adepti ai democratiei directe, „sorosisti”) si Liga Nordului (conservatori, dupa ei, extrema dreapta, dupa adversarii lor), Rassemblement National tot in Franta (primul partid la alegerile europene), pierderile inregistrate de CDU si SPD in Germania odata cu cresterea AfD-ului, criza politica prelungita din Spania, bizara situatie din Austria, succesele in durata ale lui Viktor Orban in Ungaria, autodeterminarea conservatoare a guvernarii poloneze etc. Dar, mai ales, decisiva a fost presedintia Donald Trump in America, populista, suveranista, protectionista, antiglobalista, cea care i-a pus pe jar pe globalistii de pretutindeni, nu doar pe cei din SUA, inclusiv pe „basistii” si pe „tismanenii” („fripturistii” lui Basescu) din Romania. Politicienii din Romania au evoluat spre un liberalism antinational (PDL era inauntru) si spre progresism neomarxist (USR), fara ca PSD sa reprezinte o contrapondere nationala autentica.
De peste 10 ani, banii cei multi, averile foarte mari, istorice s-au deplasat spre China si spre Asia in general. Un singur exemplu din lumea simbolica: aproape 100 de artisti chinezi contemporani, pictori in principal, se vand de multi ani la mai mult de 1 milion de dolari, destui atingand cote astronomice. Piata de arta arata cel mai bine si cel mai devreme pe unde merge viitorul. Iar viitorul nu mai e in batrana Europa vestica si pare in stagnare in SUA. China e cea mai industrializata tara, „uzina/atelierul lumii”, are sute de mii, milioane de absolventi ai marilor universitati occidentale, mai mult, creierele occidentale, printre care cele americane, se deplaseaza spre China, Hong Kong, Asia. Modelul chinez pentru controlul epidemiei SARS Cov-2 a fost o lectie dura mai ales pentru Europa, pentru Italia, Spania, Franta, Belgia (tarile care au suferit cel mai mult de pe urma austeritatii impuse de UE, de Germania Angelei Merkel, tari perdante in urma introducerii monedei euro).
Daca o conspiratie majora exista, si foarte multi o cred, atunci pandemia e o arma a globalistilor, cum o spune si numele ei. „Pandemie” inseamna o epidemie globala. Ca le va folosi celor 0,1 % cei mai bogati oameni ai planetei nu mai e nici un dubiu. Vor fi si perdanti fara doar si poate. Dar vor reusi ei, asa cum aparent isi doresc, sa impuna un guvern mondial? Declaratiile lui Gordon Brown, fost prim-ministru laburist britanic, nu mai fac nici un mister din acest deziderat. Ipoteza cu un minister al sanatatii pe structura foarte contestatei deja OMS, contestata inclusiv de presedintele american Donald Trump, care i-a taiat deja subsidiile statului american, pare plauzibila. Dar unul dintre cei mai mari finantatori ai organizatiei, dupa SUA, prin propria fundatie, este Bill Gates, posibilul viitor ministru al sanatatii mondiale. Va urma o politie globala, mai intai o politie a gandirii (a inceput sa se exercite viguros deja in toata media, pe Internet si pe Facebook) cu acoperire globala si o sclavizare treptata, o intoarcere la vremuri feudale sau chiar sclavagiste? Raspunsurile depind de capacitatea popoarelor, a cetatenilor de a-si apara drepturile si libertatile, democratia din fiecare tara. Democratia adevarata, si nu cea de propaganda pe care o cunoastem si o traim azi.
Au aparut in ultimii ani lucrari importante pe tema „conspiratiilor” economice mondiale, unele traduse si la noi. Valérie Bugault, autoare, intre altele, a volumului Les Raisons cachées du desordre mondial (2019), este unul dintre analistii specializati in rolul monedei in existenta economica si politica a statelor. Intr-un interviu recent, ea spunea: „Intr-adevar, izolarea oamenilor sanatosi in diferite tari inseamna o oprire brutala a economiei. In functie de durata izolarii, aceste tari, mai ales daca sunt indatorate, nu vor putea sa se repuna pe picioare decat foarte greu. Iar aceasta repunere pe picioare va trebui, in mod evident, sa fie insotita de o repunere in discutie a functionarii lor interne. De altfel, binefacerile abundent trambitate ale globalizarii economice, care a facut fiecare tara dependenta de altele, se vad si ele dezmintite din plin de aceasta criza sanitara, care dezvaluie extrema saracire industriala a tarilor zise dezvoltate, care nu mai cunosc autosuficienta in nimic. Putem deci sa deducem, fara sa gresim, ca va fi un ‘inainte de criza coronavirus’ si un ‘dupa criza coronavirus’. Ne aflam cu totii pe o muchie ingusta si lucrurile pot bascula, in functie de capacitatea de reactie e cetatenilor, fie in sensul globalismului integral, cu un guvern mondial, fie in sensul unei preluari politice a tarilor de catre locuitorii lor.” („Géopolitique du coronavirus”, interviu cu Valérie Bugault, strategika.fr, 1 aprilie 2020).
A consemnat Petru Romosan via ioncoja.ro.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!